Propagarea câmpului electromagnetic

Unda electromagnetică

O proprietate fundamentală a câmpului electromagnetic este capacitatea lui de a se propaga

în spațiu. Dacă printr-un conductor circulă un curent alternativ de frecvență înaltă, în jurul
conductorului apar câmpuri alternative, unul electric și altul magnetic. Interdependența (generarea
reciprocă) dintre câmpul electric variabil și câmpul magnetic variabil explică propagarea
câmpului electromagnetic în spațiu. Variațiile câmpului electric produc în spațiul înconjurător
un câmp magnetic care nu rămâne constant, deoarece variază câmpul electric care l-a generat.
Dar variațiile câmpului magnetic produc la rândul lor din nou un câmp electric care, de
asemenea, variază, generând din nou un câmp magnetic ș.a.m.d. Astfel, câmpul electromagnetic
se propagă din aproape în aproape, printr-un proces oscilatoriu, cuprinzând mereu porțiuni noi din
spațiu. Într-un câmp electromagnetic ce se propagă, ambele câmpuri variază periodic în timp; pe
scurt, ambele câmpuri au o variație spațio-temporală.

Un câmp electromagnetic care se propagă constituie o undă electromagnetică.

Propagându-se în spațiu, câmpul electromagnetic pierde legătura cu conductorul în

vecinătatea căruia a fost produs inițial. Se poate întrerupe oscilația curentului în conductor, dar unda
electromagnetică își va continua deplasarea. Într-o undă electromagnetică, vectorii ⃗ , ⃗⃗ oscilează
în fază în plane perpendiculare între ele și perpendiculare pe direcția de propagare a undei.
Ansamblul ⃗ , ⃗⃗ formează o undă electromagnetică transversală care se propagă în vid cu viteza
c a luminii.

1
 Viteza de propagare a undelor electromagnetice în vid a fost stabilită de Maxwell:

– permitivitatea electrică a vidului

– permeabilitatea magnetică a vidului

Rezultă: c = 3·108 m/s, valoare care coincide cu a vitezei luminii în vid.

Viteza v de propagare a undelor electromagnetice într-un mediu omogen oarecare este

mai mică decât în vid:

√ √ √

, – permitivitatea electrică absolută, respectiv permeabilitatea magnetică absolută a mediului prin

care se propagă lumina

, – permitivitatea electrică relativă, respectiv permeabilitatea magnetică relativă a mediului

prin care se propagă lumina

Lungimea de undă a undelor electromagnetice într-un mediu omogen oarecare:

2
 Dependența temporal-spațială a componentelor ⃗ și ⃗⃗ din unda electromagnetică.

Între amplitudinile intensității câmpului electric ⃗ și inducției magnetice ⃗ corespunzând

undei electromagnetice există relația:

⃗ ⃗

Aplicăm ecuația undei plane în cazul undei electromagnetice:

( )

( )

unde reprezintă lungimea de undă pentru unda electromagnetică având viteza și

√
perioada de oscilație T pentru ⃗ și ⃗ .

Rezultă:

( )

O mărime principală care caracterizează unda electromagnetică este densitatea volumică

instantanee a energiei undei electromagnetice, definită în fiecare punct al spațiului prin relația:

unde este energia undei electromagnetice în elementul de volum (foarte mic) din jurul
punctului considerat.

În cazul mediilor omogene (aceleași proprietăți în toate punctele) și izotrope (aceleași

proprietăți în toate direcțiile):

Se poate defini și o densitate volumică medie (în timp) a energiei electromagnetice ̅.

Pentru mediile omogene și izotrope: