MINISTERUL EDUCAŢIEI

UNIVERSITATEA „BOGDAN VODĂ” DIN CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE DREPT
PROGRAM DE STUDII UNIVERSITARE DE MASTERAT
MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE
DISCIPLINA – DREPT ADMINISTRATIV ȘI LEGISLAȚIA MUNCII

1.Administrația publică locală; Principii de organizare și funcționare; Sfera

Principiilor.
2.Timpul de muncă și timpul de odihnă

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC STUDENT ANUL II,gr.321

Conf..univ.Nicolaie Gheorghe SUTEU Ionașcu Diana Irina

2021-2022
Cuprins
Administrația publică locaăa; Principii de organizare și funcționare;
Sfera Principiilor...................................................................................3
Principiul autonomiei locale..............................................................4
Principiul descentralizării serviciilor publice...................................5
Principiul eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale....7
Principiul legalităţii...........................................................................9
Principiul deconcentrării administrative.........................................10
Bibliografie:.....................................................................................11
Timpul de muncă și timpul de odihnă.................................................12
Bibliografie:......................................................................................15

2
 Administrația publică locală; Principii de organizare și
funcționare; Sfera Principiilor.
Orice stat, organizat ca putere publică în teritorii delimitate și recunoscute de alte
state, are rolul nu numai de a reprezenta oamenii din acel teritoriu, ci și de a aborda
preocupările unor indivizi ale căror interese variază de la persoană la persoană sau de la un
grup la altul. Pentru a-și îndeplini această îndatorire, statul își împarte teritoriul și populația în
anumite zone de interes după diferite criteria precum geografie, religie, cultură etc. Aceste
regiuni, care poti fi mai mici sau mai mari, sunt unități administrative regionale care au
diverse denumiri: județe, județe, raioane, orașe, comune etc. In prezent, potrivit art. 3
Articolul 3 din Constituție, „teritoriul este organizat în comune, orașe și județe”. În toate
aceste unităţi administrative regionale, statul are înfiinţate autorităţi publice care sa-l
reprezinte şi să acţioneze în vederea realizării intereselor acestuia, precum şi a intereselor
locuitorilor respectivi. În același scop, statul și-a constituit autorități la nivel central care să-l
reprezinte și să asigure realizarea intereselor stabilite la acest nivel.
Paul Negulescu a subliniat că în orice țară, există două tipuri de interese: unul este
interesul foarte general pentru toți cetățenii și întreaga comunitate, iar celălalt este interesul
special al unei anumite regiuni. Pentru a reconcilia interesele acestor categorii, statul a
instituit sisteme juridice sau institutii speciale, fiecare asigurand o solutie mai mult sau mai
putin corespunzatoare situatiei specifice. În acest caz, vorbim de autonomie locală,
centralizare, descentralizare, descentralizare, tutelă administrativă.
Principiile de bază ale administraţiei publice locale sunt stipulate in textele
Constituţiei revizuite şi în Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001.
Astfel, în articolul 120 din Constituţia revizuită şi republicată in 2003 se prevăd trei
principii pe care se întemeiază administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale şi
anume: principiul descentralizării, principiul autonomiei locale, principiul deconcentrării
serviciilor publice.
In Legea 215/2001 (art. 2, alin.1) se arată că administraţia publică din unităţile
administrativ-teritoriale se organizează şi funcţionează in temeiul următoarelor principii:
principiul autonomiei locale, principiul descentralizării serviciilor publice, principiul
eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale, principiul legalităţii, principiul
consultării cetăţenilor în problemele locale de interes deosebit.
Din cele două texte rezultă cele şase principii de bază (cele cinci din Legea 215/2001
la care se adauga principiul deconcentrării serviciilor publice, din Legea de revizuire a

3
Constituţiei, aprobată prin referendumul din octombrie 2003). Aplicarea acestor principii nu
poate aduce atingere caracterului de stat naţional, unitar şi indivizibil al României.

