UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

FACULTATEA INGINERIE MECANICĂ, INDUSTRIALĂ ȘI

TRANSPORTURI

Departamentul Inginerie Mecanică

TERMOTEHNICA

Indicații metodice pentru lucrări de laborator

Chişinău
Editura „Tehnica-UTM”
2018
 Îndrumarul de laborator este destinat studenţilor ciclului I de
studii la programele Inginerie Mecanică; Maşini şi instalaţii
frigorifice, sisteme de climatizare; Ingineria transportului auto din
cadrul Facultăţii „Inginerie Mecanică, Industrială și Transporturi” și
include lucrări de laborator din domeniul termotehnicii.

Autori: dr., conf. univ. Aurel Guţu

dr., conf. univ. Marin Guţu

Recenzent: dr., conf. univ. Ion Cernica

© U.T.M. 2018
 Cuprins
Introducere ............................................................................................ 4
Lucrarea de laborator nr. 1
Determinarea titlului de vapori de apă .................................................. 5
Lucrarea de laborator nr. 2
Determinarea conductivității termice a materialelor prin metoda de
ţeavă ....................................................................................................... 11
Lucrarea de laborator nr. 3
Studiul transferului de căldură prin convecţie liberă la un cilindru
orizontal ................................................................................................. 20
Lucrarea de laborator nr. 4
Transferul global de căldură în schimbătorul de căldură coaxial
(de tip țeavă în țeavă) ........................................................................... 27
Anexe..................................................................................................... 36

3
 Introducere
Termotehnica studiază procesele de transfer de energie sub
formă de căldură și lucru mecanic, care intervin în mașinile și
instalațiile termice.
În mod spontan, căldura se distribuie întotdeauna în direcția
scăderii temperaturii. În viața de zi cu zi și în sistemele tehnologice
sunt situații când transferul de căldură conduce la consecințe nedorite
și, prin urmare, ar trebui să fie exclus sau redus. Cu toate acestea, o
mulțime de echipamente tehnice utile nu ar funcționa dacă nu ar
exista schimbătoare de căldură eficiente, în care, dimpotrivă,
transferul de căldură trebuie intensificat. Din punct de vedere practic,
studiul transferului de căldură oferă cunoștințe despre modul de
gestionare a proceselor termice într-o anumită măsură.
Îndrumarul conține patru lucrări de laborator. Prima lucrare se
referă la cel mai răspândit agent termodinamic – apa. Scopul lucrării
este determinarea pe cale experimentală a titlului de vapori x şi a
parametrilor vaporilor umezi saturaţi cu ajutorul diagramei h-s şi
tabelelor vaporilor de apă. A doua lucrare are ca scop determinarea
conductivității termice a materialelor prin metoda de ţeavă. Lucrarea
a treia urmărește determinarea experimentală a coeficientului de
convecţie la mișcarea liberă a aerului în jurul unui cilindru orizontal.
În lucrarea a patra se va determina pe cale experimentală coeficientul
global de transfer de căldură în schimbătorul de căldură coaxial (de
tip țeavă în țeavă).
Indicațiile metodice vin să faciliteze însușirea materialului
teoretic la disciplina Termotehnica. Sperăm că acest îndrumar de
lucrări de laborator să fie de un real folos studenților.

Conținutul rapoartelor:
 Titlul lucrării, scopul lucrării şi expunerea succintă a noțiunilor
generale ce țin de subiectul lucrării;
 Schema instalației și descrierea construcției şi a principiului de
funcționare a echipamentului studiat;
 Tabelele rezultatelor, calculele necesare și construirea graficelor;
 Analiza rezultatelor și formularea concluziilor.

4
 Lucrarea de laborator nr. 1
DETERMINAREA TITLULUI DE VAPORI DE APĂ
Scopul lucrării:
Determinarea pe cale experimentală a titlului de vapori x şi
calculul parametrilor vaporilor umezi saturaţi cu ajutorul diagramei h-
s şi a tabelelor vaporilor de apă.

Echipament şi accesorii: generator de vapori; termometru;

calorimetru; balanță electronică.

1.1. Considerații teoretice generale

Aburul este un agent termic larg utilizat în tehnică la producerea
lucrului mecanic (de exemplu, în turbine și motoare cu abur), în
scopuri tehnologice (de exemplu, în industria chimică, alimentară
etc.), pentru încălzit etc., fiind ușor de produs și având capacitatea de
a acumula cantități mari de căldură, datorită căldurii specifice înalte.
Clasificare
În funcție de natura fizică
După tip: la o presiune dată, aburul poate fi:
 abur saturat umed, când mai conține lichid;
 abur saturat uscat, când nu mai conține umiditate, dar o cât
de mică cedare de căldură îl aduce în stare de abur saturat
umed;
 abur supraîncălzit, când temperatura lui e superioară celei de
saturație la presiunea respectivă.
După presiune:
 abur pentru termoficare, cu presiunea de 1,2 - 2,0 bar;
 abur de presiune joasă (până la 15 bar), utilizat în scopuri
tehnologice și uneori în instalații de încălzire;

5
  abur de presiune medie (15 - 80 bar), folosit în turbine de
parametri medii;
 abur de presiune înaltă (80 - 221 bar), folosit în turbine de
putere mare;
La o anumită presiune ps, apa fierbe la temperatura de saturație
ts. Temperatura de saturație a apei, în funcție de presiune, se poate
calcula aproximativ cu relația:
t s  100  4 ps . (1.1)
În tehnică se consideră că procesul de fierbere la presiune
constantă decurge astfel. Absorbind căldură, apa se încălzește până la
temperatura de saturație, obținându-se apă saturată. Absorbind
căldură în continuare, apa se transformă treptat în abur, fără ca
temperatura ei să varieze. În momentul în care toată apa s-a vaporizat,
ea s-a transformat în abur saturat (uscat). Introducând căldură în
continuare, temperatura aburului crește, el devenind abur
supraîncălzit.
Amestecul format din lichid saturat și vapori saturați uscați se
numește vapori umezi. Proporția de abur saturat în amestec este titlul
vaporilor:
mabur
x , (1.2)
mapa  mabur
unde mapa este masa lichidului saturat, iar mabur este masa vaporilor
saturați uscați.
Titlul vaporilor ia valori între 0 (apă la saturație) și 1 (abur
saturat). Pentru diferite presiuni, în diagrama t-s (fig. 1.1) starea
lichidului saturat corespunde curbei cu x = 0 (numită curba limită
inferioară), iar starea corespunzătoare vaporilor saturați uscați –
curbei cu titlul x = 1, numită curbă limită superioară. Împreună cele
două curbe formează curba limită.
La presiunea atmosferică normală (101325 Pa sau 1,013 bar)
căldura latentă de vaporizare a apei este r = 2257 kJ/kg.

6
La presiuni mai mari, această căldură scade, curbele limită inferioară
și superioară se apropie întâlnindu-se la presiunea de 221,2 bar și
temperatura t = 374 °C în punctul critic, definit ca punctul în care
dispare deosebirea dintre faza lichidă și cea gazoasă.

Figura 1.1. Domeniul aburului umed (diagrama t – s).

Domeniul din diagrama t-s situat sub curba limită corespunde
vaporilor umezi.

1.2. Descrierea instalaţiei experimentale

Instalaţia este compusă din
calorimetrul 5 prevăzut cu
termometrul 4 (fig. 1.2).
Calorimetrul se alimentează cu
vapori de la generatorul de vapori
1 prin ventilul 3. Presiunea
vaporilor se măsoară cu
manometrul 2.

Figura 1.2. Schema instalaţiei.

7
 Figura 1.3 Generator de vapori:
1 − generator de vapori; 2 − manometru; 3 – buton de comandă a
supapei electromagnetice; 4 – capac-supapă de siguranță;
5 − întrerupător; 6 − furtun; 7 – duză de abur.

1.3. Pregătirea pentru funcționare

Înainte de efectuarea lucrării respectați cerințele următoare:
 Faceți cunoştință cu instrucțiunile de exploatare;
 Nu apucaţi niciodată fişa de alimentare şi priza având
mâinile ude.
 Nu aplicaţi jetul de aburi pe obiecte care conţin substanţe
dăunătoare sănătăţii.
 Nu atingeţi jetul de aburi cu mâna de la distanţă mică şi nu-l
îndreptaţi asupra persoanelor.
 Cablul de alimentare sau prelungitorul trebuie să fie în stare
bună fără îndoituri sau fisuri.
 Nu blocaţi niciodată maneta pentru abur în timpul utilizării
aparatului.

8
 1.4. Mersul lucrării de laborator
Se umple generatorul de aburi cu apă (0,8 l), apoi se conectează
la rețeaua de curent electric. După 2 min este gata de funcționare.
Se determină masa calorimetrului deşert, apoi acesta se umple
cu un volum de apă egal cu 2/3 din capacitatea lui. Se determină masa
calorimetrului cu apă mc1 și se măsoară temperatura t1 a apei din
calorimetru.
Pentru a obține abur fără condens, mai întâi, timp de 1 min, este
necesară eliminarea aburului umed într-un vas până când se încălzește
furtunul. Apoi capătul furtunului de abur se introduce în calorimetru
sub nivelul apei și se eliberează în ea vapori până când temperatura ei
va atinge valoarea de 55…65°C. În acelaşi timp, se măsoară
presiunea vaporilor Pv. După închiderea ventilului, se amestecă apa în
calorimetru și se măsoară temperatura ei t2. Apoi se află masa
calorimetrului cu apa condensată mc2.

1.5. Prelucrarea datelor experimentale

Determinarea titlului de vapori este bazată pe metoda
condensării. Vaporii umezi se condensează când sunt introduși în apa
rece din calorimetru, cedându-i o cantitate de căldură Q, kJ:
Q = mv (hx-ha2), (1.3)
în care mv este masa vaporilor condensaţi, în kg; hx - entalpia
vaporilor umezi, în kJ/kg; ha2 - entalpia apei fierbinţi, în kJ/kg,
calculată în funcție de temperatura t2.
Entalpia vaporilor umezi este funcție de titlul de vapori x şi se
determină cu expresia:
hx= h' + r·x , (1.4)
în care h' este entalpia fazei lichide la temperatura de saturaţie, iar
r - căldura latentă de vaporizare, în kJ/kg.
Valorile mărimilor h' și r se determină din îndrumătoare la
presiunea atmosferică.

9
 În același timp, cantitatea de căldură acumulată în calorimetru,
poate fi determinată cu expresia:
Q  ma (ha 2  ha1 ) , (1.5)
în care: ma este masa apei în calorimetru până la condensarea
vaporilor, în kg; ha1 – entalpia apei reci, în kJ/kg.
Entalpia apei poate fi găsită fie din îndrumătoare, în funcție de
presiune și temperatură, sau calculată cu relația:
ha= cp · t (1.6)
unde cp = 4,1868 kJ/(kg · K) este căldura specifică a apei în condiții
normale.
Prin egalarea membrilor drepți ai relațiilor (1.3) și (1.5), cu
observarea lui (1.3) se obține expresia pentru titlul de vapori x:
1 m 
x   a (ha 2  ha1 )  (h " ha 2 )  (1.7)
r  mv 
Cunoscând valoarea numerică a titlului de vapori x, se
determină mărimile termodinamice de stare ale vaporilor umezi:
v x  v1  x   v  x ;
u x  u   1  x   u   x ;
hx  h  1  x   h  x  h  h  hx  h  r  x ; (1.8)
rx
s x  s  1  x   s  x  s 
;
Ts
Aceste mărimi se pot citi și din diagrama h-s.

1.6. Întrebări de verificare

1. Cum se definește titlul de vapori? Care a fost necesitatea
introducerii acestei noțiuni?
2. Ce indică punctul critic în diagrama T – s?
3. Care este diferența dintre aburul umed și aburul uscat?
4. Prin ce parametri de stare se caracterizează aburul
supraîncălzit?
5. Cum se determină entalpia vaporilor umezi? Dar a apei?

10
 Lucrarea de laborator nr. 2
DETERMINAREA CONDUCTIVITĂȚII TERMICE A
MATERIALELOR PRIN METODA DE ŢEAVĂ

Scopul lucrării:
Determinarea experimentală a conductivității termice prin
metoda de ţeava şi stabilirea dependenţei ei de temperatura
materialului studiat; compararea rezultatelor experimentale cu
valorile tabelare.
1.1. Considerații teoretice generale
Transferul de căldură este știința care studiază legile
transferului spontan de căldură între corpuri sau părți ale corpului.
Realizând faptul că căldura nu este o formă specială de energie, ci
doar o modalitate de schimb de energie între corpuri, o definiție mai
precisă ar fi: „transferul de căldură este știința care studiază legile
transferului spontan de energie internă între corpuri sau părțile unui
corp”. Se știe că, în mod spontan, acest proces are loc întotdeauna
într-o singură direcție: de la corpuri cu o temperatură mai mare la
corpuri cu o temperatură mai scăzută. Există trei căi sau moduri
elementare de transfer de căldură: conducţia, convecția și radiaţia
termică.
Prin conducţie termică căldura este transferată prin transferul de
energie cinetică între cele mai mici particule ale corpurilor (molecule,
atomi, electroni etc.) în timpul coliziunilor lor. Este cunoscut că,
energia cinetică a acestor particule este determinată de temperatura
corpului. Conductivitatea termică poate fi prezentată schematic ca o
reacție în lanț: particulele din corp cu o temperatură mai mare, în
timpul ciocnirilor accelerează mișcarea vecinelor lor. În corpurile
solide aceasta este singura modalitate posibilă de transfer de căldură.
În corpurile lichide și gazoase, de asemenea, funcționează
mecanismul de transfer de căldură descris mai sus (conductivitatea

11
termică), dar în aceste corpuri există și un alt mecanism de transfer de
căldură condiționat de mișcarea mediului. O parte din mediul cu
temperatură mai mare și, deci cu densitate mai mică, sub acțiunea
forței Arhimede, se separă din zonele „mai reci” și mai dense (începe
circulația mediului). Deoarece această mișcare se datorează diferenței
de temperatură și are loc în mod spontan, avem de-a face cu o
modalitate specială de transfer de căldură - convecția termică.
În transferul de căldură radiant, căldura este transmisă
predominant de undele electromagnetice din diapazonul infraroșu și,
într-o măsură mai mică, din domeniul vizibil. Toate corpurile (cu
temperaturi mai mari de 0 K) emit continuu energie și fiind
înconjurate de alte corpuri, în același timp absorb o parte din energia
radiantă care cade pe ele. Cauza principală a radiației este mișcarea
particulelor încărcate, adică - temperatura corpului. Radiația este
însoțită de pierderea energiei interne a corpului (scăderea temperaturii
sale), iar absorbția, dimpotrivă, sporește energia internă a corpului.
Transferul de căldură prin radiație este un proces complex de emisie
și absorbție a energiei radiante.
Ecuația de bază a transferului de căldură conductiv, în general
și a conductivității termice, în special, este ecuația lui Fourier.
Conform acestei ecuații, căreia fluxul de căldură Q (W) este direct
proporțional cu gradientul de temperatură grad t și aria suprafeței
corpului F perpendiculară pe vectorul fluxului de căldură:
 dt
Q    F  grad t  sau în formă scalară Q    F  (1.1)
dn
unde λ este un coeficient de proporționalitate numit conductivitate
termică; dt/dn – variația temperaturii pe direcția normală la suprafața
izotermică.
Semnul minus din ecuația lui Fourier arată că căldura se
propagă în direcția descreșterii temperaturii, adică invers gradientului
de temperatură.

12
 În ecuația (1.1), Q este fluxul de căldură, adică cantitatea de
căldură care se transferă prin conducție într-o unitate de timp.
Unitatea fluxului de căldură în SI este Watt-ul, [W] = [J/s]. Pentru
conductivitatea termică obținem unitatea 
W 

m  K 
Sensul fizic al conductivității termice este după cum urmează: λ
este numeric egal cu cantitatea de căldură în J, care trece prin
conductă într-o secundă printr-un corp de suprafață izotermică de
1 m2 la o scădere a temperaturii cu 1 K pentru fiecare 1 m din
normala la suprafața izotermică.
Materialele existente conduc căldura în mod diferit.
Conductivitatea termică λ este una dintre proprietățile fizice ale
materialelor și este o mărime tabelară (Anexa 1).
Transferul de căldură poate fi staționar și nestaționar. În primul
caz, temperaturile tuturor corpurilor implicate în transferul de căldură
nu se schimbă în timp. Aceasta este o consecință a faptului că fluxul
de căldură din corpurile care degajă și primesc energie este același.
În cazul transferului de căldură nestaționar, există întotdeauna
corpuri care acumulează sau degajă căldură, ceea ce provoacă
schimbarea temperaturii.
Să explicăm esența transferului de căldură staționar și
nestaționar pe baza exemplului transferului de căldură într-o încăpere
încălzită. Vom începe să analizăm procesul din momentul în care
sistemul de încălzire este pornit, când temperatura din încăpere a fost
+10°C. Urmărind creșterea temperaturii aerului în timp, obținem un
grafic similar cu cel prezentat în figura 1.1.
Inițial se observă creșterea temperaturii. În această perioadă,
căldura este acumulată de aer (pereți, obiectele din cameră etc.) și
este însoțită de creșterea temperaturii acestor corpuri. Totodată,
căldura degajată de la sistemul de încălzire în aer și căldura care trece
prin pereții încăperii în mediul înconjurător este diferită. Fluxul de
căldură din sistemul de încălzire este mai mare decât fluxul de

13
căldură care trece prin pereții încăperii. Odată cu încălzirea încăperii
creșterea temperaturii încetinește și, după cum se observă în grafic,
după aproximativ 2 ore de la pornirea sistemului de încălzire,
creșterea temperaturii a încetat. Aceasta înseamnă că, cantitatea de
căldura primită de aer de la încălzitoare este cedată pereților exteriori
ai încăperii, neacumulând și nepierzând mai multă căldură. Acest
echilibru dinamic este principala caracteristică a transferului de
căldură staționar.

Figura 1.1. Stabilirea regimului termic staționar.

Pentru a determina conductivitatea termică a unui material se
utilizează metoda de țeavă. Metoda constă în plasarea materialului
studiat în jurul unui încălzitor electric tubular. În cadrul
experimentului, se măsoară puterea electrică a încălzitorului și
temperaturile în mai multe puncte de pe suprafețele interioare și
exterioare ale materialului investigat. Măsurătorile, desigur, ar trebui
efectuate în regim staționar. Numai în acest caz, este corect să se
presupună că toată căldura degajată de încălzitor trece prin stratul de
material studiat spre aerul din încăpere. Considerând materialul
studiat ca perete cilindric (figura 1.2), transcriem ecuația lui Fourier,
înlocuind variabila n cu raza cilindrului R:

14
 dt
Q    F  (1.2)
dR
Deoarece aria suprafeței laterale a cilindrului este F = 2πRl,
obținem
Q dR
dt    . (1.2′)
2  l   R
Integrăm în limitele peretelui (vezi figura 1.2), ținând cont de
constanța conductivității termice (pentru un material omogen al
peretelui) și a fluxului de căldură (pentru transferul de căldură
staționar). Pentru excesul de temperatură în peretele cilindric rezultă
relația
Q R
t 2  t1    ln 2 . (1.2′′)
2  l   R1
Transcriem această relație pentru fluxul termic Q, înlocuind
raportul razelor cilindrului R2/R1 cu raportul diametrelor d2/d1:
2  l  
Q  t1  t 2  . (1.3)
d2
ln
d1

Figura 1.2. Conducţia termică prin perete cilindric.

