IPLT “Principesa Natalia Dadiani”

ELECTROLIZA ȘI
UTILIZAREA EI

ELABORAT DE: ABDEL SAJIDA

PROFESOR: PETRUȘCĂ ANDREI
Chișinău 2020
Generalități
Electroliza este procesul de orientare și separare a ionilor unui electrolit
(substanță a cărei molecule prin dizolvare sau topire se disociază în ioni, permițând
trecerea curentului electric continuu) cu ajutorul curentului electric continuu.
În procesul de electroliză, ionii pozitivi sau cationii sunt dirijați înspre catod
(pol negativ), iar ionii negativi sau anionii înspre anod (pol pozitiv) unde își pierd
sarcina și se depun sau intră în reacție chimică. La anod se produce un proces de
oxidare, în timp ce la catod unul de reducere.

Istorie
În anul 1800, William Nicholson și Johann
Ritter au descompus apa în hidrogen și oxigen.
În 1807 - 1808, au fost descoperite 5 metale
folosindu-se electroliza, de către savantul Humphry
Davy. Aceste metale sunt: potasiul, sodiul, calciul,
bariul și magneziul.
După aceea, în 1875, Paul Emile Lecoq de
Boisbaudran a descoperit galiul folosind electroliza,
iar în 1886, Henri Moissan descopera fluorul, tot
prin intermediul aceluiași procedeu.

Descriere generală
Electroliza este o trecere de curent electric direct printr-o substanță ionică
care este fie topită, fie dizolvată într-un solvent potrivit, rezultând în electrolizor
rezultatul reacțiilor chimice ce au avut loc între electrozi.
Principalii componenți ai unei electrolize sunt:
 Electrolitul: este substanța ce conține ioni liberi ce au rolul de a transporta
curentul electric în electrolizor.
  Electrolizorul: este vasul în care se desfășoară electroliza;
 Generatorul de curent continuu: furnizează energia electrică necesară pentru a
crea descărcarea ionică în electrolit. Curentul electric este transportat printr-un
circuit extern.
 Electrozii: sunt conductorii electrici care reprezintă interfața fizică între
circuitul electric și electrolit. Ei sunt de două tipuri: catodul și anodul.
 Electrozii din metal, grafit sau din material semiconductor sunt folosiți pe
scară largă. Pentru alegerea celui mai bun electrolit pentru electroliză se ține
cont de reacțiile principale și secundare care au loc în timpul electrolizei și,
bineînțeles, de costul de fabricație.

Procedeu
Procesul-cheie al electrolizei este schimbul de
atomi și ioni prin îndepărtarea sau adăugarea de
electroni din circuitul extern. Produsele necesare de
electroliză sunt, în unele stări fizice diferite de la
electrolit la electrolit și pot fi eliminate de unele
procedee fizice. De exemplu, la electroliza soluției de
clorură de sodiu, producția va fi gazoasă și constă în
degajarea de hidrogen și clor. Aceste degajări gazoase
formează bule pentru a fi colectate.

Un lichid ce conține ioni mobili (un electrolit) este produs prin:

 Dizolvarea sau reacția dintre un compus ionic și un solvent potrivit acestuia
(ca apa, de exemplu), pentru a putea produce ioni mobili
 Topirea sau fuzionarea unui compus ionic, pentru a forma o topitură, prin
încălzire.
Potențialul electric se aplică asupra electrolitului prin scufundarea electrozilor în
electrolit, în vasul de electroliză. La electrozi, electronii sunt absorbiți sau cedați de
către atomi sau ioni. Acești atomi care primesc sau pierd electroni pentru a fi
încărcați trec în electrolit.
Oxidarea și reducerea la electrozi
Oxidarea ionilor sau a moleculelor neutre apare la anod, iar reducerea ionilor sau a
moleculelor neutre apare la catod. De exemplu, este posibilă oxidarea ionului feros
la ionul de fier la anod:

Fe2+aq –> Fe 3+aq + e–

De asemenea, este posibilă reducerea cianurii ferice la ferocianură la catod:

Moleculele neutre nu pot reacționa la niciun electrod; de exemplu, p-Benzocuinona

poate fi redusă la hidrochinonă la catod:

Descriere cantitativă
Masa elementului separat prin electroliză este dată de legea lui Faraday sau
legea electrolizei. Este proporțională cu cantitatea de electricitate vehiculată prin
electrolizor.
Legi (după Faraday)
Faraday a observat următoarele: cantitatea de metal depusă la catod este
proporțională cu cantitatea de curent (produsul dintre intensitatea curentului
electric și timpul de electroliză) și cu echivalentul-gram al metalului depus.
unde m este cantitatea de metal depusă la catod (în grame), A este masa atomică a
metalului, n este valența metalului, F reprezintă 96500 de coulombi per secunda, I
intensitatea curentului electric (în coulombi per mol), iar t este timpul de
electroliză. Raportul A/ Fn se numește echivalent electrochimic.

Condiții de proces
În electroliză se ține seama de tensiunea de descompunere, care este
tensiunea minimă la care se poate desfășura procesul și care depinde de potențialul
de electrod, care este influențat la rândul lui de poziția pe care o are substanța în
seria potențialelor electrochimice. De asemeni, tensiunea de la bornele electrozilor
trebuie să acopere și căderea de tensiune în electrolit, în contacte și în electrozi.
Dacă în electrolit sunt mai mulți ioni de același semn, electroliza se produce cu o
energie minimă.