Principiul autonomiei locale

Prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor

administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în interesul
colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile publice, în interesul legii. Colectivitatea
locală reprezintă totalitatea locuitorilor din unitatea administrativ-teritorială.
Autonomia locală se exercită de consiliile locale şi primari, precum şi de consiliile
judeţene, autorităţi ale administraţiei publice locale alese prin vot universal, egal, direct,
secret şi liber exprimat.
Autonomia locală priveşte organizarea, funcţionarea, competenţele şi atribuţiile
precum şi gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparţin comunei, oraşului sau judeţului,
după caz.
Autonomia locală conferă autorităţilor administraţiei publice locale dreptul ca, în
limitele legii, să aibă iniţiative în toate domeniile, cu excepţia celor care sunt date în mod
expres în competenţa altor autorităţi publice.
In acord cu cele mai recente reglementări comunitare în materie s-au introdus noi
articole care reglementează cooperarea şi asocierea autorităţilor administraţiei publice locale.
Astfel, autorităţile administraţiei publice locale au dreptul ca, în limitele
competenţelor lor, să coopereze şi să se asocieze cu alte autorităţi ale administraţiei publice
locale din ţară sau din străinătate, în condiţiile legii.
Autorităţilor administraţiei publice locale le este acordat dreptul de a adera la asociaţii
naţionale şi internaţionale, în condiţiile legii, pentru protecţia şi promovarea intereselor lor
commune, precum şi posibilitatea de a încheia între ele acorduri şi de a participa la iniţierea şi
realizarea unor programe de dezvoltare regională, în condiţiile legii.
Consiliile locale şi consiliile judeţene din unităţile administrative-limitrofe zonelor de
frontieră au dreptul să încheie acorduri de cooperare transfrontalieră cu autorităţile similare
din ţarile vecine, în condiţiile legii.
Autonomia locală se caracterizează şi prin dreptul consiliilor locale de a putea hotărî
asupra participării cu capital sau cu bunuri, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe
care le reprezintă, la constituirea de societăţi comerciale sau la înfiinţarea unor servicii de
interes public local sau judeţean, după caz, în condiţiile legii.

4
 Principiul descentralizării serviciilor publice

Descentralizarea serviciilor publice reprezintă transferarea unora din atribuţii din