15
 Deseori ecuația Fourier sub forma (1.2) sau soluțiile particulare
în forma (1.3) sunt comparate cu legile stabilite pentru curentul
electric (legea lui Ohm) și fluxul de fluid (legea lui Bernoulli). Să
considerăm analogia cu legea lui Ohm. Este știut că curentul electric
(flux de electroni) apare atunci când există o diferență de potențial
electric ΔU sau tensiunea U. În mod analog, pentru apariția fluxului
de căldură, este necesară o diferență de temperatură Δt. Rezistența
curentului electric depinde de proprietățile fizice ale conductorului, și
anume de rezistența ohmică R. Această dependență are forma relației
I = U/R. Prin analogie introducem conceptul de „rezistență termică”
pentru conductorii de căldură. Vom nota acest parametru de asemenea
cu simbolul R. Atunci, legea Fourier poate fi adusă la o formă
similară cu legea lui Ohm,
t  t  t
Q 1 2  . (1.4)
R R
Rezistența termică R la transferul de căldură conductiv s-a
dovedit a fi funcție de diferiți factori. Pentru peretele cilindric
examinat relația (1.3) conduce la expresia:
1 d
R  ln 2 , (1.5)
2  l   d1
Prin urmare, dacă se pune problema calculului rezistenței
termice R, atunci este necesară cunoașterea geometriei peretelui
cilindric și a conductivității termice.

1.2. Descrierea instalației experimentale

Instalaţia de laborator (figura 1.3) este compusă din 3 ţevi cu
lungimea de lucru l = 600 mm. Stratul cilindric de material (ţeava 1 –
vată minerală, ţeava 2 – argilă, ţeava 3 – nisip) are diametrul interior
d1 = 13 mm şi exterior d2 = 44 mm. În interiorul ţevii este instalat un
încălzitor electric. Intensitatea curentului se reglează cu un
transformator de laborator, iar puterea se determină după indicaţiile
ampermetrului şi voltmetrului.

16
 Pentru măsurarea temperaturii materialului, pe suprafeţele
interioară şi exterioară ale stratului cilindric de material sunt montate
câte trei perechi de termocupluri, indicațiile cărora se citesc pe
ecranul dispozitivului de înregistrare.
Studiul experimental al transferului de căldură prin conducție se
face în ipoteza câmpului de temperatură unidirecțional care se
produce datorită lungimii mari a țevii în comparație cu diametrul.
Capetele ţevii sunt termoizolate. Încălzitorul electric are spiralele
repartizate uniform pe lungimea țevii.

Figura 1.3. Schema instalaţiei pentru determinarea conductivității

termice a materialelor: 1 – țeavă de inox 50×3 mm; 2 – încălzitor
electric; 3 – materialul studiat; 4 – termocuple; 5 – dispozitiv de
înregistrare; 6 – transformator de curent.

1.3. Mersul lucrării de laborator

Materialul studiat se stabileşte individual pentru fiecare grup de
studenți. Încălzitorul electric se introduce în circuit de către profesor.
După instalarea regimului staţionar estimat de la începerea
experienței (50-60 min) și identificat după constanța în timp a

17
temperaturilor, se citesc de trei ori, la un interval de 5 min, indicaţiile
aparatelor de măsurare (tabelul 1.1). În total se efectuează 3
experimente. Regimul pentru experimentul următor se setează
schimbând curentul în circuitul încălzitorului cu ajutorul
comutatorului. Măsurările se fac după stabilizarea regimului!

1.4. Prelucrarea rezultatelor experimentale

La prelucrarea datelor experimentale se folosesc valorile medii
ale celor trei măsurători ale indicaţiilor aparatelor la fiecare regim de
temperatură.
Tabelul 1.1. Date experimentale şi de calcul

Conductivitatea termică
Temperatura Temperatura

Intensitatea curentului

Temperatura medie a
Tensiunea curentului
Nr. experimentului

suprafeței suprafeței
Nr. măsurătorii

materialului,0C

λ, în W/(m∙K)
interioare t1, exterioare t2,
0 0
C C

I, A
U, V

1 2 3 4 5 6

1
2
1
3
Med
2 .

Conductivitatea termică a materialului studiat se determină din

relația (1.3) pentru peretele cilindric omogen.
În ipoteza că energia electrică se transformă integral în energie
termică, aceasta din urmă se calculează cu relația:
Q=UI, (1.6)
în care U este tensiunea curentului aplicat, în V,
iar I – intensitatea curentului, în A.
Valorile obţinute ale conductivității termice se raportează la

18
temperatura medie a materialului estimată cu relația: t = 0,5 (t1+t2).
După valorile  obţinute în trei experimente, se construieşte în
Excel graficul  = f(t) şi se determină ecuaţia care descrie această
dependenţă. Ultima se compară cu funcţiile corespunzătoare din
literatură.

1.5. Întrebări de verificare a cunoștințelor

1. Formulați legea lui Fourier – legea de bază a conducției
termice.
2. Ce indică conductivitatea termică?
3. Descrieți fenomenul fizic al conducției termice.
4. Cum variază conductivitatea termică în solide, lichide și gaze?
5. Definiți noțiunile fundamentale ale transferului de căldură:
câmp de temperatură, suprafață izotermă, gradient de
temperatură, flux termic și flux termic unitar.

19
 Lucrarea de laborator nr. 3
STUDIUL TRANSFERULUI DE CĂLDURĂ PRIN
CONVECŢIE LIBERĂ LA UN CILINDRU ORIZONTAL

Scopul lucrării:
Determinarea experimentală a coeficientului de convecție la
mişcarea liberă a aerului în jurul unui cilindru orizontal şi stabilirea
dependenţei acestui coeficient de diferenţa de temperatură între
suprafaţa cilindrului şi aerul înconjurător; prelucrarea rezultatelor
experimentale sub formă de ecuaţie criterială; compararea ecuaţiei
obţinute cu cele existente în literatura de specialitate.

1.1. Considerații teoretice

Conducția, convecția și radiația termică sunt considerate moduri
elementare de transfer de căldură. În acest caz, convecția termică în
formă pură nu este posibilă, deoarece orice mediu în care este posibilă
convecția și în care există un gradient de temperatură va transfera
căldura și prin conducție. Acest proces comun de conducție și
convecție termică se numește transfer de căldură convectiv.
Transferul de căldură convectiv se produce între suprafața unui perete
solid și mediul fluid care se mișcă în jurul său .
Convecția căldurii poate avea loc în mod liber datorită
diferenței de temperatură a mediului în diferite puncte din spațiu, și
forţat, sub influența agitatorilor externi (ventilatoare, compresoare,
pompe etc.).
Transferul de căldură convectiv este foarte dificil de a fi estimat
prin metode analitice. Dacă componenta conductivă a transferului de
căldură este descrisă prin ecuații relativ simple, atunci pentru
modelarea matematică a convecției trebuie luați în considerare mai
mulți factori:
 forma suprafeței spălate, poziționarea sa în spațiu, ce elemente

