UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” - SIBIU

FACULTATEA DE DREPT ID
ANUL II

DISCIPLINA: DREPT ADMINISTRATIV

TITLUL REFERATULUI:
RĂSPUNDEREA ADMINISTRATIV-DISCIPLINARĂ

STUDENT: FALCOE ANDREI ROBERT

 În România, răspunderea administrativă a fost instituită pentru prima dată, prin art.33
din Lg. pentru înfiinţarea Consiliului de Stat din 11 februarie 1864. Astfel, potrivit acestui
articol, în materie contencioasă, când se atinge interesul unui particular sau persoane juridice,
hotărârea Consiliului obţine repararea pagubei cauzate de către administraţie.
Prin Constituţia României şi prin Legea corpului administrativ din România,
nr.554/2004, modificată şi completată prin Lg.262/2007 pentru modificarea Legii 554/2004,
răspunderea administrativă a căpătat o reglementare nouă şi superioară. Superioritatea noii
reglementări, a răspunderii administrative, constă în aceea că, în statul român de drept,
răspund pentru faptele lor, aşa cum vom dezvolta, statul, organele administraţiei publice şi
celelalte servicii publice administrative, funcţionarii publici şi particularii (persoane fizice sau
juridice).
Teoria generală a dreptului a fundamentat distincţia dintre subiectul activ şi subiectul pasiv al
faptei, şi respectiv al răspunderii. Subiectul activ al faptei este autorul acesteia, persoană fizică
sau juridică a carei faptă are statut de faptă ilicită, deci faptuitorul. Acesta devine în procesul
de tragere la răspundere juridică, subiectul pasiv al răspunderii. Subiectul activ al răspunderii
este autoritatea publică, faţă de care se răsfrâng consecinţele faptei şi în a cărei competenţă
intră tragerea la răspundere a faptuitorului şi care, deci, aplică sancţiunea.
Vorbind despre părţile răspunderii administrative, menţionăm că acestea sunt, ca la
orice tip de răspundere, subiectul activ şi pasiv al acesteia. Subiectul activ al răspunderii
administrative este autoritatea publică în a cărei competenţă cade sancţionarea ilicitului
administrativ comis de făptuitor, autoritate publică ce poate fi un organ administrativ, un alt
organ public, cum ar fi instanţa judecătorească de contencios administrativ sau chiar un
funcţionar public.
Fapta de încălcare cu vinovăţie a normelor dreptului administrativ poartă numele de
abatere administrativă. Abaterea administrativă semnifică comiterea unui fapt administrative
ilicit ce se poate realiza printr-o acţiune sau inacţiune. Abaterea administrativă este acea
încălcare a legii prevăzută şi sancţionată în actul normativ care o reglementează. Pentru a fi în
prezenţa unei abateri administrative, este necesar ca actul normativ să reglementeze:
a) obligaţia ce revine unui serviciu public administrativ, funcţionar public sau unui
particular (persoană fizică sau juridică);
b) sancţiunea aplicată celui care încalcă – prin acţiune sau inacţiune – obligaţia ce
revine din actul normativ respectiv;
 c) organul competent să constate abaterea şi să aplice sancţiunea administrativă;
d) căile de atac şi organele competente a le soluţiona, dacă cel care comite abaterea
administrativă se consideră neîndreptăţit de sancţiunea (administrativă) aplicată.
Invocarea răspunderii administrativ disciplinare nu se poate realiza decât prin
îndeplinirea unor anumite condiţii. Aceasta reprezintă o procedură foarte bine standardizată
care poate fi începută numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
1. Comiterea unei fapte recunoscută ca şi fiind o abatere disciplinară şi care
esteprevăzută fie în regulamentul de funcţionare a respectivei instituţii din care funcţionarul
public face parte fie în legea administeraţie publice care reglementează asemenea acte
2. Dat fiind faptul că răspunderea administrativ-disciplinară este un concept bazat pe
culpă, se observă necesitarea impetuoasă ca fapta săvârşită, ce se consideră a fi improprie
conduitei unui fincţionar public, să fi fost făcută cu vinovăţie
3. Este necesar ca şi comiterea faptei să reprezinte o formă de tulburare socială,
aceasta
având repercusiuni reale asupra activităţii realizate de funcţionarul public, asupra aparatului
administrativ al statului sau, în general, asupra societăţii.
4. Pentru ca autorul faptei să prezinte capacitatea de drept administrativ, este necesar
ca acesta să aibă unul dintre următoarele statute: persoană fizică, funcţionar public, organism
nestatal, organ al administraţiei publice,
5. Autorităţile publice sunt singurii subiecţi activi capabili de a sancţiona comiterea
unei
fapte ilicite de către oricare dintre categoriile amintite anterior.
6. Răspunderea disciplinară, la fel ca orice altă formă a răspunderii juridice,
îndeplineşte
un rol judiciar deoarece principalul factor în ceea ce priveşte asogurarea ordinii de drept este
reprezentat de conştiinţa răspunderii, aceast fiind considerată o caracteristică superioară a
personalităţii umane.
7. Răspunderea deisciplinară prezintă trei mari funcţii, toate aplicabile concomitent
în cazul în care a fost săvârşită o abatere disciplinară. Aceste funcţii sunt cea de prevenţie a
unor posibile fapte ulterioare, cea ed sancţionare a abaterii sau abaterilor disciplinare deja
comise şi cea din urmă este funcţia educativă, menită a face funcţionarul public să înţeleagă
faptul că abaterile disciplinare reprezintă în mod exclusiv o manieră disctruvtică de a acţiona
ce, în majoritatea cazurilor, afectează un număr mai mare de oameni decât funcţionarul care a
săvârşit abaterea.
8. Prin natura ei, răspunderea disciplinară este condiţionată de existenţa unui contract
de muncă semnat de funcţionarul public. Acest act este cel care delimitează atribuţiile şi
îndatoririle funcţionarului, împreună diverse alte acte sau statute oficiale cu character
oraganizatoric alte instituţiei în cadrul căreia fucnţionarul activează.
9. De asemenea, tot contractul de muncă este singurul document oficial care determină
limitele aplicării unor sacţiuni în cazul unei abateri disciplnare, acesta stabilind ordinea din
cadrul unităţii în care funcţionarul îşi desfăşoară activitatea, acesta fiind şi motivul pentru care
o sancţiune nu mai poate fi aplicată după momentul desfacerii contractului individual de
muncă al funcţionarului public.
10. Ca trăsătură finală a răspunderii disciplinare, se poate spune că aceasta este
totalmente independentă de orice altă formă de răspundere juridică şi are un character strict
personal, neputând a fi transmisă către moştenitori şi nici asupra unui alt funcţionar, precum
nici fapta altuia nu se poate transmite asupra nimănui.
11. Abaterea şi răspunderea administrativă este o chestiune în care pot fi implicaţi
numai funcţionarii publici, aceştia având statul de părţi în cadrul unui raport juridic de drept
administrativ deoarece sunt persoanele care exercită o funcţie publică, obţinută fie prin
numire directă fie prin scrutin, şi se implică în crearea şi aplicarea de acte administrative.

