UNIVERSITATEA “GEORGE BACOVIA” DIN BACAU

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE, JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE

SPECIALIZAREA: ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

TUTELA ADMINISTRATIVĂ

Îndrumător lucrare,

Lect.univ.dr. Crina-Mihaela Verga

STUDENT:

BACAU 2021
 TUTELĂ ADMINISTRATIVĂ

1. INTRODUCERE. SCURT ISTORIC AL TUTELEI ADMINISTRATIVE.

Etimologic , cuvântul administraţie provine din limba latină şi este format din
propoziţia ad =la, către şi minister = servitor, supus mai mic.
Plecându-se de la sensul etimologic s-a ajuns la o primă semnificaţie a noţiunii de
administraţie = serviciului celui mai mic ; activitatea subordonată. Noţiunea de
administraţie publică în accepţiunea organică1 evocă următoarele autorităţi publice:
Preşedintele României, Guvernul, ministerele şi alte organe subordonate direct
Guvernului, organe centrale de specialitate autonome, instituţii subordonate ministerelor
şi conduse de prefect , organe autonome locale (consiliul judeţean , consiliul local,
primarul) şi instituţiile subordonate acestora.
Într-o formulare concentrată, administraţia publică poate fi definită ca ansamblu
activităţilor Preşedintelui României ,Guvernului, autorităţilor administrative autonome
locale şi, după caz, structurilor subordonate acestora, prin care, regim de putere publică,
se aduc la îndeplinire legile sau, îndeplinitele legii, se prestează servicii publice.
Tutela administrativă a fost introdusă pentru prima oară, prin Legea pentru
consiliilor judeţene nr.396 din 214 aprilie 1864, care, în art.91, prevede că ,,prefectul ,
în calitate de cap al administraţiei judeţene, direge toate lucrările acestei administraţiuni
şi execută hotărârile Consiliului Judeţean ”, iar ulteriorul prin Legea comunală prin cele
două legi instituindu-se dreptul de tutelă asupra unităţilor administrativ – teritoriale care
aveau personalitate juridică (respectiv asupra judeţelor şi comunelor). În organizarea
administrativa a Ţărilor Româneşti , instituţia tutelei administrative nu era cunoscută,
funcţionând principiul controlului ierarhic.
Mai trebuie făcută şi sublinierea că însăşi capacitatea juridică a autorităţilor
tutelare era imperfectă din moment ce anumite acte sau operaţiuni ale acestor autorităţi
trebuie încuviinţate cu anticipaţie de putere centrală.
Prin aceeaşi lege (legea consiliilor judeţene din 1864) s-a înfiinţat funcţia de
subprefect care are reprezentantul în conducerea plăşilor în care era împărţit judeţul.
După modificarea legii nr.396/1864, în anul 1904, subprefectul a devenit
inspector comunal, iar în urma modificării aceleaşi legi în anul 1908, aceasta a devenit
administrator de clasă, prin pretorul de mai târziu.
Poziţia prefectului de comisar al guvernului şi de conducător al administraţiei
judeţene s-a menţinut şi prin Legea pentru clasificarea administrativă din 1925.
Prin Legea administrativă din 1929 au fost create direct toratele ministeriale, ca
centre de administraţie şi inspecţie locală, cu sediul în Bucureşti, Cluj, Craiova , Iaşi şi
Timişoara, având fiecare în raza de activitate un număr de judeţe, conduse de un director
ministerial, cu rang de subsecretar de stat, căruia I se subordona şi prefectul, ca
reprezentat al guvernului.

2. DEFINIREA NOTIUNII DE TUTELA ADMINISTRATIVĂ ȘI

RAPORTAREA LA LEGISLATIA ÎN VIGOARE

În sistemul nostru de drept administrativ, autoritățile de tutelă administrativă sunt

prefectul și Agenția Națională a Funcționarilor Publici, iar dreptul de control al
prefectului asupra actelor autorităților administrației publice locale, respectiv dreptul de
control al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici asupra actelor autorităților publice

