PARAMETRII REZISTOARELOR

A. CONSIDERAŢII TEORETICE

Rezistenţa nominală, RN [Ω], reprezintă valoarea rezistenţei care se obţine în procesul de

fabricaţie. Această valoare este marcată pe corpul rezistorului în clar, în codul culorilor sau
utilizând un cod numeric. Valarea rezistenţei se măsoară în curent continuu, la temperatura de
referinţă θ0 (20oC sau 25oC). Valorile nominale sunt conforme seriilor de valori E6, E12, E24, ...

Domeniul valorilor nominale, [RNm, RNM] reprezintă intervalul maxim în care sunt incluse
valorile nominale pentru un anumit tip de rezistor. Valorile uzuale sunt cuprinse în intervalul
0.1Ω... 10MΩ, însă se pot realiza şi rezistoare de valoare foarte mică, până la sute de μΩ precum
şi rezistenţe de valoare foarte mare, până la 100TΩ.

Toleranţa t, este abaterea relativă maximă a valorii reale a rezistenţei faţă de valoarea nominală.
Rezistoarele au toleranţe simetrice, fiind în mod frecvent de la ±0.1% la ±20%. Tehnologiile
performante de fabricaţie pot ajunge până la toleranţe de ±0.0005% . Determinarea toleranţei se
face cu ajutorul relaţiei:

Rr  RN
t   max (1)
RN

Pentru definirea completă a valorii unui rezistor, pe lângă valoarea nominală, pe corpul acestuia
trebuie marcată şi toleranţa. Un rezistor cu valoarea nominală RN şi toleranţa ±t, va avea
valoarea reală Rr  [RN(1-t), RN(1+t)].

Domeniul temperaturilor de utilizare, [θm, θM], reprezintă intervalul maxim de temperatură

în care poate să ia valori temperatura corpului rezistorului în timpul funcţionării.

Coeficientul de variaţie cu temperatura, αT, exprimă modificarea valorii rezistorului la

modificarea temperaturii. Coeficientul de variaţie cu temperatura este dat de relaţia:

1
 1 dX
T   (2)
X dT

Dacă variaţia valorii X cu temperatura este liniară, atunci coeficientul de variaţie cu temperatura
αθ, va fi:

1 X 2  X1
   (3)
X 1  2  1

unde X1 este valoarea componentei la temperatura θ1 şi X2 este valoarea la temperatura θ2 .

În cazul θ2- θ1=1oC, rezultă:

X 2  X1 1
  o (4)
X1 C

De aici rezultă că la o variaţie liniară cu temperatura a valorii componentei, coeficientul de

variaţie cu temperatura exprimă abaterea relativă a valorii la variaţia temperaturii cu un grad
Celsius.

Toleranţe datorate acţiunii unor factori externi, tj, cum ar fi: şocuri electrice, şocuri termice,
umiditatea, vibraţii mecanice etc, sunt definite prin relaţia:

X j  X0
tj  (5)
X0

unde: X0 este valoarea componentei înainte de acţiunea factorului j;

Xj este valoarea componentei după acţiunea factorului j.

Toleranţa globală, tg, reprezintă abaterea maximă a valorii reale a componentei faţă de valoarea
nominală, abatere care poate să apară în timpul funcţionării componentei într-un circuit electric,
având în vedere condiţiile reale de funcţionare. Toleranţa globală se determină cu ajutorul
relaţiei:

XM  XN XN  Xm
tg   (6)
XN XN

unde: XM este valoarea maximă iar Xm este valoarea minimă.

X M  X N (1  t )(1  t )(1  t1 )...(1  t j ) (7)

2
 X m  X N (1  t )(1  t )(1  t1 )...(1  t j ) (8)

X M  X N (1  t  t   t j  t  t0  t  t1  t  t j ...) (9)

Ţinând cont de faptul că valorile toleranţelor t, tθ şi tj sunt mult mai mici decât 1, relaţia (9) se
poate aproxima astfel:

X M  X N (1  t  t   t j ) (10)

Pentru toleranţa globală se obţine relaţia: tg  t  t   t j (11)

Toleranţa de fabricaţie t şi toleranţele tj sunt date de catalog, în timp ce toleranţa datorată

temperaturii tθ trebuie determinată în funcţie de coeficientul de variaţie cu temperatura, αT.

Componentele electronice funcţionează într-un mediu ambiant cu temperatura θa, iar

θa  [ θam, θaM] (12)

unde θam este temperatura minimă a mediului şi θaM, este temperatura maximă. Ȋn timpul
funcţionării temperatura componentei θc, este θc  [ θcm, θcM] (13)

unde θcm este temperatura minimă a corpului componentei şi θcM este temperatura maximă.

θcm= θam (14)

θcM= θaM + Δθ (15)

unde Δθ este supratemperatura datorată disipării de putere de către componentă.

