Sunteți pe pagina 1din 21

1

Introducere

O superba pledoarie pentru rolul si semnficatia controlului dar, mai ales, o


descriere a modului in care acestea sunt denaturate in practica, regasim in lucrarea
profesorului Ilie Iovanas, care porneste de la cateva adevaruri pe care le recunoaste
fiecare dintre noi, si despre care constata cat de mult sunt ele adeseori deformate in
practica. Este unanim acceptata necesitata controlului ,in societate, in general, in
toate domeniile vietii economice, sociale, politice”. Cu toate acestea, controlul da
nastere unor tensiuni si chiar resentimente ale celui controlat fata de cel care
controleaza”. El creeaza astfel pentru cel controlat o stare de disconfort care este
determinata , nu de actul de control in sine, ci de modul in care acesta este
conceput si exercitat, de unde o anumita perceptivitate negativa cu privire la el. De
regula, controlorul se comporta de cele mai multe ori ca si cand finalitatea
activitatii sale ar fi descoperirea unor greseli, unor abateri de la lege, si
sanctionarea acestora. Iar daca nu exista, fie trebuie inventate, fie trebuie cautate cu
o sarguinta demna de o cauza mai nobila, incat pana la urma trebuie descoperite.
Este evident ca o asemenea conceptie este de neacceptat din punct de vedere al
rigorilor unor autentic stat de drept, in care parghiile de control trebuie sa
reprezinte modalitatea prin care sa se constate modul de executare a unor
activitati, de transpunere practica a unor acte normative, rezultate aplicarii actului
decizional, pozitive si negative, in egala masura. Iar in functie de aceste constatari,
trebuie realizata o analiza obiectiva pentru a se stabili masurile necesare pentru
imbunatatirea activitatii.
Controlul nu trebuie sa reprezinte astfel un instrument de presiune si de
tensiune, ci un “barometru care indica modul in care actioneaza cel chemat sa
aplice decizia, precum si gradul in care decizia corespunde scopului pentru care a
fost emisa” (Dana Apostol Tofan, Drept Administrativ,vol.II ,pag 266).

Conform Dex-ului, notiunea de control evoca o activitatea de verificare a


conformitatii unui anumite activitati (pentru dreptul administrativ se are in vedere
activitatea administratiei publice ), cu anumite valori, de regula cele consacrate in
normele de drept

2
Capitolul I - Controlul activităţii autorităţilor administraţiei publice

1. 1. Noţiunea, necesitatea şi rolul controlului

Administraţia publică, în sensul de activitate care constă în organizarea


executării şi executarea în concret a legilor, legi în care sunt exprimate valori
politice, prin natura sa, necesită supunerea faţă de multiple forme de control.
Aşadar, pentru a asigura conformitatea activităţii autorităţilor administraţiei publice
cu exigenţele legii, este nevoie de instituirea unui vast şi complex control asupra
acestei activităţi. Într-adevăr, există o gamă amplă şi variată de forme de control al
activităţii autorităţilor administraţiei publice, tocmai datorită caracterului subordonat
pe care îl are această activitate. Natura diferitelor forme de control diferă în funcţie
de particularităţile subordonării.
Garanţia juridică a îndeplinirii acestui obiectiv îl constituie controlul asupra
modului în care aceste autorităţi şi-au exercitat atribuţiile conferite de lege, control
care se exercită fie din proprie iniţiativă, fie la solicitarea celor interesaţi, de către
însăşi autorităţile administrative sau de autorităţi care înfăptuiesc celelalte puteri ale
statului(legislativă sau judecătorească).
În primul rând, activitatea autorităţilor administraţiei publice este supusă
controlului Parlamentului. Controlul politic al activităţii autorităţilor administraţiei
publice este o necesitate firească, datorită faptului că autorităţile administraţiei
publice au sarcina realizării politicii statului.
Apoi, pentru că valorile politice, transpuse în legi, pe care le au de îndeplinit
autorităţile administraţiei publice se referă la satisfacerea nevoilor societăţii, iar
activitatea autorităţilor administraţiei publice este menită, în ultimă analiză, a sluji
intereselor cetăţenilor, este necesară instituirea unor forme de control social în care
cetăţenii să poată avea o participare eficientă. În acest scop funcţionează un control
al opiniei publice asupra activităţii autorităţilor administraţiei publice, control care
se exprimă fie prin presă, fie prin sesizări, reclamaţii şi propuneri pe care le fac
cetăţenii.
Deoarece, valorile politice pe care trebuie să le realizeze autorităţile
administraţiei publice se exprimă în legi, iar aceste autorităţi acţionează pe baza şi
în executarea legii, un criteriu esenţial în aprecierea activităţii autorităţilor
administraţiei publice îl constituie legalitatea acestei activităţi. Desigur, după cum
se va vedea, legalitatea nu este singurul criteriu de apreciere a activităţii
autorităţilor administraţiei publice, dar este unul esenţial care determină
instituţionalizarea unor activităţi sociale. Ne referim, în acest sens, la controlul pe

3
care îl realizează instanţele judecătoreşti asupra activităţii autorităţilor
administraţiei publice în cadrul contenciosului administrativ.Criteriul legalităţii
activităţii autorităţilor administraţiei publice este prezent în orice formă de control,
indiferent care ar fi autorul controlului.
Controlul activităţii autorităţilor administraţiei publice nu trebuie să fie limitat
numai la cel care se realizează din afara autorităţilor administraţiei publice. Ca
orice sistem organizat, administraţia publică realizează ea însăşi o vastă activitate
de control asupra felului în care sunt îndeplinite sarcinile ce revin diferitelor
autorităţi ale administraţiei publice, altfel spus, administraţia îşi autoreglează
acţiunile. În această privinţă trebuie notat, mai întâi, autocontrolul pe care îl
exercită asupra activităţii proprii fiecare funcţionar.
Există însă diferite forme instituţionalizate de control în cadrul sistemului
administraţiei publice prin care este urmărită, cercetată şi reglată acţiunea
diferitelor autorităţi ale acestui sistem, pentru ca această acţiune să fie conformă cu
exigenţele stabilite prin lege.
În acest sens ni se prezintă funcţia controlului ca o componentă esenţială a
activităţii de conducere şi de manifestare a ierarhiei administrative în organizarea
administraţiei publice.
Controlul administrativ constituie forma cea mai complexă a controlului asupra
activităţii autorităţilor administraţiei publice. Esenţa controlului administrativ
constă în confruntarea administraţiei publice aşa cum este, cum a fost sau cum va
fi, cu ceea ce trebuie, ceea ce trebuia sau ceea ce va trebui să fie .
Referindu-ne la necesitatea controlului activităţii autorităţilor administraţiei
publice, nu trebuie să limităm rolul acestuia la constatarea unor eventuale erori sau
abuzuri. Controlul este necesar mai ales pentru a îndruma, orienta şi eventual
corecta acţiunea, în vederea realizării politicii statului.
Subliniind rolul pozitiv al controlului activităţii autorităţilor administraţiei publice,
nu trebuie să pierdem însă din vedere anumite efecte negative care se pot manifesta, în
cazul în care activitatea de control nu este concepută şi realizată raţional. Astfel,
activitatea de control poate avea un efect inhibator asupra celui controlat, îi poate
afecta iniţiativa în angajarea diferitelor acţiuni. Pe de altă parte, exercitarea unor
multiple activităţi de control este de natură să ducă la perturbarea acţiunilor pe care
trebuie să le întreprindă diferitele autorităţi ale administraţiei publice.

