China - o ţară cu o suprafaţă de 9 596 961 km, locuită de 1.3 mld.

de oameni,
cu o istorie îndelungată de 4090 ani, este astăzi o adevărată superputere economică
şi comercială şi cel mai mare producător global, o ţară în curs de dezvoltare în care
traiul se îmbunătăţeşte [Link] totodată, este şi o putere militară, deţinând
o armată terestră de peste 2, 5 milioane de soldaţi şi un arsenal nuclear. Este de
asemenea şi un model cultural foarte binecunoscut la nivel global datorită
spectacolului prezentabil de la jocurile olimpice organizate de aceasta în 2008.
Dar acum patru decenii, China era cu totul alta. Era o ţară a foametei şi
sărăciei, una abia ieşită din război şi care avea să guste “beneficiile” marxismul-
leninismului adaptat la lumea asiatică . Era un adevărat infern stăpânit cu o mâna
de fier de un dictator revoluţionar şi idealist, dar criminal, nemilos, brutal şi
ambiţios. Numele şi portretul său sunt evidenţiate şi în China de astăzi, încă
stăpânită de un regim comunist cu tendinţe de liberalizare economică, dar cu
drepturi şi libertăţi încă suprimate. Acesta era Mao Zedong, teoretician, strateg
militar, poet şi vizionar, fondator al Chinei moderne de azi.

1. Fiu de ţărani
Zedong a văzut lumina zilei pe 26 decembrie 1893, în satul Shaoshan,
provincia Hunan, China, în familia ţărănească Mao. Tatăl său, Mao Yichang, a fost
un ţăran care a ajuns treptat un fermier bogat. Era un părinte disciplinar şi strict şi
îl bătea pe micuţul Mao periodic. Mao mai avea doi fraţi, Zemin şi Zetan, şi o
surioară adoptată, Zeijan. Mama lui Mao, Wen Qimei, era o budistă devotată ce
încerca să-i tempereze atitudinea strictă a soţului.
Zedong s-a convertit la budism, credinţă la care ulterior a renunţat. Era trimis
de tatăl său să meargă din sat în sat să colecteze datoriile din ouăle şi găinile
vândute. La 8 ani, Zedong a fost trimis să înveţe la şcoala primară din Shaoshan. A
învăţat sistemul de valori confugianiste, deşi nu prea îi plăceau textele chineze
clasice despre moralitatea confugianista. Îi plăcea să citească romane precum
“Romantismul celor trei Regate” şi “Water Margin”.
La 13 ani, Mao şi-a încheiat educaţia primară şi printr-o nuntă aranjată de
tatăl său, s-a căsătorit cu Luo Yigu, o fată de 17 ani. Scopul? Tatăl lui Mao voia să-
şi unească proprietăţile cu cele ale socrului. Mao a refuzat să-şi recunoască soţia,
criticând nunţile aranjate. Până la urmă, a repudiat-o , aceasta murind în 1910.

1
 Muncind la ferma tatălui său, Mao citea tot mai mult, fiind pasionat după
lectură. Şi-a dezvoltat conștiința politică după cărţile lui Zheng Guanying care
critica precaritatea democraţiei şi declinul puterii Chinei. Totuşi, Mao era inspirat
de personalităţi istorice precum George Washington şi Napoleon Bonaparte.
În acel timp, foametea izbucnise prin regiune şi protestele luau amploare în
capitala provinciei Hunan, Changsha, conduse de gruparea Gelaohui. Protestele au
fost reprimate brutal de forţele armate, iar liderii au fost executaţi. Mao îi
compătimea pe protestatari. Vedea cum ţăranii din Shaoshan mureau de foame şi
disperaţi fiind, furau din grâul tatălui său.
La 16 ani, Mao şi-a început studiile la liceul primar de lângă Dongshan, unde
era hărţuit de colegii săi pentru statutul de fermier pe care îl avea familia sa.
În 1911, Mao şi-a început studiile medii în Changsha unde spiritual
revoluţionar era puternic. Monarhia absolută a împăratului Puyi era insuportabilă şi
mulţi chinezi doreau abolirea monarhiei şi înlocuirea acesteia cu formă de regim
republican. Mao era tot mai mult influenţat de ziarele lui Sun Yat-sen (un american
creştin care conducea societatea Tongmenghui). Într-un eseu ţinut la şcoală, Mao l-
a favorizat pe acesta şi şi-a expus dorinţa ca acesta să devină preşedinte.
Ca un simbol al rebeliunii împotriva împăratului Manchu, Mao şi prietenii săi
şi-au tăiat codiţele, un semn de supunere faţă de împărat. Inspirat din
republicanismul lui Sun, în sudul Chinei, armata a declanşat Revoluţia Xinhai.
Mao s-a alăturat armatei rebele că soldat, dar nu s-a implicat în lupte.
Doar nordul Chinei îl mai susţinea pe împă[Link] pentru a evita un război
civil, Sun s-a proclamat preşedinte provizoriu pentru suporterii săi şi a făcut un
compromis cu generalul monarchist Yuan Shikai. Monarhia a fost abolită,
împăratul de 6 ani detronat, iar generalul Shikai a devenit primul preşedinte al
Republicii Chineze în 1912.
După terminarea revoluţiei, Mao s-a retras din armată.