20
 influențează interacțiunea cu forțele gravitaționale;
 regimul de convecție (liber sau forțat);
 viteza și direcția fluxului de fluid față de suprafață (în cazul
convecției forțate);
 regimul de curgere a fluidului (turbulent, laminar, tranzitoriu);
 proprietățile fizice ale mediului (vâscozitatea, conductivitatea
termică, căldura specifică etc.).
Această listă nu este completă, însă este suficientă pentru a
ilustra complexitatea problemei cu care se confruntă cercetătorii în
domeniul transferului de căldură. Astăzi, problemele curgerii
turbulente a fluidelor sunt soluționate doar în linii generale, iar
soluțiile se bazează pe o serie de ipoteze, care uneori conduc la
abateri semnificative față de experiment.
Cu toate acestea, rezolvarea problemei transferului de căldură
convectiv este posibilă pe baza modelării procesului prin ecuațiile
fizicii matematice. În prezent, această problemă este rezolvată prin
metode numerice, în special prin Metoda Volumelor Finite (Metoda
Elementelor Finite). O altă variantă a studiului computațional al
transferului de căldură este utilizarea metodelor teoriei similitudinii,
bazate pe date experimentale.
Este evident că împreună cu factorii enumerați mai sus,
cantitatea de căldură pe care o va degaja în mediu (sau o va primi din
mediu) suprafața corpului solid depinde de diferența de temperatură.
Relația dintre acești factori și fluxul de căldură Q, W, este stabilită
prin ecuația Newton-Richman:
Q = α·A·Δt (1.1)
în care α este coeficient de proporționalitate W/(m2 K);
A – suprafața scăldată în mediu, m2;
Δt – diferența absolută de temperaturi ale suprafeței peretelui tw
și mediului la o distanță suficientă de perete tf, K (sau оС):
t  t w  t f

21
 Chiar dacă pare aparent simplă ecuația (1.1), calculul fluxului
de căldură pentru valorile cunoscute ale Δt și F rămâne în continuare
o sarcină dificilă. Provocarea constă în coeficientul de
proporționalitate α, numit coeficient de convecţie, care nu este o
valoare constantă, ci depinde de toți factorii enumerați mai sus cu
excepția, desigur, Δt și F.
După cum rezultă din expresia (1.1), pentru determinarea
experimentală a coeficientului de convecţie α, este necesară
cunoașterea fluxului de căldură, suprafeței corpului care degajă
căldura și valorilor temperaturilor suprafeței corpului și a mediului
care scaldă corpul. Cel mai important moment este rezolvarea
problemei măsurării fluxului de căldură. În primul rând, măsurările se
vor efectua în condițiile unui transfer de căldură staționar (condiții
descrise în lucrarea precedentă).
Trebuie remarcat faptul că studiile experimentale au fost și
continuă să fie efectuate în laboratoarele de vârf ale lumii. O întrebare
importantă este cum să fie puse la dispoziția inginerilor rezultatele
studiilor experimentale. Adică găsirea posibilității utilizării
rezultatelor în propriile calcule. O soluție bună este aplicarea
metodelor teoriei similitudinii. Elementele cheie ale acestei teorii sunt
numerele speciale, care generalizează efectele unor parametri
dispersați într-un singur parametru adimensional și care influențează
semnificativ procesul studiat. Acești parametri complecși
adimensionali sunt numiți criterii de similitudine. Toate mărimile
fizice care influențează procesul de transfer de căldură staționar pot fi
grupate sub forma câtorva numere de similitudine (Tabelul 1.1), care
au primit numele oamenilor de știință implicați în cercetarea
proceselor termice și hidrodinamice: Nusselt, Peclet, Prandtl,
Grashof, Reynolds. Toate aceste numere pot fi și criterii de
similitudine pentru diferite procese, un fel de scară pentru estimarea
cantitativă a similitudinii intensității transferului de căldură, a
regimului de curgere a fluidului și a altor aspecte ale proceselor
fizice.

22
 Tabelul 1.1. Cele mai reprezentative numere de similitudine
termică și hidrodinamică
Număr de
Relație de definiție Sensul fizic
similitudine
Caracterizează intensitatea
d
Nusselt Nu  transferului de căldură la

granița dintre perete şi fluid
Caracterizează raportul
w d
Peclet Pe  fluxurilor de căldură
a
convective și conductive
Depinde de regimul de
curgere a fluidului și este
v  d   w d măsura raportului dintre
Reynolds Re  
 v forțele de inerție și forțele de
rezistență cauzate de
viscozitate
v  cp v Caracterizează proprietăţile
Prandtl Pr   ,
a  termofizice ale fluidului
Depinde de forța portantă și
g (ts  tm )d 3
caracterizează raportul dintre
Grashof Gr 
Tm  v 2
forța de portanță și forțele de
frecare vâscoasă
α - coeficientul de convecţie, în W/(m2K); d - mărime caracteristică, m
λ - conductivitatea termică a mediului, în W/(m K); w – viteza
fluidului, m/s; a - difuzivitatea termică, în m2/s; v – viscozitatea
cinematică a fluidului, în m2/s; g – accelerația căderii libere, m/s2;

Rezultatele generalizărilor experimentale sunt prezentate de

obicei ca dependențe criteriale sub forma unui polinom. Pentru
transferul de căldură, aceste dependențe sunt date în raport cu
numărul Nusselt:
Nu = C Rex Pry Pez…, (1.2)

23
unde C, x, y, z … sunt niște numere constante.
Ecuația (1.2) ilustrează cel mai bine natura relațiilor dintre
diferite părți ale fenomenelor fizice și relația cantitativă dintre ele.
Dacă un complex nu influențează transferul de căldură, atunci
exponentul devine nul. Însă, cu cât este mai mare valoarea indicelui,
cu atât este mai mare influența acestui complex asupra transferului de
căldură.

1.2. Mersul lucrării de laborator

În această lucrare de laborator experimentele se vor desfăşura
pe instalaţia descrisă la lucrarea precedentă, folosind numai una din
ţevi, celelalte rămânând neîncălzite. Se vor citi intensitatea şi
tensiunea curentului electric, temperaturile suprafeței exterioare a
ţevii şi temperatura aerului exterior (din încăpere). Datele
experimentale şi rezultatele calculelor se vor introduce în tabelul 1.2.
Se vor efectua trei măsurători, regimurile de funcționare
fixându-se de către profesor.

1.3. Prelucrarea rezultatelor experimentale

Coeficientul de convecţie se va calcula cu expresia
Qc
 , (1.3)
  l  d cil t s  t m 
în care Qc este cantitatea de căldură evacuată într-o secundă de pe
suprafaţa ţevii prin convecţie, în W; l – lungimea țevii, considerată
l = 700 mm; dcil – diametrul exterior al țevii, considerat dcil = 50 mm;
ts – temperatura medie a suprafeței, în °C; tm – temperatura aerului în
zona neafectată, în °C.
În conformitate cu datele existente, coeficientul de convecţie la
W
mișcarea liberă a aerului are valori  2
m K

24
 Fluxul de căldură transferat prin convecție se va estima cu
relația simplă
Qc= Q - Qr , (1.4)
în care Qr este fluxul de căldură transferat prin radiație, în W.
Cantitatea de căldură degajată în urma trecerii directe a curentului
electric prin încălzitor se determină cu relația
Q = U∙I (1.5)
în care U este tensiunea curentului, în V, și I – intensitatea curentului,
în A.