4
1.2.Functiile activitatii de control

Prin modul de organizare şi exercitare, precum şi prin rolul şi obiectivele ce le


urmăreşte,controlul administrativ îndeplineşte importante funcţii: funcţia de
evaluare, funcţia preventivă,funcţia de documentare, funcţia recuperatorie, precum
şi o funcţie educativă.
a) Funcţia de evaluare cuprinde acte şi operaţiuni de estimare a situaţiei de
facto, comparative cu cea de jure, realizările obţinute în raport cu obiectivele şi
scopurile prestabilite. Prin intermediul acestei funcţii, pe lângă constatarea stării
reale, se efectuează şi o apreciere a performanţelor unei acţiuni economice, precum
şi a unor entităţi organizate ca persoane juridice.
b) Funcţia preventivă constă într-o serie de măsuri luate de organele de control
în vederea evitării şi eliminării unor fraude, abuzuri, înainte de a se produce
efectele negative ale acestora, prin identificarea şi anularea cauzelor care le
generează sau favorizează. Prin această acţiune, controlul are sarcina de a opri
actele şi operaţiunile care nu sunt legale. În acest sens, acţiunea preventivă se
manifestă înaintea emiterii actelor sau efectuării operaţiunilor, astfel încât să se
preîntâmpine eventualele prejudicii.
c) Funcţia de documentare a controlului asupra administraţiei permite
cunoaşterea proceselor care au loc în activitate, a rezultatelor activităţii din
structurile economice, relevarea fraudelor şi depistarea cauzelor acestora, precum
şi identificarea acţiunilor eficiente pentru a fi generalizate. Astfel, controlul
contribuie nemijlocit la actul de management, furnizând date şi informaţii pentru
fundamentarea deciziilor.
d) Funcţia recuperatorie evidenţiază un aspect foarte important al controlului
administrativ, deoarece ea nu se limitează la prevenirea şi aprecierea stării de fapt,
dar acţionează şi pentru descoperirea şi recuperarea pagubelor, precum şi pentru
stabilirea, conform legii, a răspunderii juridice. Pentru recuperarea prejudiciilor
constatate, organele de control au obligaţia de a stabili forma prin care urmează să
se facă recuperarea, pentru restabilirea integrităţii avutului public.
Formele procedurale legale de recuperare sunt recuperarea pe calea executării
silite, recuperarea pe calea răspunderii materiale.
e) Funcţia educativă permite acţiuni de modelare a celor care au atribuţii în
formarea şi utilizarea fondurilor publice. Controlul, prin rezultatele sale, contribuie
la realizarea deontologiei profesionale, îndeosebi a celor implicaţi. La rândul lor,
persoanele care alcătuiesc corpul de control, prin nivelul de pregătire şi atitudine
civică, trebuie să prezinte un model de comportament corect, dar şi intransigent.
Această funcţie se realizează şi în combaterea manifestărilor ilegale, prin
depistarea şi sancţionarea lor cu fermitate.