competenţa autorităţilor administraţiei publice centrale de specialitate către un organism
determinat, un serviciu public determinat, din unităţile administrativ-teritoriale.
Descentralizarea serviciilor publice implică organizarea unor servicii publice pe plan
local, dotate cu un anumit patrimoniu şi organe proprii. Astfel, serviciile publice
descentralizate dobândesc o anumită libertate de acţiune ce derivă din calitatea lor de
persoană juridică, transformându-se în “stabilimente publice”.
Centralizarea în administraţia publică înseamnă în plan organizatoric, subordonarea
ierhică a autorităţilor locale faţă de cele centrale şi numirea funcţionarilor publici din
conducerea autorităţilor locale de către cele centrale, iar în plan funcţional, emiterea actului
de decizie de către autorităţile centrale şi executarea lui de către cele locale. Centralizarea
asigură o funcţionare coordonată a serviciilor publice. Funcţionarea pe principiul subordonării
ierarhice a serviciilor publice are drept consecinţă înlăturarea suprapunerilor de acelaşi nivel,
precum şi a paralelismelor. Conducerea centralizată, în principiul subordonării ierarhice
asigură pe planul exercitării dreptului de control, mai multe trepte de efectuare a controlului şi
de luare a măsurilor legale corespunzătoare, fapt ce se constituie în garanţii suplimentare
pentru apărarea intereselor celor administraţi.
Pe lângă avantajele prezentate mai sus, centralizarea în administraţia publică are şi
unele dezavantaje. În regimul organizării şi funcţionării centralizate a administraţiei publice
interesele locale nu-şi pot găsi o rezolvare optimă, deoarece autorităţile centrale nu pot
cunoaşte în specificitatea lor aceste interese care diferă de la o localitate la alta.
Concentrarea, la nivel central, a modului de conducere a unor servicii publice de
interes local are ca urmare supraaglomerarea autorităţilor centrale ceea ce duce la rezolvarea
cu întârziere şi superficialitate a problemelor care s-ar rezolva mai operativ şi mai bine de
către autorităţile locale.
Într-un regim administrativ centralizat, bazat pe numirea funcţionarilor publici de către
centru, cetăţenii nu mai participă la administrarea treburilor lor, sunt lipsiţi de iniţiativă.
Descentralizarea în administraţia publică este un regim juridic în care rezolvarea
problemelor locale nu se mai face de funcţionari numiţi de la centru ci de către cei aleşi de
corpul electoral. În acest regim administrativ, statul conferă unor autorităţi publice şi dreptul
de exercitare a puterii publice în unele probleme. Acest regim juridic se fundamentează în
5
plan material pe un patrimoniu propriu al unităţilor administrativ- teritoriale, distinct de cel al
statului, care asigură mijloacele necesare pentru satisfacerea intereselor locale.
Descentralizarea administrativă constă în recunoaşterea personalităţii juridice
unităţilor administrativ-teritoriale, existenţa autorităţilor publice care le reprezintă şi care nu
fac parte dintr-un sistem ierarhic subordonat centrului, precum şi transferarea unor servicii
publice din competenţa autorităţilor centrale către cele locale
Gradul descentralizării administrative depinde de numărul serviciilor publice date în
competenţa autorităţilor locale. Cu cât numărul acestora este mai mare cu atât va fi mai mare
descentralizarea. Descentralizarea în administraţia publică depinde şi de modul cum sunt
organizate autorităţile publice locale şi raporturile lor cu cele centrale. Autorităţile locale pot
fi alese (descentralizarea este mai mare) sau pot fi numite de către autorităţile centrale (caz în
care descentralizarea este mai mică). Gradul descentralizării administrative depinde şi de
forma în care se exercită tutela administrativă (controlul special efectuat de autoritatea
centrală).
Într-o descentralizare administrativă se pot rezolva în condiţii mai bune interesele
locale, serviciile publice locale putând fi conduse mai bine de către autorităţile locale într-un
regim în care acestea nu au obligaţia să se conformeze ordinelor şi instrucţiunilor de la centru.
Măsurile şi deciziile pot fi luate mai operativ de către autorităţile locale iar resursele materiale
şi financiare şi chiar forţa de muncă pot fi folosite cu mai mare eficienţă şi să răspundă unor
nevoi prioritare pe care autorităţile locale le cunosc mai bine decât autorităţile centrale.
Funcţionarii publici aleşi sau numiţi, în regimul descentralizării administrative, pe un
termen limitat, înlătură în măsură mai mare fenomenele birocratice în activitatea locală.
Participarea locuitorilor prin alegeri la desemnarea autorităţilor locale accentuează spiritul de
responsabilitate şi iniţiativă pentru viaţa publică a localităţii în care ei locuiesc şi determină să
caute şi să găsească ei înşişi soluţii la problemele cu care se confruntă
Profesorul Tarangul afirma că alegerea autorităţilor descentralizate ,,introduce în
administraţia locală politica de partid, care acaparează şi viciază totul. Lipsa de competenţă şi
de răspundere, demagogia şi servilismul sunt unele din cele mai mari inconveniente ale
acestui mod de recrutare a autorităţilor descentralizate.” În localităţile mici este greu de găsit
buni specialişti în administraţia publică, care să poată gira serviciile publice, pe care
descentralizarea le pune pe seama autorităţilor locale. Controlul exercitat asupra
autorităţilor administrative descentralizate a fost denumit tradiţional prin sintagma „tutelă
administrativă”. Tutela administrativă este o instituţie a dreptului public în baza căreia
autoritatea centrală a administraţiei publice (Guvernul sau Ministerul de Justiţie) şi
reprezentanţii locali ai acesteia, au dreptul de a controla activitatea autorităţilor aministraţiei

