UNIVERSITATEA “PETRE ANDREI” DIN IAȘI

FACULTATEA DE DREPT

REFERAT
DREPT ADMINISTRATIV
PRINCIPIILE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE

Student: COSTINIUC TEODORA

Coordonator: Prof. Univ. Dr. Cristian
BOCANCEA
ANUL II

IAȘI
2022
Cuprins:

I. ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ CONSIDERAȚII

GENERALE........................................................................................3
II. PRINCIPIILE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE........4
A.PRINCIPIUL DESCENTRALIZĂRII......................................5
B. PRINCIPIUL AUTONOMIEI LOCALE.................................6
C. PRINCIPIUL DECONCENTRĂRII SERVICIILOR
PUBICE............................................................................................7
D.PRINCIPIU ELIGIBILITĂȚII AUTORITĂȚILOR..............8
E. PRINCIPIUL LEGALITĂȚII...................................................8
F. PRINCIPIUL CONSULTĂRII CETĂȚENILOR...................9
III. CONCLUZII..............................................................................10
 I. ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ
CONSIDERAȚII GENERALE

Administrația publică locală reprezintă totalitatea activităților desfășurate, în regim de

putere publică, de organizare a executării și executare în concret a legii, alături de prestarea
de servicii publice, în scopus satisfacerii interesului public.
Potrivit art. 75 din Codul administrative, administraţia publică locală din unităţile
administrativ-teritoriale se organizează şi funcţionează în temeiul principiilor generale ale
administraţiei publice prevăzute la partea I titlul III şi al principiilor generale prevăzute în
Legea nr. 199/1997 pentru ratificarea Cartei europene a autonomiei locale, adoptată la
Strasbourg la 15 octombrie 1985.
Administrația publică locală a parcurs cea mai mare transformare din punct de vedere
structural în administrația româneasca după 1989 prin consacrarea principiilor constituționale
și legale de organizare și funcționarea a acestora, alături de reglementarea de principiu
fundamental al autonomiei locale. Privind din punct de vedere istoric, evoluția administrației
publice locale dovedește influența favorabilă a curentului francez, mai ales prin punerea în
practică a principiului deconcentrării serviciilor publice și respectiv descentralizării, prin
recunoașterea autonomiei locale.
Un moment evolutiv pentru administrația publică locală a avut loc odată cu aderarea
României la Carta Europeană, întrucât au fost impuse modificări în ceea ce privește stabilirea
competențelor autorităților administrației publice locale, definirea capacității de drept public
a acestora, descentralizarea serviciilor publice de interes general, dar și consacrarea
autonomiei trihotonice a autorităților administrației publice locale din punct de vedere tehnic,
instituțional și financiar.
Administrația publică locală reflectă regimul politic, transpunând pe plan local,
spiritul şi instituţiile. Un regim politic liberal va avea drept consecinţă complementară,
recunoaşterea sau atribuirea unor libertăţi colectivităţilor locale.
Indiferent de ţara unde le regăsim, colectivităţile locale se caracterizează prin
următoarele elemente: „existenţa unui teritoriu; recunoaşterea unui anumit grad de
autonomie chiar prin dispoziţiile constituţionale, justificat prin existenţa intereselor locale;
principiul alegerii autorităţilor locale prin sufragiu universal; un anumit grad de protecţie
juridică, sub aspect legislativ.”1
Ceea ce se întâmplă în administraţia publică locală are un impact profund asupra
cetăţenilor. Paul Negulescu spunea: „Este incontestabil că instituţiile locale joacă un rol
foarte important în destinele unei ţări. Influenţa lor se resimte asupra bunăstării generale şi
chiar a vieţii politice. În organizarea vieţii locale, acest principiu este mai uşor de dovedit ca
oriunde. Când în localitatea sa cetăţeanul constată că legalitatea domină, când instituţiile
locale se bucură de cea mai mare libertate, desigur că se naşte întrînsul spiritul de
independenţă şi de demnitate”

II. PRINCIPIILE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

LOCALE

„Administraţia publică, acţionând în vederea realizării funcţiilor sale, trebuie să

prevadă şi să programeze, să organizeze procesul de execuţie, să decidă, dar să şi
pregătească variante de decizii pentru decidentul politic, să coordoneze procesele de
execuţie şi, în sfârşit, să controleze întreaga activitate de realizare a valorilor politice
transpuse în norme juridice; toate acestea constituie un proces administrativ unic, între
acţiunile administraţiei existând o riguroasă succesiune şi interacţiune, stabilite prin norme
juridice.”2
Din cele amintite mai sus rezultă că administrația publică este subordonată normelor
juridice, rațiunea existenței sale fiind organizarea executării și asigurarea înfăptuirii acestora.
Conform art. 2 din Legea 215/2001 a administrației publice locale, administrația
publică în unitățile administrativ teritoriale se organizează și funcționează conform unor
principii precum: principiul descentralizării, principiul autonomiei locale, principiul
desconcentrării serviciilor publice, cel al eligibilității autorităților administrației publice
locale, al legalității și al consultării cetățenilor în soluționarea problemelor locale de interes
deosebit.
Principiile de organizare ale administraţiei publice în România, reglementate
constituţional şi organic, au la bază prevederile stabilite prin Carta europeană a autonomiei

1
Apostol Tofan D. Instituţii administrative europene. Bucureşti: C. H. Beck, Colecţia Master, 2006, p. 129.
2
Valentin Cârstea, Drept administrativ și administrație publică, Ed. Nagard, Lugoj, 2014, pag. 34;
locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985 şi adoptată în dreptul intern prin Legea
nr. 199/1997, publicată în Monitorul Oficial, nr. 331 din 26/11/1997.
Deosebirea principiilor de legi constă în faptul, că legile există şi funcţionează
obiectiv, în afara conştiinţei oamenilor, independent de voinţa şi dorinţa lor, iar principiile
derivă din legi, în mod conştient se elaborează în interesul practicii şi se aplică în funcție de
situaţia concretă.

A.PRINCIPIUL DESCENTRALIZĂRII

Încă din 1935, profesorul Anibal Teodorescu, referindu-se la principiul fundamental al

autonomiei locale, înțelegea prin acesta dreptul unităților teritoriale „de a-și satisface
interesele proprii, așa cum cred ele de cuviință, fără amestecul puterii centrale” 3, precizând,
totodată, că „ideea de autonomie locala atrage după sine descentralizarea administrativă,
autonomia fiind un drept, iar descentralizarea un sistem care implică autonomia”4.
Principiul descentralizării este consacrat prin Constituție și face referire la
organizarea administrației publice în general. Acesta evocă, pe de o parte, existența
colectivităților locale autonome, iar pe de altă parte, denotă tendința statului modern de a
renunța treptat la prestarea de servicii publice într-un regim centralizat. Spre deosebire de
acest principiu, se dorește înființarea stabilimentelor publice sau a prestării lor de către
persoane private. Descentralizarea presupune existența autonomiei locale, de aici rezultând că
aceasta reprezintă un sistem de organizare administrativă, iar autonomia locală reprezintă un
drept al comunităților locale. La baza acestor concepte stă ideea conform căreia cei
administrați, cei care formează comunitatea locală dețin interese comune, de unde rezultă că
afacerile locale vor putea fi administrate mai bine la nivel local, de către reprezentanți aleși.
Teoria și practica administrației publice demonstrează că, pentru a se produce
descentralizarea, factorii implicați ar trebui să îndeplinească o serie de cerințe, printre care:
- procesul de descentralizare trebuie să fie stabil, predictibil, bazat pe criterii și reguli
obiective, care să nu constrângă activitatea autorităților administrației publice locale sau să
limiteze autonomia locală financiară;

- transferul de competență se face către nivelul administrației publice locale cel mai apropiat
de cetățean, cu condiția ca acesta să aibă capacitatea administrativă necesară furnizării
corespunzătoare a serviciului public respectiv;

3
Anibal Teodorescu, Tratat de drept administrativ, 1929;
4
Ibidem.
- transferul de competență privind furnizarea unui serviciu public trebuie însoțit obligatoriu
de resursele umane, financiare, tehnice, patrimoniale și informaționale necesare, precum și de
dreptul de decizie al autorității administrației publice locale în legătură cu alocarea acestora;

- elaborarea standardelor minime de cost pentru finanțarea serviciilor publice descentralizate

și a standardelor minime de calitate aferente asigurării furnizării acestora;

- cuantumul național al resurselor financiare alocate bugetelor locale pentru exercitarea

competențelor descentralizate trebuie să fie, cel puțin, egal cu valoarea resurselor utilizate
pentru îndeplinirea acelorași competențe anterior descentralizării.

Printre avantajele descentralizării serviciilor publice se pot aminti dezvoltarea socio-

economică a localității, administrarea eficientă a resurselor materiale și financiare, folosirea
rațională a forței de muncă, alături de motivarea interesului pentru binele obștesc. 