5
1.3. Eficienţa activităţii de control

Pentru a realiza o eficienţă sporită a activităţii de control sunt necesare


următoarele condiţii:
a) Controlul trebuie să fie efectuat de persoane competente, bine pregătite
profesional, cu experienţă în domeniile sau sectoarele controlate. Astfel, cel care
controlează trebuie să cunoască temeinic prevederile legale din domeniul pe care îl
controlează, precum şi specificul activităţii în acel domeniu.De asemenea, trebuie
să dea dovadă de probitate profesională, de corectitudine, de cinste, de tact şi să fie
receptiv la toate explicaţiile ce i le dă cel controlat.
Ţinerea la distanţă a celui controlat, intimidarea şi timorarea lui, nu sunt de
natură să conducă la concluzii realiste, temeinice, la aflarea adevărului, iar
controlul nu-şi realizează rolul său preventiv şi educativ faţă de cel controlat. Într-
un climat de timorare dialogul dispare, devine monolog, acţiunea de control devine
mai greoaie şi îşi pierde din operativitate şi din obiectivitate.
O atenţie deosebită trebuie acordată formării controlorilor, deoarece controlul
nu este o sarcina uşoară, ci o ştiinţă, uneori o artă care presupune temeinice
cunoştinţe profesionale, competenţă, pasiune şi talent.
În aceste condiţii formarea persoanelor care să efectueze acţiunile de control nu
trebuie lăsată la voia întâmplării, ci trebuie organizată şi dirijată în mod ştiinţific pe
un fundament interdisciplinar în care un rol prioritar revine ştiinţei administraţiei.
b) Este necesar să existe o pondere a controlului în ansamblul activităţii de
organizare a executării şi de executare în concret a legii.
Activitatea de control are un rol subsidiar faţă de activitatea de executare, şi
cum el nu are un scop în sine trebuie să ajute la mai buna desfăşurare a activităţii
de executare, în concordanţă cu legea, cu cerinţele vieţii sociale. De aceea este
foarte important de găsit un echilibru optim între activitatea de executare şi cea de
control, întrucât exagerarea activităţii de control poate deveni o frână în activitatea
de executare a legii, un factor perturbator al întregii activităţi sociale.
În cazul în care controlul trebuie realizat pe mai multe sectoare şi de mai multe
organe de control se recomandă ca organele ce exercită controlul din exterior să-şi
coordoneze acţiunile în aşa fel încât să se controleze în acelaşi timp mai multe
sectoare de activitate;
c) Trebuie aleasă cu grija forma de control, precum şi numărul acţiunilor de
control;
d) Concluziile controlului trebuie să fie bine fundamentate şi argumentate
pentru ca ele să se desprindă din sinteza unor practici şi nu ca acţiuni izolate,
singulare.
În formularea concluziilor trebuie să se pună un accent deosebit pe desprinderea
cauzelor şi condiţiilor care au determinat neajunsurile constatate. În mod necesar
6
aceste concluzii trebuie să fie cunoscute şi de organul controlat, astfel controlul nu-
şi realizează rolul său de a contribui la îmbunătăţirea activităţii.
Este bine ca aceste concluzii să fie dezbătute într-un cadru cât mai larg, cu toţi
factorii de răspundere din organul controlat şi care au atribuţii în domeniile
controlate. Prin această dezbatere se creează posibilitatea formulării de explicaţii
suplimentare şi obiecţii asupra unor constatări şi concluzii, precum şi de propuneri
şi soluţii pentru lichidarea neajunsurilor şi prevenirea altora.
Se recomandă, de asemenea, ca dezbaterea concluziilor asupra acţiunii de
control să fie mai apropiată de data încheierii controlului dacă se poate, imediat.
Se are în vedere că discuţiile din timpul controlului sunt mai proaspete în memoria
controlorului ca şi a celui controlat şi fundamentează mai bine atât concluziile cât
şi măsurile.
În controalele complexe se recomandă ca unele constatări şi concluzii să fie
analizate pe sectoare de activitate ale unităţii controlate;
e) Pe baza constatărilor şi a concluziilor desprinse organul de control trebuie să
stabilească şi măsurile necesare pentru lichidarea neajunsurilor şi îmbunătăţirea
muncii cu termene şi responsabilităţi precise.
Este bine ca atât concluziile cât şi măsurile să fie formulate în scris pentru ca
ele să poată fi mai uşor înţelese de cel controlat şi posibil de urmărit. Această
cerinţă este de natură să sporească grija şi responsabilitatea organului de control în
a le formula cât mai precis, uşurând sarcina organului controlat în privinţa
înţelegerii şi executării;
f) Eficienţa controlului depinde pe un plan mai larg de preocuparea organului de
control pentru valorificarea în exterior a concluziilor.
Realizând un control extern la organe şi unităţi diferite personalul de control are
posibilitatea să desprindă unele fenomene şi practici comune, pozitive sau
negative, pe baza cărora să organizeze schimburi de experienţă, consfătuiri de
lucru sau instruiri, simpozioane, dezbateri, studii în reviste de specialitate şi
propuneri de îmbunătăţire a prevederilor legale în domeniile respective.Prin
aceasta se asigură acţiunii de control un rol tot mai activ, multiplicându-i funcţia de
factor reglator între obiectivele cuprinse în lege şi activitatea desfăşurată în concret
de organele administraţiei publice .

7
1.4. Elementele componente ale controlului

Oricare ar fi forma de control şi oricare ar fi autorul controlului, putem să


distingem trei elemente principale ale acestuia.
Avem astfel : un obiect al controlului, o bază de referinţă a controlului şi
operaţiunile de control propriu-zise.

a)Obiectul controlului
Activitatea autorităţilor administraţiei publice se realizează cu ajutorul
oamenilor, cu folosirea unor mijloace materiale şi financiare, precum şi prin
întrebuinţarea unor operaţiuni administrative şi materiale sau a unor acte juridice.
Aşadar, totalitatea mijloacelor umane, materiale, financiare, precum şi
mijloacele şi procedeele folosite de autorităţile administraţiei publice pot face
obiect al controlului.
Mijloacele materiale şi financiare sunt supuse controlului sub aspectul
existenţei lor, dar şi sub acela al felului în care sunt întrebuinţate. La fel şi
personalul care este supus controlului, în ceea ce priveşte diferitele însuşiri pe care
trebuie să le aibă pentru a putea fi folosit în acţiunea autorităţilor administraţiei
publice, în vederea realizării sarcinilor care revin acestei administraţii.
Într-o altă opinie, în administraţia publică, obiectul controlului îl constituie
acţiunile şi inacţiunile sau, altfel spus, conduita autorităţii administraţiei publice
sau a funcţionarilor acesteia, modul concret în care aceştia şi-au exercitat atribuţiile
cu care au fost învestiţi.

b)Baza de referinţă a controlului cuprinde acele elemente care trebuie


urmărite în cadrul obiectului controlului. Desigur, baza de referinţă a controlului
poate fi mai amplă sau mai restrânsă, după cum se referă la un număr mai mic sau
mai mare de elemente pe care le cuprinde activitatea autorităţilor administraţiei
publice.
Astfel, baza de referinţă a controlului poate să cuprindă obiectivele pe care
trebuie să le realizeze diferitele autorităţi ale administraţiei publice, având un
anumit criteriu de apreciere.
În baza de referinţă se cuprind apoi elemente privitoare la mijloacele folosite
pentru atingerea obiectivelor propuse. În această privinţă, sunt elemente de
apreciere cu privire la folosirea personalului organului controlat, sau elemente de
apreciere a folosirii mijloacelor materiale şi a celor financiare de care dispun
autorităţile administraţiei publice.
În baza de referinţă a controlului se cuprind, de asemenea, elemente care se
raportează la procedeele folosite pentru realizarea obiectivelor propuse. Acestea sunt
8
apreciate, în primul rând, din punctul de vedere al legalităţii lor. În baza de referinţă
se cuprind reglementări prohibitive, sau imperative la care sunt supuse, spre
exemplu, activităţile autorităţilor administraţiei locale şi pe care aceste autorităţi
trebuie să le respecte.
De asemenea, procedeele folosite pentru atingerea scopurilor propuse pot fi
apreciate din punct de vedere al oportunităţii, al rentabilităţii sau al eficienţei lor.
În sfârşit, în baza de referinţă pot intra elemente care privesc calitatea activităţii
autorităţii administraţiei publice supusă controlului. Această calitate este apreciată
printr-o serie de criterii care vizează eficienţa serviciului, operativitatea, funcţionalita-
tea, rentabilitatea, oportunitatea ş.a.