Criteriile pe baza cărora se poate identifica şi particulariza răspunderea

administrativdisciplinară, neîntalnite în celelalte forme ale răspunderii juridice, pot fi:
 Natura raportului juridic ce a fost încălcat şi natura sancţiunii care se plaică faptei
ilicite comise în urmă încălcării raporturului juridic
 Clarificarea faptei care, în cazul abaterii administrativ-disciplinare, prezintă
particularităţi neîntâlnite în celelalte forme ale răspunderii juridice
 Clasificarea nivelului de pericol social al faptei ilicite comise de către funcţionarul
public precum şi sacnţiunile juridice care pot fi aplicate numai funcţionarilor publici
 Fundamentarea pe vinovăţia unui subiect pasiv care prezintă capacitate juridică

Analizând toate aceste aspecte şi concluzionându-le, se paote spune că răspunderea

administrativă este bazată pe încălcarea rapoartelor de drept administrativ ce reglementează
statutul şi buna conduită profesională a funcţionarilor, cazurile ce ating dreptul penal fiind
foarte rare.
Din cele enunţate anterior, se poate extrage lista autorilor care sunt supuşi unei forme
de răspundere juridică de tip administrativ:
 Funcţionarul public
 Un organ al administraţiei publice

Reglementările privind răspunderea funcţionarului public în timp săvârşirii actului

administrative sunt conţinute în cadrul Legii Nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor
publici, Capitolul VIII, articoele 75 - 86:
Se poate observa în textul legii faptul că funcționarii publici pot fi considerați vinovați
pentru încălcarea îndatoririlor de serviciu de către orice persoană, cetățean al statului Român,
care consideră că prin acțiunile sale, funcționarul public a creat o situație de vătămare a
drepturilor sau intereselor legitime ale cetățeanului.

