DUMITRU IONELA-ALEXANDRA

Anul II, Drept, Licenta IFR

Gr. 15LR101

DREPT ADMINISTRATIV
Tema de control nr. 3

1) În ce constă procedura prealabilă în materia răspunderii disciplinare a

funcționarilor publici?

Răspunderea disciplinară a funcționarilor publici îşi are izvorul în

dispozițiile art. 77 alin. (1) din Legea nr. 188/19991 privind Statutul
funcționarilor publici, potrivit cărora „încălcarea cu vinovăție de către
funcționarii publici a îndatoririlor corespunzătoare funcției publice pe care o
dețin şi a normelor de conduită profesională şi civică prevăzute de lege constituie
abatere disciplinară şi atrage răspunderea disciplinară a acestora”.
Cercetarea disciplinară a funcționarilor publici – ca etapă prealabilă
aplicării sancțiunilor disciplinare – este reglementată, în mod amănunțit, de H.G.
nr. 1344/2007, potrivit căreia competența de efectuare a cercetării disciplinare
aparține, de regulă, comisiei de disciplină din cadrul autorității sau instituției
publice unde este numit funcționarul public a cărui faptă a fost sesizată ca abatere
disciplinară.
2. În ce constă principiul individualizării sancțiunilor administrative-
disciplinare ?
La individualizarea sancţiunii disciplinare se va ţine seama de cauzele şi
gravitatea abaterii disciplinare, de împrejurările în care aceasta a fost săvârşită, de
forma de vinovăţie a autorului şi de consecinţele abaterii, de comportarea
generală în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi, după caz, de existenţa în
antecedentele acestuia a altor sancţiuni administrativ-disciplinare care nu au fost
radiate în condiţiile legii.
În cazul în care fapta a fost sesizată şi ca abatere disciplinară, şi ca
infracţiune, procedura angajării răspunderii administrativ-disciplinare se
suspendă până la dispunerea clasării dosarului ori renunţării la urmărirea penală
sau până la data la care instanţa judecătorească dispune achitarea, renunţarea la
aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau încetarea procesului penal.

3. Ce reprezintă cazierul administrativ ?

Acesta reprezintă un act care cuprinde sancţiunile disciplinare aplicate
funcţionarului public şi care nu au fost radiate în condiţiile legii, și care poate fi
eliberat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.

4. Care sunt textele constituționale care fundamentează răspunderea

patrimonială (civilă) a autorităților publice?
• Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; • Legea
nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare; • Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul
juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare; • Legea nr.
554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările
ulterioare Actele normative menţionate consacră răspunderea juridică specifică
diverselor autorităţi și instituții ale administraţiilor publice, a demnitarilor şi
funcţionarilor publici, inclusiv răspunderea administrativă sub cele trei forme,
respectiv: răspunderea administrativ- 3 disciplinară, răspunderea administrativ-
contravenţională şi răspunderea administrative patrimonială.
Răspunderea civilă (răspunderea patrimonială, cum mai este numită de
doctrina de drept administrativ) are în vedere o răspundere pentru pagubele
cauzate. Aceasta este o instituţie a dreptului administrativ atunci când paguba a
fost cauzată printr-un act administrativ declarat nelegal de către instanţa de
contencios administrativ, fiind vorba despre o răspundere administrativ-
patrimonială, specifică dreptului administrativ. Poate fi identificată şi ca o
instituţie a dreptului civil atunci când paguba a fost produsă printr-o faptă plasată
în afara atribuţiilor de serviciu, un delict civil ori printr-o infracţiune, fiind vorba
de latura civilă în procesul penal, dar în acest ultim caz este cel puțin discutabil
dacă vom putea vorbi despre o răspundere juridică angajată urmare a exercitării
defectuoase sau a neexercitării unei atribuții de serviciu.
Această răspundere se angajează în următoarele cazuri, conform art. 499
din Codul administrativ:
-pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau
instituţiei publice în care funcţionează;
-pentru nerestituirea în termenul legal al sumelor ce i s-au acordat
necuvenit;
-pentru daunele plătite de autoritatea sau instituţia publică, în calitate de
comitent, unor terţe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive.
Sintetizând, răspunderea civilă a funcţionarilor publici intervine
5. În ce constă răspunderea statului pentru erorile judiciare?
Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură
răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă
neglijenţă”. Textul constituţional este dezvoltat în Legea nr. 303/2004 privind
statutul judecătorilor şi procurorilor; astfel, în cele opt alineate ale art. 96 al
acestei legi sunt cuprinse dispoziţiile aplicabile răspunderii statului pentru
prejudiciile cauzate prin erori judiciare în general precum şi unele reguli care se
aplică exclusiv în cazul erorilor judiciare săvârşite în alte procese decât cele
penale. în ce priveşte cazurile în care persoana vătămată are dreptul la repararea
prejudiciului cauzat prin erori judiciare săvârşite în procese penale, art. 96 alin.
(3) din Legea nr. 303/2004 prevede că sunt stabilite de Codul de procedură
penală; aşadar prevederile Legii nr. 303/2004 sunt completate cu reglementările
art. 504-507 C. pr. penală.
În ce priveşte răspunderea pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare
săvârşite în procesele penale mai este necesar să se aibă în vedere art. 3 din
Protocolul 7 la C.E.D.O.1 care stabileşte: „Atunci când o condamnare penală
definitivă este ulterior anulată sau când este acordată graţierea, pentru că un fapt
nou sau recent descoperit dovedeşte că s-a produs o eroare judiciară, persoana
care a suferit o pedeapsă din cauza acestei condamnări este despăgubită conform
legii ori practicii în vigoare în statul respectiv, cu excepţia cazului în care se
dovedeşte că nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut îi este imputabil în
tot sau în parte”.