c)Operaţiunile de control au caracterul unor operaţiuni administrative realizate


de către autorii controlului care urmăresc să stabilească conformitatea obiectivului
controlat cu elemente cuprinse în baza de referinţă. Rezultatul pozitiv al
controlului constă în constatarea realizării cerinţelor din baza de referinţă.
Operaţiunile de control pot fi simple sau complexe, după cum elementele din
baza de referinţă comportă un grad mai mic sau mai mare de apreciere şi de
tehnicitate din partea autorului controlului.
Astfel, controlul de materialitate a unor obiecte aflate în gestiunea unor
autorităţi ale administraţiei publice cuprinde operaţiuni relativ simple care constau
în constatarea existenţei acestor obiecte.
Mult mai complexe sunt operaţiunile de control al legalităţii diferitelor acte pe
care le fac autorităţile administraţiei publice. Aceste acţiuni sunt mai dificile,
pentru că necesită cunoaşterea atât a reglementărilor legale privitoare la activitatea
controlată, cât şi a particularităţilor în care acţionează. Din acest punct de vedere
apare necesitatea specializării activităţii de control prin jurisdicţii administrative.
Pregătirea juridică de specialitate este necesară, de asemenea, în cadrul controlului
exercitat de instanţele judecătoreşti.
Complexe sunt şi acţiunile de control al oportunităţii activităţii autorităţilor
administraţiei publice. Noţiunea de oportunitate poate cuprinde elemente destul de
variate, cum sunt rentabilitatea, eficienţa, funcţionalitatea, operativitatea,
finalitatea. Uneori, fiecare dintre aceste elemente constituie un criteriu de apreciere
pentru activitatea controlată. Desigur, operaţiunile de control, din categoria sus-
menţionată, necesită o bună cunoaştere a specificului activităţii autorităţilor supuse
controlului.

9
Capitolul II - Modalităţile, mijloacele juridice şi tehnicile controlului
administrativ

2.1. Modalităţi şi metode de control administrativ

• Printre modalităţile de control consacrate putem evidenţia:

a)Controlul de materialitate şi cel de regularitate


O primă modalitate este controlul de materialitate care priveşte verificarea
elementelor particulare pentru care aprecierea se reduce doar la prezenţa sau
absenţa factorilor măsurabili.
O a doua modalitate este controlul de regularitate care asigură confruntarea
elementului supus verificării cu o normă sau cu o regulă juridică. În cadrul acestui
control intervin anumite posibilităţi de interpretare. Ele se referă, în general, la
actele juridice şi la operaţiunile financiare.

b) Controlul de rentabilitate
O altă modalitate este controlul de rentabilitate şi care depinde în mare măsură
de metodele contabile utilizate şi are un caracter sintetic atunci când privesc bunuri
şi activităţi al căror cost trebuie evaluat. Chiar cea mai simplă modalitate dintre
aceste genuri de control, acela al rentabilităţii, necesită o apreciere a costurilor
resurselor utilizate pentru a îndeplini misiunea stabilită.
Complexitatea sporeşte atunci când operaţia se referă la rentabilitatea
funcţionarilor, precum şi a serviciilor administrative.

c) Controlul de eficienţă
Pe de altă parte, controlul de eficienţă implică probleme de apreciere ce pot fi
comparate între ele, dar cu o dificultate în plus, deoarece rezultatul obţinut printr-
un anumit procedeu este mai puţin susceptibil de o evaluare concretizată într-o
cifră, ca în cazul controlului de rentabilitate.

d) Controlul de oportunitate
Controlul de oportunitate este cel mai dificil de pus în aplicare. În cazul acestei
modalităţi de control treptele de referinţă sunt imprecise şi elementele de
comparaţie sunt, în general, susceptibile de analize diferite, ceea ce determină mari
oscilaţii în aprecierea posibilă.

10
e) Controlul de legalitate
Ultima modalitate este controlul de legalitate care se regăseşte, practic, în toate
celelalte modalităţi de control.

• Din literatura de specialitate putem deduce următoarele metode de control


administrativ:

a) metodele controlului administrativ privite din punctul de vedere al celui


controlat

Din acest punct de vedere, controlul poate fi prevăzut sau inopinat, după cum
cel controlat cunoaşte sau nu momentul controlului.
În cazul controlului prevăzut nu se urmăreşte atât descoperirea erorilor sau a
abuzurilor organului administraţiei publice supus controlului, cât mai degrabă,
aprecierea calităţii activităţii pe care o desfăşoară respectivul organ. Acest control
corespunde foarte bine cerinţelor controlului tehnic.
Controlul inopinat urmăreşte să scoată la iveală slăbiciunile organului controlat,
chiar şi cele ocazionale. Acest control are un caracter în bună parte intimidat şi
acest aspect este de multe ori binevenit pentru anumiţi funcţionari ai administraţiei
publice care, ştiind că pot fi controlaţi în acest fel, vor căuta să nu comită
iregularităţi.
Considerate metodele controlului tot din punctul de vedere
al celui controlat, vom putea distinge controlul pe părţi şi controlul exhaustiv.
În controlul pe părţi se examinează cazuri individuale din activitatea celui
controlat. În controlul exhaustiv este examinată întreaga activitate a organului
controlat. Controlul exhaustiv este foarte greoi şi costisitor. Dezavantajul său
constă şi în paralizarea întregii activităţi a organului supus unui astfel de control. În
timpul controlului funcţionarii organului respectiv nu mai pot să-şi îndeplinească
sarcinile în mod normal, fiind ţinuţi la dispoziţia sau fiind mereu cu gândul la
activitatea organului controlat. De asemenea, acest control este deseori jenat pentru
buna reputaţie a organului supus controlului. Din această cauză este recomandabil
să se folosească cu totul excepţional controlul exhaustiv.
În sfârşit, ţinând seama de acelaşi criteriu, punctul de vedere al celui controlat,
controlul poate să fie făcut la faţa locului sau poate să fie un control de dosar.
Controlul la faţa locului este mai adecvat pentru că permite să se dea indicaţii de
detaliu, foarte folositoare pentru desfăşurarea activităţii în bune condiţii de către
organul controlat. Acest control poate fi prevăzut, dar poate fi şi inopinat.