2
 2. Îmbrăţişarea marxismului
Mao a descoperit socialismul într-un articol de ziar, citind pamfletele lui Jian
Kanghu, un student care a fondat Partidul Socialist Chinez. Mao a urmat succesiv
studiile la academia de poliţie, o şcoală de producere a săpunului, la o şcoală de
drept şi la o şcoală de economie. Până la urmă, şi-a început şi a înterupt studiile la
Şcoala de studii medii din Changsha. Petrecea mai mult timp studiind independent
la biblioteca din Changsha, citind cărţi despre liberalismul clasic precum cele
scrise de Adam Smith ca “Bogăţia Naţiunilor” sau cele scrise de Montesquieu ca
“Spiritul Legilor”. Citea şi lucrări ale savanţilor şi filosofilor ca Darwin, Mill,
Rousseau şi Spencer. Inspirat de Friedrich Paulsen, Mao consideră că indivizii
puternici nu respectau codurile morale şi că ar trebui să-i ajute pe ceilalţi indivizi
mai slabi.
Tatăl său nu-l suportă pe Mao că stătea toată ziua cu nasul în cărţi. I-a tăiat
alocaţia pentru studii şi l-a forţat să se mute într-un hostel pentru săraci. Mao şi-a
dorit să ajungă un profesor şi s-a înrolat în a Patra Şcoală Normală din Changsha,
dar ulterior , s-a transferat la Prima Şcoală Normală din Changsha, cea mai bună
din Hunan. S-a împrietenit cu profesorul Yang Changii care i-a recomandat să
citească ziarul radical-naţionalist “Noua Tinereţe”, creată de Chen Duxiu, decan al
Universităţii din Peking, care dorea descotorisirea Chinei de autocraţie şi
superstiţii. Mao şi-a publicat primul articol în “Noua Tinereţe” în 1917. S-a
alăturat Societăţii pentru studierea lui Wang Fuzhi, un grup revoluţionar fondat de
literaţi care doreau să aplice filosofia lui Wang Fuzhi.
Mao s-a împrietenit cu un student mai mare ca el, Xiao Zisheng. Cei doi
scriau cuplete literare pentru a primi mâncare. Fiind un student popular, în 1915,
Mao a fost ales ca secretar al Societăţii Studenţeşti şi a organizat-o în Asociaţia
pentru autoguvernarea studenţilor. A produs proteste împotriva regulilor şcolii. În
primăvara 1917, a fost ales drept comandant al armatei de studenţi voluntari care
să apere şcoala de soldaţi.
Începea să devină tot mai solidar cu muncitorii. Împreună cu Cai Hesen şi
Xiao Zisheng, au organizat “Renovarea societăţii studiilor oamenilor” în aprilie
1918 pentru a dezbate ideile lui Chen Duxiu. Societatea crescuse la 80 de membri.

3
 3. Revoluţionarul anarhisto-marxist
Mao a absolvit studiile în 1919. S-a mutat la Beijing, capitala Chinei, unde
mentorul său, Yang Changii a obţinut un post de lucru la Universitatea Pekin.
Yang i-a asigurat lui Mao un post de asistent al lui Li Dazhan, care conducea
biblioteca universitară, un comunist convins ce autoriza citirea articolelor “Noua
Generaţie” pe fondul revoluţiei bolşevice din Rusia. Mao era tot mai mult
influenţat de anarhismul lui Peter Kropotkin, dar ulterior, s-a alăturat grupului de
studio al Marxismului în iarna 1919. Plătit cu un salariu mic, Mao trăia într-o
cameră cu alţi şapte studenţi din Hunan. Descria Beijingul drept o frumuseţe plină
de viaţă. La universitate, Mao era criticat şi umilit de studenţi din cauza accentului
său hunan şi al statutului de fermier pe care îl avea. S-a alăturat Societăţii de
Jurnalism şi Filosofie şi asista la seminariile lui Chen Duxi, Hu Shi şi Qian
Xuantong. Mao a caaltorit cu prietenii săi în primăvara lui 1919 la Shanghai unde
se pregăteau să plece spre Franţa. Mao nu s-a mai întors în Shaoshan unde mama
lui murise bolnavă în octombrie 1919, iar tatăl lui murise în ianuarie 1920.
Pe 4 mai 1919, studenţii protestau la Beijing, în faţa Porţii al Păcii Cereşti ,
împotriva guvernului care opunea rezistenţă slabă în faţa expansiunii japoneze.
Patrioţii erau disperaţi de influenţa japoneză în urma emiterii “celor 21 de cereri”
de către guvernul lui Duan Qirui. Demonstraţiile au dus la crearea Mişcării 4 Mai
(mişcare anti-imperialistă) şi al Mişcării Noua Cultură ce blamau înfrângerea
diplomatică a Chinei în perioada interbelică.
Între timp, în Changsha, Mao preda istoria la şcoala primară Xiuye şi
organiza totodată proteste împotriva guvernatorului provinciei Hunan, Zhang
Jingyan, care era pro guvernului Duan. Jingyan era cunoscut drept un corupt şi
violent. În mai, Mao a fost co-fondatorul Asociaţiei Studenţeşti Hunanese alături
de He Shusheng şi Deng Zhongxia, organizând greve studenţeşti în iunie-iulie
1919. Începea să publice săptămânal în revista “Xian River Review”, folosind un
limbaj vernacular care să fie înţeles de majoritatea populaţiei. El milita pentru
“Marea Uniune a Maselor Populare”, convingând uniuniile comerciale să
contribuiasca la finanţarea unei revoluţii non-violente.
Îmbrăţişase Marxismul, influenţat de anarhismul Kropotkinist. Dar Zhang a
interzis asociaţia studenţească. Mao a continuat să publice la editorial şi în revista
liberală “Noul Hunan” şi în ziarul “Justiţie”.

