Funcţia publică

1.5. Răspunderea funcţionarilor publici

Răspunderea juridică intervine în urma săvârşirii unei abateri, iar specific abaterilor săvârşite de
funcţionarii publici este faptul că ele pot interveni în timpul exercitării funcţiei, în legătură cu
exercitarea acesteia sau, pur şi simplu, prin abaterea de la anumite norme care nu au legătură directă cu
funcţia, dar care pun sub semnul întrebării prestigiul funcţionarului public.
Prin intermediul răspunderii se realizează atât scopul preventiv, cât şi cel sancţionator, precum
şi, conform doctrinei actuale, cel educativ.
Potrivit Codului administrativ, încălcarea de către funcţionarii publici, cu vinovăţie, a
îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea administrativă, civilă sau penală, după caz. Deși prevederile
art. 490 din CA, anterior menționate, nu mai pomenesc și răspunderea contravențională, o va face art.
498 din Codul administrativ.
Vechea reglementare, anume Legea 188/1999, faţă de reglementările din 1923 până la
adoptarea legii menționate și care au privit statutul funcţionarilor publici, a introdus elementul de
vinovăţie pentru încălcarea îndatoririlor de serviciu şi a reglementat şi alte forme de răspundere, în
afara celei specifice dreptului administrativ.
Și actuala prevedere vorbește tot despre 4 forme de răspundere aplicabile funcţionarilor publici.
Aceste forme nu se exclud între ele, acestea putând fi aplicate concomitent dacă fapta comisă întruneşte
în acelaşi timp, condiţiile unor forme diferite de răspundere juridică.
Un principiu aplicabil și cât privește răspunderea funcționarilor publici spune că în cadrul
aceleiași forme de răspundere nu pot fi aplicate pentru una și aceeași faptă ilicită, două sau mai multe
sancțiuni de aceeași natură.
Răspunderea civilă (răspunderea patrimonială, cum mai este numită de doctrina de drept
administrativ) are în vedere o răspundere pentru pagubele cauzate. Aceasta este o instituţie a dreptului
administrativ atunci când paguba a fost cauzată printr-un act administrativ declarat nelegal de către
instanţa de contencios administrativ, fiind vorba despre o răspundere administrativ-patrimonială,
specifică dreptului administrativ. Poate fi identificată şi ca o instituţie a dreptului civil atunci când
paguba a fost produsă printr-o faptă plasată în afara atribuţiilor de serviciu, un delict civil ori printr-o
infracţiune, fiind vorba de latura civilă în procesul penal, dar în acest ultim caz este cel puțin discutabil
dacă vom putea vorbi despre o răspundere juridică angajată urmare a exercitării defectuoase sau a
neexercitării unei atribuții de serviciu.
Această răspundere se angajează în următoarele cazuri, conform art. 499 din Codul
administrativ:
pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care
funcţionează;
pentru nerestituirea în termenul legal al sumelor ce i s-au acordat necuvenit;
pentru daunele plătite de autoritatea sau instituţia publică, în calitate de comitent, unor terţe
persoane, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive.
Sintetizând, răspunderea civilă a funcţionarilor publici intervine în cazul în care aceştia au
cauzat prin actele sau faptele lor anumite prejudicii, fie autorităţii sau instituţiei publice din care fac
parte, fie unei alte persoane fizice sau juridice de drept public sau privat.