Tabelul 1.2 Datele experimentale şi de calculul

Temperaturile

Numărul Grashof
Numărul Nusselt

Numărul Prandtl
curentului U, V

Coeficientul de
suprafeţei ts,
Nr. măsurătorii

mediului tm, 0C

curentului I, A

convecţie ,
Temperatura

Intensitatea
Tensiunea

W/(m2.K)
°C

1 2 3

1
2
3
Medie

Cantitatea de căldură transferată într-o unitate de timp prin

radiaţie de pe suprafaţa ţevii se determină cu legea Stefan-Boltzmann
 Ts  4  Tm  4 
Qr    d cil  l  c0     , (1.6)
 100   100  
în care c0 este coeficientul de radiaţie al cilindrului; pentru suprafaţa
din oțel inox slab lustruit se acceptă valoarea c0 = 0,5 W/(m2 K4).
După valorile  obţinute în trei experimente, în aplicația Excel,
se construieşte graficul α = f(ts - tm) şi se stabilește ecuaţia care
descrie această dependenţă.

25
 Pentru valorile temperaturii mediului în fiecare regim, cu
expresiile din Tabelul 1.3 se calculează mărimile necesare pentru
determinarea numerelor de similitudine Nu, Gr, Pr.
Pentru obţinerea ecuaţiei criteriale Nu = C (GrPr)n, în
programul Excel, se determină valorile logaritmilor naturali ale
criteriilor pentru 3 regimuri, se construieşte graficul
ln Nu = lg C + n lg(GrPr) şi se înscrie ecuaţia dreptei care descrie
această funcţie pe grafic y = ax + b. Deci a ≡ n; x ≡ lg(GrPr), iar
b ≡ lg C.
Ecuaţia criterială obținută se compară cu cele recomandate în
literatura de specialitate.

Tabelul 1.3. Proprietăţile fizice ale aerului

pentru temperaturi cuprinse între 5...50℃
Căldura specifică la presiune
cp = 1005
constantă, J/(kg·K)
Densitatea, kg/m3 ρ = 1,2883-0,004 t
Viscozitatea cinematică, m2/s v = (13,233 + 0,0934 t)/106
Conductivitatea termică, W/(m·K) λ = 0,02435 + 7,943·10-5 t
Căldura specifică la presiune
Pr = 0,7068 – 0,0002 t
constantă, J/(kg·K)

1.4. Întrebări de verificare a cunoștințelor

1. Descrieți fenomenul fizic al convecției termice.
2. Formulați legea de bază a convecției termice.
 Ce arată coeficientul de convecție 
4. Care este sensul fizic al numerelor de similitudine Nu, Gr, Pr?

26
 Lucrarea de laborator nr. 4
TRANSFERUL GLOBAL DE CĂLDURĂ ÎN
SCHIMBĂTORUL DE CĂLDURĂ COAXIAL
(DE TIP ȚEAVĂ ÎN ȚEAVĂ)

Scopul lucrării:
Determinarea pe cale experimentală a coeficientului global de
transfer de căldură, stabilirea bilanțului termic al aparatului și
influența debitelor masice asupra curbei de temperatură

1.1. Noțiuni teoretice generale

Schimbătorul de căldură este un aparat, în care se efectuează
transferul de energie între agenți termici (încălzirea - răcirea) fie
direct prin amestecarea agenților, fie printr-un perete de separare care
formează o suprafață termică. În industrie se utilizează mai frecvent
transferul de energie prin suprafață termică. În aceste schimbătoare,
energia se transferă de la agentul fierbinte la suprafața termică prin
convecție, apoi trece prin perete prin conducție și din nou se propagă
în agentul rece prin convecție.
Astfel, pentru rezistența termică totală R și coeficientul global
de transfer de căldură ks, în ipoteza peretelui plan, într-o primă
aproximație se pot scrie relațiile

R  r1  rS  r2 , respectiv 1  1    1 , m  K (1.1)
2

k S 1   2 W
α1 şi α2 reprezintă coeficienţii de transfer de căldură prin
convecţie sau coeficienți parțiali de transfer (indicele 1 indică agentul

fierbinte și 2 – agentul rece), W m2  K ; 
δ – grosimea peretelui, m;
λ – conductivitatea termică a materialului peretelui, W m  K  .
Fluxul de căldură transferat între cei doi agenți termici prin
peretele despărțitor se determină cu expresia

27
 tM
Q  A  k  tM  A , (1.2)
R
în care A reprezintă aria suprafeței termice, m2;
tM – diferența medie de temperatură a agenților, K.

Diferența medie de temperatură între cei doi agenți se determină

cu ajutorul diagramei temperaturilor t = f (A), din care se observă că
agentul fierbinte, răcindu-se de la t1’ până la t1’’ , încălzește agentul
rece de la t2’ până la t2’’. Se constată două diferențe de temperatură
limite și anume tMAX  t1  t2 și tМIN  t1  t2 .
Pentru schema din figura
1.1 prin considerații simple se
obține expresia diferenței
logaritmice de temperatură:
t  t MIN
tlog  MAX (1.3)
t
ln MAX
t MIN
t MAX
Dacă  2 , atunci
t MIN
poate fi utilizată diferența
medie aritmetică de
temperatură definită cu relația
tMAX  tMIN
tar  . (1.4)
2
Fig. 4.1. Diagrama temperaturilor (a)
Coeficientul de convecţie și circulația în contracurent a
se determină cu relația: agenților termici (b).
Nu  
 (1.5)
ds

28
în care Nu este numărul Nusselt;
ds – reprezintă dimensiunea secțiunii prin care curge fluidul
(diametrul sau, pentru secțiune inelară dech - diametrul echivalent), m;
λ – conductivitatea termică a mediului, W/(m·K).
Numărul Nusselt, numit deseori și coeficient de convecție
adimensional, se poate calcula cu formula generală:
Nu f  c  Re f  Pr fn  Pr f PrW 
m 0 , 25
;
în care Re este numărul Reynolds al mișcării;
Prf - numărul Prandtl determinat după temperatura fluidului;
PrW - numărul Prandtl al fluidului determinat după temperatura
peretelui, iar m și n – exponenți dependenți de caracterul transferului
de căldură și c – coeficient empiric.
  ds  
Gruparea adimensională Re  - caracterizează

regimul de curgere a agentului termic, iar
    cp 
Pr   - pune în evidență influența proprietăților
 a
termofizice ale agentului asupra transferului de căldură convectiv.
Pe calea experimentală au fost stabilite relațiile criteriale de
calcul a transferului de căldură prin convecție prin țevi și canale în
regim turbulent (Re > 104)
0 , 25
 Pr 
Nu f  0,021 Re  Pr  f 
0 ,8
f
0 , 43
f (1.6)
 PrW 
și pentru curgerea turbulentă prin canale inelare
0 , 45
D
Nu f  0,021 Re  Pr0 ,8
f
0 , 43
f   . (1.7)
d

Pentru zona de tranziție ( 2300 < Re <104), deocamdată nu

există relații exacte de calcul, însă, în calcule aproximative, poate fi
aplicată relația

29
 Nu f  0,008 Re 0f ,9 Pr f0, 43 ( 1.8 )
Pentru curgerea laminară a lichidelor prin țevi se recomandă
relația criterială (Re <2300):
0 , 25
 Pr 
Nu f  0,17  Re  Pr  f 
0 , 33
f
0 , 43
f (1.9)
 PrW 
În relațiile (1.6) și (1.9) prin factorul de corecție (Prf/Prw)0,25 se
pune în evidență variația proprietăților termofizice ale fluidului cu
temperatura.

