III.

UNDE ELASTICE

Soluţia ecuaţiei diferenţiale a undei:

r 1  r 1  r
Ψ (r , t ) = F  t −  + G t + 
r  u r  u

r 1  r  A i (ωt − kr⋅rr )
Ψ (r , t ) = F  t −  = e
r  u r
r A r r
| Re Ψ (r , t ) |= cos(ωt − k ⋅ r )
r
Reprezintă o undă a cărei amplitudine scade invers proporţional cu creşterea lui r şi se
numeşte undă sferică.
III. UNDE ELASTICE

Pentru distanţe mari sursă - observator (deci, practic, pentru

r → ∞ ), frontul de undă sferică se confundă local, în jurul punctului
de observaţie, cu planul tangent la frontul de undă în punctul
de observaţie , deci printr-o undă plană.

r
O M

Fronturi de undă plană şi sferică.

 III. UNDE ELASTICE

Caracteristici energetice ale undei
Unda elastică posedă energie mecanică, sub formă de energie
cinetică şi energie potenţială elastică.
Într-un mediu conservativ, deci care nu are pierderi de energie, energia
mecanică totală primită de mediu este egală cu energia mecanică totală a
undei:
W = Wc + W p
Considerăm că ecuaţia undei elastice este unidimensională:
 x
y = A sin ω  t − 
 u
Energia cinetică pe care o primeşte o particulă la care a ajuns unda este:
2
1  ∂y  1  x
Wc ,1 = m1   = m1ω 2 A 2 cos 2 ω  t − 
2  ∂t  2  u
 III. UNDE ELASTICE

Caracteristici energetice ale undei
Energia cinetică a tuturor particulelor din volumul ∆V
1 2 2 2  x
∆Wc = ρ ⋅ ∆Vω A cos ω  t − 
2  u
Conform legii lui Hooke, forţa elastică este proporţională cu deformaţia
relativă ε , respectiv cu deformaţia absolută (elongaţia) x
∆S
Fe = − E∆Sε = − E x ≡ − kx
l0
Lucru mecanic este egal cu:
2
E  ∆l 
∆l ∆l
∆S E 2 ∆l ∂y ω  x
L = ∫ Fel ⋅ dx = − E ∫ x ⋅ dx = −  
l  0 (l ∆S ) = − ε ∆V ε= = = − A cos ω  t − 
0
l 0 0 2  0  2 l 0 ∂x u  u

E 2 1 1  x
∆W p = − L = ε ∆V = ρu 2ε 2 ∆V = ρ∆Vω 2 A2 cos 2 ω  t − 
2 2 2  u
 III. UNDE ELASTICE

Caracteristici energetice ale undei
Densităţile de energie ale undei în mediul de propagare sunt definite
astfel:
dW ∆W  x
w= = lim = wc + w p = ρω 2 A 2 cos 2 ω  t − 
dV ∆V →0 ∆V  u
Se observă că densitatea de energie cinetică este egală cu densitatea de
energie potenţială elastică, ambele fiind dependente de timp. De aceea este
util a se calcula valoarea medie a densităţii totale de energie în decursul
unei perioade: T
1 1
( )
w = ∫ w t dt = ρω 2 A2 = const
T0 2
Fluxul de energie este mărimea fizică ce reprezintă cantitatea de energie
transmisă de undă printr-o suprafaţă oarecare, în unitatea de timp:
dW J
Φ= [Φ ]SI = 1 = 1W
dt s
 III. UNDE ELASTICE

Caracteristici energetice ale undei
Densitatea fluxului de energie a undei reprezintă fluxul de energie
transportat de undă prin unitatea de suprafaţă, perpendicular pe această
suprafaţă: r
r dΦ d  dW  d 2W dr r W
j = r = r =
dS dS  dt  dV dt
2
= w ⋅ u [ j ]SI = 1 2
m
Intensitatea energetică a undei,
r r
I =< j >
se mai numeşte şi vectorul lui Poynting şi el arată că unda transportă
energie în direcţia şi sensul propagării sale, adică în direcţia şi sensul vitezei
de fază.
r 1
< I >= ρω 2 A2u
2
 III. UNDE ELASTICE

Absorbţia energiei undei
Dacă unda se propagă printr-un mediu absorbant, atunci are loc absorbţia
treptată a energiei undei de către particulele mediului de propagare. Drept
consecinţă, amplitudinea undei scade, adică are loc atenuarea undei.
Experienţa arată că scăderea amplitudinii undei se face după o lege
exponenţială, de forma: r rr
A(r ) = A0 e
− γ n ⋅r

Intensitatea undei este proporţională cu amplitudinea deci, în cazul unui

mediu absorbant obţinem legea de absorbţie a lui Beer: I (0)

I (d ) = I 0 e −κ d d

Coeficientul de absorbţie : κ = 2γ I (d )

este egal cu inversul distanţei după care intensitatea undei scade de e (baza
logaritmilor naturali) ori, când pătrunde în mediul respectiv.
 III. UNDE ELASTICE

Interferenţa undelor.Unde staţionare
Dacă într-un mediu se propagă mai multe unde, acestea nu se perturbă
reciproc ci se suprapun şi compun, adică interferă.

Ψ1 = A cos(ωt − kx + α1 )
Ψ2 = A cos(ωt + kx + α 2 )
Din suprapunerea şi compunerea lor rezultă:
α 2 − α1 α 2 + α1
Ψ = Ψ1 + Ψ2 = 2 A cos( kx + ) cos(ωt + )
2 2
o undă staţionară, a cărei amplitudine, pentru un punct x dat, are aceeaşi
valoare în orice moment. α − α1
A( x) =| 2 A cos(kx + 2 )|
Dacă A( x) = 0,
λ 2
x = 2n punctele se numesc noduri.
4
Dacă A( x) = 2 A, λ punctele se numesc ventre.
x = (2n + 1)
4
 III. UNDE ELASTICE

Reflexia și refracția undelor
1
z

r θ
θ r
ki i
r kr

0
y
r
kt
2 θt
u
.
Reflexia reprezintă schimbarea direcţiei de propagare
t a undei atunci
.
când, propagându-se printr-un mediu, notat generic cu 1, întâlneşte un alt
mediu de propagare, notat generic cu 2, fenomen în urma căruia unda se
întoarce în mediul iniţial 1.
Refracţia (sau transmisia) reprezintă tot o schimbare a direcţiei de
propagare a undei, dar ea nu se mai întoarce în mediul 1, ci pătrunde în
mediul 2.
 III. UNDE ELASTICE

Reflexia și refracția undelor
Faţă de normala la suprafaţa de separaţie, adică axa Oz
direcţiile vectorilor de undă ale celor trei unde formează unghiurile :
θi - unghiul de incidenţă,

θr - unghiul de reflexie,

θt - unghiul de refracţie sau transmisie.

Deoarece am luat sistemul de referinţă în aşa fel încât vectorul de undă al

undei incidente se află în planul yOz , versorul lui va avea expresia :
r r r r
r 2π r ω r ni = sin θ i j − cos θ i k
k =kn = n= n r r
λ u r
nr = sin θ r j + cos θ r k
r r r
nt = sin θ t j − cosθ t k
 III. UNDE ELASTICE

Reflexia și refracția undelor
Prima lege a reflexiei, respectiv a refracţiei : direcţiile de propagare
(determinate de direcţia vectorului de undă) ale celor trei unde (incidentă,
reflectată, refractată sau transmisă) se găsesc în acelaşi plan ( yOz)
numit plan de incidenţă.
Dacă alegem r ca rpoziţia observatorului să fie în planul de incidenţă, chiar pe
axa Oy , r = y j efectuând produsele scalare, vom ajunge la egalităţile :
r r r r r r
ni ⋅ r = r sin θ i ; nr ⋅ r = r sin θ r ; nt ⋅ r = r sin θ t
Unda incidentă şi cea reflectată se află în mediul 1 şi au viteza de propagare
u1, iar unda refractată (transmisă) se află în mediul 2 şi are viteza u2:
r r r r r r
ki ⋅ r = k r ⋅ r = kt ⋅ r
ω r r ω r r ω r r
ni ⋅ r = nr ⋅ r = nt ⋅ r
u1 u1 u2
 III. UNDE ELASTICE