6
publice locale, autonome, descentralizate. Problema tutelei administrative se pune numai între
acele autorităţi administrative între care nu există subordonare ierarhică între un subiect din
sfera puterii executive şi unul din afara acesteia. Nu poate fi vorba de tutelă administrativă
între organele centrale ale puterii executive – Guvern, ministere – şi cele ce exercită această
putere la nivel judeţean sau local – prefect şi serviciile descentralizate ale ministerelor.
Regimul de tutelă administrativă este şi mai apropiat de cel de descentralizare. În
acest regim, titularii autorităţii locale nu sunt numiţi de centru, ci desemnaţi de însăşi
autoritatea locală. Ei au competenţa să rezolve problemele locale, emiţând ei înşişi acte
administrative, însă numai după ce aceste acte au fost aprobate de autoritatea centrală
prevăzută de lege. Tutela administrativă constă în dreptul autorităţilor tutelare de a aproba,
anula sau suspenda anumite acte ale autorităţilor descentralizate, pentru motive de legalitate.
Când numărul actelor administrative supuse regimului de tutelă se menţine în limite minime,
rezumându-se doar la cele care sunt legate de un interes general, lăsându-se autorităţilor
locale rezolvarea problemelor economice şi sociale care le privesc, regimul de tutelă se
apropie mult de cel al descentralizării.
Controlul de tutelă este necesar din mai multe puncte de vedere: în primul rând, pentru
că autorităţile descentralizate girează servicii publice, care trebuie să funcţioneze în mod
regulat şi continuu, iar statul este direct interesat pentru buna funcţionare a acestor servicii
publice. În al doilea rând, în cazul descentralizării, autorităţile centrale sunt obligate să
veghezee ca nu cumva interesele locale sau regionale să fie satisfăcute în detrimentul
intereselor generale.
În al treilea rând, puterea centrală trebuie să vegheze ca autorităţile locale să satisfacă
în condiţiile cele mai bune nevoile locale.
În al patrulea rând, autoritatea centrală trebuie să vegheze la menţinerea unităţii
statului. O autonomie prea mare, spunea profesorul Tarangul, poate să fie cauza unor orientări
politice în contradicţie cu politica de stat a autorităţilor centrale. Acest control trebuie să fie
de aşa natură încât să îngrădească şi să micşoreze autonomia administraţiilor descentralizate,
fără ca să o desfiinţeze.

Principiul eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale

Consiliile locale, consiliile judeţene şi primarii se aleg prin vot universal, egal, direct,
secret şi liber exprimat, conform reglementărilor stabilite de Constituţia României revizuită şi
republicată şi de Legea nr. 70/1991 privind alegerile locale, republicată în 1996, modificată şi
completată.

7
 Potrivit Constituţiei, funcţiile şi demnităţile publice, civile şi militare pot fi ocupate, în
condiţiile legii de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Statul român
garanteazăegalitatea de şanse între bărbaţi şi femei pentru ocuparea acestor funcţii şi
demnităţi.
Tot în Constituţia revizuită se stipulează că în condiţiile aderării României la Uniunea
Europeană, cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi
de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale.
Consiliile locale şi judeţene se aleg pe circumscripţii electorale prin vot exprimat pe
baza scrutinului de listă, iar primarii comunelor şi oraşelor se alegpe circumscripţii electorale
prin vot exprimat pe baza scrutinului uninominal.
In Legea nr. 70/1991 privind alegerile locale sunt stabilite norme specifice care
determină calitatea de alegător căt şi cea de eligibil.
Astfel, referitor la calitatea de alegător se prevede: cetăţenii români, fără deosebire de
naţionalitate, rasă, limbă, religie, sex, convingeri politice sau profesie, exercită, în mod egal,
drepturile electorale, au dreptul de a alege cetăţenii români care au împlinit 18 ani, inclusive
cei care împlinesc această vârstă în ziua alegerilor, fiecare alegător are dreptul la un singur vot
pentru alegerea consiliului local, a primarului, a consiliului judeţean şi a Consiliului General
al Municipiului Bucureşti dreptul de vot se exercită numai în comuna, oraşul, municipiul sau
subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care alegătorul îşi are domiciliul.
Cetăţenii cu drept de vot care şi-au stabilit reşedinţa într-o altă unitate administrativ-teritorială
cu cel puţin 6 luni înaintea alegerilor, îşi vor exprima dreptul de vot în unitatea administrativ-
teritorială respectivă.
Referitor la dreptul de a fi ales consilier sau primar se precizeazăca beneficiază de
acest drept cetătenii cu drept de vot care au împlinit, până în ziua alegerilor inclusive, vârsta
de 23 de ani, dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice și pot candida numai
persoanele care au domiciliul pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale în care urmează să
fie aleşi.
Nu pot oarticipa la alegeri: alienaţii sau debilii mintali puşi sub interdicţie si
persoanele lipsite de drepturile electorale pe perioada stabilită prin hotărâre judecătorească.
Nu pot fi aleşi in functii publice cetăţenii care fac parte din categoriile prevăzute la art.
40 alin 3 din Constituţie (art. 40 (3): nu pot face parte din partide politice judecătorii Curţii
Constituţionale, avocaţii poporului, magistraţii, membrii activi ai armatei, politiştii şi alte
categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică) și alienaţii sau debilii mintali puşi
sub interdicţie şi persoanele lipsite de drepturile electorale pe perioada stabilită prin hotărâre
judecătorească.

8
 Candidaturile pentru consiliile locale şi judeţene, cât şi pentru primary se propun de
partied politice sau alianţe politice constituite conform Legii partidelor politice. Se pot depune
şi candidaturi independente sau de către alianţe electorale, în condiţiile Legii nr. 70/1991.
Alianţele electorale se pot constitui între partidele politice sau alianţe politice la nivel
judeţean sau local. Partidele politice din alianţele politicesau din alianTele electorale pot
participa la alegerinumai pe listele alianţelor.
O persoana poate candida pentru un singur consiliu local şi pentru o singură funcţie de
primar.O persoana poate candida atât pentru funcţia de consilier cât şi pentru cea de de
primar.Numărul de candidaţi de pe fiecare listă poate fi mai mare decât numărul de consilieri
stabilit potrivit Legii administraţiei publice cu până la un sfert din numărul mandatelor.

Principiul legalităţii

Acest principiu a fost introdus în Legea administraţieie publice nr. 69/1991 ca urmare
a modificării şi completării sale prin Legea nr. 24/1996. Principiul legalităţii aplicat la
administraţia publică locală înseamnă că tot ce ţine de aceasta, adică alegerea, constituirea,
exercitarea atribuţiilor precum şi adoptarea hotărârilor sau emiterea altor acte administrative
precum şi orice alte activităţi trebuie să se desfăşoare numai pe baza şi în conformitate cu
legea.
Principiul consultării cetăţenilor în problemele locale de interes deosebit.
In Legea nr. 215/2001 (art. 68 lit.c) se precizează că primarul poate propune
consiliului local consultarea populaţiei prin referendum cu privire la problemele locale de
interes deosebit. Pe baza hotarârii consiliului local ia măsuri pentru organizarea acestei
consultări, în condiţiile legii.
Legea 215/2001 (art. 43 alin. 2) prevede care sunt problemele ce totdeauna se vor
discuta în sedinţă publică şi anume: problemele privind bugetul local, administrarea
domeniului public şi privat al comunei sau oraşului, participarea la programe de dezvoltare
judeţeană, regională, zonală sau de cooperare transfrontalieră, organizarea şi dezvoltarea
urbanistică a localităţilor şi amenajarea teritoriului, precum şi cele privind asocierea sau
cooperarea cu alte autorităţi publice, organizaţii neguvernamentale, persoane juridice române
sau străine. In legătură cu aceste probleme primarul poate propune consultarea cetăţenilor prin
referendum, în condiţiile legii. In consecinţă, acestea sunt problemele locale de interes
deosebit la carese face referire în art. 68 lit.c. Este evident că şi alte probleme care pot să
intervină în cadrul comunităţii locale pot să prezinte un interes deosebit. Ca atare, şi în
legătură cu acestea primarul va putea să propună consultarea populaţiei prin referendum.

9
 Referendumul local se organizează potrivit reglementărilor cuprinse în Legea nr.
3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.
Referendumul local se poate organiza în toate satele şi localităţile componente ale
comunei sau oraşului ori numai în unele dintre acestea.
In cazul referendumului la nivel judeţean, acesta se poate desfăşura în toate comunele
şi oraşele din judeţ, ori numai în unele dintre acestea, care sunt direct interesate.
Conform art. 14 alin. 2 din Legea nr. 3/2000 cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe prin
DA sau NU asupra problemei supuse referendumului, decizând cu majoritatea voturilor
valabil exprimate la nivelul unităţii administrativ-teritoriale respective.
Obiectul şi data referendumului se stabilesc şi se aduc la cunoştinţă publică prin orice
mijloace de informare în masă, cu cel puţin 20 de zile înainte de data desfăşurării acestuia.
Referendumul local se poate organiza într-o singură zi, care poate fi numai duminica.

Principiul deconcentrării administrative

Între cele două laturi –centralizare/descentralizare există şi regimuri juridice

intermediare ale administraţiei publice, fiecare din ele apropiindu-se mai mult sau mai puţin
de una din laturi. Dintre aceste regimuri intermediare face parte deconcentrarea
administrativă.
Deconcentrarea constituie un regim administrativ care se situează între centralizare
administrativă şi descentralizare administrativă. Ceea ce o apropie de centralizare este faptul
că titularii puterii locale nu sunt aleşi de electoratul local, ci sunt numiţi de la centru. Ceea ce
o apropie de descentralizare este faptul că titularii puterii locale au competenţa să rezolve ei
problemele locale, fără să le mai înainteze şefului său ierarhic de la centru, dar el este supus
controlului acestuia şi obligat să se conformeze actelor superiorului său. În cazul
desconcentrării, autoritatea publică locală rămâne parte integrantă în sistemul ierarhiei
centrale. Deciziile date în competenţa autorităţilor publice locale sunt luate de aceasta sub
puterea ierarhică a autorităţilor centrale.
Principiul deconcentrării administrative constă în atribuirea competenţei de a lua
anumite decizii unor organe care îşi exercită atribuţiile într-o circumscripţie determinată şi
care rămân supuse controlului ierarhic al autorităţilor centrale.
Serviciile deconcentrate sunt autorităţi administrative care depind de un minister sau
un alt organ al administraţiei publice de specialitate, care beneficiază de o anumită putere de
decizie şi care au competenţă materială specializată şi o competenţă teritorială locală.

10
Bibliografie:
1. Petrescu, Rodica Narcisa, Drept administrativ, Ed. Accent, Cluj –Napoca, 2004;
2. Iorgovan, Antonie, Tratat de drept administrativ, vol. I – II, Ed. Nemira, Bucureşti,
1996;
3. Preda, Mircea, Curs de drept administrativ (partea generală şi partea specială), Casa
Editorială ,,Calistrat Hogaş”, Bucureşti, 1995;
4. Constituţia României, Bucureşti, 1991
5. Legea de revizuire a Constituţiei, Bucureşti, 2003
6. Legea Administraţiei publice locale nr. 215/2001

11
 Timpul de muncă și timpul de odihnă
Timpul de muncă se referă la perioada în care salariatul este obligat să-și îndeplinească
obligațiile care îi revin prin contractul individual de muncă și se referă la perioada în care
lucrătorul își îndeplinește sarcinile și obligațiile în conformitate cu reglementările legislatiei in
vigoare. Programul de lucru este limitat prin lege, iar programul normal de lucru este de 8 ore
pe zi și 40 de ore pe săptămână pentru angajații cu normă întreagă și, respectiv, 6 ore pe zi și
30 de ore pe săptămână pentru angajații cu vârsta sub 18 ani.

De obicei, orele de lucru sunt împărțite în mod egal, 8 ore pe zi și 5 zile pe săptămână,
dar, în funcție de activitate, munca de 8 ore într-o zi de 24 de ore poate să nu fie distribuită
uniform, cu conditia ca durata normală de 40 de ore pe săptămână să se mentina. Conform
Codului Muncii, durata maximă a timpului de muncă nu poate depasi 48 h pe saptamană,
fiind incluse aici și eventualele orele suplimentare . Prin excepție de la regulă, art.115 din
Codul Muncii prevede că în anumite sectoare de activitate, unități sau profesii, programul de
lucru pe zi poate fi mai mic sau mai mare de 8 ore, conform negocierii colective sau
individuale sau conform conduitei normative specifice.

În plus, dacă ziua de lucru este de 12 ore, salariatul are dreptul la o perioadă de repaus de
24 de ore. Acest lucru este foarte important în toate cazurile în care se lucrează mai mult de 8
ore, ceea ce înseamnă că pentru munca peste durata normală, salariatul este considerat că a
efectuat munca suplimentară și este plătit. Munca suplimentara nu poate fi efectuata fara
acordul angajatului, cu exceptia cazurilor de forta majora.

Executarea muncii suplimentare se face doar la solicitarea angajatorului și se recomandă

ca cererea sa fie facută în scris. Punctul 121 alin. (1) din Codul muncii nu prevede
obligativitatea formei scrise, dar în cazul unui conflict între salariat și angajator, cu privire la
efectuarea eventualelor plăți pentru ore suplimentare, numai cererea scrisă a angajatorului va
putea constitui dovada existenței acesteia. În cazurile în care angajatorul solicită și salariatul
acceptă și prestează muncă suplimentară, timpul de lucru nu poate depăși 48 de ore într-o
săptămână.

Pentru plata orelor suplimentare, conform Codului Muncii, angajatorii au două variante:
una este să plătească angajatului salariul pentru orele suplimentare în termen de 60 de zile
calendaristice de la efectuarea orelor suplimentare si cealalta varianta este să-i adauge o
majorare salarială corespunzătoare orelor suplimentare, majorare ce nu poate fi mai mica de
75% din salariul de bază. Angajații care lucrează mai mult de 6 ore pe zi au dreptul la o pauză

12
de masă. Durata pauzei de masa nu este stabilita in Codul Muncii. Drept urmare, durata
pauzei de masa este reglementata prin intermdiul unui Contract Colectiv de Munca sau prin
intermediul Regulamentului Intern. Pauza de masa nu se include in durata zilnica a
programului.

Perioada de odihnă între două zile de munca nu poate fi mai mică de 12 ore, cu excepția
cazului în care se lucrează în ture, cand nu poate fi mai mică de 8 ore. Săptămânal, perioadele
de odihnă trebuie să fie de cel puțin 48 de ore consecutive, de regulă sâmbăta și duminica.
Totuși, perioadele de odihnă din weekend pot și fi în alte zile ale săptămânii. În aceste
conditii, salariatul va primi perioada de odihna in alte zile ale saptamanii, urmand ca angajatii
care presteaza munca in zilele de sambata si duminca sa primeasca un spor la salariu.

In 2022, zilele de sarbatoare legala, declarate libere, sunt : 1 si 2 ianuarie, Vinerea Mare,
prima si a doua zi de Pasti, 1 mai, prima si a doua zi de Rusalii, Adormirea Maicii Domnului,
Sf. Andrei – Ocrotitorul Romaniei, Ziua Nationala a Romaniei, prima si a doua zi de Craciun,
doua zile pentru fiecare dintre cele 3 sarbatori religioase anuale, declarate astfel de cultele
religioase legale, altele decat cele crestine, pentru persoanele apartinand acestora.

De asemenea, angajații au dreptul la un concediu de odihnă anual platit. Dreptul la

concediu nu poate reprezenta obiectul unei renuntari sau limitari. Conform Codului Muncii,
durata minima a concediului de odihna este de 20 de zile . Durata efectiva este reglementata
prin intermediul Contractului Individual de Munca. Este important de mentionat ca fiecare
salariat trebuie sa beneficieze de cel putin 10 zile lucratoare de concediu fara pauza in cazul in
care concediul de odihna se acorda fractionat.

Pe perioada concediului, salariatul va primi de la angajator o indemnizație de concediu,

care nu poate fi mai mică decat salariul de baza, indemnizatiile si sporurile cu caracter
permanent, datorate pe perioada respectiva, prevazute in contractul individual de munca.
Indemnizația de concediu va fi plătită de către angajator cu cel puțin 5 zile înainte ca
salariatul să intre în concediu. De asemenea, angajații au dreptul la concediu pentru formare
profesională, care poate fi plătit sau neremunerat. Concediul de formare profesionala se
acorda la cererea salariatului și durata acestuia va fi corespunzătoare cu durata cursului de
formare profesională urmat de către salariat.
Solicitările de concediu fără plată pentru formare profesională trebuie depuse în scris
angajatorului cu cel puțin o lună înainte de inceperea formării și trebuie să includă data
începerii perioadei de formare profesională, domeniul și durata formării, precum și numele
instituției.
13
 Durata concediului de pregătire profesională nu se deduce din durata concediului de
odihnă anual și este asimilată unei perioade de lucru efective în ceea ce privește drepturile ce
revin salariaților. Conform art. Articolul 194 din Codul muncii, angajatorii sunt obligați să se
asigure că toți salariații participă la programe de formare profesională astfel: cel puțin o dată
la doi ani, dacă au cel puțin 21 de salariați și cel putiin o data la 3 ani daca au sub 21 de
salariati .
Costul frecventării acestor cursuri de formare profesională va fi suportat de angajator.
În cazul în care angajatorul nu își îndeplinește obligația legală de a suporta costul echivalent
al participării salariatului la cursul de formare profesională, acesta va acorda angajatului un
concediu pentru formare profesionala platit pentru cel mult 10 zile lucrătoare sau maximum
80 de ore, platindu-i si o indemnizație.

14
Bibliografie:
1. https://www.codulmuncii.ro/titlul_3_1.html, consultat la data 23.01.2022

15