1)Campul magnetic.

Forte in camp magnetic

Campul magnetic:

⃗ = 𝜇𝐻
𝐵 ⃗

Unde:

- B este inductia magnetica

- H este intensitatea campului magnetic

- μ este permeabilitate magnetica

Permeabilitatea relativa este raportul dintre permeabilitatea unui mediu si permeabilitatea vidului
𝜇
𝜇𝑟 =
𝜇0

Forte in camp magnetic:

I)Forţa cu care câmpul magnetic de inducţie B acţionează asupra unei particule cu sarcina q ce se
deplasează cu viteza v� în câmp se numeşte forţa Lorentz

⃗ ))
(𝐹 = 𝐼(𝑙 × 𝐵

II)Forţa care acţionează într-un câmp magnetic de inducţie B asupra unui conductor de lungime l
parcurs de un curent electric I poartă numele de forţă electromagnetică

⃗ ))
(𝐹 = 𝑞(𝑣 × 𝐵

III)Forţele de interacţiune dintre două conductoare parcurse de curenţi electrici poartă numele de
forţe electrodinamice
𝐼1 𝐼2
(|𝐹 | = 𝜇 𝑙)
2𝜋𝑑
2)Legea Biot-Savart-Laplace

𝜇𝐼 d𝑙 × 𝑟
⃗ =
d𝐵 ⋅
4𝜋 𝑟3
Unde:

- dl este elementul de lungime al unui curent de conductie de intensitate I

- r este distanta de la dl la pct ul unde se calculeaza inductia magnetica

Ptr un circuit inchis Legea Biot-Savart-Laplace devine:

𝜇𝐼 d𝑙 × 𝑟
⃗ =
𝐵 ∮
4𝜋 𝑟3

3)Teorema lui Ampere

⃗ ⋅ d𝑙 = 𝐵 ⋅ 2𝜋d = 𝜇0 𝐼
∮Γ 𝐵

4)Fluxul campului electric. Teorema lui Gauss:

Fluxul campului electric printr-o suprafata S se defineste prin expresia:

Ψ𝑆 = ∫ 𝐸⃗ ∗ 𝑑𝑆 = ∫ 𝐸⃗ ∗ (𝑑𝑆𝑛⃗) = ∫ 𝐸𝑑𝑆 ∗ cos(𝐸⃗ , 𝑛⃗)

Teorema lui Gauss:

∮ 𝐸⃗ ∗ 𝑑𝑆 = ∫ 𝑑𝑖𝑣𝐸⃗ ∗ 𝑑𝑣

5)Inductia electromagnetica. Legea lui Faraday

Inductia electromagnetica reprezinta fenomenul de aparitie a unei tensiuni intr-un curent
electric strabatut de un flux magnetic variabil in timp

Fluxul campului magnetic printr-o suprafata se defineste ca produsul scalar dintre vectorul
inductie magnetia si vectorul suprafata
 ⃗ ∗ 𝑆 = 𝜇 ∗ 𝐻 ∗ 𝑆 ∗ cos 𝛼
𝜙=𝐵

Legea lui Faraday:

Tensiunea electromotoare de inductie electromagnetica e in lungul unei curbe inchise egale

cu viteza de variatie a fluxului magnetic prin orice suprafata deschisa care se sprijina pe aceasta
curba luata cu semnul –
𝑑𝜙
𝑒=−
𝑑𝑡

6)Energia si densitatea de energie a corpului magnetic

Energia undelor electromagnetice:
1
𝑑𝑊 = (𝜀0 𝐸 2 + 𝜇0 𝐻 2 )𝑑𝑣
2

Densitatea de energie a campului electormagnetic:

1 1
̅ = (𝜀0 𝐸 2 + 𝜇0 𝐻 2 ) = (𝐸 ∗ 𝐷 + 𝐻 ∗ 𝐵
𝑤
2 2

7)Ecuatiile lui MaxWell:

ρ
⃗ = div E
∇ *E ⃗ =
ε 0
⃗⃗
∂B
⃗ = rot E
∇ *E ⃗ =−
∂t
⃗ ⃗
∇ *B = div b = 0
⃗⃗
∂D
⃗⃗ = rot H
∇ *H ⃗⃗ = j +
∂t

9)Viteza de propagare a undelor electromagnetice:

1
𝑣=
√𝜀 ∗ 𝜇

11)Clasificarea undelor electromagnetice:

Undele electromagnetice au o gama foarte larga de lungimi de unda(frecvente).In fig 1.3
este dat spectrul undelor electromagnetice si denumirea specifica capatata de fiecare:
12. Interferența luminii.

