Sunteți pe pagina 1din 3

Negocierea contractelor

Cojocaru Denis
Clasa a XII-a G
Negocierea contractelor

 Contractul comercial este principalul instrument juridic cu ajutorul căruia se înfăptuieşte


comerţul intern şi internaţional. Contractul comercial este un acord de voinţă între părţile
participante la un raport comercial, acord prin care se creează, se modificiă sau se se stinge
un raport juridic comercial.
 La prima vedere contractul comercial pare a fi un contract oarecare, similar celor
reglementate de codul civil.
 Contractul comercial este sursa cea mai importantă de obligaţii comerciale, dar nu unica.
Încheierea contractelor presupune de regulă negocieri între partenerii contractuali.
Negocierea contractelor

 Absenţa negocierii este posibilă când ea nu se justifică din punct de vedere practic sau
când este interzisă de una din părţi. Această ultimă ipoteză prezintă interes juridic:
 Este vorba de contractele de adeziune în care orice posibilitate de negociere este exclusă
deoarece partenerul mai puternic impune cocontractantului condiţiile sale la care acesta din
urmă trebuie să adere. Partenerul defavorizat are puţine posibilităţi, indirecte, pentru a se
proteja.

S-ar putea să vă placă și