CAPTATOARE SOLARE

Captatoarele solare reprezintă componenta de bază a unui sistem „activ” utilizând

energia solară. Acesta este elementul ce asigură conversia radiaţiei
electromagnetice solare în energie termică şi transferul către un agent caloportor.
Există diferite tipuri de captatoare solare. Orientarea către un anumit tip sau altul
depinde de temperatura apei calde ce se doreşte la consumator şi de condiţiile
climatice ale zonei respective. Cele mai uzuale tehnologii adoptate pentru captatoare
sunt:
ƒ captatoare plane fără vitrare
ƒ captatoare plane cu vitrare
ƒ captatoare cu tuburi vidate

Captatoare plane fără vitrare

Acest tip de captatoare sunt realizate de regulă din material plastic polimerizat negru.
Ele nu au o izolaţie termică nici laterală şi nici la bază. Ele se amplasează pe
acoperiş au pe un suport de lemn. Au avantajul că sunt ieftine şi captează bine
energia solară. Pe de altă parte însă pierderile de căldură cresc odată cu creşterea
temperaturii apei, mai ales în zonele caracterizate de vânt puternic.

Captator plan fără vitrare

Acest dezavantaj face în consecinţă ca aplicaţiile în care pretează astfel de
captatoare să fie cele în care se solicită apă la o temperatură joasă (încălzirea apei
de piscină, căldură necesară pentru aplicaţii industriale etc.) în zone cu climat nu
foarte cald şi cu predilecţie în perioada de vară când intensitatea solară este
maximă.
Captatoare plane cu vitrare
De regulă un astfel de captator plan se compune din :
ƒ un strat exterior transparent (sticlă)
ƒ o placă absorbantă
ƒ o izolaţie termică pe lateralele şi la baza captatorului

Captator plan cu vitrare

Energia utilă (Qu) reprezintă energia incidentă pe captator (Qi) diminuată de

pierderile optice (energia reflectată de materialul transparent – de cele mai multe ori
sticla, şi de către materialul absorbant-factorul TA ) şi de pierderile termice pe feţele
acestuia.
Considerându-se o zi tip cu o însorire normală (fără nori) se constată că pentru un
captator orientat către sud, energia captată este egală cu produsul dintre energia
incidentă şi factorul optic F.
Luând în calcul şi pierderile termice ale captatorului se constată că acesta îşi
îndeplineşte rolul atât timp cât bilanţul termic este pozitiv (energia captată minus
pierderile) până în momentul când el devine negativ (ceea ce se întâmplă de regulă
la sfârşitul zilei).
Intersecţia cu axa ordonatei corespunde factorului optic iar intersecţia cu axa
abscisei reprezintă coeficientul de pierderi termice.
Acest tip de captatoare sunt de regulă utilizate când se solicită temperaturi medii
(apă caldă menajeră, încălzirea clădirilor, încălzirea apei din piscine, diverse aplicaţii
industriale etc.).

Energia captată = Qi·F

Captatoare plane cu tuburi vidate

Aceste captatoare sunt alcătuite dintr-o suprafaţă absorbantă „îmbrăcată” într-un
înveliş selectiv vidat din sticlă .

Captator cu tuburi vidate

Acest tip captează foarte eficient energia solară iar pierderile termice sunt foarte mici.
Pentru a extrage căldura din suprafaţa absorbantă este utilizat de regulă un
dispozitiv de tip CALODUC. Acesta funcţionează pe principiul vaporizării unui lichid
în contact cu suprafaţa absorbantă caldă, căldura fiind recuperată la capătul tubului,
în timp ce vaporii condensează iar condensatul este returnat gravitaţional în tubul
absorbant.
Acest tip de captatoare sunt utilizate atunci când se solicită energie la temperaturi
medii şi ridicate (apă caldă menajeră, încălzirea clădirilor, aplicaţii industriale care
solicită 60-80oC etc.).

Aspecte teoretice ale captatoarelor solare

Indiferent de tipul acestora (plane, cilindro-parabolice, cu focalizare) captatoarele
solare sunt caracterizate de randamentul acestora.

Se defineşte randamentul
instantaneu al captatorului solar
raportul dintre energia primită de
acesta şi energia solară incidentă pe
captator. Acesta se exprimă în
funcţie de un număr egal cu
diferenţa de temperatura medie tm Randamentul instantaneu al unui captator plan cu
între captator şi ambient ta, raportat simplă vitrare
tm –temperatura medie a captatorului-media
la fluxul total incident . temperaturilor intrare, ieşire din captator; ta- temperatura
mediului ambiant; Qi - fluxul total incident.

