2.

3 Recuperarea energiei solare sub formă de căldură

Pe teritoriul României, pe o suprafaţă orizontală de 1 m², putem capta anual o

cantitate de energie cuprinsă între 900 şi 1450 kWh, dependentă bineînţeles şi de anotimp.
Radiaţia medie zilnică poate să fie de 5 ori mai intensă vara decât iarna. Dar şi pe timp de
iarnă, în decursul unei zile senine, putem capta 4-5 kWh/m²/zi, radiaţia solară captată fiind
independentă de temperatura mediului ambiant. Panourile solare şi componentele de sistem
permit exploatarea sursei de energie solară în cele mai diverse domenii de aplicaţii: prepararea
apei calde de consum, încălzirea apei din piscină, aport de căldură pentru încălzirea clădirilor,
caldură pentru procese tehnologice. Premisele utilizării energiei solare pentru prepararea apei
calde de consum sunt deosebit de avantajoase datorită evoluţiei constante a necesarului pe
durata unui an calendaristic. Suprapunerea necesarului de energie pentru prepararea apei calde
menajere cu disponibilul de energie solară este mai mare decât în cazul încălzirii clădirilor.Un
sistem corect dimensionat poate să acopere 50-65% din necesarul anual de apă caldă. (aşa
numita rata de acoperire solară), vara acoperirea fiind de cele mai multe ori de 100%.
Sistemele solare termice moderne pot fi încadrate fără dificultăţi în instalaţiile din cadrul
construcţiilor şi au o durată de viaţă estimată de peste 20 ani, fiind astfel o completare ideală
în tehnica modernă de încălzire.
În cadrul Uniunii Europene, Grecia este pe primul loc în Europa cu o suprafaţă
instalată de 3 milioane mp, pe locul doi Germania peste 2,5 milioane mp, dupa care urmează
Austria cu cca. 2,1 milioane mp, Norvegia, Suedia, Spania, Portugalia, Italia etc.

2.3.1 Captatoarele plane

Încălzirea solară a apei la temperaturi relativ scăzute (sub 100°C), în scopuri menajere
sau industriale constituie un domeniu în care energia solară a cunoscut cea mai extinsă
utilizare în ultimii ani. Aceasta ocupă, primul loc în utilizarea pe scară largă a energiei solare
întrucât investiţiile iniţiale pe care le implică sunt mici, iar instalaţiile sunt folosite în toate
anotimpurile, având astfel un factor de încărcare ridicat.
Captatoarele folosite în prezent în instalaţiile solare de încãlzire a apei sunt, aproape în
exclusivitate, plane.

Elementele de baza ale unei instalaţii solare de încălzire a apei sunt captatorul şi
unitatea de stocare termică.
 Captatorul plan
Configuraţia cea mai frecventã este aceea de tip placã-tub unde tuburile au diametre de 1,2 -
1,5 cm, sunt distanţate la 12-15 cm unul de celalalt şi au capetele lipite la câte o conductã de
colectare cu diametrul de circa 2,5 cm. Izolaţia plãcii absorbante faţã de carcasã are, uzual,
grosimea de 5-10 cm. In figura 2.11 este reprezentat schematic un captator plan tipic.
Pãrţile sale principale sunt:

• suprafaţa neagrã absorbantã a radiaţiei solare, înzestratã cu mijloace de transfer

a energiei absorbite cãtre un fluid purtator de caldurã;

fig. 2.11

• una sau mai multe suprafeţe transparente pentru radiaţia solarã (geamuri),
aşezate deasupra suprafeţei absorbante, care au rolul de a reduce pierderile de
cãldurã prin convecţie si radiaţie cãtre mediul ambiant;

• izolaţia termicã a suprafeţei absorbante, prevuzutã pentru a reduce pierderile de

caldurã prin conducţie;

• carcasa.

În esenţã funcţionarea captatorului plan se bazeazã pe încălzirea suprafeţei absorbante

sub acţiunea radiaţiei solare (directe sau difuze).ãldura
C este transmisã fluidului aflat în
contact termic - direct sau indirect - cu suprafaţa absorbantã; apoi , prin circularea acestui
fluid, cãldura este transportatã spre alte elemente ale instalaţiei în care este integrat captatorul.
Drept fluid purtător de cãldură se foloseşte, în mod curent, apa sau aerul sau soluţii antigel.
Sisteme cu circulaţie forţată (instalaţia mai este echipată, de regulă, cu o sursa
auxiliară de energie; de asemenea, ea mai cuprinde mijloace pentru circularea apei şi pentru
reglarea sistemului, vase de expansiune, vase de aerisire, etc).

8
1

11

6
2

9
4
7
3
12 13

10

fig. 2.12

Instalatie solară de incălzire a apei cu circulaţie forţată

In funcţie de gradul de complexitate şi de nivelul de siguranţă în exploatare aceste sisteme pot

include următoarele elemente de bază
• captatori solari
• circuit primar (agent de încălzire)
• circuit secundar (apa menajeră)
• panou electronic de comandă şi control
• grup de pompare alcătuit din pompa de recirculare, ventil, manometru şi termometre
• valve de siguranţă pentru suprapresiuni pe circuitul de apa caldă
• rezervor de stocare al apei calde
• vas de expansiune
• sistem de încălzire extern( intră în funcţiune noaptea sau în perioada fără radiaţie solară)

Sisteme cu circulaţie naturală

:

Fig. 2.13
Instalatie solară de incălzire a apei cu circulaţie naturală-termosifon

Un sistem cu circulaţie naturală (termosifon) este prezentat schematic în figura 2.13 . În

acest sistem apa va circula prin convecţie naturală între captator şi rezervorul de stocare -
datorită diferenţei de densităţi care se stabileşte - ori de câte ori apa din captator este încălzită
prin absorbţia energiei solare.
În lipsa radiaţiei solare ar putea avea loc inversarea sensului de circulaţie a apei, ceea ce ar
conduce la cedarea căldurii stocate către mediul ambiant. Pentru a evita aceasta, trebuie ca
rezervorul de stocare să fie dispus deasupra captatorului, astfel că între capetele conductei de
legătură dintre partea superioară a captatorului şi partea inferioară a rezervorului să existe o
diferenţă de nivel de cel puţin 0,3 m; în cazul unei diferenţe de nivel sub 0,3 m, trebuie
folosită o supapă unisens.

2.3.2. Captatoare cu concentrarea radiaţiei

Captatoarele cu concentrator (sau cu focalizarea radiaţiilor) utilizează sisteme optice
bazate pe reflexie sau refracţie pentru a mări densitatea fluxului de radiaţie care cade pe
suprafaţa de captare a receptorului. În consecinţă, un captator cu focalizare poate fi considerat
ca un caz special de captator plan, modificat prin interpunerea între receptor şi Soare a unui
concentrator de radiaţii. Odată cu creşterea densităţii fluxului de radiaţie solară care ajunge la
receptor scade suprafaţa necesară de recepţie pentru o aceeaşi cantitate totală de energie
captată ceea ce determină în mod corespunzător scăderea pierderilor termice ale receptorului
şi conduce în final la obţinerea unor temperaturi mai mari în fluidul de lucru.
Pe de altă parte însă, sistemele cu concentrator funcţionează numai pe baza
componentei directe a radiaţiei solare. Radiaţia difuză este pierdută pentru captare şi în plus
apar şi alte pierderi optice suplimentare, faţă de captatoarele plane. Pe lângă acestea,
pierderile prin radiaţie la temperaturi mai mari decât cele din captatoarele plane devin din ce
în ce mai importante.
Funcţie de principiul de funcţionare şi construcţia concentratorului se pot obţine valori
foarte diverse pentru densitatea fluxului de radiaţie pe suprafeţele absorbante ale receptorului:
de la valori relativ mici de 1,5 - 2 kW/m2 până la valori foarte mari de ordinul a 10000
kW/m2. Odată cu creşterea densităţii fluxului de radiaţie creşte şi temperatura la care este
preluată cantitatea de căldură utilă. Deoarece creşterea densităţii fluxului de radiaţie atrage
după sine necesitatea îndeplinirii unor exigenţe sporite în ceea ce priveşte precizia sistemelor
optice folosite pentru concentrare, se ajunge până la urmă la creşterea costului captatorului în
ansamblu (concentrator - receptor). Astfel, costul energiei furnizate de un sistem de captare cu
focalizare este funcţie directă de temperatură la care se livrează această energie.
Din punctul de vedere al realizării practice (proiectare, tehnologie, exploatare)
captatoarele cu concentrator prezintă câteva probleme suplimentare faţă de captatoarele plane.
Astfel, cu excepţia unor sisteme cu raport mic de concentrare, toate captatoarele cu focalizare
necesită un sistem de orientare pentru urmărirea mişcării aparente diurne, lunare sau
anotimpuale a Soarelui, în aşa fel încât cu ajutorul sistemului optic de concentrare radiaţia
directă să fie dirijată permanent către suprafaţa absorbantă a receptorului.
Pe de altă parte apar şi unele cerinţe specifice pentru întreţinerea sistemelor optice, în
special pentru păstrarea calităţii suprafeţelor de reflexie sau refracţie împotriva murdăririi,
oxidării, deteriorării sau deformării.

