ELEMENTE DE AUTOMATIZARE IN INGINERIA MEDIULUI

Curs 1.

1.1. Importanţa şi necesitatea automatizării

Ingineria Mediului reprezintă un domeniu de noutate, care beneficiază de o atenţie din ce

în ce mai mare în perioada actuală. În ultimii ani, se dezvoltă o direcţie importantă aplicativă, cu
privire la Ingineria Mediului în Agricultură. Aceasta are în vedere marele ecosistem agricol, care
cuprinde cele mai diverse obiective, între care hidroamelioraţiile constituie un obiectiv important
atât ca amploare, cât şi prin complexitatea amenajărilor.
Sistemele de irigaţii şi desecări-drenaje din România ocupă mari suprafeţe în zone cu
caracteristici foarte diferite şi mari dificultăţi, în aproape toate judeţele, având implicaţii
ecologice de primă importanţă.
Alături de domeniul Hidroamelioraţii, în ecosistemul agricol sunt şi alte obiective care
fac parte din diferite domenii, precum cele de prelucrare a produselor (uscare, afumare,
congelare, măcinare etc.), de lucrare a terenului (nivelare, arături, cultivare etc.), alimentare cu
apă şi canalizare, piscicultură hidroenergie, producerea energiei termice (încălzire, apă caldă
etc.) ş.a.
Prin rezultatele proceselor de producţie complexe desfăşurate în instalaţiile tehnologice
cele mai diverse, se produce un impact asupra mediului înconjurător, care cel mai adesea este
negativ, având influenţe dăunătoare asupra populaţiei, florei şi faunei, asupra tuturor obiectivelor
din zonă.
Automatizarea proceselor tehnologice, vizând reglarea parametrilor (umiditate,
temperatură, pH, presiune, nivel, debit ş.a.) în instalaţii ce au tangenţă cu apa, aerul şi solul,
reprezintă unul din mijloacele de primă importanţă în acţiunea de reducere şi înlăturare a noxelor
pentru controlul poluării şi menţinerea echilibrului ecologic.
În acest context, automatizarea sistemelor de irigaţie reprezintă una din principalele
forme prin care progresul tehnic pătrunde în agricultură.
Asigurarea promptă a necesarului de apă conform "cererii" fiecărui consumator în orice
punct al sistemului şi în orice moment, cu pierderi nesemnificative de apă şi energie, nu se poate
concepe astăzi fără aportul automatizării şi fără adoptarea unui grad superior de automatizare.
Automatizarea funcţionării sistemelor de irigaţie, urmăreşte în principal folosirea
raţională a apei, cu asigurarea unui răspuns adecvat cerinţelor şi condiţiilor concrete, în fiecare
secţiune, în minimum de timp şi cu minimum de efort (financiar, uman, energetic etc.). Evidenţa
volumelor de apă distribuite fiecărui beneficiar, mare sau mic, este facilitată prin automatizare,
ceea ce permite taxarea echitabilă fără erori sau posibilităţi de fraudă.
Drumul pe care apa îl parcurge de la sursă şi până la plantă necesită o succesiune de
operaţii corelate, prin care se urmăreşte să se asigure parametrii hidraulici corespunzători
secţiunilor de distribuţie-consum. O distribuţie corectă a apei, se poate obţine prin realizarea
unor construcţii şi aparate de dirijarea apei care să permită împărţirea, măsurarea şi utilizarea
(consumul) acesteia, astfel ca pierderile să fie minore.
Pentru asigurarea acestui scop, pe traseul schemei hidrotehnice a sistemului de irigaţie, de
la priză şi până la plantă sunt utilizate diverse construcţii hidrotehnice, dispozitive de reglaj şi
distribuţie, echipamente şi instalaţii de udare ş.a., care constituie un ansamblu funcţional cu

