UNIVERSITATEA „Ștefan cel Mare” DIN SUCEAVA

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

PROGRAMUL DE STUDII POLIȚIE LOCALĂ

Legalitatea în organizarea și
funcționarea administrației publice
locale

STUDENT: PROFESOR COORDONATOR

Lect.dr. SCUTARIU PETRONELA

STEFANESCU GEORGIANA VIORICA
Administraţia publică reprezintă ansamblul activităţii Preşedintelui României, Guvernului, ale
autorităţilor administraţiei autonome centrale şi locale, prin care, în regim de putere publică se
aduc la îndeplinire legile sau în limitele legii se prestează servicii publice.

Prin organizarea legii se înţelege pregătirea, organizarea propriu-zisă şi executarea până la

faptul material concret, precum si emiterea de acte normative cu forţă juridică inferioară, dar
similară legii cum este cazul ordonanţei de Guvern.

Principii generale şi specifice în administraţia publică locală

În activitatea de administraţie publică sunt utilizate atât principii cu caracter general,

aplicabile în toate domeniile de activitate, cât şi principii specifice aplicabile unor anumite
activităţi din acest domeniu.

Câteva dintre principiile generale folosite în ştiinţa administraţiei sunt:

- administraţia publică se află în serviciul omului;

- administraţia publică se subordonează interesului public(general);

- administraţia publică trebuie să se adapteze la mediul în care îşi desfăşoară activitatea;

- cunoaşterea cerinţelor actuale şi prevederea celor viitoare;

- respectarea normelor de drept în înfăptuirea administraţiei publice;

- asigurarea profesionalizării funcţiei publice;

- creşterea eficienţei administraţiei prin îmbunătăţirea continuă a activităţii şi structurii

administrative.

Principiile specifice folosite doar în anumite domenii de activitate sunt:

- organizarea unitară;

- conducerea unitară;

- participarea funcţionarilor la conducerea instituţiilor;

- comunicarea directă între şefi şi subalterni;

- simplificarea activităţii şi structurii administraţiei.

Legea care reglementează regimul de funcţionare al administraţiei publice şi regimul general

al autonomiei locale este legea 215/2001.

2
În unităţile administrativ-teritoriale (comune, oraşe, municipii, judeţe), administraţia publică
se organizează şi funcţionează conform principiilor autonomiei locale, descentralizării,
deconcentrării serviciilor publice, eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice, legalităţii şi
principiului consultării cetăţenilor cu privire la soluţionarea problemelor de interes deosebit,
cum ar fi de exemplu, modificarea limitelor teritoriale ale unei unităţi administrativ-teritoriale.

Descentralizarea presupune transferul de atribuţii din plan central în plan local pentru o mai
bună gestionare a treburilor publice.

Deconcentrarea serviciilor publice constituie o situaţie intermediară între centralizare şi

descentralizare, în sensul în care pe plan local sunt numiţi funcţionari de la centru( spre
exemplu prefectul este numit în teritoriu de către Guvern).

Autonomia locală înseamnă dreptul şi capacitatea autorităţilor administraţiei publice de a

gestiona şi soluţiona, în numele colectivităţilor locale, adică a locuitorilor dintr-o unitate
administrativ-teritorială, pe care le reprezintă treburile publice în condiţiile legii.

Autonomia locală este numai financiară şi administrativă, fiind exercitată pe baza şi în

limitele legii.

Autonomia locală vizează organizarea, funcţionarea, competenţele şi atribuţiile, precum şi

gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparţin comunei, oraşului, municipiului sau
judeţului, după caz.

Autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală la nivelul unităţii
adminitrativ-teritoriale sunt consiliile locale comunale, orăşeneşti şi municipale, ca autorităţi
deliberative şi primarii, ca autorităţi executive. Aceste autorităţi ale adminsitraţiei publice sunt
alese prin vot universal, egal, secret, direct şi liber exprimat.

În scopul asigurării autonomiei locale, autorităţile administraţiei publice locale au dreptul să

instituie şi să perceapă impozite şi taxe locale, să elaboreze şi să aprobe bugetele locale ale
comunei, oraşului, municipiului sau judeţului, în condiţiile legii.

Scurt istoric al administraţiei publice româneşti.

Din punct de vedere istoric, necesitatea administraţiei publice a rezultat ca  un must do al
fiecărei etape istorice, raportată la particularităţile specifice fiecărei zone geopolitice. Statul
modern, creat ca formă supremă de organizare a vieţii sociale, s-a constituit pe structura unor
organisme locale străvechi – ginta, tribul, uniunile de triburi, democraţia militară, formaţiunile

3
politice prestatale din antichitate. Noţiunea de administraţie presupune desfăşurarea unor
activităţi de către o persoană, grupuri de persoane sau instituţii afectate interesului general al
comunităţii.

Ca şi evenimente legislative relevante, ale evoluţiei administraţiei moderne putem nota: Legea
promulgată la 1864 de către Alexandru Ioan Cuza, privind organizarea comunelor urbane şi
rurale şi pentru înfiinţarea consiliilor judeţene; principiile şi formele administraţiei publice
locale în contextul României întregite adoptate la 24 iunie 1925 şi puse în aplicare începând
cu 3 august 1929, prin care s-a realizat unificarea administrativa a întregului teritoriu
romanesc; amendamentele din 1929, au avut in vedere realizarea unei descentralizări
administrative, prin înfiinţarea unor instituţii noi, destinate să asigure o mai mare autonomie
în viaţa locală. Ulterior celor trei Constituţii adoptate de statul comunist, a fost emisă Legea
nr. 2/1968 Legea privind organizarea administrativ-teritorială a României, în baza căreia este
organizată şi funcţionează şi astăzi administraţia publică locală.

 Administraţia publică locală post-decembistă

După evenimentele din 1989, s-a adoptat Constituţia României din 1991, Constituţia statului
de drept, care a statuat pluralismul politic, normele vieţii politice parlamentare, a stabilit
principii clare pentru instituţia prezidenţială.

În ceea ce priveşte administraţia publică locală, Constituţia din 1991 a instituit principiul
autonomiei publice locale şi descentralizării serviciilor publice. De asemenea, art. 20 prevede
că autorităţile administraţiei publice sunt Consiliile Locale alese şi primarii aleşi, în condiţiile
legii. Primarul are, potrivit legii, o dublă serie de atribuţii. Pe de o parte, reprezentant al
colectivităţii locale şi, în acelaşi timp, conducător de unitate administrativ teritorială, cu
obligaţia de a gestiona anumite servicii de stat. Deşi nu se află in raporturi de subordonare faţă
de autorităţile judeţene sau centrale, totuşi, Instituţia Prefectului are prerogative de autoritate
coordonatoare, în contextul cărora poate controla legalitatea unor decizii sau modul cum îşi
exercită atributele primarul, în calitate de conducător al administraţiei publice.

Constituţia adoptată în anul 2003, prevede ca principii de bază ale organizării administrative:
Administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile
descentralizării, autonomiei locale si desconcentrării serviciilor publice. În unităţile
administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere
semnificativă, se asigură folosirea limbii minorităţii naţionale respective, în scris şi oral, în

4
relaţiile cu autorităţile administraţiei publice locale si cu serviciile publice desconcentrate, în
condiţiile prevăzute de legea organică.

Cadrul Legislativ
Administraţia publică locală este o structură administrativă care permite colectivităţilor locale
să-şi soluţioneze problemele locale prin autorităţi proprii, sub controlul autorităţilor statale.

Administratia publica locala ca si alte domenii de activitate, se afla in plin proces de reforma
prin asezarea la baza ei a principiilor statului de drept – autonomia locala, descentralizarea
serviciilor publice, eligibilitate, legalitate si consultarea cetatenilor.

Prin Legea administratiei publice s-a statuat ca autonomia locala este numai administrativa, se
exercita in cadrul legii, priveste organizarea si functionarea administratiei publice locale.

Autonomia locală conferă autorităţilor publice locale dreptul ca, în limitele legii, să aibă
iniţiative în toate domeniile, cu excepţia celor care sunt în mod expres în competenţa altor
autorităţi publice.

Oricat de larga este autonomia si deci competenta autoritatilor alese de a rezolva problemele
sociale, aceste autoritati desfasoara o activitate in cadrul unui stat (unitar) si nu in afara
acestuia.

Conventia Europeana a Autonomiei Locale defineste autonomia locala ca „principiu stabilit

prin Constitutie sau prin legile statelor-parti, conferind colectivitatilor locale dreptul si
capacitatea de a rezolva şi gestiona in cadrul legii, sub propria lor raspundere si in interesul
populatiei acestora, o parte importanta din treburile publice”.

In doctrina romaneasca de drept administrativ, formata mai ales in perioada interbelica, s-a
conchis ca „administratia reprezinta totalitatea serviciilor publice” si că „serviciul public este
mijlocul prin care administratia isi exercita activitatea„. Serviciul public se organizeaza de
comuna, oras sau judet cand interesul pe care il realizeaza este al colectivitatii respective.
Aplicarea concreta a principiului descentralizarii serviciilor publice, este o problema politica,
juridica, economica si sociala. Eligibilitatea autoritatilor publice locale are o semnificatie
politica si sociala cu totul speciala, care deriva, in primul rand, din natura juridica a acestora.

5
Ele nu sunt autoritati ale statului care sa exercite vreuna din puterile sale, menirea lor este
numai de a administra(gestiona) treburile unitatilor administrativ-teritoriale in care sunt alese,
in interesul locuitorilor, a celor care le-au ales.

Principiul legalitatii aplicat in administratia publica locala presupune ca autoritatile

administratiei publice sa respecte prevederile constitutionale in concordanta cu celelate acte
normative in vigoare. Nerespectarea acestor dispozitii, inseamna incalcarea acestui principiu
si trage consecinte juridice deosebite.

Principiul colaborarii in infaptuirea administratiei publice locale are in vedere, in

exclusivitate, numai raporturile dintre administratia publica organizata la nivelul judetului si
cea organizata la nivel de comuna sau oras, statuand ca acestea au la baza principiile
autonomiei, legalitatii si „colaborarii in rezolvarea problemelor comune”.

Intre administratia judeteana si cea din unitatile administrativ- teritoriale (comuna, oras si
municipiu) nu exista raporturi de subordondare, aceasta rezultand si din actiunea principiilor
care stau la baza realizarii administratiei publice.

Putem spune că orice principiu, prevazut expres de lege sau desprins dintr-un ansamblu de
norme juridice, trebuie sa fie in strictă conformitate cu prevederile constitutionale.

ACTELE NORMATIVE CARE REGLEMENTEAZA ORGANIZAREA SI

FUNCTIONAREA INSTITUTIEI
– Constitutia României *** Republicată, publicată în Monitorul Oficial  nr. 767 din 31
octombrie 2003.
– Legea nr. 340 din 12 iulie 2004  privind prefectul şi instituţia prefectului, republicată,
publicată în Monitorul Oficial nr.225 din 24 martie 2008.
– Hotărârea nr. 460 din 5 aprilie 2006 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 340/2004
privind prefectul şi instituţia prefectului.
– Ordonanţa nr. 83 din 30 august 2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea
serviciilor publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor, cu modificările şi
completările ulterioare.
– Hotărârea nr. 1693 din 14 octombrie 2004 privind modul de organizare şi funcţionare a
serviciilor publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple.

6
– Hotărârea nr. 1767 din 21 octombrie 2004 privind modul de organizare şi funcţionare a
serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor.

Principiul legalităţii este formulat expres ca urmare a modificării şi completării Legii

nr.69/1991 prin Legea nr. 24/1996. În toate democraţiile moderne este cunoscut faptul că
administraţia este "legată" prin regula de drept, prin norma juridică, aceasta fiind unul dintre
principiile liberalismului politic. Cu alte cuvinte, organizarea şi funcţionarea administraţiei ca
şi întreaga ei activitate se desfăşoară pe baza legii şi în vederea executării prevederilor
acesteia. Principiul legalităţii ca unul din principiile organizării administraţiei publice locale
se manifestă "în tot ce ţine" de aceasta. Astfel, alegerea, constituirea, compunerea,
organizarea şi funcţionarea autorităţilor administratiei publice locale, controlul legalităţii
activităţii lor trebuie să fie în stricta conformitate, în primul rând, cu prevederile Constituţiei,
ale legilor şi ale celorlalte acte normative bazate pe lege. Nerespectarea acestui principiu
atrage după sine răspunderea juridică prevăzută de lege şi aplicarea sancţiunilor
corespunzătoare. 6. Art. 1 alin. ultim conţine o precizare de maximă importanţă şi anume se
arată că aplicarea principiilor autonomiei locale , descentralizării serviciilor publice,
eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale, legalităţii şi consultării cetăţenilor în
probleme de interes deosebit nu pot aduce atingere caracterului de stat naţional unitar al
României.

În statul unitar, autorităţile centrale sunt interesate de rezolvarea interesului local cât şi a celui
naţional, de crearea unor raporturi normale de colaborare între autorităţile administraţiei
publice centrale şi locale. Ca atare, aplicarea în practică a acestor principii şi în special a
autonomiei locale şi descentralizării pe servicii, este subordonată ideii unităţii statului român.