B. PRINCIPIUL AUTONOMIEI LOCALE

Potrivit art. 105 din Codul Administrativ: “Autonomia locală se exercită de către
autorităţile administraţiei publice locale de la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor şi
judeţelor.”5
Potrivit Cartei europene a autonomiei locale, autonomia locală reprezintă  „dreptul şi
capacitatea efective ale colectivităţilor locale de a rezolva şi de a gira în cadrul legii, sub
propria lor răspundere şi în favoarea populaţiilor, o parte importantă din treburile publice.
  Acest drept este exercitat de consilii sau adunări compuse din membri aleşi prin vot liber,
secret, egal, direct şi universal şi putând dispune de organe executive responsabile în faţa
lor. Această dispoziţie nu poartă prejudiciul recursului la adunările cetăţenilor, la
referendum sau la oricare altă formă de participare directă a cetăţenilor acolo unde e
permisă de lege”6.
Acest principiu se refera așadar la organizarea, funcţionarea, competenţele şi
atribuţiile, precum şi gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparţin comunei, oraşului sau
judeţului. Ea reprezintă dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice
locale de a rezolva şi de a gestiona, potrivit legii, în nume propriu şi sub responsabilitatea lor,

5
www.legislatie.just.ro
6
Ibidem;
o parte importantă a treburilor publice, în interesul colectivităţilor locale, pe care le
reprezintă. Acest principiu este formulat expres atât în Constituție, cât și în Legea 215/2001.
Autorităţile publice locale pot beneficia de autonomie faţă de organele centrale ale
statului numai în condiţii de dezvoltare a mijloacelor financiare proprii. Autonomia prezintă
avantaje deosebite în executarea unei administrări eficiente a unităţilor administrativ-
teritoriale, deoarece autorităţile locale pot rezolva în mod operativ problemele stringente cu
care se confruntă populaţia, cunoscând toate circumstanțele și problemele fiecărui caz aparte.
Autonomia locală trebuie înțeleasă ca o modalitate de integrare armonioasă a
intereselor tuturor colectivităților locale cu interesele generale de ordin material, teritorial sau
juridic ale statului, ca o expresie supremă a caracterului național, unitar și independent al
statului. Numai pe acest temei, autorităților locale li se creează condițiile firești administrării
și gestionării treburilor specifice colectivităților locale și numai în măsura în care acțiunile
întreprinse de autoritățile administrativ-teritoriale corespund ordinii de drept care guvernează
societatea, în ansamblul său. De aceea, potrivit prevederilor legale, colectivităților locale le
sunt recunoscute o seamă de drepturi și obligații în procesul de a administra, prin aleșii săi și
prin propriile forțe, dar numai sub controlul jurisdicțional al legalității, controlul exercitat de
autorități abilitate ale statului.

C.PRINCIPIUL DECONCENTRĂRII SERVICIILOR PUBICE

Desconcentrarea, alături de descentralizare, constituie un sistem de organizare

administrativă adoptat în sistemul nostru de drept după modelul francez, model care
reprezintă o sursă de inspirație pentru legiuitorul român. Acest principiu presupune acordarea
structurilor teritoriale ale statului unor puteri publice puse în aplicare în numele statului, dar
la nivel teritorial, constituind în cele din urmă o formă a centralizării. Descentralizarea
constituie un principiu aplicabil administrației locale în general, însă principiul deconcentrării
serviciilor publice se aplică serviciilor exterioare guvernamentale, ministerelor sau altor
autorități publice centrale din teritoriu.
Legea nr. 195/2006R, adescentralizării, la articolul 2 litera j.,
definește deconcentrarea ca fiind „redistribuirea de competențe administrative și financiare
de către ministere și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale către
propriile structuri de specialitate din teritoriu.”7 Se constată, astfel că, un efect al

7
www.legislatie.just.ro
deconcentrarii este acela că, puterea centrala renunță la o parte din prerogativele sale, pe care
le distribuie unor autorități publice locale.
Așadar, deconcentrarea se identifică prin următoarele elemente:
- reprezintă o formă specifică a centralizării;
- atât autoritățile centrale cât și cele locale sunt de natură statală;
- competența de decizie aparține atât organelor centrale cât și celor locale,
înțelegându-se că autoritățile locale nu mai sunt investite doar cu competența exclusivă de
execuție, ele având și o anumită putere decizională, care le-a fost transferată de centru;
- între puterea centrală și cea teritorială exista un raport de subordonare ierarhică,
autoritatea deconcentrată fiind sub dependența unui superior ierarhic, care deține dreptul
deplin de a-i anula deciziile;

