Curs 8

Conducția în electroizolanți
În cazul unui elect roizolant perfect sau ideal curent ul de conducție în material poate fi
considerat a fi zero și implicit rezistivitatea având valoare infinită. În practică, rezistivitatea
mat erialelor elect roizolant e nu est e infinită ci cuprinsă între 1010 și 1020Ωcm. Acest lucru
denotă faptul că în material are loc un fenomen de conducție. La t emperat uri uzuale de lucru,
fenomenul este neglijabil în cazul unui electroizolant bun în care cantitatea de impurități
întâlnită este foarte mică.
La aplicarea unui câmp elect ric în izolan ți apare un fenomen de conducție care are două
caract erist ici generale: conducția preponderent ionică în câmp m ic și mediu și preponderent
electronică în câmpuri elect rice foart e mari. Conducția ionică apare la câmpuri electrice de
cuprinse înt re 105 și 106 V/m. Arcul electric străpungere este practic o conducție limită
electronică.

În cazul elect roizolan ților, la t emperat uri și câmpuri uzuale, conducția este foarte scăzută
datorită unei benzi interzise foarte largi care practic nu facilitează tranferul de electroni din
banda de valen ță în banda de conducție. În figura de mai sus este prezentată dependența
conducției de câmpuri electrice.
Până la câmpuri de 105 - 106V/ m, în așa numitul domeniu Ohm , conducția este independentă
de câmpuri elect rice.
Pest e câmpuri de 106V/ m , conduct ivit at ea est e put ernic dependent ă de câmpuri elect rice
înt r-un domeniul numit Poole . Acest fapt se datorează concentrației crescute de sarcină la
aplicarea câmpului elect ric put ernic din ext erior.
Conducția ionică este independentă de câmpuri electrice atât în domeniu Ohm cât și Poole și
se datorează în principal impurităților din material și ionilor proprii ai materialului.
La aplicarea unei t ensiuni, curen ții din electroizolanți au o dependență specială în timp.
St abilirea curent ului de conducție necesită un timp în care practic dispar fenomenele de
polarizare.
Totodată, dacă asupra materialului se acţionează cu un câmp electric staţionar sau variabil în
interiorul său apar pierderi de energie prin efect Joule-Lenz care se manifestă prin degajare
de căldură. Nivelul energetic al acestor pierderi este mic, dar de-a lungul t impului efect ele lor
sunt ireversibile putând duce la îmbătrânire prematură, creşterea conducţiei şi automat la
străpungere. La aplicarea unui câmp electric sinusoidal pierderile pot fi explicate prin variaţia
defazată a polarizaţiei electrice în raport cu intensitatea câmpului, pierderile care apar astfel
fiind denumit e pierderi prin histerezis dielectric sau pierderi prin polarizaţie.

O a doua cat egorie de pierderi dat orat e man ifestării fenomenului de conducţie sunt
pierderile prin conducţie din unitatea de volum şi de timp. Acest tip de pierderi se manifestă
at ât în curent cont inuu cât și în curent alternativ.
Însumând cele două tipuri de pierderi amintite anterior obţinem pierderile totale în materiale
dielectrice:
= +
Pierderile dielectrice sunt mai mari în cazul dielectricilor polari, adică a dielectricilor ce
prezintă o permitivitate dielectrică mai mare. Totodată, pierderile dielectrice sunt mai mari la
rezonan ță, sau, mai exact , în jurul frecven țelor la care se manifestă o anumită polarizare (de
rezonan ță), pierderile cresc în primă fază, ating un maxim, ca mai apoi să scadă ușor.

Pierderile de energie în elect roizolan ți sunt caracterizate cu ajutorul factorului de pierderi,

adică tan delta sau tan δ.

