Lecția 18: (23.03.

2022)

Tema 7: Optica ondulatorie

§19 Caracteristicile generale ale undelor de lumină. Intensitatea luminii.
Indicele de refracție.

Unda de lumină ca şi orice undă electromagnetică se caracterizează prin vectorii

E și H , însă experiența arată, că majoritatea fenomenelor cauzate de interacţiunea
luminii cu substanţă au la bază, influența oscilației vectorului E . De aceea când se
consideră unda de lumină deseori se consideră numai vectorul intensității câmpului
electric E . În legătură cu aceasta să dăm definiţia unor noţiuni care caracterizează
unda de lumină:

1. Liniile în spaţiu de-a lungul cărora se propagă energia luminoasă se numesc

raze de lumină.
2. Se numeşte intensitate a luminii în punctul dat al spaţiului, modulul valorii
medii luate în timp a densităţii fluxului de energie transportată de unda de
lumină prin acest punct.
Densitatea fluxului de energie transportat de unda electromagnetică se exprimă prin
vectorul lui Poynting . Prin urmare, conform definiţiei intensitatea luminii este:

I = S = EH (1)

Media în timp se ia deoarece fluxul de lumină variază foarte rapid în timp.

Frecvenţa undei de lumină este   10 Hz . Deci, cu aceeaşi frecvenţă variază şi
15

fluxul de energie transportat de această undă. Nici ochiul, nici un oarecare alt aparat
nu poate fixa o astfel de variaţie a fluxului. De aceea media în timp se ia în limitele
intervalului de timp, în care aparatul dat este în stare să fixeze variaţia.
Acest interval, evident, este mult mai mare ca perioada de oscilaţie a câmpului
electromagnetic. Valorile momentane ale vectorilor E şi H se determină din
ecuaţiile:
E = E m cos(t − kx +  ) 
→ →

→  , ( 2)
H = H m cos(t − kx +  )
unde
2
k= (3)

este numărul de undă.
Substituim (2) în (1) obţinem:

1
 → → → →
I = E H = E m  H m cos 2 (t − kx +  (4)

Amplitudinile oscilațiilor vectorilor E şi H , se află din relația

Em  0 = H m o
de unde:

 0
H m = Em (5)
 0

Substituim (5) în (4) și obținem:

 0
I = E m2 cos 2 (t − kx +  ) (6)
 0

Adică
I ~ E m2 (7)

Deoarece Em – este amplitudinea de oscilație a vectorului E putem scrie

Em = A și deci, în caz general
I ~ A2 (8)

În SI intensitatea luminii se măsoară în W/m2.

3. Indicele de refracţie.
Viteza de propagare a luminii la fel ca şi viteza de propagare a oricărei unde
electromagnetice depinde de valorile lui  şi  ale mediului. Mărimea fizică egală
cu raportul vitezei propagării luminii în vid către viteza de propagare a ei în
mediul dat, se numeşte indice de refracţie absolut al acestui mediu:
c
n= (9)

Deoarece
c
= (10)

avem
n =  (11)

Pentru majoritatea mediilor transparente din punct de vedere optic   1 ,

2
 Deci,
n=  (12)

Din electrostatică e cunoscut că permitivitatea dielectrică a substanţei (mediului)

depinde de frecvenţa ( ) cu care variază vectorul E , deci,

 = f ( ) (13)

de aceea, evident, că şi
n = f ( ) (14)

Aceasta aduce la existenţa fenomenului de dispersie a luminii, adică la

dependenţa vitezei de propagare a luminii în mediu de frecvenţa luminii (lungimea
de undă). Mediul (substanţa) care posedă un indice de refracție n mai mare se
numeşte mediu mai dens din punct de vedere optic deoarece viteza de propagare a
luminii în el este mai mică.

§20 Interferența luminii

Se numește interferență a undelor fenomenul de amplificare ori atenuare a

oscilaţiilor, care are loc în rezultatul suprapunerii a două sau mai multe unde de
aceeaşi frecvenţă.
Condiţia necesară pentru existenţa fenomenului de interferenţă este coerenţa
undelor ce se suprapun. Două unde se numesc coerente dacă ele au aceeaşi
frecvenţă şi o diferenţă de fază constantă.
Fie că două unde de aceeaşi frecvenţă se suprapun şi într-un punct oarecare al
spaţiului excită oscilaţii coliniare care se descriu prin ecuațiile:

S1 = A1 cos(t +  1 ) 
 (15)
S 2 = A2 cos(t +  2 )