1
parametrii măsuraţi, corespunzând cerinţelor de apă ale tuturor folosinţelor (beneficiarilor,
gospodăriilor) din cadrul suprafeţei amenajate.
Pentru ca acest ansamblu să funcţioneze corect, în mod continuu sau periodic, este
necesară acţionarea corespunzătoare a dispozitivelor de control, respectiv reglarea.
În acest mod se asigură corelarea optimă dintre consumul apei în câmp şi cel din reţeaua
de "distribuţie-aducţiune-priză", de unde rezultă economii de apă şi energie.
Avându-se în vedere atingerea acestui scop, au fost realizate construcţii şi dispozitive de
reglare încă din cele mai vechi timpuri, dar au avut o evoluţie lentă, menţinându-se multă vreme
acţionarea manuală, urmată de introducerea automatizării cu diferite grade de complexitate.
Acţionarea manuală a tuturor dispozitivelor de control şi reglare cuprinse în complexa
schemă a circuitelor hidraulice implică o serie de neajunsuri, atât de ordin social cât şi tehnico-
economic: personal numeros de exploatare care trebuie să supravegheze permanent şi atent
circuitele apei, frecvenţa ridicată a avariilor şi defecţiunilor datorită necorelării funcţionale dintre
consum şi aducţiune-priză, consum ridicat de apă şi energie, degradarea solurilor prin eroziune,
salinizare, poluare.
Pe de altă parte, sistemele de irigaţii pe ale căror parcele şi sectoare de irigare se
determină umiditatea gravimetric (prin recoltări manuale de probe) iar echipamentele de udare
(cu aripi de aspersiune, de exemplu) se deplasează manual de pe o poziţie pe alta, întâmpină si
vor întâmpina mari greutăţi în exploatare.
Limitarea sau eliminarea acestor aspecte negative se poate înfăptui numai prin trecerea la
etape succesive de automatizare.
Astfel în amenajările actuale, bazate aproape exclusiv pe ridicarea apei şi crearea
mecanică a presiunii, când numai într-un sistem de irigaţie pe o suprafaţă unitar amenajată de
200 mii de hectare puterea instalată la staţiile de pompare depăşeşte 200 Mw, nu se poate să nu
se pună problema ca funcţionarea acestor instalaţii de pompare sa se realizeze cu consum minim
de energie, respectiv cu randament maxim posibil şi acest deziderat se poate atinge numai prin
automatizare.
O înclinare a balanţei către distribuţia gravitaţională a apei - desigur, numai unde sunt
condiţii corespunzătoare - reprezintă o rezolvare în privinţa economiei şi chiar a producerii
complementare de energie, dar totodată creşte complexitatea structurală, apărând în plus
numeroase restricţii la funcţionarea sistemului de irigaţii, ceea ce necesită o corelare care se
poate satisface numai prin automatizare complexă.
Exploatarea raţională a amenajărilor de irigaţie cu folosinţă multiplă a apei ce se
preconizează prin acţiunile de reabilitare ce se prevăd în domeniu, întinse pe suprafeţe de ordinul
zecilor sau sutelor de mii de hectare, pe unul sau mai multe bazine hidrografice organizate pe
subsisteme, cu una sau mai multe surse de apă şi transferuri interbazinale, cu reţele de canale de
zeci sau sute de kilometri lungime, cu rezevoarer naturale sau artificiale de ordinul sutelor sau
miilor, cu felurite metode de udare la parcelă, cu numeroase pompări şi turbinări, nu se poate
concepe fără o automatizare avansată şi fără un personal cu o pregătire tehnică adecvată.
Automatizarea se impune şi pentru că în prezent nu se mai dispune de forţă de muncă la
cerere în sezonul cald când se irigă terenurile agricole, forţă care trebuie eliberată în sezonul rece
la întreruperea lucrărilor de irigaţie.
Creşterea numărului de gospodării individuale ţărăneşti, ca urmare a extinderii
privatizării în agricultură (alături de diverse forme de asociere şi de proprietatea de stat)
- în cazul că vor dori racordarea la sistemele de irigaţii existente -, va necesita şi va determina o
mare diversificare şi flexibilitate a distribuţiei, adaptarea celor mai eficiente metode şi scheme de

