Electromagnetism

Există patru tipuri de interacțiuni fundamentale, așadar patru tipuri de câmpuri fundamentale:
gravitațional, electromagnetic, tare (nuclear), și slab.

Sarcina electrică q este mărimea fizică asociată proprietății obiectului de a suferi interacții
electromagnetice. Unitatea de măsură a sarcinii electrice: [q]SI=Coulomb, simbol C. Sarcina
electrică este de două tipuri, notate convențional sarcină pozitivă, respectiv sarcină negativă.
Unele particule elementare au aceste proprietăți. Cea mai cunoscută particulă elementară este
electronul (simbol e- ).

Câmpul electromagnetic este spațiul în care se manifestă forțele electromagnetice. Câmpul

electromagnetic este produs de alte sarcini în mișcare, aflate în alt loc din spațiul fizic.
Câmpul electromagnetic este o entitate unitară a dualismului câmp electric - câmp magnetic,
caracterizat de perechea vectorilor (𝐸⃗ (𝑡),𝐵⃗ (𝑡)). Câmpul electromagnetic se propagă prin vid
sub formă de unde electromagnetice cu viteza maximă cunoscută în Univers, care depinde de
constantele vidului ε0 și µ0.

Intensitatea câmpului electric este forța electrică ce se exercită asupra unității de sarcină
q=+1C, aflată în repaus: 𝐸⃗ = 1/𝑞𝐹 electrica sau, în modul E= 1/q F|v=0 , [E]SI=N/C.

Inducția câmpului magnetic - este forța magnetică maximă ce se exercită asupra unității de
sarcină q=+1C, aflată în mișcare cu viteza de 1m/s: B=1/qv Fmaximă magnetica, [B]SI=Tesla, simbol T.

Constanta electrică și constanta magnetică

Vidul permite propagarea undelor electromagnetice, comportându-se ca un mediu elastic

pentru acestea. Proprietățile “elastice” ale vidului sunt caracterizate prin mărimile fizice
constanta electrică a vidului ε0≈8,8 x 10-12F/m (Farad pe metru) și constanta magnetică a
vidului µ0≈4π x 10-7H/m (Henry pe metru).

1. Constanta electrică a materialului, notată ε, este dată prin constanta electrică relativă față
de cea a vidului ε=ε0ε𝑟 echivalent cu εr=ε/ε0.

2. Constanta magnetică a materialului, notată µ, este dată prin constanta magnetică relativă față de
cea a vidului µ=µ0µ𝑟 echivalent cu µr=µ/µ0.
Momentul magnetic este µ𝒎 =i x 𝑠⃗ , unde i este intensitatea curentului electric local, iar s
este suprafața închisă de acesta.

Energia potențială de interacție dintre momentul magnetic și câmpul magnetic extern este:

unde B este inducția câmpului magnetic exterior.

Momentele magnetice tind să se orienteze pe direcția câmpului exterior µ𝒎 ↑↑ B , astfel că

energia potențială de interacție să fie minimă

La scară macroscopică, magnetizația unui material este momentul magnetic total (ca sumă a
momentelor magnetice microscopice) din unitatea de volum:

Tensiunea electrică dintre două puncte este lucrul mecanic al forței câmpului pentru a
deplasa unitatea de sarcină pozitivă q=+1C între cele două puncte:

Tensiunea electrică dintre două puncte este orientată,

convențional, de la primul punct spre al doilea punct.

Curentul electric este o mișcare ordonată (convecție) de sarcini electrice.

Intensitatea curentului electric este sarcina pozitivă care trece în unitatea de timp printr-o
suprafață fixă: i=dq/dt, [i]SI=Amper, simbol A. Intensitatea curentului poate fi, la rândul ei,
funcție de timp. Spre exemplu, o mișcare de vibrație a sarciniloe electrice produce un curent
variabil în timp (periodic). Prin convenție, sensul curentului electric este de cel al mișcării
unor sarcini pozitive.

Fluxul câmpului electric sau fluxul intensității câmpului electric prin suprafața S, este definit
de: Φe = E x S , [Φe]SI=Vm.

Fluxul câmpului magnetic, sau fluxul inducției câmpului magnetic prin suprafața S, este
definit de Φm = B x S, [Φe]SI=Wb(Weber), 1Wb=1T x 1m2.

