Tema 13.

Instituţii şi mecanisme de control în sfera Administraţiei publice centrale

Obiectivele de referinţă:
- să definească noţiunea instituţiei de „control;
- să identifice condiţiile şi cerinţele care trebuie respectate pentru desfăşurarea unui control
eficient în sfera autorităţilor administraţiei publice centrale;
- să identifice particularităţile controlului intern al autorităţilor administraţiei publice
centrale;
- să evidenţieze particularităţile controlului extern al autorităţilor administraţiei publice
centrale;
- să aprecieze importanţa controlului în realizarea eficientă a activităţii autorităţilor
administrative de nivel central;
- să determine influenţa controlului extern asupra activităţii administraţiei publice centrale
prin prisma principiului separării şi colaborării puterilor în stat;
- să identifice formele exercitării controlului parlamentar asupra activităţii autorităţilor
administraţiei publice centrale;
- să identifice organele specializate de control;
- să argumenteze necesitatea organelor specializate de control în sfera administraţiei publice
centrale;
- să demonstreze importanţa controlului intern asupra activităţii autorităţilor administraţiei
publice centrale.

Unităţile de conţinut:
1. Conceptul şi necesitatea controlului.
2. Forme şi metode de control în sfera Administraţiei publice centrale:
- Controlul parlamentar;
- Control administrativ;
- Control judiciar;
- Control exercitat de alte autoritati publice decât cele care lezează prerogativele celor trei
puteri clasice din stat;
- Controlul exercitat de către societate civilă asupra administratiei publice.

Conceptul şi necesitatea controlului

Cuvîntul”control”derivă de la cuvîntul”contre-role”-document de verificare a rolului

fiscal(iniţial termenul a fost utilizat pentru a desemna verificarea contabilă,ulterior verificarea
rezultatelor).

Prin control se înţelege activitatea de verificare a conformităţii acţiunilor autorităţilor şi

instituţiilor publice,ale organizaţiilor nestatale,ale persoanelo fizice şi juridice cu reglementările
juridice în vigoare.

Ca urmare a controlului, sînt depistate ilegalităţile,deficienţele în activitatea

controlată,ceea ce permite organelor competente să adopte măsurile necesare pentru eliminarea
acestora,măsuri de natură să contribuie,astfel,la îmbunătăţirea activităţii controlate.de către cei
controlaţi,se descoperă cauzele care constituie o frînă în desfăşurarea normală a activităţii,se
analizează modul de gospodărire a mijloacelor material şi financiare,modul în care personalul îşi
indeplineşte îndatoririle care îi revin.

Controlul este acea funcţie a administraţiei prin care se realizează conformitatea

activităţii administraţiei cu prevederile legale şi programul de activitate,cu respectarea cerinţelor
sociale şi îndeplinirea interesului general.

Scopul controlului este de a verifica modul cum instituţiile controlate şi-au îndeplinit
sarcinile,şi-au realizat competenţele în concordanţă cu obiectivele generale ale administraţiei
publice.Controlul urmăreşte verificarea”dacă şi cum “se execută deciziile administraţiei,iar prin
propunerile pe care le face organul de contro să fie corectate actele administraţiei,să fie
respectată legea,acţiunile administraţiei să fie în conformitate cu realităţile sociale în dinamica
evoluţiei acestora.

Un alt scop al controlului îl reprezintă imbunătăţirea structurilor administraţiei,a

procesului decizional,înlăturarea paralelismelor.Prin control se urmăreşte dacă rezultatele
activităţii organului controlat sunt în concordanţă cu mijloacele juridice,financiare,umane avute
la dispoziţie.Eficienţa activităţii administrative ţine seama de cheltuielile făcute,de rezultatele
înregistrate,pentru că administraţia este şi trebuie să rămîna o activitate chibzuită,raţională şi
eficientă de utilizare a resurselor umane,material şi financiare în scopul obţinerii unor rezultate
maxime cu eforturi minime.

Astfel,prin control se verifică legalitatea şi oportunitatea actelor emise,a măsurilor

adoptate

Necesitatea instituirii controlului asupra sistemului global al administraţiei publice

rezidă,în principal,din însăşi raţiunea organizarii şi funcţionării acesteia în cadrul statului,şi
anume din misiunea de realizare în concret a valorilor politice exprimate în lege.Însăşi
subordonarea administraţiei faţă de puterea politică care îi prescrie conduit şi îi stabileşte
scopurile,furnizîndu-I şi mijloacele adecvate,determină intervenţia unor forme de control din
partea respectivelor autorităţi publice.

