1.1.

Rezistoare
Rezistoarele, in functie de relatia intre tensiunea si curentul la bornele
sale, pot fi clasificate in:
- rezistoare liniare, care au un raport tensiune - curent constant
(V/I=R=const.) si o dependenta neglijabila fata de valorile
tensiunii,curentului sau ale altor factori exteriori;
- rezistoare neliniare, care au valoarea rezistentei puternic dependenta de
actiunea unor factori cum ar fi:
o rezistoare dependente de tensiunea de la bornele sale
(varistoare);
o rezistoare dependente de temperatura (termistoare);
o rezistoare dependente de intensitatea luminoasa (fotorezistoare).
Prin insasi constructia ei, rezistenta este un consumator activ de energie
electrica, pe care o transforma in caldura (efect Joule-Lenz).
1.1.1. Rezistoare liniare
Rezistoarele liniare se pot clasifica in functie de modul de realizare a materialului
rezistiv in: rezistoare de volum, peliculare si bobinate sau, din punct de vedere al
principiului constructiv in: rezistoare fixe si rezistoare variabile.
Caracterizarea performantelor rezistoarelor se face printr-o serie de parametri
electrici si neelectrici.
Principalii parametri electrici sunt :
o rezistenta nominala (R
n
) si toleranta acesteia in procente, valori ce
sunt nominalizate in clase;
o puterea de disipatie nominala (P
n
) si tensiunea nominala (V
n
)
reprezinta valorile maxime ce nu produc transformari ireversibile
in rezistor;
o rezistenta critica:
(1.1)
- coeficientul termic al rezistentei:
(1.2)
- coeficientul de variatie al rezistentei:
, (1.3)
unde R
1
si R
2
sunt valorile rezistentei inainte si respectiv dupa actiunea unuia din
factori.
Parametrii neelectrici se refera la rezistenta la vibratii, rezistenta la eforturi
mecanice, sudabilitate.
Rezistoarele variabile sunt caracterizate in plus de parametrii specifici:
o rezistenta minima obtinuta, r
o
;
o rezistenta de contact r
k
, intre cursor si elementul rezistiv;
o precizia reglarii ;
o legea de variatie a rezistentei (liniara, exponentiala, etc.)
Simbolurile rezistoarelor sunt date in figura 1.1.

Fig. 1.1. Simbolurile pentru: a) rezistor fix ; b) rezistor variabil;
c) varistor, termistor, fotorezistor
Schema echivalenta a rezistorului real in regim variabil
In regim variabil admitanta rezistorului are expresia :
,
(1.4)
unde : L este inductanta serie a rezistorului ;
C - capacitatea echivalenta;
w - frecventa unghiulara (pulsatia), w = 2p F.
La frecvente mari admitanta se comporta
capacitiv , iar pentru frecvente
mici se comporta inductiv daca .

Fig.1.2. Schema echivalenta a rezistorului real
Schema echivalenta a rezistorului real este data in figura 1.2.
Valorile lui L si C din schema echivalenta depind de materialul rezistiv si
distributia sa geometrica. Pentru rezistoarele bobinate, unde efectul inductiv este
crescut, prin constructie trebuie luate masuri de micsorare a inductivitatii, care
constau in: micsorarea sectiunii transversale, bobinaj incrucisat, bobinaj bifilar,
etc.
Tipuri de rezistoare
- Rezistoarele bobinate sunt realizate prin infasurarea pe un suport a unui
conductor cu rezistivitatea ridicata, obtinndu-se valori de zeci de W pna la sute
de kW , cu o toleranta initiala de 0,1% . Toleranta scade in timp, in functionare si
puternic cu temperatura. Dintre materialele rezistive, cel mai folosit este aliajul
NiCr.
- Rezistoarele de volum sunt realizate dintr-un amestec de material conductor
(grafit, negru de fum) si un material izolant de umplutura. Sunt robuste, dar
majoritatea proprietatilor electrice sunt inferioare altor tipuri.
- Rezistoarele peliculare sunt realizate prin depunerea unui strat de material
rezistiv (carbon aglomerat, carbon cristalin, metale, oxizi metalici) pe un suport
izolant.
- Rezistoarele variabile pot fi, ca si rezistoarele fixe, bobinate, de volum si
peliculare. Materialul rezistiv este dispus circular, liniar sau elicoidal, pentru
ultimele unghiul total de variatie de j cursorului fiind un multiplu de 2p , daca
variatia rezistentei se face prin rotatie.
1.1.2. REZISTOARE DEPENDENTE DE
TEMPERATURA
(TERMISTOARE)
In functie de modul de variatie al rezistivitatii cu temperatura se obtin
termistoare cu coeficient de temperatura negativ sau pozitiv. Termistoarele cu
coeficient de temperatura negativ se obtin din oxizi de Cr, Mn, Fe, Co sau Ni. In
stare pura acesti oxizi au o rezistivitate foarte mare, putnd fi transformati prin
impurificare cu ioni straini in semiconductoare, marindu-le conductibilitatea si
variatia acestora cu temperatura. Rezistivitatea acestor materiale semiconductoare
scade odata cu cresterea temperaturii. In practica, pentru dependenta rezistenta-
temperatura se foloseste relatia aproximativa:
, (1.5)
unde : A - este o constanta de proportionalitate;
B - o constanta ce depinde de material si de tehnologia utilizata.
Dupa modul cum se face incalzirea, termistoarele pot fi cu incalzire proprie,
care isi modifica rezistenta datorita incalzirii prin efect Joule si termistoare cu
incalzire indirecta, la care caldura este pr 313c24d odusa de un curent ce trece
printr-un element de incalzire. In figura 1.3. este prezentata dependenta tensiune-
curent pentru un termistor cu coeficient de temperatura negativ.

Fig.1.3. Dependenta tensiune-curent pentru un termistor cu coeficient de
temperatura negativ
Termistoarele cu coeficient de temperatura negativ sunt utilizate ca elemente
neliniare pentru stabilizarea amplitudinii oscilatiilor la oscilatoare, pentru
stabilizarea tensiunii, compensarea variatiei cu temperatura a altor elemente,
traductoare de temperatura, etc.
Termistoarele cu coeficient de temperatura pozitiv sunt realizate din oxizi de
Ba, Ti, Sr. Legea de variatie a rezistentei se poate scrie :
; T
a<
T< T
c
(1.6)
unde A, B, C sunt niste constante, iar T
c
este temperatura Curie (fig. 1.4).
Dependenta rezistentei de temperatura pentru asemenea tip de termistor este
prezentata in figura 1.4.

Fig. 1.4. Dependenta rezistentei de temperatura pentru un termistor cu coeficient de temperatura
pozitiv
Termistoarele cu coeficient de temperatura pozitiv se folosesc la realizarea
traductoarelor de temperatura, stabilizatoarelor si limitatoarelor de curent, etc.
1.1.3. REZISTOARE DEPENDENTE DE TENSIUNE (VARISTOARE)
Varistoarele sunt rezistoare a caror valoare este determinata de tensiunea de la
bornele sale. Relatia curent tensiune este de forma:
I = K
1
V + K
2
V
n
, (1.7)
unde K
1
, K
2
sunt constante ( n> 1).
Relatia (1.7) este bine aproximata de relatiile
I = KVo ; V = CI| , (1.8)
unde K este o constanta care fixeaza tensiunea de lucru a varistorului, iar o si |
sunt constante care indica neliniaritatea caracteristicii. In figura 1.5 este
prezentata dependenta tensiune-curent in cazul unui varistor.



Fig. 1.5. Dependenta tensiune-curent a varistorului
Utilizarile cele mai frecvente ale varistoarelor sunt pentru protectia aparaturii, a
diferitelor componente, pentru stabilizarea tensiunii si curentului. Sunt folosite la
realizarea modulatoarelor de amplitudine si faza si a multiplicatoarelor de
frecventa.
1.1.4. REZISTOARE DEPENDENTE DE
FLUXUL LUMINOS (FOTO-
REZISTOARE)
Rezistoarele dependente de fluxul luminos sunt componente ce au la baza
efectul fotoelectric intern din semiconductoare. Relatia intre rezistenta si
iluminarea L se poate scrie cu o buna aproximatie sub forma:
R = AL
-o
, (1.9)
unde A si o sunt constante.
Doi parametri importanti ai fotorezistoarelor sunt:
o rezistenta la intuneric (R
d
), care reprezinta valoarea rezistentei la
iluminare nula;
o sensibilitatea la fluxul luminos care poate fi:
o sensibilitatea integrala S, care reprezinta raportul dintre fotocurent
si fluxul luminos incident:
S = , (1.10)
unde I este curentul prin fotorezistor la iluminarea u , iar I
d
este curentul de
intuneric.
o sensibilitatea spectrala S , care reprezinta raportul dintre
fotocurent si fluxul luminos incident la iluminarea monocromatica;
o sensibilitatea specifica:
S
0
= ; (1.11)
- sensibilitatea fotorezistorului:
S
R
= , (1.12)
unde R este rezistenta fotorezistorului supus radiatiei.
1.2. CONDENSATOARE
Condensatoarele pot fi clasificate in functie de natura dielectricului utilizat in
condensatoare cu dielectric: gazos, lichid, anorganic si organic solid sau din punct
de vedere constructiv in: fixe si variabile.
Principalele caracteristici electrice ale condensatoarelor sunt:
- capacitatea nominala (C
n
) si toleranta acesteia, specificate la o anumita
frecventa (50, 800 sau 1000 Hz);
- tensiunea nominala (V
n
) care reprezinta valoarea maxima a tensiunii
continue sau a tensiunii efective care nu produce strapungerea
condensatorului in functionare indelungata;
- rezistenta de izolatie (R
iz
), care reprezinta valoarea raportului tensiune-
curent continuu la un minut dupa aplicarea tensiunii;
- tangenta unghiului de pierderi (tg o
c
) care reprezinta raportul dintre
puterea activa si cea reactiva, masurate la aceeasi frecventa la care a fost
masurata capacitatea nominala.
Exista si alti parametri pe care insa nu-i vom mai prezenta aici.
Condensatoarele variabile mai au urmatorii parametri:
- capacitatea minima (C
min
);
- legea de variatie a capacitatii data de functia
C = f(C
min
, C
max
, ), (1.13)
unde este unghiul de rotatie, variabil intre 0 si
max
.
Astfel, ca legi de variatie a capacitatii pot fi: legile liniara, exponentiala etc. In
figura 1.6 sunt date simbolurile unor tipuri de condensatoare:

a
b c d
Fig. 1.6. Simbolurile condensatoarelor: a) fix; b) variabil;
c) condensator electrolitic; d) condensator semivariabil (trimer)
Capitolul 1
COMPONENTE ELECTRONICE PASIVE SI DE CIRCUIT.
TUBURI ELECTRONICE
1.1. Rezistoare
Rezistoarele, in functie de relatia intre tensiunea si curentul la bornele
sale, pot fi clasificate in:
- rezistoare liniare, care au un raport tensiune - curent constant
(V/I=R=const.) si o dependenta neglijabila fata de valorile
tensiunii,curentului sau ale altor factori exteriori;
- rezistoare neliniare, care au valoarea rezistentei puternic dependenta de
actiunea unor factori cum ar fi:
o rezistoare dependente de tensiunea de la bornele sale
(varistoare);
o rezistoare dependente de temperatura (termistoare);
o rezistoare dependente de intensitatea luminoasa (fotorezistoare).
Prin insasi constructia ei, rezistenta este un consumator activ de energie
electrica, pe care o transforma in caldura (efect Joule-Lenz).
1.1.1. Rezistoare liniare
Rezistoarele liniare se pot clasifica in functie de modul de realizare a materialului
rezistiv in: rezistoare de volum, peliculare si bobinate sau, din punct de vedere al
principiului constructiv in: rezistoare fixe si rezistoare variabile.
Caracterizarea performantelor rezistoarelor se face printr-o serie de parametri
electrici si neelectrici.
Principalii parametri electrici sunt :
o rezistenta nominala (R
n
) si toleranta acesteia in procente, valori ce
sunt nominalizate in clase;
o puterea de disipatie nominala (P
n
) si tensiunea nominala (V
n
)
reprezinta valorile maxime ce nu produc transformari ireversibile
in rezistor;
o rezistenta critica:
(1.1)
- coeficientul termic al rezistentei:
(1.2)
- coeficientul de variatie al rezistentei:
, (1.3)
unde R
1
si R
2
sunt valorile rezistentei inainte si respectiv dupa actiunea unuia din
factori.
Parametrii neelectrici se refera la rezistenta la vibratii, rezistenta la eforturi
mecanice, sudabilitate.
Rezistoarele variabile sunt caracterizate in plus de parametrii specifici:
o rezistenta minima obtinuta, r
o
;
o rezistenta de contact r
k
, intre cursor si elementul rezistiv;
o precizia reglarii ;
o legea de variatie a rezistentei (liniara, exponentiala, etc.)
Simbolurile rezistoarelor sunt date in figura 1.1.

Fig. 1.1. Simbolurile pentru: a) rezistor fix ; b) rezistor variabil;
c) varistor, termistor, fotorezistor
Schema echivalenta a rezistorului real in regim variabil
In regim variabil admitanta rezistorului are expresia :
,
(1.4)
unde : L este inductanta serie a rezistorului ;
C - capacitatea echivalenta;
w - frecventa unghiulara (pulsatia), w = 2p F.
La frecvente mari admitanta se comporta
capacitiv , iar pentru frecvente
mici se comporta inductiv daca .

Fig.1.2. Schema echivalenta a rezistorului real
Schema echivalenta a rezistorului real este data in figura 1.2.
Valorile lui L si C din schema echivalenta depind de materialul rezistiv si
distributia sa geometrica. Pentru rezistoarele bobinate, unde efectul inductiv este
crescut, prin constructie trebuie luate masuri de micsorare a inductivitatii, care
constau in: micsorarea sectiunii transversale, bobinaj incrucisat, bobinaj bifilar,
etc.
Tipuri de rezistoare
- Rezistoarele bobinate sunt realizate prin infasurarea pe un suport a unui
conductor cu rezistivitatea ridicata, obtinndu-se valori de zeci de W pna la sute
de kW , cu o toleranta initiala de 0,1% . Toleranta scade in timp, in functionare si
puternic cu temperatura. Dintre materialele rezistive, cel mai folosit este aliajul
NiCr.
- Rezistoarele de volum sunt realizate dintr-un amestec de material conductor
(grafit, negru de fum) si un material izolant de umplutura. Sunt robuste, dar
majoritatea proprietatilor electrice sunt inferioare altor tipuri.
- Rezistoarele peliculare sunt realizate prin depunerea unui strat de material
rezistiv (carbon aglomerat, carbon cristalin, metale, oxizi metalici) pe un suport
izolant.
- Rezistoarele variabile pot fi, ca si rezistoarele fixe, bobinate, de volum si
peliculare. Materialul rezistiv este dispus circular, liniar sau elicoidal, pentru
ultimele unghiul total de variatie de j cursorului fiind un multiplu de 2p , daca
variatia rezistentei se face prin rotatie.
1.1.2. REZISTOARE DEPENDENTE DE
TEMPERATURA
(TERMISTOARE)
In functie de modul de variatie al rezistivitatii cu temperatura se obtin
termistoare cu coeficient de temperatura negativ sau pozitiv. Termistoarele cu
coeficient de temperatura negativ se obtin din oxizi de Cr, Mn, Fe, Co sau Ni. In
stare pura acesti oxizi au o rezistivitate foarte mare, putnd fi transformati prin
impurificare cu ioni straini in semiconductoare, marindu-le conductibilitatea si
variatia acestora cu temperatura. Rezistivitatea acestor materiale semiconductoare
scade odata cu cresterea temperaturii. In practica, pentru dependenta rezistenta-
temperatura se foloseste relatia aproximativa:
, (1.5)
unde : A - este o constanta de proportionalitate;
B - o constanta ce depinde de material si de tehnologia utilizata.
Dupa modul cum se face incalzirea, termistoarele pot fi cu incalzire proprie,
care isi modifica rezistenta datorita incalzirii prin efect Joule si termistoare cu
incalzire indirecta, la care caldura este pr 313c24d odusa de un curent ce trece
printr-un element de incalzire. In figura 1.3. este prezentata dependenta tensiune-
curent pentru un termistor cu coeficient de temperatura negativ.

Fig.1.3. Dependenta tensiune-curent pentru un termistor cu coeficient de
temperatura negativ
Termistoarele cu coeficient de temperatura negativ sunt utilizate ca elemente
neliniare pentru stabilizarea amplitudinii oscilatiilor la oscilatoare, pentru
stabilizarea tensiunii, compensarea variatiei cu temperatura a altor elemente,
traductoare de temperatura, etc.
Termistoarele cu coeficient de temperatura pozitiv sunt realizate din oxizi de
Ba, Ti, Sr. Legea de variatie a rezistentei se poate scrie :
; T
a<
T< T
c
(1.6)
unde A, B, C sunt niste constante, iar T
c
este temperatura Curie (fig. 1.4).
Dependenta rezistentei de temperatura pentru asemenea tip de termistor este
prezentata in figura 1.4.

Fig. 1.4. Dependenta rezistentei de temperatura pentru un termistor cu coeficient de temperatura
pozitiv
Termistoarele cu coeficient de temperatura pozitiv se folosesc la realizarea
traductoarelor de temperatura, stabilizatoarelor si limitatoarelor de curent, etc.
1.1.3. REZISTOARE DEPENDENTE DE TENSIUNE (VARISTOARE)
Varistoarele sunt rezistoare a caror valoare este determinata de tensiunea de la
bornele sale. Relatia curent tensiune este de forma:
I = K
1
V + K
2
V
n
, (1.7)
unde K
1
, K
2
sunt constante ( n> 1).
Relatia (1.7) este bine aproximata de relatiile
I = KVo ; V = CI| , (1.8)
unde K este o constanta care fixeaza tensiunea de lucru a varistorului, iar o si |
sunt constante care indica neliniaritatea caracteristicii. In figura 1.5 este
prezentata dependenta tensiune-curent in cazul unui varistor.



Fig. 1.5. Dependenta tensiune-curent a varistorului
Utilizarile cele mai frecvente ale varistoarelor sunt pentru protectia aparaturii, a
diferitelor componente, pentru stabilizarea tensiunii si curentului. Sunt folosite la
realizarea modulatoarelor de amplitudine si faza si a multiplicatoarelor de
frecventa.
1.1.4. REZISTOARE DEPENDENTE DE
FLUXUL LUMINOS (FOTO-
REZISTOARE)
Rezistoarele dependente de fluxul luminos sunt componente ce au la baza
efectul fotoelectric intern din semiconductoare. Relatia intre rezistenta si
iluminarea L se poate scrie cu o buna aproximatie sub forma:
R = AL
-o
, (1.9)
unde A si o sunt constante.
Doi parametri importanti ai fotorezistoarelor sunt:
o rezistenta la intuneric (R
d
), care reprezinta valoarea rezistentei la
iluminare nula;
o sensibilitatea la fluxul luminos care poate fi:
o sensibilitatea integrala S, care reprezinta raportul dintre fotocurent
si fluxul luminos incident:
S = , (1.10)
unde I este curentul prin fotorezistor la iluminarea u , iar I
d
este curentul de
intuneric.
o sensibilitatea spectrala S , care reprezinta raportul dintre
fotocurent si fluxul luminos incident la iluminarea monocromatica;
o sensibilitatea specifica:
S
0
= ; (1.11)
- sensibilitatea fotorezistorului:
S
R
= , (1.12)
unde R este rezistenta fotorezistorului supus radiatiei.
1.2. CONDENSATOARE
Condensatoarele pot fi clasificate in functie de natura dielectricului utilizat in
condensatoare cu dielectric: gazos, lichid, anorganic si organic solid sau din punct
de vedere constructiv in: fixe si variabile.
Principalele caracteristici electrice ale condensatoarelor sunt:
- capacitatea nominala (C
n
) si toleranta acesteia, specificate la o anumita
frecventa (50, 800 sau 1000 Hz);
- tensiunea nominala (V
n
) care reprezinta valoarea maxima a tensiunii
continue sau a tensiunii efective care nu produce strapungerea
condensatorului in functionare indelungata;
- rezistenta de izolatie (R
iz
), care reprezinta valoarea raportului tensiune-
curent continuu la un minut dupa aplicarea tensiunii;
- tangenta unghiului de pierderi (tg o
c
) care reprezinta raportul dintre
puterea activa si cea reactiva, masurate la aceeasi frecventa la care a fost
masurata capacitatea nominala.
Exista si alti parametri pe care insa nu-i vom mai prezenta aici.
Condensatoarele variabile mai au urmatorii parametri:
- capacitatea minima (C
min
);
- legea de variatie a capacitatii data de functia
C = f(C
min
, C
max
, ), (1.13)
unde este unghiul de rotatie, variabil intre 0 si
max
.
Astfel, ca legi de variatie a capacitatii pot fi: legile liniara, exponentiala etc. In
figura 1.6 sunt date simbolurile unor tipuri de condensatoare:

a
b c d
Fig. 1.6. Simbolurile condensatoarelor: a) fix; b) variabil;
c) condensator electrolitic; d) condensator semivariabil (trimer)
1.2.1. SCHEMA ECHIVALENTA A
CONDENSATORULUI REAL IN
REGIM VARIABIL
Schema echivalenta a condensatorului real in regim variabil este data in figura
1.7.



Fig. 1.7. Schema echivalenta a condensatorului real
Impedanta echivalenta a condensatorului real (vezi fig. 1.7.) este:
, (1.13)
unde R
S
si C
S
sunt rezistenta, respectiv capacitatea serie a condensatorului.
Exista o valoare a frecventei, numita frecventa de rezonanta e
r
, care daca este
depasita, condensatorul real isi pierde caracterul de condensator.
Pentru condensatoarele electrolitice schema echivalenta se complica datorita
electrolitului.