În funcţie de coeficientul de variaţie cu temperatura se poate determina cu exactitate toleranţa

datorată temperaturii, rezultând o anumită abatere pozitivă şi alta negativă. De exemplu, dacă
αT>0, rezultă:

tθ+= αθ(θcM –θ0) (16)

tθ-= αθ(θcm –θ0) (17)

Având în vedere cazul cel mai defavorabil, abaterea maximă, toleranţa datorată temperaturii,
indiferent de semnul lui αθ , se poate determina utilizând relaţia:

tθ=±| αθ| ΔθM , unde ΔθM=maxim{ θcM –θ0 , θ0 –θcm ) (18)

Puterea nominală şi puterea termică maximă admisibilă

Din punct de vedere termic, un parametru important pentru orice componentă pasivă este puterea
nominală, PN, care reprezintă puterea maximă pe care poate să o disipe o componentă la o
funcţionare în regim permanent într-un mediu ambiant cu temperatura egală cu cea nominală, θN

3
şi amplasată în anumite condiţii prezentate de către producător. Puterea ce poate fi evacuată de
către o componentă este dată de relaţia: Pev  D(c  a ) (19)

Ţinând cont de definiţia puterii nominale, în acest caz se obţine: Pev=PN , θc= θM , θa= θN ,
 N
respectiv PN  D( M   N )  M (20)
Rth

Puterea nominală depinde de factorul de disipaţie, D=1/Rth , de temperatura maximă de utilizare

a componentei şi de temperatura nominală. Temperatura nominală este precizată de către
producătorul componentei electronice. De regulă aceasta ia valori în intervalul 20oC...70oC.

Prin puterea termică maxim admisibilă, notată cu PAθ se înţelege puterea care poate să o disipe o
componentă ce funcţionează într-un mediu ambiant cu temperatura θa , astfel încât să nu
depăşească puterea nominală PN , respectiv temperatura maximă θM . Depăşirea puterii nominale
a unei componente poate conduce la o modificare nepermis de mare a parametrilor acesteia şi în
final la distrugerea termică a componentei respective. Pentru regim staţionar, având în vedere că
puterea PAθ reprezintă puterea maximă disipată, rezultă că în acest caz temperatura componentei
este egală cu cea maximă, θM şi în conformitate cu relaţia (19), va fi PA  D( M  a ) (21)

( M   a )
Ţinând cont de relaţia (20), se obţine: PA  PN (22)
( M   N )

Reprezentând grafic pe PAθ în funcţie de θa , rezultă diagrama de disipaţie a componentei. Ȋn

conformitate cu relaţia (22) şi cu figura 1, rezultă că puterea termică maximă admisibilă poate fi
mai mare decât puterea nominală dacă temperatura mediului ambiant este mai mică decât
temperatura nominală şi este mai mică decât puterea nominală dacă temperatura mediului
ambiant este mai mare decât cea nominală. Puterea termică devine egală cu zero la temperatura
mediului egală cu temperatura maximă de utilizare a componentei.

Figura 1. Diagrama de disipaţie termică

4
Din motive de simplificare, dar şi din motive practice, având în vedere că temperatura maximă a
mediului este predominant de 60oC...70oC, diagrama de disipare pentru majoritatea
componentelor pasive, prezentată în catalogul produsului este de forma celei din figura 2.

Figura 2. Diagrama uzuală de disipaţie termică

În acest caz puterea termică maxim admisibilă este egală cu cea nominală pentru θa  [ θm, θN] şi
este mai mică decât cea nominală pentru θa  [ θN, θM].

B. PROBLEME PROPUSE 1

P1. Să se calculeze toleranţa globală a unui rezistor cu toleranţa t=±1% şi coeficientul de

variaţie cu temperatura α=±20 ppm/oC ce funcţionează într-un mediu ambiant având temperatura
cuprinsă în intervalul [-30, 100] oC şi un nivel ridicat al vibraţiilor mecanice, ceea ce conduce la
modificarea rezistenţei cu 0.5%. Temperatura de referinţă este de 20 oC.

P2. Să se calculeze toleranţa globală a unui rezistor ce are toleranţa t=±2%, coeficientul termic
αT=200 ppm/oC, abaterea datorată procesului de conectare a terminalelor de ±0.3%, abaterea în
timp datorată solicitării termice de ±3%, iar abaterea datorată factorilor climatici de ±1%. În
timpul funcţionării, temperatura corpului rezistorului ia valori în intervalul [-20, 100] oC.
Temperatura de referinţă este de 20 oC.

P3. Să se determine toleranţa globală a unui rezistor cu peliculă de carbon care este parcurs de un
curent de 10 mA. Parametrii de catalog ai rezistorului sunt: RN=1KΩ, toleranţa t=±5%,
PN=0.5W, temperatura maximă admisibilă, θM=+155oC, temperatura mominală, θN=70 oC,
variaţia valorii rezistenţei cu temperatura, αθ=450 ppm/oC. Temperatura de referinţă este de 20
o
C.

5
P4. Un rezistor cu peliculă metalică are la borne o tensiune continuă de 15 V şi funcţionează într-
un mediu ambiant cu temperatura cuprinsă în intervalul [-20, 100]oC. Să se determine toleranţa
globală ştiind că rezistorul are parametrii: RN=1KΩ, toleranţa t=±1%, variaţia valorii rezistenţei
cu temperatura, αθ=±50 ppm/oC, puterea nominală, PN=0.4W, temperatura maximă admisibilă,
θM=+155oC, temperatura mominală, θN=70 oC. Temperatura de referinţă este de 20 oC.

P5. Un rezistor cu peliculă de carbon are valoarea nominală de 100Ω şi funcţionează într-un
mediu ambiant cu temperatura cuprinsă în intervalul [-30, 110]oC. Datele de catalog sunt:
PN=0.5W, Umax=350V, θN=70 oC, θM=+155oC. Să se calculeze puterea maximă pe care o poate
disipa rezistorul.