Reflexia și refracția undelor
Înlocuind în egalităţile iniţiale, vom avea :
ω ω ω
r sin θ i = r sin θ r = r sin θ t
u1 u1 u2
Indicele de refracţie al unui mediu se defineşte, în general, ca raportul dintre
viteza undei într-un mediu de referinţă (în optică acest mediu se ia a fi vidul)
şi viteza undei în mediul respectiv : c
n=
u
Relaţiile devin : n1 sin θ i = n1 sin θ r = n 2 sin θ t
Aceste relaţii conţin legea a doua a reflexiei, respectiv a refracţiei.
Din prima egalitate rezultă legea a doua a reflexiei :
i r θ =θ
care spune că reflexia undelor are loc în aşa fel încât unghiul de incidenţă
este egal cu unghiul de reflexie .
 III. UNDE ELASTICE

Reflexia și refracția undelor
Legea a doua a refracţiei:
n1 sin θ i = n2 sin θ t
precizează că refracţia (transmisia) undelor se face în aşa fel încât produsul
dintre indicele de refracţie şi sinusul unghiului de refracţie este constant
pentru ambele medii.
Această ultimă relaţie mai poartă denumirea şi de legea lui Snellius.
Pentru cazul u1< u2, sin θ = ( u / u ) sin θ > sin θ
t 2 1 i i
θt > θi
Pentru θi = θ L apare fenomenul de reflexie totală.
π
θt =
2
 III. UNDE ELASTICE

Unde sonore

Dacă undele elastice care se propagă printr-un mediu solid, lichid sau
gazos au frecvenţe cuprinse între limitele 16 Hz şi 20 kHz, ele produc o
senzaţie auditivă şi se numesc unde sonore sau sunete. Undele elastice
cu frecvenţe sub 16 Hz se numesc unde infrasonore sau infrasunete, iar
undele elastice cu frecvenţa peste 20 kHz se numesc unde ultrasonore sau
ultrasunete.
Acustica este ramura fizicii care se ocupă cu studiul producerii, propagării şi
recepţionării undelor acustice, precum şi cu studiul efectelor produse în urma
interacţiunilor acestora cu mediul prin care se propagă .
Fiecare sunet real este o suprapunere de oscilaţii armonice cu un set
determinat de frecvenţe, set numit spectru acustic.
-sunet pur sau sunet tonal sau ton muzical.
- sunet atonal sau zgomot.
Bibilografie selectivă

[1] Duşan POPOV, Ioan DAMIAN, Elemente de Fizică generală, Editura Politehnica,
Timişoara, 2001.

[2] Minerva CRISTEA, Duşan POPOV, Floricica BARVINSCHI, Ioan DAMIAN, Ioan
LUMINOSU, Ioan ZAHARIE, Fizică – Elemente fundamentale, Editura Politehnica,
Timişoara, 2006.

[3] I. Luminosu, Fizica – elemente fundamentale, Editura Politehnica, 2002.

[4] O. Aczel, Mecanică fizică. Oscilaţii şi unde, Ed. Universităţii Timişoara, 1975.

[5] A. Hristev , Mecanică şi acustică, Ed. Did. şi Pedag., Bucureşti, 1982

[6] H. Kittel, Cursul de fizică Berkeley, Vol. I, II, Ed. Did. şi Pedag., Bucureşti, 1982.

[8] E. Luca, Gh. Zet şi alţii – Fizică generală, Ed. Did. şi Pedag., Bucureşti, 1981.

[9] T. Creţu – Fizică generală, Vol. I şi Vol.II, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1984 şi 1986.