D. PRINCIPIU ELIGIBILITĂȚII AUTORITĂȚILOR LOCALE

Acest principiu este reglementat de Legea nr. 215/2001, alături de Legea nr. 64/2004
și face referire la alegerea directă sau indirectă a autorităților locale prin respectarea
principiilor democrației administrative. În România, Consiliul local și Consiliul județean este
ales în mod direct, în timp ce Președintele Consiliului județean este ales în mod indirect, chiar
și așa respectându-se întrutotul caracterul democratic și reprezentativ al acestei autorități
locale. Prin democrația reprezentativă se subliniază faptul că problemele autorităților publice
locale sunt rezolvate de însuși acestea, și nu de cetățeni, prin intermediul referendumului,
acesta având un caracter consultativ, nu și decizional.
Una dintre prevederile Legii 215/2001, mai exact art. 64, se face referire la faptul că
primarul, în exercitarea atribuțiilor de ofițer de stare civilă și de autoritate tutelară, precum și
a sarcinilor ce-i revin din actele normative privitoare la recensământ, la organizarea și
desfășurarea alegerilor, la luarea măsurilor de protecție civilă, precum și a altor atribuții
stabilite de lege, acționează și ca reprezentant al statului, în comuna sau orașul în care a fost
ales. Eligibilitatea autorităţilor publice are o semnificaţie politică şi socială specifică prin
faptul că ea este determinată de statutul lor juridic, reglementat explicit de Codul
administrativ în articolul 106, alin. 3, care prevede că: ,,Consiliile locale şi primarii
activează, în condiţiile legii, ca autorităţi administrative autonome şi rezolvă treburile
publice din sate şi oraşe” 8

8
www.legea5.ro
 Este important de menţionatdespre art. 7 din Carta Europeană ,,Exerciţiul autonom al
puterii locale”, care se intitulează ,,Condiţiile de exercitare a responsabilităţilor la nivel local”
și care are ca scop garantarea ca reprezentanţii aleşi să nu fie limitaţi în activităţile lor şi,
totodată, anumite categorii de persoane să nu fie presate a-şi prezenta candidatura din
considerente pur materiale. Dacă considerentele materiale persistă, trebuie să intre în vigoare
compensarea financiară adecvată a câştigurilor pierdute sau o remunerare a muncii
îndeplinite, precum şi o asigurare socială corespunzătoare.

E. PRINCIPIUL LEGALITĂȚII

Ca celelalte principii, principiul legalității este prevăzut de Legea nr. 215/2001R, iar
acestuia trebuie să i se subordoneze organizarea și funcționarea tuturor autorităților
administrative locale, indiferent dacă acestea au un caracter statal.
Legalitate presupune respectarea Constituției, a legilor și a celorlalte acte normative în
toată activitatea administrativă publică locală. „Actul administrativ, principala formă de
activitate a administraţiei publice, trebuie să fie întotdeauna conform cu legea, prin acest
termen înţelegându-se normele juridice cuprinse în acte juridice cu forţă superioară, nu doar
legea propriu zisă, ca act de voinţă a Parlamentului.” 9 Toată organizarea și funcționarea,
anume consacrarea structurilor organizatorice ale autorităților administrației publice locale,
componenta, atribuțiile, modul de constituire, competențele și modul de funcționare, relațiile
cu celelalte autorități publice sau structuri organizatorice din țară și străinătate, alături de
actele pe care le emană trebuie să fie în strictă conformitate cu legea.
În cazul stării de legalitate, este atins acest principiu fie prin respectarea unei
dispoziții legale de bunăvoie, din convingere, sau prin aplicarea silită a legii de către voința
de constrângere a puterii publice. Într-un stat de drept, respectarea legii este o cerință a
stabilității ordinii juridice și desfășurării armonioase a vieții sociale. Asigurarea legalității
presupune ca fiecărui cetățean să îi incube datoria de a respecta dispozițiile generale ale legii.

F. PRINCIPIUL CONSULTĂRII CETĂȚENILOR

Democraţia reprezentativă la nivel local implică doar consultarea cetăţenilor în

privinţa afacerilor publice locale, nu şi transformarea lor în decidenţi pe plan local, cu
excepţia câtorva situaţii strict determinate prin lege, când principiul suferă excepţii. Cu toate
acestea, principiul nu trebuie privit ca o interdicţie pentru organizarea referendumului
9
Valentin Cârstea, Drept administrativ și administrație publică, Ed. Nagard, Lugoj, 2014, pag. 46;
decizional, ci ca o obligaţie a autorităţilor locale competente de recurge la această formă de
transparenţă administrativă atunci când se pune problema luării unor decizii de importanţă
deosebită la nivel local, în numele colectivităţii locale şi care sunt susceptibile de a avea un
impact semnificativ asupra respectivei colectivităţi.
Referendumul local se poate organiza în toate satele și localitățile componente ale
comunei sau orașului ori numai în unele dintre acestea. Dacă vorbim despre referendumul la
nivel județean, acesta se poate desfășura în toate comunele și orașele din județ ori numai în
unele dintre acestea, care sunt direct interesate. Problemele supuse referendumului local se
stabilesc de consiliile locale sau județene, după caz, la propunerea primarului, respectiv a
președintelui consiliului județean.
În viziunea unor cercetători, „atât principiul eligibilităţii autorităţilor administraţiei
publice locale, cât şi cel al consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor locale de
interes deosebit sunt cuprinse în sfera principiului autonomiei locale şi nu ar fi trebuit
nominalizate de legea administraţiei publice locale ca principii distincte, deoarece nu sunt
altceva decât un ansamblu de mijloace menite să exprime autonomia locală.” 10 În susţinerea
acestei afirmații, aceştia folosesc ca argument dispoziţiile articolului 3 al Cartei Europene a
Autonomiei Locale care prevede că prin autonomia locală nu poate fi adusă atingere în niciun
fel posibilităţii de a recurge la adunări cetăţeneşti, referendum sau orice altă formă de
participare directă a cetăţenilor, acolo unde aceasta este prevăzută de lege.

III. CONCLUZII

„Specialiştii occidentali au ajuns la concluzia că o bună guvernare locală, de tip

antreprenorial se bazează pe câteva principii fundamentale: “Promovează competiţia între
ofertanţii de servicii. Împuterniceşte cetăţenii prin mutarea controlului din mâna birocraţiei
în cea a comunităţii, măsoară performanţa propriilor agenţii, centrându-se nu pe imputuri, ci
pe rezultate, se conduce după propriile scopuri, propriile misiuni - nu după reguli şi
reglementări, redefineşte proprii clienţi ca beneficiari şi le oferă şanse de alegere - dintre
şcoli, dintre programe de instruire, dintre opţiuni de locuire, previne problemele înainte de a
apărea, în loc ca pur şi simplu să ofere servicii ulterior, investeşte energii în câştigarea de
bani, nu în cheltuirea acestora, descentralizează autoritatea, promovând conducerea
participativă, preferă mecanismele pieţei celor ale birocraţiei, se centrează nu pe oferirea de
10
Vida I., Puterea executivă şi administraţia publică, Ed. Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, București 1994,
pag. 196;
servicii publice, ci pe catalizarea acţiunii tuturor sectoarelor - publice, private şi voluntare -
pentru a rezolva problemele comunităţii”11
Declarativ, la aceste principii au aderat toţi factorii implicaţi în procesul de reformare
administrativă din România. În realitate însă, modelele tradiţionale au rădăcinile puternic
ancorate în mentalitatea decidenţilor locali. Explicaţiile subdezvoltării comunităţilor tind să
se axeze prioritar pe aspectele financiare, politice sau ale opiniei publice şi mai puţin pe
climatul psiho-social existent în instituţiile pe care le conduc sau pe valorile pe care le
îmbrățișează

11
D. Osborne şi T. Gaebler, Reinventing Government. How the entrepreneurial spirit is transforming the public
sector , New York, 1993
BIBLIOGRAFIE:

1. Valentin Cârstea, Drept administrativ și administrație publică, Ed.

Nagard, Lugoj, 2014;
2. Bogdan Ciubotariu, Drept Administrativ-Suport de curs, Iași, 2020;
3. D. Osborne şi T. Gaebler, Reinventing Government. How the
entrepreneurial spirit is transforming the public sector , New York,
1993;
4. Ana Elena Ranta, Drept Administrativ-Suport de curs, Clus-Napoca,
2020;
5. Anibal Teodorescu, Tratat de drept administrativ, 1929;
6. Apostol Tofan D. Instituţii administrative europene. C. H. Beck, Colecţia
Master, București, 2006;
7. Vida Iuliu, Puterea executivă şi administraţia publică, Ed. Regia
Autonomă „Monitorul Oficial”, București, 1994;
8. www.legislatie.just.ro, accesat la 20.01.2022;
9. www.legea5.ro, accesat la 24.01.2022;