Subiecte Examen Bazele Electrotehnicii II

1. Definiţia energiei electromagnetice şi a

densităţii de volum a acesteia.
Energia electromagnetică este acel termen
aditiv din expresia cea mai generală a energiei
totale a unui sistem fizic care depinde exclusiv
de mărimile de stare electrice şi magnetice
ale sistemului. Energia electromagnetică
trebuie considerată distribuită în spaţiu
în toate punctele în care câmpul electromagnetic
este nenul şi are sens introducerea noţiunii de
densitate de volum a energiei electromagnetice:
∆
w lim∆ [ ].
∆
2. Teorema energiei electromagnetice
(teorema Poynting); ecuaţiile câmpului
electromagnetic, ipoteze simplificatoare.
Se consideră un domeniu DΣ delimitat de
suprafaţa închisă Σ, în care câmpul
electromagnetic se găseşte în interacţiune cu
un sistem de corpuri rigide şi imobile. Pentru a n
u lua în calcul şi alte forme de energie, presupunem
că aceste corpuri se comportă liniar şi izotrop din
punct de vedere electric şi magnetic şi sunt
nepolarizate electric permanent şi nemagnetizate
permanent.
În aceste condiţii ecuaţiile câmpului electromagnetic
vor fi:
rot = + , rot =- , = , =µ .
Folosind ecuaţiile câmpului electromagnetic în
condiţiile considerate, expresia teoremei energiei
electromagnetice numită şi teorema Poynting în final:
- = +
3. Expresia densităţii de volum a energiei
electromagnetice.
Densitatea de volum a energiei în medii liniare
şi izotrope, rigide şi imobile,nepolarizate şi
nemagnetizate permanent are expresia: 
w= ,  w= + ,  =densitatea de volum a
energiei electrice= ,  =densitatea de volum a
energiei magnetice=    ;   si   se masoara in
4. Expresia vectorului Poynting şi a puterii
transmise printr-o suprafaţă.
Vectorul Poynting are expresia : = × [ ⁄ ]
Puterea : =
5. Transmisia energiei electromagnetice în lungul
conductorului filiform.
Conform unei false impresii energia electromagnetică
este transmisă prin aceste conductoare în stare de
conducţie. Pentru a afla adevărul trebuie calculat
vectorul Poynting la suprafaţa conductorului în
interior şi în exteriorul acestuia.
Vectorul lui Poynting în interiorul conductorului are
expresia: `= `× ` In exteriorul conductorului are
expresia : ``= ``× ``= ``+ `` ; ``= `
Conductorul în stare de conducţie are rolul de a
direcţiona câmpul electromagnetic din exteriorul lui
şi odată cu aceasta, de a permite transmisia puterii
electromagnetice între sistemele aflate la capetele
conductorului.
6. Transmisia energiei electromagnetice în lungul
liniei bifilare.
Pentru transmisia energiei electromagnetice prin
intermediul conductoarelor în stare de conducţie
trebuie să existe un circuit închis, deci cel puţin
o linie bifilară parcursă de un acelaşi curent, sensurile
acestuia în cele două fire având sensuri contrare.  
Puterea transmisă în lungul liniei bifilare este egală
cu integrala componentei longitudinale a vectorului
lui Poynting pe toată suprafaţa S, complementară
celor două secţiuni normale ale conductoarelor:
P=      ) .
7. Expresia puterii primite de un multipol electric.
Puterea P primită de un multipol pe la borne este
egală cu putere a transmisă prin suprafaţa închisă
Σ care trece prin aceste borne, de la câmpul
electromagnetic către multipolul ce este inclus în
acea suprafaţă : P= =         .
Dupa calcule expresia puterii primite de un multipol
electric devine: P=∑

8. Expresia energiei unui sistem de n corpuri

conductoare încărcate cu sarcini electrice.
·
= dV= dV=∑
9. Expresia energiei unui sistem de n
conductoare filiforme parcurse de curenţi.
·
= dV= dV=∑
10. Definiţia forţei electromagnetice şi a densităţii
de volum a acesteia. Relaţia dintre acestea.
În toate sistemele fizice formate din corpuri aflate
în prezenţa câmpului electromagnetic se dezvoltă
forţe care se numesc forţe electromagnetice ce
depind de mărimile de stare electrice şi magnetice
şi care se anulează odată cu dispariţia câmpului
electromagnetic. În acord cu conceptul distribuţiei
câmpului electromagnetic în toate punctele spaţiului
şi transmiterii acţiunilor sale din aproape în aproape s
e impune introducerea noţiunii de densitatea de volum
a forţei definită ca: =lim în care este
forţa elementară care acţionează asupra corpurilor în
elementului de volum ΔV . 
Densitatea de volum a forţei electromagnetice exercitate
asupra corpurilor este o mărime locală care trebuie să
depindă numai de mărimile locale ale câmpului
electromagnetic, de parametrii locali electrici şi
magnetici ai corpurilor şi de mărimile locale de mişcare
ale acestora. În consecinţă, forţa totală exercitată de
câmpul electromagnetic asupra corpurilor care ocupă
unvdomeniu oarecare D mărginit de suprafaţa închisă
Σ are expresia: · + Σ, unde Σ este forţa
Σ
exercitată pe suprafaţa care delimitează domeniul
considerat, care poate fi o suprafaţă de discontinuitate
pentru proprietăţile câmpului electromagnetic. În cazul
în care domeniul se consideră extins la întreg spaţiul,
cel de-al doilea termen se anulează si rezulta :
· .
11. Expresia puterii mecanice în funcţie de
densitatea de volum a forţei.
·     
12. Teorema localizării forţelor; ecuaţiile câmpului
electromagnetic, ipoteze de lucru.
În ipoteza mediului liniar şi izotrop format din corpuri
solide şi fluide aflate în mişcare, ecuaţiile câmpului
electromagnetic se scriu sub forma:
rot ·
rot = - + rot( )
Legile de material în câmpul electric şi
magnetic au expresiile:
=ε⋅ , =μ⋅
13. Expresia densităţii de volum a forţei exercitate
de câmpul electric într-un punct al unui corp în
stare de încărcare electrică şi expresia forţei totale
asupra unui mic corp încărcat cu sarcină aflat în
câmp electric (Coulomb).
Forţa exercitată de câmpul electric asupra corpurilor
încărcate cu sarcină electrică numită forţă Coulomb
sau forţă coulombiană se poate determina prin
integrarea densităţii de volum a forţei pe volumul
corpului.
·   ·
14. Expresia densităţii de volum a forţei exercitate
de câmpul magnetic într-un punct al unui corp în
stare de încărcare electrică aflat în mişcare şi
expresia forţei totale asupra unui mic corp încărcat
cu sarcină aflat în mişcare în câmp magnetic
(Lorentz).
Forţa exercitată de câmpul magnetic asupra corpurilor
încărcate cu sarcină aflate în mişcare, numită forţă
Lorentz sau forţă lorentziană se poate determina prin
integrarea densităţii de volum a forţei pe volumul
corpului.

· · ·

15. Expresia densităţii de volum a forţei exercitate de

câmpul magnetic într-un punct al unui corp în stare
de conducţie electrică şi expresia forţei totale asupra
unui conductor filiform parcurs de curent (Laplace).
Forţa exercitată de câmpul magnetic asupra corpurilor în
stare de conducţie electrică, numită forţă Laplace sau forţă
laplaceană se poate determina prin integrarea densităţii de
volum a forţei f pe volumul corpului.
·   · ·