11
Controlul de dosar se caracterizează prin aceea că organul controlat este invitat
să trimită organului de control dosarul cu documentele care permit să se precizeze
conformitatea activităţii în baza de referinţă. Metodologia acestui control este
foarte greoaie şi lentă. Este antrenată o lungă corespondenţă între cel ce face
controlul şi cel controlat. Apoi, absenţa controlului riscă efectuarea unui control
puţin cam ireal, ale cărui rezultate pot fi inexacte. Totdeauna acest control este
prevăzut.

b) metodele controlului administrativ din punctul de vedere al


controlorului

Privită din punctul de vedere al celui care realizează controlul, metodologia


controlului este variabilă. Astfel, luând în considerare acest criteriu vom putea avea
un control unilateral sau un control în contradictoriu.
Controlul este unilateral când cel care controlează face acest lucru fără să
asocieze părerea celui controlat. Controlorul se poate abţine să ceară explicaţii
celui controlat, prin care acesta să-şi facă apărarea sa. Prin natura sa, acest control
este un control intimidat. Acest control se poate folosi în cazul controlului
inopinat. Controlul în contradictoriu este mai uşor admis de către cel controlat.
Acesta are sentimentul că este tratat obiectiv.
Mai mult, acest tip de control dă mai multă eficacitate controlului, evitând
erorile de interpretare din partea controlorului sau pistele false pe care acesta poate
să pornească, fără a cere relaţii de la cel controlat. Există însă aici un mare risc,
care trebuie avut totdeauna în vedere. Discuţiile cu cel controlat şi orientarea
controlului pe baza acestor discuţii favorizează pe anumiţi funcţionari abili, care
pot să ascundă adevărata stare de lucruri. Controlul, privit din acelaşi punct de
vedere al controlului, poate fi un control liber sau un control ghidat. Metodologia
variază în acest caz, după cum controlorul are o libertate mai mare sau mai
restrânsă în a reuni elementele pe baza cărora va face aprecierea.
În cazul controlului liber, controlorul caută singur elementele sau o parte a
acestora, pe baza cărora va face aprecierea. În acest caz, controlorul va putea găsi
mai uşor deficienţele, având libertatea alegerii elementelor pe baza cărora va face
aprecierea, decât atunci când aceste elemente sunt prestabilite, cum este cazul în
controlul ghidat.
În sfârşit, controlul poate fi individual sau colegial, după cum este vorba de un
singur funcţionar care face controlul sau de un grup de funcţionari. Metodologia
controlului desigur că este influenţată de acest fapt. Controlul individual este mai
rapid. Controlul colegial, deşi mai lent, este mai complet, deoarece reuneşte
opiniile mai multor persoane în aprecierile care se fac. De asemenea, controlul
colegial este mai obiectiv faţă de cel individual, în sensul că funcţionarii
12
controlaţi sunt mai puţin expuşi elementelor subiective ale controlorului.
Controlul colegial poate fi conceput în două etape. În prima etapă se strâng
informaţiile. Acest lucru se poate face de o echipă sau individual, de către
funcţionarii care alcătuiesc echipa de control. În cea de-a doua etapă, a aprecierilor,
este absolut necesară munca colectivă, întregul colectiv fiind cel care apreciază
activitatea controlată.

2.2. Mijloacele juridice şi tehnicile controlului administrativ

Oricare ar fi forma controlului, pentru o mai bună realizare a sa şi pentru


asigurarea eficienţei sale este necesară stabilirea unor modalităţi după care trebuie
să se desfăşoare controlul.
Acest complex de reguli, care trebuie urmate în activitatea de control pentru
asigurarea eficienţei controlului, îl denumim tehnica controlului. Regulile care
privesc modul de desfăşurare a controlului se referă la următoarele probleme:
Mai întâi, trebuie să se stabilească cine este autorul controlului şi ce urmează să
controleze acesta. Următoarea problemă priveşte metodele pe care trebuie să le
folosească cel care realizează controlul. În sfârşit, ultima problemă este aceea a
efectelor controlului.
Tehnicile controlului constau într-un ansamblu de acte şi operaţiuni, privind
organizarea, desfăşurarea şi valorificarea rezultatelor acţiunii de control.
Desfăşurarea acţiunii de control cuprinde o serie de acte, operaţiuni şi metode
tehnice folosite de echipa de control, cu privire la valorificarea potenţialului de
muncă şi tehnicile de care dispune unitatea.
Valorificarea rezultatelor controlului se face astfel: informarea organului care a
dispus controlul, pentru a da posibilitatea luării celor mai eficiente măsuri în
vederea îmbunătăţirii activităţii; stabilirea de măsuri, pentru prevenirea si
înlăturarea abaterilor; aplicarea sancţiunilor disciplinare, materiale,
contravenţionale, sau penale, după caz.

• Procedura controlului administrativ, organizarea şi valorificarea rezultatelor,


urmează o succesiune logică de acte şi operaţiuni care, în ansamblu,
alcătuiesc etapele acţiunii de control.
Acestea sunt:
a) Pregătirea echipei de control administrativ se realizează prin studierea şi
însuşirea tematicii şi a actelor normative, care privesc activitatea ce urmează să fie
verificată, precum şi analiza actelor de control încheiate anterior la aceeaşi unitate;
b) Prezentarea la unitatea în care urmează să fie efectuat controlul este
etapa prin care echipa de control contractează conducerea unităţii şi pe şefii

13
compartimentelor de specialitate, prezentarea obiectivelor controlului, stabilirea
documentelor ce urmează a fi verificate etc.;
c) Organizarea activităţii echipei de control presupune repartizarea
obiectivelor cuprinse în tematica de control, stabilirea metodelor de verificare, a
modului de colaborare cu cei verificaţi, a şedinţelor operative de lucru etc.;
d) Desfăşurarea acţiunii de control constă în verificarea propriu-zisă a
actelor, legalitatea, necesitatea, oportunitatea, economicitatea şi realitatea acestora.
De asemenea, prezintă interes definitivarea fiecărui obiectiv de control la termenul
prevăzut, inclusiv luarea de note explicative de la cei care se fac răspunzători
pentru abaterile constatate, precum şi analiza constatărilor controlului pe parcursul
acţiunii, cu şefii de compartimente, pe baza unui program stabilit de comun acord
cu conducerea unităţii;
e) Redactarea actelor de control constă în fundamentarea concluziilor, a
constatărilor şi măsurilor propuse, prezentarea abaterilor şi a dispoziţiilor legale
încălcate, persoanele răspunzătoare, poziţia acestora în faţa echipei de control,
punctul de vedere al echipei de control şi concluzia definitivă. Concomitent, echipa
de control trebuie să urmărească ca la fiecare constatare, să fie luate măsuri
operative şi să examineze gradul de exigenţă, faţă de abaterile şi deficienţele
suferite;
f) Valorificarea rezultatelor acţiunii de control presupune o mare
responsabilitate, atât din partea echipelor de control, dar mai ales a colectivului de
conducere al unităţii controlate, a organelor ierarhic superioare a tuturor organelor
interesate în întărirea disciplinei, apărarea avutului public, creşterea eficienţei
activităţii. De asemenea, prezintă o importanţă deosebită, aplicarea măsurilor
propuse şi urmărirea rezultatelor obţinute, deoarece, în fond acesta este scopul
acţiunii de control. La data încheierii controlului, conducătorii unităţilor controlate
au obligaţia să ia sau să dispună măsurile corespunzătoare.

Capitolul III - Formele de control exercitat asupra administraţiei publice

3.1. Controlul administrativ

Controlul realizat de către administraţia publică asupra ei însăşi este considerat


în literatura de specialitate un tip aparte de control, ce poartă denumirea de control
administrativ.
Activitatea de autoreglare prin control în cadrul sistemului administraţiei se
realizează prin controlul intern exercitat în cadrul fiecărui organ al administraţiei

14
publice şi prin controlul extern care poate fi control ierarhic, control de tutelă
administrativă1 sau controlul exercitat prin jurisdicţiile administrative speciale.
Aceste forme de control prezintă importanţă din punct de vedere juridic
deoarece fiecare dintre ele are legătură cu contenciosul administrativ, denumit şi
coloana vertebrală a dreptului administrativ, care pune în mişcare controlul
judecătoresc asupra legalităţii acţiunilor sistemului administraţiei publice.
Trebuie subliniate însă particularităţile tehnice ale controlului administrativ
care se manifestă, în special, la controlul ierarhic .

• Controlul intern

In literatura de specialitate se considera ca principala forma de control pe care


administratia publica o realizeaza asupra ei insasi o reprezinta controlul
administrativ .
Controlul administrativ intern se realizeaza de catre structuri organizatorice si
persoane din interiorul institutiilor publice controlate .
Controlul administrativ intern, ca o componenta a activitatii de conducere,
consta in verificarea activitatii subdiviziunilor organizatorice si a functionarilor
unei institutii din sistemul unei administratii publice, de catre organele colegiale
sau unipersonale de conducere ,sau de catre functionarii de rang superior, cu drept
special de control, din cadrul aceleiasi institutii administrative si luarea masurilor
necesare pentru inlaturarea deficientelor sau prevenirea producerii acestora .
Acest control este permanent si cuprinde intreaga activitate si toate structurile
componente ale institutiilor publice, urmarind legalitatea, eficienta, legitimitatea si
oportunitatea actiunilor administrative .
Fiind executat de functionari din interiorul institutiei controlate, aceasta forma
de control este, in fapt ,un autocontrol , care poate fi declansat atat din oficiu, cu
exercitarea supraordonarii ierarhice, dar si pe baza unor scrisori sau reclamatii
formulate din afara institutiei publice.
Organizarea administratiei publice are la baza principiul ierarhiei .In interiorul
unei organizatii, aceasta se manifesta prin raporturile de subordonare existente
intre diferite functii din cadrul institutiei .
Asadar,prin ierarhie putem intelege, in cadrul unei institutii publice, raporturile
de subordonare existente intre diversi functionari care depind de acelasi sef
ierarhic.
Putem considera ca, in cazul controlului intern, subiecte active ale acestei forme
de control, sunt toti funcionarii institutiei care exercita verificarea activitatii
subordonatilor, in mod individual, fie in mod colectiv, atunci cand acestia din urma
alcatuiesc compartimente organizate –servicii , birouri ,oficii ,etc.
1

15
Declansarea acestui tip de control, printr-o sesizarea sau reclamatie, poarta
denumirea de recurs gratios . Acesta poate viza atat legalitatea, cat si oportunitatea
activitatii organului controlat.
Din punct de vedere juritic, recursul gratios reprezinta o conditie prealabila
folosirii actiunii in contenciosul administrativ .Procedura controlului intern consta
in verificarea activitatilor administrative care se pot realiza din oficiul sau din
temeiul unui recurs gratios.
Temeiul juridic al exercitarii in fapt al acestui control se regaseste in principiile
generale de drept si in normele juridice care privesc organizarea si functionarea
administratiei publice, nefiind necesara reglementarea expresa a controlului intern
si a procedurii acestuia prin lege .
Dintre actele administrative sau operatiunile administrative pe care cei abilitati
sa efectueze controlul ierarhic le efectueaza, amintim posibilitatea conducatorului
institutiei sau al compartimentului, subiecte active ale controlului intern, de a anula
sau suspenda actele subordonatilor si chiar posibilitatea de a se substitui , uneori
acestora .
In valorificarea actiunilor de control intern se poate declansa si raspunderea
juridica, in special disciplinara, a functionarilor controlati. Pot exista si forme de
control intern strict specializate tehnic, cum ar fi controlul financiar preventiv,
controlul de gestiune, auditul intern, a caror instruire si procedura trebuie, insa,
prevazuta de lege.