4
 Milita pentru feminism şi acordarea drepturilor şi libertăţilor către femei,
vizibil deranjat de nunţile aranjate la vârste fragede. În decembrie 1919, Mao a
organizat greva generală în Hunan. Ameninţat însă de Zhang, alaturiu de liderii
studenţeşti, s-au întors la Beijing, vizitandu-l pe Yang Changii, bolnav în faza
terminală. Articolele l-au făcut pe Mao faimos în mijlocul mişcării revoluţionare,
obţinând suport pentru înlăturarea lui Zhang. Mao era tot mai influenţat de
lucrările traduse ale lui Karl Marx, Friedrich Engels, Thimas Kirkup, Karl
Kautsky, dar cel mai mult, îndrăgea Manifestul Comunist.
Mao a vizitat Tianjin, Jinan, şi Qufu înainte să se mute la Shanghai unde a
obţinut un post de spălător de rufe. L-a întâlnit pe Chen Duxiu şip e profesorul său,
Yi Peiji, membru revoluţionar al Kuomintangului sau Partidul Naţionalist
Comunist. Yi i-a făcut cunoştinţă lui Mao cu generalul Tan Yankai, membru senior
care contribuia la strângerea loialităţii a trupelor staţionate la graniţe Hunan cu
Guangdong pentru a complota împotriva lui Zhang. Mao l-a ajutat în organizarea şi
mobilizarea studenţilor din Changsha. În iunie 1920, Tan a condus trupele în
Changsha. Zhang a fugit. Mao a fost numit drept recunoştinţă ca şef al secţiunii
juniorilor din Prima Şcoală Normală, primind un salariu mai mare şi căsătorindu-se
cu Yang Kajhui în iarna lui 1920.
Chen Duxiu şi Li Dazhao au fondat Partidul Comunist din China în 1921, în
Shanghai, concesionată de francezi. Mao era în branşă Changsha, stabilind şi o
branşă al corpurilor tinere socialiste. Deschizând un depozit de cărţi, acesta îşi
putea propaga ideile şi literatură revoluţionară dincolo de Hunan. S-a implicat în
obţinerea autonomiei de către Hunan, sperând că constituţia Hunan va aduce
drepturi şi libertăţi civile.
Pe 23 iulie 1921, la Shanghai, s-a desfăşurat o întâlnire centrală, prima
sesiune a Congresului Naţional al Partidului Chinez din China, asistat de 13
delegaţi, inclusiv Mao. Grupările marxiste se extindeau în Shanghai, Beijing,
Changsha, Wuhan, Guangzhou şi Jinan. Autorităţile au trimis poliţişti spioni după
localizarea congresului. Delegaţii au fugit cu o barcă spre Lacul de Sud, de lângă
Jiaxing, refugiindu-se spre Zheijang.
Mai devenise secretar al filialei partidului comunist pentru Hunan, stability la
Changsha. În august 1921, Mao s-a preocupat de organizarea unei Universităţi
proprii cu idei revoluţionare. S-a alăturat apoi mişcării de alfabetizare YMC pentru
a lupta împotriva educaţiei precare din China. Mao edita cărţile, dar fără a
5
introduce şi sentimentele sale radicale. A continuat să lupte în stilul său împotriva
guvernatorului Hunan Zhao Hengti. Greva minerilor din minele de cărbuni din
Anyuan au inspirat mişcarea proletarilor.
Mao a ratat participarea la cel de-al doilea congress al partidului comunist din
1922. A continuat însă cu entuziasm să lupte împotriva “imperialismului” şi
criticând guvernele din Japonia, SUA şi Regatul Unit. La cel de-al treilea congress
al partidului din iunie 1923, delegaţii s-au decis să se alieze cu Kuomintangul. Mao
a fost ales în cadrul comitetului partidului pentru a prelua rezistenţa în Shanghai.
La primul congress KTM, ţinut la Guangzhou în 1924, Mao a fost ales că membru
alternative al Comitetului Central Executiv Kuomintang şi a emis rezoluţii pentru a
descentraliza puterea către birourile urbane şi rurale. Tovarăşul său, Li Li-san, era
tot mai suspicios privind suportul cu entuziasm pe care îl oferea Mao
Kuomintangului.
În 1924, Mao s-a întors în Shaoshan căci era grav bolnav şi trebuia să se
recupereze. Dar a văzut cum situaţia ţăranilor se înrăutăţea şi cum unii disperaţi de
sărăcie ocupau pământurile deţinătorilor bogaţi .
Mao s-a întors la Guangzhou pentru a candida la cel de-al şaselea mandate al
Mişcării Instituţiei Ţărăneşti al Kuomintangului în septembrie 1926. În mai 1925,
liderul partidului naţionalist, Sun Yat-sen a murit şi a fost succedat de Chiang Kai-
shek, care a marginalizat Kuomintangul şi comuniştii. Acesta a condus Armata
Naţională Revoluţionară în expediţia Nordică din 1926 pentru a ataca proprietarii
bogaţi. În februarie 1927, Mao susţinea că “Revoluţia nu e o petrecere de seară , nu
un eseu, nu o pictură, nu o piesă de broderie, nu poate fi rafinată, temperată, o
mişcare blândă, politicoasă şi generoasă, ci o insurecţie, un act de violenţă în care o
clasă o înlocuieşte pe alta.
În martie 1927, Mao şi-a făcut apariţia la cel de-al treilea plen al Comitetului
Central Executiv al Kuomintangului din Wuhan, unde a asistat la numirea lui
Wang Jingwei ca lider. Mao a continuat să-şi joace rolul în lupta sa pentru
chestiunea ţărănimii. În aprilie 1927, Mao a fost numit membru în Comitetul
Central Agricol, incitând fermierii să refuze să mai plătească chiria.