1
Autonie Iorganu , Tratat de drept administrativ , vol.I, adiţia a III-a restucturată , revăzută şi adăugită, All
Beack, Bucureşti, 2001,p.70
care aplică legislația din domeniul funcției publice și a funcționarului public, este
calificat drept "tutelă administrativă".
Tutela administrativă are ca fundament constituțional art. 123 alin. (5) consacrat
acestei instituții juridice create pentru supravegherea respectării legii de către autoritățile
administrației publice locale, ceea ce, potrivit dispozițiilor constituționale, stabilește
prefectului dreptul de a ataca în contencios administrativ un act al consiliului local,
județean sau al primarului, atunci când îl consideră ilegal.
În statul unitar administraţia publică locală se înfăptuieşte potrivit cerinţelor
principiilor de autonomie locală şi descentralizarea serviciilor publice. Însă, autorităţile
administrative centrale trebuie să asigure realizarea acestor principii, în mod unitar
evident cu respectarea specificului local ce se manifestă cu deosebire, în cadrul
autonomiei administrative.
Pentru a asigura realizarea acestei unităţi, autorităţile administraţiei publice
centrale au drept de control asupra autorităţilor administraţiei publice din sistem. Adică,
ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice ale acestora,
descentralizate în cazurile expres prevăzute de lege , de exemplu, dreptul Ministerelor
Finanţelor prevăzut în art19/19991, privind impozitul pe profit de a verifica egalitatea
stabilirii impozitului pe profit, cât şi în temeiul principiului ierarhiei administrative,
potrivit căruia organele ierarhice superioare controlează activitatea organelor din
sistem .
În afară de dreptul de control exercitat de organele ierarhic superioare, asupra
activităţilor organelor din subordine, în unele state, cum este şi cazul Romei dinainte de
război, este reglementat, prin lege şi un alt mod de control şi anume acela al tutelei
administrative.
Concepţia clasică cu privirea la tutela administrativă are la bază două obiective, ce
se urmăresc prin instituirea controlului de tutelă. Asigurarea respectării legalităţii de
câtre persoanele publice şi aprecierea oportunităţii a bunei administrări a intereselor
colectivităţii descentralizate.
Controlul de tutelă este definit ca un element al descentralizării şi ca o limită a
autonomiei municipale .
Mijloacele de realizare a controlului de tutelă clasic sunt: tutela asupra
persoanei, (suspendarea şi revocarea primarilor, demiterea din funcţie a consilierilor)
şi tutela asupra actelor (care implica dreptul de substituire), a organului de tutelă în
atribuţiile autorităţilor locale, în special în materie financiară (dreptul de anulare a
actelor emise de consiliile locale şi primar, şi procedeu aprobării prealabile).
Art.123, aliniatul 5 din Constituţie (şi în conformitate cu acesta, art.135 (1) din
legea nr. 215/2001 referitoare la administraţia publică locală) prevede că prefectul, poate
ataca în faţa instanţei de contencios administrativ un act al consiliului judeţean, al celui
local sau al primarului, în cazul în care consideră actul ilegal.

