Lecția 24,25 (20.04.

2022)

Tema : Elemente de mecanică cuantică.

Structura și proprietățile principale ale atomilor.

§ 35. Particula în groapa de potenţial cu pereţi infiniţi

Pentru a explica cele constatate în paragraful precedent, vom cerceta un exemplu

concret, atât de simplu, încât să putem rezolva uișor ecuația Schrödinger.
Deci, reieşind din problema de bază a mecanicii cuantice, să rezolvăm această
problemă pentru o particulă (electron), care se află într-o groapă de potenţial cu
adâncime infinită: deci, să evaluăm valorile proprii şi funcţiile proprii ale ecuaţiei
Schrödinger pentru această particulă.
Admitem că particula se mişcă numai în direcţia " x" , iar energia ei potenţială
are valorile U   când   x  0 şi U  0 când 0  x   (Fig. 1a).

Fig.1.

Scriem ecuaţia Schrödinger pentru această particulă:

2m
 2  E  U   0 (1)
2
Dar deoarece particula se mişcă numai în direcţia " x" avem:
 2 2m
 E  U   0 (2)
x 2  2
Deoarece în groapa U  0 obţinem:
 2 2m
 E  0 (3)
x 2  2
În afara gropii particula nu poate pătrunde, deci   0 şi evident   0 .
2

Reieşind din condiţiile standarde pentru funcţia  , una din care stipulează că funcţia
 este continuă, trebuie de presupus că  este nulă şi la graniţele gropii, adică:

1
  (0)  0 şi  ()  0 (4)
Anume acestea sunt condiţiile de graniţă care trebuie să fie satisfăcute de soluţiile
ecuaţiei (3).
Dacă însemnăm:
2m
k2  E (5)
2
ecuaţia (3) poate fi scrisă în forma:
   k 2  0 (6)
Aceasta este o ecuaţie obişnuită diferenţială de gradul doi în raport cu coordonata
" x" . Soluţia ei este:
 ( x)  A sin( kx)  B cos(kx) , (7)
unde A şi B sunt nişte constante, valorile cărora pot fi găsite din condiţiile de
graniţă.
Condiţiile de graniţă (4) pot fi satisfăcute dacă alegem valorile corespunzătoare
ale lui k şi  . Pentru prima condiţie de graniţă avem:

 (0)  A sin( 0)  B cos(0)  0  B  0

Adică B  0 şi deci:
 ( x)  A sin( kx) (8)
Pentru a două condiţie de graniţă avem:
 (l )  A sin( k)  0 (9)
ce este posibil numai când:
k  n (n  0,1,2,3....) (10)
Cazul când n  0 decade, deoarece în acest caz k  0 şi, deci, ţinind cont că
B  0 , conform (8),  ( x)  0 , deci   0 şi particula nu există niciunde, ceea
2

ce nu poate fi. Prin urmare, condiţia (10) se va scrie ca:

kl  n (n  1,2,3....) (11)
de unde:
n 2 2
k  2
2
(12)

Valoarea energiei particulei o găsim din ecuaţia (5):
k 2 2
E (13)
2m
Ori dacă substituim (12) în (13) obţinem:
 2 2
E  n 2 (n  1,2,3...) (14)
2m 2

De unde concludem că spectrul energiei particulei nu este continuu, ci discret

(Fig. 5 b).
2
 Să evaluăm distanţa dintre nivelele energetice:
 2 2  2 2
En  En1  En  (n  1)  2
n2 
2m 2
2m 2

 2 2  2 2
 (n  2n  1) 
2
n2 
2m 2
2m 2

 2 2

 ( n 2  2n  1  n 2 ) 
2m 2

 2 2  2 2
 (2n  1)  n
2m 2
m 2

Deci
 2 2
En  n n  1,2,3... (15)
m 2
Adică distanţa dintre nivele depinde de masa particulei "m" şi lăţimea gropii.
De exemplu, pentru o moleculă de gaz cu masa m  10 kg , care se află într-
26

un vas cu lăţimea de   1cm , spectrul energetic practic este continuu, deoarece

calculul pentru n  1 ne dă:
En  10 20 eV ,
iar pentru un electron ce posedă masa de  10
31
kg , care se mişcă într-o groapă cu
0
lăţimea de dimensiunile unui atom   1A  10 10 m :
En  10 2 eV ,
adică, distanţa dintre nivelele energetice este foarte mare şi energia electronului în
groapă (atom) este discretă.
Funcţiile proprii ale ecuaţiei Schrödinger se determină suibstituind în ecuaţia (8)
n
valorile lui k  , din (11).