Tipuri de captatoare solare cu concentrator

Există o mare diversitate de tipuri de captatoare solare termice, începând cu cele mai
simple de genul captatoarelor plane şi sfârşind cu cele mai complicate de genul celor cu
concentrator parabolic care necesită o urmărire continuă şi precisă a Soarelui.
Orice captator solar termic are în general randamentul de captare funcţie de temperatura de
lucru şi de temperatura mediului ambiant. De obicei puterea termică captată este proporţională
cu următorii factori:
• densitatea de putere a radiaţiei solare
cea directa plus o fracţiune din cea difuză, depinzând de raportul de concentrare;
• geometria captatorului
include: orientarea acestuia, respectiv urmărirea Soarelui; proiecţia ariei văzute de Soare într-
un plan perpendicular pe razele Soarelui; eventuale umbriri şi ecranări ale radiaţiei solare;
• eficienţa optică
legată de fracţiunea din radiaţia solară interceptată de captator care ajunge la suprafeţele
absorbante ale receptorului;
• eficienţa absorbţiei şi a transformării
din energie radiantă - optică în energie termică de către suprafeţele absorbante ale
receptorului.
Puterea termică utilă va fi puterea termică absorbită minus pierderile termice în
receptor (prin conducţie, convecţie, şi radiaţie). Se poate observa că odată cu creşterea
factorului geometric de concentrare a radiaţiei se reduce raportul între puterea termică
pierdută şi puterea termică absorbită; în schimb eficienţa absorbţiei scade iar complexitatea
sistemului creşte (din cauza geometricii pretenţioase a concentratorilor şi din cauza sistemelor
de mişcare şi urmărire a Soarelui). Odată cu creşterea complexităţii sistemului, evident creşte
şi costul instalaţiei de captare. Totuşi alegerea unui sistem de captare nu se poate face numai
după cost, deoarece factorul cel mai important într-o instalaţie termică este temperatura
agentului de lucru; or această temperatură nu poate fi atinsă întotdeauna cu orice sistem de
captare.
raportul de concentrare C

este definit ca raportul între valoarea medie a densităţii fluxului de radiaţie colectate de către
receptor şi densitatea fluxului de radiaţie care cade pe concentrator.

Raportul de concentrare poate varia de la 1, pentru captatoarele plane-fixe, până la

aproximativ 2 în cazul folosirii unor oglinzi laterale plane. Toate acestea nu necesită o
urmărire a Soarelui ceea ce oferă ca avantaj simplitatea constructivă şi funcţională. în schimb
ele pot acoperi doar domeniul de temperaturi joase, adică până la cca. 100°C.
 A doua clasă de captatoare este cea a captatoarelor cu concentrare până la C = 10
de tip est-vest, care în timpul a câtorva ore în jurul amiezei nu necesită nici o urmărire a
Soarelui. Totuşi, datorită variaţiei declinaţiei Soarelui ele necesită o ajustare periodică a
unghiului de poziţionare faţă de planul orizontal, prin rotire (eventual manuală) în jurul axei
est-vest (zilnică, săptămânală sau lunară, funcţie de raportul de concentrare - cu cât acesta este
mai mare, cu atât mai des este necesară reajustarea poziţiei).
Este posibil ca aceste tipuri de concentratori să devină în viitorul apropiat eficienţi din punctul
de vedere al costului pentru producerea aburului industrial, întrucât cu ei se pot atinge
temperaturi de lucru până la cca. 200°C
Clasa următoare este cea a captatoarelor cu raportul de concentrare maxim
geometric C = 100 de tipul cu focalizare liniară. Ele necesită o urmărire diurnă a Soarelui, cu
o mişcare în jurul unei singure axe care poate avea diverse orientări: orizontală E-V;
orizontala N-S; înclinată în planul N-S, paralelă cu axa de rotaţie a Pământului; verticală cu
captatoarele înclinate. Practic, din cauza microneregularităţilor şi a macroneregularităţilor
geometrice ale concentratorilor (cu reflexie sau refracţie), astfel de sisteme realizează rapoarte
de concentrare de cca. 30 - 50 cu care se pot atinge temperaturi de lucru de până la cca.
350°C. Din punct de vedere constructiv concentratorii din această clasă pot avea următoarele
geometrii: cilindru parabolic; fâşii de oglinzi plane sau curbe care se mişcă în jurul unor axe
paralele orientate toate pe direcţia E-V; receptor liniar mobil cu concentrator fix format dintr-
un sistem de fâşii de oglinzi fixe.
Ultima clasa de captatoare este cea care poate atinge şi chiar depăşi rapoarte de
concentrare de 1000. Astfel de concentratori sunt fie oglinzi având forma unor paraboloizi
de revoluţie cu mişcare în jurul a două axe pentru urmărirea continuă şi precisă a Soarelui; fie
sisteme de concentrare mai complexe formate dintr-un câmp de oglinzi plane (sau uşor
curbate) cu o mişcare dirijată de un calculator de proces, astfel încât toate să dirijeze radiaţia
Solară incidentă asupra unui receptor plasat în vârful unui turn. Raportul de concentrare se
limitează în general la cca. 1000 din cauza posibilităţilor de rezistenţă termică a receptorului.
Utilizarea acestor tipuri de captatoare poate deveni rentabilă în cazul unor sarcini mari
de căldură, ca de exemplu: la instalaţiile solare tehnologice, la producerea de electricitate prin
ciclu termodinamic cu vapori de apă, la producerea frigului etc.
Din categoria captatoarelor cu concentrare, cu posibilităţi de utilizare în instalaţiile
solare din construcţii se pot cita cele cu concentrator piramidal, precum şi cele cu concentrator
cilindro-parabolic.
3. Solutii constructive pentru sistemele solar termice

3.1 Captatoare solare plane

Dezvoltarea tenologică din ultimele decenii a impus pe piaţa surselor regenerabile de
energie – piaţa aplicaţiilor solar termice-un nou tip de captatoare solare plane care utilizează
tehnologii avansate de captare şi reducere a pierderilor termice.

PANOUL SOLAR CU VACUUM CU KRITPON

HELIOSTAR 400 V este un colector solar plan vacuumat, destinat sistemelor solare
cu pompă de circulaţie.Colectorul solar de înaltă performanţă HELIOSTAR 400V este
certificat conform standardului DIN 4757 şi are următoarele părţi componente:

Fig. 3.1: Componentele constructive ale colectorului solar plan HELIOSTAR 400V.

1. Carcasa metalică: este confecţionată dintr-un aliaj Al-Mg rezistent la coroziune. Carcasa
este rezistentă la presiuni foarte scăzute, ceea ce asigură realizarea si menţinerea
vacuumului din interiorul colectorului.
2. Folia termoizolantă din aluminiu ce căptuşeşte suprafaţa inferioară a carcasei metalice
3. Cadrul.metalic este confectionat dintr-un aliaj Al-Mg rezistent la coroziune.
4. Garnitura de etanşeizare a panoului este din material rezistent la temperatură şi radiaţii
UV.
5. Peretele absorbant este confecţionat dintr-un aliaj AI-1 %Mg eloxat; suprafaţa superioară
absorbantă se realizează prin acoperire galvanică în 8 stadii cu Al203 + Ni negru.
Captatorul se fixează prin sudura prin presiune pe conducta colectoare (7).
6. Conductele principale sunt din Cu, au 0.22 x 1 mm şi sunt dispuse la capetele colectorului,
de-a lungul laturilor scurte ale carcasei metalice (1 ).
7. Conducta colectoare este sudată cu (aliaj 2%Ag+P) la ambele capete de conductele
principale şi este dispusă în serpentină pe toata lungimea colectorului, fiind încastrată în
peretele absorbant.
8. Racordurile de evacuare cu flanşe pentru vid au 0.22 mm şi se află la jumatatea laturii
mari a carcasei. Prin aceste racorduri se realizează atât evacuarea aerului (vidarea), cât şi
introducerea ulterioară a kriptonului.
9. Sticla specială, securizată, cu reflexivitate scazută şi transmisivitate foarte ridicată (90-
91%, în comparaţie cu sticla obişnuită - aproximativ 80%) nu conţine fier, fiind perfect
transparentă şi este foarte riguros testată din punctul de vedere al rezistenţei mecanice (la
grindină, şocuri mecanice etc.)
10. Elementele de suport sunt distribuite uniform pe toată suprafaţă colectorului. Sunt
rezistente la temperaturi ridicate şi rolul lor este acela de a asigura planeitatea foii de sticlă
în condiţii de vacuum
11. Racordurile tur-retur cu flanşe 0.40 mm sunt sudate cu L-Ag2P la capetele conductelor
principale ale colectorului. Aceste racorduri sunt prevăzute cu bucşeØ40 mm care asigură
etanşeizarea şi realizează conexiunea cu sistemul de conducte exterioare sau
interconectarea panourilor.

Principiul de functionare a panourilor HELIOSTAR 400V cu Kripton

In sistemul vacuumat al colectorului ramâne aer rezidual la presiunea de 10-5 mbar.