• Controlul ierarhic

Este denumit astfel pentru că autorul controlului este un organ ierarhic superior
celui faţă de care se exercită controlul.
Controlul ierarhic reprezintă o parte esenţială a activităţii de conducere în
administraţia publică şi se exercită în cadrul raporturilor de subordonare care există
în interiorul diferitelor autorităţi ale administraţiei publice cât şi în cadrul
subsistemelor şi a sistemului autorităţilor administraţiei publice.
Aşadar, spre deosebire de controlul intern care se realizează din interiorul
aceleiaşi instituţii administrative, controlul ierarhic se realizează de către o
instituţie superioară ierarhic asupra activităţii unei instituţii subordonate.
Pentru exercitarea controlului ierarhic nu sunt necesare dispoziţii exprese ale legii
care să autorizeze autorul controlului să intervină în activitatea de control.
Controlul ierarhic este modalitatea prin care este pusă în joc autoritatea ierarhică
pe care o au autorităţile superioare faţă de cele subordonate. Prevederile legii sunt
necesare numai atunci când se doreşte o limitare a atribuţiilor de control. De
exemplu, în cazul în care controlul ierarhic se poate realiza numai în ceea ce priveşte
16
legalitatea actelor administrative, nu şi oportunitatea lor sau atunci când nu se
atribuie competenţa anulării actelor autorităţilor subordonate, ci numai suspendarea
acestora.
Controlul ierarhic se exercită în cea mai mare parte din oficiu, dar poate fi de-
clanşat şi pe baza unei sesizări sau a unei reclamaţii, caz în care se numeşte recurs
ierarhic.
Recursul ierarhic este plângerea adresată de un particular autorităţii
administrative superioare prin care îi solicită să anuleze actul emis de autoritatea
inferioară subordonată, act care îi vatămă drepturile sau interesele sau s-o
determine pe aceasta să-şi modifice actul ori să îndeplinească o anumită prestaţie.
Acest mod de sesizare a organului de control nu este limitat de condiţii care să
privească anumite termene sau de capacitatea de exerciţiu sau de folosinţă a
dreptului de a te adresa autorităţilor competente să exercite controlul ierarhic.
Recursul ierarhic este o posibilitate oferită de lege pe care cei vătămaţi o pot
folosi înainte de a se adresa instanţelor judecătoreşti cu acţiune în contencios
administrativ.
Organele ierarhic superioare trebuie să asigure desfăşurarea unei activităţi
corespunzătoare exigenţelor valorilor politice din partea autorităţilor subordonate.
Obiectul controlului ierarhic poate cuprinde toate elementele pe care le presu-
pune activitatea autorităţilor administraţiei publice. Deci, se poate referi atât la
mijloacele umane, materiale şi financiare ale autorităţilor administraţiei publice,
cât şi la activitatea acestor autorităţi.
Atunci când se realizează un control exhaustiv, controlul ierarhic poate să se
desfăşoare la locul unde funcţionează autorităţile controlate.
De regulă însă, controlul ierarhic priveşte operaţiunile materiale, operaţiunile
administrative şi actele juridice pe care le fac aceste autorităţi. În acest caz, controlul
poate fi făcut la faţa locului, dar poate fi realizat prin cercetarea lucrărilor respective,
sau actelor juridice la locul unde îşi desfăşoară activitatea organul de control.
Controlul ierarhic se poate desfăşura în timp, în mod continuu sau discontinuu. În
cazul controlului continuu, activitatea organului subordonat este supusă controlului
organului superior de fiecare dată când această activitate se desfăşoară. Acest tip de
control se realizează, mai ales, în cadrul ierarhiei interioare, în care funcţionarii su-
periori ierarhic controlează activitatea subordonaţilor lor.
În cazul controlului ierarhic practicat de autorităţile ierarhic superioare, acţiunea
de control poate avea şi caracter discontinuu realizându-se numai în anumite
perioade de timp şi cu privire la anumite activităţi.
Privită din punctul de vedere al momentului în care intervine activitatea de control,
se poate observa că aceasta poate fi concomitentă cu activitatea controlată, poate fi
anterioară sau posterioară acesteia.

17
Controlul concomitent, ca şi cel apriori, necesită intervenţia superiorului ierarhic
de fiecare dată când subordonatul realizează o operaţiune materială sau
administrativă, ori un act juridic.
Operaţiunile de control ierarhic sunt cele mai complexe datorită faptului că ele
cuprind întreaga activitate a autorităţilor administraţiei publice.Astfel, controlul
ierarhic asupra mijloacelor folosite cuprinde operaţiunile de control de
materialitate, operaţiunile de control de legalitate şi de oportunitate.
În cadrul operaţiunilor de control de oportunitate sunt apreciate operaţiunile şi
actele juridice pe care le fac subordonaţii, cu ajutorul diferitelor criterii cum sunt
eficienţa, rentabilitatea, finalitatea, funcţionalitatea. Datorită acestui fapt autorii
controlului trebuie să aibă calităţi profesionale care să le permită îndeplinirea
misiunilor pe care le au.
O bună cunoaştere a particularităţilor activităţii controlate asigură autorului
controlului reuşita misiunii sale dar, în acelaşi timp, îi conferă şi o anumită
autoritate morală care este şi un ascendent asupra celui controlat.
Activitatea de control ierarhic se poate realiza în mod individual sau pe
echipe(control colegial). Controlul în echipă este recomandabil atunci când se
cercetează exhaustiv sau o mare parte a activităţii subordonaţilor. Controlul
colegial prezintă avantaje şi din punctul de vedere al calificării autorului
controlului şi din acela al obiectivităţii operaţiunilor de control.

Efectele controlului ierarhic

După cum s-a mentionat deja, controlul ierarhic se referă atât la actele juridice
pe care le fac autorităţile subordonate sau funcţionarii acestora, cât şi la
operaţiunile materiale ale acestora.
Controlul ierarhic urmăreşte conformitatea acţiunii administrative în raport cu
sarcinile care revin administraţiei în cauză. Ca atare, controlul ierarhic este un
control de legalitate, dar şi de oportunitate. Acţiunea controlată trebuie să
corespundă exigenţelor formulate de lege, sau de actele juridice emise pe baza şi în
executarea legii, dar şi instrucţiunilor date de şefii ierarhici.
Efectele controlului ierarhic, prin complexitatea lor, sunt de natură să asigure
eficienţa acţiunii administrative supuse controlului.Astfel, subiectul controlului
poate impune refacerea actului sau a operaţiunii materiale pe care le consideră
neconforme cu elementele bazei de referinţă, ca legalitatea şi oportunitatea
acţiunii.
În competenţa autorului controlului ierarhic poate să intre şi dreptul de a anula
anumite acte juridice pe care le-au făcut funcţionarii controlaţi. De asemenea,

18
subiectul controlului poate dispune încetarea executării unui act emis de autoritatea
sau funcţionarul controlat.
În urma controlului, autorul acestuia poate să ia măsuri privind sancţionarea
disciplinară a celor care se fac vinovaţi de anumite nereguli, sau să sesizeze
autoritatea disciplinară în vederea aplicării unor sancţiuni disciplinare. În cazul în
care iregularitatea acţiunii administrative supuse controlului a produs pagube
materiale unităţii respective, autorul controlului poate imputa celui vinovat sumele
cu care unitatea a fost păgubită, sau să sesizeze autoritatea competentă să emită actul
de imputare. Dacă se constată că abaterea comisă constituie o infracţiune, autorul
controlului are obligaţia de a sesiza organul de urmărire penală.
În sfârşit, autorul controlului ierarhic poate lua măsuri prin care să fie
modificată situaţia juridică a agentului controlat, sau să facă propuneri autorităţilor
competente în acest domeniu.

