Sunteți pe pagina 1din 14

Răspunderea funcționarului public

1
Cuprins

1. Răspunderea funcționarului public,


noțiuni introductive............................................................................................................3

2. Răspunderea disciplinară...............................................................................................5

3. Răspunderea contravențională.......................................................................................8

4. Răspunderea civilă.........................................................................................................9

5. Răspunderea penală.....................................................................................................10

6. Concluzie.....................................................................................................................12

2
RĂSPUNDEREA FUNCȚIONARULUI PUBLIC

1. Răspunderea funcționarului public, noțiuni introductive.

Literatura de specialitate analizează, de regulă, numai fenomenul răspunderii juridice,


iar în cursurile de drept administrativ, pe acest fond metodologic, se analizează formele de
răspundere juridică a funcționarilor (răspunderea penală, răspunderea administrativă,
răspunderea disciplinară, răspunderea materială si raspunderea civilă).1
Norma de drept, prin excelenţă, reprezintă o normă de conduită, deci un ansamblu de
drepturi şi obligaţii corelative, care pot să fie respectate sau pot să fie încălcate. Încălcarea
drepturilor celorlalte subiecte de drept, nerespectarea obligaţiilor care incumbă unui subiect
de drept, naşte, în mod firesc, problema consecinţelor unei asemenea conduite2.
Orice răspundere juridică intervine, aşa cum am precizat, atunci când s-a comis o
anumită formă de ilicit, adică atunci când a fost săvârşită o faptă care încalcă o regulă de
drept. Fiind vorba de ramura dreptului administrativ, această faptă poartă denumirea generică
de ,,ilicit administrativ”.
În funcţie de fapta comisă şi de consecinţele sale, identificăm trei mari forme de
răspundere specifice dreptului administrativ :
a. săvârşirea ilicitului administrativ propriu-zis, care poartă denumirea de abatere
disciplinară, determină intervenţia primei forme de răspundere din dreptul
administrativ, şi anume răspunderea disciplinară.
b. cea de-a doua formă de ilicit administrativ poartă denumirea de contravenţie şi
determină intervenţia celei de-a doua forme de răspundere specifice dreptului
administrativ şi anume răspunderea contravenţională.
c. ultima formă de ilicit este ilicitul cauzator de prejudicii materiale sau morale a cărui
săvârşire atrage şi ultima formă de răspundere aparţinând dreptului administrativ şi
anume răspunderea administrativ patrimoniala.3
1
Iorgovan, Antonie, Tratat de drept administrativ, Ediția a III-a restructurată, revăzută și adăugită, Vol. I,
Editura All Beck, București, 2001, pag 255.
2
Vedinaș, Verginia, Drept administrativ, Ediția a VI-a, revăzută și adăugită, Editura Universul juridic, București,
2011, pp. 252-256.
3
Apostol Tofan, Dana, Drept administrativ, Vol.II, Editura C.H.Beck, București, 2009, p. 142.

3
În raport şi de tezele exprimate în doctrină, dar şi de dispoziţiile Legii nr. 188/1999, cu
modificările ulterioare, apreciem că pot fi identificate următoarele forme de răspundere a
funcţionarului public :
1. răspundere disciplinară, fundamentată pe încălcarea normelor de disciplină specifice
raportului de servicii;
2. răspundere contravenţională, pentru săvârşirea, de către funcţionarul public, a unor
fapte antisociale calificate prin lege ca şi contravenţii;
3. răspundere patrimonială, fundamentată pe dispoziţiile articolului 52 din Constituţie şi
ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ;
4. răspundere civilă care intervine pentru pagubele produse cu vinovăţie patromoniului
autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează; pentru nerestituirea în termenul
legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit; pentru daunele plătite de autoritatea sau
instituţia publică, în calitate de comitent, unor terţe persoane, în temeiul unei hotărâri
judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Răspundere penală intervine atunci când funcţionarul public a comis fapte prevăzute
de Codul penal sau alte legi speciale4 . Aceste forme nu se exclud între ele, se arată în doctrina
recentă, ele putând fi aplicabile concomitent dacă fapta comisă întrunește în același timp,
condițiile unor forme diferite de răspundere juridică.
Prin intermediul răspunderii se realizează atât scopul represiv, sancţionator, cât şi
scopul preventiv, cărora trebuie să li se adauge şi scopul educativ, care – deşi implică
prevenţia – nu se reduce la aceasta.
Răspunderile disciplinară, contravenţională, civilă sau penală ale funcţionarilor publici
sunt atrase de încălcarea cu vinovăţie a îndatoririlor de serviciu. Rezultă că ele reprezintă
forme de răspundere subiectivă, bazată pe culpă, absenţa elementului subiectiv determinând
imposibilitatea intervenţiei lor.

2. Răspunderea disciplinară

4
Vedinaș, Verginia, op.cit., p. 486.

4
Răspunderea disciplinară intervine în cazul săvârşirii unei abateri disciplinare, definită
de lege ca reprezentând încălcarea cu vinovăţie de către funcţionarii publici a îndatoririlor
corespunzătoare funcţiei publice pe care o deţin şi a normelor de conduită profesională şi
civică prevăzute de lege.
Abaterea disciplinară reprezintă fapta săvârşită cu vinovăţie de către funcţionarul
public, prin care acesta încalcă obligaţiile ce-i revin din raportul de funcţie publică sau în
legătură cu acesta şi care afectează statutul său socio-profesional şi moral5.
Prin art. 77 alin. 2 al Legii nr. 188/1999 sunt enumerate faptele care reprezintă abateri
disciplinare. Legiuitorul se opreşte la următoarele fapte, pe care le califică drept abateri
disciplinare şi a căror analiză comportă următoarele categorii:
a. fapte care privesc nerespectarea programului de activitate, în această categorie intrând
faptele prevăzute la lit. a), c) şi d) ale alineatului al doilea;
b. fapte care privesc modul de îndeplinire a sarcinilor de serviciu, aici intrând faptele
sancţionate la lit. b), e) şi i);
c. fapte care sancţionează încălcarea exigențelor privind comportamentul profesional al
funcţionarului public, deontologia specifică funcţionarului6 , aici se încadrează faptele
de la lit. g);
d. fapte care sancţionează încălcarea anumitor obligaţii ale funcţionarilor publici, cărora
legiuitorul le-a rezervat un regim special, în această categorie urmând a se încadra
faptele prevăzute la lit. f), h) şi j).
Legea nr. 188/1999 nu epuizează sfera abaterilor disciplinare, permiţând că ea să
includă şi alte fapte prevăzute ca abateri disciplinare în acetele normative din domeniul
funcţiei publice şi al funcţionarului public.7
Prin alineatul al treilea legea stabileşte un număr de 5 sancţiuni disciplinare, a căror
analiză determină gruparea lor în următoarele categorii :
a. sancţiuni disciplinare cu caracter moral, în această categorie intrând mustrarea scrisă.
b. sancţiuni cu caracter precumpănitor material, în această categorie intrând diminuarea
drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de 1-3 luni.
c. sancţiuni care afectează cariera funcţionarului public, având şi consecinţe de ordin
patrimonial. În această categorie se încadrează suspendarea dreptului de avansare pe o
perioadă de 1-3 ani, precum şi retrogradarea în treptele de salarizare sau retrogradarea
5
Ibidem, p.185.
6
Vedinaș, Verginia, Deontologia funcționarului public potrivit Legii nr. 7/2004 privind Codul de conduită a
funcționarilor publici, în RDP nr. 1/2004, pp. 56-71.
7
Prevederea e conținută de articolul 65 alin (2) litera k), astfel cum a fost el modificat prin Legea nr. 251/2006.

5
în funcţia publică pe o perioadă de până la un an, cu diminuarea corespunzătoare a
salariului. Practic, aceste sancţiuni au un caracter complex, deoarece ele afectează nu
doar cariera funcţionarului public, dar şi drepturile materiale cuvenite acestuia, dat
fiind faptul ca oricărei trepte, clasă, categorie îi corespunde un alt salariu, superior
celui cuvenit pentru treaptă, clasă sau categoria precedentă.
d. sancţiuni care determină încetarea raportului de funcţie publică, în această categorie
intrând destituirea din funcţie. Deşi legiuitorul nu o califică în mod expres astfel, ea
reprezintă sancţiunea disciplinară cea mai gravă atât prin consecinţele pe care le atrage
cât şi prin gradul de pericol social al faptei care determină luarea ei precum şi prin
împrejurările în care se produce.8
Principiile fundamentale care guvernează regimul răspunderii disciplinare a
funcţionarului public sunt prevăzute în art. 19 din H.G. nr. 1344/20079, după cum urmează :
a. prezumţia de nevinovăţie;
b. garantarea dreptului la apărare;
c. contradictorialitatea;
d. proporţionalitatea;
e. egalitatea sancţiunii;
f. unicitatea sancţiunii;
g. celeritatea procedurii;
h. obligativitatea opiniei conform căreia fiecare membru al comisiei are obligaţia să se
pronunţe asupra fiecărei sesizări aflate pe rolul comisiei.
În literatura de specialitate10 se apreciază că răspunderea disciplinară a funcţionarului
public se caracterizează prin următoarele trăsături :
1. este o răspundere de drept public, ea deosebindu-se astfel de răspunderea salariatului,
care este de natură contractuală;
2. se angajează numai pentru o abatere de la disciplina de serviciu care poate să fie unică
sau în concurs cu o faptă penală sau civilă;
3. se angajează numai după o procedură specială, prevăzută de lege;
4. intervine numai dacă nu există o cauză care să o înlăture;

8
Vedinaș, Verginia, op.cit., p. 487.
9
H.G. nr. 1344/2007 privind normele privind organizarea și funcționarea comisiilor de disciplină, publicată în
M.Of. nr. 768 din 13 noiembrie 2007, cu modificările și completările aduse prin H.G. nr. 787/2008, H.G. nr.
1268/2008, O.U.G. nr. 35/2009.
10
Postelnicu, R.P. , Statutul funcționarului public, Editura Universitară ,,Carol Davila”, București, 2006, pp.
271-272.

6
5. se angajează pentru simpla încălcare a competenţei funcţionarului public sau a
interdicţiilor impuse de legiuitor acestuia.
Prin articolul 78 este reglementată procedura de aplicare a sancţiunii cu caracter moral,
mustrarea scrisă, de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, la propunerea
conducătorului compartimentului în care funcţionează cel în cauză.
Legea instituie, parţial, două proceduri deosebite pentru aplicarea sancţiunilor
disciplinare :
 prima procedură care priveşte aplicarea sancţiunii cu caracter moral, prevăzută la
articolul 77 alin (3) litera a);
 a doua procedură prevăzută pentru restul sancţiunilor.
Unul dintre elementele caracteristice ale răspunderii disciplinare a funcţionarului
public îl reprezintă existenţa unui organ de disciplină, în a cărui misiune intră determinarea
comiterii de către funcţionarul public a unor abateri disciplinare, care se realizează prin
activitatea de cercetare pe care o întreprinde, precum şi prin formularea propunerilor de
sancţiuni ce urmează a se aplica funcţionarilor publici. Această poartă denumirea de comisie
de disciplină. Din comisia de disciplină face parte şi un reprezentant al organizaţiei sindicale
reprezentative sau, după caz, un reprezentant desemnat prin votul majorităţii funcţionarilor
publici pentru care este organizată comisia de disciplină, în cazul în care sindicatul nu este
reprezentativsau funcţionarii publici nu sunt organizaţi în sindicat.
Regăsim dispoziţia din art. 80, potrivit căreia funcţionarul public nemulţumit de
sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente,
solicutand anularea sau modificarea, după caz, a ordinului său dispoziţiei de sancţionare.
Cazierul administrativ este documentul prin intermediul căruia se evidenţiază situaţia
disciplinară a funcţionarilor publici, el cuprinzând sancţiunile disciplinare aplicate
funcţionarului public , care nu au fost radiate, şi se eliberează de Agenţia Naţională a
Funcţionarilor Publici, în conformitate cu baza de date pe care aceştia o administrează.
Există anumite situaţii în care este necesară obţinerea cazierului administrativ, respectiv:
desemnarea unei persoane ca membru în comisia de concurs pentru recrutarea într-o funcţie
publică, în comisia de disciplină, cea paritară sau pentru ocuparea unei înalte funcţii publice
sau a unei funcţii publice de conducere, precum şi în orice alte situaţii prevăzute de lege.

3. Răspunderea contravenţională

Răspunderea juridică intervine în urma săvârşirii unei abateri. Ceea ce este specific

