CAPITOLUL IV

BOBINE ELECTRICE

4.1. GENERALITĂŢI

Bobina este o componentă de circuit a cărei principală proprietate este

inductanţa electrică (L) care are ca unitate de măsură Henry [H].
Constructiv o bobină se obţine prin înfăşurarea (bobinarea) unui fir
conductor pe o carcasă. În realitate, orice element conductor se caracterizează
printr-o anumită inductivitate.
Bobina (inductorul) este o componentă pasivă din circuitele electronice
pentru care, între curentul iL(t) ce străbate spirele acesteia şi tensiunea uL(t)
aplicată la borne există relaţiile generale:
diL (t )
u L (t ) = L ⋅ (4.1)
dt
t
1
i L (t ) = ⋅ ò u L (t ) ⋅ dt + I 0 (4.2)
L 0
Într-un circuit de curent alternativ, un caz particular îl reprezintă:
i L (t ) = 2 ⋅ I ef ⋅ sin ω t , (4.3)
pentru care:
d
u L (t ) = L ⋅ i L (t ) = 2 ⋅ I ef ⋅ ω t ⋅ cos ω t = X L ⋅ 2 ⋅ I ef ⋅ cos ω t (4.4)
dt
din care rezultă:
U ef = X L ⋅ I ef (4.5)
şi că tensiunea uL(t) este defazată cu 90° înaintea curentului iL(t) (Ief şi Uef fiind
valorile efective ale curentului şi tensiunii, iar XL=ωt este reactanţa inductivă a
bobinei).
În schemele electrice se folosesc pentru reprezentarea bobinelor,
simbolurile din figura 4.1 (a - inductanţă fixă; b - inductanţă variabilă; c -
inductanţă fixă cu miez magnetic; d - inductanţă fixă cu miez magnetic şi
întrefier).
Bobine electrice 71

După cum se ştie din

legea inducţiei L L
electromagnetice, prin variaţia
fluxului magnetic ф al unei
a) b)
bobine, se produce o tensiune
electromotoare:
dφ L L
u=− , (4.6)
dt
unde Φ=N·B·S (N este numărul
de spire al bobinei; B este c) d)
inducţia magnetică; S este aria
bobinei; [Φ]SI=T·m2=Wb). Fig. 4. 1
În contextul celor arătate
mai sus, există două interpretări ale noţiunii de inductivitate a bobinei:
a) Ca proprietate a unui circuit electric de a se opune oricărei variaţii a
curentului electric care-l parcurge. Întrucât fluxul magnetic φ(t) şi curentul
electric i(t) variază direct proporţional, inductivitatea va reprezenta acest
coeficient de proporţionalitate:
φ (t ) é Wb ù
L= ê H= ; (4.7)
i (t ) ë A úû
b) Ca proprietate a bobinei de a acumula energie în câmp magnetic. Se ştie
că, la conectarea unei tensiuni continue la bornele unei bobine, aceasta produce
o tensiune electromotoare de autoinducţie, care are tendinţa de a se opune
creşterii curentului prin bobină. Cum această variaţie a curentului totuşi se
produce, înseamnă că, de la sursa de tensiune s-a consumat o energie
suplimentară pentru a învinge opoziţia bobinei:
L⋅I2
WL = (4.8)
2
Această energie (WL), se regăseşte sub formă de energie acumulată în
câmpul magnetic creat de bobină. La deconectarea tensiunii de la bornele
bobinei, aceasta se comportă ca un generator de energie, permiţând prin
descărcarea sa, scăderea curentului de la valoarea I la 0.
Inductivitatea unei bobine depinde de structura, geometria şi
dimensiunile acesteia. Calculul inductivităţii bobinei se face înainte de
realizarea practică, folosind relaţii empirice, tabele sau diagrame.
Astfel pentru o bobină fără miez magnetic (solenoid), de lungime l[m],
diametru D[m] sau secţiune S[m2] şi având N spire se poate utiliza relaţia:
S
L = 4π ⋅ N 2 ⋅ dacă l >>D (4.9)
l
sau:
72 Componente electronice pasive

L = α ⋅ N 2⋅ D ; dacă l ≈ D (4.10)
unde, α reprezintă un coeficient a cărui valoare se dă în tabele, în funcţie de
raportul l/D.
Pentru bobinele solenoidale amplasate pe un miez magnetic, inductanţa
se determină cu expresia
L = KL⋅ µap⋅ D⋅ N 2 (4.11)
în care:
- KL este o constantă care depinde de diametrul D al bobinei şi lungimea
acesteia
D
KL = 1+ 6⋅ ; (4.12)
a
- µap reprezintă raportul dintre inductivitatea bobinei pe miezul
magnetic şi aceiaşi bobină în aer.
Pentru o bobină amplasată pe un miez magnetic închis, sub formă de
tor, inductivitatea se calculează cu expresia:
Sm
L = µ⋅N2 ⋅ (4.13)
2 ⋅ π ⋅ Dm
unde, Sm[m2] şi Dm[m] reprezintă secţiunea şi respectiv diametrul mediu al
miezului magnetic.

4.2. CONSTRUCŢIA BOBINELOR

Constructiv, bobinele se deosebesc prin:
−µ forma geometrică a bobinei şi spirelor;
−µ numărul de spire al înfăşurării;
−µ numărul de straturi al înfăşurării;
−µ dispunerea relativă a straturilor;
−µ utilizarea sau neutilizarea carcasei;
−µ tipul de carcasă;
−µ existenţa sau neexistenţa miezului magnetic;
−µ tipul miezului magnetic;
−µ posibilitatea de modificare a inductanţei.
Elementele constructive, pe de o parte, şi condiţiile de utilizare, pe de
altă parte, impun folosirea diferitelor materiale pentru elementele componente
ale unei bobine: înfăşurarea, carcasa, miezul magnetic şi ecranul.
Datorită diversităţii foarte mari a bobinelor utilizate în tehnică, în cazul
acestora nu există o producţie standardizată ca în cazul rezistenţelor şi
condensatoarelor.
Bobine electrice 73

4.2.1. Înfăşurarea (bobinajul)

Înfăşurarea constituie elementul principal al unei bobine. Aceasta se

caracterizează prin: dimensiuni geometrice, secţiunea conductorului folosit,
numărul de spire, modul de aşezare al spirelor (într-unul sau mai multe
straturi).
Cel mai utilizat material este cuprul de obicei de secţiune circulară cu
diametre standardizate. La curenţi mari se folosesc conductori din cupru sau
aluminiu sub formă de bară sau tuburi.
În cazul bobinelor de joasă frecvenţă se utilizează conductoare izolate
cu email(lacuri electroizolante pe bază de polivinilacetat, poliuretani, răşini
epoxidice sau silicoorganice), email şi fibre textile sau cu fibre anorganice (de
sticlă).
Pentru înfăşurările de înaltă frecvenţă se folosesc conductoare liţate,
constituite din 7…15 conductoare de diametru foarte mic, fiecare fir conductor
fiind izolat separat, iar ansamblul lor fiind izolat cu bumbac sau mătase. Liţa
are rezistivitate electrică scăzută în curent alternativ de înaltă frecvenţă datorită
micşorării efectului pelicular (refularea liniilor curentului electric spre periferia
conductorului; fenomenul este cu atât mai pronunţat cu cât frecvenţa curentului
este mai mare), ceea ce conduce la pierderi mici în conductorul luat în
ansamblu. Conductorul liţat se poate folosi până la frecvenţe de 1…3MHz.
În domeniul frecvenţelor foarte înalte se utilizează conductoare din
cupru argintate, deoarece datorită efectului pelicular, curentul circulă numai
prin stratul de argint de la suprafaţă, care are rezistivitatea electrică cea mai
mică (1,6⋅10-8 Ω⋅m). În acest domeniu, conductoarele sunt fie neizolate (pentru
bobinajele cu pas mai mare decât diametrul conductorului), fie izolat cu email-
mătase, atunci când se construiesc bobine "spiră lângă spiră".

4.2.2. Carcasa

Carcasa constituie suportul pe care se înfăşoară conductorul bobinei. Ea

are în general o formă tubulară şi este realizată din materiale dielectrice cu
rezistenţă mecanică bună şi proprietăţi electrice corespunzătoare: rigiditate
dielectrică mare, pierderi dielectrice reduse, permitivitate electrică mică,
rezistenţă de izolaţie mare şi durată de viaţă ridicată.
În afară de celelalte performanţe ce se impun materialelor din care se
confecţionează carcasele, foarte important este domeniul de frecvenţă în care
va funcţiona bobina.
Cele mai utilizate materiale sunt: cartonul electrotehnic (preşpanul),
pertinaxul, textolitul, materialele termorigide (cel mai răspândită este
74 Componente electronice pasive

bachelita), materialele dielectrice termoplaste (polistirenul, policlorura de vinil,

polietilena, teflonul) şi materialele ceramice.
Uneori carcasa se execută din aluminiu, care este oxidat la suprafaţă cu
un strat subţire de oxid de aluminiu având proprietăţi dielectrice foarte bune;
carcasele din aluminiu se secţionează pe generatoare pentru a reduce curenţii
turbionari.
Forma constructivă a carcasei poate fi: tubulară, simplă, cu flanşă, cu
spirală, cu nervuri, cu galeţi etc. În figura 4.2 se prezintă câteva tipuri de
carcase pentru bobine (a – carcasă tubulară; b - carcasă cu flanşă; c – carcasă
cu caneluri; d – carcasă în galeţi)

Fig. 4.2

4.2.3. Ecranul
Prin construcţia şi funcţionarea sa, orice bobină se poate cupla inductiv
prin câmpul magnetic sau capacitiv prin câmpul electric, cu diferite surse sau
receptoare de semnale parazite.

Fig. 4.3

Pentru a reduce sau chiar elimina aceste cuplaje ale bobinelor se

utilizează ecrane magnetice (fig. 4.3 a) respectiv electrice (fig. 4.3 b şi fig. 4.3
c), special construite din materiale adecvate şi în general conectate la masă.
Ecranarea are aşadar, rolul să protejeze pe de o parte bobina împotriva
perturbaţiilor exterioare, iar pe de altă parte să reducă influenţa perturbatoare a
acesteia asupra celorlalte elemente din circuitul unde aceasta este montată, sau
echipamente apropiate.
Materialele folosite pentru confecţionarea ecranelor, se aleg în funcţie
de rolul acestora şi de frecvenţa câmpurilor perturbatoare.
Bobine electrice 75

Pentru a se realiza un ecran eficient trebuie ca grosimea ecranului, ce

separă cele două medii diferite, să fie cel puţin egală cu adâncimea de
pătrundere δ a liniilor câmpului electromagnetic:
1
δ= , (4.14)
π ⋅σ ⋅ µ ⋅ f
unde, σ este conductivitatea electrică, µ este permeabilitatea magnetică, iar f
este frecvenţa câmpului electromagnetic.
Se observă că, la frecvenţe joase este suficient să folosim un ecran din
materiale cu permeabilitate magnetică mare, pentru a creşte eficienţa ecranării
câmpurilor magnetice (de obicei PERMALLOY).
La frecvenţe medii şi înalte însă, este nevoie de ecrane magnetice cu
conductivitate electrică mare - de obicei cupru sau aluminiu. În acest caz,
eficienţa ecranării are la bază şi apariţia curenţilor turbionari induşi în ecran de
câmpul magnetic perturbator. Aceşti curenţi creează la rândul lor un câmp
magnetic care se opune celui perturbator.
În ambele cazuri bobina se plasează cât mai aproape de centrul
ecranului, fără contact între acesta şi eventualul miez magnetic al bobinei.
Pentru ecranarea electrostatică, reducerea capacităţii parazite dintre
două bobine se face prin amplasarea unei folii conductoare între cele două
bobine, folie conectată galvanic la potenţial nul.
Orice ecran magnetic închis, realizat din materiale cu conductivitate
electrică bună, constituie şi un ecran electrostatic ("cuşca lui Faraday").

4.2.4. Materialul magnetic

Pentru obţinerea inductivităţilor de valori mari, bobinele electrice se

amplasează pe miezuri magnetice. Astfel, dacă la o bobină în aer inductivitatea
este L0 , la aceiaşi bobină, dar amplasată pe un miez magnetic cu
permeabilitatea magnetică relativă µr , inductivitatea va fi:
Lm ≅ µr⋅L0 (4.15)
Rolul miezului magnetic este de a concentra liniile câmpului produs de
bobină, deoarece prezenţa acestuia contribuie la reducerea reluctanţei
circuitului magnetic.
Materialele folosite pentru realizarea miezului sunt neliniare, din
punctul de vedere al comportării în câmp magnetic exterior. Neliniaritatea se
pune în evidenţă prin dependenţa dintre inducţia magnetică B şi intensitatea
câmpului magnetic H, care este sub forma unei curbe închise, cunoscută sub
numele de ciclu de histerezis magnetic B(H).
Parametrii unui miez magnetic se pun în evidenţă prin forma şi
dimensiunile ciclului de histerezis din figura 4.4:
76 Componente electronice pasive

B −µ Hc , câmpul magnetic
Bs coercitiv;
Bm
−µ Hm , câmpul magnetic
maxim;