Acest aer circulă în interiorul panoului sub forma unor curenti de convecţie, fapt ce contribuie
intr-o oarecare măsură la creşterea pierderilor termice. Pentru a elimina aceste pierderi, în
carcasa panoului vidat se introduce Kriptonul care, având molecule grele (gaz greu), se
amestecă cu aerul rezidual şi scade viteza curenţilor de convecţie, scăzând astfel pierderile
termice.
Randamentul termic al colectorului HELIOSTAR 400 V
Au fost efectuate măsuratori ale randamentului termic al panoului solar HELIOSTAR
400V de către Solarenergie Pruf-und Forschunsstelle Rapperswil, Elveţia. Randamentul
termic se determină din diagrama din fig.3.2. conform condiţiilor date astfel:
Constantele colectorului sunt:
η Randamentul
T Diferenţa de temperatură (K)
GK Intensitatea radiaţiei solare 800 W/ m2
ηo = 0,8099 [.]
k1 = 2,61 W/ (m2K)
k2 = 0,008 W / (m2 K)

Fig. 3.2: Randamentul termic al colectorului solar plan HELIOSTAR 400V

Constantele pentru determinarea randamentului unui colector cu Kripton sunt:

ηo = 0,813 [.]
k1 = 1,723 W/ (m2K)
k2 = 0,0127 W/ (m2 K)

In figura 3.3. este prezentată o comparaţie între randamentele termice ale diferitelor tipuri de
colectoare HELIOSTAR: standard, cu vacuum şi cu Kripton.
Fig 3.3. Comparaţie între randamentele colectorilor standard, cu vacuum şi cu adaos de
kripton

Date tehnice pentru colectorul HELIOSTAR 400 V

Fig. 3.4. Dimensiunile constructive ale panoului HELIOSTAR 400V

Suprafaţa colectorului 2,03 m2

Suprafaţa de absorbţie 1,76 m2
Dimensiunile de montaj 1040 x 2040 mm
Masa 43 kg
Volumul de lichid circulat prin interiorul conductei colectoare 1,1 l
Volumul de lichid circulat princonductele principale 0,4 l
 Limite de funcţionare pt. rata fluxului 20 -180 l/ ora/colector
Absorbanta minim 0,94
Emisivitatea termica (82oC) maxim 0,16
Randamentul optic 81%
Temperatura de functionare peste 100°C
Presiunea maximă de funcţionare 6 bar
Temperatura maximă a suprafeţei colectorului la funcţionarea în 219 °C
gol, la radiaţie de 1.000 W/m2 şi temperatura ambiantă de 25°C
Puterea/colector 1,5 kW
Densitatea de flux termic(rezistenta izolaţiei) 1000 W/m2
Randament 80%

Avantajele sistemelor de incalzire solare cu colectori plani HELIOSTAR 400V

- s-a redus coeficientul de transfer termic prin convecţie liberă în interiorul colectorului,
prin schimbarea izolaţiei termice din vată minerală cu vid + kripton;
- volum mare de transfer -intre 20 - 100 l/oră pe fiecare panou, aceasta caracteristică
implicând faptul că aceste colectoare pot fi utilizate şi în cazul încălzirii piscinelor,
indiferent dacă sunt acoperite sau nu;
- creştere semnificativă a randamentului acestor colectoare prin introducerea
kriptonului, faţă de colectoarele standard, acest fapt implicănd creşterea randamentului
în lunile reci, fiind capabile să absoarbă şi radiaţia termică solară difuză.

Captatoarele solare cu tuburi cu vid

 Fig. 3.5
Tubul vidat este componenta de bază a sistemului pasiv –evacuated tube. La ora
actuală se folosesc mai multe tipuri de tuburi vidate în industria solară mondială.
Colectorul este dotat cu tehnologia „tuburilor concentrice” aleasă pentru performanţa şi
costul de fabricaţie scăzut. Fiecare tub este compus din doua tuburi de sticlă.(Fig.3.5) Tubul
exterior este fabricat din sticlă specială (Borosilicate Glass 3.3), foarte rezistentă care suportă
impactul cu grindina de un diametru de aprox. 25mm. Tubul interior este fabricat tot din
acelaşi tip de sticlă însă este acoperit cu o substanţă cu putere mare de captare.
In partea de sus cele două tuburi sunt imbinate, iar aerul dintre ele este evacuat
formându-se astfel vid care asigură o termoizolare eficientă, pierderile fiind eliminate aproape
în totalitate.
Caracteristici de catalog pentru tuburile vidate

Model SSHT-1500 SSHT-1800

Structure All-glass concentric tube geometry
Glass Material Borosilicate glass
Length 1500 mm 1800 mm
Net Weight 1.5Kg 2.2Kg
Outer Tube Diameter 47 ±0.7 mm 58 ±0.7 mm
Inner Tube Diameter 37 ± 0.7 mm 48 ± 0.7 mm
Wall Thickness d = 1.5 mm
Transmittance of Outer Tube 0.93
AlN / Al - N (LMVF) / Al - N (HMVF) / Al / Al - N /
Absorptive Construction
Glass tube
Method of
Coating DC reactive sputtering
Deposition
Absorptance a 94%
Properties
Emittance e < 6% (100° C)
 Vacuum Gas Pressure 5 x 10-3 Pa
Stagnation Temperature (typical) ³ 270°C
Recommended Working
150°C
Temperature
Heat Loss Coefficient of
0.85W / (M2·°C)
Collector Tube
Impact Resistance Withstand 1 inch diameter hailstone without breaking
Strength (pressure tested) 1 MPa
Lifetime 20 years

Colector -Heat Pipe

Este construit din tuburi solare vidate individuale şi funcţionează pe principiul
tuburilor termice (vaporizare-condensare). Sistemul de construcţie din tuburi individuale
conferă captatorului o stabilitate ridicată. Vidul din tuburile de sticlă asigură o termoizolare
eficientă, pierderile fiind eliminate aproape în totalitate, asigurând producerea de apa caldă şi
in condiţiile unei radiaţii solare difuze.
In interiorul tubului de sticlă se montează un tub termic de cupru umplut cu un agent
de vaporizare. Tubul termic este legat de un condensator introdus prin racordare "uscată" într-
un schimbător de caldură.
Colectorul funcţionează pe principul HEAT-PIPE. Conform acestui principiu,
tubul nu este străbătut de către agentul termic lichid al circuitului instalaţiei solare, fiecare tub
avand un circuit propriu.
Absorbantul de înaltă capacitate, TiNOX, preia energia solară. Această suprafaţă
profilată absorbantă este legată de tubul termoconductor tip HEAT-PIPE printr-o piesa
metalică.
Absorbantul şi tubul HEAT-PIPE sunt amplasate într-un tub de sticlă în care există
vid de 10-5 mbar (figura 3.6)
 Fig. 3.6 Principiul "heat -pipe"

Tubul HEAT-PIPE este umplut cu lichid termic (cca. 4 g de apă cu antigel) sub vid.
Acest lucru are drept urmare faptul că lichidul din interiorul tubului HEAT-PIPE vaporizează
la 25°C. Vaporii de apă urcă apoi în tubul termic (cu inclinaţie minimă de 300) spre
condensator.

1-Condensator
2- Tub flexibil din oţel superior
3- Zona de trecere metal-sticlă
4- Tub termic
5- Strat absorbant
6- Tub din sticlă

Fig. 3.7
Transferul termic spre circuitul instalaţiei solare se realizează prin condensator.
Condensatorul este presat pe tubul colector din cupru prin care circulă agentul termic lichid
printr-un sistem uscat de legatură. Vaporii de apă din interiorul tubului HEAT-PIPE se
transformă în lichid, prin autorăcire în condensator şi se reintorc în tubul termic unde se
transformă din nou în vapori.
Limitarea temperaturii de repaus
Prin aceasta limitare (prin intermediul arcului cu memorie), temperatura din
condensator nu poate depăşi 130°C. In acest mod sunt excluse supratemperaturile în rezervor.

Temperatura < 130°C Temperatura > 130°C

Figura 3.8
1 - Disc de preluare a fortei de arcuire 1 - Arc cu memorie (netensionat)
2- Arc cu memorie (tensionat) 2- Capac de inchidere (închis)
3- Capac de inchidere (deschis) 3- Vapori de apă condensaţi (nu pot curge înapoi)
4- Vapori de apă (ascendent) 4- Arc de revenire (tensionat)
5- Apa (stare lichidă; curgere) 5- Vapori de apă (nu pot ajunge în condensator)
6- Vapori de apă în condens (recuperare
termica)
7- Condensator
8- Arc de revenire (netensionat)

Arcul cu memorie prezentat în fig. 3.8 este fabricat dintr-un metal special (metal cu
memorie) care se dilată daca temperatura creşte peste valoarea de 130 °C. In partea
superioară, arcul cu memorie este fixat pe disc. In partea inferioară, arcul este în legatură cu
capacul mobil de închidere.
Când colectorul lucrează normal, capacul de închidere este în poziţie deschis. In acest mod
vaporii de apă pot urca în condensator, respectiv lichidul condensat poate curge înapoi în
tubul termic.
 Dacă, de exemplu, din cauza unei defecţiuni a pompei în circuitul instalaţiei solare nu
se mai asigură preluarea termică, in condensator se atinge temperatura maximă de repaus de
130°C. Arcul cu memorie autodilatant impinge capacul de închidere in jos, vaporii de apă nu
mai pot urca, iar apa în stare lichidă (condensul) nu mai poate curge.
In acest mod, se intrerupe admisia termică, iar temperatura din condensator nu mai poate
creşte. Acest lucru protejează materialele din care este confectionat colectorul şi impiedică
formarea de suprapresiuni în rezervor.

Caracteristica randamentului
Caracteristica randamentului rezultă din datele măsurate şi confirmate de către Oficiul
de Testări şi Cercetări Technikum Rapperswill. Caracteristica prezintă randamentul
colectorului la o radiaţie solară de 800 W/ m2 (echivalentul pentru o zi insorită de vară).
Diferenţa de temperatură ∆T reprezintă diferenţa dintre temperatura medie a colectorului solar
şi temperatura mediului inconjurător.
Exemplu : Temperatura mediului inconjurator = 20°C, cea medie a colectorului = 60°C  ∆T
= (60°C - 20°C) = 40K  eficienta = 0,7  randamentul termic = 0,7 x 800 W = 560 W.
η -Randamentul
∆T - Diferenta de temperatura (K)
GK- Intensitatea radiatiei solare 800W/m2
ηo - 0,800
k1 = 1,9 W/ (m2 K)
k2 = 0,002 W/ (m2 K)
Fig.3.9

Avantajele colectoarelor cu tuburi vidate

• Izolare termică maximă şi pierderi prin radiaţie termică foarte reduse datorită tehnicii de
vidare a tuburilor colectoare;
• Grad ridicat de exploatare anuală, utilizarea energiei solare cu randament ridicat, chiar şi
în cazul temperaturilor exterioare joase (ger) şi radiaţie solară difuză (cca. 40% din
radiaţia anuală);
• Stratul de absorbţie de randament ridicat, patent TINOX, furnizează până la 15% mai
multă energie decât acoperirile acoperirile selective clasice. Acest lucru este sesizabil în
special când radiaţia solară este redusă şi în anotimpurile mai reci;
• Funcţionarea tip diodă a sistemului Heat-Pipe: energia solară preluată este dirijată numai
în direcţia recepţiei termice;
• Capacitatea termica joasă a colectorului cu tuburi vacuum
• Fără formare de condens sau picături de apa în colector;
• Limitare a temperaturii de repaus la sistemul Heat-Pipe. Prin arcul cu memorie se ating
maxim 130°C în condensator;
• Rezistent la coroziune datorită materialelor constructive: sticla, oţel de înaltă calitate şi
cupru;
• Durată ridicată de viaţă;
• Stabilitate faţă de condiţiile meteorologice, faţă de vânt puternic, rezistenţă extremă la
grindină datorită sticlei securizate şi tratate termic;
3.2. Captatoare solare cu concentrator

Aspecte constructive

Captatorul cu concentrare (focalizare) nu este decât un caz particular al captatorului

plan, căruia prin introducerea concentratorului de radiaţii i s-a micşorat suprafaţa de recepţie

Fig. 3.10
şi odată cu aceasta i s-au redus pierderile de căldură, obţinând în final temperaturi mai ridicate
ale fluidului de lucru.
Captatorul cu concentrator piramidal face parte din categoria captatoarelor cu
concentratorul fix.(fig.3.10) Poate fi considerat cel mai simplu captator cu concentrare, fiind
alcătuit din mai multe suprafeţe plane reflectante, astfel dispuse în raport cu captatorul, încât
să se obţină un coeficient de concentrare C cât mai ridicat (de ex. C cuprins între 2 şi 6).
Soluţia cu concentrator piramidal folosit la încălzirea solară a încăperilor constă din montarea
pe pereţii , plafonul (2) şi pardoseala din interiorul unei încăperi, precum şi pe peretele
basculant (4) din exterior, de panouri plane cu suprafaţa executată din plastic aluminizat
Elemente componente:
1. Captator plan alcătuit din ţevi prin care circulă fluidul de lucru
2. Pardosela cu suprafaţa reflectantă
3. Perete cu suprafaţa reflectantă
4. Panou cu partea interioară acoperită cu suprafaţa reflectantă
5. Perete basculant cu suprafaţa interioară reflectantă.
Toate suprafeţele reflectante, atât cele fixe, cât şi cea mobilă, sunt astfel orientate,
încât radiaţiile solare care cad pe ele, să poată ajunge după câteva reflexii la captatorul plan 5
montat în pardoseală de exemplu: punct mobil-plafon-captator: plafon-perete-captator,
pardoseală-plafon-perete-captator etc). Captatorul plan este prevăzut cu canale prin care
circulă fluidul purtător de căldură (aer, apă etc.). Cunoscând că raportul de concentrare
variază între 2 şi 6, iar factorul energetic de reflexie ia valori în jur de 0,8 se poate conta pe o
reducere a suprafeţei captatorului de 1,6 - 4,8 ori.
Tipul de concentrator piramidal, în raport cu celelalte captatoare cu concentrare,
prezintă avantajul că poate colecta pe lângă radiaţiile directe şi o bună parte din radiaţiile
difuze, mărind astfel durata de utilizare în timpul unei zile (în special în zilele cu raiaţie
solară insuficientă).
Captator cu concentrator cilindro-parabolic
Schema de principiu

fig.3.11
Elemente componente:
1. oglinda cilindro-parabolică
2. receptor
3. intrare fluid
4. ieşire fluid
5. suport.
Prin construcţia lui, acest tip de captator necesită o singură mişcare pentru urmărirea
Soarelui, numai în jurul unei singure axe. în ceea ce priveşte această mişcare, pot exista
următoarele variante:
1. Mişcarea comună a ansamblului concentrator + receptor.
2. Receptorul mobil şi concentratorul fix, orientat E-V.
 3. Receptorul fix şi concentratorul mobil.
Mişcările captatorului sau ale elementelor lui componente se pot realiza automat sau manual,
continuu sau discontinuu, toate acestea depinzând de scopul şi locul unde este utilizat. Astfel,
la instalaţiile solare unde parametrii fluidului de lucru trebuie să fie cuprinşi în limite strânse,
se impune asigurarea automată a mişcărilor captatorului după Soare, iar în celelalte cazuri,
ajustările poziţiei acestuia se pot face manual sau cu ajutorul unui motor, la intervale mai mari
care pot merge la o rotaţie pe lună, anotimp sau chiar an.
Alte două tipuri de captatoare cilindro-parabolice au fost studiate, proiectate şi
executate de ICPE. SA Bucureşti.
Fig. 3.12

a). varianta cu receptorul montat in exterior (fig. a)

are suprafaţa captatoare de 5 m2 (4 m deschidere şi 1,25 m lungime) cu receptorul

montat in exterior de focar.

b). varianta cu receptorul montat in interior (fig. b)

are o suprafaţă de captare de; 2 m2 (1 m deschidere şi 2 m lungime), cu receptorul

montat în interiorul acesteia.

In studiul captatoarelor cilindro-parabolice, elementul esenţial îl constituie randamentul de

captare.
 Randamentul unui astfel de captator cilindro-parabolic poate fi exprimat ca fiind
produsul dintre randamentul concentratorului şi randamentul receptorului.

ηcapt = ηconc ⋅ ηrecept 3.1

Astfel:

Q R ⋅ SR QU 3.2
ηconc = ηrecept =
Q ⋅S Q R ⋅ SR
Unde:
• QR - radiaţia solară care atinge receptorul de suprafaţă SR ;
• Q - radiaţia solară care atinge suprafaţa oglinzii de arie S (proiecţia oglinzii pe un plan
perpendicular pe direcţia razelor solare);
• Qu - căldura utilă preluată de fluidul care circulă prin receptor.
In ceea ce priveşte randamentul concentratorului, acesta mai este afectat şi de alţi factori ca :
• reflectivitatea oglinzii,
• precizia macro şi microgeometrică a oglinzii,
• umbrirea oglinzii şi neiluminarea întregii suprafeţe a receptorului.
De asemenea, şi randamentul receptorului depinde de pierderile de căldură care au loc
prin radiaţie, convecţie şi conducţie. Luând seama de relaţiile de calcul se folosesc pentru
determinarea pierderilor de căldură ale receptorului, şi se poate stabili în final expresia
randamentului receptorului .

Concentrator dublu-parabolic

Concentratorul dublu-parabolic face parte din familia concentratorilor care nu necesită

urmărirea Soarelui, sau necesită numai o ajustare periodică. Aceste captatoare pot atinge
factori de concentrare cuprinşi între 1,8 şi 10 şi pot colecta radiaţia solară fără urmărire
zilnică, timp de cel puţin 7 ore pe zi chiar la solstiţiu. Domeniul de temperaturi care poate fi
realizat cu un concentrator dublu-parabolic se plasează între captatorul plan şi captatorul cu
focalizare liniară (cilindro-parabolic) şi anume între 100°C şi 230°C. Acest domeniu de
temperaturi se pretează la o gamă largă de utilizări pentru concentratorul dublu-parabolic ceea
ce face din el o speranţă importantă pentru: condiţionarea aerului, producerea aburului
tehnologic, pomparea apei, producerea de energie electrică prin ciclu termodinamic cu vapori
de apă etc.
Captatorul care foloseşte un astfel de sistem este însă mai complicat constructiv şi tehnologic
decât captatorul plan obişnuit din care motiv este şi mai scump. Principiul de funcţionare,

Fig.3.13
performanţele şi unele probleme ale acestor concentratori vor fi prezentate în continuare.
Concentratorul dublu-parabolic este format din două suprafeţe cilindrice reflectante având
profile parabolice (cu focare diferite) plasate simetric faţă de planul median al captatorului.
Acest concentrator, având o poziţie unghiulară fixă î primeşte radiaţia solară pe întreaga
lăţime D, dirijând-o către suprafaţa absorbantă a captatorului plan de lăţime d cu condiţia ca
unghiul | γ |< θmax . în consecinţă acceptanţa unghiulară este 2·θmax. Aceasta depinde de
raportul între lăţimea captatorului plan d şi lăţimea deschiderii D conform relaţiei:

d 1
θ max = arcsin = arcsin 3.3
D C
Raportul c/d este raportul geometric de concentrare al captatorului dublu-parabolic.

Fig. 3.14
Captatorul trebuie orientat pe direcţia E-V şi înclinat faţă de orizontală sub un unghi i.
Dacă | γ | < θmax, sunt primite în captator atât radiaţia directă cât şi cea difuză.
 Dacă | γ | > θmax în receptor intră numai radiaţia difuză pe lăţimea d; cea directă este
reflectată înapoi în spaţiu. Adâncimea teoretică a captatorului este data de relaţia :

C +1 3.4
Ht = d ⋅ C2 − 1
2
Valorile practice ale lui H s-a constatat că trebuie să fie de cca Ht / 3. Captatorii cu
concentrator dublu-parabolic se pot monta în serie formând în ansamblu un captator plan cu
concentrare.
Problemele principale care trebuie rezolvate pentru ca un astfel de captator sa devină
comercializabil sunt:
• micşorarea costului suprafeţelor reflectante
• îmbunătăţirea performanţelor termice la temperaturi relativ ridicate (faţă de captatorii
plani) prin îmbunătăţirea izolaţiei.
O serie de cercetări efectuate la laboratorul menţionat mai sus au condus la concluzia că una
din problemele majore ale acestor captatoare o constituie creşterea pierderilor termice prin
izolaţie odată cu creşterea temperaturii peste 100°C.

Concentratorul sferic fix cu receptor mobil

Acest tip de concentrator a fost inventat de W. Gene Steward. Ideea care stă la baza
principiului de funcţionare este sugerată de figura următoare:

Fig.3.15
 Concentratorul arată ca o oglindă de forma unei calote sferice fixe ce are proprietatea
de a reflecta radiaţia solară (indiferent de poziţia Soarelui pe cer) către un focar liniar, paralel
cu razele Soarelui şi care trece prin centrul oglinzii.
Receptorul - de forma cilindrică - se poate roti în jurul a două axe, rămânând orientat
permanent pe direcţia Soarelui şi astfel plasându-se mereu în focar.
Evident, mişcarea receptorului este mult mai simplă şi consumă mai puţină energie mecanică
decât mişcarea ansamblului oglindă-receptor.
In figura 3.17 se ilustrează modul de mişcare a receptorului:
a. din poziţia de dimineata
b. trecând prin poziţia de amiază
c. către poziţia de după masă
Totodată s-a indicat mersul razelor reflectate spre focar, în cele trei cazuri.

Fig. 3.16.
Acest sistem se apreciază ca fiind interesant pentru a fi aplicat în domeniul incălzirii şi
condiţionării locuinţelor sau a clădirilor administrative, precum şi în domeniul producerii de
energie electrică prin ciclu termodinamic clasic cu turbină cu abur.
Cu acest receptor s-au obţinut vapori de apă la 150 - 200°C (intrarea apei în receptor
se face la 70°C).
Captatoare cu concentratorul mobil

Concentratoare cu oglinzi şi lentile Fresnel

0 categorie de concentratoare o constituie oglinzile şi lentilele Fresnel. Acestea se

bazează pe reflexia şi, respectiv, refracţia radiaţiei solare către un receptor, determinată de
nişte segmente de oglinzi şi de prisme. Astfel în figura următoare se prezintă schema de
principiu a unui captator cu oglinzi Fresnel cu focalizare liniară.
Un număr de segmente de oglinzi plane sau curbate (cu distanţă focală relativ mare)
sunt montate pe un stativ comun, cu posibilitatea de rotire în jurul unei axe orientate E-V.
Segmentele se mişcă în timpul zilei astfel încât radiaţia solară directă să fie dirijată către
receptor.

Fig.3.17
Un fel de generalizare spaţială a oglinzilor Fresnel îl reprezintă unul dintre cele mai
puternice tipuri de concentratoare care prezintă un deosebit interes industrial în energetica
solară, anume concentratorul cu câmp de heliostate şi receptor turn.
Pe o suprafaţă relativ mare de pământ sunt dispuse cât mai compact (fără însă să se
umbrească unele pe altele) oglinzi ce pot fi mişcate în jurul a două axe, care formează ceea ce
se cheamă un câmp de heliostate. Aceste oglinzi sunt mişcate astfel încât să urmărească
continuu mişcarea Soarelui, trimiţând razele acestuia prin reflexie către un cazan montat în
vârful unui turn (de 100 - 150 m).
 Fig. 3.18
Acest sistem de concentrare a radiaţiei (vezi figura de mai sus) poate duce la rapoarte
de concentrare de ordinul 1000 şi, în consecinţă, poate asigura temperaturi de lucru ale
agentului termic de ordinul de mărime al temperaturii necesare aburului în instalaţiile de
turbine cu abur clasice (cca. 500°C).
Pe baza acestor instalaţii se speră că se vor putea realiza centrale electrice solare de 1-
10 MW în viitorul apropiat sau chiar de 100 MW în viitorul mai indepartat.

Captatorul cu concentrator conic

în anii 1960 -1961, profesorul Giovanni Francia a proiectat şi realizat la Cesana - Torinese,
Italia (1300 altitudine) un captator solar cu concentrator conic.

Fig. 3.19.
 In fig.3.20 se prezintă schema de principiu a acestui cazan solar. Concentratorul este
construit din trei trunchiuri de con confecţionate din tablă de aluminiu. Diametrul mare este
de 3,2 m, iar diametrul cel mai mic 0,8 m.
Sistemul este prevăzut cu o structură antiradiantă care constă în cca. 2000 tuburi de
sticlă de diametru 14 mm, cu lungimea de 250 mm şi grosimea 0,2 - 0,3 mm. montate într-un
cilindru care are pereţii laterali interiori confecţionaţi dintr-un material reflectant.
La baza acestui cilindru se află cazanul cu străbatere forţată constituit dintr-o spirală plană din
ţeavă de cupru cu intrarea apei la exterior şi ieşirea vaporilor prin partea centrală.
Intregul ansamblu se poate roti manual în jurul a două axe pentru urmărirea Soarelui.
Cu acest cazan solar s-a obţinut la amiază 7 kg/h abur la 100 at şi 500 - 600°C, cu un
randament de captare de 70%. în cazul în care nu se foloseşte structura antiradiantă se
constată că randamentul de captare a energiei solare scade rapid, devenind zero la 400°C.

Captatorul cu concentrator paraboloid de revoluţie

Dintre toate tipurile de concentratori cu reflexie, forma ideală pentru obţinerea unui raport de
concentrare maxim o are paraboloidul de revoluţie. In figura 3.21. se prezintă schematic un
captator heliotermic cu concentratorul oglindă parabolică.
Pentru ca radiaţia solară să fie permanent focalizată în receptor este necesară

Fig.3.20

urmărirea continuă a Soarelui ceea ce se asigură prin mişcarea întregului ansamblu

concentrator-receptor în jurul a două axe de rotaţie.
Necesitatea urmăririi continue a Soarelui, precum şi imposibilitatea măririi acestor
concentratori peste anumite valori ale diametrului, din cauza vântului, limitează aplicarea
acestui tip de concentrator în energetica solară fie la instalaţii cu caracter experimental fie la
unele aplicaţii spaţiale. Cea mai mare oglindă parabolică mobilă construită are diametrul de
13,5 m şi este destinată pentru un turbogenerator cosmic cu puterea de 15 kW .

Cuptoare solare

Construcţia şi funcţionarea cuptoarelor solare. Denumirea de cuptor solar este data unui
sistem format, în principal, dintr-o instalaţie de captare-concentrare a radiaţiei solare şi un
receptor, situat în zona focală, în care se obţin temperaturi foarte înalte. Pentru obţinerea unor
factori de concentrare foarte ridicaţi sunt utilizate concentratoare adecvate, care pot fi:
• de tip reflectant - cu oglinzi concave -
• de tip refractant - cu lentile Fresnel -
Lavoisier a construit în 1772 un cuptor solar cu lentile, în care a atins aproape punctul de
topire al platinei (1773°C). Mai recent, in anii 1930-1932, la Institutul de Tehnologie din
California a fost construit un cuptor tot cu lentile dar cu posibilitatea obţinerii unor
temperaturi mult mai ridicate, destinat unor studii spectroscopice. Cuptoarele solare cu
concentratoare de tip reflectant s-au dovedit, însă, a fi mai practice şi mai uşor de realizat
decât cele de tip refractant şi de aceea, practic, s-a renunţat la acestea din urmă.
Concentratorul optim pentru cuptoarele solare de tip reflectant este cel de forma unui
paraboloid de revoluţie, eventual uşor modificat. Există mai multe posibilităţi de realizare a
cuptoarelor cu concentratoare parabolice, utilizarea unui tip constructiv sau a altuia depinzând
de cerinţele specifice pe care trebuie să le satisfacă cuptorul.
Cel mai simplu aranjament geometric se obţine montând oglinda parabolică astfel încât
axa sa să fie îndreptată mereu spre Soare (folosind un sistem de urmărire după două
coordonate). Cu toată simplitatea sa, sistemul are o serie de dezavantaje, şi anume:
• focarul cuptorului se află deasupra oglinzii, ceea ce face dificil accesul în zona de
lucru;
• cuptorul este greu de folosit pentru topirea materialelor întrucât creuzetul este, practic,
răsturnat cu gura în jos ;
• structura necesară pentru susţinerea şi ghidarea oglinzii parabolice devine foarte grea
şi costisitoare, o dată cu creşterea dimensiunii cuptorului.
 Se pare că unicul avantaj al acestei geometrii este absenţa oglinzilor plane secundare,
necesare în celelalte aranjamente descrise mai jos, ceea ce conduce la pierderi minime de

energie.

Fig.3.21. Aranjamente geometrice posibile pentru cuptoare solare cu concentratoare

parabolice.
0 altă posibilitate este aceea de a monta cuptorul solar cu oglinda parabolică având axa
în poziţie orizontală îndreptată spre nord (în emisfera nordică), fără a se deplasa după Soare.
Razele solare cad pe una sau mai multe oglinzi plane (heliostate) şi sunt reflectate spre
oglinda parabolică. De data aceasta, heliostatele sunt acelea care urmăresc mişcarea aparentă
a Soarelui. în această configuraţie zona focală rămâne fixă faţă de sol şi este uşor accesibilă.
Se pare că ea constituie singura configuraţie practică şi economică pentru cuptoarele solare de
mari dimensiuni.
Cuptorul cu axa orizontală poate fi folosit şi pentru topirea materialelor, cu condiţia că
creuzetul să fie rotit în jurul axei sale cu o viteză suficientă pentru a crea forţa centrifugă
necesară reţinerii materialului topit în interiorul creuzetului.
Un al treilea tip de geometric a cuptorului solar este acela în care axa paraboloidului
este verticală. Există două posibilităţi de a realiza aceasta, aşa cum se arata în figura de mai
sus (c şi d). în primul caz heliostatul se află sub oglinda parabolică, ceea ce implică asigurarea
unei anumite distanţe între ele - care poate fi destul de mare, mai ales în locurile situate la
latitudini scăzute. Pentru a evita o astfel de condiţie, se poate folosi o oglindă plană dispusă la
o distanţă relativ mică de paraboloid iar heliostatul poate fi plasat convenabil pe sol, la o
distanţă oarecare de această oglindă.
Desigur, în acest caz apar pierderi suplimentare de energie datorită introducerii unei a
treia suprafeţe reflectante. Cuptorul solar parabolic cu axa verticală are proprietatea unică de a
oferi condiţii de lucru foarte convenabile pentru topirea materialelor, întrucât reprezintă
singura geometrie în care creuzetul se afla în poziţie verticală normală. Cuptorul este însă
limitat în dimensiuni datorită problemelor de structură pe care le implică susţinerea unor
paraboloizi mari în poziţie verticală.
Primul cuptor solar modern, utilizând o oglindă parabolică cu deschidere mare, a fost
construit de Straubel, în 1921, şi utilizat de Conn, în 1935, pentru topirea oxidului de zirconiu.

Fig.3.22. Schema constructivă a cuptorului solar de 1000 kW de la Odeillo (Franţa).

Cel mai mare cuptor solar realizat până în prezent este cel de la Odeillo-Font Romeu,
Franţa, situat în Pirinei la o altitudine de cca 1820 m, unde numărul anual al zilelor senine
ajunge la 180, iar densitatea puterii radiante incidente atinge frecvent 1kW/m2. Construit sub
conducerea profesorului Felix Trombe, şi dat în folosinţă în anul 1970, cuptorul a furnizat o
putere maximă de 1000 kW în zona focală, permiţând obţinerea unor temperaturi de peste
3500oC.
Cuptorul are un concentrator parabolic cu axa orizontală fixă, distanţa focală a
acestuia fiind de 18 m, înăltimea de 40 m, iar lăţimea maximă - de 54 m. Suprafaţa parabolică
este realizată din 9500 de oglinzi plane (curbate apoi prin tensionare mecanica) din sticla
argintată, cu dimensiunile de 0,4 x 0,4 m2. Un număr de 63 de heliostate, dispuse în opt terase
şi orientate automat după Soare, asigură reflectarea razelor solare spre concentratorul
parabolic. Heliostatele au dimensiunile de 7,5 6m3 şi sunt realizate, fiecare, din 180 de oglinzi
din sticlă argintată cu dimensiunile 0,5 0,5m2. In figura următoare este prezentată o vedere a
concentratorului şi a clădirii în care se află receptorul acestui cuptor, iar în figura de mai sus
este prezentată o vedere generala a heliostatelor aceluiaşi cuptor.
Cuptorul a fost folosit pentru o serie de cercetari privind comportarea unor metale şi
materiale refractare la temperaturi ridicate, pentru purificarea unor materiale precum şi pentru
realizarea unor sinteze chimice.
Au fost realizate şi alte cuptoare solare, de dimensiuni mai mici, în Franţa, S.U.A., Rusia,
Japonia şi Egipt. Principalele domenii de utilizare a cuptoarelor solare sunt cele care implică
obţinerea unor temperaturi înalte şi a unor fluxuri termice foarte mari. Cuptoarele solare oferă
- în plus, faţă de cuptoarele convenţionale - condiţii de lucru extrem de avantajoase, şi anume:
• atmosfera poate fi controlată,
• materialul studiat este usor accesibil
• mediul contaminant, flăcările, câmpurile electrice şi magnetice sunt absente.
Uzual, temperaturile înalte se pot obţine pe două căi:
• pe cale chimică
• pe cale electrică.
Temperatura maximă posibil a fi obţinută prin arderea produselor chimice nu poate fi
determinată cu precizie. Este însă evident ca energia disponibilă într-o legatură chimică este

Fig.3.23.
limitată, şi este foarte improbabilă obţinerea unor temperaturi peste 5000oC prin reacţii
chimice.
Actualmente pot fi produse pe aceasta cale temperaturi de ordinul a 4000oC, încât - din acest
punct de vedere - cuptoarele care folosesc combustibili chimici pot concura cu cuptoarele
solare. Dar o flacăra este întotdeauna chimic activă şi, ca atare, au loc interacţiuni nedorite
între flacăra şi materialul studiat. în acest sens, cuptorul solar este incontestabil superior.
încălzirea electrică pentru obţinerea unor temperaturi înalte poate fi realizată cu rezistenţe,
prin curenţi de inducţie de înaltă frecvenţă sau cu arc electric.
La încălzirea cu rezistenţe temperatura maximă realizabilă depinde, în mare măsură,
de atmosfera în care se află elementul încălzitor şi este limitată de punctul de topire al
elementului încălzitor. Ea este de circa 3300°C în condiţiile în care se folosesc grafit sau
metale refractare, cum este wolframul, în vid sau în atmosfera inertă.
In cazul folosirii curenţilor de inducţie de înaltă frecvenţă, dacă materialul este
neconductor (electric), acesta trebuie încălzit într-o cavitate de tip corp negru şi este necesară
folosirea unui susceptor. întrucât susceptorul trebuie să fie bun conducător de electricitate,
limitările sunt identice cu cele din cazul incălzirii cu rezistenţe. încălzirea cu arc electric
permite obţinerea unor temperaturi foarte ridicate.
Un arc electric de mare intensitate, sub presiune de fluid, generează, o plasmă care - în
anumite condiţii - poate atinge temperaturi de ordinul a 10000°C. Pentru a evita contactul
direct cu materialul studiat, se dispune arcul electric în focarul unei oglinzi parabolice.
Refocalizând razele luminoase produse de arc, cu ajutorul unei a doua oglinzi parabolice, se
poate obţine temperatura înaltă în focarul celei de a doua oglinzi.
Un astfel de cuptor, cu arc-imagine, este singurul concurent serios al cuptorului solar.
Trebuie avut însă în vedere că în cuptoarele solare pot fi obţinute, actualmente, imagini ale
Soarelui cu diametre de ordinul a 15 - 30 cm. La cuptoarele cu arc-imagine, puterea necesară
realizării unor condiţii similare devine prohibitivă; aceste cuptoare se bucură însă de marele
avantaj al disponibilităţii continue. Totuşi, deocamdată cuptorul solar pare să ofere cea mai
atractivă posibilitate de obţinere a unor temperaturi înalte şi a unor fluxuri termice ridicate.
Cap. 4. Calculul termic al captatoarelor plane

Perfomanţa oricărui captator solar este descrisă, în ultima instanţă, de bilanţul său
energetic, acesta indicând modul în care este distribuită energia solară incidentă în energie
utilă şi diverse pierderi.
Bilanţul energetic global pentru un captator plan poate fi scris sub forma:

[( ) ( ) ]= Q + Q + Q
• • •
Sc Ek DA d + Ek DA dif u P a (4.1)
unde:
• Sc este aria suprafetei absorbante (active) a captatorului;
• E reprezintă densitatea de putere radiantă, incidentă pe o suprafaţă orizontală;
• k reprezintă factorul de raportare a densităţii de putere radiantă din planul orizontal la
planul captatorului;
• DA reprezintă produsul echivalent al transmisiei-absorbţiei în ansamblul geamuri-
placă absorbantă;
• Qu reprezintă căldura utilă, transmisă fluidului de lucru în unitatea de timp;
• Qp reprezintă pierderile de caldură, în unitatea de timp, de la captator la mediul
ambiant prin radiaţie, convecţie si conducţie;
• Qa reprezintă caldura acumulată în captator, în unitatea de timp.
In ecuaţia de mai sus indicele d se referă la radiaţia directă, iar indicele dif se referă la
radiaţia difuză. Intr-o analiză riguroasă, radiaţia directă şi radiaţia difuză trebuie tratate
separat. Factorul DA pentru radiaţia directă este determinat de unghiul real de incidenţă;
factorul DA pentru radiaţia difuză poate fi considerat identic cu cel pentru radiaţia directă,
calculat pentru un unghi de incidenţă de 60°.
O măsură a performanţei unui captator solar o constituie randamentul captatorului,
definit prin raportul dintre căldura utilă obţinută într-o perioadă oarecare de timp şi energia
solară incidentă pe suprafaţa captatorului, în aceeaşi perioadă de timp:
 τ2 •

∫ Q u dτ
η= τ1
τ2 (4.2)
Sc ∫ (Ek )dτ
τ1

Desigur, este de dorit să se obţină randamentul maxim pentru un captator dat însă, la
proiectarea unei instalaţii solare se urmareşte, de regulă, obţinerea energiei la un preţ de cost
minim. De aceea, s-ar putea să fie preferat un captator cu randament inferior celui tehnologic
posibil. Dacă el conduce la un preţ de cost substanţial mai redus.
Analiza detaliată a unui captator plan este o problemă foarte complicată. Totuşi, chiar şi o
analiză relativ simplă poate furniza rezultate foarte utile care pun în evidenţă variabilele mai
importante, dependenţele existente între acestea, precum şi modul în care ele afectează
performanţele captatorului. In cele ce urmează va fi prezentată o astfel de analiză,
exemplificând-o pentru o configuraţie simplă a captatorului plan, cum este cea de tip placă-
tub. Calea urmată va fi cea sugerată, admiţând iniţial următoarele ipoteze simplificatoare:
d. regimul termic al captatorului este staţionar;
e. proprietăţile de material sunt independente de temperatură;
f. energia solară absorbită de geamuri este suficient de redusă pentru a nu afecta
pierderile termice din captator;
g. propagarea căldurii prin geamuri are loc doar după direcţia perpendiculară pe
suprafaţa geamurilor;
h. căderile de temperatură în geamuri sunt neglijabile;
i. propagarea căldurii prin izolaţia faţă de carcasă are loc doar după direcţia
perpendiculară pe suprafaţa fundului carcasei;
j. gradienţii de temperatură în direcţia de curgere a fluidului purtător de căldură şi între
tuburi pot fi trataţi independent;
k. gradienţii de temperatură pe circumferinţa tuburilor pot fi neglijaţi;
l. pierderile termice prin părţile superioară şi inferioară ale captatorului au loc către
aceeaşi temperatură ambiantă;
m. cerul poate fi considerat şi un corp negru pentru radiaţia cu lungimi mari de undă. la o
temperatură echivalentă a cerului;
 n. conductele colectoare acoperă o suprafaţă mică a captatorului,încât prezenţa lor poate
fi neglijată;
o. conductele colectoare asigură o curgere uniformă a fluidului purtator de căldură spre
tuburi;
p. efectele murdăririi şi umbririi captatorului sunt neglijabile.
Ulterior, în măsura posibilităţilor, se va renunţa la unele din aceste ipoteze simplificatoare
aducându-se corecţiile necesare descrierii situaţiei reale.

Fenomenele care apar la interacţiunea dintre radiaţia termică şi o placă transparentă

(geam) sunt foarte complexe deoarece implică: reflexia pe prima interfaţa, refracţia şi
absorbţia prin material, reflexia pe a doua interfaţă, refracţia la ieşirea din material. în plus,
fasciculele reflectate se reflectă şi refractă când ajung la interfeţe.

Fig.4.1
Intr-o primă schematizare se poate admite ca fluxul de radiaţie incident se împarte în
trei: o parte se reflectă, o parte se absoarbe şi o parte trece prin placa respectivă adică:

Qi = Q R + Q A + Q D (4.3)

în care:
• Qi este fluxul radiant incident;
• QR este fluxul radiant reflectat;
 • QA este fluxul radiant absorbit;
• QD este fluxul radiant transmis
sau
1= R + A + D (4.4)
în care:
• R este factorul energetic de reflexie;
• A este factorul energetic de absorbţie
• D este factorul energetic de transmisiune.
Ca şi R şi A, factorul D este funcţie de lungimea de unda λ , de unghiul de incidenţă, de
indicele de refracţie n, si de coeficientul de extincţie K al materialului. La rândul lor n şi K
sunt funcţii de λ, dar pentru aplicaţiile tehnice ale energiei solare se poate considera că n şi K
sunt independente de λ. Aceste mărimi intervin in caracterizarea globală a ansamblului geam-
placa respectiv produsul echivalent al transmisiei-absorbţiei

D⋅A
D⋅A = (4.5)
1 − (1 − A) ⋅ R dif
Coeficientul global al pierderilor termice din captator
Pentru a uşura calculul unui captator plan se foloseşte coeficientul global al pierderilor
termice din captator. Dacă avem, de exemplu, o reţea termică ca cea din figura 4.2

Ta

Pierderi prin R6
reflexie
TG3
R5

TG2
R4
Ep
Fig. 4.2 TG1
R3

Tp
Ta
Ep 1
Qu R1
Qu K
Tc
Tp
R2
Schema echivalentă Ta
corespunzătoare unui captator plan cu trei geamuri, coeficientul global K al pierderilor de
căldură pentru acest captator va fi determinat cu usurinţă daca se va reuşi tranpunerea reţelei
termice in reţeaua termică echivalentă.
Pe o suprafaţă oarecare având arie unitară-de pe placa absorbantă, caracterizată prin
temperatura Tp, este absorbită o cantitate de energie solară în unitatea de timp

[( ) (
E P = Ek DA d + Ek DA ) ]
dif a (4.6)
Conform ecuatiei (4.6), in regim stationar (Qa=0), o parte din această energie absorbită se
regăseşte sub formă de căldură utilă (căldura transferată fluidului de lucru), iar pe de altă
parte se pierde prin părţile superioară, inferioară şi laterală ale captatorului.
Pierderilor de căldură prin partea inferioară a captatorului le corespund cele două
rezistoare în serie R1 si R2
R1, R2 reprezintă rezistenţa termică corespunzătoare transmisiei căldurii prin convecţie şi
radiaţie de la carcasă la mediul ambiant. De regulă, R1 >> R2 încât este posibil să se
considere că intreaga rezistenţă termică este datorată izolaţiei:

δi
R1 + R 2 ≅ R1 = (4.7)
λi
δi-reprezintă grosimea izolaţiei
λi -coeficientul de conductibilitate termică al izolaţiei
Pentru majoritatea captatoarelor plane, evaluarea pierderilor de căldură prin părţile
laterale este foarte complicată. Insă, într-un captator bine proiectat pierderile prin părţile
laterale trebuie sa fie mici, astefel incăt nu este necesar ca acestea sa fie determinate cu mare
precizie.
Se recomandă ca izolaţia parţilor laterale să aibă aproximativ aceeaşi grosime ca şi
izolaţia părţii inferioare. Pierderile prin părţile laterale, în aceste condiţii, pot fi estimate dacă
se presupune că propagerea căldurii în zonele considerate are loc doar după direcţia
perpendiculară pe suprafaţa laterală a captatorului.
Pierderile de căldură prin partea superioară a captatorului se datoresc radiaţiei şi
convecţiei între diversele plăci paralele reprezentate de placa absorbantă şi geamuri.
Fluxul termic între placa absorbantă, aflată la temperatura Tp şi primul geam, aflat la
temperatura TG1 este identic cu fluxul termic între oricare alte două geamuri vecine şi identic,
de asemenea, cu fluxul termic de la ultimul geam la mediul ambiant.
 Pierderile de caldura, în unitate de timp şi pe unitatea de arie, prin partea superioară a
captatorului au –în aceste condiţii –expresia:

•
q p ,s = α C ,1 (Tp − TG1 ) +
(
σ Tp − TG1
4 4
)
(4.8)
1 / εp + 1 / εg − 1

în care:
αC,1 este coeficientul de transmisie a căldurii prin convecţie de la placa absorbantă la geamul 1
σ– constanta Stefan-Boltzmann;
ε p- factorul energetic de emisie al plăcii absorbante;
ε g -factorul energetic de emisie al geamului.
Coeficientul αC,1 se poate calcula ţinănd seama de modul de determinare a
coeficientului de transmisie a căldurii prin convecţie între două plăci paralele.
Pentru aer la 100C, se recomandă următoarele relaţiide calcul al coeficientului de
transmisie a căldurii prin convecţie între două plăci paralele (in SI):
-orizontale, pentru 104<Gr<107:

α10 = 0.783
(∆T ) 0.281

(4.9)
L0.157
-inclinate la 450 , pentru 104<Gr<107:

α10 = 0.826
(∆T ) 0.310

(4.10)
L0.070

-verticale pentru 1,5 x 105<Gr<107:

α10 = 0.751
(∆T ) 0.327

(4.11)
L0.019

-verticale , pentru 1,5x 104<Gr< 1,5x 105:

α10 = 1,101
(∆T ) 0.381

(4.12)
L−0.143
In aceste formule Gr-numărul Grasshoff este definit prin:

gβ(∆T )L3
Gr = (4.13)
ν2
unde
g este acceleraţia gravitaţională
β coeficientul de dilataţie volumică al fluidului
ΔT-diferenţa de temperatură între plăci
ν- vîscozitatea cinematică a fluidului.
Pentru temperaturi diferite de 10oC se poate folosi următoarea relaţie de corecţie:

(
α t = α10 1 − 0.0018t ) (4.14)

în care t [oC] este temperatura medie a aerului dintre două plăci.