7
abaterilor săvârşite de funcţionarii publici e faptul că ele pot interveni în timpul exercitării
funcţiei, în legătură cu exercitarea acesteia sau, pur şi simplu, prin abaterea de la anumite
norme care nu au legătură cu exercitarea acesteia sau, pur şi simplu prin abaterea de la norme
care nu au legătură directă, nemijlocită cu funcţia, dar care pun sub semnul întrebării
prestigiul funcţionarului public11.
Răspunderea contravențională a funcţionarilor publici este angajată în situaţia în care
aceştia au săvârşit o contravenţie în timpul sau în legătură cu serviciul. Contravenţia, aşa cum
este ea definită de Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor,
aprobată şi modificată de Legea 180/2002, reprezintă fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi
sancţionată de lege, ordonanţă, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a
consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a
consiliului judeţean ori Consiliului General al municipiului Bucureşti12. Procesul-verbal
contravenţional poate fi contestat în faţa instanţei judecătoreşti în a cărei circumscripţie îşi are
sediul autoritatea sau instituţia publică unde îşi desfăşoară activitatea funcţionarul
sancţionat13.
Răspunderea civilă a funcţionarilor publici este angajată pentru pagubele produse cu vinovăţie
patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice; pentru nerestituirea în termen legal a sumelor
acordate necuvenit şi pentru daunele plătitate de autoritatea sau instituţia publică, în calitate
de concomitant, unor terţe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi
irevocabile. Pentru recuperarea sumelor, autoritatea sau instituţia publică poate emite o
dispoziţie de imputare sau poate să-şi assume un angajament de plată, împotriva cărora
funcţionarul public poate face contestaţie la instanţa de contencios administrativ competentă14.
Dreptul comun al contravenţiilor, legea cadru reglementează şi calea de atac a
recursului la tribunal, împotriva soluţiei date de judecătorie, cale de atac ce trebuie
interpretată că se va exercita şi de către funcţionarii publici, dacă s-ar interpreta altfel, pe idea
că Legea nr. 188/1999 este o lege specială, în raport cu legea cadru în materia contravenţiilor,
s-ar ajunge la un tratament contravenţional discriminatoriu pentru funcţionarii publici, ceea ce
ar contraveni art. 16 din Constituţie15.

11
Iorgovan, Antonie, Tratat de drept administrativ, Vol. I, Ediția 4, Editura All beck, București, 2005, p. 638.
12
Alexandru, Ioan, Cărăușan, Mihaela, Bucur, Sorin, Drept administrativ, Ediția a III-a revizuită și adăugită,
Editura Universul Juridic, București, 2009, p.286.
13
Trăilescu, Anton, Drept Administrativ, Ediția 4, Editura C.H. Beck, București, 2010, p. 177.
14
Vedinaș, Verginia, op. cit., p. 489.
15
Iorgovan, Antonie, op. cit., p. 642.

8
4. Răspunderea civilă

Răspunderea civilă a funcţionarului public are caracter reparator. Ea se angajează faţă


de autoritatea sau instituţia publică în trei situaţii:
1. pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice
în care funcţionează;
2. pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordată necuvenit – s-a
arătat în literatura de specialitate că în această situaţie este vorba de fapt de restituirea
plății nedatorate;
3. pentru daunele plătite de autoritatea sau instituţia publică în calitate de comitent, unor
terţe pesoane, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi ievocabile.
Pentru primele două situaţii conducătorul autorităţii sau instituției publice va emite un
ordin de dispoziţie de imputare în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei sau
funcţionarul îşi va asuma un angajament de plată.
Pentru cea de-a treia situaţie, conform dispoziţiilor art 85 alin (1) din Legea nr.
188/1999, ultima teză, angajarea răspunderii civile se va face pe baza hotărârii judecătoreşti
definite şi irevocabile. Exprimarea legiuitorului nu este destul de clară. În cazul în care
vorbim de un raport de prepuşenie 16, răspundera comitentului şi prepusului este una solidară.
Din această solidaritate rezultă că reclamantul căruia i-a fost admisă acţiunea se va putea
îndrepta direct împotriva funcţionarului public vinovat pentru repararea pagubei. Numai dacă
cel vătămat se îndreaptă spre executarea hotărârii împotriva autorităţii sau instituţiei publice,
acesta va putea să recupereze suma de la funcţionarul vinovat. Acelaşi este raţionamentul şi în
cazul răspunderii întemeiate pe dispoziţiile legii contenciosului administrativ. Conform
dispoziţiilor art. 16 al Legii nr. 554/2004 cererile în justiţie prevăzute de această lege vor
putea fi formulate şi personal împotriva persoanei fizice care a elaborat, a emis sau a încheiat
actul, ori, după caz, care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un
drept subiectiv sau un interes legitim, dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru
prejudiciul cauzat ori pentru întârziere. Persoana acţionată astfel în justiţie îl poate chema în
garanţie pe superiorul său ierarhic, de la care a primit ordin să elaboreze sau să nu elaboreze
actul. În cazul în care acţiunea se admite, persoana respectivă va putea fi obligată la plata

16
Prepusul este cel care lucrează (indiferent de temeiul juridic în care o face) pentru comitent. Raportul juridic
născut între comitent și prepus poartă numele de raport de prepușenie.