Se va obţine:
n
 n ( x)  A sin x (16)

de unde observăm că funcţiile proprii  , şi, prin urmare  , depind de lăţimea
2

gropii "" , coordonata " x" şi valorile lui "n" , adică de nivelele energetice care se
consideră.
  3
Să dăm valorile corespunzătoare lui n  1,2,3... şi x  0, ; ; ;  şi s-ă
4 2 4
reprezentăm grafic dependenţele   f (x) şi   f ( x) ( Fig. 6). Din această
2

figură concludem că dacă n  1 particula poate fi găsită în centrul gropii, lângă

pereţi ea nu există. Dacă n  2 , atunci ea nu poate fi nici lângă pereţi, nici în centru,
dar undeva între aceste locuri şi aşa mai departe.
3
§ 36. Electronul într-un câmp central simetric. Atomul

Să considerăm acum încă un sistem cuantic care constă dintr-un nucleu imobil
încărcat cu sarcina electrică  Zq ( q - sarcina elementară) şi un electron cu sarcina
 q , care se roteşte în jurul nucleului. Energia potenţială a electronului în cîmpul
nucleului va fi:
Zq 2
U  , (17)
r
unde r este distanţa de la nucleu pînă la electron.
Ecuaţia Schrödinger în acest caz are aspectul:
2m q  Zq 2 
   2 E 
2
  0 , (18)
  r 
unde mq este masa electronului.
Rezolvarea acestei ecuaţii este complicată şi de aceea vom considera numai
rezultatul.
Această ecuaţie are soluţii care satisfac condiţiile standarde ale funcţiei 
pentru:
1) toate valorile pozitive a energiei (parametrului E ) E  0
2) valorile negative discrete ale energiei egale cu:
mq q 4 Z 2
En   , (19)
2 2 n 2
unde n  1,2,3... şi se numeşte numărul cuantic principal.
În cazul când E  0 energia cinetică a electronului este mai mare ca energia lui
potenţială şi electronul se rupe de la nucleu devenind liber, iar cînd E  0 ,
electronul este legat de nucleu. Deci, cum reiese din ecuaţia (19), energia
electronului în aşa sistem este cuantificată pe numărul cuantic principal "n" .
4
 În ceea ce priveşte funcţiile proprii ale ecuaţiei Schrödinger – ele par de a fi
cuantificate pe trei numere cuantice:

1) numărul cuantic principal n  1,2,3,4................

2) numărul cuantic orbital   0,1,2....(n  1)
3) numărul cuantic magnetic m  ...  1,0,1...  

Aceasta înseamnă că fiecărui nivel energetic determinat de valoarea numărului

cuantic principal n , îi corespund mai multe stări ale electronului, caracterizate prin
valorile numărului cuantic orbital l . Aceste stari se numesc stărti degenerate.
Gradul de degenerare a unui nivel este dat de numarul de stări distincte ale
electronului care corespund aceleeşi valori ale energiei. În Tabela 1 sunt prezentate
starile energetice ce corespund primelor trei nivele energetice. Sunt utilizate
simbolurile convenţionale utilizate in fizica atomică conform carora, starea cu l  0
se numeşte stare s , cu l  1 - stare p , cu l  2 stare d etc.
Se poate de observat că numărul de stari ale electronului ce corespund fiecărei
energii (stari degenerate) este multiplu lui n 2 . Starea 1s se numeşte stare
fundamentală a atomului, iar toate celelalte stari se numesc stari excitate.

Tabela 1.

En
Valorile numerelor cuantice Numărul de
Starea electronului
n l m stări
E1 1 0 0 1s 1
0 0 2s
-1 2 px
E2 2 4
1 0 2 py
+1 2 pz
0 0 3s
-1 3 px
1 0 3 py
+1 3 pz
E3 3 3 d1 9
-2
-1 3 d2
2 0 3 d3
+1 3 d4
+2
3 d5