6. De ce se afirmă că instituția contravenției este una de rang constituțional?

Constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată

ca atare prin lege, prin hotărâre a Guvernului ori prin hotărâre a consiliului local
al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a
consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

7. Care sunt autoritățile publice care pot reglementa în materie contravențională?

8. În ce constă principiul legalității în materie contravențională?

Conform acestui principiu orice faptă contravențională trebuie să fie stabilită
printr-o lege, ordonanța, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a
consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului
București, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului
București. Actul normativ ce stabilește că o faptă constituie contravenție trebuie
să fie un act public, accesibil, să aibă precizie și claritate, să respecte limita de
legiferare permisă de OG 2/2001 și să respecte regulile de tehnică legislativă.
Dacă o faptă nu este prevăzută ca o contravenție într-un act normativ, ea nu poate
 atrage răspunderea contravențională prin asimilare sau prin extrapolare. Actele
normative prin care se stabilesc contravenții vor cuprinde descrierea faptelor ce
constituie contravenții și sancțiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre
acestea; în cazul sancțiunii cu amendă se vor stabili limita minimă și maximă a
acesteia sau, după caz, cote procentuale din anumite valori; se pot stabili și tarife
de determinare a despăgubirilor pentru pagubele pricinuite prin săvârșirea
contravențiilor. Orice sancțiune contravențională principală sau complementară
trebuie să fie în mod expres prevăzută în lege sau act normativ. Tot cu privire la
legalitate se raportează și persoana sau persoanele care au calitatea legală de
agenți constatatori sau sancționatori. Nu oricine poate amenda pentru orice nici
măcar poliția nu are competențe generale în materie contravențională. Dacă se
aplică o sancțiune neprevăzută de lege, de un agent necompetent funcțional ori în
alte condiții/limite decât cele legale, principiul legalității este încălcat și Procesul-
Verbal se va anula.

9. Caracterizați avertismentul, ca sancțiune principală contravențională.

Avertismentul, ca sancţiune contravenţională principală, constă, conform
art. 7 din Ordonanța nr. 2/2001, în atenţionarea verbală sau scrisă a
contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârşite, însoţită de
recomandarea de a respecta dispoziţiile legale.
Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă. Acesta
poate fi aplicat chiar şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a
contravenţiei nu prevede această sancţiune.
Pe baza acestor dispoziţii, în doctrină s-a apreciat că avertismentul are mai
degrabă un caracter moral intervenind în cazul în care fapta săvârşită este de mai
mică importanţă, iar agentul constatator apreciază că autorul faptei
contravenţionale nu o va mai repeta chiar fără aplicarea unei amenzi
contravenţionale.

10. În urma săvârșirii unei fapte calificate de lege drept contravenție, lui A. B. i
se întocmește de către agentul de poliție Y.Z un proces-verbal contravențional
prin care i se aplică sancțiunea amenzii în cuantumul maxim. Apreciind că în
raport de circumsanțele concrete ale săvârșirii faptei și de lipsa oricăror efecte
negative sancțiunea aplicată este abuzivă A. B. formulează o contestație
împotriva procesului-verbal și a sancțiunii.
Cine va figura ca pârât într-o asemena cauză ? Unde trebuie înregistrată
contestația și cine o va soluționa ? Cum v-ați apăra dacă ați fi în situația
pârâtului?
- În acestă cauza ca și pârât figurează YZ.
- Contestația se înregistrează și soluționează la judecătoria în a cărei raza teritorială
își are domiciliul/sediul contravenientul sau la judecătoria în a cărei
circumscripție a fost săvârșită contravenția.
- În situația pâtului aș motiva gravitatea faptelor săvârsite de către contravenient,
precum și pericolul social ridicat al acestora, astfel încât să se demonstreze
echitabilitatea sancțiunii în raport cu fapta săvârșită, având scop de a conștientiza
pericolul social și rigoarea legii.