1
 În conformitate cu prevederile art. 500 din Codul administrativ, în primele două situaţii, în ceea
ce priveşte modul de reparare a pagubelor aduse autorităţii sau instituţiei publice, repararea se va
dispune prin emiterea de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice a unui ordin sau a unei
dispoziţii de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei sau, după caz, prin asumarea
unui angajament de plată, iar în a treia situaţie, pe baza unei hotărâri judecătoreşti definitive. Împotriva
ordinului sau a dispoziţiei de imputare, funcţionarul public în cauză se poate adresa instanţei de
contencios administrativ. Dreptul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice de a emite ordinul
sau dispoziţia de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.
Codul administrativ prevede, prin art. 491, în aplicarea prevederilor constituționale ale art. 52,
și răspunderea în solidar cu autoritatea sau instituția publică. Astfel, în cazul în care acţiunea unei
persoane care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, acțiune îndreptată
împotriva autorităţii sau instituţiei publice care a emis actul sau care a refuzat să rezolve cererea
referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitime, este admisă de instanța de judecată, dacă a
fost admisă și plata unor daune, acestea se vor plăti de la bugetul autorității și instituției publice. Dacă
instanţa judecătorească constată vinovăţia funcţionarului public, persoana respectivă va fi obligată la
plata daunelor, solidar cu autoritatea sau instituţia publică. Însă, dacă funcționarul public a respectat
prevederile legale şi procedurile administrative aplicabile autorităţii sau instituţiei publice în care îşi
desfăşoară activitatea, atunci răspunderea juridică a funcţionarului public nu se poate angaja.
Răspunderea administrativ-disciplinară intervine, conform art. 492 din Codul administrativ,
atunci când funcţionarul public încalcă cu vinovăţie îndatoririle corespunzătoare funcţiei publice pe
care o deţine şi a normelor de conduită profesională şi civică prevăzute de lege, caz în care acesta
săvârşeşte o abatere disciplinară.
Această formă de răspundere are următoarele trăsături:
este o răspundere de drept public;
intervine numai în cazul săvârşirii unei abateri disciplinare calificată ca atare prin norme ale
dreptului public, mai precis ale dreptului administrativ;
subiectul activ este autoritatea sau instituţia publică la care acesta este încadrat funcționarul, ,
iar subiectul pasiv este funcţionarul public,
procedura de constatare, aplicare şi contestare a sancţiunilor disciplinare este supusă unor
norme speciale;
abaterile şi sancţiunile disciplinare sunt prevăzute prin norme cu putere de lege sau, în baza
acestora, prin statute speciale.
Sunt abateri disciplinare, conform art. 492 alin. (2) din Codul administrativ, următoarele fapte:
1) întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor;
2) neglijenţa repetată în rezolvarea lucrărilor;
3) absența nemotivată de la serviciu;
4) nerespectarea programului de lucru;
5) intervenţiile sau stăruinţele pentru soluţionarea unor cereri în afara cadrului legal;
6) nerespectarea secretului profesional sau a confidenţialităţii lucrărilor cu acest caracter;
7) manifestările care aduc atingere prestigiului autorităţii sau instituţiei publice în care îşi
desfăşoară activitatea;
8) desfăşurarea, în timpul programului de lucru, a unor activităţi cu caracter politic;
9) refuzul nemotivat de a îndeplini atribuţiile de serviciu;
10) încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, incompatibilităţi, conflicte de interese şi
interdicţii stabilite prin lege pentru funcţionarii publici. În cazul celor referitoare la
incompatibilităţi, vom vorbi despre abateri disciplinare doar dacă funcţionarul public nu
acţionează pentru încetarea acestora într-un termen de 15 zile calendaristice de la data
intervenirii cazului de incompatibilitate;

2
 11) refuzul nemotivat de a se supune controlului de medicina muncii şi expertizelor medicale ca
urmare a recomandărilor formulate de medicul de medicina muncii
Abaterea disciplinară poate fi definită ca fiind fapta săvârşită cu vinovăţie de către funcţionar,
prin care acesta încalcă obligaţiile ce-i revin din raportul de serviciu sau în legătură cu acesta sau, altfel
spus, prin care-şi încalcă îndatoririle de serviciu, şi care afectează statutul socio-profesional şi moral al
funcţionarului, faptă care nu constituie o infracţiune, fiind sancţionată, de regulă, de autoritățile și
instituțiile publice, şi nu de către instanţele judecătoreşti.
Abaterea disciplinară este întotdeauna o faptă concretă, care trebuie analizată sub toate
elementele care-i constituie conţinutul: subiect, obiect, latură obiectivă, latură subiectivă, raport de
cauzalitate, sancţiune.
Prin faptul că legiuitorul a optat pentru enumerarea exhaustivă a abaterilor disciplinare, s-a
încercat asigurarea stabilităţii în funcție a funcţionarului public.
Sancţiunile disciplinare aplicabile în cazul săvârşirii unei abateri disciplinare sunt, conform art.
492 alin. (3) din Codul administrativ:
mustrarea scrisă;
diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de până la 3 luni;
diminuarea drepturilor salariale cu 10-15% pe o perioadă de până la 1 an;
suspendarea dreptului de promovare în funcţia publică pe o perioadă de la 1 la 3 ani;
retrogradarea într-o funcţie publică de nivel inferior pe o perioadă de până la un an, cu
diminuarea corespunzătoare a salariului;
destituirea din funcţia publică.