2
udare, măsurarea precisă a volumelor consumate, situaţii deosebit de complexe pentru rezolvarea
cărora va fi necesară introducerea unor soluţii eficiente de automatizare şi dispecerizare cu
informatizare, care permit conducerea proceselor.
Automatizarea este mijlocul tehnic prin care se poate interveni în procesele tehnologice
pentru a se regla eficient operaţiile de producţie până la optimizarea acestora. Optimizarea are ca
efect minimizarea pierderilor de orice fel, deci permite reducerea la minim a produselor
poluante. De exemplu, într-un proces de ardere se poate regla optim temperatura prin controlul
debitului de gaz şi/sau al aerului admis, astfel încât arderea să se realizeze complet, fără reziduuri
sau cu noxe minime. Se realizează implicit economie de combustibili şi de energie, iar forţa de
muncă necesară pentru desfăşurarea activităţilor de producţie este complet înlăturată sau se
reduce la minim, totodată fiind eliminată şi acţiunea de reglare precară proprie omului.

1.2. Avantajele şi dificultăţile automatizării

Introducerea automatizării în instalaţiile tehnologice are ca urmare o serie de avantaje
generale care pot fi evidenţiate pe următoarele direcţii principale:
a. Avantaje de ordin economic:
1. Creşterea cantitativă a producţiei obţinută în unitatea de timp (creşterea productivităţii şi
implicit a rentabilităţii).
2. Reducerea consumului de materii prime şi materii auxiliare. La funcţionarea unei instalaţii la
parametri prescrişi (parametri la care aceasta a fost proiectată), consumul de materie primă şi
energie este optim, în sensul minimului.
3. Reducerea numărului instalaţiilor şi utilajelor necesare.
4. Reducerea cheltuielilor de producţie şi a preţului de cost al produselor.
b. Avantaje de ordin tehnic:
l. Îmbunătăţirea calităţii produselor.
2. Creşterea fiabilităţii produselor.
3. Folosirea utilajelor în condiţii optime de exploatare şi în consecinţă
creşterea duratei de utilizare şi reducerea uzurii.
c. Avantaje de ordin social:
1. Îmbunătăţirea condiţiilor de muncă (eliminarea omului de la munca grea şi monotonă).
2. Creşterea securităţii muncii în instalaţii în care activitatea se caracterizează printr-un anumit
grad de periculozitate.
Deşi avantajele pot fi foarte mari şi atractive, există totuşi unele reţineri în privinţa
oportunităţii introducerii automatizării în orice situaţie cât şi a nivelului de automatizare. Pe plan
mondial se evidenţiază în prezent mari diferenţieri acumulate în ceea ce priveşte nivelul tehnico-
funcţional al mecanizării şi automatizării sistemelor, care sunt datorate îndeosebi următoarelor
cauze obiective:
- variatelor condiţii de mediu natural;
- nivelului diferit al progresului tehnic de la o ţară la alta şi lipsei de interes faţă de nou;
- dispunerii inegale de mijloace tehnico-economice;
- răspândirii încă limitate a echipamentelor cu însuşiri funcţionale şi calitative (sub aspectul
fiabilităţii şi eficienţei economice) superioare;
- dificultăţilor de ordin energetic local;
- insuficientei adaptabilităţi şi flexibilităţi tehnice şi economice a procedeelor şi echipamentelor
de automatizare pentru toate condiţiile şi cerinţele;

3
- rezolvării incomplete a interacţiunilor dintre dispozitivele folosite în diferitele secţiuni şi
scopuri, pentru asigurarea unei conlucrări unitare etc.
Situaţiile menţionate au caracter tranzitoriu, deoarece căutarea permanentă a unei
flexibilităţi maxime în exploatare şi a unei siguranţe de funcţionare îmbunătăţite în consens cu
evoluţia structurii economico-socialsimplă, automatizarea acesteia este uşor justificată din punct
de vedere economic, deoarece modificări simple vor îmbunătăţi în mod sensibil funcţionarea
reţelei, sau vor conduce la reducerea energiei consumate sau a forţei de muncă, cu o investiţie
suplimentară relativ redusă.
Dacă însă se măreşte progresiv gradul de automatizare al unui sistem deja automatizat,
se va obţine cel mult o îmbunătăţire oarecare, dar cheltuielile vor creşte în avalanşă. Rezultă că
excesul de automatizare poate deveni antieconomic dacă nu s-a stabilit încă de la început un
anumit grad de automatizării unei amenajări hidrotehnice. Rezultă, că pentru fiecare schemă de
amenajare corespunzătoare anumitor condiţii specifice, trebuie să se analizeze noutatea adusă de
automatizare în funcţie de obiectivele urmărite, exprimându-se în termeni economici (de cost)
"satisfacerea" sau "nesatisfacerea" cerinţelor. Altfel spus, trebuie să se analizeze dacă câştigurile
(avantajele) vor compensa noile probleme ce se vor ridica (investiţii şi sarcini de exploatare
speciale, proprii sistemului automatizat, un nivel tehnologic adecvat al personalului şi
întreprinderilor ce intervin în construcţia şi exploatarea lucrărilor ş.a.).
Din analiza unor situaţii întâlnite în practică în sistemele de irigaţii aflate în exploatare,
reiese că există şi unele cazuri în care automatizarea nu este de dorit sau necesară, situaţii în care
tipul lucrării sau nivelul tehnologic, economic, sau social, să nu permită introducerea unor
sisteme automate (cel puţin temporar), ca de exemplu:
- dacă nu există modificări de regim funcţional în sistem, sau schimbările sunt rare (nu sunt
variaţii climatice deosebite, există un plan de cultură rigid-singular, nu se manifestă variaţia
zilnică a regimului reţelei ş.a.);
- dacă timpul de răspuns al reţelei este mic (un canal scurt, cu număr redus de biefuri şi prize
puţine, complexitate limitată etc.);
- dacă automatizarea nu realizează economii apreciabile în exploatare (există abundenţă de apă,
energie, de forţă de muncă);
- dacă menţinerea în exploatare a sistemului automatizat ridică probleme dificil de soluţionat
(regresul tehnologic, indiferenţa, reducerea fondurilor, deteriorarea maimult sau mai puţin
voluntară a instalaţiilor, furtul echipamentelor etc.).
Pe de altă parte, este necesar să se cunoască şi principalele dificultăţi care frânează şi
limitează adoptarea unei soluţii de automatizare a unui sistem de irigaţii:
- investiţiile suplimentare necesare pentru construcţia sistemului de irigaţie automatizat, ce
reprezintă un procentaj minim de 3 % din investiţia totală, dar care se poate recupera de regulă în
3 - 4 ani prin beneficiile realizate;
- necesitatea realizării unei aparaturi de automatizare adaptabilă cerinţelor funcţionale multiple,
precum şi supravegherea-protecţia acesteia ca şi întreţinerea în condiţii de teren;
- cerinţa asigurării unui nivel tehnologic adecvat al întreprinderilor şi unei calificări înalte a
personalului ce intervine în proiectarea, construcţia şi exploatarea sistemelor de irigaţii
automatizate etc.
Avantajele oferite de automatizarea în tehnica hidroameliorativă sunt însă atât de mari,
încât merită să se facă orice efort pentru rezolvarea problemelor puse la introducerea
automatizării. Având în vedere exemplele prezentate din irigaţii, principalele avantaje în
comparaţie cu sistemul neautomatizat, rezidă din următoarele:

4
- realizarea unei economii de apă (minim 10 - 15 %) şi/sau de energie, printr-o mai bună
gospodărire a apei şi eficienţa superioară a distribuţiei;
- calitatea funcţionării şi siguranţa mare în exploatare;
- economisirea forţei de muncă (reducerea de 5 - 10 ori) şi confortul sporit în exploatarea
sistemului automatizat;
- reducerea costului echipamentului pentru funcţie îndeplinită egală şi economie la costul
exploatării pe ansamblu;
- rezolvarea unui reglaj complex şi prompt, imposibil sau dificil de efectuat manual, cu precizie
şi eficienţă ridicate;
- supravegherea şi coordonarea cu riscuri minime a unor sisteme cu complexitate practic
nelimitată etc.
Avantajele oferite de automatizarea diverselor obiective din cadrul sistemului ecologic în
Ingineria Mediului, rezultă în principal din următoarele:
- optimizarea proceselor de orice fel, cu minimizarea pierderilor de apă şi energie şi
eficientizarea (rentabilizarea) producţiei;
- controlul factorilor de mediu şi al efectelor nocive asupra producţiei;
- controlul optim şi eficient al parametrilor proceselor oricât de complexe;
- conducerea proceselor prin reţele de automatizare dispecerizată şi informatizată, care permit
corelarea obiectivelor multiple din ecosisteme;
- reducerea elementelor poluante, a noxelor, până la eliminarea completă;
- crearea condiţiilor pentru realizarea unui confort uman superior, cu protecţia mediului conform
cerinţelor stabilite prin normativele în vigoare.

1.3. Concluzii privind automatizarea ecosistemelor complexe de irigaţii

Introducerea automatizării în ecosistemele zonale agricole, având ca nucleu amenajările

complexe de irigaţii, se impune din considerente tehnice, economice şi sociale:
- din punct de vedere tehnic, automatizarea complexă permite o folosire la maxim a capacităţii
sistemului, mărirea siguranţei funcţionării tuturor subsistemelor, optimizarea consumurilor,
controlul resurselor din teritoriu, asigurarea unei bune funcţionări/corelări a amenajării etc.;
- din punct de vedere economic, prin distribuirea raţională a apei efectuată pe baza măsurătorilor
şi evidenţei, se realizează economii importante de apă, carburanţi, energie electrică şi forţă de
muncă; totodată devine posibilă stabilirea echitabilă a consumurilor şi plăţilor aferente, evitându-
se eventuale fraude sau contestaţii din partea consumatorilor;
- din punct de vedere social, se realizează mutaţii în structura personalului de întreţinere-
exploatare, care trebuie să aibă o calificare corespunzătoare, munca brută reducându-se
substanţial;
- din punct de vedere ecologic, prin automatizare se realizează protecţia mediului, prin controlul
factorilor de mediu, reducerea poluării, intervenţia eficientă.
O automatizare complexă presupune automatizarea tuturor proceselor din sistem,
reclamând investiţii suplimentare şi o serie de lucrări de tip special.
Gradul şi tipul de automatizare depinde de complexitatea problemelor amenajării
hidrotehnice şi de posibilităţile tehnice şi economice.

5
1.4. Mărimi caracteristice ale proceselor tehnologice

Un process tehnologic are loc intr-o instalaţie tehnologică, în anumite condiţii fizice.
Procesul tehnologic este caracterizat de:
- Fluxuri de material şi,sau energie Wi transmise procesului
- Fluxuri de material şi energie We extrase din process
- Anumite cantităţi de material şi energie W accumulate în process (în instalaţia
tehnologică)
Fluxurile de material(energie) sunt caracterizate prin intermediul unor mărimi
fizice:debite Q, temperaturi θ , presiuni p, căldură specifică Cs, concentraţii c, etc.
Cantităţile de material (energie) accumulate în process sunt determinate de anumite
mărimi care caracterizează capacitatea de acumulare a instalaţiei tehnologice( volumul de
acumulare al instalaţiei, suprafeţele de schimb de căldură, masa de metal a construcţiei ),
precum şi de unele mărimi fizice care exprimă nivelul acumulărilor şi natura
acestora(temperature, presiunea, densitatea, concentraţiile diferitelor substanţe). De obocei aceste
mărimi fizice au aproximativ aceleaşi valori cu cele ce caracterizează fluxul de ieşire We.

Un proces tehnologic este caracterizat de mai multe mărimi fizice ale căror valori determină
desfăşurarea regimului tehnologic al procesului. Scopul procesului tehnologic poate fi atins
numai în cazul desfăşurării acestuia într-un regim nominal predeterminat. Regimul nominal al
procesului este caracterizat prin valorile nominale ale variabilelor procesului.
În regim staţionar cantitatea de material (energie) întrată în process în unitatea de timp
Wi este egală cu cantitatea de material (energie) extrasă din process în unitatea de timp We, ceea
ce se exprimă prin ecuaţia bilanţului de material (energie) în regim staţionar:
Wi - We = 0
În regim dinamic cantitatea de material (energie) acumulată în process nu este
constantă. În acest caz diferenţa( Wi – We) reprezintă cantitatea de material sau energie
acumulată în proces în unitatea de timp. In regim dinamic diferenţa dintre cantităţile de
material(energie) intrate şi ieşite din process în unitatea de timp este egelă cu viteza de
modificare a cantităţii de material accumulate în proces. Ecuaţia bilanţului de materiale(energie)
în acest caz este:
dw
Wi – We = .
dt
Evident în regim dinamic Wi ,We ,W sunt funcţii de timp.