Controlul administrativ este necesar pentru realizarea deciziei luate de autoritatea

publică prin aplicarea corectă a actului şi cu ajutorul controlului statul urmăreşte dacă are
eficienţă

Scopul controlului activităţii organelor administraţiei publice este de a asigura o cît mai
deplină conformitate a activităţii acestor organe cu cerinţele şi obiectivele sociale exprimate în
legi, a căror executare se realizează de către organele administraţiei publice.Prin control se
asigură executarea întocmai a legii.Verginia Vedinaş consider că scopul fundamental al
controlului este asigurarea legalităţii activităţii organului controlat.

În administraţia publică,obiectul controlului îl constituie acţţiunile şi inacţiunile(conduit)

organului administraţiei publice sau a funcţionarului acestuia,felul în care acesta şi-a exercitat
atribuţiile cu care a fost investit.
 În orice stat indiferent de forma de organizare, este necesar de efectuat controlul asupra
administraţiei publice. Scopurile efectuării controlului activităţii administraţiei publice sunt:
1. verificarea îndeplinirii corecte a deciziilor administraţiei publice;
2. utilizarea corectă a mijloacelor financiare de către organele administraţiei publice;
3. evaluarea calităţii funcţionarilor publici;
4. cunoasterea efectivă a stadiului si a modului de indeplinire a atributiilor;
5. prevenirea săvârșirii unor abateri;
6. descoperirea și înlăturarea celor produse inclusiv a cauzelor care le-au generat sau a conditiilor
favorizatoare;
7. stabilirea răspunderii celor vinovati și asigurarea perfectionării continue a activităților şi structurilor
verificate, dupa caz.
Pentru a atinge aceste rezultate, este necesar realizarea anumitor obiective pe care trebuie să le
urmărească controlul care include în sine controlul asupra administraţiei publice centrale şi locale.
Chiar dacă obiectivele concerete ale controlului exercitat asupra AP variază în dependenţă de
organul de control, metode, forme, pornind de la scopul general al controlului asupra AP putem
identifica obiectivele generale ale acestuia.
Obiectivele controlului administrativ sunt:
a. Respectarea legii în activitatea autorităţilor publice – ceea ce presupune realizarea competenţei
unui organ al administraţiei publice, transpunerea în practică a dispoziţiilor legii, şi după caz
prestarea unor servicii de calitate și diverse dar în limitele stabilite de lege.
b. Verificarea modului în care este utilizat ansamblul mijloacelor aflate la dispoziţia instituţiilor
publice pentru realizarea scopului legii - ne referim aici atît la mijloacele materiale cît şi la cele
financiare supuse controlului sub aspectul existenţei lor şi a modului în care au fost folosite.
c. Constatarea rezultatelor pozitive şi a abaterilor de la normele prescrise - depistarea dereglărilor
şi neconcordanţelor din activitatea administraţiei publice şi stabilirea cauzelor, condiţiilor care au
determinat neajunsurile respective;
d. Stabilirea măsurilor concrete de corectare şi optimizare a activităţii autorităţilor publice,
inclusiv a celor de sancţionare (care constă în anularea sau modificare actelor emise prin încălcarea
legii, preum şi în răspunderea celor care s-au făcut vinovaţi de adoptarea sau emiterea actelor
administrative ilegale).
Orice activitate cu caracter organizat presupune şi controlarea sau verificarea modului ei de
realizare. In acest sens, activitățile autorităților publice, implicit și activitatea executivă desfășurată
de organele administratiei publice, trebuie controlate. Controlul are următoarele functii:
Controlul asupra administraţiei publice se deosebeşte de celelalte tipuri de control prin
funcţiile ce le are:

1)Funcţia de constatare- indică gradul,modul de realizare şi eficienţa activităţii verificate.

2)Funcţia preventivă-asigură evitarea abaterilor de la lege.

3)Funcţia coercitivă-duce la înlăturarea cazurilor şi a condiţiilor care favorizează

abaterile de la lege.

4)Funcţia de sancţionare-constă în desfiinţarea sau modificarea actelor emise prin

încălcarea legii,precum şi raspîndirea celor care se fac vinovaţi de emiterea sau adoptarea actelor
administrative.
 În literatura de specialitate se disting mai multe criterii de clasificare a formelor de control exercitat
asupra AP. Însă accentul este pus pe una dintre criteriile de clasificare, motivîndu-se că controlul
asupra AP poate fi exercitat şi de alte autorităţi publice decît cele ce realizează prerogativele celor
trei puteri clasice în stat, precum şi de către societatea civilă. Astfel distingem:
1. Controlul parlamentar;
2. Control administrativ;
3. Control judiciar;
4. Control exercitat de alte autoritati publice decât cele care lezează prerogativele celor trei puteri
clasice din stat;
5. Controlul exercitat de către societate civilă asupra administratiei publice.
Sintetizînd aceste forme de control, putem afirma că în cadrul mecanismului statului, toate cele
trei puteri ale statului (legislativă, executivă şi judecătorească) exercită, în modul corespunzător, prin
mijloacele specifice, potrivit particularităţilor funcţiilor statului, controlul asupra sistemului
administraţiei publice. Astfel, varietatea formelor de control au un anumit rol în asigurarea
comformităţii depline a activităţii organelor administrative în ansamblu cu cerinţele şi obiectivele
sociale exprimate în legi, a căror executare se realizează în cadrul AP.

Controlul parlamentar este un mijloc de realizare a principiului separării puterilor prin

intermediul căruia puterea legislativă efectuează controlul asupra pterii executive şi reprezintă o
formă a verificării pe care statul o exercită asupra autoritătilor publie în cadrul executivului.

Această formă de control,fiind variată,se răsfrînge asupra diferitor autorităti publice,cum

ar fi Preşedintele,Guvernul etc.Deoarece obiectivul activităţii autorităţilor administraţiei publice
îl constituie organizarea executării efective a legii,iar legea este actul Parlamentului,este evident
că legislativul să aibă dreptl de a controla modul în care actele sale sunt aplicate de către
autoritătile administraţiei publice care au acestă obligaţie.

Controlul exercitat de Parlament asupra activităţii Preşedintelui Republicii

Acest control se realizează în baza prevederilor consituţionale,cu respectarea principiului
separaţiei şi colaborării puterilor în stat,prin 3 modalităţi:

1.O primă modalitate este cea a controlului de plină competenţă,reglementat de

art.87,alin.2 al Constituţiei Republicii Moldova ,conform căruia,Preşedintele Republicii Moldova
poate declara,cu aprobarea prealabilă a Parlamentului,mobilizarea parţială sau generală.

Tot un control de plină competenţă este şi cel asupra măsurilor luate de Preşedintele
Republicii Moldova,în caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării.În această situaţie
Preşedintele Republicii ia măsuri pentru respingerea agresiunii,declară stare de război şi le aduce
,neîntîrziat,la cunoştinţă Parlamentului.Dacă Parlamentul nu se află în sesiune,el se convoacă de
drept în 24 ore de la declanşarea agresiunii,pentru a se pronunţa asupra măsurilor luate de
Preşedinte(art.87,alin.3).

2.O altă modaliate a controlului Parlamentului asupra Preşedintelui Republicii este cea a
sesizării,urmînd ca decizia finală să fie luată de corpul eletoral sau de justiţie,după
caz.Astfel,conform art.89 din Constituţie,în cazul săvîrşirii unor fapte grave,prin care încalcă
prevederile Constituţiei, Preşedintele Republicii Moldova poate fi suspendat din funcție de
Parlament, cu votul a două treimi din deputaţi, Propunerea de suspendare din funcție poate fi
iniţiată de cel puţin o treime din deputaţi și dacă propunerea de suspendare din funcție este
aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Președintelui.

Tot un control de sesizare este exercitat de Parlament în ipoteza prevăzută de

art.81,alin.3,prin care Parlamentul poate hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui Republicii,cu
votul a cel puţin 2/3 din deputaţii aleşi,în cazul în care săvîrşeşte o infracţiune.Competenţa de
judecată aparţine Curţii Supreme de Justiţie,în condiţiile legii.Preşedintele rămîne demis de drept
la data rămînerii definitive a sentinţei de condamnare.

3.Controlul Parlamentului asupra Preşedintelui Republicii se realizează şi prin avize sau

aprobări prealabile.Astfel,potrivit art.98,alin.1 din Consituţie,după consultare fracţiunilor
parlamentare,Preşedintele Republicii desemnează un candidat la funcţia de prim-
ministru.Punctul de vedere al Parlamentului are natura unui aviz consultativ.

Controlul Parlamentului asupra Preşedintelui se realizează şi sub formă de aprobări

prealabile,care,spre deosebire de aviz şi consultări,poartă un caracter obligatoriu,după cum este
cazul prevăzut de art.87,alin.2 din Constituţie,conform căruia Preşedintele” poate declara,cu
aprobarea prealabilă a Parlamentului,mobilizarea parţială sau generală a forţelor armate”.