1.2. Descrierea instalației experimentale

În figura 4.2 este ilustrată schema de funcționare a instalației
experimentale. Este de menționat faptul că alimentarea încălzitorului
electric din rezervorul 1 depinde de nivelul de apă admisibil și este
controlat de senzorul de nivel 3.

Figura 4.2. Schema de funcționare a instalației experimentale: 1 – rezervor de apă

caldă; 2 - termoregulator; 3 – senzor de nivel; 4 – pompă; 5 – schimbătorul de
căldură studiat; Fl – debitmetre; T – termometre.
Instalaţia de laborator (figura 4.3) este dotată cu rezervorul 4
pentru agentul termic (apă încălzită), temperatura căruia este
controlată de termostatul 3. Circulaţia agentului cald prin furtunurile
5 este asigurată de o pompă. Agentul rece, de asemenea, este apa care
este circulată de o pompă prin furtunurile 6. Debitul agenţilor este

30
controlat cu ajutorul robinetelor 7 și măsurat cu debitmetrele 8.
Temperatura agenților este înregistrată cu ajutorul termocuplurilor
montate pe cuplele 9 și montate pe aparat (10). Schimbătorul de
căldură 1 tip coaxial (țeavă în ţeavă), poate fi înlocuit cu un alt tip de
schimbător prin cuplele rapide 9. Pornirea și oprirea instalației de
laborator și a altor dispozitive necesare se efectuează de la butoanele
2, conform indicațiilor corespunzătoare.
Parametrii schimbătorului coaxial (țeavă în ţeavă):
▪ lungimea suprafeței termice - l = 0,74 m;
▪ țeava interioară (inox) - d = 8×1 mm; λ = 17 W/(m·K);
▪ țeava exterioară (plastic) - di = 12,7 mm;

Figura 4.3 Instalaţia de laborator: 1 - schimbătorul de căldură studiat (de tip

coaxial); 2 – întrerupătoare; 3 – controler pentru temperatura apei calde (TIC7); 4
– rezervor de apă caldă; 5 – furtunuri de alimentare cu apă caldă; 6 – furtunuri de
alimentare cu apă rece; 7 – robinete de reglare a debitului; 8 – afișaje debitmetre;
9 – cuple cu senzori de temperatură; 10 – senzori de temperatură; 11 – afișaje
termometre.

31
 1.3. Mersul lucrării de laborator
Înregistrarea simultană a parametrilor procesului este posibilă
numai dacă sistemul funcționează în regim staționar, adică
independent de timp. De aceea colectarea datelor experimentale este
rezonabilă în cazul în care sistemul întră în regim de funcționare
stabilă.
Instalația va funcționa în regimul stabilit până când se vor
stabiliza indicațiile tuturor termometrelor, ceea ce indică stabilirea
regimului staționar de transfer de energie;
Aceeași succesiune a acțiunilor se va repeta pentru încă două
încercări: a doua oară debitul apei încălzite este mărit (deschidem mai
mult robinetul apei încălzite), iar a treia oară este mărit debitul apei
reci (deschidem mai mult robinetul apei reci). Rezultatele măsurărilor
se introduc în tabelul 1.1 (temperaturile și debiturile V1 și V2
respective pentru fiecare agent).

Tabelul 1.1 Date experimentale

Nr  m3   m3 
t ’,(°C) t1’’, (°C) t2’, (°C) t2’’, (°C) V1 ,   V2 ,  
încerc. 1  s   s 
1
2
3

1.4. Prelucrarea rezultatelor experimentale

Se calculează căldurile cedate și recepționate în aparat:

Q1  V1    c p  (t1  t1) kW – apă încălzită (1.10)
Q2  V2    c p  (t 2  t 2 ) kW – apă rece. (1.11)

Conform bilanțului termic al aparatului, diferența Q1 - Q2 = Qp

este pierderea căldurii în mediul ambiant.

32
 Calculăm după caz diferența medie logaritmică de temperatură,
conform expresiilor (1.3), sau diferența medie aritmetică de
temperatură (1.4) precum și coeficientul global de transfer cu
Q1  W 
expresia (1.2): k ,  2 . Conform literaturii de
A  t M  m  K 
specialitate coeficientul global de transfer teoretic, pentru curgerea
forțată, este în limitele 900 - 2500 W/(m2∙K).
A  Aci
Am  ce . (1.12)
Ace
ln( )
Aci
Am – reprezintă suprafața termică medie;
Ace – suprafața interioară a conductei exterioare (plastic
transparent);
Aci – suprafața exterioară a conductei interioare (inox).
Verificăm rezultatul obținut prin expresii empirice după
următoarea schemă:
a) Calculăm mai întâi vitezele de curgere ale agenților termici
folosind ecuația de continuitate υ = V1 /S , în care V1 este debitul
volumic de agent termic, m3/s;
S, m2 – aria secțiunii de curgere a agentului (pentru apa rece
secțiunea este inelară S = 0,785( D2 - d2), iar pentru apa încălzită –
secțiunea țevii interioare S = 0,785 d2);
b) Calculăm apoi numărul Reynolds pentru ambii agenți, folosind
vd 
relația Re  , și alegem, conform ecuațiilor (1.5 – 1.9),

expresiile pentru numărul Nusselt, corespunzătoare regimului, din
care calculăm valorile teoretice ale coeficienților parțiali de transfer
prin convecție α pentru fiecare agent;
c) Cu ajutorul relației (1.1) calculăm valoarea experimentală a
coeficientului global de transfer de căldură pe care o comparăm cu

33
valoarea teoretică.
d) În final, determinăm eroarea relativă și trasăm concluziile de
rigoare.
Tabel 1.2. Proprietățile fizice ale apei saturate
a∙10-6, v∙10-6, Pr
t, °C ρ, kg/m3 λ, W/(m∙K) cp, J/(kg∙K)
m2/s m2/s
0 999,8 0,560 4217 0,13 1,789 13,5
10 999,6 0,580 4194 0,138 1,306 9,45
20 998,0 0,598 4182 0,14 1,006 7,02
30 996,0 0,615 4178 0,147 0,805 5,42
40 992,2 0,631 4179 0,15 0,659 4,31
50 988,1 0,644 4181 0,155 0,556 3,54
60 983,3 0,654 4185 0,158 0,478 3
65 980,4 0,659 4187 0,16 0,440 2,75
70 977,5 0,663 4190 0,161 0,415 2,55
75 974,7 0,667 4193 0,162 0,387 2,38
80 971,8 0,670 4197 0,163 0,365 2,22

