Disciplina: Mecanizme de control în administrația publică

Tema: Formele de control asupra activității publice

Profesor: Natalia CTITOR

CUPRINS

1. Introducere.

2. Criterii de clasificare și formele de control.

3. Încheiere/concluzii.

4. Bibliografie.
 INTRODUCERE

Orice activitate cu caracter organizat presupune și controlarea sau verificarea modului ei de

realizare. În acest sens, activitățile autorităților publice, implicit și activitatea executiva
desfășurată de organele administrației publice, trebuie controlate. Verificarea urmărește, în
principal, stabilirea conformității sau neconformității dintre activitatea efectiv realizată cu
normele juridice care o reglementează, în care sens controlul desfășurat este unul de legalitate.
Verificarea poate însă urmări și controlarea modului în care măsurile dispuse sau executate de
către administrație au corespuns cel mai bine condițiilor concrete date, în care sens controlul este
de oportunitate sau de actualitate, ori dacă îndeplinirea respectivelor sarcini s-a făcut în timp
optim și cu cheltuieli minime, in care sens controlul este de eficiență.

Activitatea de control are ca scop principal cunoașterea efectivă a stadiului și a modului de

îndeplinire a atribuțiilor, prevenirea săvârșirii unor abateri, descoperirea si înlăturarea celor
produse inclusiv a cauzelor care le-au generat sau a condițiilor favorizatoare, stabilirea
răspunderii celor vinovați și asigurarea perfecționării continue a activităților și structurilor
verificate, după caz. Statul urmărește cu ajutorul controlului dacă actul administrativ este aplicat
corect, eficient și dacă corespunde cerințelor reale ale relațiilor sociale reglementate, statul
verifică și legalitatea actului dat.
Activitatea executiva a administrației publice este supusa unor multiple forme de verificare
fiecare dintre acestea dispunând de metode și mijloace proprii de realizare. Ceea ce
caracterizează, sub acest aspect activitatea executiva, spre deosebire de alte activități sau funcții
fundamentale ale statului, este marea varietate a formelor și procedeelor de verificare exercitate
asupra autorităților administrative datorita volumului, specificității si complexității de ansamblu
a acestei activități comparativ cu orice altă forma de activitate socială, inclusiv statală.
A avea legi și alte acte normative calitative și oportune încă nu înseamnă totul. Este foarte
importantă organizarea îndeplinirii și realizării normelor juridice. Statul, în acest scop, trebuie să
asigure ordinea și disciplina în sfera puterii executive, în general, și a administrării publice, în
special.

Administrația publică este acea activitatea care constă în principal în organizarea şi

asigurarea executării, dar și în executarea nemijlocită a prevederilor constituției, a tuturor
actelor normative și a celorlalte acte juridice emise de autoritățile administrației publice, fapt ce
relevă necesitatea controlului asupra administrației publice.
 Criterii de clasificare și formele de control
Sistemul de control asupra administrației publice cuprinde o serie de forme ale acestuia, care
pot fi clasificate după diverse criterii.

Din punct de vedere a naturii organului de control, în administrația publică se disting două
forme de control: control de stat și control obștesc. Controlul de stat se efectuează de către
organele legiuitoare, administrative și judecătorești și are următoarele forme:

1. În funcție de natura autorității care exercită controlul putem distinge un control par-
lamentar, control administrativ, control judecătoresc. Aceste trei puteri ale statului –
legislativă, executivă și judecătoreasă - execută controlul asupra administrației publice.
Control parlamentar poate fi: tradițional (exercitat de Parlament in mod direct, prin mijloacele
puse la dispoziție de Legea Parlamentului nr. 797 din 02.02.1996 și Constituția RM nr. 1 din
29.07.1994) și modern (exercitat prin intermediul unor autorități publice care depind de
Parlament, ex: Avocatul Poporului, Curtea de Conturi).
Controlul administrativ reprezintă, în esență, mijlocul prin care se asigură funcționarea adecvată
a „mașinii administrative“, prin îndeplinirea corectă de către organele administrative a sarcinilor
ce le revin.
Controlul judecătoresc constă în verificarea legalității actelor emise de organele administrative,
dar nu și a oportunității lor. Verificarea se efectuează asupra actelor emise de organele
administrației, în urma sesizării persoanelor fizice sau juridice, care se consideră nedreptățite sau
vătămate de acțiunile autorităților publice.

