CAP.

6 ELECTROCINETICA

6.1 Mărimi principale în electrocinetică

Electrocinetica se ocupă cu studiul regimului dinamic al sarcinilor electrice şi, în mod

deosebit, cu mişcarea lor ordonată în spaţiu, mişcare care determină curentul electric.
Curentul de conducţie reprezintă deplasarea ordonată a sarcinilor electrce libere într-
un conductor; în afară de acesta, mai există şi curentul de convenţie care este dat de
deplasarea corpurilor electrizate (conductori sau dielectrici) în spaţiu. Deplasarea este însoţită
şi de un flux de masă, deci curentul electric de conducţie este caracterizat de mărimi care
reflectă atât transportul de sarcină, cât şi de masă.
a) Densitatea curentului de conducţie este un vector a cărui mărime este egală în fiecare
punct cu sarcina care trece în unitatea de timp prin unitatea de suprafaţă normală la direcţia de
deplasare şi al cărui versor coincide cu versorul vitezei medii de deplasare a particulelor:

(6.1)

Volumul elementar transferat de sarcina dq în timpul dt este:

d = dSn v dt (6.2)

Atunci (6.1) se poate scrie:

(6.3)

André-Marie Ampère unde  este densitatea volumică de sarcină.

(1775 - 1836)
b) Intensitatea curentului de conducţie I care
trece prin suprafaţa  este fluxul densităţii de
curent prin această suprafaţă:

I=
(6.4)
şi este egal cu sarcina care trece în unitatea de timp prin suprafaţa :

I= [A] (6.5)

Sensul real (fizic) al curentului electric Sensul convențional (tehnic) al curentului

45
 (de la – la +) electric (de la + la -)
c) Densitatea fluxului de masă este vectorul a cărui mărime este egală în fiecare punct cu
masa care trece în unitatea de timp prin suprafaţa normală la direcţia de deplasare şi al cărui
versor coincide cu versorul vitezei medii de deplasare a particulelor:

(6.6)
unde m este densitatea masică.

d) Liniile de curent sunt curbe tangente în fiecare punct la direcţia locală a vectorului şi
ecuaţia lor este dată de:

(6.7)

unde jx, jy, jz sunt componentele vectorului .

e) Medii de propagare a curentului electric:

√ materiale solide: metalele, materialele semiconductoare;
√ materiale lichide: electroliții (apa în care s-a dizolvat o sare, un acid sau o bază);
√ materiale gazoase: gaze ionizate, aerul (vidul).
În oricare dintre situațiile de mai sus, trebuie să existe purtători de sarcină electrică, mobili.
Aceștia pot fi electroni liberi în cazul metalelor și vidului, sau ioni pozitivi și negativi în cazul
electroliților și a gazelor ionizate.

6.2 Efectele curentului electric

Efectul termic

Efectul termic (denumit și efect Joule-Lenz) este reprezentat de

disiparea căldurii într-un conductor traversat de un curent electric.
Aceasta se datorează interacțiunii particulelor curentului (de regulă
electroni) cu atomii conductorului, interacțiuni prin care primele le
cedează ultimilor din energia lor cinetică, contribuind la mărirea
agitației termice în masa conductorului.

Efectul magnetic

Este reprezentat de apariția unei tensiuni electromotoare de

inducție (descrisă cantitativ de legea inducției electromagnetice
Faraday) într-un conductor supus acțiunii unui câmp magnetic.

46
 Efectul electrochimic

Electroliza este procesul de orientare și

separare a ionilor unui electrolit cu ajutorul
curentului electric continuu. Electroliza este
utilizată pentru obținerea metalelor pure (Cu, Ag,
Al, Zn, Pt) în galvanoplastie, galvanostegie.

Galvanoplastia constă în depunerea unor straturi metalice subțiri

pe obiecte metalice în scop de protecție sau decorativ (nichelare,
cromare, argintare, aurire etc.)
Galvanostegia constă în depuneri electrolitice de metal pe
mulaje din materiale plastice (sau ceară), impregnate cu un strat
de grafit, pentru a le face conductoare. Mulajul este montat la
catod și după depunerea metalului se îndepărtează materialul mulajului. Se obțin astfel
reproduceri foarte fidele ale formei unor obiecte (sculpturi, alte opere de artă).

Efectul Hall

Se plasează o plăcuță din material semiconductor într-un câmp

magnetic uniform de inducție B, perpendicular pe fețele laterale, prin
care circulă curentul I. Sub acțiunea forței Lorentz, electronii se vor
deplasa spre fața interioară care se încarcă negativ. Fața superioară se
încarcă pozitiv. Între fețe se menține constantă diferența de potențial UH
numită tensiune Hall. Cea mai răspândită aplicație tehnică a efectului
Hall este teslametrul.

Efectul piezoelectric

Efectul piezoelectric direct constă în proprietatea unor

cristale de a se încărca cu sarcină electrică pe unele dintre
fețele acestora atunci când sunt supuse la solicitări de
întindere sau de compresiune după o anumită direcție.
Efectul piezoelectric invers se numește electrostricțiune și
constă în proprietatea cristalelor de a se deforma după
anumite direcții, dacă pe unele dintre fețele acestora se
află o diferență de potențial. Mărimea sarcinii electrice
este proporțională cu mărimea forței aplicate.
Brichetele piezoelectrice sunt echipate cu cristale piezoelectrice, iar tensiunea rezultată
aprinde gazul. Același efect se aplică adecvat, pentru aprinderea automată a combustibilului
de aragaz. Cristalul piezoelectric este comprimat prin apăsarea butonului de aprindere. Efectul
invers - electrostricțiunea este folosit la generarea sunetelor de frecvență variabilă. În funcție
de tensiunea aplicată pe fețele cristalului piezoelectric, acesta își va modifica dimensiunile pe
o anumită direcție, proporțional cu tensiunea aplicată. Principiul electrostricțiunii este folosit
la difuzor și la generatorul de ultrasunete.

47
 Efectul fotoelectric

Dacă un semiconductor impurificat (anodul A al

unei fotodiode) este iradiat cu lumină monocromatică
de lungime de undă , apare efectul piezoelectric;
energia radiației incidente este preluată de purtătorii de
sarcină din anod, energia cinetică a acestora crește şi se
deplasează spre catodul K. În cazul în care energia
radiaţiei este suficient de mare, fotoelectronii pot
ajunge la catod, astfel se închide circuitul sistemului şi
galvanometrul G indică apariţia unui curent electric.

Efectul termoelectric (Seebeck)

Efectul Seebeck constă în apariția unei

t.e.m. într-un circuit format din două
conductoare de natură diferită cu joncțiuni la
capete, când cele două joncțiuni se află la
temperaturi diferite. Pe baza acestui efect se
realizează termocuple pentru măsurarea
temperaturii.

6.3 Legea lui Ohm

Legea lui Ohm (legea conducției electrice)

face legătura între intensitatea curentului electric (I)
dintr-un circuit electric, tensiunea electrică (U)
aplicată şi rezistenţa electrică (R) din circuit.

Legea lui Ohm pentru o porțiune de circuit

Pe o porţiune de circuit intensitatea curentului electric

(I) este direct proporțională cu tensiunea aplicată și invers
proporțională cu rezistența (R) din circuit.

I= (6.8)

48
 Legea lui Ohm pentru întreg circuitul

Pentru întreg circuitul intensitatea curentului electric

(I) este direct proporțională cu tensiunea electromotoare a sursei
și invers proporțională cu rezistența exterioară (R) a circuitului
şi rezistenţa internă a sursei (r).

I= (6.9)
Intensitatea curentului electric în cazul scurtcircuitului (R=0) este:

Isc = (6.10)

Cazuri particulare

- U = RI (6.11)

U+E = rI (6.12)

- U +E = rI (6.13)

49
 Rezistenţa electrică a unui conductor

Un conductor cilindric, de lungime l, secţiune S şi

rezistivitate  are rezistenţa R egală cu:

R= (6.14)

Rezistivitatea electrică depinde şi de temperatura conductorului: 

ρ = ρ0(1+αt) (6.15)

unde: t este temperatura materialului; ρ rezistivitatea materialului la temperatura t, numită și

rezistența specifică a materialului; ρ0 rezistivitatea materialului la 0°C; α este coeficientul de
variatie a rezistenţei cu temperatura (specific fiecărui material și reprezintă variația rezistenței
de un ohm a conductorului respectiv la o creștere a temperaturii sale cu 1°C).
Rezistenţa electrică depinde şi ea de temperatură (unde R0 este rezistenţa la 0°C): 

R=R0(1+αt) (6.16)

6.4 Gruparea rezistenţelor

Gruparea serie

Rserie = R1 + R2 + R3 (6.17)

Gruparea paralel

= + + (6.18)

50
 TRIUNGHI STEA

R12 = (6.19)

Triunghi → Stea R23 = (6.20)

(6.21)
R13 =

R1 = R12 + R13 + (6.22)

Stea → Triunghi R2 = R12 + R23 + (6.23)

(6.24)
R3 = R23 + R13 +

6.5 Puterea electrică

Produsul între tensiunea electrică (U)
aplicată la bornele unui consumator şi
intensitatea curentului electric (I) care îl străbate
reprezintă puterea electrică (P) a consumatorului
respectiv în timpul funcţionării.

P = U·I [W] (6.25)

- puterea electrică totală: Ptot = EI

- puterea electrică pierdută în sursă prin efect Joule: Pp = rI2
- puterea electrică utilă cedată de sursă în exterior: P = UI

Ptot = Pp + P (6.26)

Randamentul unei surse:

 = = =
51
 (6.27)
6.6 Energia electrică

Energia electrică consumată E în timpul t, de un

receptor străbătut de un curent cu intensitatea I, atunci
când la bornele lui se aplică o tensiune U este:

E = U·I·t [J] (6.28)

6.7 Legea lui Joule

Efectul termic al curentului electric:

La trecerea curentului electric printr-un conductor,
căldura degajată este egală cu produsul între pătratul
intensităţii curentului electric (I), rezistenţa electrică (R)
a conductorului şi durata (t) trecerii curentului electric
prin conductor.

Q = I2·R·t (6.29)

Dar:

E = U·I·t  şi  U = I·R  =>  E = I2·R·t

Deci: Căldura degajată la trecerea curentului electric prin conductor este egală cu energia

electrică consumată de conductor

Q = E  (6.30)

6.8 Legile lui Kirchhoff

Legile lui Kirchhoff exprimă modul de conservare

a energiei electrice într-un circuit electric. Aceste teoreme
se aplică în cazul rețelelor (circuitelor) electrice în curent
continuu. Un circuit electric e compus din: ramuri de
circuit, noduri de circuit și ochiuri de circuit.

√ Nod de circuit - locul unde se întâlnesc cel puțin 3

laturi ale circuitului.
√ Latură de circuit - o distanță unilaterală conductoare
dintre 2 noduri succesive.
√ Ochi de circuit - un traseu închis, incluzând cel
Gustav Robert Kirchhoff puțin două noduri, format de laturi de circuit
(1824 - 1887) pornind dintr-un nod și întorcându-se în același nod

52
 Legea I a lui Kirchhoff

Prima lege a lui Kirchhoff sau „legea nodurilor” este o expresie a conservării sarcinii
electrice într-un nod al unei rețele electrice. Deci suma intensităților curenților (continui) care
intră într-un nod de rețea este egală cu suma intensităților curenților care ies din același nod.
Este evident că sarcina electrică totală ce intră
într-un nod de rețea trebuie să fie egală cu sarcina
electrică ce iese din acel nod:

QA = QB + QC + QD (6.31)

Mișcarea sarcinilor electrice (ce intră și ies)

efectuându-se în același timp (simultan), se poate scrie:

IA = I B + I C + I D (6.32)

adică suma intensităților curenților care intră într-un nod

de rețea este egală cu suma intensităților curenților (de
curent continuu) care ies din același nod.
Relaţia anterioară se mai poate scrie:

IA - I B - I C - I D = 0 (6.33)

adică suma algebrică a intensităților curenților electrici care se întâlnesc într-un nod de rețea
este egală cu zero.

Legea a II-a a lui Kirchhoff

A doua lege a lui Kirchhoff se referă la ochiuri de rețea și afirmă: De-a lungul
conturului unui ochi de rețea, suma algebrica a tensiunilor electromotoare ale surselor este
egală cu suma algebrică a produselor dintre intensitatea curenților și rezistența totală de pe
fiecare latură:

IkRk = Ek (6.33)

Exemplu:

Din Ec 2 și 3 se scot
curenții necomuni și se
înlocuiesc în Ec 1.

53
Curenții necomuni sunt I1 și I2.

Înlocuim I1 și I2 în Ec 1 și rezulta o ecuație doar în I3:

+ = I3

+ = I3

Separăm pe I3

+ = I3 + +

Se dă factor comun I3

+ = I3 (1+ + )

+ = I3 (1+ + )

E1(r2+R2) + E2(r1+R1) = I3 [(r2+R2)( r1+R1) + R3(r2+R2) + R3(r1+R1)]

Înlocuim I3 în I1 și I2 .

Exemplu:
E1 = 20V
R1 = 9 I3=
r1 = 1
R2 = 8
E2 = 40V
R3 = 12
r2 = 2

54
I3=1.76470A

Verificare: -0,1176+1,88235 = 1,7647A = I3

55