Numerele cuantice au următorul sens fizic:

n - determină energia totală a electronului
 - determină momentul cinetic a lui
5
 M e   (  1) (20)
m - determină proiecţia momentului cinetic pe o direcţie "d " în spaţiu, care se
separă prin aplicarea unui câmp magnetic sau electric:
M d  m (21)
În sfârşit, deja este cunoscut că electronul posedă şi un moment cinetic propriu,
care primeşte valorile:
M s   S ( S  1) , (22)
1
unde S - numărul cuantic de spin ( S  ) . De aceea din (22) avem:
2
11  
Ms  
  1  3 (23)
22  2
Proiecţia spinului pe direcţia dată (d ) în spaţiu poate primi valori care se
deosebesc prin  , adică:
M sd  ms  , (24)
unde:
1
ms   S   (25)
2
Deci, proiecţia momentului cinetic propriu al electronului poate primi valorile:
1 1
M sd    ; M sd    (26)
2 2
În majoritatea formulelor intră nu momentul cinetic propriu al electronului, adică
M s , dar proiecţia lui pe o axă. De aceea se consideră că momentul cinetic propriu
1 1 1
al electronului este  sau   . Se mai spune că spinul electronului este ori
2 2 2
1
 , având în vedere că aceste valori se iau în unităţi  .
2
Menţionăm că, dacă particula încărcată, cum ar fi electronul, se mişcă şi posedă
moment cinetic, atunci neapărat ea posedă şi moment magnetic, legat cu momentul
cinetic. Momentul magnetic orbital al electronului în atom este legat cu momentul
cinetic orbital prin relaţia giromagnetică (paragraful 4):
l q

Ml 2mq
Luând în consideraţie (20) avem:
q q
l   Ml   (  1) (27)
2m q 2m q
De unde se vede că momentul magnetic orbital este o mărime tot cuantificată
după numărul cuantic orbital:
6
  l   b (  1) (28)
unde:
q
b  (29)
2mq
este magnetonul lui Bohr – Procopiu.
Mai departe, momentul cinetic propriu, adică spinul este legat cu momentul
magnetic propriu al electronului prin relaţia (paragraful 4):
s q
 (30)
Ms mq
deci, dacă luam în consideraţie (22) avem:
q q
s   Ms   S ( S  1) (32)
mq mq
Acest moment magnetic propriu, după cum vedem, tot este cuantificat după
numărul cuantic de spin.
Pentru a găsi proiecţia momentului magnetic propriu pe o direcţie dată (d ) în
spaţiu, utilizăm relaţiile (30) şi (26):
q q  1 
 sd   M sd          b (33)
mq mq  2 
Deoarece în majoritatea formulelor intră nu momentul magnetic propriu al
electronului, adică  s , dar proiecţia lui pe o axă, se consideră că momentul magnetic
propriu al electronului este egal cu un magneton Bohr – Procopiu.

§ 37. Atomul cu mai mulţi electroni. Principiul lui Pauli. Sistemul

periodic al elementelor chimice
Considerăm un atom cu mai mulţi electroni cu sarcina nucleului Z  1. Fie că în
jurul nucleului se mişcă k electroni. Fiecare din aceşti electroni se mişcă în cîmpul
central – simetric al nucleului şi pentru fiecare din ei se poate de scris şi de rezolvat
ecuaţia Schrodinger, luînd în consideraţie variaţia energiei potenţiale care diferă
datorită diferitor distanţe ale electronilor pînă la nucleu, precum şi ecranarea sarcinii
nucleului de către straturile interne ale electronilor. De aceea starea oricarui electron
aparte se va determina de valorile celor 4 numere cuantice: n ,  , m şi ms .
Mulţimea stărilor posibile se ordonează prin gruparea lor în pături şi subpături.
Toţi electronii ce posedă aceeaşi valoare a numărului cuantic principal n , fac
parte dintr-o pătură electronică. Pentru aceeaşi valoare a numărului cuantic
principal, starile electronului cu diferite valori ale numarului cuantic orbital, l ,
formează subpături electronice. Pentru a da o denumire prescurtată a păturilor
electronice se utilizează urmatoarele simboluri: K (n  1); L(n  2); M (n  3)
7
etc. Subpăturile, caracterizate prin numărul cuantic orbital, l , se notează: s(l  0);
p(l  1); d (l  2); f (l  3) etc.
În starea normală a atomului (cînd el nu este excitat) s-ar putea de aşteptat că toţi
electronii se vor coborî în starea fundamentală, adică în starea cu cea mai mică
energie, care este starea 1s , unde n  1,   0 . În realitate experienţa demonstrează
că nu este aşa. Aceasta se explică prin faptul, că în mecanica cuantică funcţionează
legea numită principiul de excluziune, demonstrat de fizicianul elveţian Wolfgang
Pauli, conform căruia: Într-un sistem cuantic nu poate exista decât un electron
1
(sau o altă particulă cu spinul ), care posedă acelaşi grup de patru numere
2
cuantice n ,  , m şi ms .
Deoarece atomul este un sistem cuantic, principiul lui Pauli, înseamnă că în atom
în aceeaşi stare energetică pot să se afle nu mai mult de doi electroni, care trebuie să
posede spini opuşi. Fiecărui număr "n" îi corespund n 2 stări, care se deosebesc prin
1 1
 şi m , dar deoarece pentru fiecare m există două valori a lui ms ( şi  ),
2 2
reiese că fiecărui "n" îi corespund 2n stări cu diverse valori a tuturor celor patru
2

numere cuantice şi ele pot fi ocupate de 2n 2 electroni. De aceea păturile electronice

în atom vor conţine urmatorul numar de electroni:

(K ) n 1 - 2
(L) n2 -8
(M ) n  3 - 18
etc
În aşa mod mecanica cuantică a dat o explicare fundamentală, strălucită al
sistemului periodic al elementelor descoperit de D. I. Mendeleev.
Să considerăm cum este alcătuit acest sistem periodic (tabelul lui Mendeleev).
Elementele chimice se deosebesc prin greutatea atomică. Proprietăţile fizice şi
chimice ale lor se repetă periodic.
Pentru a explica aceasta să începem cu cel mai uşor atom (atomul de hidrogen)
şi pentru a obţine următorii atomi să adăugăm consecutiv câte o sarcina elementară
pozitivă la numărul Z , şi respectiv cîte un electron. Anume aceasta înseamnă că noi
mărim masa atomică a elementului. Fiecare electron adăugat trebuie plasat în starea
1
sa energetică conform principiului lui Pauli. Numărul cuantic de spin ms   îl
2
1 1
vom nota ms   prin  şi respectiv ms   prin  . Configuraţia electronilor
2 2
în atom se va scrie în forma:
1s 2 2s 2 2 p 6 ,3s 2 3 p 6 3d 10 etc.
Să construim această tabelă , luând în consideraţie că:

8
 n  1,2,3.......
  0,1,2.......(n  1)
m  .......0.....  
1
ms  
2

electronică a
Configuraţia

Configuraţia

electronilor
Nr. total de

subpăturii
electroni

Valenţa
Element

totală a
Z n  m ms

H 1 1 1 0 0 ↑ 1s1 1 1s1
He 2 2 1 0 0 ↑↓ 1s2 0 1s2
Li 3 3 1 0 0 ↑↓ 1s2 1s22s1
2 0 0 ↑ 2s1 1
Be 4 4 1 0 0 ↑↓ 1s2 1s22s2
2 0 0 ↑↓ 2S2 2
1 -1, 0,+1 - -
B 5 5 1 0 0 ↑↓ 1s2 1s22s22p1
2 0 0 ↑↓ 2s2
1 -1 ↑ 2p1 3
0 - -
+1 - -
C 6 6 1 0 0 ↑↓ 1s2 1s22s22p2
2 0 0 ↑↓ 2s2
1 -1 ↑↓ 2p2 4
0 - -
+1 - -

§ 38. Molecula. Natura fizică a legăturii chimice. Legătura covalentă

şi ionică

E cunoscut faptul că, atomii majorităţii elementelor în condiţii normale se unesc

în molecule, formând diferite gaze moleculare, lichide şi corpuri solide. Care este
cauza că ele se unesc?
S-a stabilit că, forţele care ţin atomii în molecule , precum şi transformarea
reciprocă a moleculelor în procesul reacţiilor chimice, sunt cauzate de interacţiunea
electronilor exteriori, aşa numiţi – electroni de valenţă.
Să considerăm doi atomi, anume, de hidrogen (pentru simplitate), care s-au unit
într-o moleculă H 2 , formând un sistem cuantic (Fig.7).