• Controlul de tutelă administrativă

Acest tip de control se exercită de către autorităţile administraţiei publice


centrale asupra administraţiei publice descentralizate şi este instituţionalizat în
măsura în care diferite părţi componente ale sistemului administraţiei publice sunt
organizate şi funcţionează în mod autonom.
Autorităţile administrative descentralizate, deşi se bucură de autonomie, nu sunt
pe deplin independente, întrucât autorităţile administraţiei publice centrale pot
exercita asupra lor un control de tutelă administrativă, control ce urmăreşte
respectarea legilor şi a inteserelor generale ale statului.
Acest control este exercitat, în principal, de Guvern, dar şi de autorităţile
teritoriale care îl reprezintă. Astfel, prefectul – care potrivit Constituţiei este
reprezentantul Guvernului pe plan local – realizează controlul asupra legalităţii
actelor adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice locale, autonome,
alese în unităţile administrativ-teritoriale.
Nu este un control ierarhic, deoarece între prefecţi, pe de o parte şi consiliile
locale, primari, consiliile judeţene şi preşedinţii consiliilor judeţene, pe de altă
parte, nu există raporturi de subordonare.

• Controlul exercitat prin jurisdicţiile administrative speciale

19
Jurisdicţiile administrative speciale sunt facultative şi gratuite.
Actele administrativ-jurisdicţionale pot fi atacate direct la instanţa de
contencios administrativ competentă, în termen de 15 zile de la comunicare, dacă
partea nu exercită căile administrativ-jurisdicţionale de atac.
Dacă partea care a optat pentru jurisdicţia administrativă specială înţelege să nu
utilizeze calea administrativ-jurisdicţională de atac, va notifica aceasta organului
administrativ-jurisdicţional competent.
Dacă partea care a optat pentru jurisdicţia administrativă specială înţelege să
renunţe la calea administrativ-jurisdicţională în timpul soluţionării acestui litigiu,
va notifica intenţia sa organului administrativ-jurisdicţional sesizat, care emite o
decizie ce atestă renunţarea la jurisdicţia administrativă specială.

3.2.Actele administrative nesupuse controlului potrivit Legii nr. 554/2004

În baza disp. Art. 5 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 nu pot fi atacate în
contenciosul administrativ, următoarele categorii de acte:
a. actele administrative ale autorităţilor publice care privesc raporturile acestora cu
Parlamentul;
b. actele de comandament cu caracter militar.
Potrivit alin. 2 nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele
administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege
organică, o altă procedură judiciară.
În temeiul alin. 3, actele administrative emise pentru aplicarea regimului stării
de război, al stării de asediu sau al celei de urgenţă, cele care privesc apărarea şi
securitatea naţională ori cele emise pentru restabilirea ordinii publice, precum şi
pentru înlăturarea consecinţelor calamităţilor naturale, epidemiilor şi epizootiilor
pot fi atacate numai pentru exces de putere. Prin exces de putere se întelege
exercitarea dreptului de apreciere, aparţinând autorităţilor administraţiei publice,
prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, prevăzute de
Constituţie sau de lege.
Facem precizarea că actele administrative pot fi atacate la instanţele de
contencios administrativ de către cei vătămaţi în drepturi prin acele acte, fără a fi
nevoie de o dispoziţie specială a legii de abilitare a instanţelor judecătoreşti de a
controla legalitatea actelor în justiţie. Cu toate acestea, unele acte administrative nu
sunt controlate de instanţele de contencios administrativ, fiind exceptate prin lege
de la acest control, iar altele pot fi controlate de instanţele de drept comun.
Referitor la actele de comandament cu caracter militar, arătăm că acestea au
fost exceptate de la controlul efectuat pe calea contenciosului administrativ şi de

20
Constituţia din 1923, considerată cea mai democratică până la acea dată, şi în
consecinţă şi de Legea contenciosului administrativ din 1925.
Actele de comandament cu caracter militar au făcut obiectul unor discuţii în
doctrină şi în jurisprudenţă, mai ales că noţiunea actelor de comandament militar
constituie o inovaţie a legiuitorului român, nefiind cunoscută în alte sisteme de
contencios administrativ.
În doctrina juridică de la noi s-a considerat că actele de comandament cu
caracter militar sunt acele acte emise de organele militare în scopul asigurării
ordinii şi disciplinei în cadrul unităţilor militare de către cadrele militare încadrate
în aceste unităţi şi că nu sunt din cele care să se adreseze persoanelor fizice sau
juridice din afara unităţilor militare.
S-a motivat astfel că actele de comandament militar sunt făcute în legătură cu
serviciul şi îndatoririle militare în cadrul serviciului şi de aceea nu pot fi atacate în
contenciosul administrativ.
În perioada interbelică, Anibal Teodorescu a considerat că prin natura lor aceste
acte sunt de administraţie internă pentru unităţile militare şi de aceea nu sunt
susceptibile a fi atacate în contencios administrativ.
S-a mai arătat că ori de câte ori autorităţile militare acţionează în organizarea
executării şi în executarea legii, în raporturile cu persoanele fizice şi juridice, în
vederea producerii de efecte juridice străine de necesităţile operaţiunilor militare,
actele administrative emise în aceste cazuri, daca vatămă drepturile acelor
persoane, sunt susceptibile de a fi contestate prin acţiune în contencios
administrativ conform dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.
Aceasta precizare se impune şi în cazul în care vătămarea dreptului priveşte
persoanele care au calitatea de militar sau putând să aibă aceasta calitate
valorificând un drept.
Spre exemplu, dacă unei persoane care doreşte să dobândească o calitate de
ofiţer şi solicită înscrierea la un concurs pentru intrarea într-o şcoală care
pregăteşte astfel de cadre, i se refuză cererea, refuzul constituie un act
administrativ ilegal de autoritate susceptibil de a fi atacat la instanţa de contencios
administrativ.
La fel trecerea în retragere a unui ofiţer sau refuzul de a i se recunoaşte dreptul
la pensie constituie acte susceptibile a fi atacate cu acţiune în contencios
administrativ, actele respective neavând caracterul de acte de comandament
militar.

21