6
 4. Războiul Civil dintre comunişti şi naţionalişti şi Marşul cel
Lung
Războiul Civil dintre naţionalişti şi comunişti s-a declanşat pe 1 august 1927.
În urma succesului dobândit din Expediţia Nordică, Chiang şi forţele sale au
mărşăluit spre Shanghai, oraş condus de miliţiile comuniste. Masacre aveau loc
împotriva simpatizanţilor comunişti al căror număr crescuse terifiant de mult (la
zeci de mii în toată China). La Shanghai, 5000 au fost ucişi. În Beijing, 19 lideri
comunişti au fost ucişi de Zhang Zuolin. În mai, zeci de mii de comunişti
suspectaţi au fost ucişi. Partidul Comunist Chinezi pierduse 25 000 de membri într-
un interval scurt.
În septembrie 1927, într-un poem denumit “Changsha”, Mao cita “ Vulturii
scindează aerul, Peştii alunecă neinzorzonati în adâncime, Sub un cer congelat un
million de creaturi susţinute în libertate, Clocind peste această imensitate, Eu
întreb, pe acest teren nemărginit Care stăpâneşte asupra destinului omului?”
Partidul Comunist Chinezi continuă să sprijinie guvernul Kuomintangului
Wuhan. Dar la cel de-al cincilea congres, Mao şi-a schimbat opinia. Pe 15 iulie,
Kuomintangul a expulzat toţi comuniştii.
CPC a fondat Armata Muncitorilor şi a Ţăranilor ai Chinei, cunoscută drept
“Armata Roşie” pentru a-l înfrunta pe Chiang. Pe 1 august 1927, batalionul condus
de Zhu De a asaltat oraşul Nanchang în care s-au retras după 5 zile, mărşăluind
spre sud, spre Shantou, de unde au pornit spre sălbăticiile din Fuijan. Mao a fost
numit drept comandantul supreme al Armatei Roşii şi a conduşi patru regimente
împotriva naţionaliştilor în cadrul Revoltei recoltei de toamna din Changsha.
Planul sau era atacarea KMT, asaltând oraşul din trei direcţii, dar cel de-al patrulea
regiment a asaltat cel de-al treilea, dezertând pentru cauza KTM.
Armata lui Mao nu a putut ocupa Changsha, şi cu doar 1000 de
supravieţuitori, a marsaluit spre Munţii Jinggang din Jiangxi. Comitetul Central
Comunist, ascunzându-se în Shanghai, l-au exclus pe Mao şi i-au retras toate
rangurile, ca pedeapsa pentru oportunismul militar pe care l-a demonstrat în zona
rurală. Mao a ignorat acest fapt şi s-a stabilit în oraşul Jinggangshan, unde erau
cinci sate unite sub forma unui oraş-stat autoguvernat. A confiscat pământurile de
la proprietarii bogaţi. I-a “reeducat” şi i-a executat pe unii.