Amplitudinea oscilaţiei rezultante va fi

A 2 = A12 + A22 + 2 A 1 A 2 cos( 1 −  2 ) (16)

Dacă scriem această relaţie pentru unda de lumină prin intensitatea luminii, luând
în considerație (8), avem:

I = I 1 + I 2 + 2 I 1 I 2 cos( 1 −  2 ) (17)

3
 Considerăm două cazuri particulare.

1. Defazajul este multiplu cu un număr par de  , adică:

 1 −  2 = 2k , (18)
unde k = 0,1,2,3...
Atunci
cos( 1 −  2 ) = 1
şi

A 2 = ( A1 + A2 ) 2

ori
I = ( I1 + I 2 ) 2 (19)

Dacă I 1 = I 2 = I 0 atunci
I = 4I 0 (20)

Obţinem o intensitate maximală a luminii, adică un maximum de interferenţă

(Fig. 1.), prin urmare relația (18) reprezintă condiția de obținere a maximelor de
interferență exprimată prin defazaj.

Fig.1.

2. Defazajul este multiplu cu un număr impar de  , adică

 1 −  2 = (2k + 1) , (21)

unde k = 0,1,2,3... ,
În acest caz avem
cos( 1 −  2 ) = −1
4
și
A 2 = ( A1 − A2 ) 2 (22)

ori
I = ( I1 − I 2 ) 2 (23)
Deci, are loc o atenuare a oscilaţiilor. În cazul când I 1 = I 2 avem I = 0 ,
oscilaţiile complet se compensează, intensitatea luminii devine minimală (nulă),
(Fig.2.) , iar formula (21) reprezintă condiția minimului de interferență exprimată
prin defazaj.

Fig.2.

În aşa mod cazul (1) prezintă o amplificare a luminii, iar cazul (2) o atenuare a
ei. Condiţiile (18) şi (21) de obţinere a maximelor şi minimelor de interferenţă pot
fi formulate prin diferenţa de drum parcurs de unde.
Într-adevăr, este cunoscut că la o oscilaţie completă a mărimii fizice date unda se
propagă la distanţa  . Adică când fazele oscilaţiilor se deosebesc cu 2 , aceste
unde parcurg distanţele care se deosebesc cu  . Deci, diferenţa de fază egală cu 

îi corespunde o diferenţă de drum optic egal cu  = . De aceea condiţia pentru
2
care în punctul considerat amplitudinea să aibă un maxim de interferență este ca
diferența de drum optic să fie:


 = 2k = k , (24)
2
unde k = 0,1,2,3...
Condiţia pentru care se formează un minim de interferență este:


 = (2k + 1) , (25)
2
unde k = 0,1,2,3...

5
 Undele coerente se obţin de obicei prin devizarea luminii de la o sursă în două
sau mai multe unde utilizând orificii, oglinzi, biprisme. Interferenţa se observă pe un
ecran plasat perpendicular pe direcţia de propagare a luminii.
Să considerăm așa numită experiență a lui Young (Fig.3) și ne asumăm scopul
de a determina la ce distanță de la centrul ecranului vom observa franje luminoase
(maxime) și franje întunecate (minime). Experiența constă în aceea, că fascicolul de
lumină de la sursa S (Fig. 3 a) se divizează în doua fascicule coerente, utilizând două
orificii într-un paravan optic.
Distanța t dintre orificiile S1 și S2 este mult mai mică decât distanța până la
ecranul P, unde se observă interferența luminii. Schema instalației experimentale
este arătată în Fig. 3(b).

Fig. 3.
Din desen se vede că

 l
 sin    = tg = (26)
t L
De aici:


l= L (27)
t
Reieșind din condiția de obținere a maximelor, concludem că, dacă:

L
l= k ( k = 0,1,2,3…) (28)
t
în punctul dat obținem franje luminoase.

Dacă

L 
l= (2k + 1) ( k =0,1,2,3…) (29)
t 2
6
atunci în punctul dat obținem franje întunecate, adică, un minim.
Distanța dintre două franje, (de exemplu, luminoase) este
L L L
N = li +1 − li = (k + 1) − k =  (30)
t t t
Deci
L
N= 
t (31)
Prin urmare, cu cât este mai mare distanța L și lungimea de undă  , cu atât
distanța dintre franje este mai mare. Această distanță crește și la micșorarea distanței
“ t ” dintre surse. Deoarece N = f ( ) reiese, că dacă sursele sunt din lumină
integrală (albă), atunci franjele se colorează în toate culorile vizibile. Franjele roșii
sunt deplasate mai departe de la centrul ecranului. Un caz particular al interferenței
luminii este interferența în lame subțiri. Să considerăm acest caz.