Aceste sancţiuni au următoarele trăsături:

 sunt stabilite numai prin norme cu putere de lege;
 nu sunt prevăzute câte una pentru fiecare abatere disciplinară, aplicarea uneia sau alteia
făcându-se de autoritatea sau instituția publică unde își desfășoară activitatea funcționaul public,
în conformitate cu prevederile art. 492 alin. (4) din Codul administrativ;
 sunt instituite într-un sistem ierarhic, care însă are un caracter relativ, putând fi aplicată o
sancţiune mai gravă;
 au caracter personal, aplicându-i-se funcţionarului public vinovat de săvârşirea abaterii
disciplinare.
Codul administrativ, prin art. 492 alin. (6), prevede principiul individualizării sancţiunii
disciplinare – principiu fundamental aplicabil regimului răspunderii disciplinare a funcţionarului public
– specificând faptul că se va ţine seama de cauzele şi gravitatea abaterii disciplinare, împrejurările în
care aceasta a fost săvârşită, gradul de vinovăţie şi consecinţele abaterii, comportarea generală în
timpul serviciului a funcţionarului public, precum şi de existenţa în antecedentele acestuia a altor
sancţiuni disciplinare care nu au fost radiate în condiţiile prevăzute chiar de cod. Aşadar, aplicarea
sancţiunii de către autoritatea competentă trebuie să fie una obiectivă pentru a se asigura atât rolul
preventiv-educativ al sancţiunii, cât şi cel reparator.
Sancţiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult 6 luni de la data sesizării comisiei de
disciplină cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data săvârşirii
abaterii, acest termen fiind unul de prescripţie. Excepția de la această regulă este reprezentată de
abaterea disciplinară care constă în încălcarea prevederilor referitoare la incompatibilităţi dacă
funcţionarul public nu acţionează pentru încetarea acestora într-un termen de 15 zile calendaristice de
la data intervenirii cazului de incompatibilitate, caz în care sancțiunea de destituire din funcție publică,
precum și alte sancțiuni se aplică și în conformitate cu prevederile legii speciale în materie, Legea nr.
176/2010, cu modificările și completările ulterioare.
În principiu, conform art. 493 din Codul administrativ, sancţiunile disciplinare menționate nu
pot fi aplicate decât după cercetarea prealabilă a faptei săvârşite şi după audierea funcţionarului public.
3
Refuzul funcţionarului public de a se prezenta la audieri sau de a semna o declaraţie privitoare la
abaterile disciplinare care i se impută se consemnează într-un proces-verbal şi nu împiedică finalizarea
cercetării prealabile şi aplicarea sancţiunii. Sancțiunile disciplinare se aplică, de regulă, de
conducătorul autorității sau instituției publice.
Codul administrativ menține, așadar, regula cercetării disciplinare, regulă care transpune în
practică principiile constituţionale privind dreptul la apărare şi prezumţia de nevinovăţie. Astfel,
sancţiunile disciplinare nu pot fi aplicate decât după cercetarea prealabilă a faptei săvârşite şi, în
principiu, după audierea funcţionarului public. Audierea acestuia trebuie consemnată în scris, sub
sancţiunea nulităţii.
Codul administrativ reglementează, la nivel de principiu, şi procedura de constituire în cadrul
autorităţilor sau instituţiilor publice a comisiilor de disciplină – structuri competente să cerceteze
faptele sesizate ca abateri disciplinare şi să propună sancţiunea aplicabilă funcţionarilor publici unde
sunt înfiinţate. Comisia de disciplină va întocmi un act pregătitor pe baza căruia cel în drept,
conducătorul autorității sau instituției publice sau de persoana care are competența de numire în funcția
publică, după caz, va emite ordinul sau dispoziţia de aplicare a sancţiunii disciplinare – aceste acte sunt
acte administrative de autoritate. Comisia de disciplină are ca și competență, conform art. 494 alin. (1)
din Codul administrativ:
a) analizarea faptelor sesizate ca abateri disciplinare astfel precum le-am menționat în cele ce
preced, cu excepţia abaterii disciplinare referitoare la incompatibilităţi. În acest ultim caz
comisia de disciplină va sesiza autoritatea responsabilă de asigurarea integrităţii în exercitarea
demnităţilor şi funcţiilor publice şi prevenirea corupţiei instituţionale pentru abaterea
disciplinară referitoare la incompatibilităţi, în vederea verificării şi soluţionării;
b) propunerea sancţiunii disciplinare aplicabile funcţionarilor publici.
Funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei de contencios
administrativ, solicitând anularea sau modificarea, după caz, a ordinului sau a dispoziţiei de
sancţionare. Această prevedere tranşează, cu claritate, deosebirea de regim juridic dintre salariat şi
funcţionar public, demonstrând apartenenţa acestei instituţii la ramura dreptului public. Astfel de litigii
urmează să fie soluţionate de către instanţa de contencios administrativ conform regulilor stabilite de
Legea nr. 554/2004 – a contenciosului administrativ.
Radierea de drept a sancţiunilor disciplinare se realizează astfel:
în termen de 6 luni de la aplicare – pentru mustrarea scrisă;
la expirarea termenului pentru care au fost aplicate – pentru celelalte sancţiuni disciplinare, mai
puțin pentru destituirea din funcția publică
în termen de 3 ani de la aplicare – pentru destituirea din funcţia publică;
de la data comunicării hotărârii judecătoreşti definitive prin care s-a anulat actul administrativ
de sancţionare disciplinară a funcţionarului public, această din urmă situație fiind adăugată de
actualul legiuitor prin lit.d) a alin. (1) al art. 497.
Radierea de drept a sancţiunilor disciplinare reprezintă un principiu al regimului juridic
aplicabil răspunderii disciplinare a funcţionarilor publici.
Codul administrativ menține cazierul administrativ care, conform art. 496, este un act care
cuprinde sancţiunile disciplinare aplicate funcţionarului public şi care nu au fost radiate în condiţiile
legii, și care poate fi eliberat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.