Fenomenul de inter-ferenţă apare la suprapunerea undelor coerente şi se

manifestă prin prezenţa unor maxime şi minime numite franje de interferenţă.

Dispersia luminii:
Fenomenul de dispersie a luminii apare la propagarea luminii în mediile dispersive
adică în mediile în care viteza de propagare a luminii și deci și indicele de refracție depinde
de lungimea de undă 𝜆
În mediile optice cu dispersie normală indicele de refracție este dat de expresia lui Cauchy:

𝐵
𝑛2 = 𝐴 +
𝜆2

13. Difracţia luminii

Fenomenul de difracţie a luminii apare atunci când în calea undelor de lumină
se interpun obstacole opace sau deschideri cu dimensiuni de ordinul de mărime
al lungimii de undă a luminii. Fenomenul de difracţie se observă cu abateri de
la optica geometrică ale cărei legi, dacă ar fi riguros satisfăcute, ar duce la
delimitarea netă a domeniilor de "umbră" de domeniile "de lumină" dincolo de
ecrane şi nu la obţinerea unei distribuţii complexe a intensităţii luminii.

14. Polarizarea luminii

Lumina este polarizată atunci când vibrațiile de pe o anumită direcție (perpendiculară pe
direcția propagării) sunt mai intense decât cele de pe celelalte direcții
 Legea lui Malus:
𝐼 = 𝐼𝑚𝑎𝑥 ∗ 𝑐𝑜𝑠 2 𝛼

15. Ipoteza/Legea lui Planck:

hω
ε̅(v, T) = ε̅(ω, T) =
hω
exp ( ) − 1
kt

16. Efectul fotoelectric extern

Efectul fotoelectric constă în extracția de purtători dintr-un conductor sau semiconductor sub
acțiunea radiației electromagnetice
1
h*f=h*𝑓0 +2 𝑚𝑣 2
unde:

 h este constanta lui Planck;

 f este frecvența fotonului incident;
 f0 este frecvența minimă la care are loc efectul fotoelectric;
 m și v sunt masa, respectiv viteza

17. Modele atomice

Modelul Thomson: Propous in anii 1890 de catre fizicianul J J Thomson, modelul

Thomson (sau modelul plum pudra) presupune ca atomul este o sfera uniforma de
incarcatura pozitiva in care elecronii (considerati particule incarcate negativ) sunt
incorporati ca niste puncte distribuite uniform in sfera. Acest model a fost bazat pe
descoperirea lui Thomson a electronului si pe experimentele sale cu tuburile catodice

Modelul Rutherford: Modelul Rutherford, propus de fizicianul neozelandez Ernest

Rutherford în 1911, a modificat fundamental percepția structurii atomice. Prin
experimentele sale cu dispersia particulelor alfa prin tinte subțiri de aur, Rutherford a
descoperit că majoritatea particulelor alfa trec prin tinta fără a fi deviate semnificativ, dar
un mic procent dintre ele sunt deviate în unghiuri mari.

Modelul atomic elaborat de N. Bohr în anul 1913 explică stabilitatea atomului

și caracterul discret al spectrelor radiației electromagnetice emise de atom. El are la bază
trei postulate și ipoteza unui nucleu fix și a unui electron ce se rotește în jurul acestuia.
 Primul dintre postulate afirmă că:
Atomii pot exista numai în anumite stări, numite stări staționare. Fiecărei stări
staționare îi corespunde o anumită energie, bine determinată. Atomul aflat întro
stare staționară nici nu emite și nici nu absoarbe energie.

Al 2-lea postulat al lui Bohr afirmă că:

Trecerea dintr-o stare staționară în altă stare staționară se face cu emisie sau
absorbție de energie.

Al treilea postulat afirma că:

Momentul cinetic orbital al electronului este cuantificat, adică nu poate lua
decât anumite valori, egale cu multipli întregi ai cantității ( reprezintă
constanta lui Planck împărțită la 2π ).