§21 Interferența în lame subțiri

Un caz particular al interferenței luminii este interferența în lame subțiri. Să
considerăm acest caz. Mai întâi să introducem noțiunea de drum optic. Presupunem
că într-un timp t lumina parcurge o lungime l într-un mediu cu indicele de refracție
„n“ cu viteza . Fie l* drumul pe care l-ar parcurge lumina în același timp t în vid
cu viteza c .
Deci,

l = t 
 (32)
l * = ct 

Din (32) avem:

c
l* = l (33)

c
dar = n , deci,

l * = nl (34)

7
 Mărimea l* egală cu drumul pe care l-ar parcurge lumina în vid în același timp se
numește drum optic. Deci, drumul optic este egal cu produsul dintre drumul
geometric respectiv și indicele de refracție al mediului în care se propagă lumina.

Acum să considerăm lama cu fețe plan paralele cu grosimea d executată din

material cu indicele de refracție n . Fie că lama se află în aer cu indicele de refracție
n0 = 1 (Fig. 4). Razele 1 şi 2 sunt coerente, deoarece provin de la aceeași sursă,
adică de la rază 1 . Deci, în planul focal al lentilei L se va forma un tablou de
interferență. Este necesar de a exprima condițiile de formare a franjelor luminoase
(maxime) sau întunecate (minime), utilizând parametrii lamei și a mediilor.

Conform definiției generale maximele vor fi observate când diferența de drum

optic razelor 1 și 2 va fi:

 = n = k , (35)

unde k = 0,1,2,3..

iar minimele:


 = n = (2k + 1) (36)
2
cu același k = 0,1,2,3..

Fig. 4.

8
 Diferența drumului optic al razelor 1 și 2 este:


 = ( AB + BC)n − AD  n0 − (37)
2

se scade deoarece la reflexia de la un mediu mai dens (punctul A ) aduce la
2

variația fazei cu  , adică micșorarea drumului optic cu . În punctul B - invers,
2
are loc reflexia de la un mediu mai puțin dens, de aceea pierderile de drum optic nu
au loc. Din desen se vede că:

d
AB = BC = (38)
cos 

Unghiul DCA= ca unghiuri cu laturile respectiv perpendiculare. Deci,

AD = AC sin  (39)

Însă

AC = 2 AM = 2d  tg (40)

Prin urmare,

sin 
AD = 2d  tg  sin  = 2d sin  (41)
cos 

sin 
Dar n = și sin  = n sin  și, prin urmare, avem:
sin 

sin  sin 2 
AD = 2dn sin  = 2dn (42)
cos  cos 

Acum substituind (38) şi (42) în (37), obținem:

2dn sin 2  
= − 2dnn0 − (43)
cos  cos  2

Deoarece n0 = 1 avem:

9
 2dn 
= (1 − sin 2  ) − (44)
cos  2

Însă 1 − sin  = cos  și deci:

2 2

2dn  
= cos 2  − = 2dn cos  − (45)
cos  2 2

Relația (45) exprimă diferența de drum optic prin unghiul de refracție. Pentru a
exprima această diferență prin unghiul de incidență luăm în considerație că:

cos  = 1 − sin 2  (46)

și, deci,


 = 2dn 1 − sin 2  − = 2d n 2 − n 2 sin 2  −
2
(47)
 sin 2  
− = 2d n −
2
sin 2  −
2 sin 
2
2

Adică:

 = 2d n 2 − sin 2  − (48)
2

Și maximele de interferență vor fi atunci, când la unghiul de incidență  se va

realiza condiția:


2d n 2 − sin 2  − = k , (49)
2
unde k = 0,1,2,3.....

Iar minimul când:

 
2d n 2 − sin 2  − = (2k + 1) (50)
2 2
k = 0,1,2,3.....

10
 §22 Interferometre
Interferometrul lui Jamin

Fenomenul de interferență a luminii își găsește aplicația în aparatele de măsurat

cu o precizie înaltă, numite interferometre. Unul dintre aceste aparate este
interferometrul lui Jamin utilizat la măsurări de înaltă precizie a indicelui de
refracție a gazelor și dependenței lor de temperatură, presiune și umiditate. Schema
interferometrului lui Jamin este arătată în figura 5.

Fig.5.

Partea principală constă din două plăci groase de sticlă plan-paralele absolut
identice A și D care sunt amplasate aproximativ paralel una față de cealaltă. Lumina
monocromatică emisă de sursa S cade pe suprafața plăcii A sub diferite unghiuri i
apropiate de 45o ( în figura 5 este arătată doar o singură rază incidentă). Ca urmare a
reflexiei luminii de la ambele suprafețe ale plăcii se formează două unde coerente (
razele 1 și 2). Trecând prin două chiuvete din sticlă absolut identice închise K1 și
K2, aceste unde se reflectă de la placa D și, fiind concentrate de lentila L,
interferează. Franjele de egală înclinare se pot observ în ocularul O indicat în desen.
Dacă una dintre chiuvete ( K1) va conține un gaz a cărui indice de refracție n1 este

11
cunoscut, iar cea de a doua chiuvetă – un gaz al cărui indice de refracție n2 se
măsoară, atunci între undele ce interferează apare o diferență de drum optic egală cu
( n2 − n1 )  l . Respectiv va avea loc o deplasare a imaginii de interferență cu m
m = ( n2 − n1 )  l /  n = n1 +   m / l . Spre
franje, totodată , astfel încât 2
exemplu, pentru l = 15cm și  = 500 nm deplasării imaginii de interferență cu 0,1
din lărgimea ei care se mai poate înregistra la sigur îi corespunde o diferență
n2 − n 1
foarte mică:

0,1  5  10−7
n2 − n 1 = −2
= 10−6
5  10 .

Interferometrul lui Michelson

Un alt aparat de măsurat cu o precizie înaltă este interferometrul lui Michelson.

In figura 6 este reprezentată schema lui simplificată. Un flux de lumină
monocromatică de la sursa S cade sub un unghi de 45o pe o placă de sticlă plan
paralelă A suprafața din spate a căreia este acoperită de un strat semi străveziu de
argint.

Fig. 6.

12
 O parte din lumină se reflectă de la acest strat ( raza orizontală 1), iar altă parte –
se transmite prin el (raza verticală 2). Raza 1 se reflectă de la oglinda plană verticală
C și parțial trece prin placa A (raza 1՛). Raza 2 se reflectă de la oglinda plană
orizontală D și se întoarce la placa A, trecând de două ori prin placa B paralelă cu
placa A, dar nefiind acoperită cu argint. Raza aceasta se reflectă parțial de la
suprafața argintată a plăcii A (raza 2՛ ). Undele corespunzătoare razelor 1՛ și 2՛ sunt
coerente. Rezultatul interferenței lor depinde de diferența de drum optic al razei 1 de
la punctul O până la oglinda C și al razei 2 de la punctul O până la oglinda D.
Datorită plăcii B, drumurile acestor unde în sticlă sunt aceleași, de aceea placa B se
numește compensator. Prin urmare diferența de drum optic al razelor 1՛ și 2՛
 = 2n1 ( l1 − l2 ) , unde n1 este indicele absolut de refracție al aerului, iar l1 , l2 sunt
l =l
respectiv distanțele de la punctul O până la oglinzile C și D. Dacă 1 2 , atunci se
observă un maxim de interferență. Deplasarea uneia dintre oglinzi la distanța  4
duce la apariția minimului de interferență. Astfel, după variația imaginii de
interferență putem judeca despre deplasările mici ale uneia dintre oglinzi și putem
utiliza interferometrul Michelson pentru măsurarea exactă a lungimii. Sensibilitatea
acestui aparat poate fi mărită considerabil dacă placa A va fi iluminată cu un flux
paralel de lumină, iar oglinzile C și D vor fi situate sub un unghi diedru ce diferă de
 / 2 cu o mărime mică  . În acest caz imaginea de interferență va avea aspectul
unor franje rectilinii de egală grosime ce corespund penei de aer dintre oglinda C și
imaginea virtuală a oglinzii D în stratul “semi-oglind” de argint de pe suprafața plăcii
A. Evident, unghiul de refracție al acestei pene de aer este egal cu  .

Erorile la măsurarea lungimilor cu interferometrul Michelson sunt foarte mici

(de ordinul a 10-7 m). Interferometrul Michelson, ca și interferometrul Jamin, se
utilizează pentru măsurarea exactă a indicilor de refracție, adică în calitate de
refractometru interferențial, precum și pentru analiza spectrală (spectrometru
interferențial), adică pentru studierea distribuției energiei de radiație după
frecvențe.

https://www.youtube.com/watch?v=UA1qG7Fjc2A

https://www.youtube.com/watch?v=3xqnf1GLk8o

13