Br −µ Hs , câmpul magnetic de
saturaţie;
-Hs -Hm -Hc Hc Hm Hs H −µ Br , inducţia magnetică
0 remanentă;
−µ Bm , inducţia magnetică
-Br maximă;
−µ Bs , inducţia magnetică de
saturaţie.
-Bm
Din punct de vedere al
-Bs ciclului de histerezis,
materialele utilizate pentru
Fig. 4. 4 confecţionarea miezurilor
magnetice ale bobinelor sunt:
−µ materiale magnetice moi, pentru care Hc ≤ 80 A/m, permeabilitatea
magnetică mare şi pierderile magnetice reduse;
−µ materiale magnetice dure, pentru care Hc > 80 A/m, pierderi magnetice
mari, dar cu energii mari dezvoltate în întrefierul miezului.
După înclinarea ciclului de histerezis, materialele magnetice moi se
împart în următoarele grupe:
B
−µ cu r < 0,5 - folosite la realizarea bobinelor de inductivitate constantă;
Bs
B
−µ cu 0,5 < r < 0,8 - utilizate la realizarea miezurilor magnetice obişnuite
Bs
(transformatoare de tensiune, relee electromagnetice etc.);
B
−µ cu 0,8 < r < 1 sau ciclu de histerezis dreptunghiular (CHD) - folosite în
Bs
circuitele de memorie sau comutaţie.
La rândul lor, materialele magnetice dure se împart în două grupe:
B
−µ cu r < 0,4 - utilizate pentru fabricarea suportului (benzi şi discuri) de
Bs
înregistrare magnetică a informaţiei;
B
−µ cu r > 0,4 - destinate construirii magneţilor permanenţi.
Bs
Bobine electrice 77

4.2.5. Inductanţa cu miez magnetic

Interacţiunea câmpului magnetic produs de bobină cu materialul

magnetic al miezului pe care este amplasată aceasta, se caracterizează cu
ajutorul permeabilităţii magnetice relative complexe:
B
µr = = µ r′ − j ⋅ µ r′′ (4.16)
µ0 ⋅ H
unde, µ0 = 4π⋅10-7 H/m - este permeabilitatea absolută a aerului şi vidului.
O bobină ideală având în vid sau aer, inductivitatea L0 , deci reactanţa:
XL = j⋅ ω ⋅ L0 , (4.17)
dacă se amplasează pe un miez magnetic având permeabilitatea complexă µr,
pentru un flux de scăpări nul, prezintă la borne impedanţa
Z = j⋅ω⋅Lm . (4.18)
Ţinând cont de relaţiile (4.15) şi (4.16), bobina cu miez magnetic va
prezenta la borne o impedanţă:
Zm = j⋅ω⋅Lm = j⋅ω⋅µ'r⋅L0 + ω⋅µ"r⋅L0 = Rm + j⋅ω⋅Lm (4.19)
"
unde, Rm = ω⋅µ r⋅L0 - reprezintă pierderile în materialul magnetic aflat în
câmpul magnetic de frecvenţă ω, iar Lm = µ'r⋅L0 - este inductivitatea
echivalentă a unei bobine fără pierderi.
Aşadar, partea reală a permeabilităţii complexe (µ'r) caracterizează
starea de magnetizare a miezului, iar partea complexă (µ"r) caracterizează
pierderile în material.

Fig. 4.5

În aceste condiţii, schema echivalentă a unei bobine cu miez (fig 4.5) va

fi o inductivitate fără pierderi (µ'r⋅L0) în serie cu o rezistenţă echivalentă
pierderilor (ω⋅µ"r⋅L0).
Factorul de pierderi al miezului va fi:
78 Componente electronice pasive

UR Rm ⋅ I ω ⋅ µ r′′ ⋅ L0 ⋅ I µ r′′
tan δ m = = = = , (4.20)
UL j ⋅ ω ⋅ Lm ⋅ I ω ⋅ µ r′ ⋅ L0 ⋅ I µ r′
iar factorul de calitate al acestuia
1 µ′
Qm = = r (4.21)
tan δ m µ r′′
Cauzele pierderilor în miezul magnetic al bobinei sunt:
- curenţii turbionari (Foucault) - iar pentru a reduce aceste pierderi,
grosimea miezului trebuie să fie cât mai mică, lucru ce se poate realiza prin
confecţionarea acestuia din folii subţiri (tole) izolate galvanic (pentru materiale
feromagnetice), sau din pulberi (granule) cu rezistivitate electrică mare (pentru
miezurile de ferită obţinute prin sinterizare);
- o altă categorie de pierderi energetice în miezul magnetic al bobinelor,
o constituie pierderile prin histerezis magnetic, proporţionale cu suprafaţa
ciclului de histerezis şi cu frecvenţa câmpului magnetic; deci miezurile din
materialele magnetice moi vor avea pierderi mai mici decât cele din materiale
magnetice dure;
- la frecvenţe foarte înalte, de ordinul sutelor de MHz, se manifestă
pierderile de energie prin magnetizare şi rezonanţă magnetică, însă la aceste
frecvenţe pierderile prin curenţi turbionari sunt neglijabile.
Bobinele utilizate în echipamentele electronice de joasă frecvenţă
(transformatoare de separaţie, transformatoarele de semnal, bobine pentru
circuite selective, bobine de filtrare, inductivităţi de cuplaj) au miezul magnetic
realizat din materiale feromagnetice moi (ferite şi Permalloy).
Pentru miezurile bobinelor care funcţionează în câmpuri magnetice de
frecvenţă înaltă se folosesc materiale magnetodielectrice obţinute prin
sinterizare din pulberi feromagnetice în amestec cu un liant (răşină) dielectric.
La frecvenţe foarte înalte se folosesc materiale metaloceramice sau
ferite care se realizează asemănător magnetodielectricilor (prin sinterizare),
materialul de bază fiind o pulbere din oxizi ai metalelor, iar liantul este
parafina care după presarea şi încălzirea miezului se evaporă. Dezavantajul
feritelor este acela că ele sunt dure, casante şi nu suportă decât o prelucrare de
rectificare (şlefuire) a suprafeţelor.
Variantele constructive pentru miezurile magnetice sunt în general
tipizate, dar se realizează şi miezuri în funcţie de necesităţi şi materialele
disponibile:
−µ miezuri din tole sau benzi, cu coloane (fig. 4.6a) sau sub formă de manta
(fig. 4.6b), folosite la realizarea circuitului magnetic pentru transformatoare;
pentru tolele din FeSi, în cataloage se prezintă dependenţa pierderilor specifice
în funcţie de inducţia magnetică şi dependenţa permeabilităţii magnetice
reletive în funcţie de intensitatea câmpului magnetizant (vezi anexa G);
Bobine electrice 79

a) b)
Fig. 4.6
−µ miezuri sub formă de bare cilindrice, pentru inductanţe utilizate la înaltă
frecvenţă - uneori aceste bare se pot deplasa în interiorul bobinei, rezultând
inductanţe variabile;
−µ miezuri sub formă de tor (fig. 4.7) sau oală (fig. 4.8) utilizate în circuitele
de înaltă frecvenţă şi circuite de impulsuri;
−µ juguri de forme speciale pentru circuitele de deflexie magnetică (fig. 4.9).

Fig. 4.7 Fig. 4.8 Fig. 4.9

În cazul bobinelor cu miez magnetic, inductivitatea obţinută faţă de

aceea de la bobina fără miez (L0) este:
L = µ ef ⋅ L0 (4.22)
unde, µef este permeabilitatea efectivă a miezului, care depinde de
permeabilitatea relativă definită prin relaţia (4.16), de geometria acestuia şi de
poziţia relativă a bobinei faţă de miez.
În cazul miezurilor din ferită de joasă frecvenţă, producătorii acestora
é A ù
indică în catalog un factor de inductanţă AL = ê 2 ú , care reprezintă
ë sp û
inductanţa obţinută cu o bobină formată dintr-o singură spiră montată pe
miezul respectiv. Acest parametru foloseşte pentru determinarea numărului de
spire N, al unei bobine de o anumită inductivitate L:
L
N= (4.23)
AL
80 Componente electronice pasive

4.3. PARAMETRII BOBINELOR

Fiecare bobină fiind o construcţie specifică, parametrii nu sunt

standardizaţi ca la rezistoare şi condensatoare. În sinteză, cei mai importanţi
parametri ai unei bobine reale sunt:
a) INDUCTIVITATEA L [H] definită prin relaţia (4.6). Acest parametru
depinde de forma geometrică, dimensiunile bobinei, numărul de spire al
bobinei şi de permeabilitatea relativă a miezului pe care este amplasată.
b) REZISTENŢA PROPRIE RL [Ω] determinată de rezistivitatea electrică a
conductorului din care se confecţionează bobina.
c) REZISTENŢA TOTALĂ DE PIERDERI ÎN BOBINĂ R [Ω], care pe lângă
rezistenţa proprie (în care se produc pierderi prin efect Joule în curent continuu
şi curent alternativ şi prin efect pelicular în curent alternativ), mai conţine
rezistenţa echivalentă pierderilor în miezul magnetic (pierderi prin curenţi
turbionari şi prin histerezis magnetic) şi rezistenţa de izolaţie. Acest parametru
depinde de frecvenţa la care funcţionează bobina. Reamintim că, inductivitatea
L caracterizează comportamentul util, ca element reactiv de circuit, în timp ce
rezistenţa de pierderi R caracterizează pierderile de putere activă ale bobinei.
d) FACTORUL DE PIERDERI tan δ reprezintă raportul dintre puterea activă
disipată pe bobină şi puterea reactivă a acesteia:
R
tan δ = (4.24)
ω⋅L
e) COEFICIENTUL DE TEMPERATURĂ αL [°K-1] caracterizează
modificarea relativă a inductanţei sub influenţa temperaturii:
1 dL
αL = ⋅ (4.25)
L dT
Acest coeficient reflectă practic influenţa indirectă a temperaturii prin
modificarea dimensiunilor geometrice ale bobinei şi modificarea
permeabilităţii magnetice a miezului.
f) DOMENIUL DE AJUSTARE AL INDUCTANŢEI Lmin … Lmax.

4.4. COMPORTAREA ÎN FRECVENŢĂ A BOBINEI REALE

În cazul bobinei cu N spire amplasată pe un miez magnetic, schema

echivalentă se prezintă ca în figura 4.10.
Fiecare spiră a bobinei se caracterizează printr-o rezistenţă (rcu) de
pierderi în conductorul din care este confecţionată.
Prezenţa miezului magnetic este reprezentată în schema echivalentă a
bobinei prin rezistenţa (rm) echivalentă pierderilor în acest miez (pierderi prin
curenţi turbionari, proporţionale cu f 2 şi pierderi prin histerezis magnetic
proporţionale cu f).
Bobine electrice 81

rcu rm l rcu rm l rcu rm l

1 2
c12 c12 c12

riz riz riz

c10 c20 c10 c20 c10 c20

Fig. 4.10

Cele două rezistenţe echivalente pierderilor pot fi reprezentate într-o

schemă echivalentă serie cu inductivitatea (l) a unei spire.
În paralel cu grupul serie apare rezistenţa de izolaţie (riz) a spirei.
Considerând cele N spire identice ale bobinei, se poate modela bobina
ca o inductivitate
L = N⋅ l, (4.26)
în serie cu
Rcu = N⋅ rcu (4.27)
şi
Rm = N⋅ rm , (4.28)
iar tot grupul în derivaţie cu rezistenţa de izolaţie
Riz=N⋅ riz (4.29)
Un alt parametru al R cu Rm L
bobinei reale îl reprezintă 1 2
capacitatea parazită (între
două spire alăturate - c12 şi C
între capetele fiecărei spire şi
masă - c10 şi c20):
R iz
æ c10 ⋅ c 20 ö
c = çç c12 + ÷ (4.30)
è c10 + c 20 ÷ø
Fig. 4.11
Efectul total al acestor
capacităţi se înglobează într-o
capacitate echivalentă parazită (C) în paralel cu bobina L:
c 1 æ c ⋅c ö
C= = ⋅ çç c12 + 10 20 ÷÷ (4.31)
N N è c10 + c 20 ø
Cu notaţiile de mai sus se poate obţine un model cu parametri
concentraţi ai bobinei reale, aşa cum se prezintă în fig. 4.11.
Pornind de la schema echivalenă din fig. 4.10, se poate scrie admitanţa
echivalentă complexă a unei spire
82 Componente electronice pasive

1 1
y= + j ⋅ω ⋅ c + (4.32)
rcu + rm + j ⋅ ω ⋅ l riz
sau pentru toată bobina
1 1 c 1
Y = ⋅y= + j ⋅ω ⋅ + (4.33)
N N ⋅ rcu + N ⋅ rm + j ⋅ ω ⋅ N ⋅ l N N ⋅ riz
Ţinând cont de relaţiile (4.26) … (4.30) ultima relaţie devine:
1 1
Y= + j ⋅ω ⋅ C + (4.34)
Rcu + Rm + j ⋅ ω ⋅ L Riz
Bobina reală se reprezintă, de obicei, printr-un circuit echivalent serie
(fig. 4.12 a) sau paralel (fig. 4.13 a)
Din reprezentarea fazorială a celor două scheme echivalente (fig. 4.12
b şi fig. 4.13 b) se constată că, defazajul dintre curentul prin bobină (I) şi
tensiunea la bornele acesteia (U) nu este de 90°. Intervine astfel unghiul de
pierderi δ, cu ajutorul căruia se defineşte factorul de pierderi (tan δ) sau
Ls Rs
1 2
I j⋅ω⋅Ls⋅ I
δ
U

U ϕ
Rs⋅I I

a) b)

Fig. 4.12
U
Rp
U
Lp ϕ
1 2
I Rp I U
δ j⋅ω⋅Lp

a) b)

Fig. 4.13
factorul de calitate (Q) al bobinei reale:
Rs 1
tan δ = = , (4.35)
ω ⋅ LS Q
pentru schema echivalentă serie, respectiv
ω ⋅ LP 1
tan δ = = , (4.36)
RP Q
pentru schema echivalentă derivaţie.
Bobine electrice 83

Trebuie remarcat că tan δ înglobează efectul tuturor pierderilor din

bobină (în conductor, în miezul magnetic, în izolaţia bobinei).
Pentru fiecare componentă a pierderilor se definesc factorul de pierderi
şi respectiv factorul de calitate prin expresiile:
R 1
tan δ cu = cu = (4.37)
ω ⋅ L Qcu
R 1
tan δ m = m = (4.38)
ω ⋅ L Qm
ω ⋅ Le 1
tan δ iz = = (4.39)
Riz Qiz
unde
Le = L⋅[1 + (tan δcu + tan δm)2] (4.40)
Aşadar:
tg δ = tan δcu + tan δm + tan δiz (4.41)
Introducând relaţiile (4.37 ... 4.41) în expresia admitanţei (4.34) se
obţine:
1 1
Y= ⋅ tan δ + = Gp + B p = Y p (4.42)
ω ⋅ Le Le
j ⋅ω ⋅
1 − ω 2 ⋅ Le ⋅ C
Identificând ultima relaţie cu expresia admitanţei schemei echivalente
paralel din figura 4.13 a se pot obţine parametrii acesteia:
Le
Lp = (4.43)
1 − ω ⋅ Le ⋅ C
2

şi
ω ⋅ Le
Rp = = Q ⋅ ω ⋅ Le (4.44)
tan δ
Identificând inversul expresiei (4.42) cu impedanţa la bornele schemei
echivalente serie:
1 1
Z S = R S + j ⋅ ω ⋅ LS = = , (4.45)
Y YP
se obţine
R ⋅ ω ⋅ LP
2 2
1 LP ⋅ RP
ZS = = 2P + j ⋅ ω ⋅ =
1 1 R + ω 2
⋅ L
2
R
2
+ X
2
+ P P P P
RP j ⋅ ω ⋅ LP
(4.46)
RP LP
= + j ⋅ω ⋅
1 + Q2 1
1+ 2
Q
84 Componente electronice pasive

Deci, parametrii schemei echivalente serie vor fi:

LP
LS = = LP ⋅ cos 2 δ (4.47)
1
1+ 2
Q
RP
RS = = R P ⋅ sin 2 δ (4.48)
1+ Q 2

Se poate concluziona deci, că parametrii bobinei (schemă echivalentă

derivaţie sau serie) sunt dependenţi de factorul de pierderi care la rândul său
are cele trei componente evidenţiate mai sus. Componentele factorului de
pierderi depind de frecvenţa (ω=2πf) curentului prin bobină. Astfel, în
domeniul frecvenţelor joase, predomină componenta datorată pierderilor în
conductorul de cupru tan δcu , în special datorită efectului pelicular (aceste
pierderi scad proporţional cu 1/ f . La frecvenţe foarte înalte devin
importante pierderile în rezistenţa de izolaţie tan δiz (aceste pierderi sunt direct
proporţionale cu frecvenţa). Se constată că în domeniul frecvenţelor medii
pierderile vor fi datorate în special componentei legată de prezenţa miezului
magnetic (pierderi prin histerezis magnetic (practic independente de frecvenţă),
pierderi prin curenţi turbionari şi prin magnetizare (proporţionale cu frecvenţa,
dacă această frecvenţă este totuşi inferioară celei de rezonanţă magnetică)).
La proiectarea unei bobine, cunoscând frecvenţa la care va lucra,
trebuie alese materialele, forma şi dimensiunile optime, pentru a asigura
pierderi minime, deci o comportare cât mai apropiată de aceea a elementului
pur reactiv.

4.5. SOLICITĂRILE ELECTRICE ALE BOBINEI REALE

Curentul ce străbate o bobină şi respectiv tensiunea la bornele sale,

depind de reactanţa acesteia
U = X L ⋅ I = j ⋅ω ⋅ L ⋅ I (4.49)
adică de frecvenţă, ceea ce impune limitarea curentului şi tensiunii, pentru ca
bobina să nu se distrugă.
În domeniul frecvenţelor joase, solicitarea bobinei se datorează în
principal curentului, care dă naştere la forţe electrodinamice între spire. În
acest domeniu tensiunea la borne creşte aproape liniar cu frecvenţa (4.49). În
concluzie, curentul nu trebuie să depăşească o valoare maximă admisibilă Imax
(fig. 4.8).
De la o anumită frecvenţă f1 apare pericolul distrugerii termice a
bobinei, deci trebuie limitată puterea maximă Pmax, pe care o poate disipa
Bobine electrice 85

bobina, ceea ce înseamnă atât limitarea curentului cât şi a tensiunii pentru

obţinerea condiţiei:
U⋅ I = P < Pmax (4.50)

Pentru frecvenţe înalte

(f>f2) trebuieşte limitată Distrugere Distrugere Distrugere prin
tensiunea la o valoare maximă mecanică termică străpungere
Umax, pentru a evita U
străpungerea izolaţiei dintre Umax
spire, izolaţie în care pierderile
I
dielectrice sunt importante. Imax
Aşadar, în funcţie de
frecvenţa la care funcţionează
bobina, apar trei domenii (fig. f1 f2 f
4.14) în care se pun restricţii Fig. 4.14
succesive asupra curentului,
puterii sau tensiunii, pentru a evita distrugerea acesteia.

4.6. ZGOMOTUL BOBINELOR

Zgomotul unei impedanţe, în general, se datorează agitaţiei termice a

electronilor liberi, de conducţie, în interiorul impedanţei respective. Acest
zgomot, datorat mişcării haotice a electronilor este un zgomot de fluctuaţie,
energia sa depinzând de energia cinetică a electronilor liberi, la rândul său
determinată de temperatura absolută a impedanţei, independent de regimul
electric în care este utilizată.
Zgomotul unei bobine se datorează aşadar, numai acelor elemente ale
sale din schema echivalentă, care consumă energia, deci partea reală (rezistenţa
echivalentă). O inductanţă pură nu va face zgomot.
Bobina reală având o rezistenţă proprie RL, va contribui la zgomotul
circuitului din care face parte. Cum rezistenţa echivalentă RL depinde de
frecvenţă, puterea de zgomot la o bobină se calculează cu expresia:
1 ω2
2π òω1
⋅ RL (ω ) dω
2
U Z = 4 ⋅ K ⋅T ⋅ (4.51)
unde ω1 şi ω2 sunt limitele benzii de frecvenţă în care lucrează bobina.
În concluzie, bobinele cu pierderi mici au şi zgomot redus.
Bobinele utilizate în circuite de joasă frecvenţă sau în circuite de bandă
îngustă au zgomot redus, în primul caz datorită valorilor mici ale lui RL, iar în
al doilea caz datorită benzii ∆ω = ω2 - ω1 mici, ceea ce echivalează cu o
valoare mică a lui UZ2 din relaţia (4.51).
86 Componente electronice pasive

Bobinele din circuitele de alimentare contribuie la zgomotul acestora şi

din cauza câmpurilor magnetice de dispersie atunci când nu este realizată o
ecranare suficientă.
În banda de radiofrecvenţă, o sursă de zgomot o reprezintă şi izolaţia
conductorului de bobinaj, izolaţie în care se produc străpungeri parţiale directe
sau prin ionizarea aerului din jurul acesteia.
Tot ca sursă de zgomot putem considera şi vibraţiile mecanice ale
miezurilor realizate din tole, atunci când pachetul de tole nu este strâns
suficient.

4.7. FIABILITATEA BOBINELOR

Bobinele sunt elemente de circuit cu fiabilitate redusă, defectarea lor

putând conduce şi la defectarea altor componente din echipamentul în care sunt
montate.
Cele mai frecvente defecţiuni sunt întreruperea conductorului de
bobinaj şi scurcircuitul între spire. Cauzele care conduc la aceste defecte sunt:
−ο tensiuni mari între spire sau între spire şi miez, care pot produce
străpungeri direct sau indirect prin ionizarea peliculei de aer din jurul
conductorului, contribuind la încălzirea locală a izolaţiei şi apoi la străpungerea
acesteia;
−ο temperaturi peste limita admisibilă corespunzătoare clasei de izolaţie, care
conduc la străpungerea termică a acesteia;
−ο temperaturi prea scăzute, care pot provoca fisuri prin izolaţie, fisuri prin
care pătrunde umiditatea, umiditate care reduce rezistenţa de izolaţie şi/sau
corodează conductorul înfăşurării.
La bobinele cu miez din tole magnetice, din cauza asamblării incorecte,
pot apare defecte mecanice de vibraţie sau deplasare a tolelor, defecte care la
rândul lor au ca consecinţă supraîncălzirea înfăşurării.
Pentru a avea bobine cu fiabilitate mare, se iau măsuri încă din faza de
proiectare: alegerea tipului de bobinaj şi de izolaţie corespunzător frecvenţelor
şi tensiunilor de lucru, dimensionarea conductorului în funcţie de puterea
dezvoltată în circuit, ecranarea şi amplasarea corespunzătoare a bobinei etc.
În procesul tehnologic, asamblarea bobinei trebuie să se facă îngrijit,
evitându-se folosirea bobinelor descoperite, mai ales în mediile cu umiditate
mare sau atmosferă corosivă.
Bobinele din blocurile de alimentare se impregnează, iar în cazul
puterilor mari chiar se etanşează în vid. Pentru creşterea stabilităţii mecanice,
bobinele se amplasează pe şasiu în locurile cu cea mai mare rigiditate
mecanică.