1.5. Întrebări de verificare a cunoștințelor

1. Descrieți fenomenul fizic al transferului global de căldură în
schimbătorul de căldură țeavă în țeavă.
2. Ce ecuații se aplică la calculul termic al unui schimbător de
căldură de suprafață?
3. Ce arată coeficientul global de transfer căldură?
4. De ce în calculul termic al schimbătoarelor de căldură de suprafață
figurează diferența medie logaritmică de temperatură și nu cea
aritmetică?
5. Ce semnificație are corecția (Prf / PrW)0,25 în relațiile criteriale de
calcul?
6. Descrieți schema aplicată la calculul coeficientului global de
căldură.

34
 Bibliografie
1. Guţu A., Palaş S., Guţu C. Generarea durabilă a energiei.
Chişinău, 2007
2. Badea A. A. Bazele transferului de căldura și masă. Editura
Academiei Romane, 2004, 258 p.
3. Măndrășan T. Bazele termotehnicii. Ed. Sincron, Cluj-Napoca
1998.
4. Arhvarov A. şi a. Termotehnica. Lumina, 1991.
5. http://www.termo.utcluj.ro/termo/index.html

35
 ANEXE
Anexa 1
Conductivitatea termică pentru unele materiale la t = 25°С
Material , W m  K 
Argint 429
Cupru 380 – 401
Aur 310
Aluminiu 205 – 230
Alamă, Bronz 110
Fier (pur) 80
Fontă 55
Oțel 52
Oțel (carbon 1%) 43
Plumb 35
Oțel inoxidabil 16
Ceramică 1,5 – 3,8
Beton 0,1 – 1,8
Cărămidă 0,6 - 1
Polietilenă 0,33 – 0,51
Argilă (uscată / umedă 10%) 0,15 / 0,88
Nisip (uscat/ umed 10%) 0,33 / 1
Vată minerală grea
0,055
Vată de bumbac
Vată minerală ușoară
0,045
Lână Felt (Pâslă)
Polistiren expandat (PPS) 0,038 - 0,044
Vată minerală bazaltică 0,033- 0,037
Polistiren extrudat (EPPS, XPS) 0,03
Aer (+27°C, 1 atm) 0,026
Apă (+20°C) 0,6

36
 Anexa 2
Mărimile de stare ale apei şi aburului la saturaţie în funcţie de presiune
Căldura
Presi- Tempe Entropia Entalpia Energia internă
Volumul specific latentă de
unea ratura specifică specifică specifică
vaporizare
[bar] [°C] [m3/kg] [kJ/kg °C] [kJ/kg] [kJ/kg] [kJ/kg]
P t v' v" s' s" h' h" u' u" r
0.01 6.98 0.0010001 129,2 0.1061 8.9734 29.35 2513.4 29.35 2384.2 2485
0.02 17.51 0.0010012 67.02 0.2607 8.7214 73.45 2532.7 73.45 2398.7 2460
0.03 24.10 0.0010026 45.6S 0.3543 8.5754 100.97 2544.7 100.97 2407.7 2445
0.04 28.98 0.0010040 34.81 0.4223 8.4725 121.36 2553.6 121.36 2414.4 2433
0.05 32.90 0.0010052 28.20 0.4761 8.3930 137.71 2560.7 137,71 2419.7 2423
0.06 36.19 0.0010064 23.75 0.5206 8.3283 151.42 2566.7 151.42 2424.2 2415
0.10 45.84 0.0010102 14.68 0.6489 8.1480 191.71 2583.9 191.70 2437.1 2392
0.15 54.00 0.0010141 10.03 0.7545 8.0061 225.82 2598.3 225.80 2447.9 2372
0.20 60.09 0.0010173 7.652 0.8316 7.9060 251.28 2608.9 251.26 2455.9 2357
0.30 69.12 0.0010224 5.231 0.9435 7.7657 289.11 2624.4 289.08 2467.5 2334
0.50 81.35 0.0010302 3.241 1.0906 7.5903 340.37 2644.7 340.32 2482.7 2304
0.60 85.95 0.0010334 2.732 1.1449 7.5280 359.73 2652.2 359.67 2488.3 2292
0.80 93.51 0.0010389 2.087 1.2324 7.4300 391.53 2664.3 391.45 2497.3 2272
0.90 96.71 0.0010413 1.869 1.2690 7.3901 405.02 2669.3 404.93 2501.1 2264
1.0 99.63 0.0010436 1.694 1.3022 7.3544 417.33 2673.8 417,23 2504.4 2257
1.1 102.32 0.0010457 1.549 1.3324 7.3222 428.66 2678.0 428.55 2507.6 2250
1.4 109.32 0.0010514 1.236 1.4104 7.2409 458.24 2688.6 458.09 2515.6 2231
1.5 111.37 0.0010532 1.159 1.4331 7.2177 466.95 2691.6 466.79 2517.S 2692
1.6 113.32 0.0010549 1.091 1.4544 7.1960 475.20 2694.5 475.03 2519.9 2220
1.8 116.93 0.0010580 0.9769 1.4938 7.1565 490.52 2699.8 490.33 2524.0 2210
2.0 120.23 0.0010610 0.8852 1.5295 7.1212 504.52 2704.6 504.31 2527.6 2199
2.4 126.09 0.0010664 0.7462 1.5923 7.0602 529.5 2712.9 529.2 2533.8 2185
2.6 128.73 0.0010690 0.6923 1.6203 7.0335 540.7 2716.6 540.4 2536.6 2177
2.8 131.21 0.0010714 0.6458 1.6465 7.0088 551.3 2720.0 551.0 2539.2 2171
3.0 133.54 0.0010737 0.6054 1.6711 6.9859 561,2 2723.2 560.9 2537.0 2163
3.4 137.86 0.0010780 0.5383 1.7161 6.9442 579.7 2729.0 579.3 2546.0 2151
3.6 139.87 0.0010801 0.5102 1.7370 6.9252 588.3 2731.6 588.9 2547.9 2145
3.8 141.79 0.0010821 0.4849 1.7568 6.9072 596.5 2734.1 596.1 2549.S 2138
4.0 143.63 0.0010841 0.4621 1.7757 6.8902 604.4 2736.5 604.0 2551.7 2133
4.5 147.92 0.0010887 0.4137 1.S197 6.8511 622.9 2742.0 622.4 2555.S 2120
Indici: ' - pentru lichid ; " - pentru vapor uscat.