7
 Armata sa numără 1800 de soldaţi. Într-un sfat dat acestora, el declara
soldaţilor “când inamicul avansează, noi ne retragem, când inamicul odihneşte, noi
îl hărţuim, când inamicul evita luptă, noi atacăm, când inamicul se retrage, noi
avansăm”.
În primăvară 1928, Comitetul Central i-a ordonat lui Mao să-şi mişte trupele
în sudul Hunanului, în speranţa că vor opri protestele ţăranilor. Ajunse acolo,
trupele au fost atacate de KMT. Mao pierduse din nou şi s-a refugiat cu pierderi
uriaşe. Trupele Kuomintangului au ocupat Jinggangshan. Mao şi-a reunit trupele
cu armata decimate a lui Zhu şi au atacat Jinggangshan, recuperând baza din
mâinile KTM. Li s-au alăturat apoi regimentul KTM dezertat şi cea de-a cincea
armata roşie a lui Peng Dehuai.
În ianuarie 1929, Mao şi Zu au evacuat baza de 2800 de oameni şi s-au mişcat
spre sud, în zona Tonggu şi Xinfeng, în Jiangxi. Evacuarea a slăbit moralul
trupelor. La recomandările lui Li Lisan, care speră la o revoluţie proletară, Mao şi-
a împărţit armata în unităţi pentru a răspândi mesajul revoluţionar. Cei doi vedeau
în revoluţia chineză ca o revoluţie globală împotriva Imperialismului şi
Capitalismului.
În februarie 1930, Mao a creat Guvernul Soviet al sud-estului provinciei
Jiangxi, aflată sub controlul comuniştilor. În noiembrie însă, a aflat cu întristare că
soţia şi sora sa au fost capturate şi decapitate de generalul KTM He Jian. Mao s-a
căsătorit apoi cu He Zizhen, o revoluţionară ce i-a dăruit 5 copii. Într-un incident
rămas în istorie ca incidentul Futian, Mao era cât pe ce să fie înlăturat de anti-
revoluţionari şi dezertori. Deşi a scăpat, Mao a ordonat torturearea şi executarea a
3000 de dezertori. Comitetul Central comunist s-a mutat la Jiangxi unde s-a
proclamat Republica Sovietică a Chinei. Mao, abia aflat în recuperare în urma unei
turbeculoze, a fost proclamat Lider al Consiliului Comisarilor Poporului.
Armatele Kuomintangului au adoptat strategia încercuirii şi anihilării a
armatelor roşii. Copleşit, Mao a răspuns cu tactici de gherilă, influenţat de “Arta
Războiului” a lui Sun Tzu. Astfel, armata roşie a putut respinge primele două
încercuiri. Chiang Kai-shek a ajuns personal să conducă operaţiunea.Însă s-a retras
pentru a încheia o înţelegere cu japonezii care tocmai intrau în China.
Armata Roşie s-a putut extinde, deţinând control asupra unei populaţii de 3
milioane. În 1931, Mao şi-a pus în aplicare reforma agricolă, anunţând proiectul de

8
verificare a pământului, extins în 1933. A extins apoi programele educaţionale şi a
implementat măsuri pentru participarea femeilor la viaţa politică. Chiang a
încercuit a cincea oară armata comunistă cu sârmă ghimpată şi ziduri din ciment şi
ordonând bombardarea zonei. Blocată înăuntru, Armata Roşie şi-a abandonat
proviziile şi s-a răsfirat.
Pe 14 octombrie 1934, Armata Roşie a rupt linia KMT în sud-vestul Jianxi, cu
85 000 de soldaţi şi 15 000 de cadre de partid. A fost astfel iniţiat “Marşul cel
Lung”. Pentru a scăpa, mulţi dintre cei răniţi, bolnavi, femei şi copii au fost lăsaţi
în urmă, apăraţi de luptătorii de gherilă. Dar Kuomintangul i-a ucis pe toţi.
100 000 de simpatizanţi comunişti au scăpat, îndreptându-se spre sudul
Hunan, traversând râul Xiang şi râul Wu. În ianuarie 1935, armata roşie a ocupat
Zunyi, unde trupele s-au odihnit şi a fost desfăşurată o conferinţă, unde Mao a fost
numit în funcţia de Lider al Politburo, devenind lider de facto al Partidului
Comunist Chinez şi al Armatei Roşii. Candidatura sa a fost sprijinită chiar de
însuşi premierul sovietic Iosif Stalin.
Din Zunyi, Mao şi-a condus trupele spre trecătoarea Loushan, unde au
înfruntat o opoziţie armată cu succes, traversând râul. Chiang a intrat cu trupe
împotriva lui Mao, dar comuniştii l-au copleşit cu manevre şi au traversat râul
Jinsha. Pe râul Tatu au întâmpinat dificultăţi şi până la urmă au dus bătălia pe
podul Luding, preluând Luding. Mărşăluind spre Ma’anshan, în Mokung, vestul
Szechuanului, s-au îndreptat spre Maoerhkai şi spre Gansu. După certuri aprinse,
Mao şi Zhu au ajuns la înţelegere privind traseul: vor merge pe căi separate. Mao
avea să se îndrepte spre nord, unde a fost atacat de triburile Manchu. În cele din
urmă, a ajuns la Shaanxi unde s-a luptat cu trupele KMT şi cavaleria islamică
înainte. A traversat Munţii Min şi Muntele Liupan, ajungând în Shenshi. Doar
8000 de trupe au supravieţuit.
În noiembrie 1935, Mao a fost numit drept lider al comisiei militare şi atunci
comanda 15 000 de soldaţi. Dar războiul civil avea să nu mai ţină prea mult.
Armatele japoneze invadau China slăbită de lupte interne. În ianuarie 1937 a
început expediţia anti-japoneză. În cadrul Marşului Lung, soţia lui Mao, He Zizen,
a fost rănită. Mao a divorţat de ea şi s-a căsătorit cu o actriţă, Jiang Qing. S-a mutat
într-o casă improvizată din peştera şi şi-a petrecut timpul lecturând şi îngrijindu-şi
grădina. Consideră că armata roşie, de una singură, nu putea să-i învingă pe
japonezi.