Performanţa oricărui captator solar este descrisă de bilanţul său energetic global,
care este de forma:

S c [(Qo ⋅ m ⋅ TA) D + (Qo ⋅ m ⋅ TA) d ] = Qu + Q p + E c

unde Sc reprezintă suprafaţa activă a captatorului; Qo-densitatea de putere radiantă

incidentă pe suprafaţa orizontală; m-factorul de raportare al puterii radiante pe un
plan orizontal faţă de unul înclinat; TA - produsul echivalent transmisie-absorbţie în
ansamblul geam-placă absorbantă; Qu – energia utilă, transmisă fluidului caloportor;
Qp- energia pierdută de la captator în mediul ambiant prin radiaţie, conducţie şi
convecţie; Ec – energia acumulată în captator.
a) Ecuaţii valabile pentru un captator plan
Prima ecuaţie a captatorului plan fără concentrare este descrisă în funcţie de
temperatura medie a plăcii absorbante tp:

Qu = Qi (TA) − K (t p − t a )
unde ta- temperatura mediului ambiant; K are semnificaţia unui coeficient global de
pierderi de căldură (prin părţile laterale şi feţele acestuia). Valorile lui K sunt date în
literatura de specialitate pentru diverse tipuri de captatoare, cu unul, două sau trei
geamuri, pentru diverse temperaturi ale mediului ambiant, la diverse viteze ale
vântului şi diferite tipuri de plăci absorbante.
Introducând o mărime denumită factor de eficienţă a captatorului F şi temperatura
medie a fluidului purtător de căldură, căldura utilă totală a captatorului poate fi
exprimată ca fiind descrisă de cea de-a doua ecuaţie a captatorului plan:

Qu = F [Qi (TA) − K (t m − t a )]
Factorul de eficienţă F al captatorului este o mărime constantă pentru un anumit tip
de captator şi pentru un debit de fluid stabilit. Întrucât este dificil a estima
temperatura plăcii absorbante sau cea fluidului purtător de căldură s-a procedat la
introducerea temperaturii la intrarea în captatorul solar. Astfel, notând :
G ⋅c F ⋅K
FT = [1 − exp( − )]
K G⋅c
unde G este debitul masic de fluid; c-căldura specifică a fluidului rezultă cea de-a
treia formă a ecuaţiei unui captator plan şi anume:

Qu = FT [Qi (TA) − K (t fi − t a )]
unde tfi reprezintă temperatura fluidului la intrare în captator; ta- temperatura mediului
ambiant; K are semnificaţia unui
coeficient global de pierderi de
căldură (prin părţile laterale şi
feţele acestuia).
Factorul de transport FT sau aşa
numitul coeficient de eficienţă
globală a captatorului reprezintă
de fapt raportul dintre căldura
reală, utilă, transferată fluidului şi căldura primită de către suprafaţa absorbantă a
captatorului solar. Acest factor depinde în mare măsură de debitul ce circulă prin
canalele din placa absorbantă. Se face precizarea că o creştere a debitului fluidului
purtător de căldură conduce la o creştere a factorului de transport al căldurii şi deci la
o creştere a căldurii utile totale a captatorului, ceea ce corespunde realităţii
(informativ, o creştere a debitului de 10 ori conduce la o creştere cu 40% eficienţei
captatorului). Creşterea debitului conduce în acelaşi timp şi la micşorarea diferenţei
de temperatură intrare/ieşire a fluidului rezultând o temperatură medie a captatorului
mai mică şi la reducerea pierderilor termice.
Ecuaţia este valabilă şi pentru captatoarele cu tuburi vidate.
Câteva valori informative pot fi date şi anume:
- pentru captatoare plane FT (TA) = 0,68 şi FT K = 4,9W / m 2 / 0 C

- pentru captatoare cu tuburi vidate FT (TA) = 0,58 şi FT K = 0,7W / m 2 / 0 C

Observaţii:
ƒ Funcţionarea majorităţii instalaţiilor solare este în realitate tranzitorie. În funcţie de
capacitatea lor calorică, captatoarele înregistrează diverse performanţe. Factorii ce
influenţează performanţele sunt legate de încălzirea captatorului de la o temperatura
mică ce se înregistrează la începutul zilei la o temperatura finală de funcţionare care se
atinge după-amiaza.
ƒ Pe de altă parte, o altă influenţă o au viteza vântului, variaţiile intermitente ale însoririi şi
temperaturii ambientale. Klein, Duffie şi Beckman, au demonstrat că încălzirea zilnică a
captatoarelor solare în cursul dimineţii conduce la pierderi de căldură ce pot fi importante,
dar că ele pot fi considerate neglijabile. În general, variaţiile parametrilor ce intervin în
proces sunt determinate şi cunoscute cu valorile orare. Astfel, orice predeterminare a
comportării tranzitorii a captatorilor pe durata unor intervale poate fi doar aproximativă.
Deci, nu este justificată o analiză extrem de riguroasă, preferându-se calcule cu ipoteze
simplificatoare (regimul termic este staţionar, proprietăţile materialului sunt independente
de temperatură, energia absorbită de geamuri nu influenţează sensibil pierderile termice,
căderile de temperatură în geamuri nu sunt importante, pierderile termice pe feţele
captatorului au loc către aceeaşi temperatură exterioară, efectele murdăririi şi umbririi
captatoarelor sunt neglijabile etc.).

b) Ecuaţii valabile pentru captatoarele fără vitrare:

Pentru acest tip de captatoare este valabilă ecuaţia dată de Soltau:
 ε
Qu = ( FT ⋅ A)[Qi + ( ) L] − FT K (t fi − t a )
A
unde ε este emisivitatea în infraroşu a suprafeţei absorbante şi L este lungimea de
undă în infraroşu. Datorită lipsei de informaţie privind măsurători executate la nivelul
captatoarelor cu tuburi vidate, informativ se pot lua valori ce ţin seama de viteza
vântului V:
FT (TA) = 0,85 − 0,04V şi FT K = 11,56 + 4,37V W / m 2 / 0 C

CAPTATOARE SOLARE - EFICIENŢA

Eficienţa sau randamentul unui captator solar este reprezentată printr-o ”curbă de
eficienţă”. Această curbă descrie dependenţa eficienţei η a captatorului în funcţie de
o mărime adimensională x, definită ca raportul dintre diferenţa medie de temperatură
”captator–aer ambiant”, şi radiaţia solară totală IT pe suprafaţa captatorului (în W/m2)
tm − ta
x= ,
IT
în care:
tm – temperatura medie a fluidului ce parcurge captatorul solar (în ºC);
ta - temperatura aerului ambiant (exterior) în care este amplasat captatorul (în ºC).
Un captator solar plan, normal, vitrat, are un tip de curbă de eficienţă ca în figura
alăturată.

Curba de eficienţă a unui captator plan, nevitrat

Ecuaţia curbei de eficienţă a captatorului poate fi scrisă ca un polinom de gradul al
doilea, prin intermediul a trei parametri: c0 , c1 şi c2 după cum urmează:
η ( x ) = c 0 − c1 ⋅ x − c 2 ⋅ I T ⋅ x 2
în care:
c0 - eficienţa obţinută atunci când temperatura medie a captatorului este egală cu
temperatura mediului ambiant – cât mai mare posibil, şi,
c1 , c2 – factori de pierdere de căldură ale captatorului către exterior – cât mai mici
posibil (pentru un captator bine izolat faţă de exterior).
Există trei mari tipuri de captatoare solare plane, ce se disting şi din punct de vedere
al curbei de eficienţă:
- captatoarele plane nevitrate, la care: c0 = 0,9 – 0,95 W/mK şi c1 = 10 W/m2K;
- captatoarele plane vitrate, la care: c0 = 0,75 – 0,85 W/mK şi c1 = 3-6 W/m2K;
- captatoarele cu tuburi vidate, la care: c0 = 0,65 – 0,8 W/mK şi c1 = 1 – 2
W/m2K.

Comparatie între cele trei tipuri de captatoare plane după eficienţă

Figura alăturată compară celei trei eficienţe pentru tipurile de captatoare descrise. Cu
albastru este reprezentată curba de eficienţă pentru captatorul plan nevitrat, cu negru
(mijloc) cea corespunzătoare captatorului pla vitrat, iar cu roşu cea aferentă
captatorului cu tuburi vidate.

Comparaţie între cele trei tipuri de captatoare plane după eficienţă

Exemplul din figură arată că, de exemplu pentru x = 0,10 W/m2K şi un IT = 800 W/m2,
corespunde o diferenţă de temperatură tm – ta = 80 ºC. În aceste condiţii de operare,
captatorul cu tuburi vidate indicat prezintă o eficienţă de 60%, cel plan vitrat o
eficienţă de 40%, iar cel plan nevitrat nu mai poate fi deloc utilizat în acest domeniu
de temperaturi pentru a produce energie. Acest lucru demonstrează cu claritate că
eficienţa este maximă la tuburile vidate, medie la captatoarele plane vitrate şi minimă
la cele plane nevitrate, păstrând aceleaşi condiţii de temperatură şi însorire pentru
comparaţie.
Conform standardului de măsurare EN 12975, captatoarele plane nevitrate sunt
descrise prin intermediul unui parametru adiţional cu :
(c1 − c2 u )(t m − t a )
η = η 0 (1 − cu u ) − ,
I
în care coeficienţii η0 , cu , c1 şi c2 se obţiun prin identificare cu rezultatele măsurate,
iar I (W/m2K) este radiaţia solară exprimată prin relaţia:

I = IT + ε ( α )(I LW − σ Ta4 , )
unde ILW este radiaţia de lungime mare de undă incidentă pe suprafaţa captatorului,

iar Ta (în K) este temperatura absolută a mediului ambiant. Pentru raportul ε

α dintre
emisivitate şi coefficient de absorbţie a captatorului, se poate adopta o valoare de
0,85 daca nu sunt disponibile alte informaţii.