Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Materialele dielectrice sunt materialele care prezintă stări de polarizaţie. La temperaturi obişnuite, atât
semiconductoarele cât şi materialele electroizolante au fenomenul de polarizare mai pregnant decât cel
de conducţie. Rezistivitatea materialelor electroizolante estemai mare de 108 Ωm, iar lăţimea benzii
interzise este mai mare de 3 eV.
Polarizaţia electrică reprezintă starea materiei caracterizată prin moment electric al unităţii de volum
nenul.
dielectrici gazoşi (gaze: aer, bioxid de carbon, oxigen, azot, heliu, hidrogen, argon, tetraclorură
de carbon, hexaclorură de sulf etc);
dielectrici lichizi (uleiurile minerale şi sintetice: uleiul de transformator, uleiul de cablu, uleiul de
condensator, uleiuri clorurate, uleiuri fluorurate, uleiuri siliconice etc);
dielectrici solizi (organici: celuloza, cauciucul, polimerii, monomerii, materiale sintetice şi
anorganici: oxizi ai metalelor, sticla, mica şi materiale pe bază de mică, materiale ceramice etc).
Permitivitatea dielectrică relativă (εr) este o mărime care caracterizează starea de polarizaţie a
materialului şi se defineşte ca fiind raportul dintre capacitatea CX a unui condensator având ca
dielectric materialul respectiv şi capacitatea C0 a aceluiaşi condensator având ca dielectric vidul (sau
aerul):
Aer 1,000594
Azot 1,0003
Dioxid de carbon 1,00050
Heliu 1,000072
Hidrogen 1,00014
Tangenta unghiului de pierderi (tgδ) sau factorul de pierderi caracterizează pierderile totale din
dielectric. Pierderile de energie din dielectric sunt datorate atât fenomenului de polarizaţie cât şi
fenomenului de conducţie care apare în material.
Rezistivitatea de suprafaţă (ρS) este numeric egală cu rezistenţa măsurată în curent continuu a unui
pătrat delimitat la suprafaţa materialului izolator de doi electrozi paraleli.
Există mai multe metode pentru determinarea rezistivităţii de suprafaţă. Prima metodă constă în
utilizarea a doi electrozi sub formă de cuţit care delimitează un pătrat la suprafaţa materialului (figura
2.4), iar a doua metodă constă în utilizarea a doi electrozi circulari concentrici.
Conductivitatea (σ) este mărimea fizică care caracterizează capacitatea unui material de a permite
transportul sarcinilor electrice atunci cînd este plasat în cîmp electric.
Rigiditatea dielectrică (Estr) este valoarea minimă a câmpului electric uniform la care apare
străpungerea materialului.
Tensiunea de străpungere (Ustr) este tensiunea minimă la care apare străpungerea materialului.
Higroscopicitatea
Solubilitatea
Porozitatea
Temperatura de înmuiere
Conductivitatea termică
Stabilitatea termică
Îmbătrânirea termică
Dacă tensiunea aplicată dielectricului este mai mare decât tensiunea de străpungere Ustr, respectiv
dacă intensitatea câmpului electric aplicat este mai mare decât rigiditatea dielectrică Estr apare
fenomenul de străpungere a dielectricului.
Fenomenul de străpungere care apare în gaze este legat de ionizările prin ciocnire. Teoria avalanşelor
elaborată de Townsend, explică mecanismul străpungerilor care apar în gaze. Purtătorii de sarcină
existenţi în gaz sunt puternic acceleraţi sub
acţiunea câmpului electric aplicat. Distanţele
dintre moleculele gazului sunt mult mai mari
decât în cazul solidelor sau lichidelor, iar distanţa
medie parcursă de purtătorii de sarcină sub
acţiunea câmpului electric este semnificativ mai
mare decât în cazul lichidelor sau a solidelor. Dacă
notăm cu l~ distanţa medie parcursă de un
electron între două ciocniri succesive cu particulele
de gaz. În urma ciocnirii, electronul cedează o
parte din energia sa particulei cu care s-a ciocnit.
În câmpuri electrice intense, energia electronului
este suficient de mare astfel încât să rămână cu o
parte din energia acumulată. Prin efect cumulativ, după un anumit număr de ciocniri, electronul va
acumula suficientă energie astfel încât să producă ionizarea particulei cu care se ciocneşte. În urma
acestei ciocniri, electronul care a ciocnit atomul de gaz va mai smulge un electron din învelişul
electronic al acestuia. Procesul se reia, iar cei doi electroni vor mai extrage doi electroni. După un
anumit număr n de ciocniri, vor rezulta 2n electroni. Astfel, vom avea o avalanşă de electroni care în
final duce la străpungerea gazului.
20. Cum este influenţată tensiunea de străpungere în cazul gazelor de presiune şi de distanţa dintre
electrozi?
Din această figură se observă că tensiunea de străpungere este dependentă de produsul dintre
presiune şi distanţa dintre electrozi, având o valoare minimă pentru o anumită valoare a produsului p·d,
notată (p·d)min. Astfel, dacă considerăm distanţa dintre electrozi constantă, iar presiunea creşte peste
valoarea pmin, tensiunea de străpungere Ustr creşte şi implicit creşte şi rigiditatea dielectrică Estr
deoarece scade distanţa medie parcursă de un electron între două ciocniri. Dacă presiunea scade sub
valoarea pmin, tensiunea de străpungere Ustr creşte deoarece scade probabilitatea ciocnirii purtătorilor
de sarcină cu moleculele gazului.
În cadrul acestor teorii se consideră că electronii emişi de electrozi au un rol determinant. Emisia
electronilor de către catod este urmată de un proces de multiplicare în avalanşă a purtătorilor de
sarcină, datorită accelerării lor sub acţiunea câmpului electric. Dacă în urma ciocnirii purtătorii de
sarcină rămân cu un rest de energie, atunci este posibilă apariţia avalanşelor.
Datorită conductivităţii termice reduse a dielectricului, căldura generată în dielectric poate fi mai mare
decât căldura ce poate fi disipată în exterior. Astfel, puterea disipată în dielectric duce la o creştere
continuă a temperaturii dielectricului, ceea ce provoacă apariţia unei instabilităţi termice (ambalare
termică a dielectricului). Creşterea temperaturii duce la generarea termică de electroni, prin
tranziţia lor din banda de valenţă în banda de conducţie. Dacă temperatura dielectricului depăşeşte o
valoare critică TC a temperaturii, atunci se produce deteriorarea ireversibilă a dielectricului prin topirea
acestuia sau descompunerea chimică datorită temperaturii ridicate.
Dacă intensitatea câmpului electric este suficient de mare, toţi electronii liberi vor acumula suficientă
energie pentru a genera alţi electroni liberi, ceea ce duce la o creştere exponenţială a numărului de
electroni liberi. Creşterea concentraţiei de electroni liberi duce la creşterea densităţii de curent prin
dielectric şi la străpungerea acestuia.
Piezoelectricitatea este proprietatea de modificare a stării de polarizaţie sub acţiunea unor tensiuni
mecanice (efect piezoelectric direct) sau de modificare a dimensiunilor corpului sub acţiunea câmpului
electric exterior (efect piezoelectric invers).
Electreţii sunt materiale dielectrice care prezintă polarizaţie remanentă timp îndelungat. Ei sunt analogi
magneţilor permanenţi, producând câmp electrostatic în jurul lor în absenţa surselor exterioare de
câmp electric.