9
 Trebuia să ajungă la un compromis cu naţionaliştii. Sosise o veste neaşteptată:
Chiang Kai-shek a fost arestat în Xiang de unul dintre generalii săi, Zhang
Xueliang. Zhang a început discuţiile cu comuniştii, rezultând formarea Frontului
Unit pe 25 decembrie 1937.
Japonezii au ocupat Shanghai şi Nanjing şi cu o ferocitate crescută, au comis
masacre. Brutalitatea japonezilor creştea numărul chinezilor participant la cauza lui
Mao, Armata Roşie crescând la număr de la 50 000 la 500 000. În august 1940,
Armata Roşie a condus campania celor 100 de regimente, în care 400 000 de trupe
i-au atacat pe japonezi simultan în cinci provincii. Campania a avut succes.
Mao a continuat să scrie lucrări pentru trupele sale, precum “Filosofia
Revoluţiei” sau “Noua Democraţie”. În 1944, o delegaţie americană diplomatică a
fost trimisă să se întâlnească cu Partidul Comunist Chinez. Edwin Moise descrie că
CPC era mult mai puţin corupt, mult mai unificat şi mai viguros în rezistenţa anti-
japoneză decât naţionaliştii. Forţele aeriene americane au început să imprastiasca
broşuri în nordul Chinei pentru a susţine cauza comunistă.
După încheierea celui de-a doilea război mondial, SUA şi-a schimbat tabăra,
susţinând Kuomintangul şi pe Chiang Kai-shek împotriva Armatei de Eliberare a
Poporului condusă de Mao Zedong şi generalul Zhu De, sprijinit de URSS.
Războiul Civil a fost reluat.
În 1948, la ordinele lui Mao, Armata de Eliberare a Poporului a înfometat
forţele Kuomintangului, ocupând oraşul Changchun. 160 000 de civili au murit pe
durata asediului în numai 5 luni.
Pe 21 ianuarie 1949, forţele Kuomintangului au suferit pierderi uriaşe în faţa
forţelor lui Mao. Pe 10 decembrie 1949, forţele lui Mao au ocupat Chongging şi
Chengdu, precum şi China centrală. Forţele slăbite ale lui Chiang Kai-shek s-au
retras la Formosa, Taiwanul de azi, unde au proclamat Republica Chineză.
În acest război civil, care a avut o pauză pe durata celui de-al doilea război
mondial, s-au înregistrat milioane de victim (2 milioane de militari ucişi în anii
1928-1936, 6 milioane de militari şi civili ucişi în anii 1945-1949). Numai în
Marşul cel Lung, din 87 000 de soldaţi, au supravieţuit doar 10 000 după 9000 km
străbătuţi.