Aplicații
Electroliza are aplicații industriale în
electrometalurgie pentru acoperirea cu straturi protectoare
a diferitelor metale feroase cu metale neferoase (exemplu
= tabla galvanizată), sau de a se extrage metaloizi
(exemplu = extragerea clorurii de sodiu din apă). În
metalurgie, se face prin electroliză purificarea unor metale
(de ex. cupru), proces care mai poartă și numele de
rafinare.
Fabricarea sodei caustice/leșiei: se realizează prin
electroliza soluției de NaCl - clorură de sodiu (saramură) .

Obținerea gazelor
Obținerea hidrogenului si a oxigenului prin
electroliza apei (hidroliză): se face în prezența unui
electrolit (H2SO4 sau NaOH), deoarece apa pură nu poate conduce curentul
electric. Clorul se mai poate obține prin electroliza soluției de clorură de sodiu.

Sistemele conduse sau celulele de electroliză sunt sisteme

electrochimice în care, cu ajutorul energiei electrice debitată de o sursă exterioară
de curent, se produc reacţii electrochimice la electrozi. În urma reacţiilor de la
electrozi rezultă diferiţi produşi de electroliză, de aceea aceste sisteme mai sunt
cunoscute şi sub denumirea de sisteme producătoare de substanţă.

Legile electrolizei
Intensitatea I şi tensiunea V curentului electric constituie doi parametri
operaţionali de bază într-un sistem electrochimic, determinând viteza de ansamblu
a procesului, natura procesului de electrod şi consumul specific de energie pe
unitatea de produs.
În anul 1833, pe baza a numeroase experimente, fizicianul şi chimistul
englez Michael Faraday a stabilit legile electrolizei.
Legea cantitativă a electrolizei exprimă corelaţia cantitativă dintre cantitatea
de electricitate şi cantitatea de substanţă transformată, fiind valabilă pentru toate
tipurile de sisteme electrochimice.
Imposibilitatea verificării ei experimentale, în majoritatea sistemelor
electrochimice, se datorează, în primul rând, reacţiilor secundare ce însoţesc reacţia
principală de electrod, şi uneori, unor pierderi inerente de produşi. În funcţie de
valoarea intensităţii curentului electric din sistemul electrochimic, se poate calcula
masa de produs reacţionat sau obţinut cu ajutorul legii lui Faraday.
Creşterea sarcinii electrice transportate prin celula electrochimică determină
creşterea numărului de atomi depuşi la electrozi, adică determină creşterea masei
de substanţă depusă la electrozi.
Prima lege a lui Faraday, o lege de bază a electrochimiei, poate fi enunţată
după cum urmează: “cantitatea de substanţă transformată într-o reacţie
electrochimică este direct proporţională cu cantitatea de electricitate care
traversează sistemul electrochimic”.
m = Ke ⋅ Q (1)
Explicitând cantitatea de electricitate, Q = I ⋅ t şi echivalentul electrochimic
Ke = M / zF , prin substituţie în relaţia (1), se obţine:
m = Ke ⋅ I ⋅ t = M/ zF ⋅ I ⋅ t, unde:
m – cantitatea de substanţă reacţionată la electrozi, g (sau volum, cm3);
Q – cantitatea de electricitate care traversează sistemul electrochimic, C;
Ke – echivalentul electrochimic al speciei electroactive, g/C, g/A·s, g/A·h;
I – intensitatea curentului electric, A;
t – timpul de desfăşurare al reacţiei electrochimice, s sau h;
M – masa atomică (moleculară) a speciei electroactive considerate, g/mol;
z – numărul de electroni implicaţi în reacţie;
F – constanta lui Faraday (96.500 C/echiv-gram).

Dacă se consideră că Q = 1C, rezultă m = K. Echivalentul electrochimic Ke

reprezintă cantitatea de substanţă transformată corespunzător unei cantităţi de
electricitate egală cu unitatea (1 C, 1 A·h, 1 A·s).

Cea de-a doua lege a lui Faraday se enunţă astfel: la trecerea unei
cantităţi identice de electricitate, masele de substanţă care se formează sau se
transformă la electrozi sunt proporţionale cu echivalenţii lor chimici.
Pentru a explica legea a doua a electrolizei, trebuie să reamintim definiţia
echivalentului chimic (echivalentului gram) al unei substanţe:
Cantitatea dintr-un element, exprimată în grame, care cedează, acceptă sau
pune în comun numărul lui Avogadro (NA = 6,022·1023) de electroni reprezintă
echivalentul gram al unui element.
 Prin electroliză, un echivalent gram dintr-un element este depus la electrozi
prin cedarea la anod sau prin acceptarea la catod a numărului lui Avogadro
electroni. Echivalentul gram al unui element se calculează după relaţia:
Eg = M/ n , unde M este masa molară, numeric egală cu masa atomică
relativă; n este valenţa elementului. Aşadar, pentru a obţine la electrod un
echivalent gram dintr-un element trebuie să se cedeze la anod sau să se accepte la
catod 6,022·1023 electroni, adică un mol de electroni.

Bibliografie
 D. Constantinescu D.I Văireanu Tehnologia proceselor electrochimice Editura
Printech 2000
 L. Oniciu Chimie fizică. Electrochimie 1977
 Rădoi, M. Nemes, C. Radovan Electrochimie, Editura Facla, Timisoara, 1974
 Dima, G. Vasiliu, Du. Ciobotariu, Șt. Muscalu, Dicționar de fizică, Editura
Enciclopedică Română, București, 1972
 J. D. Bernal, Știința în istoria societății (traducere din engleză), Editura
Politică, București, 1964
 Manuale de chimie-fizică de liceu clasele IX,X
 Chimie generală, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1967 (Ministerul
Învățământului)
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Electroliz%C4%83