În concluzie, ecuațiile lui Maxwell explică propagarea câmpului electromagnetic, prin

generarea reciprocă a câmpurilor electrice și magnetice variabile în timp. Legile lui Maxwell
explică faptul că existența sarcinilor electrice este cauza fenomenologiei pe care noi o numim
ca fiind de natură “electrică”, iar mișcarea sarcinilor electrice este responsabilă de
fenomenologia pe care o numim ca fiind de natură “magnetică”. După cum știm însă, nu
există repaus absolut, deci cele două entități coexistă simultan.

Tensiunea electromotoare este tensiunea care se măsoară la bornele generatorului, în

absența oricărui consumator, adică la funcționarea în gol: ε= UAB,in gol.

Două suprafețe metalice, așezate față în față, separate printr-un material izolator, formează un
condensator electric.
Raportul dintre sarcina electrică de pe armătura încărcată pozitiv (se consideră doar +q) și tensiunea
electrică dintre acestea se numește capacitate electrică: Cel=q/U12, [Cel]SI=Farad, simbol F;
1F=1C/1V.

Capacitatea electrică este o măsură a energiei potențiale ce poate fi stocată în câmpul

materialului dielectric. Capacitatea electrică este proporțională cu constanta electrică relativă
a materialului dielectric: Cel=εr x Cel0.

Raportul dintre fluxul magnetic prin circuit și intensitatea curentului electric se numește
inductanță: Lm= Φm/i, [Lm]SI= Henry, simbol H; 1H=1Wb/1A. Inductanța este o măsură a
energiei potențiale ce poate fi stocată în câmpul materialului cu proprietăți magnetice.

Materialul din miezul bobinelor (solenoizilor) trebuie să fie magnetizabil, adică să aibă
constanta magnetică relativă μr mare, pentru a putea “înmagazina” energie potențială.
Inductanța este proporțională cu constanta magnetică relativă (față de vid) a materialului
miezului: Lm= µr x Lm0.

Proprietatea unui material de a se opune transportului de sarcină electrică se numește

rezistență electrică. Elementul de circuit caracterizat de această proprietate se numește
rezistor.

Legea lui Ohm

Intensitatea curentului care trece printr-un rezistor este direct proporțională cu tensiunea
electrică dintre capetele acestuia, factorul de proporționalitate fiind rezistența electrică:

I=1/R x U, [R]SI=Ohm, simbol Ώ, 1Ώ= 1V/1A.

Orice generator electric real se caracterizează printr-o tensiune electromotoare E și o

rezistență internă r.

Într-un circuit închis, din cauza rezistenței interne, tensiunea la bornele accesibile ale
generatorului este mai mică decât tensiunea sa electromotoare

Efectul Joule constă în disipația energiei electrice (conversia în căldură). Rezistoarele sunt
elemente disipative. Q= Lext sau Q=Uq.

unde sarcina q și tensiunea U pot fi funcții de timp. În cazul curentului continuu q=It , deci
Q=Uit.

În cazul rezistoarelor, ținând cont de legea lui Ohm, relația se poate scrie fie în funcție de
intensitatea curentului prin rezistor Q=I2Rt, fie în funcția de tensiunea la bormele rezistorului
Q=U2/R x t.

Circuitele de curent alternativ sunt similare celor de curent continuu, cu observația că se

consideră valorile efective ale tensiunii electrice și intensității curentului electric.
Teorema întâi a lui Kirchhoff

Suma intensităților curenților care se întâlnesc într-un nod de rețea este zero:

Teorema a doua a lui Kirchhoff

La parcurgerea unui ochi de rețea, suma algebrică a tensiunilor electrice este

nulă:

Curent alternativ

Prin curent alternativ se înțelege ansamblul mărimilor electromagnetice cu variație oscilatorie

armonică, cu frecvența f=50Hz. Acestea pot fi tensiunea electrică u(t)=U x sin(2πft+ φ0u),
intensitatea curentului i(t)= I x sin(2πft+ φ0i), sau alte mărimi electrice și magnetice.

Rețelele de alimentare cu energie electrică (casnice, industriale) sunt rețele de curent

alternativ. Circuitele de curent alternativ sunt similare celor de curent continuu, cu observația
că se consideră valorile efective ale tensiunii electrice și intensității curentului electric.

Inducția electromagnetică este fenomenul de generare a unui câmp electric variabil în timp
de către un câmp magnetic, de asemenea variabil în timp.

Generarea tensiunii alternative sinusoidale

Legea inducției electromagnetice (ecuația a treia a lui Maxwell).

Tensiunea electromotoare indusă într-un circuit este proporțională cu viteza de variație a

fluxului magnetic prin suprafața circuitului: