Curs 6

Străpungerea dielectrică sau străpungerea

electroizolan ților solizi
Străpungerea dielectrică est e fenomenul dist rugerii izolației prin trecerea directă a curent ului
sub forma disrupt iva (conducție limita electronica) prin masa dielectricului supus tensiunii.
Fenomenul est e sau nu est e înso țit de arc electric funcție de puterea sursei de alimentare .

Se definește tensiunea de străpungere, Ustr, pentru o probă și pornind de aici caracteristica

mat erialului, rigiditatea dielectrică, Estr.

Estr= ( , , , ).

Străpungerea la nivelul materialelor electroizolante solide este ireversibilă, ast a însemnând

că după ce este străpuns, un solid se deteriorează permanent în timp ce în cazul gazelor și al
lichidelor, elect roizolant ul își recuperează parțial sau aproape în totalitate parte din
proprietățile electroizolante.

Conturnarea est e fenomenul străpungerii unei pelicule sub țiri de aer și apă plus impurități la
suprafața materialului. Fenomenul este caracterizat de tensiunea de conturnare Uc și prin
t raiect ul curent ului denumit “ linie de fugă”. Cele două mărimi nu sunt caracteristici de
mat er ial sau de produs. Deoarece tensiunea de conturnare este mai mică decât cea de

1
străpungere la distanțe egale, în practică se urmărește creșterea liniei de fugă prin forma
izolatorilor (fuste, pălării), construcție diferită pentru exterior (cu ploaie la 70%) sau int erior
și acoperirea periodică cu vaselină siliconică în zone poluate.

Efectul Corona sau Descărcarea Corona, apare înaintea conturnării, fiind o descărcare
electrică datorată ionizării fluidelor din jurul conductorului (în laborator este vorba de electrozii
de măsură) când intensitatea câmpului electric depășește o valoare critică.

În practică, fenomenul este favorizat de condiţiile atmosferice (ploaie, ceaţă, zăpada, chiciură),
producând pierderi însemnate de energie electrică (de-a lungul liniei de distribu ție) şi
perturbaţii/ interferențe electromagnetice la nivelul liniilor de telecomunicaţii. Efectul Corona
este însoţit de fenomene luminoase (coroană luminoasă violetă în jurul electodului), acustice
(zgomot specific) şi chimice (apariţia ozonulu i şi producerea acidului azotic). Ozonul
favorizează și intensifică coroziunea.

Efect Corona de-a lungul liniilor de distribuție (Foto: www.allumiax.com)

Efectul Corona apare în principiu când valoarea critică a câmpului electric între două
conduct oare este mai mare de 30kV/cm. Depășirea valorii critice a câmpului electric este
favorizată de factori precum:
1. starea suprafe țelor conductorului: Suprafețele mai aspre și neregulate favorizează
apari ția fenomenului.
2. densitatea aerului: La scăderea densității, pierderile dat orat e fenomenului cresc
semnificat iv.
3. distanța dintre conductoare: dist an ța dintre conductoare trebuie să fie suficient de
mare comparație cu grosimea conductorului.
4. atmosferă: un mediu umed facilitează apariția fenomenului și conducea la scăderea
valorii crit ice a câmpului elect ric.

Pent ru evit area apariției descărcării Corona se folosesc următoarele metode:

- Creșterea secțiunii conductorului;

2
- Creșterea distanței dintre conductoare pentru micșorarea câmpului electric între acestea;

- Ut ilizarea așa numitelor ”inele Corona” sau ”inele anticorona”, adică a unor inele metalice
conduct oare care au rolul de a m icșora intensitatea câmpului electric sub valoarea critică.

Rigiditatea dielectrică, Estr, depinde de mulți parametrii. Determinările realizate în condiții

ideale de numesc “ int riseci” Ustri, Estri. În cazul în care se respectă anumite normative, se obțin
valori num it e “ t ehnice” : Ustr.t , Estr.t .

Fact orii care au o influen ță decisivă asupra valorilor tensiunii de străpungere și a rigidității
dielect rice sunt :

1. forma, frecven ța și durata de aplicare a tensiunii de încercare;

2. omogenit at ea, umidit at ea, grosimea probei , conținutul de impurități și de incluziuni
gazoase;
3. presiunea, t emperat ura și umidit at ea mediului am biant ;
4. dimensiunile, nat ura și proprietățile fizice ale electrozilor;

Pentru încercări se pot considera cazuri practice distincte. De exemplu, au fost st abilit e norme
de încercare pent ru forma, durat a și viteza de creștere a tensiunii de încercare. Ast fel,
cablurile se încearcă în curent continuu, aparatajul de joasă și înaltă tensiune în curent
alt ernat iv de 50 Hz, iar mașinile și transformatoarele cu impulsuri de formă precizată ce
simulează fenomene tranzitorii ce apar accidental.
Încercarea în curent alt ernat iv 50 Hz se face în 2 et ape: o creștere cu viteza de 2 kV/s până la
străpungere, apoi se reia încărcarea (cu altă probă) de la 50% din tensiune anterioară de
străpungere, cu creșteri de 5-10% și o durată de un minut până la străpungerea denumită „de
durată” .
Se consideră în prezent că, din punct de vedere pract ic, străpungerea poate fi de mai multe
t ipuri:

a) străpungerea pur electrică- se datorează intensității mari a câmpului electric fără ca

materialul să fie afectat chimic sau termic de câmp. Este străpungere de scurtă durată-
la impulsuri (suprat ensiuni).

3
b) străpungerea în prezența descărcărilor în gazul sau lichidul considerat sau în
interstițiile materialului. Aici străpungea e precedată de o coroziune lentă prin
descărcări locale, străpungerea propriu-zisă având loc printr-un canal din mat erialul
considerat .
c) străpungerea termică – se datorează încălzirii cumulative a materialului prin pierderi
în elect roizolant .
d) străpungerea mixtă, cauzată de o combinație a oricăror dintre tipurile considerat e
mai sus.
Configura ții de electrozi utilizați pentru determinarea tensiunii de străpungere

Electrod sferă - Electrod sferă

Electrozi sferă – Electrod plan

Electrod tijă - Electrod tijă

Electrod tijă – Electrod plan

Electrod plan - Electrod plan

4
 Străpungerea electroizolanților solizi

Pent ru o în țelegere mai în detaliu a străpungerii la nivelul materialelor electroizolante solide

se folosește teoria benzilor de energie. Teoria benzilor de energie este folosită în general
pentru a explica foarte multe din proprietățile materialelor solide (electrice, termice, optice).

Înveli șul electronic al atomului este alcăt uit din elect roni care sunt asezați și se rot esc pe
orbit e elect ronice sit uat e la ext eriorul nucleului at omic. Conform post ulat elor lui Bohr,
mi șcarea elect ronului în jurul nucleului se face numai pe anum it e orbit e, st aționare sau
permise care corespund unor energii cuant ificat e ale at omului. Ultimul nivel de energie
ocupat la temperatura T=0 de electroni poartă denumirea de nivel Fermi, EF.

Totodată, conform t eoriei benzilor de energie: în fiecare solid există două benzi de energie
(energet ice) perm ise, și anume: banda de valență și banda de conducție.

În cazul elect roizolan ților, dar și a semiconductorilor, cele două benzi sunt despărțite de o așa
numită bandă interzisă.

Se defineşte energia de activare ΔE a unui dielect ric ca fiind cantitatea minimă de energie
necesară pentru trecerea unui elect ron din banda de valenţă în banda de conducţie. Energia
de act ivare est e egal ă cu diferenţa dintre energia Ec corespunzătoare nivelului inferior al
b enzii de conducţie şi energia Ev corespunzătoare nivelului superior al benzii de valenţă:

∆ = −

Banda interzisă, Eg se exprimă în eV, iar în cazul unui electroizolant atinge valori de 15eV, în
t imp ce pent ru un semiconduct or poat e avea valori de 3-5eV.

Elect ronii din banda de valență au energii mici ceea ce face ca aceștia să nu se poată deplasa.
Tot u și, în momentul în care izolatorul este supus încălzirii și/sau unui câmp electric, electronii
din banda de valen ță pot devin liberi în banda de conducție, dând naștere la așa numitele
” gol-uri” în banda de valen ță. Concomitent, ”gol-ul” poat e fi ocupat de un alt elect ron din

5
banda de valen ță generându-se ast fel un curent dat orat elect ronilor și unul datorat deplasării
” gol-urilor” .

Străpungerea electroizolan ților explicată cu ajutorul teoriei benzilor de conducție

Mecanismul de străpungere la nivelul materialelor electroizolante solide este foarte complex
și depinde înt r-o foarte mare măsură de timpul de aplicare al câmpului.

1. Străpungerea intrinsecă

Când t ensiunile sunt aplicat e numai pent ru durat e scurt e de ordinul 108s t ensiunea de
st r ăpungere crește foarte rapid la o limită superioară numită intrinsecă. Această t ensiune de
st r ăpungere poat e fi ob ținută numai în cele mai bune condiții experimentale când fact orii de
influen ță externi sunt limitați, iar valoarea ei depinde doar de st ruct ura mat erialului și de
temperatură.
Pe baza acestui principiu, au existat două tipuri de mecanisme intrinseci de străpungere
propuse:

a. Străpungerea electronică
Străpungerea electronică este dependentă de prezența electronilor liberi care sunt capabili
să migreze. De obicei, un număr mic de electroni de conducție sunt prezenți în
dielect ricii/ elect roizolan ții solizi. Totodată, la nivelul materialului pot fi regăsit e imperfecțiuni
st ruct urale și cantități mici de impurități. Atomii de impuritate sau molecule sau ambele

6
acționează ca niște capcane pentru electronii de conducție până la anumite câmpuri electrice
și temperaturi. Când aceste intervale sunt depășite, se adaugă electroni suplimentari iar
elect ronii prin și sunt eliberați, contribuind la intensificarea procesul de conducție.

b. Străpungerea prin avalanșă

Acest tip de străpungere este similar cu străpungerea gazelor datorită ionizării cumulative și
poate apărea at ât în mat erialele izolant e, cât și în cele semiconductoare. După cum s-a mai
precizat ant erior, înt r-un solid pot exist a două tipuri de purtători de: electroni liberi (electroni
mobili) și ” gol-uri” de elect roni. Străpungerea electronică prin avalanșă are la bază ipoteza
conform căreia într-un corp solid supus acţiunii unui câmp electric foarte intens în urma
ciocnirilor ionizante, numărul de electroni liberi creste exponenţial conducând la formarea
unei avalanse electronice si, în final, la străpungere.
2 . Străpungere electromecanică

Când dielect ricii solizi sunt supu și câmpurilor electrice ridicate, se produce străpungerea din
cauza for țelor elect rost at ice de compresiun e care pot depăși rezistența mecanică la
compresiune a mat erialului. Dacă grosimea eșantionului este d0 și este comprimată la
grosimea d sub o aplicație tensiunea V, at unci t ensiunea compresiune dezvoltată electric este
în echilibru. Forţele de compresiune sunt datorate fenomenului de electrostricţiune (atracţiei
elect rost at ice dint re cei doi electrozi). Atunci când aceste forţe depăsesc o valoarea critică
care nu poate fi preluată de elasticitatea materialului, se produce fenomenul de străpungere.
Valoarea tensiunii corespunzătoare străpungerii electromecanice rezultă prin egalarea forţei
electrostatice cu cea de deformare elastică corespunzătoare stării de echilibru dinaint ea
străpungerii esantionului.
3 . Străpungerea termică

În general, tensiunea de străpungere a unui dielectric solid ar trebui să crească odată cu

grosimea acest uia. Dar acest lucru este adevărat doar până la anum it e grosimi pentru că după
acest e anumit e grosim căldura generată în dielectric datorită trecerii curentului se transformă
în conducție.

Teoria străpungerii termice are aplicabilit at e la funcționarea de durată în câmp electric.

Tensiunea de străpungere termică este mai mică decât cea electrică și trebuie luată în
considerare la proiect are.

Tensiunea de străpungere este influențată de o serie de factori, precum grosimea

mat erialului, t emperat ura, care m icșorează rigiditatea dielectrică (mai ales în cazul în care
crește frecvența, caz în care cresc pierderile). Structura chimică nu influențează străpungerea
în foarte mare măsură, dar starea compact-poroasă influențează Estr. M at erialele poroase,
fibroase (hârtie impregnată, lemn, ceramică termică cu pori) cu Estr=zeci de kV/ cm.

7
4 . Străpungerea electrochimică

În contact cu aerul sau alte gaze, materiale dielectrice solide suferă o serie de modificări
chimice ireversibile. Dint re acest ea put em amint i:

a. Oxidarea: în prezen ța aerului multe din materiale utilizate ca dielectrici sau electroizolanți
(ex. polietilenă) suferă un proces oxidativ care conduce la apariția unor fisuri la nivelul
suprafețelor.

b. Hidrol iza: în contact cu vaporii de apă la suprafața polimerilor poate apărea un fenomen
de hidroliză care conduce la pierderea proprietăților electrice și mecanice ale materialului.
Proprietățile electrice ale materialelor precum hârtia și altele materialele pe bază de celuloză
se deteriorează foarte rapid din cauza hidrolizei.
Alt e reacții chimice: Degradarea progresivă a electroizolațiilor sau dielectricilor poate avea loc
și datorită instabilității chimice la temperaturi ridicate. Efectele deteriorării electrochim ice și
chimice pot fi reduse prin: evitarea utilizării de electroizolanți din sticlă cu conținut ridicat de
oxid de sodiu dat fiind faptul că acești compuși dau naștere unei degradări rapide la nivelul
suprafețelor.

Deteriorarea chimică și electrochimică este puternic influențată de temperatură și, prin

urmare, t emperat urile ridicat e ar t rebui evit at e.

5. Nu în ult imul rând, t rebuie men ționată și str ăpungerea datorată arborescențelor de apă
care are loc în principal în urma erodării suprafeței materialelor elect roizolant e. Aceast a
conduce la formarea așa numitelor ”arborescențe de apă” (rețele de micro-canale) în
int eriorul elect roizolant ului și implicit a uno canale conductoare, astfel, că odată cu trecerea
t impului fenomenul de conducție se intensifică în interiorul materialului, fapt ce poate
conduce în timp la o străpungere a materialului.