3. REGLEMENTAREA INTERNAȚIONALĂ A TUTELEI

ADMINISTRATIVE

Renunţarea treptată la o poziţie de dominare, a statului asupra colectivităţilor

locale, se manifestă şi prin transformarea la nivel global, a controlului supravegherii
exercitate de stat asupra colectivităţilor locale în sensul uşurării puterii administrative.
Din ce in ce mai mult, tutela administrativă se jurisdicţionalizează, statul renunţând la
posibilitatea de a deveni direct unilateral, rezervându-şi dreptul la o acţiune în faţa unui
judecător independent imparţial. Controlul administrativ asupra colectivităţilor
teritoriale locale se exercită astfel prind instanţe jurisdicţionale.
 Regimul administraţiei locale in Italia a fost până la crearea regiunilor ca
unităţi administrativ-teritoriale, foarte asemănător cu sistemul francez.
Provincia  constituie în acelaşi timp , o formă intermediară de colectivitate
centralizată, dar şi o circumscripţie administrativă – cadru, de acţiune a administraţiei
centrale. Provincia are 2 organe esenţiale : prefectul şi Consiliul administrativ. Prefectul
este un funcţionar public stabilit la nivelul provinciei, dar este reprezentabil puterii
centrale în teritoriu. El beneficiază de puteri discreţionare şi activitatea sa este extrem de
politizată, ceea ce duce la apariţia unor tensiuni cu autorităţile locale care nu împărtăşesc
aceleiaşi ideologii politice.
În Ungaria, Biroul de Control , care este un organ nou de control înfiinţat de un
amendament adus Constituţiei din 1990, supraveghează activitatea economică a
guvernărilor locale din punct de vedere financiar. Parlamentul are dreptul să dizolve
organul reprezentativ al guvernării locale dacă activitatea lui e împotriva Constituţiei.
Primarul localităţii trebuie să fie invitat la dezbaterile parlamentare pentru a prezenta
opinia organului reprezentat în legătură cu problemele din ordinea de zi.
Guvernul central supraveghează guvernările locale prin intermediul Ministerului
de Interne şi conducătorul Biroului Administrativ. Conducătorul acestui birou  este
numit de Preşedintele Republicii la propunerea Primului Ministru. Ministru de Interne
are dreptul să supravegheze activitatea unităţilor administrativ – teritoriale în termenii
legalităţii şi de asemenea , să controleze activităţilor conducătorului Birourilor
Administrative.
Orice control administrativ asupra activităţii autorităţilor administraţiei  publice
locale nu trebuie să privească , în mod normal, decât asigurarea respectării legalităţii şi a
principiilor constituţionale. Controlul administrativ poate, totuşi , să includă un control
de oportunitate, exercitat  de către autorităţile ierarhice superioare, în ceea ce priveşte
sarcinile a căror executare este delegată administraţiei publice locale. Se observă că, prin
Cartă , se permite , chiar dacă în mod excepţional , şi un control de oportunitate , în timp
ce reglementarea constituţională română este superioară, permiţând exclusiv un control
de legalitate , indiferent de circumstanţe.
Controlul administrativ asupra activităţii autorităţilor administraţiei publice
locale trebuie exercitat cu respectarea unei proporţionalităţi între amploarea intervenţiei
autorităţii de control şi importanţa intereselor pe care acestea înţeleg să le protejeze.
Tutela administrativă se exercită pe două dimensiuni : tutela asupra existenţei
organelor tutelare şi tutela asupra activităţii acestora2.
Tutela asupra existenţei organelor tutelare cunoaşte o formă dură, în care organul de
tutelă are dreptul să dispună demiterea sau dizolvarea organului tutelat, şi o formă
liberală , în care organul de tutelă nu dispune decât de o acţiune disciplinară , deci de
dreptul de a sesiza o jurisdicţie, în vedere demiterii sau a dizolvării organului tutelat,
decizia revenind judecătorului , independent , imparţial şi inamovibil. Forma liberală
poate fi înăsprită prin instituţia suspendării de drept a organului împotriva căruia se
exercită acţiunea disciplinară, prin dreptul organului de tutelă de a dispune suspendarea
organului tutelat împotriva căruia exercită acţiunea disciplinară sau doar dreptul acestuia
de a cere instanţei suspendarea.

2
 4. SUBIECȚII ȘI OBIECTUL CONTROLULUI DE TUTELA
ADMINISTRATIVĂ
Autoritatea de tutelă administrativă, atunci când tutela se exercită asupra activităţii
organului tutelar este Prefectul, care este reprezentantul Guvernului pe plan local şi
conduce serviciile publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe
centrale din unităţile administrativ teritoriale. Deci, Prefectul este o autoritate
administraţiei de stat care, în cazul tutelei, are numai competenţă de a consta prin ordin,
dizolvarea de drept a consiliului local (art. 58, alin. 2 din Legea administraţiei publice
locale nr. 215/2001), încetarea mandatului Primarului (art. 72 alin. 3, ) dizolvarea de
drept al Consiliului Judeţean (art. 111 alin. 2) sau de a declara vacanţe prin ordin,
locurile consilierilor locali (art. 31 alin. 3). Constatarea dizolvării Consiliului Judeţean
şi organizarea de noi alegeri locale se hotărăsc de către Guvern, la propunerea
Prefectului (art. 111 alin. 2).
Nu există vreun control de tutelă administrativă din partea autorităţilor
administrative autonome la nivel de judeţ asupra celor de la nivel de oraş sau comună.
De pe o parte, tutela administrativă urmăreşte respectarea intereselor publice ale statelor
(înscrise în legi), iar nu ale colectivităţilor publice judeţene, iar pe de altă parte fiind
vorba de un control administrativ special, el este de strictă interpretare, neputând fiind
extins prin analogie .
Ţinând seama de scopul instituţiei tutelei administrative, de a asigura respectarea
legii de către autorităţile locale autonome, înzestrate cu exerciţiul puterii publice, rezultă
că pot forma obiectul acestui control numai actele juridice în regim de putere publică
(actele de drept public), adică actele administrative şi contractele administrative, iar nu
actele juridice de drept privat. Pentru acestea din urmă, încheiate de către autorităţile
administrative locale autonome, în condiţii de egalitate juridică, nu se justifică utilizarea
formei speciale de control care este tutela administrativă (deoarece nu s-a folosit puterea
publică), ci controlul de legalitate a acestor acte civile, îmbracă aceleaşi haine ca şi
pentru orice alt act unilateral sub contract civil.
Întrucât Constituţia nu distinge , rezultă că ea recunoaşte prefectului competenţa
de a verifica legalitatea atât a actelor administrative, cât şi a contractelor administrative.

