Sunteți pe pagina 1din 12

UNIVERSITATEA „VALAHIA”DIN TÂRGOVIŞTE

FACULTATEA DE DREPT ŞI ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE

TEMĂ DE CONTROL 1
DREPT ADMINISTRATIV I
(Drept ID, anul I, sem. I)

RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI

Răspunderea disciplinară intervine în cazul săvârşirii unei abateri


disciplinare, definită de lege ca reprezentând încalcarea cu vinovăţie de către
funcţionarii publici a îndatoririlor corespunzătoare funcţiei publice pe care o
deţin şi a normelor de conduită profesională şi civilă prevăzute de lege. 1

Natura juridică a răspunderii disciplinare a funcţionarilor publici nu poate


fi desluşită decât plecând de la natura juridică a raportului juridic ce se naşte
între Stat, autoritatea administrativă pe de o parte şi funcţionarul public pe de
altă parte.
Astfel răspunderea disciplinară a funţionarului public apare numai în
raportul de drept administrativ sub forma raportului de subordonare ierarhică.
Când vorbim de raportul de subordonare ierarhică în dreptul administrativ, ne
referim numai la acele raporturi care apar în procesul de organizare a executării
şi executarea în concret a legii şi au la bază principiul subordonării ierarhice.
În ceea ce privesc izvoarele răspunderii disciplinare a funcţionarului public,
considerăm că acestea sunt următoarele cumultativ:
a) Legea, în sens larg care reglementează responsabilitatea disciplinară a
funcţionarului public, procedura înfăptuirii acesteia, actele sau faptele
administrative generatoare de responsabilitate, precum şi organele
abilitate să constate, să aplice sancţiunile, să anuleze actul ilegal, să
restabilească situaţia anterioară, să stabilească şi să asigure despăgubirea
şi procedura de urmat în astfel de cazuri, în acest sens, în baza
dispoziţiilor constituţionale, există lege care reglementează raspunderea
disciplinară a majoritaţii funcţionarilor publici prin statutul funcţionarului
public, instituind cadrul general şi chiar special pentru cea mai mare
categorie de funcţionari publici, precum şi legile care reglementează
statutele diferitelor categorii speciale de funcţionari publici cum ar fi
poliţist, medic, judecător, ministru, etc. şi alte dispoziţii legale speciale ce
pot fi complementare sau derogatorii de la celelalte;
b) Săvârşirea de către funcţionarului public a unei abateri disciplinare
prevazută de lege;
c) Actul autorităţii publice administrative sau judecătoreşti, împuternicite de
lege să cerceteze, să pună în mişcare acţiunea disciplinară, să judece, să
stabilească şi să aplice sancţiunile disciplinare.

Trăsăturile responsabilităţii disciplinare a funcţionarului public

Trăsăturile responsabilităţii şi răspunderii disciplinare a funcţionarului


public sunt acele caracteristici care le deosebesc de formele responsabilităţii şi
răspunderii juridice din afara drepului administrativ, cât şi cele care le deosebesc
de celelalte forme ale responsabilităţii şi răspunderii juridice administrative.
În primul rând, ne vom referi la trăsăturile responsabilităţii disciplinare a
funcţionarului public, astfel:

1
A se vedea Verginia Vedinaş, Drept administrativ, Ediţia a-VII-a, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2012,
p.525
a) Responsabilitatea disciplinară a funcţionarului public este o responsabilitate
juridică de drept public;
b) Responsabilitatea disciplinară a funcţionarului public este înfăptuită de cel
puţin doi subiecţi investiţi cu autoritatea necesară prin lege, unul în mod
obligatoriu este funcţionarul public responsabil, iar al doilea autoritatea
ierarhică competentă sau disciplinară anume desemnată de lege, ori
autoritatea judecătorească;
c) Drepturile şi obligaţiile protejate contra încălcării, constituie competenţa
funcţiei publice stabilită prin lege, precum şi conţinutul unor incompatibilităţi
stabilite pentru cel care exercită funcţia respectivă;
d) Responsabilitatea disciplinară a funcţionarului public este definită de
legiuitor pentru abaterea administrativă de la disciplina funcţiei publice,
numită abatere disciplinară a funcţionarului public;
e) Sancţiunile stabilite de legiuitor ca aplicabile- prin reglementarea
responsabilităţii disciplinare a funcţionarului public- sunt numai cele
prevăzute de lege;
f) Pentru a exista responsabilitate disciplinară a funcţionarului public, este
necesar, ca totdeauna, abaterea disciplinară să fie săvârşită cu vinovăţie de
funcţionarul public;
g) Sancţiunile disciplinare prevăzute în cazul responsabilităţii administrative nu
sunt privative de libertate.

Trăsăturile răspunderii disciplinare a funcţionarului public sunt


următoarele:

a) Răspunderea disciplinară a funcţionarului public este o răspundere


juridică de drept public ;
b) Răspunderea disciplinară a funcţionarului public este o materializare a
responsabilităţilor disciplinare a funcţionarului public;
c) Răspunderea disciplinară a funcţionarului public se angajează numai
pentru o abatere de la disciplina funcţiei publice, care poate să fie unică
sau în concurs cu o faptă penală sau civilă;
d) Răspunderea disciplinară se angajează numai după o procedură specială
prevăzută de lege, care presupune cercetarea prealabilă, administrarea
probelor în acuzarea, apărarea şi ascultarea funcţionarului public;
e) Răspundera disciplinară se înfăptuieşte numai dacă nu există o cauză care

împiedice aceasta (prescripţia, legitima apărare);
f) Răspunderea disciplinară a funcţionarului public se angajează pentru
simpla încălcare a competenţei funcţionarului public sau a interdicţiilor
impuse de legiuitor prin stabilirea incompatibilităţilor funcţiei, indiferent
dacă se cauzează prejudiciul material sau moral.2
2
A se vedea Valerică Dabu, Răspundera juridică a funcţionarului public, Global Lex, Bucureşti, pp.250-251
Abaterile disciplinare

Abaterea disciplinară reprezintă fapta săvârşită cu vinovăţie de către


funcţionarul public prin care acesta încalcă obligaţiile ce-i revin din raportul de
serviciu (de funcţie publică) sau în legătură cu acesta şi care afectează statutul
său socio-profesional şi moral.3
Prin alin.2 al art.77 sunt enumerate faptele care constituie abateri
disciplinare, acestea sunt:
a) întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor;
b) neglijenţa repetată în rezolvarea lucrărilor;
c) absenţe nemotivate de la serviciu;
d) nerespectarea în mod repetat a programului de lucru;
e) intervenţiile sau stăruinţele pentru soluţionarea unor cereri în afara cadrului
legal;
f) nerespectarea secretului profesional sau a confidenţialităţii lucrărilor cu
acest caracter;
g) manifestări care aduc atingere prestigiului autorităţii sau instituţiei publice
în care îşi desfăşoară activitatea;
h) desfăşurarea în timpul programului de lucru a unor activităţi cu caracter
politic;
i) refuzul de a îndeplini atribuţiile de serviciu;
j) încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, incompatibilităţi,
conflicte de interese şi interdicţii stabilite prin lege pentru funcţionarii publici;
k) alte fapte prevăzute ca abateri disciplinare în actele normative din
domeniul funcţiei publice şi funcţionarilor publici.4

Sancțiunile disciplinare

Sunt stabilite un număr de 5 sancțiuni disciplinare, a căror analiză determină


gruparea lor în următoarele categorii:
a) Sancțiuni disciplinare cu caracter moral, în această categorie intrând
mustrarea scrisă.
b) Sancțiuni cu caracter precumpănitor material, în această categorie intrând
diminuarea drepturilor salariale cu 5- 20% pe o perioadă de 1- 3 luni.
c) Sancțiuni care afectează cariera funcționarului public, având și consecințe
de ordin patrimonial. În această categorie se încadrează suspendarea
dreptului la avansare pe o perioadă de 1 la 3 ani și trecerea pe o treaptă
3
A se vedea Verginia Vedinaş, Drept administrativ, Ediţia a VII-a, Universal Juridic, Bucureşti, 2012, p. 525
4
A se vedea Legea 188 din 1999 privind Statutul funcţionarilor publici
inferioară pe o perioadă de 6- 12 luni, cu diminuarea corespunzătoare a
salariului. Practic, aceste sancțiuni au un caracter complex, deoarece ele
afectează nu doar cariera funcționarului public, dar și drepturile materiale
cuvenite acestuia, dat fiind faptul că oricărei trepte, clasă, categorie îi
corespunde un alt salariu, superior celui cuvenit pentru treapta, clasa sau
categoria precedentă.
d) Retrogradarea în treptele de salarizare sau retrogradarea în funcţia publică
pe o perioadă de până la un an.
e) Sancțiuni care determină încetarea raportului de funcție publică, în această
ultimă categorie intrând destituirea din funcție.
Deși legiutorul nu o califică în mod expres astfel, ea reprezintă sancțiunea
disciplinară cea mai gravă atât prin consecințele pe care le atrage cât și
prin gradul de pericol social al faptei care determină luarea ei precum și
prin împrejurările în care se produce.5
Sancţiunea disciplinară se aplică în termen de cel mult 1 an de la data
sesizării comisiei de disciplină cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare, dar
nu mai târziu de 2 ani de la data săvârşirii abaterii disciplinare.
În cazul în care fapta funcţionarului public a fost sesizată ca abatere
disciplinară şi ca infracţiune, procedura angajării răspunderii disciplinare se
suspendă până la dispunerea neînceperii urmăririi penale, scoaterii de sub
urmărire penală ori încetării urmăririi penale sau până la data la care instanţa
judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal.
Pe perioada cercetării administrative, în situaţia în care funcţionarul
public care a săvârşit o abatere disciplinară poate influenţa cercetarea
administrativă, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice are obligaţia de a
interzice accesul acestuia la documentele care pot influenţa cercetarea sau, după
caz, de a dispune mutarea temporară a funcţionarului public în cadrul altui
compartiment sau altei structuri a autorităţii ori instituţiei publice. 6