16. Expresia forţei de interacţiune între două conductoare

filiforme, rectilinii, paralele, parcurse de cureţi de
conducţie în acelaşi sens sau în sens contrar (demonstraţie).
Se consideră două conductoare rectilinii, paralele, parcurse
de curenţi şi aflate într-un mediu liniar şi omogen. Fiecare
conductor parcurs de curent, generează un câmp magnetic
ale cărui linii de câmp sunt cercuri cu centrul pe axa
conductorului . La aceeaşi distanţă de fiecare din
conductoare, inducţia câmpului magnetic are aceeaşi valoare,
rezultând că în lungul oricăruia din cele două conductoare
inducţia magnetică este constantă. Intensităţile câmpurilor
magnetice create de cele două conductoare la distanţa d de
fiecare, în dreptul celuilalt conductor vor fi:
 ;  ; ·     
 
· · · ·
· · · ·
Daca
17. Prima teoremă a forţelor generalizate în câmp electric.
?
18. A doua teorema a fortelor generalizate in camp electric.
Daca =ct cu exceptia coordonatei , atunci d =0 pentru j i
, iar forta generalizata corespunzatoare gradului de libertate  
va fi :
19. Prima teoremă a forţelor generalizate în câmp magnetic.
Daca =ct cu exceptia coordonatei , atunci d =0 pentru j i,
iar forta generalizata care modifica coordonata va fi :

20. A doua teoremă a forţelor generalizate în câmp magnetic.

?
21. Definiţia unui circuit magnetic. Ipoteze simplificatoare în
teoria circuitelor magnetice.
Circuitul magnetic este ansamblul alcătuit din corpuri de
permeabilitate mare (feromagnetice) formând contururi închise,
în contact direct sau separate de interstiţii de aer numite întrefieruri
şi din surse de câmp magnetic numite elemente de excitaţie care
pot fi bobine electrice sau magneţi permanenţi.
Într-o primă aproximaţie, în teoria circuitelor magnetice se adoptă
două ipoteze simplificatoare:
• se consideră fluxul magnetic acelaşi în orice secţiune a unei laturi,
neglijându-se astfel fenomenul de dispersie magnetică (adică de
închidere a unor linii de câmp prin aer şi nu prin circuit);
• fluxul magnetic se presupune uniform repartizat pe orice secţiune
transversală a unei laturi de circuit, inducţia magnetică fiind aceeaşi
în toate punctele secţiunii şi deci Φ = B · A (unde A este aria secţiunii).

22. Teoremele Kirchhoff I şi II pentru circuite magnetice în

regim cuasistaţionar.
Observaţie: Prima teoremă Kirchhoff pentru circuite magnetice
este similară primei teoremei Kirchhoff pentru circuite electrice,
fluxul prin latura de circuit magnetic fiind similar cu intensitatea
curentului prin latura de circuit electric.
Enunţ Th. Kirchhoff I : Suma algebrică a fluxurilor magnetice
din laturile unui circuit magnetic concurente într-un nod este egală cu 0.
Expresia matematica Th. Kirchhoff I : ∑ Φ 0
cu j=1,2,......,n-1

Observaţie: A doua teorema Kirchhoff pentru circuite magnetice

este similară teoremei a doua a lui Kirchhoff pentru circuite
electrice, tensiunea magnetică la bornele unei laturi de circuit
magnetic fiind similară cu tensiunea electrică la bornele unei
laturi de circuit electric.
Enunţ Th. Kirchhoff II : Suma algebrică a tensiunilor magnetice
la bornele laturilor aparţinând
unei bucle dintr-un circuit magnetic este egală cu zero.
Expresia matematica Th. Kirchhoff II : ∑ u 0

23. Expresia tensiunii la bornele unei laturi de circuit magnetic

în funcţie de reluctanţa şi solenaţia acesteia (Legea Ohm pentru
circuite magnetice).
Relaţia este similară cu legea lui Ohm pentru o latură de circuit
electric (u = R i - e), similitudinea existând între tensiune
magnetică - tensiune electrică, flux magnetic - curent electric,
reluctanţă - rezistenţă electrică şi solenaţie
(tensiune magnetomotoare)
- tensiune electromotoare. Înlocuind expresia tensiunii magnetice
la bornele unei laturi de circuit magnetic în relaţia teoremei a II-a
Kirchhoff, rezultă forma acestei teoreme, variabilele fiind fluxurile
magnetice ale laturilor :
Φ θ              Φ

24. Algoritmul de rezolvare al unui circuit magnetic.

• se identifică laturile şi nodurile si se determină numărul a
cestora: l şi n;
• se calculează solenaţiile de pe laturi θk = Nk ik şi se determină
sensul acestora care este dat de sensul de avans al burghiului drept
care se roteşte în sensul curentului;
• se calculează reluctanţele = / ţinându-se cont de
configuraţia geometrică a laturilor şi de permeabilităţile materialelor
magnetice ale acestora;
• se desenează schema echivalentă a circuitului magnetic conţinând
reluctanţe şi surse de tensiune magnetomotoare (solenaţii), schemă a
semănătoare cu schema echivalentă a unui circuit de curent continuu;
• se aleg sensuri de referinţă pentru fluxurile prin laturi; se alege setul
de bucle şi sensurile de parcurs pe acestea; se alege setul de noduri;
• se scrie sistemul de l ecuaţii format din n - 1 ecuaţii de tip Kirchhoff
I şi l - n + 1 ecuaţii de tip Kirchhoff II ;
• deoarece ecuaţiile circuitelor magnetice sunt formal identice cu
ecuaţiile circuitelor de curent continuu se mai pot aplica şi alte metode,
similare metodelor de rezolvare ale acestora din urmă:
1. metoda fluxurilor ciclice (similară metodei curenţilor ciclici),
2. metoda potenţialelor magnetice ale nodurilor (similară metodei
potenţialelor electrice),
3. metoda transfigurărilor circuitelor magnetice în circuite din ce în
ce mai simple;
• se rezolvă sistemul de ecuaţii determinându-se fluxurile magnetice,
eventual inducţiile şi intensităţile câmpului magnetic în laturi.
25. Pierderi de putere prin histerezis în circuite magnetice.
Concluzii.
Densitatea de volum a puterii disipate prin histerezis într-un punct al
unui material feromagnetic în care câmpul are o variaţia sinusoidală
are expresia: , ·     ⁄ , iar puterea totala disipata
in intreg circuitul magnetic : , · · ·       .
Pierderile specifice pe unitatea de masa : , · ·    ⁄

Concluzi pierderile prin histerezis fiind proporţionale cu

aria ciclului de histerezis, pentru realizarea circuitelor
magnetice sunt de preferat materiale cu ciclu cât mai îngust,
cum sunt materialele feromagnetice moi de tipul otelului
electrotehnic
sau materialele ferimagnetice moi;
deoarece pierderile prin histerezis sunt proporţionale
cu frecvenţa de variaţie a câmpului rezultă că pentru materialele
feromagnetice există o frecvenţă limită de utilizare peste care
pierderile
sunt importante şi încălzirea acestora prea mare;
atunci când se urmăreşte încălzirea materialelor feromagnetice
(topire în cuptoare de inducţie, călire) trebuie folosită o frecvenţă
cât mai mare;
pierderile prin histerezis în medii neliniare nu depind de
conductivitatea electrică, deci au loc atât în materiale conductoare
(feromagnetice - metale aliaje) cât şi în materiale neconductoare
(ferimagnetice
- ferite - materiale ceramice);
pierderile prin histerezis conduc la încălzirea circuitelor
magnetice, la necesitatea ventilării acestora pentru eliminarea
excesului de căldură şi păstrarea unei temperaturi rezonabile a
aparatelor şi maşinilor în construcţia cărora sunt folosite.
26. Pierderi de putere prin curenţi turbionari în circuite magnetice.
Concluzii.
Dacă se ţine cont că volumul considerat al tolei este : V= ℓ ,
pierderile vor avea expresia :
 .
Pierderile specifice volumice prin curenti turbionari

,   ⁄
6
Pierderile specifice masiece prin curenti turbionari
,   ⁄
Concluzii:
♦ pierderile prin curenţi turbionari fiind proporţionale cu c
onductivitatea electrică se caută micşorarea acesteia la materialele
magnetice (de aceea se aliază fierul cu 4% Si pentru a se obţine
oţelul electrotehnic);
♦ proporţionalitatea pierderilor specifice prin curenţi turbionari cu
pătratul inducţiei magnetice maxime nu conduce la o micşorare a acesteia
deoarece astfel ar trebui mărită secţiunea circuitelor magnetice pentru
obţinerea unui acelaşi flux maxim, deci ar creşte volumul de material
magnetic prin urmare şi pierderile totale;
♦ proporţionalitatea pierderilor specifice prin curenţi turbionari cu
pătratul grosimii δ a tolelor impune utilizarea unei grosimi mici a
tablei pentru obţinerea acestora; o grosime prea mică măreşte însă
numărul tolelor necesare pentru obţinerea unei aceiaşi secţiuni a circuitelor
magnetice şi deci cheltuielile cu manopera de asamblare a acestora; curent
se utilizează grosimi standardizate de 0,5 mm şi 0,35 mm;
♦ proporţionalitatea pierderilor specifice prin curenţi turbionari cu pătratul
frecvenţei de lucru limitează utilizarea materialelor feromagnetice (metale,
aliaje, deci conductoare) la frecvenţe mici (frecvenţa industrială şi frecvenţe
de până la câteva sute de hertzi) acestea fiind sediul şi al pierderilor prin h
isterezis; la frecvenţe medii şi înalte se pot utiliza materiale ferimagnetice
(ferite) care sunt neconductoare; la frecvenţe ultraînalte nu se pot utiliza nici
acestea deoarece sunt sediul pierderilor prin histerezis proporţionale c
u frecvenţa.
27. Definiţia şi clasificarea bobinelor electrice.
Bobina electrică este un element al unui circuit, aparat,
maşină sau instalaţie electrică constituită dintr-un
conductor filiform, izolat lateral şi formând un număr
N de spire înseriate ce înlănţuie acelaşi circuit magnetic.
Bobinele se realizează ca elemente de excitaţie ale unor c
ircuite magnetice, numite bobine inductoare sau ca sediu
al unor tensiuni electromotoare induse de câmpurile
magnetice variabile în timp, numite bobine indus.
Clasificarea bobinelor
Bobinele electrice sunt de o foarte mare diversitate şi
se pot clasifica după mai multe criterii:
a) după funcţionare
• bobinele maşinilor, aparatelor şi transformatoarelor
electrice;
• bobine de şoc utilizate pentru filtrarea curenţilor de a
numite frecvenţe;
• bobine Ruhmkorff folosite la producerea de tensiuni
periodice înalte de frecvenţă ridicată prin întreruperea
unor curenţi continui de joasă tensiune;
• bobine de stingere (Petersen) utilizate pentru reducerea
curenţilor ce apar la punerea accidentală la pământ a unei
faze a reţelei trifazate;
• bobine de acord care sunt bobine de inductanţă variabilă
necesare pentru realizarea rezonanţei în circuitele electronice;
• bobine de încărcare, care înseriate la distanţe egale pe
liniile telefonice reduc deformarea semnalului util;
• bobine etalon etc.
b) după frecvenţa de lucru
- de frecvenţă industrială ( FI );
- de joasă frecvenţă ( JF );
- de înaltă frecvenţă ( IF );
- de foarte înaltă frecvenţă ( FIF );
- de ultraînaltă frecvenţă ( UIF ).
c) după natura circuitului magnetic
= cu miez feromagnetic;
= cu ferite;
= cu aer
28. Câmpul magnetic într-o bobină. Flux fascicular
. Flux total. Definiţia inductivităţii.
O bobină parcursă de un curent de conducţie i produce
un câmp magnetic în interiorul acesteia. Fluxul magnetic
prin fiecare spiră, numit flux fascicular φ , proporţional
cu intensitatea i a curentului care l-a produs este practic
fluxul magnetic prin secţiunea laturii de circuit magnetic
pe care este dispusă aceasta, dacă se neglijează fluxul magnetic
de dispersie al spirei. Sensul câmpului deci şi al fluxului magnetic
este dat de sensul de avans al burghiului drept când acesta
se roteşte în sensul curentului.
Fluxul total prin bobină φ este fluxul magnetic prin orice
suprafaţă care se sprijină pe curba închisă Γ, este de N ori
mai mare decât fluxul fascicular: ·  φ şi este
proporţional cu intensitatea curentului i. Prin definiţie raportul
dintre un flux magnetic total printr-o bobină şi intensitatea curentului
care l-a produs se numeşte inductanţă sau inductivitate se notează cu L
şi se măsoară în Henry: [H] .
29. Tipuri de fluxuri fasciculare într-un circuit magnetic.
Se consideră un sistem de n bobine dispuse pe un acelaşi
circuit magnetic, fiecare bobină are Nj spire, este parcursă
de un curent de intensitate ij şi produce un câmp magnetic
ale cărui linii de câmp pot să înlănţuie una sau mai multe b
obine. Presupunem că înlănţuie şi bobina k. Notăm:
♦ φ - fluxul magnetic fascicular produs de curentul ij
printr-o spiră a bobinei j sau fluxul fascicular propriu al bobinei j;
♦ φ - fluxul magnetic fascicular produs de curentul ij
printr-o spiră a bobinei k sau fluxul fascicular de cuplaj
magnetic al bobinei j cu bobina k;
♦ φ - fluxul magnetic de scăpări produs de curentul ij
sau fluxul de dispersie al bobinei j ale cărui linii de câmp
nu înlănţuie nici o altă bobină.
30. Definiţia inductivităţii proprii a unei bobine j plasate
pe un circuit magnetic pe care sunt dispuse n bobine.
 ; 
31. Definiţia inductivităţii de cuplaj mutual între o bobină
j şi o bobină k plasate pe un acelaşi circuit magnetic pe care
sunt dispuse n bobine.
 ; 
32. Definiţia inductivităţii de scăpări (dispersie) a unei bobine
j plasate pe un circuit magnetic pe care sunt dispuse n bobine.
 ; 
33. Teoremele inductivităţilor proprii respectiv mutuale.
Coeficientul de cuplaj magnetic a două bobine.
Teorema inductivităţilor proprii
Inductivitatea proprie a unei bobine depinde de numărul de s
pire la pătrat N , de geometria bobinei (formă şi dimensiuni)
şi de permeabilitatea magnetică a mediului din interiorul şi din
jurul acesteia (permeabilitatea circuitului magnetic pe care este
dispusă bobina).
Teorema inductivităţilor mutuale
Inductivităţile de cuplaj magnetic (mutuale) între două bobina
sunt egale între ele şi depind de produsul numerelor lor de spire
N · N , de geometria bobinelor (formă şi dimensiuni) şi poziţia lor
reciprocă şi de permeabilitatea magnetică a mediului din interiorul
şi din jurul acestora (permeabilitatea circuitului magnetic pe care
sunt dispuse bobinele).
Inductivităţile mutuale sunt pozitive dacă fluxul de cuplaj într-o
bobină are acelaşi sens cu fluxul propriu, în care cuplajul se numeşte
cuplaj adiţional respectiv negative dacă fluxul de cuplaj într-o bobină
are sens contrar cu fluxul propriu, în care cuplajul se numeşte cuplaj
diferenţial.
Două bobine pot avea un cuplaj magnetic mai "strâns" sau mai puţin
"strâns", după cum o mai mare parte respectiv o mai mică parte din
fluxul propriu al unei bobine se închide prin (înlănţuie) cealaltă
bobină. Se defineşte un coeficient de cuplaj magnetic între bobinele j
şi k: 1 cuplajul fiind cu atât mai "strâns" cu cât
coeficientul Kjk este mai apropiat de valoarea 1.
34. Expresiile fluxului fascicular propriu respectiv total propriu
produs de curentul într-o bobină j cuplată magnetic cu alte
n -1 bobine dispuse pe acelaşi circuit magnetic.
Fluxul fascicular propriu al bobinei j este egal cu suma fluxurilor
fasciculare de cuplaj cu celelalte bobine plus fluxul fascicular de
scăpări al bobinei.

         
;
        
;
35. Definiţia inductivităţii utile a bobinei j în raport cu
bobina k plasate pe un acelaşi circuit magnetic pe care
sunt dispuse n bobine.

36. Relaţia dintre inductivitatea proprie a unei bobine j

şi inductivităţile utile ale acesteia în raport cu alte bobine
k dispuse pe acelaşi circuit magnetic.

            , … . 
;
37. Expresia fluxului magnetic total printr-o bobină j,
produs de către toţi curenţii bobinelor dispuse pe a
celaşi circuit magnetic (relaţia lui Maxwell pentru
fluxuri şi inductivităţi).
Fluxul total în bobina j (fluxul total prin orice suprafaţă c
are se sprijină pe curba Γ ce se închide pe la borne şi
în lungul conductorului bobinei j) este egal cu suma tuturor f
luxurilor prin această bobină produse de toţi curenţii prin cele
n bobine.

   ;   
;
38. Expresia tensiunii la bornele unei bobine j aflată în
regim sinusoidal, cuplată magnetic cu alte n -1 bobine
dispuse pe acelaşi circuit magnetic.
Tensiunea la bornele unei bobine dintr-un sistem de n
bobine cuplate magnetic, este egală cu tensiunea datorată
variaţiei în timp a fluxului propriu plus o sumă algebrică
a tensiunilor datorate variaţiilor în timp a fluxurilor de
cuplaj magnetic cu celelalte n-1 bobine.

; ;

39. Cuplajul magnetic adiţional respectiv diferenţial a

două bobine. Marcarea tipului de cuplaj pe schemele e
lectrice.
Tensiunea din bobina j de cuplaj magnetic cu bobina k,
u , se va aduna sau se va scădea din tensiunea datorată
fluxului propriu după cum cuplajul este adiţional sau d
iferenţial. Deoarece tipul cuplajului depinde atât de
sensurile curenţilor în cele două bobine cât şi de sensurile
de înfăşurare ale spirelor bobinelor (care nu se pot marca
pe schemele echivalente ale circuitelor electrice cu bobine
cuplate) s-a adoptat regula bornelor polarizate (borne marcate
cu steluţă *):
Regula bornelor polarizate: Cuplajul este adiţional dacă curenţii
în bobine intră prin borne de acelaşi fel (ambele polarizate
sau ambele nepolarizate) şi este un cuplaj diferenţial dacă curenţii
intră prin borne de tip diferit.
40. Expresia energiei magnetice a unei bobine şi a unui
sistem de n bobine dispuse pe acelaşi circuit magnetic.
1 1
  ;        
2 2
41. Calculul inductivităţii unui solenoid (demonstraţie).
Considerăm o bobină de lungime l , de secţiune având o
formă oarecare cu aria A , cu lungimea mult mai mare
decât dimensiunile laterale (solenoid), cu un număr N
de spire parcurse de curentul de conducţie i. În lungul unei
curbe închise Γ care se închide la interior prin curba mediană
a bobinei iar la exterior pe o curbă oarecare, aplicăm teorema
lui Ampère: . În interiorul bobinei câmpul magnetic
este practic omogen, liniile de câmp sunt paralele astfel încât i
ntensitatea câmpului magnetic este un vector coliniar cu
elementul de arc pe curbă . 
Presupunem în interiorul bobinei un mediu liniar sau un mediu
feromagnetic neliniar dar funcţionând pe porţiunea cvasiliniară
a caracteristicii de magnetizare, astfel încât putem considera i
nducţia magnetică B = μ H.
În exterior liniile de câmp se împrăştie foarte mult, câmpul e
ste mult mai slab astfel încât putem neglija integrala pe curba exterioară.
Curentul total care străbate orice suprafaţa care se sprijină pe curba
închisă Γ
este egal cu solenaţia bobinei θ = Ni. Ecuaţia devine:

 
 
         
      
42. Inductivitatea unui electromagnet C+I (demonstraţie).

  2   2
2
  

;
2
 

      
2 2
43. Forţa axială asupra unui solenoid parcurs de un curent (
demonstraţie).

1 1
2 2
Derivand  in raport cu l la i=ct rezulta
Semnificaţia semnului "minus" este aceea că forţa este o
rientată în sensul de descreştere a coordonatei l , deci este
o forţa de comprimare longitudinală a bobinei. Forţa axială
este o forţă de tip Laplace de interacţiune a câmpului magnetic
cu conductoarele parcurse de curenţii de conducţie, respectiv
de interacţiune a conductoarelor aflate în stare de conducţie.
Ori spirele unei bobine sunt conductoare aflate în planuri
paralele parcurse de curenţi egali orientaţi în acelaşi sens
deci vor fi sub acţiunea unor forţe de atracţie. Forţele
axiale în bobine acţionează în sensul strivirii izolaţiei c
onductoarelor şi fiind proporţionale cu pătratul curentului s
unt deosebit de dăunătoare la scurtcircuit, când o pot distruge.
44. Forţa radială asupra unui solenoid parcurs
de un curent (demonstraţie).

1
2 8

4
Semnificaţia semnului "plus" este aceea că forţa r
adială este orientată în sensul de creştere a
coordonatei d, deci de mărire a razei spirelor
bobinei. Forţa radială este o forţă de tip Laplace
de interacţiune a câmpului magnetic cu conductoarele p
arcurse de curenţii de conducţie. Ori, două porţiuni
diametral opuse ale unei bobine sunt conductoare aflate
în acelaşi plan, parcurse de curenţi egali orientaţi în
sens contrar, deci vor fi sub acţiunea unor forţe de
respingere. Forţele radiale în bobine acţionează în sensul
alungirii conductoarelor şi fiind proporţionale cu pătratul
curentului sunt deosebit de dăunătoare la scurtcircuit, c
ând le pot rupe.
45. Forţa exercitată asupra unui miez feromagnetic
parţial introdus în interiorul unui solenoid parcurs
de curent.

1
  ;  1
2 2
1 0
46. Fenomene electromagnetice în bobine cu miez
feromagnetic. Curentul echivalent al unei bobine
cu miez feromagnetic.
Fluxul magnetic creat de către o bobină are o componentă
care se închide prin miezul feromagneticc neliniar care
este fluxul util sau de magnetizare al bobinei, ϕ şi o
componentă care se închide prin aer, mediu liniar, numit
flux de scăpări sau de dispersie, ϕ .
U=RI+j U I- În realitate ecuaţia nu este corectă din
cauza faptului că intensitatea curentului nu este sinusoidală.
Datorită caracterului neliniar al circuitului magnetic, ϕ nu este
umai funcţie de timp ci şi de curent ϕ (t,i) . La flux util sinusoidal
n timp curentul i este foarte deformat, nu mai este sinusoidal,
deci nu se mai poate folosi reprezentarea în complex. Datorită
fenomenului de histerezis şi a curenţilor turbionari induşi în miezul
feromagnetic curentul în bobină are şi armonici superioare şi este
nul în avans cu timpul to faţă de fluxul util, practic sinusoidal.
Pentru simplificarea calculului se consideră un curent echivalent
io sinusoidal, defazat înaintea
fluxului util cu unghiul α = ωto, având o valoare efectivă astfel
încât
să se producă aceleaşi pierderi în
bobină ca şi curentul real.