6
 Mărimile tehnologice , care caracterizează fluxurile de material şi energie introduse în
proces se numesc mărimi de intrare.
Mărimile tehnologice , care caracterizează fluxurile de material şi energie la ieşire sau
cele acumulate în proces se numesc mărimi de ieşire.
Variaţiile mărimilor de ieşire constituie efectul variaţiilor mărimilor de intrare.
Dependenţa dintre mărimile de ieşire şi cele de intrare în regim static şi dinamic, poate fi
exprimată de caracteristicile statice şi dinamice ale procesului.
Caracteristica statică a unui proces exprimă dependenţa dintre mărimile de ieşire şi
intrare ale unui proces în regim staţionar. În cazul unei singure mărimi de intrare şi de ieşire
caracteristica statică este o linie. Dacă aceată linie este o dreaptă, procesul este considerat liniar.
În acest caz caracteristica statică este: xe = kxi , în care k factorul de amplificare sau de
transfer. În cazul când mărimile de intrare şi de ieşire au variaţii mici ∆ x ,în jurul valorii
nominale xo , se poate înlocui în calcule caracteristica neliniară a procesului cu una liniarizată.
Acest lucru este valabil numai într-o bandă 2∆x de variaţie a mărimilor de intrare şi de
ieşire. În această bandă, dependenţa neliniară xe =f(xi ) este înlocuită prin xe = xe0 + K∆ xi , în care K
= ∆ xe /∆ xi , reprezintă factorul de amplificare al procesului.
Liniarizarea caracteristicilor se poate realiza prin neglijarea infiniţilor mici de ordin
superior

Caracteristica dinamică descrie comportarea dinamică a unui element. În regim

dinamic mărimile de intrare xi(t) şi de ieşire xe(t) sunt variabile în timp, ecuaţia care descrie
comportarea dinamică a procesului stabileşte legătura intre xi(t) şi xe(t). Cea mai uzuală
caracteristică dinamică este răspunsul indicial.
Răspunsul indicial exprimă modul în care variază în timp mărimea de ieşire, atunci când
mărimea de intrare variază brusc, de la o valoare constantă xio la o valoare xi∞ .
O asemenea modificare bruscă se numeşte variaţie treaptă(semnal treaptă), când modulul
variaţiei mărimii de intrare este egal cu unitatea, semnalul se numeşte treaptă unitară.

Determinarea experimentală a raspunsului indicial al proceselor devine necesară în

cazul proceselor cu o comportare dinamică complicată, obţinându-se astfel datele necesare în
vederea alegerii tipului de regulator şi acordării regulatorului.
Pentru determinarea experimentală a răspunsului unui proces se provoacă o variaţie
bruscă a mărimii de intrare(10% din valoarea nominală) şi se înregistrează evoluţia în timp a

7
mărimii de ieşire. Prelucrarea răspunsului experimental permite determinarea constantelor de
timp, de amplificare şi a timpului mort ce caracterizează procesul respectiv.
În figura de mai jos este prezentat răspunsul indicial al unui proces care poate fi
considerat ca fiind cu întârziere, în acest caz constanta de timp se poate determina prin trasarea
tangentei într-un punct oarecare A la curba de răspuns xe(t). Constanta de timp este egală cu
subtangenta (segmentul tAtB). Punctul B se află la intersecţia tangentei cu dreapta paralelă la axa
timpului xe(t)=xe∞ .

În cazul proceselor cu întârziere răspunsul indicial prezintă un punct de inflexiune A, din

care panta curbei xe(t) începe să descrească. Un asemenea proces poate fi aproximat printr-un
element cu timp mort τ şi un element cu întârziere cu constantă de timp T care se determină prin
trasarea tangentei BC în punctul de inflexiune A.

În general, pentru procese dinamica tip, se pot uşor determina constantele de timp şi de
amplificare din răspunsul indicial, aproximându-le prin combinaţii de elemente cu comportare
dinamică de tip.