1.2.2. TIPURI DE CONDENSATOARE
Condensatoare cu mica. Ca material dielectric se foloseste mica sub forma de
folii, iar armaturile metalice sunt folii de Sn, Cu electrolitic, Al, Ag. Dupa
impachetare se ermetizeaza cu ceara minerala, rasini, ceramica sau sticla.
Condensatoare cu hrtie. Dielectricul este format din 2-3 folii de hrtie, iar
armaturile din folii de Al sau prin depunere in vid din Zn sau Al. Dupa bobinare
condensatorul se impregneaza cu dielectric.
Condensatoare cu pelicule plastice. Dielectricul este format din folii de
materiale termoplaste (polietilen tereftalat, policarbonat, polistiren, polietilena
etc.).
Condensatoare ceramice. Materialele folosite la constructia acestor
condensatoare sunt materiale ceramice cu polarizare temporara sau spontana, cum
ar fi titanatul de bariu. Fenomenul de polarizare, care apare ca urmare a aplicarii
asupra dielectricului a unui cmp electric, determina aparitia in dielectric a unei
orientari a sarcinilor, astfel inct acesta se comporta ca un condensator.
Condensatoare electrolitice. Ca dielectric se folosesc oxizi metalici, iar ca
armaturi, una dintre ele este reprezentata de metalul din care se obtine oxidul, iar
a doua este constituita dintr-un electrolit (lichid sau solid) in contact cu o folie
metalica ce constituie al doilea electrod.
Cele mai utilizate sunt condensatoarele cu Al (la constructia lor se folosesc o
folie de Al asperizata pentru marirea suprafetei efective si oxidata, iar ca electrolit
se foloseste acidul boric, hidroxidul de amoniu etc. ce impregneaza o folie de
hrtie) si cu Ta (anodul este sinterizat din pulbere de Ta, care apoi se oxideaza, iar
ca electrolit se utilizeaza o pelicula solida semiconductoare de MnO
2
).
Condensatoarele cu tantal sunt superioare celor cu aluminiu.
1.3. BOBINE
Pentru bobine nu exista o productie de serie standardizata, in general, fiind
fabricate de utilizator in functie de necesitate. Principalele caracteristici ale unei
bobine sunt:
- inductanta (L);
- factorul de calitate (Q
L
) sau tangenta unghiului de pierderi tgo
L
, care
reprezinta raportul dintre puterea reactiva si puterea activa disipata in
bobina:
Q
L
= ; (1.14)
- capacitatea parazita a bobinei;
- puterea, tensiunea si curentul maxim admis pentru a nu produce
transformari ireversibile in bobina.
Bobinele se pot realiza fara miez magnetic (in general pentru inductivitati mici)
si pe miezuri magnetice de diferite forme (bara, tor, oala si alte forme inchise
U+I, E+I etc.). Constructiv ele se pot realiza fix (inductanta constanta pe timpul
functionarii), variabile (prin pozitionarea unui miez magnetic) sau bobine cuplate
magnetic (fix sau variabil). Realizarea unei bobine se face prin infasurarea unui
fir conductor pe carcase avnd diferite sectiuni si proprietati dielectrice foarte
bune. Exista mai multe tipuri de bobinaje (intr-un singur strat, multistrat,
piramidal, sectionat, fagure) fiecare imprimnd anumite caracteristici bobinei.
Conductorul de bobinaj este, in marea majoritate a cazurilor, alcatuit din fir de
cupru monofilar sau multifilar (pentru frecvente mari).
Pentru frecventa ultrainalta, datorita efectului pelicular, se folosesc conductoare
de cupru argintat, practic curentul trecnd prin pelicula de argint. In bobinele de
putere se utilizeaza si conductoare de aluminiu.
Ecranarea bobinelor. Diminuarea efectului cmpurilor electromagnetice
exterioare se face prin ecranarea cu materiale feromagnetice pentru cmpuri
perturbatoare de joasa frecventa si materiale bune conducatoare de electricitate
pentru frecvente inalte.
Impotriva tensiunilor parazite prin cuplaje capacitive se utilizeaza ecrane
electrostatice (Cu, Al) legate la punctul de masa.
In figura 1.8 sunt reprezentate cteva simboluri ale unor tipuri de bobine.


a b
c d
Fig. 1.8. Simboluri ale bobinelor: a) fara miez; b) cu miez feromagnetic; c) cu
miez ferimagnetic (ferita);
d)cu inductanta variabila continuu si miez magnetic
In tehnica radio se foloseste un tip de bobine numite variometre, care reprezinta
un ansamblu de doua bobine fara miez care asigura modificarea cuplajului
magnetic (inductanta mutuala) dintre ele. O bobina este fixa (stator), iar cealalta
este mobila (rotor) avnd acelasi ax cu prima. Se utilizeaza in circuitele de acord
de iesire ale emitatoarelor radio si cele de intrare ale radioreceptoarelor gonio.
1.3.1. SCHEMA ECHIVALENTA A BOBINEI REALE IN REGIM
VARIABIL
Schema echivalenta paralel a bobinei este data de figura 1.9.

Fig. 1.9. Schema echivalenta paralel a bobinei
Admitanta bobinei la bornele 1 si 2:
, (1.15)
unde: R
p
este rezistenta de pierderi,
L
p
- inductanta echivalenta paralel.
1.4. DISPOZITIVE PIEZOELECTRICE
1.4.1. FENOMENUL DE PIEZOELECTRICITATE
Piezoelectricitatea este proprietatea de modificare a starii de polarizare sub
actiunea tensiunilor mecanice (efect piezoelectric direct) si de deformare a retelei
cristaline sub actiunea cmpului electric exterior (efect piezoelectric invers).

Pot fi piezoelectrice numai cristalele ale caror retele nu au centru de simetrie al
sarcinilor electrice punctuale.
1.4.2. DISPOZITIVE PIEZOELECTRICE CU UNDA ELASTICA DE
VOLUM
Dintre materialele piezoelectrice folosite in dispozitivele cu unda elastica de
volum se disting prin frecventa utilizarii: cuartul, titanatul de bariu, titanatul-
zirconatul de plumb si niobatul de sodiu si potasiu.
Cuartul este dioxid de siliciu cristalizat in sistem trigonal trapezoiedric. Daca pe o
anumita directie se aplica o forta mecanica, atunci pe suprafetele perpendiculare
pe aceasta directie apar sarcini electrice care sunt cantitativ proportionale cu
marimea fortei si depind de sensul ei (compresiune sau intindere).
Sistemul electromecanic oscilant format din placuta de cuart, terminale si suportul
sau se numeste rezonator de cuart. Aplicarea unei tensiuni electrice pe placile
rezonatorului determina polarizarea cristalului si deformarea lui. Aceste deformari
vor fi alternative cnd se aplica o tensiune alternativa. Variind frecventa tensiunii
aplicate, se poate gasi o anumita frecventa pentru care amplitudinea oscilatiilor
creste mult, iar transformarea energiei electrice in energie mecanica se produce cu
un randament bun. Aceasta reprezinta frecventa de rezonanta a rezonatorului. Se
realizeaza rezonatoare cu cuart pentru frecvente cuprinse intre zeci de kHz si zeci
de MHz.
Simbolul rezonatorului este dat in figura 1.10, a, iar schema echivalenta in figura
1.10, b.


a b
Fig. 1.10. Rezonator cu cuart: a) simbol; b) schema echivalenta
Principalii parametri sunt:
- frecventa de rezonanta;
- factorul de calitate echivalent;
- coeficientul de temperatura al frecventei, egal cu variatia relativa a
frecventei rezonatorului pentru o variatie a temperaturii cu 1
o
C.
Se utilizeaza la constructia generatoarelor de semnale cu frecventa foarte stabila
in timp si a filtrelor electrice cu performante net superioare celor realizate cu
bobine si condensatoare.
Titanatul de bariu a fost primul utilizat dintre ceramicele piezoelectrice,
dispozitivele realizate fiind mai ieftine dect cele din cuart.
Dispozitivele cu titanat de bariu se folosesc in special pentru producerea
oscilatiilor ultrasonore.
1.4.3. DISPOZITIVE PIEZOELECTRICE CU UNDA ELASTICA DE
SUPRAFATA
Dispozitivele cu unda elastica de suprafata reprezinta o familie de dispozitive
piezoelectrice pentru care semnalul electric este transformat in unda elastica ce se
propaga pe suprafata unui substrat piezoelectric, unda care este prelucrata si
transformata sub forma de semnal electric la iesire. Pe acest principiu pot fi
realizate filtre de banda, linii de intrziere, codoare si decodoare pentru semnale
modulate in faza etc.
Principalele cristale utilizate in dispozitivele piezoelectrice cu unda elastica de
suprafata sunt: cuartul, niobatul de litiu monocristalin, germaniatul de bismut si
ceramicele piezoelectrice.
1.5. RELEE ELECTROMAGNETICE
Releul este un aparat electric care sub actiunea unei marimi de intrare (curent,
tensiune etc.) produce o variatie brusca a unei marimi de iesire.
In mod obisnuit releul inchide sau deschide un circuit prin comutarea mecanica
(cu contacte) sau statica (fara contacte) si deci poate avea doua stari stabile:
- actionat (de functionare) prin care contactele isi schimba starea fata de cea
de repaus;
- neactionat (de repaus), starea contactelor nu este modificata.
1.5.1. CONSTRUCTIE SI FUNCTIONARE
In figura 1.11 sunt prezentate elementele constructive ale releului
electromagnetic.



Fig. 1.11. Elementele componente ale releului electromagnetic
1 - izolator; 2 - lamela cu contact mobil; 3 - miez; 4 - bobina; 5 - carcasa bobinei;
6 - armatura; 7 - izolator; 8 - contact fix
Bobina cu miez magnetic, fiind parcursa de curent continuu sau alternativ, va
crea un cmp magnetic care va atrage armatura din material feromagnetic.
Armatura, la rndul ei, va actiona asupra grupului de contacte mobile, care la
rndul lor vor determina inchiderea, deschiderea sau comutarea circuitelor unde
sunt legate contactele releului. Armatura poate avea o miscare de basculare, de
rotire sau de translatie. La disparitia curentului de actionare, contactele revin la
starea initiala datorita eliberarii (demagnetizarii armaturii) si datorita elasticitatii
(ca resort antagonist) lamelei cu contact mobil.


Fig. 1.12. Reprezentari ale unor relee:
Reprezentarea simbolica a releului electromagnetic este dependenta de tipul
sau. In figura 1.12 sunt reprezentate organele de comanda ale unor tipuri de relee
si cteva tipuri de contacte.
a) organele de comanda pentru: releu (in general), releu cu doua infasurari, releu
polarizat; b) contacte: normal deschis, normal inchis, contact comutator
1.5.2. PARAMETRI AI RELEELOR
Numim in continuare ctiva parametri ai releelor:
- tensiunea nominala, U
n
;
- curentul nominal, I
n
;
- frecventa maxima de actionare (numar maxim de cicluri de
anclasare/declansare pe minut);
- timpul de anclasare (actionare), t
a
;
- timpul de declansare (eliberare), t
e
.
1.5.3. RELEE POLARIZATE
Releele polarizate sunt relee de curent continuu sau curent obtinut prin
redresare, prevazute si cu magneti permanenti (piese polare) care asigura un flux
constant in intrefier, marindu-i astfel mult sensibilitatea. Armatura se va deplasa
in directia unde fluxul de excitatie se insumeaza cu cel permanent.
1.5.4. RELEE REED
La acest tip de relee contactele sunt inchise ermetic intr-un tub de sticla vidat in
interior, asigurnd astfel o mai buna protejare a contactului impotriva substantelor
gazoase care contribuie la deteriorarea acestuia prin diverse procese fizico-
chimice ce apar in special datorita arcului electric ce se formeaza la deschidere.
Contactul, impreuna cu tubul de sticla, se numeste contact Reed.
1.6. EMISIA ELECTRONICA.
CATOZI TERMOELECTRONICI
In tuburile electronice, functionarea se bazeaza pe fluxul de electroni emisi de
un electrod special numit catod.
Fenomenul de "generare" a electronilor de catre catod poarta numele de emisie
electronica. Pot exista mai multe moduri de a realiza emisia electronica, care se
deosebesc prin modul in care se transmite catodului energia necesara producerii
emisiei, dintre care amintim: emisia termoelectronica, emisia prin cmp electric
puternic, emisia secundara, emisia fotoelectronica etc.
Eficacitatea cea mai mare a emisiei se obtine in vid. Daca emisia electronica s-
ar produce in aer, electronii emisi nu ar putea sa parcurga distante
corespunzatoare, iar functionarea tuburilor ar fi imposibila. In plus, la
temperaturile mari necesare obtinerii emisiei electronice marea majoritate a
metalelor se transforma in prezenta aerului in oxizi. Pentru motivele de mai sus,
in tuburile electronice se creaza vid.
Emisia termoelectronica se realizeaza prin incalzirea catodului metalic la o
temperatura suficient de mare, astfel inct, energia cinetica a electronilor liberi sa
creasca suficient de mult pentru ca o parte dintre acestia sa paraseasca definitiv
catodul.
Emisia prin cmp electric puternic se obtine ca urmare a aplicarii unui cmp
electric tubului, de o anumita orientare si intensitate.
Emisia secundara este rezultatul smulgerii unui numar de electroni din catod
si din alti electrozi ca urmare a bombardarii acestora cu particule sau a excitarii
lor cu radiatii electromagnetice.
Catozii termoelectronici pot fi:
- catozi din metale pure (wolfram, tantal);
- catozi din metale aliate (wolfram-bariu);
- catozi cu oxizi;
- catozi cu nichel.
Cea mai buna eficacitate de emisie o au catozii cu oxizi. Ei sunt construiti dintr-
un suport de metal pur (platina, wolfram) si un strat de oxid. Ca oxizi utilizati sunt
cei de bariu, de strontiu, de calciu.
In functie de tipul incalzirii, catozii pot fi cu:
- incalzire directa;
- incalzire indirecta.
Cei cu incalzire directa sunt realizati sub forma unor filamente din metale pure
sau aliate (W, Ta, Mo) sau cu oxizi. Necesita tensiune continua de incalzire.
Catozii cu incalzire indirecta sunt realizati prin intercalarea unui strat izolator
intre catodul emitor de electroni si filamentul de incalzire. Aceasta separare intre
partea care emite electronii si cea care primeste energia necesara incalzirii permite
utilizarea curentului alternativ la incalzire. Utilizarea tensiunilor alternative la
incalzirea catozilor, simplifica schema blocului de alimentare a unui aparat cu
tuburi electronice si mareste randamentul de utilizare a energiei electrice furnizate
de retea (prin eliminarea redresoarelor din alimentarea filamentului).
La punerea in functiune a unui aparat cu tuburi electronice trebuie luate
urmatoarele precautii:
- inti se aplica tensiunea de incalzire a filamentului V
F
si apoi se aplica
tensiunile pe restul electrozilor, daca aparatul permite aceste manevre distincte;
intervalul de timp dintre cele doua manevre este indicat sa fie de aproximativ 10
minute, in caz contrar, cmpul tensiunilor anodice si de ecran smulge din
suprafata emisiva portiuni de catod uzndu-l;
- V
F
si I
F
sa fie crescute treptat la valoarea normala, aceasta deoarece catodul la
temperatura scazuta prezinta o rezistenta coborta si se poate suprasolicita sursa
de incalzire, iar curentul prin filament poate creste brusc ceea ce poate duce la
arderea filamentului.
- este recomandat ca V
F
si I
F
sa fie mentinute constante intruct orice
supraincalzire micsoreaza viata tubului prin evaporarile mai intense de la
suprafata sa.
1.7. DIODA CU VID (KENOTRONUL)
Dispozitivul electronic neliniar cu doi electrozi: anod si catod, inclusi intr-un
balon vidat, poarta numele de dioda cu vid sau kenotron.
Fenomenele fizice de baza in functionarea diodei se evidentiaza ca fenomene
de baza si pentru restul tuburilor conventionale.
Simbolul diodei cu vid este prezentat in figura 1.13.

Fig. 1.13. Simbolul diodei cu vid: A - anodul; C - catodul
Catodul diodei cu vid poate fi att cu incalzire directa ct si cu incalzire
indirecta.
1.7.1. SARCINA SPATIALA
Presupunem ca catodul este alimentat cu tensiune, rezultnd emisie
termoelectronica, iar anodul este nealimentat (deci neconectat la nici o sursa de
tensiune). Catodul incalzit va emite electroni care il vor inconjura sub forma unui
nor de sarcina spatiala negativa. Acest nor de sarcina nu se poate dispersa,
deoarece catodul, ca urmare a emisiei de electroni, se incarca pozitiv fata de norul
de sarcina spatiala negativa. Deci, electronii care formeaza norul sunt supusi unei
forte coulombiene care-i atrage spre catod si-i impiedica sa se indeparteze. Cnd
acest sistem este in echilibru (o anumita temperatura a catodului), electronii sunt
emisi in mod continuu de catod, in timp ce alti electroni din sarcina spatiala sunt
atrasi de catod, reintrnd in acesta si mentinnd in felul acesta o stare de echilibru
dinamic. Starea de echilibru se schimba daca anodul este conectat la o sursa de
tensiune, astfel inct potentialul sau electrostatic difera de cel al catodului. Daca
potentialul anodului in raport cu catodul este negativ (fig. 1.14, a), electronii din
sarcina spatiala sunt respinsi de catre anod si, ca urmare, se vor aduna cu densitate
si mai mare in jurul catodului. In consecinta, nu va circula nici un curent in
circuitul anod-catod.

Fig. 1.14. Dependenta curent-tensiune in dioda cu vid
Daca anodul va avea un potential pozitiv fata de catod, electronii din sarcina
spatiala sunt atrasi de anod si intra in circuitul exterior anod-catod, dnd nastere
unui curent anodic (fig. 1.14, b). Numarul de electroni care strabat spatiul dintre
electrozi in unitatea de timp depinde de diferenta de potential dintre anod si catod.
Daca tensiunea anod-catod creste, cantitatea de sarcina spatiala din jurul
catodului creste, deci creste curentul anodic (fig. 1.14, c). In acest domeniu de
tensiuni curentul anodic este controlat de catre cantitatea de sarcina spatiala si este
numit ca fiind cu limitare prin sarcina spatiala. Acest lucru accentueaza rolul
sarcinii spatiale in izolarea catodului fata de influenta potentialului atractiv al
anodului. Cu toate ca viteza electronilor emisi de catod este cu mult mai mare
dect viteza electronilor ce se indreapta spre anod, in acest domeniu de tensiuni
electronii emisi sunt respinsi de sarcina spatiala si majoritatea lor reintra in catod.
Pe masura ce tensiunea anod-catod se mareste, densitatea de sarcina spatiala
scade si devine, in cele din urma, att de mica inct prezenta ei nu mai este
eficace in ecranarea electronilor de la suprafata catodului. Cnd s-a ajuns in
aceasta situatie, practic, fiecare electron emis de catre catod este colectat de anod,
astfel inct curentul anodic devine aproape independent de tensiunea anod-catod.
In aceasta gama de lucru curentul anodic este determinat de temperatura
catodului, care la rndul ei determina viteza de emisie si este numit ca fiind cu
limitare prin emisie sau cu limitare prin temperatura.
1.7.2. LEGEA DE VARIATIE A CURENTULUI ANODIC
Tensiunea anod-catod (vezi 1.7.1.) poarta numele de tensiune anodica (V
A
), iar
curentul din circuitul exterior tubului de curent anodic (I
A
).
Legea teoretica care da expresia curentului anodic in functie de tensiunea
anodica este legea lui Longmuir:
I
A
= AV
A
3/2
, (1.16)
Cunoscuta si sub numele de legea 3/2.
Constanta A poarta numele de perveanta si are valoarea dependenta de
geometria electrozilor.
Grafic I
A
= f(V
A
), conform legii 3/2, este reprezentata in figura 1.15, a. Aceasta
este caracteristica statica ideala a diodei. Idealitatea rezulta din ipotezele
simplificatoare facute pentru a se ajunge la forma (1.16).
Caracteristica statica ideala (I
A
- V
A
) este prezentata in fig. 1.15, b.
Se observa o mare asemanare intre caracteristica statica reala si reprezentarea
dependentei curent-tensiune din fig. 1.14, c, la care insa curentul I
A
= 0 pentru V
A

= 0, ceea ce o apropie de caracteristica ideala. In mod real insa, pentru V
A
= 0
exista electroni emisi de catod care au energie cinetica suficienta ca sa ajunga la
anod, obtinndu-se astfel un curent anodic I
A
> 0, mic ca valoare, in absenta
tensiunii anodice (V
A
= 0), numit curent rezidual sau initial (I
0
).

Fig. 1.15. a) Caracteristica statica ideala (reprezentarea grafica a legii 3/2); b)
Caracteristica statica reala a diodei cu vid
Se demonstreaza ca in vecinatatea originii variatia curentului anodic respecta o
lege exponentiala si nu legea 3/2.
Portiunea crescatoare a caracteristicii urmeaza legea 3/2, caracteristica putnd
fi in aceasta zona liniarizata. La o anumita tensiune anodica, apare limitarea prin
emisie, ceea ce duce la faptul ca curentul anodic corespunde valorii curentului de
emisie, care are o valoare limitata pentru o temperatura de incalzire data. Zona
caracteristicii aproximativ orizontala, care se abate total de la legea 3/2 se
numeste zona de saturatie. Se pune insa problema, de ce aceasta caracteristica
(fig. 1.15, b) la care zona de saturatie a curentului corespunde unei valori
constante a curentului de emisie, nu este insensibila la cresterea tensiunii anodice,
in realitate, curentul crescnd usor cu cresterea acesteia. Raspunsul se obtine daca
se tine seama ca odata cu cresterea tensiunii anodice se intensifica cmpul electric
intre cei doi electrozi si se favorizeaza aparitia unei emisii prin cmp electric
(efect Schottky). Electronii emisi astfel se suprapun fluxului de electroni proveniti
prin emisia termoelectronica, iar curentul anodic creste. Este evident ca zona de
saturatie a curentului prin dioda, incepe cu att mai sus pe curba cu ct
temperatura de incalzire este mai mare.
Pentru temperaturi diferite de incalzire (tensiuni de filament diferite) se obtin
caracteristici diferite (vezi fig. 1.15, b).
1.7.3. PARAMETRI SI VALORI CARACTERISTICE ALE DIODEI CU
VID
In practica, dioda se utilizeaza in scheme de redresare, limitare, detectie. Pentru ca
circuitele respective cu diode sa functioneze in mod optim, se cer diodelor
utilizate anumite proprietati, a caror apreciere se face pe baza parametrilor si
valorilor caracteristice ale diodelor.
Parametrii diodei rezulta din legea reala de variatie a curentului anodic in raport
cu tensiunea anodica. In general, ei se interpreteaza in doua moduri:
- ca parametri diferentiali specifici fiecarui punct de pe caracteristica I
A
=
f(V
A
), numiti si parametri statici;
- ca parametri diferentiali medii, care indica proprietatile globale ale diodei
si nu pe cele punctuale, numiti si parametri de curent continuu.
Ambele interpretari apartin regimului de curent continuu.
Un parametru diferential de punct difera de cel diferential mediu de aceeasi natura
numai in cazul elementelor neliniare de circuit.
Ca parametru static dioda cu vid are rezistenta interna, R
i
, care este raportul
dintre variatia tensiunii anodice si variatia corespunzatoare a curentului anodic,
adica:
. (1.17)
Rezistenta interna R
i
se poate insa calcula si grafo-analitic cu relatia:
, (1.18)
unde A V
A
si A I
A
au semnificatiile din figura 1.16.


