Efectul Compton

O confirmare a teoriei corpusculare a luminii este cea dată de cercetările lui Compton referitoare la
împrăștierea radiațiilor Röntgen pe atomi ușori.
Un fascicul îngust de radiații X, cu lungimea de undă cunoscută cade pe un bloc de grafit care
împrăștie radiațiile incidente în toate direcțiile:

Tub Röntgen fante colimatoare Spectrometru Röntgen

Raze X împrăștiate

Bloc de grafit

Cu ajutorul unui spectrometru Röntgen, pentru diferite unghiuri de împrăștiere  , Compton a

constatat că pe lângă radiațiile cu lungimea de undă egală cu a radiațiilor incidente mai există o altă
radiație, cu o lungime de undă mai mare. Acest fenomen a fost numit efect Compton.
Explicarea acestui efect a fost dată de către Compton pe baza interacțiunii dintre un foton și un
electron al substanței împrăștietoare. Dacă notăm cu 0 frecvența fotonului incident și cu  frecvența
fotonului împrăștiat sub unghiul  , conform legii conservării energiei obținem:
h0  h  L  E c
unde: h0 este energia fotonului incident; h energia fotonului împrăștiat; L este lucrul mecanic de
extracție al electronului din materialul împrăștietor, iar E c energia cinetică a electronului presupus inițial în
repaus.
Ținând seama că energia fotonului incident este mult mai mare decât lucrul mecanic de extracție,
termenul L poate fi neglijat. Considerând în ultima relație L=0 și folosind pentru energia cinetică formula
E c  mc 2  m0 c 2 (potrivit TRR), obținem:
h 0  h  mc 2  m0 c 2
Considerând ciocnirea foton-electron ca o ciocnire elastică, pe lângă conservarea energiei, se va
conserva și impulsul.

1
Ținând seama de fig. de mai sus, care exprimă conservarea impulsului, obținem:
r r r
p0  p  pe
r r
unde: p0 , p reprezintă impulsurile fotonului înainte și după ciocnire, fotonul fiind împrăștiat sub unghiul  ,
r
pe reprezintă impulsul electronului, după interacțiune, electronul fiind împrăștiat sub unghiul  .
 h 0
 p0  c

 h
Știind că:  p  și ținând seama de triunghiul vectorilor impuls, scriem:
 c
 pe  mv



h 20 h 2 2 2h 20
2

m2v 2  2
 2
 2
cos   m 2 v 2 c 2  h 202  h 2 2  2h 20 cos  (1)
c c c
Conform legii conservării energiei:
mc 2  h  0   m0 c 2
Ridicăm ultima relație la pătrat:
m 2 c 4  h 202  h 2 2  2h 20  2h0   m0 c 2  m0 c 4 (2)
Scădem ecuația (1) din ecuația (2) și obținem:
m 2 c 4  m 2 c 2 v 2  h 202  h 2 2  2h 20  2h0   m0 c 2  m02 c 4  h 202  h 2 2  2h 20 cos 
Reducând termenii asemenea, obținem:
 v2 
m 2 c 4 1  2   2h 20 1  cos    2h0   m0 c 2  m02 c 4 (3)
 c 
v2 2 v2 
Din ecuația de variație a masei cu viteza m  m 1 rezultă m 2
0  m  1
 c2  (4).
c2  
Introducând (4) în (3), se obține:
m02 c 4  2h 20 1  cos    2h0   m0 c 2  m02 c 4  2h 0   m0 c 2  2h 20 1  cos   .
Împărțind ultima relație prin 2h0m0 c 2 , rezultă:
c0   

h
1  cos    c  c  h  2 sin 2 
0 m0 c  0 m0 c 2
c c
Dar:  0 și   și atunci obținem:
0 
h  
  0  2 sin 2    2 sin 2 (5)
m0 c 2 2
h
unde:   = lungimea de undă Compton.
m0 c
Analizând relația (5), deducem că:
1. variația lungimii de undă  este independentă de natura substanței împrăștietoare, în expresia ei
intră numai constantele universale h, c, m0 ;

2
 2. variația lungimii de undă se schimbă odată cu schimbarea unghiului de împrăștiere, luând valorile
extreme 0 (pentru   0 o ) și 2 (pentru    ).
Aceste proprietăți au fost în primul rând stabilite experimental. Explicarea lor cu aajutorul relației (5),
dedusă pe baza ipotezei fotonice a luminii, constituie încă o dovadă a valabilității acestei ipoteze.
Când particula cu care interacționează fotonul este electronul, lungimea de undă Compton are valoarea
  2,426 pm . Pentru alte particule, cu mase mai mari decât cea a electronului, lungimea de undă Compton
și odată cu ea și  ia valori foarte mici, de cele mai multe ori neglijabile, în raport cu lungimea de undă a
radiațiilor incidente.
Alături de radiația electromagnetică împrăștiată cu lungimea de undă mărită, în timpul producerii
efectului Compton, apare și electronul de recul, căruia i se pot determina energia cinetică și direcția de
depalsare:
 1 1   0 
E c  mc 2  m0 c 2  h0  h  hc    hc  hc (6)
 0   0 0 0   
Introducând relația (5) în (6), obținem:

2 sin 2
hc 2
Ec   (7)
0   2 sin 2 
0
2
Energia cinetică a electronului de recul depinde de lungimea de undă a fotonului incident și de unghiul
de împrăștiere.
Unghiul  pe care îl face direcția de deplasare a electronului de recul cu direcția fotonului incident se
află proiectând legea de conservare a impulsului pe axele unui sistem cartezian. În urma proiectării pe cele
două axe, obținem pentru  următoarea relație:

ctg
tg  2

1
0
Faptele experimentale legate de efectul fotoelectric extern și de efectul Compton au contribuit la
fundamentarea teoriei corpusculare a luminii.