5. ACTELE SUPUSE CONTROLULUI DE TUTELĂ ADMINISTRATIVĂ

În vederea a realizării sarcinilor ce le revin – satisfacerea intereselor generale ale

societăţii – serviciilor publice adoptă sau emit acte juridice şi săvârşesc fapte materiale
(administrative) producătoare de efecte juridice, în scopul naşterii , modificării sau
stingerii raporturilor juridice de drept administrativ dar şi al altor ramuri de drept.
Considerând că serviciile publice prin care se realizează sarcinile puterii executive
sunt : organe ale administraţiei publice, vor fi studiate aci doar acele acte emise de
primele două servicii publice.
Începând cu legile în care s-au menţionat pentru prima dată actele care formează
obiectul controlului de tutelă administrativă studiul de faţă va ajunge până azi , având în
vedere numai Legea a administraţiei locale.
Comunele, oraşele şi judeţele au o singură personalitate juridică, dar fac două
tipuri de acte juridice : acte de autoritate şi acte de gestiune.
Actele administrative de autoritate sunt actele juridice adoptate sau emise de un
serviciu public în mod unilateral , în baza şi în vederea executării legii, pentru naşterea ,
modificarea sau stingerea unor raporturi juridice 3.
Pe lângă cele două tipuri de acte administrative se pot întâlni şi acte administrative
cu caracter jurisdicţional adică acele acte emise de organele de jurisdicţie ce
funcţionează în cadrul organelor administraţiei publice, competente, potrivit legii, să
soluţioneze anumite conflicte juridice apărute între organele administraţiei publice
(servicii publice) şi particulari (persoane fizice sau juridice). Aceste acte juridice, după
organul care le emite, sunt acte administrative, iar după efectele pe care le produc sunt
acte de jurisdicţie.