Fig. 1.16. Reprezentarea marimilor si a variatiilor acestora pentru calculul
rezistentei medii si a celei interne
Rezistenta medie (sau de curent continuu) se calculeaza cu relatia:
, (1.19)
reprezentnd o limita a parametrului diferential punctual, pentru cazul unor
variatii maxime, nesimetrice de curent sau tensiune: A I
A
= I
A0
, respectiv A V
A
=
V
A0
. Rezistenta R
i0
este rezistenta pe care o "simte" sursa de tensiune cnd la
bornele ei se conecteaza dioda.
Uneori, in practica, se procedeaza la liniarizarea caracteristicii diodei (fig. 1.17).
a b
Fig. 1.17. Liniarizarea caracteristicii diodei
In cazul din figura 1.17, a este valabila pentru zona liniara relatia:
I
A
= , (1.20)
iar pentru cazul din figura 1.17, b este valabila pentru zona liniara relatia:
I
A
= , (1.21)
unde V
0
este tensiunea de deschidere a diodei.
Liniarizarea face ca parametrii diferentiali punctuali sa se confunde cu cei
diferentiali medii.
Rezistenta interna se masoara in ohmi (O ). Ordinele de marime ale acesteia
variaza in functie de puterea diodei, astfel:
- pe portiunea liniara crescatoare R
i
= 100 1000 O ;
- pe portiunea de saturatie R
i
= 10 100 O .
Functionarea diodei in portiunea liniara crescatoare a curbei I
A
= = f(V
A
) este
specifica utilizarii acesteia ca redresoare si detectoare, iar functionarea in
portiunea de saturatie se utilizeaza in etajele de limitare.
Valorile caracteristice ale diodei sunt: curentul de filament (I
F
), tensiunea de
filament (V
F
), curentul de saturatie (I
e
), curentul de vrf (I
v
), tensiunea anodica
directa maxima (V
A.max.adm
)
.
, puterea de disipatie anodica maxima (P
d.max.adm
),
curentul invers (I
inv
), tensiunea inversa maxima (V
inv.max
), timpul de viata (t ).
Aceste valori sunt indicate de cataloagele de tuburi pentru orice tip de dioda.
Puterea de disipatie anodica are doua componente:
- puterea provenita din cedarea energiei cinetice de catre electronii ajunsi la
anod si care se transforma in energie calorica;
- puterea provenita din caldura filamentului sau catodului si radiata de
acesta.
In mod obisnuit, alaturi de caracteristica de lucru, in planul I
A
-V
A
se gaseste
trasata curba limita pentru puterea de disipatie admisa de dioda si care pentru P
d
=
const. este o hiperbola de disipatie (vezi fig. 1.16, curba trasata punctat). Aceasta
curba permite sa situam punctul de functionare (M) in pozitii care sa nu
depaseasca puterea de disipatie maxim admisa de dioda (respectiv sub aceasta).
Legea curentului anodic, asa cum a fost ea stabilita, corespunde regimului direct
de functionare a diodei, adica aplicarii intre anod si catod a unei tensiuni de
accelerare a electronilor emisi de catod inspre anod, deci a unei tensiuni cu plusul
pe anod si minusul pe catod. Exista insa si un regim invers de functionare cu
plusul la catod si minusul la anod, situatie intlnita cnd dioda indeplineste
functia de redresare, in cazul alternantei negative a tensiunii. Acest regim este
caracterizat prin aceea ca tensiunea aplicata intre anod si catod determina
deplasarea electronilor emisi de catod spre acesta, intrerupnd conductia in tub si
rezultnd o rezistenta interna denumita rezistenta inversa, R
inv
de ordinul zecilor
de MO . In aceasta situatie curentul invers rezultat, I
inv
, este foarte mic (fig. 1.18).
Pe masura ce tensiunea aplicata astfel, denumita tensiune inversa, V
inv
creste,
moleculele gazului rezidual (vidul nu este perfect) din tub incep sa fie ionizate de
cmpul electric puternic si rezistenta inversa scade. Crescnd tensiunea inversa, la
atingerea tensiunii de strapungere a spatiului anod-catod curentul invers prin
dioda creste foarte mult, ceea ce produce distrugerea tubului.
La utilizarea diodei trebuie sa se tina seama de valoarea de regim invers care
apare in diferite montaje si sa nu se depaseasca valorile indicate de catalog, pe
tipuri de diode.

Fig. 1.18. Dependenta dintre tensiunea inversa si
curentul invers din dioda cu vid
1.7.4. UTILIZAREA DIODEI
Pentru a utiliza dioda in diferite montaje este necesar sa se cunoasca cum se
apreciaza curentul prin dioda, caderea de tensiune pe dioda in raport cu celelalte
elemente ale montajului si cum se stabileste punctul static de functionare (PSF) a
diodei.
Consideram circuitul din figura 1.19.

a

b
Fig. 1.19. Conectarea unei diode in circuit (a) si modul de determinare grafo-
analitica a punctului de functionare (b)
Circuitul din figura 1.19, a este format din dioda D, sursa de alimentare anodica
E
A
si rezistenta de limitare R. in figura 1.19, b e trasata caracteristica statica I
A
=
f(V
A
) a diodei. Pentru a gasi punctul de functionare a diodei D se poate urma o
cale teoretica, fie una grafo-analitica.
Metoda teoretica consta in rezolvarea sistemului de ecuatii:
(1.22)
Deoarece prima ecuatie este neliniara, rezolvarea sistemului (1.22) este greoaie.
In mod practic nu se utilizeaza metoda analitica, ci o metoda simpla, grafo-
analitica in care se procedeaza la trasarea pe caracteristica neliniara a diodei I
A
=
f(V
A
), a dreptei descrisa de ecuatia a doua din sistemul (1.22) prin taieturi. La
intersectia lor se obtine punctul M (V
A0
, I
A0
) care da solutiile montajului folosit
(M este in acest caz PSF al diodei).
Ecuatia E
A
= V
A
+ RI
A
se numeste ecuatia dreptei de sarcina, iar dreapta de
inclinare o , in planul caracteristicii statice se numeste dreapta de sarcina si se
obtine prin taieturi.
Redresarea monoalternanta a unei tensiuni alternative este aratata in figura
1.20. Se alege ca PSF chiar originea facnd E
A
= 0. Sursa de tensiune alternativa
se inseriaza cu dioda si cu rezistenta de sarcina, R
L
.


a b
Fig. 1.20. Redresarea monoalternanta a unei tensiuni
alternative cu ajutorul diodei cu vid
1.8. TRIODA
Trioda este un tub electronic in care exista un al treilea electrod, grila, plasat
intre anod si catod. Daca rolul anodului, respectiv al catodului sunt bine cunoscute
de la dioda, rolul grilei este unul de comanda.
In figura 1.21. este prezentat simbolul triodei.

Fig. 1.21. Simbolul triodei
Electrozii pot fi dispusi intr-o constructie plana sau una cilindrica la diferite
sectiuni. Grila are diferite solutii constructive. La triodele cu constructie cilindrica
grila imbraca catodul, pe cnd la cele avnd o constructie plana ea este cuprinsa
intr-un plan intermediar intre anod si catod.


1.8.1. CMPUL ELECTRIC SI CIRCULATIA ELECTRONILOR IN
TRIODA
Fie schema din figura 1.22, care pune in evidenta cele doua circuite principale
ale triodei:

Fig. 1.22. Circuitele triodei
- circuitul anodic, in care se conecteaza o sursa de alimentare anodica, E
A
;
- circuitul de grila, in care se conecteaza o sursa de tensiune continua,
denumita sursa de polarizare a grilei sau sursa de negativare a grilei E
G
,
cnd tensiunea continua aplicata pe grila unei triode este (in majoritatea
cazurilor) negativa. Catodul se presupune incalzit la temperatura normala,
deci in trioda ia nastere sarcina spatiala.
Tensiunea dintre grila si catod se numeste tensiune de grila si se noteaza cu V
G
.
Cnd aceasta tensiune este pozitiva, o parte din electronii din sarcina spatiala sunt
atrasi de grila, deci apare un curent de grila I
G
.
Grila prin potentialul ei, poate modifica configuratia cmpului electric dintre
catod si anod, deci poate controla circulatia electronilor in tub. Cnd potentialul
grilei se mareste (V
G
> 0), electronii sunt accelerati spre anod intr-o masura mai
mare, deci curentul anodic creste. Dimpotriva, cu ct potentialul grilei se
micsoreaza, cmpul electric accelereaza electronii intr-o mai mica masura si
curentul anodic scade. Astfel, in cazul V
G
= 0 (deci potentialul grilei este nul),
atragerea electronilor din sarcina spatiala de catre grila dispare, dar curentul de
grila I
G
continua sa existe datorita captarii de catre grila a electronilor emisi cu
energie cinetica ridicata si a celor proveniti din respingerile de electroni, care au
loc in norul sarcinii spatiale (analog curentului rezidual dintr-o dioda). Anodul
continua sa atraga electronii din sarcina spatiala, insa intr-un numar mai mic,
rezultnd un curent anodic I
A
mai mic cnd V
G
> 0.
In situatia cnd V
G
< 0 grila incepe sa joace rol de frna fata de electronii din
sarcina spatiala, precum si fata de cei emisi de catod, respingndu-i inapoi catre
catod. Curentul anodic se micsoreaza cu ct este mai mare, el devenind nul
pentru o valoare a tensiunii de grila, numita tensiune de taiere, V
Gt
.
Cresterea tensiunii anodice determina, pentru o tensiune de grila data, cresterea
curentului anodic.
Curentul anodic depinde deci att de tensiunea anodica (ca intr-o dioda) ct si
de tensiunea de grila. Grila este insa mai apropiata de catod si de aceea
influenteaza mai puternic circulatia electronilor; o anumita variatie a potentialului
grilei are asupra curentului anodic un efect mai mare dect o variatie egala a
potentialului anodului.
In practica, situatia cea mai des intlnita este functionarea triodei cu grila
negativa. Curentul de grila este neglijabil in raport cu curentul anodic existent
la < . Acest lucru confera triodei proprietatea de amplificare de
putere in sensul ca la o putere practic nula in circuitul grilei, apare o putere
diferita de zero in circuitul anodic. Aceasta proprietate de amplificare, asociata cu
proprietatea de a obtine o tensiune anodica de valoare mare pentru tensiuni de
grila reduse, arata ca trioda poate fi considerata deopotriva att amplificator de
putere ct si de tensiune.
Cmpul electric in trioda este influentat mai puternic de potentialul grilei dect
de cel anodic. Efectul de ecranare al anodului de catre grila se caracterizeaza prin
factorul de patrundere, D al grilei, definit astfel inct o tensiune V
A
aplicata intre
anod si catod produce in tub acelasi efect ca si o tensiune DV
A
aplicata intre grila
si catod.
Factorul de patrundere sau, pe scurt, patrunderea, este o marime subunitara si
masoara raportul dintre numarul liniilor de cmp care se inchid de la anod prin
grila la catod si numarul total de linii de cmp care pleaca de la anod. Cu ct grila
este mai rara si firul ei este mai subtire, patrunderea D este mai mare.
Inversul factorului de patrundere poarta numele de factor de amplificare in
tensiune, , adica:
= . (1.23)
1.8.2. LEGEA DE VARIATIE A CURENTULUI PRIN TRIODA
Conform celor afirmate mai sus, tensiunea echivalenta de grila poate fi scrisa:
= V
G
+ DV
A
. (1.24)
In consecinta, trioda poate fi inlocuita cu o dioda echivalenta in care anodul este
asezat in locul grilei.
Curentul total in tub, numit curent catodic sau spatial,
I
C
= I
A
+ I
G
(1.25)
este dat in regim de sarcina spatiala de legea 3/2 aplicata diodei echivalente.
Astfel:
I
C
= A
tr
(V
G
+ DV
A
)
3/2
, (1.26)
unde A
tr
este perveanta triodei, determinata de forma si dimensiunile electrozilor.
Daca tensiunea de grila este negativa, I
G
~ 0 si relatia (1.26) va da direct valoarea
curentului anodic:
I
A
= A
tr
(V
G
+ DV
A
)
3/2
. (1.27)
Conditia de anulare a curentului anodic (I
A
= 0) conduce la
V
Gt
+ DV
A
= 0,
de unde tensiunea de taiere este:
V
Gt
= - DV
A
= (1.28)
1.8.3. CARACTERISTICILE STATICE ALE TRIODEI
Plecnd de la legea 3/2 pentru triode si de la relatia curentului spatial se vede ca
pentru diferite valori V
A
si V
G
se obtin diferite valori ale lui I
C
, I
A
si I
G
.
Functia I
C
depinznd de doua variabile V
A
, V
G
ar trebui reprezentata in spatiu,
dar aceasta reprezentare fiind laborioasa, in practica se prefera reprezentarea
functiei in plan.
Caracteristicile statice ale triodei, unde marimile au semnificatia din figura
1.23, sunt:

Fig. 1.23. Marimile la borne ale triodei
- caracteristica anodica sau de iesire ;
- caracteristica de transfer ;
- caracteristica de intrare ;
- caracteristica de reactie .
In general se folosesc primele doua tipuri de caracteristici care sunt
reprezentate in figura 1.24.



a) b)
Fig. 1.24. Caracteristici statice de: a) iesire; b) de transfer
1.8.4. RELATIA DIFERENTIALA A
CURENTULUI ANODIC SI
PARAMETRII STATICI AI TRIODEI
Proprietatile triodelor se apreciaza prin valorile parametrilor lor.
Plecnd de la functia I
A
= f(V
G
, V
A
), diferentiala curentului anodic este:
dI
A
= , (1.29)
iar variatiile finite in jurul unui punct de functionare sunt legate prin relatia:
A I
A
= . (1.30)
1) Panta (statica) triodei, denumita si conductanta mutuala sau transconductanta,
reprezinta variatia curentului anodic raportata la variatia corespunzatoare a
tensiunii de grila in jurul unui punct de functionare M, la tensiune anodica
constanta, adica:
S = . (1.31)
Se mai noteaza g
m
si se masoara in . Geometric, S reprezinta panta tangentei
la caracteristica de transfer intr-un punct de functionare (fig. 1.25).

2) Factorul de amplificare (static) se defineste ca raportul dintre variatia tensiunii
anodice si variatia corespunzatoare a tensiunii de grila in jurul unui punct de
functionare M, mentinnd curentul anodic constant, adica:
= . (1.32)
3) Rezistenta interna (statica) se defineste ca raportul dintre variatia tensiunii
anodice si variatia corespunzatoare a tensiunii de grila in jurul punctului M,
mentinnd constanta tensiunea de grila, adica:
R
i
= . (1.32)
Intre cei trei parametri statici exista relatia:
= S R
i
sau D S R
i
= 1 (s-a inlocuit cu ). (1.33)
Relatia (1.29) devine:
dI
A
= S dV
G
+ dV
A
, sau (1.34)
R
i
dI
A
= dV
G
+ dV
A
. (1.35)
Pentru variatii finite relatiile (1.34) si (1.35) se scriu:
A I
A
= S A V
G
+ A V
A
, sau (1.36)
R
i
A I
A
= A V
G
+ A V
A
. (1.37)
Parametrii statici pot fi determinati grafo-analitic folosind caracteristicile anodice
si de transfer.
Parametrii diferentiali medii se definesc prin relatiile:
S
0
= ; R
i0
= ;
0
= . (1.38)
Parametrii statici ai triodei variaza cu curentul anodic. Acest lucru evidentiaza ca
parametrii definiti depind de punct si ca caracteristicile statice nu sunt liniare.
Triodele se impart in trei categorii in functie de valorile factorului de amplificare
static:
- trioda de mica amplificare cu < 20;
- trioda de amplificare medie cu = 30 60;
- trioda de amplificare mare cu > 60, dar nu mai mare de aproximativ
100.
Tot in trei categorii, se impart triodele in raport cu rezistenta interna. Astfel
exista:
- triode de putere cu R
i
< 2 kO ;
- triode amplificatoare de tensiune cu R
i
= 2 5 kO ;
- triode amplificatoare de tensiune cu R
i
= 5 50 kO .
1.8.5. POLARIZAREA TRIODEI. PUNCTUL STATIC DE
FUNCTIONARE
Consideram circuitul din figura 1.26. Presupunem curentul de grila nul (I
G
= 0).

Pentru determinarea analitica trebuie rezolvat sistemul de ecuatii:
(1.39)
In practica nu se lucreaza dupa aceasta metoda laborioasa, ci se prefera calculul
grafo-analitic, in care pe caracteristicile statice ale triodei se realizeaza intersectia
dintre (fig. 1.27):
- caracteristica statica de functionare cu ecuatia:
I
A
= A
tr
(V
G
+A V
A
)
3/2
, cu V
G
= - E
G
= V
G0
;
- dreapta de sarcina definita de ecuatia:
E
A
= V
A
+ R
A
I
A
.

La intersectia dreptei de sarcina cu caracteristica statica aleasa (pentru V
G
= - E
G
)
se obtine punctul M (V
A0
, V
G0
, I
A0
). O alta schema de polarizare a triodei este
schema cu negativarea automata a grilei (fig. 1.28).

Tensiunea grila-catod este V
GC
= V
G
- V
C
= - I
G
R
G
- I
A
R
C
= = - I
A
R
C
, adica grila
este negativa in raport cu catodul.
In cazul acestei scheme pentru determinarea PSF mai trebuie adaugata si ecuatia:
R
C
I
A
= , (1.40)
reprezentnd dreapta de sarcina catodica.
Dreapta de sarcina totala va avea ecuatia:
E
A
= V
A
+ (R
A
+ R
C
) I
A
(1.41)
Intersectia celor trei curbe: caracteristica statica anodica pentru V
G
= V
G0
, dreapta
de sarcina totala si dreapta de sarcina catodica determina punctul static de
functionare M (fig. 1.29).



Fig. 1.29. Stabilirea punctului static de functionare in cazul polarizarii triodei cu
schema de negativare automata a grilei
Pentru curentul I
A
= I
A0
tensiunea de negativare automata este V
GC
= - R
C
I
A0
= -
V
G0
.
Determinarea PSF se poate face si cu ajutorul caracteristicilor de transfer pentru
ambele scheme de polarizare. In figura 1.30 sunt prezentate modalitatile de
determinare a punctelor statice de functionare cu ajutorul caracteristicilor de
transfer.


a
)

b
)
Fig. 1.30. Stabilirea punctului static de functionare pentru:
a) schema de polarizare cu sursa separata de negativare a grilei;
b) schema de polarizare cu negativare automata a grilei.
In practica se folosesc ambele tipuri de negativare. Se remarca insa ca utilizarea
negativarii automate determina o economie de surse de alimentare in c.c., ca si o
mai buna stabilitate a PSF la variatiile tensiunilor surselor de alimentare in c.c.
Exista insa situatii cnd tubul trebuie sa lucreze cu tensiuni pozitive de grila, sau
cu tensiuni negative mai mari dect tensiunea de grila de taiere pentru o tensiune
anodica stabilita. Evident, in asemenea cazuri numai schema cu sursa separata
satisface.
1.8.6. FUNCTIONAREA TRIODEI IN REGIM DINAMIC DE SEMNAL
UNIC
Pentru studiul acestui regim functional vom considera cazul functionarii in regim
armonic (sinusoidal).
Consideram etajul de amplificare din figura 1.31.

Pe grila triodei se aplica, pe lnga tensiunea de polarizare V
G
, o tensiune
sinusoidala de mica amplitudine v
g
= V
g
sine t (V
g
<< V
G
).
In figurile 1.32 si 1.33 este reprezentata variatia punctului dinamic de functionare
M, intre negativarile indicate de punctele M
1
si M
2
, care semnifica extremitatile
tensiunii de semnal aplicate pe grila.

Fig. 1.32. Utilizarea caracteristicilor statice de iesire pentru stabilirea variatiei
punctului dinamic de functionare M intre limitele M
1
, M
2
si prezentarea marimilor
instantanee totale si a celor de semnal

Fig. 1.33. Utilizarea caracteristicilor statice de transfer pentru stabilirea variatiei
punctului dinamic de functionare M intre limitele M
1
, M
2
si prezentarea marimilor
instantanee totale si a celor de semnal
La aplicarea unei alternante pozitive peste nivelul V
G0
= E
G
, i
A
creste, caderea de
tensiune pe rezistenta anodica, R
A
i
A
creste, deci v
A
scade, pna ce M ajunge in
M
1
. La aplicarea alternantei negative, negativarea grilei se mareste, curentul
anodic se micsoreaza, caderea de tensiune R
A
i
A
scade, deci v
A
creste, pna ce M
ajunge in M
2
.
Analiznd modul cum variaza marimile de semnal putem spune ca i
a
este in faza
cu v
g
si in antifaza (opozitie de faza) cu v
a
, ceea ce se scrie in felul urmator:
(1.42)
Regimul dinamic al triodei cu negativare automata nu se deosebeste de cazul
anterior, doar ca apare variatia potentialului catodului odata cu aparitia tensiunii
de semnal aplicate pe grila. Acest lucru se datoreaza faptului ca aplicarea lui v
g
pe
grila determina aparitia curentului i
a
in faza cu v
g
, ceea ce duce la aparitia unei
caderi de tensiune variabile egala cu R
C
i
a
. Tensiunea totala pe R
C
va fi R
C
i
A
=
R
C
(I
A0
+ I
a
sine t). Tensiunea dintre grila si catod devine:
v
GC
= v
G
- R
C
i
A
= (V
G
+ V
g
sine t) -
R
C
(I
A0
+ I
a
sine t) = = (V
g
- R
C
I
a
)
sine t - R
C
I
A0
. (1.44)
Analiznd relatia (1.44), se observa ca, intre grila si catod nu actioneaza semnalul
de amplitudine V
g
ci unul de amplitudine (V
g
- R
C
I
a
), ceea ce inseamna ca
curentul anodic resimte mai putin influenta semnalului aplicat, iar amplitudinile
rezultate in anod se micsoreaza.
Se impune deci o evitare a acestui fapt, lucru ce se realizeaza prin scurtcircuitarea
lui R
C
in regim dinamic, adica prin decuplarea catodului cu o capacitate C
C
, ca in
figura 1.34. Scurtcircuitarea lui R
C
cu ajutorul lui C
C
se face cu att mai greu cu
ct frecventa semnalului aplicat este mai mica.
Fig. 1.34. Scurtcircuitarea lui R
C
cu
condensatorul C
C
in regim dinamic
Circuite echivalente de semnal mic ale triodei
Metoda frecvent folosita in practica este aceea prin care tubul se inlocuieste in
regim dinamic cu o serie de elemente pasive (rezistente, capacitati) si generatoare
de tensiune sau curent comandate, rezultnd asa-numitele circuite echivalente.
Relatia diferentiala dintre curentul anodic si parametrii statici ai triodei: dI
A
=
SdV
G
+ dV
A
, devine in regim dinamic de semnal mic:
di
A
= Sdv
G
+ dv
A
, (1.45)
sau
i
a
= Sv
g
+ v
a
. (1.46)
Tinnd cont de relatia SR
i
= , relatia (1.46) mai poate fi scrisa:
R
i
i
a
= v
g
+ v
a
. (1.47)
Pentru curentul alternativ sursele de tensiune continua reprezinta un scurtcircuit (a
se vedea NOTA). In consecinta, circuitul din figura 1.34, tinnd cont si de
scurtcircuitarea lui R
C
de catre C
C
, devine cel din figura 1.35.



Fig. 1.35. Circuitul echivalent in curent alternativ al circuitului din fig. 1.34.
Plecnd de la circuitul din fig. 1.35, rezulta:
v
a
= - R
A
i
a
. (1.48)
Inlocuind pe v
a
dat de (1.48) in (1.47), obtinem:
R
i
i
a
= v
g
- R
A
i
a

i
a
= . (1.49)
Inlocuind pe i
a
dat de (1.48) in (1.46), obtinem:
= Sv
g
+ v
a

v
a
= - Sv
g
(1.50)
Interpretarea relatiei (1.49) permite substituirea in regim dinamic a schemei reale
a circuitului, printr-un circuit echivalent, in care tubul este inlocuit printr-o sursa
de curent constant comandat in tensiune de valoare Sv
g
, avnd o rezistenta interna
R
i
in paralel, ca in figura 1.36, a. Interpretarea relatiei (1.50) permite substituirea
in regim dinamic a schemei reale a circuitului, printr-un circuit echivalent, in care
tubul este inlocuit printr-o sursa de tensiune electromotoare de valoare v
g
, avnd
o rezistenta interna R
i
in serie, ca in figura 1.36, b.

a) b)
Fig. 1.36. Circuitul echivalent al unui tub:
a) cu un generator de curent;
b) cu un generator de tensiune electromotoare
NOTA.
Punctele dintr-o schema reala ale caror potentiale sunt fixe (invariabile in timp),
sunt denumite puncte reci sau puncte puse la masa. Punctele ale caror potentiale
pot oscila (pot avea o componenta variabila) fata de masa montajului, sunt
denumite puncte calde. Punerea la masa trebuie inteleasa din punct de vedere al
curentului alternativ, in sensul ca intre punctul respectiv si masa nu exista
tensiune alternativa, dar poate exista tensiune continua. Astfel, bornele surselor de
polarizare de curent continuu sunt puncte reci, deci nu intervin in circuitele
echivalente, fiind considerate ca scurtcircuite pentru curentul alternativ.
In circuitele echivalente toate punctele reci apar suprapuse, adica exista un singur
punct pus la pamnt.
Circuitele din figura 1.36. sunt valabile pentru oricare din tuburile studiate.
Parametrii dinamici ai tuburilor electronice in domeniul frecventelor
centrale din spectrul de audiofrecventa
Orice amplificator poate fi reprezentat ca un cuadripol (diport) ca in figura 1.37,
caracterizat de urmatorii parametrii dinamici: amplificarea de tensiune (A
V
),
amplificarea de curent (A
I
), impedanta de intrare (Z
i
) si impedanta de iesire (Z
o
).
Toti acesti parametri pot fi calculati folosind unul din circuitele echivalente (fig.
1.36, a sau 1.36, b). In continuare, vom folosi echivalarea tubului cu un generator
de curent constant comandat in tensiune.

Fig. 1.37. Schema cuadripolara a unui amplificator de tensiune
Un tub electronic poate fi folosit in etajele de amplificare conectat cu:
- catodul la masa;
- grila la masa;
- anodul la masa.
De remarcat ca electrodul mentionat se afla conectat la masa, din punct de vedere
alternativ (in regim dinamic), conectarea la masa realizndu-se cu ajutorul unor
condensatoare care constituie scurtcircuit pentru frecventa corespunzatoare
semnalului sinusoidal aplicat la intrarea etajului de amplificare.
Parametrii dinamici ai tubului cu catodul la masa
In figura 1.38 este prezentata schema electrica a unui etaj de amplificare cu trioda
in conexiunea cu catodul la masa.





Fig. 1.38. Etaj de amplificare cu trioda cu catodul la masa
Rolul componentelor din schema:
o R
g
si R
c
realizeaza negativarea automata a grilei;
o C
i
are rolul de a bloca componenta continua I
G
a curentului de
grila sa afecteze curentul furnizat de generatorul de semnal;
o C
o
nu permite componentei continue I
0
a curentului de iesire sa
treaca prin rezistenta de sarcina R
L
;
o C
c
conecteaza in regim dinamic catodul la masa.
Inlocuind tubul cu schema echivalenta cu generator de curent constant, in regim
dinamic de semnal mic rezulta schema din figura 1.39.



Fig. 1.39. Schema echivalenta in regim de semnal mic a circuitului din fig. 1.38.
Amplificarea de tensiune
A
V,T
=
= - .
(1.51)
Amplificarea in curent
A
I,T
= . (1.52)
Impedanta de intrare
Z
i,T
= . (1.53)
Daca potentialul
grilei se mentine tot timpul negativ, nu exista curent anodic in grila, deci sursa de
semnal lucreaza in gol, ceea ce inseamna ca tubul prezinta la intrare o impedanta
infinita si circuitele principale ale tubului, cel de intrare si cel de iesire, sunt
independente unul de celalalt. Cnd se lucreaza la frecvente inalte, cele doua
circuite se cupleaza prin capacitatea grila-anod si in circuitul de grila ia nastere un
curent diferit de zero (fig. 1.40).

Fig. 1.40. Circuitul echivalent pentru determinarea lui Z
i

Z
i,T
= =
=
.(1.54)
Impedanta de iesire a tubului este definita astfel:
Z
o,T
= , (1.55)
unde V
1
este tensiunea aplicata la iesire in conditiile pasivizarii sursei de semnal
(E
g
= 0) si conditii de functionare in gol la iesire (R'
L
). E
g
= 0 implica V
g
=
0, deci generatorul de curent SV
g
din circuitul de iesire nu exista, rezultnd
circuitul din figura 1.41.





Fig. 1.41. Schema echivalenta a circuitului pentru calculul impedantei de iesire a
tubului
Z
o,T
= (1.52)
In acelasi mod se pot calcula si parametrii dinamici ai tubului pentru conexiunile
grila la masa si anod
1.8.7. CARACTERISTICA DINAMICA
In regim dinamic, punctul instantaneu de functionare descrie in planul
caracteristicilor statice ale tubului un loc geometric denumit caracteristica
dinamica (segmentul M
1
M
2
din figurile 1.32 si 1.33).
Consideram circuitul de amplificare din fig. 1.38. In regim dinamic rezistenta de
sarcina este R'
L
=R
A
R
L
. In acest caz, caracteristica dinamica nu se mai gaseste pe
dreapta de sarcina statica, ci pe dreapta de sarcina dinamica.





Fig. 1.42. Caracteristica dinamica
Dreapta de sarcina dinamica are panta tg o
d
= R'
L
= , diferita de
panta dreptei de sarcina statica tg o = R
A
+ R
C
.
Ecuatia dreptei de sarcina dinamica reprezentata in planul i
a
(t) - - v
a
(t) este:
v
a
(t) = - R'
L
i
a
(t). (1.53)
Lungimea caracteristicii dinamice depinde de amplitudinea semnalului.
Caracteristica dinamica trebuie sa se gaseasca in intregime in interiorul regiunii
permise. Astfel, nu se permite ca sa se depaseasca curba limita corespunzatoare
puterii de disipatie maxima. De asemenea, pentru a se reduce distorsiunile, se
alege o zona mai liniara din planul caracteristicilor statice si se evita patrunderea
semnalului in zona de taiere sau saturatie.
1.9. TETRODA
Tetroda este tubul cu patru electrozi, dintre care doua grile aflate intre anod si
catod. Una din grile este grila de comanda sau simplu grila, iar cea de-a doua este
grila ecran sau simplu ecranul.
Ecranul joaca rolul unui ecran electrostatic intre grila si anod, reducnd apreciabil
capacitatea dintre acesti doi electrozi. Grila a doua se face cu att mai deasa, cu
ct ecranarea trebuie sa fie mai completa.
Intre ecran si catod se aplica o tensiune continua pozitiva, numita tensiune de
ecran, care, de obicei, este mai mica sau cel mult egala cu tensiunea anodica.
Potentialul ecranului fiind pozitiv in raport cu catodul, o parte din electronii
plecati de la catod sunt atrasi de ecran, deci prin tub circula un curent de ecran,
care este de obicei de cteva ori mai mic dect curentul anodic.
Curentul catodic este egal cu suma curentilor corespunzatori tuturor electrozilor
pozitivi fata de catod, adica anodul si ecranul. In figura 1.43. este reprezentata
polarizarea tetrodei cu ajutorul a trei surse de tensiune continua.
Familiile de caracteristici statice cuprind, in principal:
- caracteristicile statice de transfer:
si

Fig. 1.43. Polarizarea tetrodei
- caracteristicile statice de iesire:
si
In figura 1.44. sunt reprezentate cte o singura caracteristica de iesire
corespunzatoare acelorasi valori pentru V
G
si V
E
.





