Camp electromagnetic

Definitie
Campul electromagnetic este ansamblul
campurilor electrice si magnetice, care oscileaza
si se genereaza reciproc la trecerea curentului
electric printr-un conductor. Campul
electromagnetic se propaga indefinit in spatiu si
constituie una din fortele principale ale naturii.
Campul electric este produs de un curent electric
care traverseaza un conductor stationar, iar cel
magnetic de un curent electric care traverseaza
un conductor in miscare.
In viziunea clasica, acest camp electromagnetic
este un camp uniform si continuu, care se propaga
sub forma de unde. In viziunea teoriei cuantice,
campul electromagnetic este compus din
particule.
Descrierea matematica
Campurile electric si magnetic sunt reprezentate prin campuri vectoriale
tridimensionale. Aceste campuri vectoriale au cate o valoare definita in fiecare
punct, valori care sunt functii ale coordonatelor de spatiu si timp. Astfel, ele sunt
notate de obicei prin
(campul electric) si
(campul
magnetic).
Daca numai este nenul si constant in timp, campul se numeste camp
electrostatic. Daca numai este nenul si constant in timp, campul se numeste
camp magnetostatic. Daca unul din cele doua campuri este dependent de timp,
atunci ambele campuri trebuie considerate ca un camp unitar (electromagnetic)
descris de ecuatiile lui Maxwell. In vid, aceste ecuatii vectoriale sunt:
(legea lui Gauss)
(legea de magnetism a lui Gauss)
(legea lui Faraday)
(legea Ampre-Maxwell)

unde este densitatea sarcinii, 0 este permitivitatea spatiului vid, 0 este

permeabilitatea spatiului vid si
este vectorul densitatii curentului. Intr-un
material liniar, ecuatiile lui Maxwell se modifica prin inlocuirea permitivitatii si
permeabilitatii spatiului vid cu cele ale materialului respectiv.
Legea fortei Lorentz descrie interactiunea campului electromagnetic cu materia
incarcata. Cand un camp circula prin mai multe medii, proprietatile campului se
modifica in functie de diferitele conditii la frontiera mediilor. Componentele
tangentiale ale campurilor electric si magnetic relativ la frontiera celor doua

medii sunt:
(fara curent)
(fara sarcina)
Unghiul de refractie a unui camp electric intre medii depinde de permitivitatea
a fiecarui mediu:

Unghiul de refractie a unui camp electric intre medii depinde de permeabilitatea

() fiecarui mediu:

Masurarea campului electromagnetic

Pentru evaluarea expunerii omului la campul electromagnetic, masuratoarea
vizeaza intensitatea (puterea, amplitudinea) campului ca fiind parametrul cel mai
relevant. Intrucat expunerea provine din mai multe surse, ambientale si
ocupationale, puterea acesteia va fi o rezultanta a puterilor campurilor care se
propaga pe mai multe directii. Puterea campului electromagnetic se masoara cu
un aparat cu senzor magnetic - denumit gaussmetru (teslametru) - sau electric.
Se pot executa doua tipuri de masuratori, cu aparate specifice: masurarea in
banda larga (cu aparate care detecteaza semnalul intr-un interval mare de
frecvente) si masurarea cu frecventa selectata.
Campul are doua componente principale componenta reactiva si cea radiativa.
Componenta reactiva se refera la energia inmagazinata in regiunea din
apropierea sursei si este responsabila de efectele asupra omului. Aceasta
regiune se gaseste in jurul sursei, pana la o distant de aprox. 1/6 m - 2 m
(regiunea campului apropiat).

Componenta radiativa se gaseste la distante mai mari de o lungime de unda (regiunea

campului indepartat), unde unda electromagnetica poate fi descrisa ca o unda plana,

raportul dintre intensitatea campului electric si cea a campului magnetic fiind
constant. Aceasta caracteristica face suficienta masurarea unei singure componente a
campului. Intre cele doua regiuni exista o zona de tranzitie, in care predomina
componenta radiativa. Deoarece lungimea de unda este invers proportionala cu
frecventa, aceste regiuni variaza considerabil, de la 1 mm la 100 km in banda de
radiofrecventa. De exemplu, pentru frecvente mai mari de 300 MHz (<1 m),
expunerea populatiei are loc in regiunea campului indepartat, exceptand situatia in
care persoana se apropie la o distanta mai mica de un metru (1 m) de sursa.
Campul magnetic este caracterizat de doi parametri: puterea campului (H), care se
masoara in A/m si densitatea fluxului (B), care se masoara in gauss (G)
si tesla (T).

(A = amper, V = volt, s = secunda, m = metru).

Relatia intre acestea este 1 G = 104 T sau 10 G = 1 mT, 1 T = 10 mG ( = micro, m =
mili).
Densitatea fluxului reprezinta produsul dintre intensitatea campului electric si a campului
magnetic (puterea undei), raportat la suprafata prin care se propaga unda. Relatia dintre
H si B este B = H, unde este permeabilitatea magnetica a mediului.
Intensitatea campului electric se masoara in V/m.

Undele electromagnetice si aplicatii

Campul electromagnetic este un camp rotativ si se propaga sub forma de unde
electromagnetice, cu o viteza care depinde de permitivitatea si permeabilitatea
mediului. Frecventa undelor este egala cu frecventa cu care se deplaseaza
electronii. Lungimile de unda ale undelor electromagnetice variaza intr-un
interval foarte larg. Astfel, in telecomunicatii se folosesc unde electromagnetice
ale caror lungimi de unda ajung la mai multe mii de metri, pe cand lungimile de
unda ale radiatiilor gama emise de unele elemente radioactive au valori de
ordinul 10

10

m.

Undele electromagnetice se propaga in aer cu viteza luminii (300.000.000 m/s),

aproximativ egala cu viteza lor de propagare in vid. Conform acestei teorii, emise
de J. C. Maxwell, lumina si radiatiile asemanatoare (radiatiile infrarosii,
ultraviolete, etc.) sunt tot de natura electromagnetica, diferind intre ele prin
lungimile de unda. Informatia se receptioneaza la distanta prin radio, televiziune,
telefonie mobila. Purtatorii informatiei sunt undele electromagnetice de frecventa
ridicata, modulate pe undele de joasa frecventa care contin informatia. Undele
electromagnetice emise de antenele de emisie se refracta, se difracta,
interfereaza si sunt atenuate pana ajung la antena receptorului.
Undele hertziene (unde lungi, medii, scurte, ultrascurte, microunde) sunt emise
de oscilatiile electronilor din antenele emitatoare folosite in sistemele de
radiocomunicatii si microunde (televiziune, radar, cuptoare).
Radiatiile infrarosii sunt unde electromagnetice emise de corpurile calde, fiind si
una din cele trei categorii in care sunt impartite radiatiile solare (radiatiile
infrarosii, lumina vizibila si radiatiile ultraviolete). Ele se obtin prin oscilatiile
moleculelor, atomilor si ionilor, iar amplitudinile lor depind de temperatura
corpurilor si de tranzitia electronilor catre invelisurile interioare ale atomilor. Sunt
puternic absorbite de apa sau de alte substante si produc incalzirea acestora.
Inclusiv corpul uman absoarbe aceste raze, percepandu-le drept caldura.
Radiatiile sunt folosite in diferite procese de incalzire si uscare, in construirea
detectoarelor cu lumina infrarosie, pentru imprimarea imaginilor pe filme
sensibile la lumina infrarosie, la fotocopiatori termici.
Radiatiile vizibile sunt percepute de ochiul uman. Sunt emise de soare, stele,
lampi cu filamente incandescente a caror temperatura poate atinge 2000 3000C, tuburi cu descarcari de gaze, arcuri electrice. Emisia luminii se obtine in
3

urma tranzitiilor electronilor pe niveluri energetice inferioare ale atomilor.

Radiatiile ultraviolete sunt emise de soare, stele, corpuri incalzite puternic si
vaporii de mercur din tuburi de sticla speciala de cuart (care nu absoarbe acest
tip de radiatii). Radiatiile continute in lumina solara se absorb in mare parte in
stratul superior al atmosferei (stratul de ozon). Cu cat altitudinea creste, cu atat
cresc si radiatiile ultraviolete. Lumina ultravioleta incurajeaza formarea vitaminei
D si omoara bacteriile. Este de asemenea utila in dermatologie, la iluminatul
fluorescent si la instalatii industriale de numerotare. Radiatiile se obtin in urma
tranzitiei electronilor de pe niveluri cu energii mari pe niveluri cu energii mici.
Radiatiile X sunt emise de tuburi Rntgen, in care sunt accelerati electroni in
campuri electrice intense, astfel incat acestia patrund in interiorul invelisurilor
electronice ale atomilor anodului sau gazului din tub si smulg electroni din
straturile de langa nuclee, in urma franarii acestor electroni si in urma tranzitiilor
ulterioare ale electronilor de pe niveluri cu energii mici. Au frecvente mari si sunt
folosite pentru realizarea radiografiilor medicale, deoarece sunt absorbite diferit
de muschi si oase, impresionand placile fotografice. Radiatiile sunt folosite si in
scopuri terapeutice, ajutand la combaterea dezvoltarii tesuturilor celulare
bolnave.