Controlul parlamentar asupra activității Guvernului

După cum menţionează prof.I.Iovănaş,acest control este esenţialmente posterior.

Astfel,conform prevederilor din art.104 al Constituţiei,Guvernul este responsabil în faţa

Parlamnentului şi prezintă informaţiile şi documentele cerute de acesta,de comisiile lui şi de
deputaţi.

Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru

activitatea şi actele Guvernului.În cazul demisiei prim-ministrului,demisionează întreg
Guvernul(art.101,alin.3).Această răspundere se poate stabili fie la iniţiativa Guvernului care
declară că-şi asumă responsabilitatea politică în faţa Parlamentului(în condiţiile art.106-1),fie la
iniţiativa organului legiuitor.În cel de-al doilea caz,Parlamentul,la propunerea a cel puţin o
pătrime din deputaţi,îşi poate exprima neîncrederea în Guvern cu votul majorităţii
deputaţilor(art.106,alin.1).

Principalele procedee de control parlamentar asupra Guvernului sunt:

1)Întrebarea vizează un aspect concret sau orientarea Guvernului într-o problemă bine
determinată a politicii sale.Guvernul şi fiecare dintre membrii săi sunt oligaţi să răspundă la
întrebările sau interpelările formulate de deputaţi(art.105,alin.1).Întrebarea se formulează oral,iar
cel chestionat trebuie să răspundă pe loc sau poate indica ziua cînd va comunica
răspunsul.Întrebările nu sunt urmate de dezbateri.

2)Interpelarea conţine cererea adresată Guvernului ca acesta să dea explicaţii asupra

unui act al său sau aupra politicii sale într-un domeniu de activitate.Ea se face numai în scris şi
asupra răspunsului au loc dezbateri,finalizate printr-o moţiune parlamentară.

3)Moţiunea este modalitatea parlamentară de a reacţiona la răspunsurile date

interpelărilor.Astfel,Parlamentul poate adopta o moţiune,prin care să-şi exprime poziţia faţă de
obiectul interpelării(art.105,alin.2),precum şi o moţiune de cenzură în cazul angajării răspunderii
 în faţa Parlamentului asupra unui program,unei declaraţii politice generale sau unui proiect de
lege(art.106-1).

4)Ancheta parlamentară este organizată fie prin intermediul unei comisii ad-hoc,fie al
unei comisii permanente,fiind întotdeauna iniţiată pentru un obiectiv determinat,purtînd un
caracter temporar şi specializat în raport cu mandatul stabilit.Satutul juridic al celor audiaţi este
similar cu cel al martorilor.Comisia de anchetă nu se substituie unui organ de jurisdicţie şi nici
Pocuraturii.Raportul prezenatat de comisia de anchetă este dezbătută în Parlament.

Constituţia Republicii Moldova reglementează atît controlul parlamentar tradiţional,sub

forma informărilor prezentate de Guvern şi celelalte organe ale administraţiei publice,a
întrebărilor şi interpretărilor,a dezbaterilor rapoartelor şi declaraţiilor primului-ministru,a
dezbaterii rapoartelor unor organe centrale autonome,a analizelor în comisiile de anchetă etc.,cît
şi un control parlametar modern prin intermediul unor autorităţi publice autonome,instituite ca
instituţia Curţii de Conturi este reglementată de Articolul 133 din Constituţie şi Legea Nr.261
din 05.12. și exercită controlul asupra modului de formare,de administrare şi de întrebuinţare a
resurselor financiare publice”, prcum și de instituția Avocatul Poporului art. 591i reglementat
prin Legea nr.52 din 03.04.2014 cu privire la Avocatul Poporului care exercită controlul
respectării drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale omului de către autorităţile publice
centrale şi locale, instituţii, organizaţii şi întreprinderi, indiferent de tipul de proprietate,
asociaţiile obşteşti şi persoanele cu funcţie de răspundere de la toate nivelurile.

Astfel,controlul parlamentar tradiţional aplicat în Republica Moldova este exercitat de

către Parlament în mod direct prin mijloacele prevăzute de legi si de Constituţie.Controlul
parlamentar modern,de regula,este realizat prin intermediul unor autorităţi publice care depind de
organul legislativ.

Controlul administrativ

Controlul administrativ poate fi caracterizat ca fiind controlul infăptuit de administrația publică

în conformitate cu legea, asupra propriei sale activități. Această formă de control are ca scop
respectarea legii în activitatea autorităților administrației publice și asigurarea oportunității actelor
acestora. Controlul administrativ, constituie forma cea mai complexă a controlului asupra activităţii
organelor administraţiei publice, desemnînd totodată, componenţa esenţială a activităţii de conducere
generală a AP de către Guvern. Cu alte cuvinte administraţia dispune de un mecanism intern care îi
permite de a-şi controla activitatea proprie, în conformitate cu legea.
Acest control are drept scop respectarea legii în activitatea autorităţilor administraţiei publice şi
asigurarea oportunităţii actelor acestora.
Controlul administrativ este o formă de control înfăptuit de înseşi autorităţile administraţiei
publice în cadrul aceluiaşi sistem organizatoric şi funcţional în limitele competenţei prevăzute de
lege.
Aceasta forma de control este divizată în control intern şi control extern.
Controlul administrativ intern este realizat de funcţionarii din cadrul autorităţii publice
respective şi poartă un caracter general sau,în funcţie de caz,unul specializat.Deci,precum am arătat
mai sus,atît cel care exercită controlul,cît şi cel controlat fac parte din aceeaşi autoritate
publică.Controlul intern poate fi divizat în controlul intern general şi controlul intern specializat.
 Controlul intern general constituie rezultatul subordonarii ierarhice şi permanente,care,de
regulă,este efectuat de către organul sau funcţionarul de conducere asupra personalului subordonat.
Este general pentru că se exercită atât asupra faptelor,cît şi asupra faptelor subordonaţilor şi
urmăreşte atît legalitatea,cît şi oportunitatea măsurilor luate de aceştia.Competenţa de a exercita
controlul intern general revine numai celor care deţin funcţii de conducere din sistemul ierarhic al
organului administraţiei publice.Controlul priveşte deopotrivă legalitatea şi oportunitatea actelor şi
faptelor celor controlaţi şi are un caracter permanent,constituind o atribuţie de serviciu a
conducătorilor.
Controlul intern se realizează fie din oficiu,fie la cererea sau sesizarea unei persoanefizice sau
juridice.În cazul în care controlul este iniţiat din oficiu este efectuat de către conducătorul organului
administrativ ori conducătorul de compartiment.Acest control este efectuat cu scopul de a identifica
deficienţele în activitatea organului sau a subdiviziunii conduse de către conducătorul dat.În
activiatea în care controlul este realizat la cererea unei persoane fizice sau juridice,controlul se
numeste recurs graţios.
Controlul intern specializat este exercitat de anumite persoane şi structuri din cadrul a autorităţii
publice verificate,faţă de care cel controlat nu se află în raport de subordonare ierarhic,care dispun de
pregătire şi calificare în domeniile supuse controlului.
Esenţa controlului în sfera administraţiei publice în noile condiţii constă în faptul că organele de
stat cu competenţe de control (legislativ,executiv,judecătoresc) şi organizaţiile obşteşti,folosind
mijloace organizatorico-juridie,clarifică,analizînd activitatea autoritaţilor controlate,problema
legalităţii şi oportunitaţii măsurilor efectuate de aceste autorităţi.
Controlul intern administrativ,specializat conţine în sine controlul financiar intern preventiv şi
controlul financiar intern de gestiune.
a)Controlul financiar intern preventiv

Controlul financiar intern preventiv,revine conducătorilor compartimentelor financiar-contabile

sau a altor persoane însărcinate cu exerciatarea controlului financiar preventiv din cadrul
administaţiei publice. Mai concret,controlul financiar preventiv este de competenţa conducătorilor
direcţiilor,serviciilor sau compartimentelor financiar-contabile din ministere şi alte organe centrale de
stat,respectiv din cadrul administraţiei publice locale şi instituţiilor subordonate lor.

În R.Moldova controlul financiar intern preventiv se organizează de către conducătorii

instituţiilor publice care,în baza prevederilor legale în vigoare,stabilesc operaţiunile care se supun
acestei activitaţi,documentele justificative şi circuitul acestora.

b)Controlul financiar intern de gestiune

Controlul intern de gestiune constă în verificarea concretă a bunurilor şi valorilor existente de

fond,comparativ cu evidenţele scrise primare tehnic-operative,şi contabile. El se efectuează
periodic,în totalitate sau prin sondaj.

În prezent în R.Moldova principalele etape ale unei verificări gestionare sunt: documentarea,
pregătirea şi organizarea verificării; inventarierea faptică; controlul scriptic; perfectarea
constatărilor,a măsurilor şi a actului de control şi verificarea aplicării măsurilor ulterioare stabilite.