Fig. 1.44. Caracteristicile statice de iesire I
A
= I
A
(V
A
), I
E
= I
E
(V
A
) pentru V
G
= ct.,
V
E
= ct. si efectul dinatron
Forma caracteristicilor de iesire se explica prin efectele emisiei secundare la
anod si ecran. Astfel, pentru V
A
= 0V, fluxul de electroni strabate spatiul dintre
catod si ecran, rezultnd un curent I
E
mare, provenit din sarcina spatiala, iar I
A
=
0. Pe portiunea OA, pe masura ce V
A
creste, curentul anodic creste si el, intruct
cmpul anodic incepe sa extraga tot mai multi electroni din sarcina spatiala ce
formeaza un catod fictiv intre ecran si anod. Aceasta sarcina spatiala se constituie
din electronii de emisie secundara ce apar la ecran pentru V
E
> 10 V. Acesti
electroni sunt atrasi de anod si sunt cu att mai multi cu ct V
A
este mai mare.
Rezulta o crestere a curentului I
A
(portiunea OA). Deoarece I
C
este aproximativ
constant, I
E
scade (portiunea OA').
Aceasta situatie se mentine pna cnd V
A
atinge 10-15 V, la care electronii
captati de anod (cei care formeaza curentul I
A
) sunt accelerati suficient pentru a
crea emisie secundara la anod. Deoarece V
E
> V
A
= 10-15 V, electronii proveniti
din emisia secundara de la anod sunt atrasi de ecran, rezultnd cresterea lui I
E
.
Cum curentul total prin tetroda (I
C
) este aproape constant, rezulta ca I
A
= I
C
- I
E

descreste ca valoare, deci A'B' este crescatoare, iar AB este descrescatoare.
Aceasta situatie se mentine pentru domeniul de tensiuni anodice cuprinse intre cea
minima necesara declansarii emisiei secundare (10 15 V) si valoarea V
A
mai
mica, dar apropiata de valoarea tensiunii de alimentare a ecranului V
E
, adica pna
cnd ecranul se mentine pozitiv in raport cu anodul si este in stare sa atraga
electronii proveniti din bombardamentul anodului. Pe portiunea BCD (pentru I
A
)
si B'C'D' (pentru I
E
), tensiunea anodica creste la valori mai mari dect V
E
, iar
electronii secundari de la anod revin pe acesta intrnd in componenta lui I
A
. La
valoarea aproximativ constanta a curentului I
C
, cresterii lui I
A
ii corespunde o
scadere a lui I
E
, ceea ce corespunde portiunilor de caracteristici BCD
(crescatoare) si B'C'D' (descrescatoare).
Pentru V
A
> V
E
o parte mica a liniilor de cmp anodic strabat in spatiul grila-
catod, cresterea lui I
A
fiind de mica valoare (portiunea CD a caracteristicii).
Portiunea ABC a caracteristicii I
A
= I
A
(V
A
) poarta numele de zona cu efect
dinatron si se caracterizeaza pe portiunea AB prin aparitia unei rezistente interne
negative in circuitul anodic:
, (1.53)
deoarece la o crestere A V
A
a tensiunii anodice ii corespunde scaderea (-A I
A
) a
curentului anodic.
Efectul dinatron inceteaza cnd V
A~
V
E
. Situarea punctului static de functionare
a tetrodei in zona de rezistenta negativa se caracterizeaza prin instabilitate
functionala si prin determinarea aparitiei oscilatiilor in sistem. Aceasta zona (AB)
este zona in care tetroda functioneaza ca oscilator.
Daca tetroda functioneaza in regim de amplificator, zona utilizata este zona
pentru care V
A
> V
E
, adica la tensiuni anodice mari, ceea ce determina o limitare
drastica a domeniului de functionare a tetrodei ca amplificator. Din aceasta cauza
tetrodele obisnuite se folosesc ca amplificatoare doar in cazuri foarte rare sau in
scopuri speciale
1.10. TETRODA CU FASCICUL DIRIJAT
Tetroda cu fascicul dirijat are proprietatea ca inlatura zona cu efect dinatron
caracteristica tetrodelor obisnuite. S-a constatat ca efectul dinatron (efect
deranjant) dispare daca distanta dintre ecran si anod este de 8-10 ori mai mare
dect distanta dintre catod si ecran. Un efect similar se obtine prin marirea
densitatii de sarcina electrica in spatiul ecran-anod. Pentru a mari densitatea de
sarcina in spatiul ecran-anod, electronii care circula de la catod la anod sunt
dirijati in fascicule inguste, de unde si denumirea tubului. In fig. 1.45 este
prezentata o sectiune si simbolul tubului.



a) b)
Fig. 1.45. Tetroda cu fascicul dirijat: a) sectiune; b) simbol
Pentru a preveni trecerea electronilor spre pantele marginale ale anodului si a
realiza concentrarea lor in fascicule, tubul are doua placi de deflexie, diametral
opuse, situate in spatiul anod-catod. Ele au acelasi potential cu catodul.
Particularitatea constructiva esentiala este marea distanta dintre anod si ecran. In
acest fel, electronii de emisie secundara de la anod intlnind in spatiul anod-ecran
electroni primari care se deplaseaza spre anod sunt respinsi de acestia spre anod si
sunt atrasi in cantitate mica de ecran. Ca urmare, in zona anod-catod se formeaza
o sarcina spatiala, obtinndu-se un cmp de frnare in calea electronilor de emisie
secundara, care continua sa fie produsi si sa imbogateasca sarcina spatiala,
marindu-i proprietatile de frnare.
1.11. PENTODA
Schimbul de electroni secundari intre anod si ecran poate fi impiedicat prin
introducerea intre acesti electrozi a unei grile suplimentare denumita grila de
oprire sau grila supresoare sau, simplu, supresor.
Rezulta un tub cu cinci electrozi numit pentoda. Un circuit de amplificare cu
pentoda este prezentat in fig. 1.46.

Fig. 1.46. Circuit de amplificare cu pentoda
Rolul supresorului este de a frna electronii din emisia secundara anodica.
Mecanismul neutralizarii efectului dinatron este urmatorul: supresorul este
polarizat fie negativ in raport cu catodul, fie la acelasi potential cu el, astfel inct
electronii de emisie secundara anodica sunt respinsi de cmpul de frnare dintre
anod si supresor si returnati anodului, astfel inct curentul anodic nu mai scade,
iar curentul de ecran nu mai creste.
De asemenea, scade capacitatea anod-grila, ceea ce determina o comportare
foarte buna in regim de amplificare si o buna stabilitate functionala, comportarea
la frecvente mari fiind lipsita de fenomene oscilatorii parazite, intr-un anumit
regim dat.
Caracteristicile statice anodice ale pentodei sunt reprezentate in figura 1.47.

Fig. 1.47. Caracteristicile statice anodice ale pentodei
1.12. TUBURI SCHIMBATOARE DE FRECVENTA
Fenomenul de schimbare de frecventa este folosit intr-o serie de echipamente
radioelectronice, dar cel mai mult este folosit in receptoarele superheterodina.
Exista doua tipuri de schimbare a frecventei:
- multiplicativ;
- aditiv.
1.12.1. SCHIMBATORUL DE FRECVENTA MULTIPLICATIV
In figura 1.48. este prezentata schema bloc a unui schimbator de frecventa
multiplicativ.

Fig. 1.48. Schimbator de frecventa multiplicativ
Schimbatorului de frecventa i se aplica din exterior, pe doi electrozi diferiti,
semnalul util v
s
de frecventa f
s
, asupra caruia trebuie sa se faca schimbarea de
frecventa si un semnal auxiliar v
h
de frecventa f
h
provenind de la un oscilator
local. Tubul schimbator de frecventa este polarizat astfel inct sa functioneze
neliniar. Semnalul de iesire din schimbator este un semnal v
i
avnd frecventa f
i
,
cunoscuta sub numele de frecventa intermediara, mai mica dect frecventa f
s
.
Schimbarea de frecventa multiplicativa este folosita in mod curent la
frecventele obisnuite (gamele de unde lungi, medii si scurte) si poate fi efectuata
cu ajutorul pentodelor, dar fara rezultate prea bune. De aceea, pentru schimbarea
de frecventa s-au construit tuburi speciale multigrile.
Dupa modul in care se aplica semnalul util si cel auxiliar exista tuburi
amestecatoare de frecventa, la care ambele semnale se aplica tubului din exterior
si tuburi convertoare de frecventa, la care se aplica din exterior numai semnalul
util, iar semnalul auxiliar (local) este generat chiar de catre tub.
1.12.2. HEXODA, HEPTODA SI OCTODA
In figura 1.49 este prezentat simbolul hexodei. Rolul grilelor este:
G1 - grila de semnal;
G2 - grila ecran;
G3 - grila de comanda pentru oscilatia locala;
G4 - grila ecran.



Fig. 1.49. Simbolul hexodei
Grilele 2 si 4 se conecteaza impreuna. Hexoda are dezavantajul ca, la anod sa
se comporte ca o tetroda, adica sa apara efectul dinatron. Acest neajuns se elimina
introducnd intre G4 si anod a o grila supresoare care se conecteaza la catod. Se
obtine astfel heptoda amestecatoare de frecventa. Daca grila supresoare se
conecteaza la un potential pozitiv ea functioneaza ca ecran, iar heptoda va fi
convertoare. In acest caz, catodul si grilele G
1
(negativa) si G
2
(pozitiva) formeaza
o trioda care indeplineste functia de oscilator local. Grila G
2
indeplineste rolul de
anod in aceasta trioda. Intre grilele G
3
si G
4
se formeaza o sarcina spatiala care
indeplineste rolul unui catod fictiv, care, impreuna cu grilele G
4
, G
5
si anod
formeaza o tetroda. Catodul fictiv al acestei "tetrode" nu are o emisie continua ci
una determinata de oscilatia locala, deci o emisie avnd frecventa semnalului
oscilatiei locale. Din acest catod cu emisie fluctuanta pornesc mai departe
electroni care trec prin G
4
spre anod. Pe G
4
se aplica semnalul util v
s
, astfel inct
fluxul electronic va suferi o noua transformare in intensitate datorita semnalului
v
s
. La anod se va obtine un semnal care are o componenta de frecventa
intermediara.
Adaugnd la heptoda inca o grila supresoare, G
6
, care se conecteaza la masa, se
obtine octoda convertoare a carei functionare este identica cu a tubului de mai sus,
dar care in locul tetrodei de la iesire are o pentoda.
1.12.3. SCHIMBATORUL DE FRECVENTA ADITIV
In cazul schimbatorului de frecventa aditiv, att semnalul v
s
ct si semnalul v
h

se aplica la acelasi electrod al tubului. Schimbarea de frecventa aditiva poate fi
realizata cu triode sau pentode la care se aplica ambele semnale v
s
si v
h
pe grila de
comanda. Acest tip de schimbare de frecventa nu se foloseste la frecvente
obisnuite ci, in special, in domeniul frecventelor ultrainalte.