18. Ecuatia lui Schrodinger:

2𝑚
ΔΨ(𝑟) + ( ℎ2 ) ∗ (𝐸 − 𝐸𝑝 (𝑟)) ∗ Ψ(r) = 0

^--Este ecuația Schrödinger staționară sau atemporala

𝑑Ψ ℎ2
𝑖 ∗ ℎ ∗ ( ) = [− ( ) ∗ 𝑠 + 𝐸𝑝(𝑟)] ∗ Ψ
𝑑𝑡 2𝑚

^- Este ecuatia Schrodinger temporala

19. Atomul

Numărul electronilor dintr-un atom se notează cu Z și se numește număr atomic

 Particulele încărcate cu sarcină pozitivă se numesc protoni, denumire pe care le-a

atribuit-o Rutherford, din limba latină protos = primul.

 în structura nucleului mai existe o particulă, neutră din punct de vedere electric, pe care
a numit-o neutron, din limba latină neuter = neutru
Dimensiunea nucleului.

Dacă admitem că nucleul este o sferă de rază R, atunci, în mod logic, volumul unui
nucleu trebuie să fie proporționa cu masa sa (numărul de masă A), 𝑉~𝐴, sau:
1
𝑅 = 𝑅0 ∗ 𝐴3

Densitatea ρ este dată de relația:

𝑀 𝐴∗𝑢
𝜌= =
𝑉 4𝜋𝑅3
3

Izotopii (1913) sunt specii de nuclee care au același număr de protoni Z, dar număr diferit de
nucleoni, număr de masă A diferit

Izobarii (1918) sunt specii de nuclee care au același număr de nucleoni, număr de masă A, dar
număr diferit de protoni Z diferit

Izotonii (1934) sunt specii de nuclee care au același număr de neutroni, N = A – Z, dar număr
diferit de nucleoni A diferit.

Legea de conservare:
𝒎𝒂 𝒄𝟐 + 𝑬𝒂𝒄 + 𝒎𝑨 𝒄𝟐 + 𝑬𝑨𝒄 = 𝒎𝒃 𝒄𝟐 + 𝑬𝒃𝒄 + 𝒎𝒃 𝒄𝟐 + 𝑬𝑩
𝒄

Diferența dintre energiile de repaus ale particulelor în starea inițială și starea finală se notează
cu Q și se numește energie de reacție, sau căldură de reacție

𝑸 = 𝒎𝒂 + 𝒎𝑨 − 𝒎𝒃 − 𝒎𝑩 ) ∗ 𝒄𝟐

În funcție de semnul lui Q, reacțiile nucleare se împart în reacții nucleare endoenergetice, (Q<0)
și reacții nucleare exoenergetice, (Q>0).

Legea lui Brewster:

𝑛2
tg 𝑖𝑝 = 𝑛1

Vectorul ⃗𝑺𝒑 poarta numele de vectorul lui Poynting

𝑆𝑝 = 𝐸⃗ ∗ 𝐻
⃗
Rezolvare model examen:

1. Inductia electromagnetica. Legea lui Faraday

Inductia electromagnetica reprezinta fenomenul de aparitie a unei tensiuni intr-un
curent electric strabatut de un flux magnetic variabil in timp

Fluxul campului magnetic printr-o suprafata se defineste ca produsul scalar dintre

vectorul inductie magnetia si vectorul suprafata
⃗ ∗ 𝑆 = 𝜇 ∗ 𝐻 ∗ 𝑆 ∗ cos 𝛼
𝜙=𝐵

2. Legea lui Faraday:

Tensiunea electromotoare de inductie electromagnetica e in lungul unei curbe
inchise egale cu viteza de variatie a fluxului magnetic prin orice suprafata deschisa care se
sprijina pe aceasta curba luata cu semnul –
𝑑𝜙
𝑒=−
𝑑𝑡

3. Legea lui Planck

hω
ε̅(v, T) = ε̅(ω, T) =
hω
exp ( ) − 1
kt

4. Polarizarea luminii
Lumina este polarizată atunci când vibrațiile de pe o anumită direcție (perpendiculară pe direcția
propagării) sunt mai intense decât cele de pe celelalte direcții

5. Legea lui Malus:

𝐼 = 𝐼𝑚𝑎𝑥 ∗ 𝑐𝑜𝑠 2 𝛼
6. Senzor de temperatura:

Un termistor este un senzor electronic care măsoară temperatura și își schimbă

rezistența electrică în funcție de aceasta. Termistorii sunt de obicei fabricați din materiale
 semiconductoare, cum ar fi oxizii metalici sau semiconductori ceramici, care prezintă o
rezistență electrică sensibilă la variațiile de temperatură.

Principiul de funcționare al unui termistor se bazează pe efectul termic asupra

proprietăților electrice ale materialului din care este construit. Există două tipuri principale
de termistori:

 Termistori cu coeficient de temperatură negativ (NTC): Acești termistori prezintă o

rezistență care scade odată cu creșterea temperaturii

 Termistor cu coeficient de temperatură pozitiv (PTC): Acești termistori prezintă o

rezistență care crește odată cu creșterea temperaturii..

Senzorii de temperatură termistori sunt larg utilizați în domenii precum electronică,

inginerie, industria alimentară, medicină și multe altele. Ei pot fi încorporați în circuitele
electronice pentru a măsura și monitoriza temperatura, oferind informații esențiale pentru
controlul și reglarea sistemelor în care sunt utilizați.

Energia campului magnetic si densitatea de energie a campului magnetic

1. Energia câmpului magnetic:

1
U = 2 𝜇0 ∗ ∫ 𝐵 2 𝑑𝑣

 U reprezintă energia câmpului magnetic,

 μ₀ este permeabilitatea vidului (o constantă fizică),
 B este intensitatea câmpului magnetic,
 ∫(B^2) dV reprezintă integrala volumetrică a patratului intensității câmpului magnetic peste
volumul de interes.

2. Densitatea de energie a câmpului magnetic:

1
u = 2 𝜇0 ∗ ∫ 𝐵 2 𝑑𝑣

 u reprezintă densitatea de energie a câmpului magnetic,

 μ₀ este permeabilitatea vidului (o constantă fizică),
 B este intensitatea câmpului magnetic.

7. Marimi ecuatie unde electromagnetice:

1. Viteza luminii în vid (c)reprezintă viteza de propagare a undelor electromagnetice în vid. În

sistemul internațional (SI), viteza luminii în vid este definită ca aproximativ 299,792,458
 metri pe secundă (m/s). Este o constantă fundamentală în fizică și este desemnată de litera
c în ecuația undelor electromagnetice.

2. Lungimea de undă (λ): reprezintă distanța fizică dintre două puncte echivalente pe o undă
electromagnetică. În ecuația undelor electromagnetice, lungimea de undă este invers
proporțională cu frecvența (f) a undei, conform relației:

𝑐
λ=𝑓

8. Definiți două mărimi fizice în ecuația lui Schrödinger :

Funcția de undă (ψ): Funcția de undă ψ este soluția ecuației lui Schrödinger independentă
de timp și reprezintă distribuția probabilistică a unei particule în spațiu și timp. Aceasta
furnizează informații despre amplitudinea și faza undei asociate particulei. Unitatea de
măsură a funcției de undă este de obicei expresă în metri la puterea -3/2 (m^(-3/2)).

Energiea (E): Energia (E) reprezintă nivelul de energie al particulei în sistemul descris de
ecuația lui Schrödinger. În contextul ecuației lui Schrödinger independentă de timp, E este o
valoare proprie a energiei, adică valorile permise ale energiei pentru sistemul respectiv.
Unitatea de măsură a energiei în sistemul internațional (SI) este jouli (J) sau electronvolt
(eV).

9. Caracteristici nucleu atomic :

Compoziție: Nucleul atomic este compus din protoni și neutroni. Protonii sunt particule
încărcate pozitiv, în timp ce neutronii sunt particule fără încărcare electrică (neutre).
Numărul de protoni din nucleu determină numărul atomic al elementului, în timp ce
numărul de protoni și neutroni combinat determină masa atomică a elementului.