I I
δ
π/ 2
U φ U

Condensator ideal Condensator real

= = 0 ≠0

= =
 Piezoelectricitatea
Piezoelectricitatea est e fenomenul descoperit în anii 1880 de Jacques și Pierre Curie pe baza
faptului că, în anumite materiale, presiunea generează sarcini electrice.
Efectul piezoelectric rezultă din interacțiunea electromecanică liniară dintre stările mecanice
și elect rice din mat erialele crist aline. Pract ic, unele mat eriale au capacit at ea de a genera o
t ensiune în moment ul în care sunt supuse unui st res mecanic.
Piezoelectricitatea este un fenomen reversibil, astfel că toate materialele piezoelectrice pot
prezent a:
1. piezoelectricitate directă, adică generează tensiune la aplicarea unui st res mecanic.
2. piezoelectricitate inversă, își pot modifica forma pe baza aplicării unui câmp electric extern.

Piezoelectricitate directă

Piezoelectricitate inversă

Înaintea aplicării stresului mecanic, sarcinile negative și pozitive din molecule sunt
concent rice, efect ele acest ora anulându-se.
 Ref. Thomasz Zelinski, Fundament als of Piezoelect ricit y, Int roduct ory Course on
M ult iphysics M odelling
La aplicarea stresului mecanic, structura internă a materialului este deformată, are loc o
deplasare a cent relor sarcinilor negat ive și pozitive din moleculă ceea ce conduce la apariția
unor dipoli elect rici care dau naștere unui câmp electric.

Se pot def ini două categorii de materiale piezoelectrice:

M ateriale piezoelectrice ”moi” care prezintă constante piezoelectrice mai mari, permitivitate
mai mare, const ant e dielect rice mai mari, pierderi dielect rice mai mari, fact ori de cuplare
elect romecanici mai m ari, factori de calitate mecanică scăzută, un câmp coercitiv mai mic,
liniaritate slabă și sunt mai u șor de depolarizat.

M ateriale piezoelectrice ”dure” care prezintă constante piezoelectrice mai mici,

permitivitate mai mică, constante dielectrice mai mici, pierderi dielectrice mai mici, factori de
cuplare electromecanici mai mici, factori de calitate mecanică ridicată, un câmp coercitiv mai
mare, liniaritate mai bună și este mai greu de depolarizat.

De asemenea, materialele piezoelectrice pot fi împărțite în:

1. materiale piezoelectrice naturale, adică dielectrici anizotropi cu rețea cristalină non-
centrosimetrică precum cuarțul, sarea Rochelle șamd.
2. materiale piezoelectrice sintetice în care regăsim materiale ceramice, polimeri, materiale
compozit e șamd.

Cele mai com une exemple de mat eriale piezoelect rice sunt :
Titanatul de bariu (BaTiO3) - a fost primul mat erial ceramic policrist alin descoperit vreodată
care a prezent at pizoelect ricit at e. În anii 1950, a fost considerat un candidat serios pent ru
aplicațiile traductoarelor piezoelectrice. Aplicații: senzori și actuatori.
Titanatul de zirconat de plumb (Pb(Zr,Ti)O3 / PZT) est e un compus anorganic pe bază de oxid
metalic prezintă o sensibilitate mai mare și are o temperatură de funcționare mai ridicată.
Aplicații PZT: traductoare cu ultrasunete și rezonatoare piezoelectrice.
Fluorura de poliviniliden (PVDF) este un fluoropolimer t ermoplast ic semicrist alin ale cărui
domenii crist aline apar în pat ru forme diferit e. Acest e forme pot fi int erconvert it e prin
aplicarea căldurii, câmpurilor electrice și a presiunii. Astfel, dipolii moleculari din părțile
crist aline pot fi orient ați iar materialul prezintă o polarizare permanentă. Această polarizare
determină, prin intermediul diferențelor dintre proprietățile dielectrice și elastice ale părților
amorfe și cristaline, piezoelectricitate. Aplicațiile PVDF: traductoare pentru audiofrecvență,
cu ult rasunet e, subacvat ice și electromecanice.
 Feroelectricitatea
Feroelectricitatea est e un fenomen descoperit în 1921 de Valasek în m oment ul în care realiza
o serie de st udii cu privire la sarea Rochelle și Tartratul de sodiu si potasiu tetrahidrat
(C₄H₄KNaO₆*4 H₂O ).
Așa cum am menționat de mai multe ori anterior, materialele polare prezintă moment dipol
elect ric în absen ța câmpurilor electrice. Un material este considerat feroelectric în cazul în
care prezintă polarizare spontană, ceea ce înseamnă că dipolii sunt orient ați în aceeași
direcție. Cu toate acestea, polarizarea spontană a feroelectricilor poate fi găsită în două stări
de echilibru care pot fi com ut at e cu ajut orul unui câmp elect ric ext ern.
Polarizarea spontană se caracterizează prin existenţa în material a unor așa numite domenii
de polarizare spontană (domenii feroelectrice) . În int eriorul domeniilor respect ive de
polarizare dipolii electrici sunt orientaţi paralel, domeniile având orientări diferite, astfel
încât, la nivel macroscopic materialul materialul nu este neapărat să prezinte polarizație
permanentă. Spre deosebire, în cazul mat erialelor paraelect rice, în absența câmpului electric,
moment ele elect rice permanent e au o orient are aleat orie, iar mat erialele respect ive nu sunt
polarizat e.
M aterialele feroelectrice sunt materiale polare, neliniare, adică dependența inducției
electrice, sau a polarizării spontane, de intensitatea câmpului electric E este neliniară.
(asemănătoare B=f(H)).
În prezenţa câmpului electric domeniile se orientează, ajungându-se la saturaţie pentru o
anumită valoare a câmpului exterior.