5. Regimul Terorii şi Marele Salt Înainte

10
 Pe 1 octombrie 1949 a fost proclamată Republica Populară Chineză. Prin
discursul desfăşurat la Poarta Păcii Cereşti era începutul unei dictaturi care va dura
27 de ani. Mao şi-a stabilit reşedinţa la Zhongnahai, lângă Palatul Interzis de la
Beijing, unde a ordonat construirea unei piscile de înot. Medicul său personal
susţine că Mao îşi îndeplinea sarcinile în pat sau lângă piscine. Nu purta costume
formale decât dacă era necesar.
În octombrie 1950, Mao a trimis Armata Populară de Voluntari în Războiul
din Coreea pentru a sprijini Armata Populară Coreeană şi simpatizanţii comunişti.
În cadrul programului său de reformă agrară, mulţi proprietari bogaţi de
pământuri au fost bătuţi până la moarte. Pământurile au fost confiscate şi date
ţăranilor săraci. Mulţi foşti membri, afacerişti şi oficiali din Kuomintang, dar şi
foşti angajaţi ai companiilor vestice şi intelectuali opozanţi au fost executaţi în
public .Tiranul Mao trebuia să-şi securizeze puterea.
Până în 1976, un milion de chinezi au fost ucişi în cadrul reforma agrară, şi
800 000 în urma campaniei contra-revoluţionare.
Mao pretindea însuşi că 700 000 de oameni au fost ucişi în atacurile comise
de contra-revoluţionari în anii 1950-1952. 6 milioane de oameni au fost trimişi la
muncă forţată unde au murit istoviţi şi flamanzi.
Din 1951, Mao a iniţiat ample eforturi pentru a curate oraşele de corupţie,
capitalişti şi oponenţi. Muncitorii îşi pârâu şefii, soţii îşi pârâu soţii, copii pe
părinţi. Victimele nefericite erau umilite în public şi trimise în lagăre de muncă ori
împuşcate. Mulţi au ales calea sinuciderii în Shanghai, sărind de pe clădiri înalte.
În anii 1953-1958, Mao a lansat Planul Cincinal pentru a reduce dependenţa
chinezilor faţă de agricultură şi pentru a transforma China într-o putere mondială.
Cu ajutor sovietic, noi fabrici şi uzine industriale au fost construite. Producţia
agrară a scăzut dramatic în urmă proiectelor de industrializare în masă. A fost
declanşat apoi procesul de Colectivizare, prin care Partidul introducea controlul
asupra preţurilor.
Caracterele chinezeşti au fost simplificate pentru a reduce analfabetismul şi a
spori educarea maselor. A urmat Campania celor 100 de flori în care Mao “asculta
opinii despre cum ar trebui guvernată China”. După câteva luni, au urmat
persecuţiile politice.500 000 de oameni care au criticat guvernarea au fost
persecutaţi. În cadrul Mişcării Anti-Drepturi, milioane de cetăţeni au fost reduşi la
tăcere sau ucişi.
11
 În ianuarie 1958, Mao a lansat cel de-al doilea plan cincinal, denumit “Marele
Salt Înainte”. Mao urmarea să aplice modelul sovietic în China prin industrializare
masivă, programe economice, colectivizare agrară, organizarea comunelor
populare, creşterea producţiei de fier şi oţel, toate sub controlul Partidului.
Populaţia rurală a fost împărţită în 25 000 de comune populare, formându-se
brigăzi de producţie. Se concentra pe producerea de oţel la scară mică în
gospodării. S-a creat o mobilizare în masă pentru construirea şoselelor şi
sistemelor de irigaţie.
Mulţi producători alimentari privaţi au fost deportaţi, iar fermele au fost aduse
sub controlul colectiv. Dezastrele naturale şi proasta gestionare a problemelor au
scăzut producţia de grâu cu 25% în numai doi ani. Cadrele partidului primeau însă
cele mai mari porţii de grâu. S-a declanşat Marea Foamete care a cauzat moartea a
30 de milioane de ţărani chinezi în anii 1959-1962.
Ca reacţie, Mao a propus anturajului său oprirea consumului de carne.
Ulterior, a propus raţionalizarea hranei. Susţinea că mulţi ţărani minţeau şi
ascundeau provizii de grâu la ei în locuinţe. Refuză să mai deschidă grânarele. În
cadrul campaniei, a condus operaţiuni la scară largă de anihilare a dăunătorilor
(vrăbii , ţânţari, şobolani). În sate erau trimise miliţii şi reprezentanţii partidului
pentru a căuta rezerve de mâncare ascunse. Mulţi ţărani erau acuzaţi că ascundeau
mâncare şi erau torturaţi şi bătuţi până la moarte. Le-a impus tuturor muncitorilor
şi ţăranilor să poarte un uniformă standard: tunica alcătuită din sacou şi pantaloni.
Dorea să desfiinţeze clasele şi să abolească proprietatea privată.
Mame, copii şi bătrâni flămânzi care încercau să fure grâul erau bătuţi până la
moarte de autorităţi, ţăranii concetăţeni fiind forţaţi să privească sub ameninţarea
pedepsei. Femeile deţinute erau torturate şi violate, băgate laolaltă cu deţinuţii
masculini.
Mulţi apropiaţi, inclusiv mareşalul Peng, care i-a salvat viaţa, au fost maziliţi
pentru că s-au opus programului, fie pentru că l-au criticat pe Mao pentru excesele
de care dădea dovadă atunci când poporul chinez flămânzea: el se “destindea” la o
orgii organizate cu balerine. Deşi era deja la a patra nevastă şi avea 10 copii. Ateu
fiind de tânăr, lipsit de mustrări de conștiință, cu un cinism greu de egalat, Mao îşi
recunoştea crimele, însă motivând că erau necesare.
În 1959, criticile din interiorul partidului la adresa lui Mao s-au amplificat,
mai ales din partea lui Deng Xiaoping şi Liu Shaoqi care promovau o politică