Dimensiune: Nucleul atomic este foarte mic și compact în comparație cu dimensiunea totală
a atomului. Dimensiunea medie a unui nucleu atomic este de aproximativ 10^(-15) metri (1
femtometru sau 1 fermi).

Densitate: Nucleul atomic are o densitate extrem de mare. De exemplu, densitatea nucleului
de hidrogen este aproximativ 10^17 kg/m^3. Aceasta se datorează faptului că nucleul este
comprimat într-un spațiu foarte mic.

Forțe nucleare: Protonii și neutronii interacționează între ei prin intermediul forțelor nucleare
puternice. Aceste forțe mențin nucleul împreună, contracarând forțele electrostatice de
respingere dintre protoni. Forțele nucleare sunt foarte puternice la distanțe foarte mici, ceea
ce face nucleul atomic stabil.
Stabilitate: Stabilitatea nucleului atomic este determinată de raportul dintre protoni și
neutroni. Nucleii cu un număr similar de protoni și neutroni sunt în general mai stabili decât
cei cu un dezechilibru semnificativ. Există, de asemenea, anumite configurații specifice care
conferă stabilitate nucleului, cum ar fi configurarea nucleelor cu numărul magic de protoni
sau neutroni.

9.Legea lui Biot:

Intensitatea curentului electric (I): Intensitatea curentului electric reprezintă mărimea și

direcția fluxului de încărcare electrică care trece printr-un conductor. În legea Biot-Savart-
Laplace, intensitatea curentului electric (I) este mărimea curentului care produce câmpul
magnetic. Unitatea de măsură a intensității curentului în sistemul internațional (SI) este
amperul (A).

Vectorul de poziție (r): Vectorul de poziție (r) reprezintă distanța și direcția dintre punctul în
care se dorește determinarea câmpului magnetic și elementul infinitesimal de curent
electric. Acest vector are originea în punctul în care se dorește determinarea câmpului
magnetic și se îndreaptă către elementul infinitesimal de curent electric. Unitatea de
măsură a vectorului de poziție în sistemul internațional (SI) este metrul (m).

Relatie corecta: B=Wleg/Z

10.Radiatiile X:

Radiația (razele) X sau radiația (razele) Röntgen sunt radiații electromagnetice ionizante, cu
lungimi de undă mici, cuprinse între 0,01 și 100 Å (ångström).

Radiațiile X sunt o formă de radiație electromagnetică cu energie mare și frecvență mare în

spectrul electromagnetic. Acestea au fost descoperite pentru prima dată de către Wilhelm
Conrad Roentgen în anul 1895 și au jucat un rol semnificativ în dezvoltarea domeniului
medicinei și în cercetările în domeniul fizicii.

Caracteristicile radiațiilor X includ:

Natură electromagnetică: Radiațiile X sunt forme de radiație electromagnetică, similar cu

lumina vizibilă, dar cu o energie mult mai mare și o frecvență mai mare decât lumina vizibilă.
Ele se deplasează în spațiu sub formă de unde electromagnetice.

Penetrare: Radiațiile X au capacitatea de a penetra materialele și de a trece prin țesuturi

umane și alte materiale opace pentru lumină. Capacitatea lor de penetrare depinde de
energia lor și de densitatea și compoziția materialului prin care trec. Această proprietate face
radiațiile X valoroase în diagnosticul medical și în imagistica medicală.

Interacțiune cu materialele: Radiațiile X pot interacționa cu materialele prin fenomene

precum absorbție, dispersie și difracție. Aceste interacțiuni pot fi folosite pentru a obține
informații despre compoziția și structura materialelor.
Utilizare în medicină: Radiațiile X sunt larg utilizate în domeniul medical pentru
diagnosticarea și tratamentul diferitelor afecțiuni. Radiografia convențională, tomografia
computerizată (CT), angiografia și fluoroscopia sunt câteva exemple de tehnici imagistice
care folosesc radiații X pentru a obține imagini detaliate ale structurilor interne ale corpului
uman.

Aplicații în alte domenii: În afară de medicină, radiațiile X au o varietate de aplicații în alte

domenii, cum ar fi industria, cercetarea științifică, controlul calității și securitatea. Ele pot fi
utilizate pentru a inspecta și analiza materialele, pentru a detecta defecte în obiecte și
pentru a investiga proprietățile materialelor.