Dacă se liniarizează termenul corespunzător radiaţiei din expresia (4.8), poate fi
utilizat coeficientul de transmisie a căldurii prin radiaţie , şi expresia devine

q p ,s = (α C ,1 + α r ,1 )(Tp − TG1 )
•
(4.15)

Unde

α r ,1 =
(
σ(Tp + TG1 ) Tp + TG1
2 2
)
(4.16)
1 / εp + 1 / εg − 1

In aceste condiţii, rezistenţa termică R3 din fig.4.2 poate fi exprimată sub forma:

1
R3 = (4.17)
α c ,1 + α r ,1
O expresie analogă poate fi scrisă pentru fiecare rezistenţă termică dintre două geamuri
vecine. Cu o buna aproximaţie, putem considera rezistenţele R4 si R5 sunt egale.
Aceste rezistenţe nu sunt însă, în general, egale cu rezistenţa R3 deoarece R3 conţine
factorul energetic de emisie al plăcii absorbante, care nu este egal cu cel al geamurilor.
Ultima rezistenţă termică –între geamul superior şi mediul ambiant- are, în principiu o
expresie tot de forma (4.17), şi anume:

1
R6 = (4.18)
α c ,a + α r ,a
In care αc,a este coeficientul de transmisie a căldurii prin convecţie de la geamul superior la
aerul ambiant, şi poate fi calculat cu relatia propusa de McAdams:
 αc,a =5,7+3,8v (4.19)
unde v este viteza aerului, tangenţial la suprafaţa geamului;
αr,a este coeficientul de transmisie a căldurii prin radiaţie şi corespunde pierderilor
prin radiaţie către cerul aflat la temperatura T cer . Asa cum este însă definită rezistenţa R6,
acest coeficient trebuie raportat la temperatura aerului ambiant, Ta astfel ca expresia sa este

α r ,a =ε σ
(T G ,3
− Tcer
4 4
)
g
(TG ,3 − Ta ) (4.20)

Pentru un captator cu n geamuri în relaţia (4.20) se va inlocui indicele 3 prin n.

In condiţiile de mai sus, coeficientul global K al pierderilor termice pentru captatorul analizat
(neglijând pierderile de căldură prin părtile laterale) va fi egal cu conductanţa termică
echivalentă reţelei din fig 4.2 şi anume:

K = Ki + Ks (4.21)

Unde

1
Ki = (4.22)
R1 + R 2

Reprezintă coeficintul global al pierderilor termice prin partea inferioară a captatorului, iar

1
Ks = (4.23)
R3 + R4 + R5 + R6
reprezintă coeficientul global al pierderilor termice prin partea superioară a captatorului.
In ultima perioadă s-au dezvoltat captatoare plane la care reţeaua termică superioară
include un singur geam în sensul reducerii consumurilor materiale şi a costurilor de execuţie
acestor echipamente. In aceste condiţii densitatea puterii radiante solare este Ek(1-DA), unde
DA este factorul energetic de transmisie al geamului.
Determinarea coeficientului Ki nu ridică nici o problemă, însă calculul coeficientului
Ks este destul de laborios, deoarece în relaţiile care îl definesc intervin temperaturile plăcii
absorbante şi ale geamurilor. Or calculul acestor temperaturi se face printr-un proces iterativ.
 Transmisia căldurii de la placa absorbantă la mediul ambiant se face mai degrabă prin
radiaţie şi conducţie decât prin convecţie.
Coeficientul de transmisie a căldurii prin convecţie între plăci paralele este
independent de distanţa L dintre plăci, şi în plus, acest coeficient are o dependenţă foarte slabă
in raport cu L. In consecinţă, şi dependenţa coeficientului KS de distanţa dintre geamuri este
foarte slabă.
O variabilă destul de importantă este înclinarea î a captatorului faţă de orizontală.
Pentru calculul coeficientului KS, în cazul unei inclinări diferite de 45o, se poate utiliza o
relaţie de corecţie propusă de KLEIN:

K S (i) = K S (45)[1 − (i − 45)(0.00259 − 0.00144 ⋅ ε p )] (4.24)

în care i este inclinarea, în grade, iar ε p este factorul energetic de emisie al plăcii absorbante.
KLEIN a propus o relaţie empirică, care dă rezultate în concordanţă cu diagramele
pentru temperaturi ale plăcii absorbante cuprinse între 40o şi 130 o
–temperaturi de altfel
foarte des întâlnite in aplicaţiile practice ale diferitelor echipamente. Pentru aceasta formulă
abaterile se încadrează in +/- 0.2W/m2 oC
−1

 n 1  
K S (45) =  +  +
 (344 / Tp )[(Tp − Ta ) / (n + f )]
 α c ,a 
0.31


+
(
σ(Tp + Ta ) Tp + Ta
2 2
) (4.25)

[ε p
+ 0.0425n (1 − ε p )] + [(2n + f − 1) / ε g ] − n
−1

în care n este numărul de geamuri,iar

f = (1 − 0.04α c ,a + 5 ⋅10 −4 α 2 c ,a )(1 + 0.058n ) (4.26)

Pierderile unitare de căldură prin partea superioară a captatorului sunt definite in două
ipoteze în care se consideră pe rând absorbţie în geam sau nu.
In aceste ipoteze coeficientul global al pierderilor termice prin partea superioară a
captatorului va fi

K 1K 2
Ks = (4.27)
K1 + K 2
unde
K1-coeficient de transmisie a căldurii de la placă la geam
K2-coeficient de transmisie a căldurii de la geam la mediu ambiant
 Căldura utilă totală a captatorului va fi:

[ ]
•
Q u = FtSc E k DA e − K (Ti − Ta ) (4.28)
factorul Ft este o mărime care leagă căldura utilă reală obţinută în captator de căldura utilă
care s-ar obţine dacă întreaga placa absorbantă ar avea temperatura de intrare a fluidului de
lucru.

mC p (T0 − Ti )
Ft =
[
Sc E k DA e − K (Ti − Ta ) c ] (4.29)

In acesta condiţii putem defini randamentul instantaneu al colectorului plan ca raport

dintre căldura utilă colectată şi energia solară incidentă pe colector:

 (T − Ta )
η = Ft DA e − K i
E k 
(4.30)

se observă că:
• randamentul de funcţionare al captatorului este dependent de factorul de transport Ft.
Această mărime, care în literatura de specialitate este cunoscută ca heat removal factor,
este puternic dependentă de valorile debitului de fluid circulat în sistem, precum şi de
capacitatea calorică a fluidului (constantă de material)
• coeficientul global al pierderilor de căldură este aproape contant într-o gamă largă de
condiţii de exploatare, fiind dependent de condiţiile meteo (soare, vânt, temperatură
ambiantă) şi parametrii constructivi ai captatorului.

Stocarea energiei energiei solare în apă

Apa este un material ieftin, uşor de procurat, în care se poate stoca energia termică sub
formă de caldură sensibilă prin variaţia entalpiei sale. In sistemele de stocare a energiei
termice cu apă, energia este introdusă în sistem şi preluată din sistem prin curgerea insăşi a
mediului de stocare, eliminând astfel diferenţa de temperatură între fluidul de transport şi
mediul de stocare. Dacă sistemul de stocare este bine proiectat, costul energiei consumate
pentru pompare este relativ mic în comparaţie cu costul energiei stocate.
 Există situaţii în care fluidul din captator (sau din utilizator) nu poate fi acelaşi cu cel
din rezervorul de stocare a energiei. De exemplu, în regiunile cu climă rece este necesar a se
circula prin captator un fluid cu punct scăzut de îngheţare pentru evitarea îngheţului în zilele
geroase de iarnă. în figura de mai jos se prezinta un rezervor de stocare mixt, cu schimbătoare
de caldură în rezervor.

Fig. 4.4 Rezervor de stocare mixt, cu schimbătoare de căldură în rezervor.

În acest caz bilanţul energetic al rezervorului scris în intervalul de timp d-t are aceeaşi
formă doar ca se schimbă expresiile fluxului termic care vine de la captator Qc şi celui care
pleacă la utilizare Qu:

Q c = m
 c ⋅ c pc ⋅ (Tc,e − Tc,i ) (4.31)

unde:
• mc este debitul fluidului care circulă prin captator;
• cpc este caldura specifică la presiune constantă a fluidului care circulă prin captator;
• Tc,e este temperatura fluidului la ieşirea din captator;
• Tc,i este temperatura fluidului la intrarea în captator (se presupune că pe ţevile de
legatură nu se pierde caldură, deci temperaturile nu scad);

Q u = m
 u ⋅ c pu ⋅ (Tu,i − Tu,e ) (4.32)

unde:
• mu este debitul fluidului purtător de caldură la utilizare;
• cpu este caldura specifică la presiune constantă a fluidului care merge la utilizare
 • Tu,i este temperatura fluidului la intrarea în utilizatorul de energie;
• Tu,e este temperatura fluidului la ieşirea din utilizator.

Concluzii privind sistemele de stocare a energiei solare

In concluzie, caracteristicile pe care trebuie să le îndeplinească o unitate de stocare a energiei

solare pot fi rezumate astfel (în funcţie de domeniul de aplicaţie):
• unitatea de stocare trebuie să fie capabilă să primească energia cu maximum de viteză
fară forţe termodinamice excesive (de ex. diferenţe de temperatură; diferenţe de
presiune; diferenţe de potenţial etc.);
• unitatea de stocare trebuie să livreze energia cu maximum de viteză (dependentă de
scopul instalaţiei) fară a utiliza forţe termodinamice excesive;
• unitatea de stocare trebuie să aibă pierderi mici (o caracteristică de autodescărcare
scazută);
• unitatea de stocare a energiei trebuie să fie capabilă să suporte un număr ridicat de
cicluri încărcare-descărcare, fară diminuarea substanţială a capacităţii sale;
• unitatea de stocare trebuie să fie ieftină.
Problema stocării energiei solare nu poate fi separată complet de aceea a utilizării în sistem a
unei surse de energie auxiliară. Analiza performanţelor sistemelor de stocare, în corelaţie cu
analiza costurilor echipamentului solar de captare şi echipamentului auxiliar (care furnizează
energie convenţională), trebuie folosită pentru determinarea dimensiunilor optime ale
captatorului şi ale unităţii de stocare pentru fiecare aplicaţie particulară, în parte.