Răspunderea contravenţională (sau răspunderea administrativ-contravenţională) a funcţionarilor

publici se angajează în cazul în care aceştia au săvârşit o contravenţie în timpul şi în legătură cu
sarcinile de serviciu, diferite de cele săvârşite în afara activităţii profesionale, asemeni oricărui
cetăţean, care implică o răspundere contravenţională potrivit dreptului comun în materie.
Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii,
funcţionarul public se poate adresa cu plângere la judecătoria în a cărei circumscripţie îşi are sediul
4
autoritatea sau instituţia publică în care este numit funcţionarul public sancţionat. Pentru că prevederile
Codului administrativ nu conțin alte dispoziții privitoare la acest tip de răspundere, este evident că se
vor aplica prevederile din dreptul comun privitor la acest tip de răspundere astfel precum sunt
reglementate acestea de O.G nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Vom mai aminti acum doar faptul că o contravenţie constituie acea faptă săvârşită cu
vinovăţie, stabilită şi sancţionată ca atare prin lege, ordonanţă, prin hotărâre a Guvernului sau, după
caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului
Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Răspunderea penală a funcţionarului public intervine pentru infracţiunile săvârşite în timpul

serviciului sau în legătură cu atribuţiile funcţiei publice pe care o ocupă. Evident că într-un astfel de caz
se vor aplica prevederile legii penale. Cu toate acestea, Codul administrativ, prin art. 501 alin. (3),
stabilește că de la momentul punerii în mișcare a acțiunii penale, în situația în care funcționarul public
poate influența în vreunul fel cercetare, persoana care are competența de numire în funcția publică are
obligația să dispună mutarea temporară a funcționarului public în cadrul altui compartiment din
autoritatea sau instituția publică, sau într-o altă structură fără personalitate juridică a autorității sau
instituției publice. Această măsura se va dispune pe întreaga durată pe care funcţionarul public poate
influenţa cercetarea.