Natura răspunderii administrative/disciplinare este,așadar, una oricentată spre cetățean,

cu rol principal de monitorizare a funcționarior public în vederea respectării îndatoririlor
profesional asumate în momentul numirii sau alegerii în funcție.
Această situație este perfect logică dat fiind faptul că prin propria-i definiție, un
funcționar public este acea persoană care servește într/o instituție sau într/un organ al statului
și are rolul de a sprijinii aplicarea politicii statale în favoarea și pentru toți cetățenii statului, în
egală măsura.
Procedura prin intermediul căreia se angajează răspunderea administrativ-disciplinară
a
funcționarului public este, după cum prevede legea, bazată pe asumarea vinovăției pentru
actele
ilicite comise de funcționarul public.
Procedura asumării răspunderii, dacă nu este iniţiată de un cetăţean, poate fi începută
de către o altă instituţiei a statului care a sesizat comiterea unei fapte ilicite şi doreşte
soluţionarea acesteia în vedere bunei funcţionări a organismelor statale.
În statul Român, reglementarea modului de constituire al comisiilor de disciplină,
maniera prin acestea funcţionează, durata manddatului membrilor dar şi reguli şi reglementări
specifice fiecărui membrul al comisiei, se răgăsesc în Hotărârea de Guvern nr.1344/2007,
privind normele de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină, publicată în Monitorul
Oficial al României nr.768/13.11.2007, intrată în vigoarea de la 13.01.2008.
Comisiile de disciplină sunt constituite în cadrul instituţiilor şi autorităţilor publice,
printr-un act emis la nivelul conducerii acestora. Aceste comisii au scopul de a cerceta
abaterile
disciplinare şi de a sancţiona funcţionarii publici care le-au comis.
Totalitatea sancţiunilor ce pot fi aplicate unui funcţionar public în urma stabilirii
vinovăţiei sale în ceea ce priveşte comiterea unei fapte ilicite şi atragarea sancţionării
administrativ-disciplinare sunt cuprinse în cadrul Legii Nr. 188/1999 privind statutul
funcționarilor publici, Capitolul VIII, articolul nr. 77.
Încălcarea cu vinovăţie de către funcţionarii publici a îndatoririlor corespunzătoare
funcţiei publice pe care o deţin şi a normelor de conduită profesională şi civică prevăzute de
lege constituie abatere disciplinară şi atrage răspunderea disciplinară a acestora.

Constituie abateri disciplinare următoarele fapte:

a) întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor;
b) neglijenţa repetată în rezolvarea lucrărilor;
c) absenţe nemotivate de la serviciu;
d) nerespectarea în mod repetat a programului de lucru;
e) intervenţiile sau stăruinţele pentru soluţionarea unor cereri în afara cadrului legal;
f) nerespectarea secretului profesional sau a confidenţialităţii lucrărilor cu acest caracter;
g) manifestări care aduc atingere prestigiului autorităţii sau instituţiei publice în care îşi
desfăşoară activitatea;
h) desfăşurarea în timpul programului de lucru a unor activităţi cu caracter politic;
i) refuzul de a îndeplini atribuţiile de serviciu;
j) încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, incompatibilităţi, conflicte de interese
şi interdicţii stabilite prin lege pentru funcţionarii publici;
k) alte fapte prevăzute ca abateri disciplinare în actele normative din domeniul funcţiei
publice şi funcţionarilor publici.

Sancţiunile disciplinare sunt:

a) mustrare scrisă;
b) diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de până la 3 luni;
c) suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau, după caz, de promovare în
funcţia publică pe o perioadă de la 1 la 3 ani;
d) retrogradarea în treptele de salarizare sau retrogradarea în funcţia publică pe o perioadă de
până la un an;
e) destituirea din funcţia publică.
Toate sancţiunile disciplinare, cu excepţia celei de la litera a), se pot aplica de către
persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică, dar numai după o propunere
din partea comisiei de disciplină.
La individualizarea sancţiunii disciplinare se vor lua în considerare cauzele şi
gravitatea abaterii disciplinare, împrejurările săvârşirii acesteia, gradul de vinovăţie al
funcţionarului şi consecinţele abaterii, comportarea profesională generală a funcţionarului
public precum şi de existenţa unor antecedente ale acestuia în ceea ce priveşte existenţa unor
sancţiuni disciplinare care nu au fost radiate în condiţiile prezentei legi.
Sancţiunile disciplinare pot fi aplicate în termen de cel mult un an de la data sesizării
comisiei de disciplină cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de doi ani
de la data săvârşirii abaterii disciplinare.
Activitatea incorectă a unui funcţionar public paote duce la pierderea unor foloase
materiale ale cetăţenilor care, dacă ar fi fost utilizate corespunzător, ar fi ajutat la dezvoltarea
statului şi implicit la îmbunătăţirea vieţii cetăţeanului.
Astfel, se poate afirma faptul că un stat cu funcţionari publici bine instruiţi şi corecţi în
îndeplinirea atributelor profesionale va putea persevera mult mai uşor şi va putea oferii
cetăţenilor săi numeroase beneficii civice, economice, sociale şi culturale
Bibliografie
1. Suport de curs Drept Administrativ;
2. Legea 188/1999 privind statutul functionarilor publici
3. Hotărârea de Guvern 1344/2007 privind normele de organizare și
funcționare a comisiilor de disciplină.