Radiatiile cosmice si radiatiile gamma sunt emise in procesele de dezintegrare

nucleara si in reactiile nucleare din stele (sunt absorbite de atmosfera) si in
reactoarele nucleare terestre. Sunt cele mai penetrante, avand frecventele si
energiile cele mai mari. Sunt folosite in defectoscopie, pentru sterilizare, precum
si in medicina (la tratarea cancerului).
Radiatiile X, radiatiile cosmice si radiatiile gamma formeaza categoria radiatiilor
ionizante, avand efectul cel mai nociv asupra sanatatii omului. Restul radiatiilor
sunt neionizante, care la randul lor pot avea efecte nocive, in functie de
parametrii campului care le produce.

Efecte nocive ale radiatiei electromagnetice

Expunerea corpului uman la radiatia electromagnetica neionizanta a fost studiata
de oamenii de stiinta (fizicieni, medici) la nivel teoretic, fiind finalizate si o parte
din studiile pe subiecti umani aferente teoriilor elaborate. O parte din studii sunt
inca in derulare, rezultatele acetora fiind conditionate de observatia pe termen
lung.
La nivel teoretic, s-au stabilit legaturi cauzale intre expunerea la radiatii si
procese intra si intercelulare la nivelul tesuturilor umane, care pot modifica
morfologia si fiziologia normala a acestora si implicit a organelor aferente.
Efectele campurilor de frecvente radio asupra tesuturilor umane pot fi atat de
natura termica, cat si netermica.

Efectele termice pot aparea datorita conductibilitatii electrice a majoritatii

tesuturilor biologice. Campurile electrice induse in organism genereaza curenti
electrici ai caror energie, prin disipare, determina cresterea temperaturii locale.
Deoarece multe reactii biochimice sunt puternic dependente de temperatura,
este plauzibil ca modificarea acesteia sa aiba efecte biologice.
Efectele netermice pot aparea ca urmare a mai multor interactii dintre campul
electric si diferite componente ale tesuturilor biologice, de exemplu modificari in
conformatia proteinelor sau a legarii unor mediatori de receptori celulari (de
exemplu, Ca2+), procese care la randul lor declanseaza alte evenimente intra si
intercelulare.
Studiile celulare (in vitro) au fost cel mai des utilizate pentru depistarea
mecanismelor de interactie deoarece, spre deosebire de studiile in vivo pe
animale sau studiile epidemiologice, se realizeaza in conditii controlate,
rezultatele se obtin in timp scurt si permit elaborarea unor modele matematice
de studiu. In prezent, nu sunt finalizate studiile in vivo si nu exista date
concludente pentru validarea ipotezei oncogenice (direct sau prin promovarea
altor agenti carcinogeni) si nici a ipotezei genotoxicitatii. Studiile in vivo au
urmarit ipoteza conform careia expunerea la campuri mici poate sa determine, in
absenta incalzirii tesuturilor, cresterea riscului de aparitie a cancerului, afectarea
capacitatii de reproducere sau a activitatii cerebrale.

Sursele radiaiei electromagnetice

Practic orice obiect incarcat electric genereaza camp electromagnetic. Sursele de
radiatie neionizanta cele mai des intalnite sunt cele specifice activitatii zilnice.
Aici intra aparatura de comunicatii (telefoane mobile, routere, walkie-talkie, etc.),
aparatura IT (calculatoare, laptop-uri, imprimante, etc.), aparatura audio/video,
aparatura electrocasnica (masini de spalat, aspiratoare, frigidere, cuptoare cu
microunde, roboti de bucatarie, aparate aer conditionat, dezumidificatoare,
ventilatoare, etc.), telecomenzi, etc. O a doua categorie de surse o reprezinta
instalatiile industriale, cuprinzand antene de emisie/receptie, tablouri si instalatii
electrice, dispozitive industriale, linii de inalta tensiune, etc.