Controlul administrativ extern se înfăptuieşte de autorităţi sau funcţionari de decizie din afara
organelor controlate.Controlul administrativ extern se clasifică în: controlul ierarhic, controlul de
tutelă administrativă;controlul specializat.
 În exercitarea controlului extern organul care controlează poate avea dreptul să modifice ,să
suspende sau să anuleze actele care nu sînt în conformitate cu legea emise de organul controlat,dar nu
are,de regulă,dreptul să aplice sancţiuni disciplinare celor ce sunt vinovaţi de încalcările constatate,ci
poate doar propune conducerii unitaţii controlate aplicarea unor sancţiuni disciplinare.

Controlul administrativ ierarhic

Controlul administrativ ierarhic,se efectuează de către autorităţile administrative ierarhic

superioare asupra celor inferioare, în baza raportului de subordonare între ele, ori de cîte ori este
nevoie, fără să fie prevăzut în vreun text de lege. El apare ca o consecinţă a raporturilor de
subordonare între cele două organe şi se poate executa fie la sesizare,fie din oficiu.

Controlul ierarhic efectuat din oficiu reprezintă un element component al activităţii de conducere
exercitată de superior asupra inferiorului. Controlul efetuat la cererea unei persoane fizice sau
juridice se numeşte recurs ierarhic.

Recursul ierarhic este reclamaţia, sesizarea pe care o adresează organului ierarhic superior al
autorităţii emitente sau care trebuie să emită actul, ori cine se consideră vătămat de conţinutul unui
act administrativ de autoritate emisă, ori de faptul că actul administrativ de autoritate nu a fost emis,
sau certificatul ori adeverinţa nu a fost eliberată.

Tutela administrativă

În sens larg,tutela administrativă reprezintă o instituţie a dreptului public,în baza căreia

autoritatea centrală a administraţiei publice şi reprezentanţii legali ai acesteia au dreptul de a controla
activitatea autorităţilor publice autonome,descentralizate.

În sens restrîns controlul tutelar este un control administrativ exercitat de organele centrale ale
administraţiei publice asupra administraţiei publice descentralizate.

Caracteristicile,care deosebesc controlul tutelar de controlul ierarhic sunt urmatoarele:

1)Controlul tutelar există numai între autorităţile administraţiei publice,care nu se află în

raporturi de subordonare,în timp ce controlul ierarhic este exercitat de organele ierarhic superioare.

2)Tutela administrativă este un regim compatibil cu principiul de descentralizare

administrativă,în timp ce controlul ierarhic este specific pentu centralizare şi desconcentrare.

3)Tutela administrativă se exercită de autorităţile stabilite de lege şi numai în cazurile prevăzute

de lege.Organul de control tutelar poate doar sesiza organul emitent,guvernul sau intituţia de
contencios administrativ care se vor pronunţa în limitele competenţei lor prin acte definitive asupra
legalităţii sau oportunitaţii actelor controlate,în timp ce organul de control ierarhic poate revoca sau
anula actele organului inferior controlat.

În R.Moldova controlul tutelar în esenţă este exercitat de Guvern prin reprezentanţii săi în
raioane.

Controlul tutelar exercitat de Guvern prin intermediul Aparatului Guvernului este reglementat la
Cap.XI al Legii R.Molodova privind administraţia publică locală.

Controlul administrativ extern specializat

 Controlul administrativ extern specializat este tot un control extern,dar realizat de către autorităţi
ale administraţiei publice,instituţii publice şi organe special constituite prin lege,care au atribuţie de
control,la nivel central si local.Acest control se efectuează în cele mai diverse domenii şi sectoare de
activitate:financiar,sanitar,protecţia muncii,prevenirea şi stingerea incendiilor etc.

Controlul extern specializat este îndeplinit,ca şi controlul extern general, de un organ al

administraţiei de stat sau de funcţionarii competenţi ai acesteia asupra activităţii unui organ al
administraţiei de stat cu individualitate proprie, adică neinclus în structura organizatorică a organului
de control. Controlul specializat are ca obiect verificarea numai a unuia sau a unor aspect determinate
de lege al activităţii unui organ de stat. Pe de altă parte,organul conrolat nu se găseşte în vreun raport
ierarhic faţă de organul de control.

Controlul specializat se efectuează numai în cazurile prevăzute de lege.

În R.Moldova în funcţie de natura juridică şi respectiv de subordonarea organelor de control,

controlul specializat poate fi:

a)controlul exercitat de inspecţii şi inspectorate de stat, din cadrul ministerelor,respectiv a

organelor locale ale administraţiei de stat;

b)controlul exercitat de organele administrative cu caracter jurisdicţional, cu prilejul exercitării

căilor administrative de atac, în condiţiile prevăzute de lege;

c)controlul exercitat de organele special constituite pentru control.

Controlul extern specializat nu presupune, ca principiu, sancţiunea anulării actului administrativv

ilegal, decît în cazurile prevăzute de lege.

Controlul extern specializat mai este caracterizat de urmatoarele modele de control:

a)controlul sanitar-efectuat de srviciile si subdiviziunile organului central de specialitate din

medicina;

b)controlul veterinar-efectuat de organele centrale de specialitate ale administratiei publice in

domeniul medicinii veterinare,ale serviciilor veterinare ale acestor organe;

c)controlul vamal-realizat de organele vamale;

d)controlul financiar- fiscal-efectuat de organele centrale de specialitate în domeniul finanţelor

şi de organele fiscale;

e)controlul ecologic-realizat de organele centrale de specialitate ale administraţiei publice din

domeniul dat,precum şi de subdiviziunile teritoriale ale acestora;

f)controlul aniincendiar-realizat de serviciile de pompieri de toate nivelurile etc.

III Controlul judecătoresc

Controlul judecătoresc asupra activităţii autorităţiilor publice este acea activitatea de soluţionare
de către instanţele judecătoreşti specializate, prevăzute de lege, a litigiilor în care cel puțin una din
părţi este o autoritate publică, un funcţionar al acesteia ori un serviciu public, litigii născute din acte
administrative ilegale ori din refuzul rezolvării unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege.
Această formă de control vizează exclusiv legalitatea actelor administrative supuse controlului,
verificînd legalitatea unor măsuri deja existente și nu a unor măsuri viitoare, precum și realizarea
principiului legalităţii, în calitatea sa de element de bază al statului de drept, în funcţionarea
administraţiei publice este pusă în sarcina autorităţilor judecătoreşti, prin mecanismul controlului
judecătoresc.
Controlul judecătoresc ca dimensiuni specifice, este un control mai restrâns pentru ca are ca
obiect numai legalitatea actului administrativ, nu şi oportunitatea lui; presupune întotdeauna un act de
sesizare din partea celui prejudiciat în drepturi prin emiterea actului administrativ considerat ilegal; și
nu poate conduce la reformarea actului administrativ, ci doar la anularea sau înlăturarea lui din
soluția procesului.
Constituţia Republicii Moldova, stabileşte că în ţara noastră „Justiţia se înfăptuieşte în numele
legii numai de instanţele judecătoreşti” (art. 114;)” iar Legea privind organizarea judecătorească din
1995 cu modificările ulterioare în art. 4 conține reglementări referitoare la Instanţele judecătoreşti
care înfăptuiesc justiţia în scopul apărării şi realizării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
cetăţenilor şi ale asociaţiilor acestora, ale întreprinderilor, instituţiilor organizaţiilor.
Codul administrativ al Republicii Moldova Nr. 116 din 19-07-2018 consacră un regim
juridic special de realizare a unuia din drepturile fundamentale ale omului, prevăzut în atr. 53 din
Constituţie, şi anume repunerea persoanei vătămate de către o autoritate publică în dreptul său legal
şi despăgubirea acestuia. Astfel art.3 al codului administrativ stipulează că legislația administrativă
are drept scop reglementarea procedurii de înfăptuire a activității administrative și a controlului
judecătoresc asupra acesteia, în vederea asigurării respectării drepturilor și a libertăților prevăzute de
lege ale persoanelor fizice și juridice, ținîndu-se cont de interesul public și de regulile statului de
drept..
Nu se poate trece cu vederea faptul că administraţia publică din Republica Moldova traversează
o perioadă de tranziţie şi modernizare, că o parte din funcționarii publici nu sunt suficient de
pregătiţi, şi ca urmare emiterea actelor administrative ilegale, de cele mai multe ori sunt o consecinţă
a necunoaşterii legislaţiei în vigoare.
Deducem, controlul judecătoresc al legalităţii actelor administrative, presupune apărarea
drepturilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor, împortiva abuzurilor administraţiei publice, în
condiţiile legii contenciosului administrativ.

IV Controlul exercitat de alte organe decât cele ale puterilor clasice în stat
Potrivit art.135 Constitutia RM, Curtea Constitutionala exercită la sesizare controlul decretelor
presedintelui RM, a hotărîrilor şi ordonanţelor Guvernului precum şi a Tratatelor internaționale la
care RM este parte.
V Controlul exercitat de societatea civilă
Deşi, neinstituţionalizat pe deplin, nu lipsit de interes este controlul societăţii civile asupra
administrației publice, al cărui rol tinde să sporească odată cu fundamentarea şi întărirea statului de
drept, prin intermediul mass-mediei, prin participarea nemijlocită a cetăţenilor la procesul de luare a
deciziei, etc.
Această formă de control reprezintă principalul indiciu a unei societati democratice, respectiv
organizatiile neguvernamentale care sunt înregistrate ca persoane juridice pot apela în condiţiile legii
la instantele de contencios administrativ. Potrivit art. 53 din Constitutie, se prevede că acestea vor
exercita un control direct asupra organelor administratie publice: ,, Persoana vătămată într-un drept al
său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei
cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea
pagubei. Asadar, în cazurile când au fost lezate drepturile cetăţenilor, orice cetăţean se poate adresa
conducătorilor din administraţia publică cu cerere, pentru a fi anulată sau schimbată decizia care i-a
provocat prejudiciu.

Seminar:Tema 13. Controlul în sfera administraţiei publice centrale

Sarcini de evaluare/autoevaluare:
1. Stabiliţi esenţa şi importanţa controlului în sfera administraţiei publice centrale.
2. Identificaţi formele şi metodele de control în sfera administraţiei publice centrale.
3. Stabiliţi instituţiile specializate de control.
4. Analizaţi modalităţile controlului administrativ extern asupra activităţii autorităţilor
administraţiei publice centrale.
5. Determinaţi caracteristicile specifice ale controlului administrativ intern.

Literatura recomandată:
1. Constituţia Republicii Moldova, în: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.l
din 12.08.1994, cu modificări la data de 20.06.2006, prin Legea nr.l85-XVI, în:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.l06-111 din 14.07.2006.
2. Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10.02.2000, în: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova, nr.57-58 din18.05.2000.
3. Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.2008, în: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, nr.237-240 din 31.12.2008.
4. Bujac A., Exercitarea de către Parlament a funcţiei de control al administraţiei publice,
în: Teoria şi practica administraţiei publice: Materiale ale conferinţei ştiinţifico-practice
cu participare internaţională, 20 mai 2013, A.A.P., Chişinău, 2013, p.81- 83.
5. Caracuian V., Controlul exercitat asupra activităţii administraţiei publice / Modernizarea
administraţiei publice în contextul democratizării sistemului politic şi proceselor
integraţioniste. Conferinţă ştiinţifică internaţională, CEP USM, Chişinău, 2010, p.145-
159.
6. Creangă I., Tatarov S., Natura juridică a administraţiei publice şi a controlului
administrativ, în: Administrarea publică în statele aflate în tranziţie în contextul
proceselor de globalizare şi integrare. Materiale ale conferinţei internaţionale teoretico-
practice din 05 aprilie 2005, A.A.P., Chişinău, 2005, p.61-67.
7. Diaconu M, Esenţa şi rolul controlului exercitat asupra administraţiei publice, Legea şi
viaţa, 2011, nr.7, p.54-57.
8. Diaconu M., Formele controlului exercitat asupra administraţiei publice şi condiţiile de
eficienţă a acestuia, Legea şi viaţa, 2011, nr.6, p.27-30.
9. Ghereg V., Asigurarea legalităţii în administraţie şi condiţiile de eficienţă a controlului
administrativ – prerogativă pentru modernizarea administraţiei publice din Republica
Moldova, în: Administraţia publică şi buna guvernare, Chişinău, 2008, p.75-81.
10. .Manoliu M., Controlul efectuat de parlament asupra activităţii puterii executive –
garanţie a asigurării legalităţii în administraţia de stat, Revista Naţională de Drept, 2008,
nr.7, p.30-34
11. Nicu A. L., Liberul acces la informaţiile de interes public – mijloc de control extern
asupra administraţiei publice, în: Administraţia publică şi buna guvernare, Chişinău,
2008, p.82-97.
12. Pogoneţ G., Reglementări constituţionale privind controlul exercitat asupra administraţiei
publice centrale din Republica Moldova, în: Teoria şi practica administraţiei publice:
Materiale ale conferinţei internaţionale ştiinţifico-practice, 24 mai 2011, A.A.P.,
Chişinău, 2011, p.91-92.
13. Sîmboteanu A., Administraţia publică centrală, Chişinău, 1998, p.97-114.
14. Tatarov S., Unele consideraţii privind evoluţia formelor controlului administrativ al
activităţii autorităţilor administraţiei publice locale, Legea şi viaţa, 2004, nr.11, p.27-32.