6. PROCEDURA CONTROLULUI DE CĂTRE PREFECT A

LEGALITĂȚII ACTELOR ADMINISTRATIVE ADOPTATE SAU
EMISE DE AUTORITĂȚILE PUBLICE LOCALE

Potrivit legislaţiei actuale, Guvernul numeşte un prefect la nivel de judeţ care atât
ca reprezentant al Guvernului, pentru a exercita controlul de tutelă administrativă, cât şi
ca reprezentant al Guvernului pentru a conduce activitatea serviciilor publice
descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte autorităţi ale administraţiei publice
centrale de specialitate, organizate la nivel unitar administrativ – teritoriale, după cum
prevede art.133(1) din Legea 215/2001.
Legislaţia din perioada interbelică , ca de exemplu Legea administrativă din august
1938, prevedea prin art.192 ca organele de tutelă administrativă:
- ministrul de interne pentru ţinuturi şi municipiul Bucureşti;
- rezidentul regal pentru municipii, oraşe reşedinţe şi staţiuni balneo-climaterice
prefectul pentru celelalte comune
Reglementând condiţiile şi modul de exercitare a tutelei administrative, acelaşi
articol prevedea că ori de câte ori legea cere aprobarea unui organ tutelar, fără să se
prevadă un organ numit, tutela se exercită în ordinea enunţată mai sus.
Organele de tutelă sunt obligate să se pronunţe în termen de 30 de zile de la
primirea actului. După trecerea acestui termen actul se consideră aprobat. Odată cu actul
supus aprobării se va trimite şi dosarul cu toate actele ce au servit la luarea deciziei.
În cadrul legii 215/2001 este reglementat dreptul de control al prefectului numai în
ceea ce priveşte legalitatea actelor nu şi oportunitatea adoptării sau emiterii unui act
administrativ de către autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene. Deşi legea nu
prevede exact acest lucru, el rezultă implicit din prevederile alin. 1 al art. 135, potrivit
cărora în exercitarea controlului cu privire la legalitatea actelor autorităţii administraţiei
publice locale şi judeţene, prefectul le poate ataca în faţa instanţelor de contencios
administrativ.
Prefectul nu poate solicita instanţei anularea sau modificarea unui act pe motiv că
nu este necesar sau nu se referă la nişte cerinţe actuale. Actul poate fi atacat în
contencios administrativ numai dacă în conţinutul sau în forma sa încalcă reglementările
legale.
Prin precizarea autorităţii în cadrul căreia prefectul poate ataca actul pe care îl
consideră ilegal se consacră constituţia Contenciosului Administrativ, iar prin aceea
potrivit căruia “actul atacat este suspendat de drept” se are în vedere necesitatea de a
proteja atât persoana în faţa unor abuzuri ale autorităţilor administraţiei publice locale
cât şi interesele naţionale în raport cu cele locale, suspendarea efectelor juridice ale
actului atacat fiind de natură a evita producerea unor pagube.

7. EFECTELE EXERCITĂRII CONTROLULUI DE TUTELĂ

ADMINISTRATIVĂ

Sub aspectul tutelei administrative asupra actelor autorităţilor administrative ale

comunităţilor locale, Constituţia României din 1991 a optat pentru un sistem liberal,
autoritatea de tutelă având doar dreptul să se adreseze instanţei judecătoreşti de
contencios administrativ, în vederea anulării sau a modificării actului atacat, actul
respectiv fiind suspendat de drept. Prefectul nu are nici drept de anulare (să anuleze
însuşi actul), nici drept de aprobare (să aprobe actul înainte de a intra în vigoare), nici
dreptul de substituire (să emită el însuşi actul dacă nu aprobă actul organului tutelar sau
dacă acesta rămâne privat).
O altă deosebire foarte importantă faţă de dreptul comun are în vedere art. 9 din
legea 29/1990 conform căreia, instituţia de contencios administrativ poate, la cererea
reclamantului, în cazuri bine justificate şi pentru a preveni producerea unei pagube
iminente, să dispună suspendarea aplicării actului administrativ până la soluţionarea
irevocabilă a acţiunii, judecata făcându-se de urgenţă, chiar şi fără citarea parţilor,
hotărârea pronunţată fiind executorie de drept.
Dreptul de a ataca actul în faţa instanţei judecătoreşti de contencios administrativ
nu se confundă cu dreptul de aprobare a actului. Actului organului tutelar intră în
vigoare potrivit regulilor obişnuite, indiferent de comunicarea către prefect şi de
eventuala acţiune în justiţie a prefectului.
Dacă prefectul decide să atace actul atunci aceasta e suspendată.

8. PREFECTUL – AUTORITATE DE TUTELĂ ADMINISTRATIVĂ

Instituţia prefectului îşi are originea în antichitate, nesemnificând fie unităţi

administrative care, la români, purtau denumirea de “praefectural”, fie funcţii oficiale
civile, militare ori economice – “proefecţi” ori “praefectus urbis” – prefectul Romei3.

Ca reprezentant al guvernului, prefectul este supus “Jocului politic”, iar funcţia

sa are caracter politic. Cât priveşte calitatea sa de şef al serviciilor publice statale, textul
nu face distincţie între serviciile publice exterioare ale ministerelor şi serviciilor publice
exterioare are autorităţilor centrale de specialitate.