9
despăgubirilor, solidar cu autoritatea publică respectivă17.

5. Răspunderea penală

Definirea conceptului de răspundere penală a funcţionarului public roman nu poate


avea loc fără definirea conceptului de răspundere penală. Astfel, legislaţia specială în materie,
Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarului public, face trimitere, în materia
răspunderii penale a funcţionarului public român, la principiile generale de drept consecrate
de Codul Penal român. Astfel, dispoziţiile art. 75 şi art. 86 din Statutul funcţionarului public
nu fac altceva decât să puncteze atât cazurile în care intervine răspunderea penală, cât şi o
serie de reguli aplicabile în condiţiile declanșării procesului penal şi încetării acestuia cu o
soluţie de achitare pentru funcţionarul public cercetat.18
Răspunderea penală a funcţionarului public pentru infracţiunile săvârşite în timpul
serviciului sau în legătură cu atribuţiile funcţiei publice pe care o ocupă se angajează potrivit
legii penale. Este vorva despre infracţiuni precum luarea de mită, primirea de foloase
necuvenite, abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, abuzul în serviciu contra
intereselor persoanelor, abuzul în serviciu contra intereselor generale, neglijența în păstrarea
informaţiilor secrete de stat etc. În cazul acestor infracţiuni subiectul activ trebuie să aibă
calitatea de funcţionar public, astfel cum este reglementată de Codul penal, chiar dacă
accepţiunea este mult mai largă decât cea stabilită de statului funcţionarilor publici 19. Astfel,
potrivit dispoziţiilor legale cuprinse în art. 86 din Legea nr. 188/1999, răspunderea
funcţionarului public pentru infracţiunile săvârşite în timpul serviciului sau în legătură cu
atribuţiile funcţiei publice pe care o ocupă se angajează potrivit legii penale. În cazul în care
funcţionarul public este trimis în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni de natura celor
prevăzute la art. 54 lit. h) din statut, persoana care are competența legală de numire în funcţia
publică va dispune suspendarea funcţionarului public din funcţia publică pe care o deţine.
Dacă instanţă judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal,
suspendarea din funcţia publică încetează, iar funcţionarul public respectiv îşi va relua
activitatea în funcţia publică deţinută anterior şi îi vor fi achitate drepturile salariale aferente
perioadei de suspendare. În situaţia în care nu sunt întrunite condiţiile pentru angajarea

17
Fodor, Elena-Mihaela, Drept Administrativ, Editura Albastră, Cluj-Napoca, 2008, pp. 162-163.
18
Mihalache, Carmen Mariana, Răspunderea penală a funcționarului public, Editura Hamangiu, București,
2011, pp. 40-41.
19
Mastacan, Olivian, Răspunderea penală a funcționarului public, Ediția a II-a, Editura Hamangiu, București,
2008, p. 27.

10
răspunderii penale, iar fapta funcţionarului public poate fi considerată abatere disciplinară, va
fi sesizată comisia de disciplină competentă. De la momentul începerii urmăririi penale, în
situaţia în care funcţionarul public poate influenţa cercetarea, persoana care are competența
numirii în funcţia publică are obligaţia să dispună mutarea temporară a funcţionarului public
în cadrul altui compartiment sau altei structuri fără personalitate juridică a autorităţii ori
instituţiei publice20.
Coroborând dispoziţiile Codului penal român cu cele cuprinse în art. 75 din Legea nr.
188/1999 privind Statutul funcţionarului public, conchidem că premisele instituirii răspunderii
penale a funcţionarului public sunt similare cu cele specifice existenţei infracţiunii (fapta care
prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi incriminate de legea penală). Din această
perspectivă, aşa cum vorbim de pericolul social generic avut în vedere de legiuitor la
incriminarea faptei penale şi de pericolul social concret apreciat de organul de urmărire
penală, respectiv de judecător după criteriile avute în vedere de art. 72 C. pen., putem vorbi de
o răspundere generică penală a funcţionarului public şi de o răspundere concretă penală a
funcţionarului public. Putem afirma că există răspundere penală concretă atât timp cât sunt
îndeplinite elementele specifice conţinutului infracţiunii sub aspectul celor două laturi -
subiectivă şi obiectivă21.

20
Mihalache, Carmen Mariana, op. cit., p. 41.
21
Ibidem, p. 44.

11
6. Concluzie

În orice societate, față de cei care încalcă normele juridice, statul este nevoit să
folosească forța sa de constrângere, să-i tragă la răspundere.
Instituirea răspunderii, sub toate formele acesteia, față de funcționarii administrativi
apare cu atât mai necesară dacă se are în vedere importanța deosebită a activității organelor
administrației publice. Având ca sarcină executarea legii, funcționarii din aparatul
administrativ trebuie ca, în primul rand, ei să respecte legea, iar în caz de încălcare a acesteia,
să poarte întreaga răspundere pentru fapta lor.
Prin sancționarea celor care nu respectă normele juridice se ajunge la întărirea
legalității, nu numai impunându-se o pedeapsă celui vinovat și reparându-se prejudiciul
cauzat, ci, mai ales obținându-se educarea funcționarilor în cauză, ca și a altor persoane,
pentru ca asemeni abateri să nu se mai săvârșească. În special acest din urmă aspect prezintă o
importanță cu mult mai mare, funcția educativă a sancțiunii juridice exercitând o influență
socială de cea mai mare însemnătate.
Funcţionarii publici răspund penal, contravenţional, disciplinar şi civil, în cazul în care
încalcă cu vinovăţie îndatoririle de serviciu şi în raport cu gravitatea abaterii săvârşite. Orice
persoană care se consideră vătămată într-un drept de-al său se poate adresa instanţei
judecătoreşti, împotriva autorităţii sau instituţiei publice care a emis actul, care a refuzat
nejustificat să rezolve cererea ce i-a fost adresată sau nu a soluţionat în termenul legal. Dacă
se admite acţiunea şi se constată vinovăţia funcţionarului public, acesta va fi obligat la plata
daunelor solidar cu autoritatea sau instituţia publică22.
Formele răspunderii juridice a funcţionarilor publici diferă după cum ne raportăm la
funcţionarii regimului legal sau cei ai regimului contractual, pentru cei din prima categorie
vom vorbi despre o răspundere administrativ-disciplinară şi o răspundere administrativ-
patrimonială, fie faţă de cei administraţi, fie fără de autoritatea din care fac parte, ambele
instituţii ale dreptului administrativ, pe când celor din categoria a doua li se va aplica, după
caz, regimul răspunderii din dreptul muncii sau din dreptul civil. Se vor regăsi, apoi, pentru
ambele categorii răspunderea contravenţională şi răspunderea penală23.

22
Brezoianu, Dumitru, Oprican, Marian, Administrația publică în România, Editura C.H. Beck, București, 2008,
p.385.
23
Iorgovan, Antonie, op.cit., p. 640.

12
Bibliografie

1. Alexandru, Ioan, Cărăușan, Mihaela, Bucur, Sorin, Drept administrativ, Ediția a III-a
revizuită și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2009.

2. Apostol Tofan, Dana, Drept administrativ, Vol. II, Editura C.H.Beck, București, 2009.

3. Brezoianu, Dumitru, Oprican, Marian, Administrația publică în România, Editura


C.H. Beck, București, 2008.

4. Fodor, Elena-Mihaela, Drept Administrativ, Editura Albastră, Cluj-Napoca, 2008.

5. Iorgovan, Antonie, Tratat de drept administrativ, Ediția a III-a restructurată, revăzută


și adăugită, Vol. I, Editura All Beck, București, 2001.

6. Iorgovan, Antonie, Tratat de drept administrativ, Vol. I, Ediția 4, Editura All Beck,
București, 2005.

7. Mastacan, Olivian, Răspunderea penală a funcționarului public, Ediția a II-a, Editura


Hamangiu, București, 2008.

8. Mihalache, Carmen Mariana, Răspunderea penală a funcționarului public, Editura


Hamangiu, București, 2011.

9. Postelnicu, R.P. , Statutul funcționarului public, Editura Universitară ,,Carol Davila”,


București, 2006.

10. Trăilescu, Anton, Drept Administrativ, Ediția 4, Editura C.H. Beck, București, 2010.

11. Vedinaș, Verginia, Deontologia funcționarului public potrivit Legii nr. 7/2004 privind
Codul de conduită a funcționarilor publici, în RDP nr. 1/2004.

13
12. Vedinaș, Verginia, Drept administrativ, Ediția a VI-a, revăzută și adăugită, Editura
Universul juridic, București, 2011.

14