Destituirea din funcţia publică

Destituirea din funcţia publică intervine ca sancţiune disciplinară, deci


numai pentru motive imputabile funcţionarului, legea stabilind limitativ
următoarele situaţii:
a)săvârşirea repetată a unor abateri disciplinare sau a unei abateri disciplinare
care a avut consecinţe grave;
5
A se vedea Verginia Verdinaș, Drept administrativ și instituții politico-administrative, Editura Lumina Lex,
București, 2002, pp. 438-439 .
6
A se vedea art.77 al.(5),(6)și(7) din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici
b) dacă s-a ivit un motiv de incompatibilitate, iar funcţionarul public nu
acţionează pentru încetarea acestuia, într-un termen de 10 zile calendaristice de
la data la care a intervenit cazul de incompatibilitate.
Incompatibilităţile privind funcţionarii publici sunt reglementate la art.94–
98 din Legea nr.161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei
în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri,
prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
Potrivit reglementărilor menţionate, calitatea de funcţionar public este
incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum
şi cu funcţiile de demnitate publică.
Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte
activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează:
- în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice;
- în cadrul cabinetului demnitarului, cu excepţia cazului în care funcţionarul
public este suspendat din funcţia publică;
- în cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale ori în alte unităţi cu scop
lucrativ, din sectorul public; în calitate de membru a unui grup de interes
economic.
De asemenea, funcţionarii publici nu pot fi mandatari ai unor personae în
ceea ce priveşte efectuarea unor acte în legătură cu funcţia publică pe care o
exercită. Nu sunt permise raporturile ierarhice directe în cazul în care
funcţionarii publici respectivi sunt soţi sau rude de gradul I. Interdicţia persistă
şi în cazul în care şeful ierarhic direct are calitatea de demnitar.
Funcţionarii publici pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic,
al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar–artistice şi în alte domenii de activitate
din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirect cu atribuţiile
exercitate ca funcţionar public potrivit fişei postului.
Funcţionarii publici, cu excepţia înalţilor funcţionari, pot fi membri ai
partidelor politice legal constituite, însă nu pot fi membri ai organelor de
conducere ale partidelor politice şi le este interzis să exprime sau să apere în
mod public poziţia unui partid politic.
În final, precizăm că încetarea de drept a raportului de serviciu se
constată, iar eliberarea şi destituirea din funcţia publică se dispun, ca regulă,prin
act administrativ al conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, care poate fi
atacat în faţa instanţei de contencios administrativ. Instanţa poate dispune
anularea actului şi reîncadrarea funcţionarului în funcţia public deţinută. 7

Condițiile răspunderii disciplinare a funcționarului public

Fundamentul răspunderii disciplinare a funcționarului public il constituie:

7
A se vedea Liviu Coman-Kund, Deontologia şi statutul funcţionarilor publici, Galaţi, 2011, p.91
 Legea care reglementează resposabilitatea funcționarului public în
baza căreia se nasc și raporturi juridice de subordonare ierarhică în
activitatea de organizare a executării și executarea în concret a legii
 Abaterea disciplinară săvârșită de funcționarul public
 Actul de stabilire a răspunderii disciplinare a funcționarului public,
emis de autoritatea publică investită de legiuitor (autoritatea
administrativă sau judecătorească)
Pentru existența răspunderii disciplinare a funcționarului public sunt necesare
următoarele condiții:
a) Abaterea disciplinară a funcționarului public să îndeplinească toate
condițiile prevăzute de lege pentru răspunderea administrativă,
referitoare la subiect, obiect, latura obiectivă și latura subiectivă
b) Abaterea disciplinară trebuie să fie în cadrul raportului juridic de
subordonare ierarhică
c) Atât subiectul pasiv, cât și subiectul activ, sunt subiecte de drept
administrativ, cu excepțiile expres prevăzute de lege, când subiectul
activ poate să fie instanță de judecată. În mod obligatoriu, funcționarul
trebuie să fie funcționar public de drept, iar autoritatea care aplică
sancțiunea trebuie să fie împuternicită legal în acest sens
d) Sesizarea, constatarea, cercetarea, judecarea, aplicarea și radierea
sancţiunii disciplinare a funcţionarului public se face numai după o
procedură specială de drept administrativ, și numai în lipsa acestor
reglementări și a principiilor de drept administrativ se aplică
prevederile Codului de procedură civilă
e) Este necesar să existe intenţia de a sancţiona funcţionarului public
vinovat de săvârşirea unei abateri disciplinare. Prin acest element se
face legătura între comiterea abaterii disciplinare şi aplicarea sancţiunii
disciplinare prevăzute în normele juridice. În felul acesta vom deosebii
situaţiile în care intervin anumite măsuri care dezavantajează pe
funcţionar în evoluţia carierei sale, dar care nu au caracterul unor
sancţiuni disciplinare. Astfel, în cazul unei reorganizări a serviciului,
trecerea funcţionarului dintr-o funcţie superioară în una inferioară nu
poatefi considerată o sancţiune disciplinară, deşi formal s-ar putea
interpreta în acest fel schimbarea situaţiei juridice a funcţionarului. În
toate celelalte cazuri, retrogradarea constituie o sancţiune disciplinară,
deci trebuie aplicată numai cu respectarea întregii proceduri prevăzută
de lege pentru aceasta.8

Procedura disciplinară
8
A se vedea Valerică Dabu, Răspundera juridică a funcţionarului public, Global Lex, Bucureşti, pp. 271-272
Aspectele particulare privind răspunderea disciplinară în cazul
funcţionarilor publici sunt conturate legislativ de prevederile Legii 188/1999
privind Statutul funcţionarilor publici şi ale H.G.1344/2007.
În cazul funcţionarilor publici, actul de sesizare a comisiei de disciplină
poate fi făcut de orice persoană care se consideră vătămată prin fapta unui
funcţionar public, indiferent dacă este sau nu salariat al angajatorului.
Potrivit art. 28 din H.G.1344/2007, sesizarea se formulează în scris şi
trebuie să cuprindă urmatoarele elemente:
a) numele, prenumele, domiciliul sau, dupa caz, locul de muncă şi funcţia
detinută de persoana care a formulat sesizarea ori denumirea şi sediul persoanei
juridice, precum şi numele şi funcţia reprezentantului legal;
b) numele si prenumele funcţionarului public a cărui faptă este sesizată ca
abatere disciplinară şi denumirea autorităţii sau a instituţiei publice în care îşi
desfăşoară activitatea;
c) descrierea faptei care constituie obiectul sesizării şi data săvârşirii acesteia;
d) prezentarea dovezilor pe care se sprijină sesizarea;
e) adresa de corespondenţă, dacă este alta decât cea prevazută la lit. a);
f) data;
g) semnătura.
În situaţia în care persoana care formulează sesizarea nu cunoaşte
informaţiile prevăzute la lit. b) de mai sus, sesizarea poate să cuprindă alte
elemente de identificare a funcţionarului public ale cărui fapte sunt sesizate ca
abateri disciplinare.
Termenul în care sesizarea poate fi depusă în termen de maxim 1 an şi 6
luni de la data săvârşirii faptei sesizate ca abatere disciplinară, depunerea peste
acest termen fiind clasarea sesizarii, potrivit art. 29 alin.2 din H.G.1344/2007. 9

Principiile procedurii disciplinare

Principiile fundamentale care guvernează regimul răspunderii disciplinare


a funcţionarului public sunt prevăzute în art. 19 din H.G. 1344/2007 10, după cum
urmează11:
a) prezumţia de nevinovăţie, conform căruia funcţionarul public este
considerat nevinovat pentru fapta sesizată ca abatere disciplinară comisiei de
disciplină atâta timp cât vinovăţia sa nu a fost dovedită;
b) garantarea dreptului la apărare, conform căruia funcţionarul public are
dreptul de a fi audiat, de a prezenta dovezi în apărarea sa şi de a fi asistat sau
reprezentat pe parcursul procedurii de cercetare administrativă;
9
A se vedea Ioan Morariu, Cercetarea disciplinară prealabilă a angajaţilor, Revista ProLex nr. 17.
10
A se vedea H.G. nr. 1344/2007 privind normele privind organizarea şi funcţionarea comisiilor de disciplină,
publicată în M. Of. Nr. 768 din 13 noiembrie 2007, cu modificările şi completările aduse prin H.G. nr. 787/2008,
H.G. nr. 1268/2008, O.U.G. nr. 35/2009.
11
A se vedea Verginia Vedinaş, Drept administrativ, Ediţia a VII-a, Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 526.
c) contradictorialitatea, conform căruia comisia de disciplină are obligaţia
de a asigura persoanelor aflate pe poziţii divergente posibilitatea de a se exprima
cu privire la orice act sau fapt care are legătură cu abaterea disciplinară pentru
care a fost sesizată comisia de disciplină;
d) proporţionalitatea, conform căruia trebuie respectat un raport corect
între gravitatea abaterii disciplinare, circumstanţele săvârşirii acesteia şi
sancţiunea disciplinară propusă să fie aplicată;
e) legalitatea sancţiunii, conform căruia comisia de disciplină nu poate
propune decât sancţiunile disciplinare prevăzute de lege;
f) unicitatea sancţiunii, conform căruia pentru o abatere disciplinară nu se
poate aplica decât o singură sancţiune disciplinară;
g) celeritatea procedurii, conform căruia comisia de disciplină are
obligaţia de a proceda fără întarziere la soluţionarea cauzei, cu respectarea
drepturilor persoanelor implicate şi a procedurilor prevăzute de lege şi de
prezenta hotărâre;
h) obligativitatea opiniei, conform căruia fiecare membru al comisiei de
disciplină are obligaţia de a se pronunţa pentru fiecare sesizare aflată pe rolul
comisiei de disciplină.

Comisia de disciplină

Pentru analizarea faptelor sesizate ca abateri disciplinare şi propunerea


sancţiunii disciplinare aplicabile funcţionarilor publici din autorităţile sau
instituţiile publice se constituie comisii de disciplină.
Din comisia de disciplină face parte şi un reprezentant al organizaţiei
sindicale reprezentative sau, după caz, un reprezentant desemnat prin votul
majorităţii funcţionarilor publici pentru care este organizată comisia de
disciplină, în cazul în care sindicatul nu este reprezentativ sau funcţionarii
publici nu sunt organizaţi în sindicat.
Comisia de disciplină poate desemna unul sau mai mulţi membri şi, după
caz, poate solicita compartimentelor de control din cadrul autorităţilor sau
instituţiilor publice să cerceteze faptele sesizate şi să prezinte rezultatele
activităţii de cercetare.12
Comisiile de disciplină ale funcţionarilor publici se constituie pe lângă
fiecare autoritate publică centrală, judeţeană, prefectură, consiliul judeţean ori al
municipiului Bucureşti, pentru funcţionarii publici proprii, precum şi pentru cei
din toate instituţiile publice şi regiile autonome din subordinea acestora. 13
Comisia de disciplină pentru înalţii funcţionari publici este compusă din 5
înalţi funcţionari publici, numiţi prin decizia primului-ministru, la propunerea
ministrului internelor şi reformei administrative.