Ciclu de hist erezis pent ru un mat erial feroelect ric, M . Ali Omar, Element ary Solid St at e
Physics: Principles and Applicat ions, Edit ion: 4t h, 1994.
Ps – Polarizație de saturație
PR – Polarizație remanentă.
EC – câmp elect ric coercit iv.
La creșterea câmpului electric, polarizarea unora dintre domeniile feroelectrice crește în timp
ce polarizarea altor domenii poate să scadă. Prin urmare, polarizarea totală a materialului va
fi diferită de zero.
Polarizația spontană a feroelectricilor poate fi anulată în condițiile în care materialul este
supus unei temperaturi numite temperatură Curie, TC . La t emperat ura la care un mat erial
trece din faza feroelectrică în faza paraelectrică pe caracteristica ε(T) se va observa un maxim
at ins de perm it ivitate. Practic, la această temperatură are loc o recristalizare a materialului.

Cristalele feroelectrice pot fi clasificate, după P. Noțingher, astfel:

1. Feroelectrici cu comporare determinată de moleculele de apă de hidratație din cristale –
int ervalul de feroelectricitate este determinat pentru această categorie de materiale de două
punct e Curie;
2. Feroelectrici cu cristale cu legătură de hidrogen pentru care proprietățile feroelectrice
sunt det erminat e de m ișcarea protonilor.
3. Cristale ionice cu structuri de tip perovskit (oxid de calciu și titan, care poat e crist aliza din
punct de vedere t eoret ic în sist emul cubic, dar în realitate datorită asimetriilor cauzate de
dist an țe diferite între ionii de Ca2+ st ruct urile sunt pseudocubice) sau ilmenit (oxid de fier și
t it an com pus în propor ție de 52,65% din TiO2 iar în rest din FeO). Cel mai com un crist al de
acest t ip est e BaTiO3.

Îmbătrânirea feroelectrică se definește ca fiind orice m odificare spontană a curbei de

hist erezis în t imp, prin descreșterea co ntinuă a constantei dielectrice. (G. St anciu, UPB, 2012)

Cele mai ut ilizat e mat eriale feroelect rice sunt : BaTiO3 - t it anat de bariu, Pb(Zr,Ti)O3 (PZT) -
t it anat de zirconat de plum b, și PbTiO3 (PT) – t it anat de plumb.
Materialele feroelectrice posedă o m ulțime de proprietăți cu potențiale aplicații în micro- și
opt o-electronică cum ar fi: memorii cu acces aleatoriu non-volat ile (FRAM ), condensat oare,
det ect ori IR, senzori, dispozit ive de unde acust ice de suprafață (SAW).