În România, instituţia prefectului are o îndelungată tradiţie. Chiar dacă nu s-a

numit astfel, o întâlnim atât în Muntenia, cât şi în Moldova, înainte de unirea
principatelor sub denumirea de Ispravnici de judeţe, ori Ispravnici administratori. Numiţi
de domn, pe 3 ani, dintre 2 candidaţi propuşi de 4 administratori, iei aveau atribuţii
administrative şi poliţieneşti4 .

9. RĂSPUNDEREA PREFECTULUI ÎN EXERCITAREA ATRIBUŢIEI

DE TUTELĂ ADMINISTRATIVĂ

Cele mai importante atribuţii ale prefectului sunt prevăzute în legea organică a
administraţiei publice locale nr. 215/2001. Tot odată , alte atribuţii ale prefectului rezultă
şi din alte legi.
În afară de atribuţii , prefectul poate avea şi însărcinări. Dacă atribuţiile sunt
stabilite în mod expres prin lege, însărcinările I le dă numai guvernul.
Ca urmare a exercitării controlului asupra legalităţii actelor adoptate sau emise
de autorităţile administraţiei publice locale ori judeţene, precum şi de preşedintele
Consiliului Judeţean, poate ataca în faţa instanţei de contencios administrativ, aceste
acte în termen de 30 de zile de la comunicare.
În ceea ce îi priveşte pe consilieri şi primari, prefectul nu mai poate dispune, ci
doar constată, prin ordine suspendarea mandatului de consilier sau primar.

3
Ghe. Zaharia, Odette Budeanu Zaharia, Tudor Budeanu şi Tudor Alexandru Chinariu, Tratat de drept
administrativ român, editura Junimea, Iaşi, 2001, Pag. 233
4
Ghe. Zaharia, Op. cit , pag 234
 În ceea ce priveşte controlul asupra secretarilor comunelor şi ai oraşelor acesta se
efectuează, de regulă, în legătură cu numirea şi eliberarea lor din funcţie, precum şi
sancţionarea lor disciplinară – fapt pe care presupun în mod evident, şi controlul în
prealabil al activităţii acestuia.

10. CONCLUZII
În toate ţările democratice, unităţile administrativ – teritoriale la nivel cel mai
înalt au câte un reprezentant al statului , al puterii executive, cu rolul de a veghea asupra
aplicării legii de către autorităţile administraţiei publice locale, organizate pe baza
autonomiei administrative.
Autonomia locală într-un stat unitar nu poate fi concepută decât în anumite
limite. Nu se poate admite ca într-un stat de drept să fie nesocotită legea sau autoritatea
executivului central şi a justiţiei datorită aplicării principiului autonomiei locale.
Colectivităţile locale dispun, în baza prevederilor legii, de autorităţi
administrative proprii, autonome faţă de stat. Aceste autorităţi (consiliile locale,
primarii) sunt reprezentate colectivităţilor locale, rezultate din alegeri libere.
Pentru rezolvarea operativă a treburilor locale este necesar ca aceste autorităţi să
dispună de o competenţă care să le confere autonomie faţă de organele administraţiei
publice a statului.
Autorităţile publice centrale supraveghează activitatea colectivităţilor locale,
exercitând asupra un anumit tip de control numit tutelă administrativă, control care
vizează legalitatea şi nu oportunitatea actelor emise.
După sistemul francez, acest rol, de a veghea asupra aplicării legii de către
autorităţile administraţiei publice locale, in România îl îndeplineşte prefectul.

Potrivit reglementărilor constituţionale, prefectul este reprezentant al guvernului

pe plan local, conducător al serviciilor statului in judeţ si un rol de a efectua controlul
administrativ pentru supravegherea respectării legii de către autorităţile administraţiei
publice locale.
Relaţiile dintre prefect şi guvernul pe care îl reprezintă, sunt relaţii de autoritate,
ierarhice, determinate de structura ierarhică a sistemului autorităţilor statului şi relaţii
funcţionale, care de regulă se realizează in sprijinul celor dintâi.
În raporturile cu autorităţile administraţiei publice locale – Consiliu Judeţean,
consiliile locale, primarii – prefectul se află în relaţii de reprezentare.
Dacă se are în vedere rolul important pe care Constituţia şi legea organică îl stabilesc
prefectului , de supraveghetor al respectării legii în activitatea autorităţilor locale , pot fi
evidenţiate relaţiile de control în care se află prefectul cu consiliile locale, primăria şi
Consiliu Judeţean.
Este vorba de un control stabilit de lege şi nu unul izvorât din relaţiile de
subordonare ierarhică. Controlul de legalitate realizat de către stat asupra colectivităţilor
locale vizează activitatea desfăşurată de autorităţile acestora , în sensul acţiunii, cu
consecinţa emiterii de acte juridice. Nu este reglementată situaţia inacţiunii autorităţilor
administraţiei locale, a refuzului acestora de aşi îndeplini atribuţiile prevăzute de lege.
Prefectul nu se poate substitui autorităţilor administraţiei locale, în sensul
emiterii, în locul acestora, a hotărârilor neluate şi impuse de necesităţi de ordine publică.
Această formă de control asigură conducerea unitară a activităţii autorităţilor
administraţiilor locale cu laurea în considerare a autonomiei locale.
O propunere de lege ferenda priveste textul articolului 123 alineatul 5 din
Constitutie care ar putea induce ideea inexistentei unei obligatii din partea prefectului de
a sesiza instanta de contencios administrativ, chiar si ca, in lipsa unei atare obligatii,
acesta ar putea sa opteze pentru neintroducerea unei actiuni in justitie.Pentru motive pe
care le consider justificate apreciez ca necesara modificarea articolului 123 alineatul 5
din legea fundamentala.
Tutela administrativă nu este o instituţie perimată, ea este încă de actualitate.
 Descentralizarea poate fi apreciata ca fiind mai îngrădită dacă ținem cont că de la
controlul exercitat de prefect sunt exceptate numai actele de gestiune curentă. La acceași
concluzie duce și dreptul recunoscut prefectului de a propune Guvernului dizolvarea unui
consiliu local sau județean, demiterea sau suspendarea din funcție a unui consilier sau primar,
chiar dacă hotărârea în cauză este luată de Guvern. Tutela administrativă nu este o instituție
perimată, mai ales în statele unitare, democratice, bazate pe principiul separației puterilor în
stat. Ea se racordează întocmai la principiile autonomiei locale și descentralizării serviciilor
publice, consacrate și de actuala Constituție a României asigurând buna funcționare a
administrației publice, în ansamblul său. Într-un stat unitar, cum este şi România, centrul
are dreptul să controleze, în limitele legii, atât activitatea serviciilor sale publice
descentralizate din unităţile administrativ teritoriale, cât şi activitatea administraţiei
publice locale.

11. BIBLIOGRAFIE

1. GHEORGHE FILIP, MIHAELA ONOFREI, Sisteme administrative

comparate , Sedcom Libris, Iaşi 2000
2. AUTONIE IORGANU, Tratat de drept administrativ , vol.I, adiţia a III-a
restucturată , revăzută şi adăugită, All Beack, Bucureşti, 2001,p.70
3. ANOTNIE IORGOVAN, Tratat de drept administrativ, vol. I, ediţia a III-a
restructurată, revăzută şi adăugită, All Beck, Bucureşti, 2001
4. EUGEN POPA, PANTILIMON CIOIA, Elemente de drept administrativ,
Editura Servo-Sat, Arad, 1998.
5. MIRCEA PREDA, Tratat elementar de drept administrativ, ediţie revăzută şi
actualizată, Lumina Lex, Bucureşti, 1996.
6. ANTONIE IORGOVAN, Drept administrativ – tratat elementar , vol. IV ,
Actami, Bucureşti, 1994
7. DENIS J. GALLIGGAN, DANIEL N. SMILOV, Administrative law in
Central and Eastern Europe, Central European University Press , Budapest,
1999
8. PAUL NEGULESCU , Drept administrativ, vol. I , ediţia a IV-a, Bucureşti ,
1934
9. Ghe. Zaharia, Odette Budeanu Zaharia, Tudor Budeanu şi Tudor Alexandru
Chinariu, - Tratat de drept administrativ român, editura Junimea, Iaşi, 2001,
Pag. 233
10. ROMULUS IONESCU, Drept administrativ , Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1970
11. CORNELIU LIVIU-POPESCU, Autonomia locală şi integrarea europeană, All
Beck, Bucureşti, 1999