12
A se vedea art. 79 alin( 1), ( 2), ( 3) din Legea 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
13
A se vedea Valerică Dabu, Răspunderea juridică a funcţionarului public, Globul Lex, Bucureşti, p.273
Modul de constituire, organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină,
precum şi componenţa, atribuţiile, modul de sesizare şi procedura de lucru ale
acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agenţiei
Naţionale a Funcţionarilor Publici.14

Cazierul administrativ

Pentru evitarea situaţiilor disciplinare ale funcţionarilor publici, Agenţia


Naţională a Funcţionarilor Publici, dispune alin. (1) al art. 81 din Legea nr.
188/1999, va elibera un cazier administrativ, conform bazei de date pe care o
administrează.
Cazierul administrativ este un act care cuprinde sancţiunile disciplinare
aplicate funcţionarului public şi care nu au fost radiate, el fiind necesar în
următoarele cazuri:
a)desemnarea unui funcţionar public ca membru în comisia de concurs
pentru recrutarea funcţionarilor publici;
b)desemnarea unui funcţionar public în calitate de preşedinte şi membru
în comisia de disciplină;
c)desemnarea unui funcţionar public ca membru în comisia paritară;
d)ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor
funcţionari publici sau categoriei funcţionarilor publici de conducere;
e)în orice alte situaţii prevăzute de lege.
Conform alin. (4), cazierul administrativ este eliberat la solicitarea:
a)funcţionarului public interesat;
b)conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară
activitatea;
c)preşedintelui comisiei de disciplină;
d)altor persoane prevăzute de lege.15

Raspunderea disciplinară a funcționarului public la nivel european

În toate statele Uniunii Europene, sistemul disciplinar presupune


respectarea unor principii fundamentale: dreptul la apărare, funcţionarul
trebuind informat şi, dacă doreşte, să fie asistat de un apărător, şi posibilitatea
unui recurs în faţa unui tribunal independent şi imparţial. Aplicarea răspunderii
disciplinare presupune implicarea unui organ colegial în procedura de tragere la
răspundere a funcţionarului public.
Spre exemplu, în Franţa, Consiliul de Stat a decis încă din anul 1957 că
toate sancţiunile cu excepţia avertismentului şi a blamului (echivalentul
mustrării din sistemul românesc), vor fi pronunţate numai după emiterea
avizului consiliului de
14
A se vedea art. 79 alin (4), ( 5) din Legea 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
15
A se vedea V.I. Prisăcaru, Funcţionarii public, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004, p. 168
disciplină
În Germania a fost instituită o procedură disciplinară cu caracter
jurisdicţional: cu excepţia sancţiunilor minore, decise de autoritatea ierarhică,
aceasta trebuie să sesizeze o jurisdicţie disciplinară care presupune magistraţi
profesionişti şi reprezentanţi ai personalului, ce va stabili o sancţiune ca un
adevărat tribunal; în egală măsură, ea poate fi sesizată de un procuror disciplinar
federal, care joacă în acest caz acelaşi rol ca un procuror obişnuit în materie
penală.
În Olanda, este la fel de greu să concediezi un salariat dintr-o
întreprindere privată aflată cu bunăstare economică sau un funcționar din
administrație, în ambele situații s-ar impune practic existența unei greșeli grave
pentru revocarea sau concedierea să aibă loc.
În ce privește problemele disciplinare, suspuse de funcționari sau
superiorii lor, acestea sunt rezolvate de un tribunal al funcționarilor, compus din
judecatori profesioniști care aplică reguli ale dreptului administrativ.
Întotdeauna se poate recurge, în egală masură, la judecătorul civil. 16

Bibliografie:

1. Verginia Vedinaş, Drept administrativ, Ediţia a-VII-a Revăzută şi adăugită,


Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2012

2. Valerică Dabu, Răspundera juridică a funcţionarului public, Global Lex,


Bucureşti

3. Legea 188 din 1999 privind statutul funcţionarilor publici

4. Verginia Verdinaș, Drept administrativ și instituții politico-administrative,


Editura Luminalex, București, 2002

5. Liviu Coman-Kund, Deontologia şi statutul funcţionarilor publici, Galaţi,


2011

6. Ioan Morariu, Cercetarea disciplinară prealabilă a angajaţilor, Revista


ProLex nr.17

7. H.G. nr. 1344/2007 privind normele privind organizarea şi funcţionarea


comisiilor de disciplină, publicată în M. Of. Nr. 768 din 13 noiembrie 2007, cu
modificările şi completările aduse prin H.G. nr. 787/2008, H.G. nr. 1268/2008,
O.U.G. nr. 35/2009
16
A se vedea Dana Apostol Tofan, Instituții administrative europene, C.H.Beck, București, 2006, pp. 185- 187
8. V.I. Prisăcaru, Funcţionarii public, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004

9. www.scj.ro - Secția de contencios administrativ și fiscal

10. Dana Apostol Tofan, Instituții administrative europene, C.H.Beck,


București, 2006

S-ar putea să vă placă și