9
 Fig. 7.
Energia potenţială a unui aşa sistem va fi:
q2 q2 q2 q2 q2 q2
U       (33)
rA1 rA 2 rB1 rB 2 r12 rAB
şi respectiv ecuaţia Schrödinger va fi:
2m q2 q2 q2 q2 q2 q2
1   2  (E       )  0 (34)
2 rA1 rA2 rB1 rB 2 r12 rAB

aici  1 - operatorul lui Laplace ce conţine coordonatele electronului 1 , iar  2 -

coordonatele electronului 2 , m - masa electronului. Această ecuaţie se rezolvă
pentru două cazuri:
1 1
1. Când spinii ambilor electroni sunt paraleli ↑↑, adică  sau  pentru amândoi.
2 2
1 1
2. Când spinii ambilor electroni sunt antiparaleli ↑↓, adică unul  altul  .
2 2
Respectiv soluţia ecuaţiei Schrödinger arată două dependenţe posibile ale
valorilor proprii ale energiei sistemului cuantic (moleculei) în dependenţă de
distanţa dintre nucleele atomilor (Fig. 8).

Fig. 8
La distanţe mari atomii există aparte, fiecare cu energia sa E0 . Suma acestor
energii este egală cu 2E0 . Dacă spinii electronilor în aceşti atomi sunt îndreptaţi în
aceeaşi direcţie, atunci la apropierea atomilor energia lor sumară creşte şi formarea
10
moleculei este imposibilă. Dacă însă, spinii electronilor sunt îndreptaţi în sens opus,
atunci energia totală a moleculei se micşorează cu mărimea E D - numită energia de
legătură a moleculei. Adică sistemul cuantic parcă nimereşte într-o groapă de
potenţial, de aceea molecula este stabilă. Acest tip de molecule se numesc molecule
covalente ori atomare şi legătura corespunzătoare se numeşte legătură covalentă sau
atomară. Natura apariţiei legăturii covalente se clarifică la analiza dependenţei
funcţiilor proprii ale electronilor în cazul, când ei posedă spinii îndreptaţi în sens
opus. În acest caz în spaţiul dintre atomi creşte probabilitatea de a găsi electronii.
Adică electronii atomilor parcă se colectivizează. Calculul demonstrează că, dacă
0

nucleele se află la distanţa de 50 A , atunci fiecare electron poate să se afle la nucleul

0
străin o dată în 1012 ani, iar dacă apropiem nucleele până la distanţa de 2 A , atunci
în fiecare secundă fiecare electron se va afla lângă nucleul străin de 1014 ori!
Dacă apropiem nucleele şi mai mult, atunci în general nu are sens de considerat
că electronul dat aparţine unui anumit atom. El aparţine ambilor atomi. Însă trebuie
de remarcat că, această colectivizare nu este simplă. Are loc atragerea electronilor
în spaţiul dintre nuclee, în rezultatul căreia se micşorează energia sistemului cuantic
dat. Deci, putem considera că: apariţia legăturii chimice covalente este cauzată de
interacţiunea de schimb.
Interacţiunea de schimb apare între particule (atomi) similare, când ele sunt
apropiate până la distanţa, care asigură o suprapunere considerabilă a funcţiilor de
undă. Moleculele care se creează în rezultatul apariţiei legăturilor covalente, sunt de
tipul O2 , H 2 , N 2 etc. În ele funcţiile proprii ale ecuaţiei Schrödinger au
aproximativ aceleaşi valori lângă fiecare nucleu.
Legăturile covalente se mai numesc legături homeopolare. Există însă şi
molecule heteropolare, adică aşa molecule în care funcţiile de undă cresc brusc lângă
unul din nuclee. În cazul dat creşte brusc probabilitatea de a găsi electronii lângă
unul din atomi. Deci, sistemul cuantic parcă ar consta din doi ioni – pozitiv " A" şi
negativ "B" , între care există atracţie Coulumbiană. Distanţa R0 între nuclee se
creează ca rezultat al echilibrului între forţele de atracţie şi de respingere, care au
aceeaşi natură – electrostatică. Astfel de molecule se numesc ionice, iar legătura
respectivă se numeşte legătură ionică. Exemplu de molecule de acest fel sunt:
NaCl , KBr , HCl etc.
Să remarcăm, în sfârşit şi faptul, că de distanţa dintre nuclee va depinde şi energia
tuturor stărilor excitate ale electronilor. În afară de aceasta este necesar de ţinut cont
că, energia totală a moleculei va fi mai mare decât energiile ce corespund
configuraţiei ei electronice egală cu Eq  E1 ; E2 ......En . Aceasta are loc deoarece
molecula constă din câţiva atomi (în cel mai simplu caz din 2 atomi) şi, deci, acesti
atomi posedă rezerve de energie de rotaţie precum şi de oscilaţie. Toate felurile de
energii ale atomilor în moleculă sunt cuantificate şi ca rezultat spectrul energetic al
moleculei devine mult mai complex.

11