2. În funcție de poziția organului de control față de cel controlat:

- controlul administrativ intern, se exercită de către funcționarii publici cu funcții de
conducere din interiorul organului, asupra celor din subordinea lor sau de anumite
compartimente ale acestui organ (spre exemplu auditul intern privind activitatea financiară a
autorității);
- controlul administrativ extern care se exercită de către autoritățile din afara administrației
publice. Acest control poate fi exercitat fie de organe din sistemul autorității legislative, fie ale
celei executive, fie ale autorității judecătorești (Parlament, Președintele Republicii Moldova,
organele judecătorești și ale procuraturii).
Din punctul de vedere al modului în care intervine, controlul administrativ extern, ca și cel
intern de altfel, pot fi realizate: la cererea organului controlat, la sesizarea unui alt subiect de
drept, din oficiu.
 Acest control, la rândul lui, poate fi împărțit în mai multe categorii: un control
contencios, exercitat de organe administrative cu atribuții jurisdicționale și un control
necontencios, exercitat de organul ierarhic, organe de specialitate ale administrației de stat etc.
În funcție de obiectiv, controlul poate fi un control general,  care vizează întreagă activitate a
organului controlat și un control specializat, care privește un anumit segment al activității celui
controlat, exemplu cel financiar, pe probleme de urbanism, de activitate de stare civila etc.

3. În funcție de regimul juridic al controlului:

- controlul jurisdicțional, exercitat de instanțele judecătorești și de autorități administrative
jurisdicționale;
- controlul nejurisdicțional, exercitat de toate celelalte autorități de control.
4. În funcție de sfera de cuprindere a controlului:
- control specializat pe o anumită temă, domeniu de activitate;
- control complex sau general, pe mai multe sectoare de activitate.
Controlul obștesc sau social este realizat, atât de organele și organizațiile obștești, precum și
de cetățeni. Controlul obștesc față de instituțiile administrației, are caracter democratic și
eficient. El contribuie la întărirea legalității și îmbunătățirea generală a activității administrației.
Controlul obștesc asupra activității aparatului administrativ face ca funcționarii să păstreze
legături strânse cu societatea și cu cetățenii pe care îi servesc cu respectarea normelor legislative
prevăzute de Constituția RM, Legea nr. 158 din 04.07.2008 cu privire la funcția publică și
statutul funcționarului public, Legea nr. 25 din 22.02.2008 privind Codul de conduită a
funcționarului public, etc. Controlul obștesc asupra activității administrației publice face ca
funcționarii să păstreze legături strânse cu societatea și cu administrații pe care are misiunea să-i
servească. În conformitate cu art. 39 din Constituția RM ”Cetățenii Republicii Moldova au
dreptul de a participa la administrarea treburilor publice nemijlocit, precum și prin
reprezentanții lor”, ce presupune controlul obștesc asupra organelor administrației publice și
funcționarilor publici. Mai mult ca atât, controlul din partea cetățenilor este exercitat și prin
petițiile adresate administrației centrale și locale de către cetățeni.
5.În funcție de  specificul și obiectul activității de verificare, deosebim:
- controlul de legalitate (care urmărește asigurarea respectării legii);
- controlul de oportunitate (care urmărește verificarea actualității măsurilor întreprinse) și 
- controlul de eficienta (ce urmărește economicitatea masurilor executive verificate).

Diversificarea activităților în administrația publică a determinat o varietate de forme și metode

de control, care pot fi clasificate astfel:
 După momentul soluționării unei probleme în administrație și metodele utilizate pentru
analiza caracterului său rațional și eficient, controlul poate fi: prealabil sau preliminar (de
exemplu, în procesul licențierii), concomitent sau curent (pe parcursul activității) și
posterior.

În cadrul controlului prealabil, decizia administrativă nu poate fi adoptată, decât dacă verificarea
atestă că sunt îndeplinite condițiile legale. Această formă de control are un caracter preventiv și
prezintă avantajul că, evită comiterea unor neregularități. Dezavantajul său constă în îngreunarea
procedurii administrative.

Controlul concomitent se practică în același timp cu derularea activității în administrație, dar el

este dificil de realizat și se întâlnește mai rar.

Controlul posterior constituie metoda utilizată, în mod obișnuit, în administrație. El lasă

posibilitatea realizării inițiativei și activității în seama organelor administrative și stimulează
răspunderea acestora pentru acțiunile efectuate. Riscul controlului posterior rezidă în faptul că,
uneori, poate interveni cu întârziere.

 După cum se anunță sau nu data efectuării controlului (prin diverse metode), acesta poate fi:
prevăzut (anunțat) și inopinat (neanunțat).

Controlul prevăzut (anunțat) urmărește, atât descoperirea erorilor în activitatea dintr-o instituție
publică, cât mai ales, analiza profundă a activității realizate. Această metodă corespunde
cerințelor unui control de tehnică administrativă.

Controlul inopinat are drept scop surprinderea și evidențierea deficiențelor organului verificat și
a neregulilor existente în activitatea acestuia. El reprezintă un avertisment pentru funcționari, în
sensul că oricând pot fi controlați, astfel încât să nu săvârșească abateri în activitatea lor.
Necesitatea unor asemenea acțiuni inopinate poate să apară în unele domenii din administrație,
atunci când un fenomen oarecare trebuie urmărit după modul cum se manifestă zilnic; de
exemplu, verificarea modului în care sunt primiți cetățenii în instituțiile publice și le sunt
rezolvate problemele.

O asemenea metodă nu se recomandă, atunci când se urmărește o analiză în profunzime a

activităților administrative. Pentru că verificarea să fie eficientă, este mai rațional ca și
funcționarii, ale căror acțiuni urmează a fi controlate, să fie informați despre aspectele supuse
examinării, astfel, ei pot să reflecteze asupra problemelor analizate și să conlucreze la efectuarea
verificării, pregătind materiale și documente necesare sau formulând propuneri privind
îmbunătățirea activității.
Chiar dacă sunt preveniți asupra controlului, funcționarii pot încerca să înlăture deficiențele
existente, dar problemele pe care le rezolvă administrația sunt atât de complexe, încât anunțarea
controlului nu permite, de obicei, schimbarea situației de fapt.

 O altă clasificare, din punctul de vedere al metodelor folosite, diferențiază: efectuarea

controlului la fața locului, controlul pe acte, sau pe dosar.

Controlul la fața locului prezintă avantajul de a lua contact nemijlocit cu funcționarii a căror
activitate se analizează. Prin această metodă, controlorul colectează diferite detalii, fără să obțină
o vedere de ansamblu și să poată compara diferitele detalii, ca în cazul examenului pe dosar.

La controlul pe acte, se solicită instituției verificate să înainteze documentele care permit să se

aprecieze conformitatea activității cu baza de referință a analizei. Această metodă este lentă,
antrenând un schimb de corespondență, cereri complementare, precizări etc. Lipsa unor contacte
directe poate determina o verificare și o apreciere inexacte.

 Controlul se mai poate realiza: în mod unilateral sau în contradictoriu.

Controlul unilateral se realizează fără participarea funcționarului a cărui activitate este analizată.
Este o metodă autoritară, cu efect de intimidare, în care nu se cer explicații și nici funcționarul
controlat nu-și formulează apărarea.

Controlul contradictoriu înseamnă confruntarea opiniilor și se realizează cu participarea

funcționarului a cărui activitate este analizată. În această metodă democratică, se favorizează
eficiența controlului, evitânduse erorile de interpretare și deducțiile eronate. Riscul constă în
aceea că se oferă prilejul unor funcționari abili să-l deruteze pe controlor. Dar acest risc este
minor față de avantajele prezentate.

● Alte metode de control mai sunt: controlul individual, exercitat de un singur controlor,
respectiv controlul colegial, efectuat în echipă; controlul de materialitate, care privește verificare
elementelor concrete, pentru care aprecierea se reduce doar la prezența sau absența factorilor
măsurabili; controlul de regularitate, care asigură confruntarea elementului supus verificării cu o
normă sau cu o regulă juridică; el se referă, în general, la actele juridice și la operațiuni
financiare; control de rentabilitate, care depinde de metodele contabile utilizate și are un caracter
sintetic, atunci când vizează bunuri și activități al căror cost trebuie evaluat. El face o apreciere a
costurilor resurselor utilizate pentru a îndeplini misiunea stabilită; •controlul de eficiență, implică
probleme de apreciere a activităților și rezultatelor care pot fi comparate între ele; el include o
anumită dificultate, deoarece rezultatul, obținut prin diferite procedee, nu se poate evalua
întotdeauna în cifre (ca la controlul de rentabilitate).

Concluzii
În orice țara democratică trebuie să existe un control asupra administrației publice. Acest
control nu poate fi exercitat de către o singură instituție în conformitate cu principiului separării
puterilor de stat.

Controlul administrativ reprezintă activitate ce se desfășoară regulat, în cadrul structurii

generale a administrației publice, ca o componentă fundamentală a mecanismului administrativ,
al cărei scop îl constituie asigurarea conformității conduitei administrative cu comandamentele
statale, prevăzute de lege și alte acte normative, realizându-se unitatea de scop și acțiune în
administrarea publică.

Procesul de administrare este unul foarte complex. Întru realizarea eficientă a organizării și
funcționării administrației publice, se aplică diferite forme, metode, tehnici de control al
activității acestor autorități. Realizarea cu succes a unei sau altei forme de control asupra
activității administrației publice duce la eficientizarea procesului de administrare, precum și la
realizarea lui în baza principiului de legalitate.

În administrarea publică controlul reprezintă modalitatea de bază a legăturii indirecte dintre

obiectul administrat și administrator prin intermediul căruia subiectul administrării obține
informația obiectivă în ceea ce privește starea reală a obiectului administrat, calitatea executării
actului concret. Controlul este un element necesar în activitatea tuturor autorităților publice, o
verigă a procesului de dirijare, având drept obiectiv principal respectarea și executarea întocmai
a cadrului juridic și, în primul rând, a legislației. Este foarte importantă organizarea îndeplinirii,
realizării normelor juridice. Statul, în acest scop, trebuie să asigure ordinea și disciplina în sfera
puterii executive, în general, și a administrării publice, în special. Controlul este pe larg utilizat
de către toți subiecții administrării pentru ridicarea disciplinei executive, aprecierea obiectivă a
muncii executorilor, prevenirea unor consecințe negative, reacționarea operativă la apariția
obstacolelor.
 BIBLIOGRAFIE

1. Constituția RM.
2. Legea nr. 797 din 02.04.1996 pentru adoptarea Regulamentului
Parlamentului.
3. Legea nr.158 din 04.07.2008 cu privire la funcția publică și statutul
funcționarului public.
4. Legea nr. 25 din 22.02.2008 privind Codul de conduită a
funcționarului public.
5. Legea nr. 436 din 28.12.2006 privind administrația publică locală.
6. Legea nr. 98 din 04.05.2012 privind administrația centrală de
specialitate.
7. Revista ”Administrarea Publică”, A. Antoci ”Tipurile și formele de
control în administrația publică”. Chișinău, 2018.
8. I. Guceac ”Tratat elementar de drept constituțional”. Chișinău,
2022.
9. C. Manda ”Administrația publică locală din România” 1999.
10. Al. Negoiță ”Cotenciosul administrativ și elementele de drept
administrativ”. București, 1992.