12
liberală axată pe tehnologizare. Mai a renunţat la funcţia de şef al comitetului
partidului în favoarea lui Liu Shaoqi.
Din cauza dezastrului, aflat sub presiunile anturajului, Mao a fost forţat să
abandoneze politică marelui salt în 1962, pierzând în totalitate puterea plitica în
favoarea altor lideri moderaţi că Liu Shaoqi şi Deng Xiaoping. Totuşi, Mao era
sprijinit de propagandă naţionalistă. A rămas în continuare liderul Partidului
Comunist, şi-a transferat atribuţiile prezidenţiale lui Liu Shaoqi.
Producţia dorită de oţel a fost atinsă, dar cu preţul a milioane de vieţi curmate
de foamete. În ianuarie 1962, a fost desfăşurată conferinţa partidului comunist la
Beijing, “conferinţa celor 7000”, unde liderul de stat, Liu Shaoqi, a denunţat
Marele Salt Înainte drept o poliitca iresponsabilă. Liu Shaoqi şi Deng Xiaoping şi-
au asumat răspunderea de a salva economia de la dezastru, desfiinţând comunele
populare şi introducând elemente de control privat în locuinţele ţăranilor şi
importând grâu din Canada şi Australia.
Din cauza lui Mao, datoriile faţă de sovietici crescuseră la 1, 973 miliarde de
yuani în anii 1960-1962, exporturile crescând cu 50%, ţările comuniste partenere
precum Coreea de Nord, Vietnamul de Nord şi Albania primind grâu gratuit.
Pe plan internaţional, a urmat o perioadă de despărţire sino-sovietică . Liderul
sovietic Nikita Hruşciov, care s-a lepădat de practicile staliniste, şi-a retras
sprijinul şi toţi experţii tehnici din China. China era acum izolată pe plan
internaţional.

6. Marea Revoluţie Culturală şi Febra Mango-ului

Ca răspuns la pierderea puterii sale politice, Mao, marginalizat, având doar un
rol ceremonial şi simbolic, a lansat o altă campanie pentru desfiinţarea claselor.
Aflat la o adunare pe malul fluviului Yangtze, în luna mai, în vârstă de 73 de ani,
Mao a înotat timp de câteva minute, în râu. Mesajul către rivalii săi a fost unul clar:
va reveni!
Mao a lansat astfel o Revoluţie Culturală pentru a aboli clasa superioară şi a
păstra China într-o perpetuă revoluţie împotriva capitaliştilor imperialişti. Acesta a
lansat Marea Revoluţie Culturală Proletară în 1966 pentru a elimina elementele
burgheze şi liberale din societate. Mao consideră că regimul educaţional curent îi

13
defavorizau pe tinerii din mediul rural în favoarea celor din mediul urban, mai ales
pe cei din familiile demnitarilor.
A scris Cărticică Roşie care avea să devină Biblia chinezilor, o lucrare a lui
Mao vândută în 900 de milioane de exemplare. Cel care nu o avea era bătut. Era o
carte de identitate pentru oricare cetăţean chinez. Tinerii, înrolaţi în Garda Roşie ,
scandau, făceau demonstraţii , terorizau oponenţii, hărţuiau funcţionarii locali, îi
umileau pe intelectuali şi reciteau pasaje din cărticică roşie.
În oraşul Wuhan au izbucnit ciocniri sângeroase între demonstranţi şi trupele
militare.
Toate şcolile şi universităţile au fost închise şi tinerii intelectuali au fost
deportaţi din oraşe în satele lor natale pentru a fi reeducaţi de ţărani să muncească
manual.
Revoluţia Culturală a condus la distrugerea culturii tradiţionale chineze şi la
moştenirea antică. Mao spunea că Imperiul Chinez n-a lăsat în urma sa decât
sărăcie, inegalitate, feudalism , absolutism şi imperialism. Haosul general s-a
instalat în toată ţara din cauza revoluţiei şi milioane de oameni au fost ucişi, mulţi
fiind nevoiţi să se sinucidă.
Mao l-a ales pe Lin Biao să-i devină succesor. Totuşi, din 1971, puterea se
dividase. Biao plănuia o lovitură de stat pentru a-l înlătura şi asasina pe Mao. Dar
Biao a murit într-un accident aviatic din Mongolia, fugind din China pentru a nu fi
arestat. Mao îşi pierdea încrederea în multe figuri ale partidului.
În 1967, China a testat prima bombă nucleară cu hidrogen.
Pe 4 august 1968, Mao a primit vizită unui ministru pakistanez, Syed
Sharifuddin Pirzada, care i-a adus drept cadou nişte mango. Mao a declanşat astfel
febra mango. Le-a ordonat trupelor să le împartă mango tuturor chinezilor. Mao
devenise atât de disperat după mango că a cerut crearea unor replici şi chiar dentist
dintr-un sătuc pentru că a comparat mango cu un cartof dulce a fost executat. În
1969, Mao a declarat Revoluţia Culturală încheiată. Se îmbolnăvise de Parkinson şi
scleroză din cauza fumatului excesiv. Avea probleme cu inima.
În 1970, China a lansat satelitul spaţial Dong Fang Hong. A urmat apoi
implementarea tehnologiei submarinelor nucleare. Sistemul medical a devenit
gratuit. Traiul începuse să crească.În 1972, Mao a primit vizita preşedintelui

14
american Richard Nixon. Era începutul unei colaborări îndelungate dintre China şi
SUA.

7. Moartea şi Moştenirea
Mao era tot mai bolnav. Avea probleme cu inima, scleroza şi Parkinson din
cauza dietei grase şi fumatului excesiv. Dantura sa se deteriorase fiindcă nu avea o
igienă dentară corespunzătoare, spălandu-şi dinţii cu ceai. Era bolnav de boli
venerice fiindcă “se îmbăia” pe trupurile adolescentelor tinere.
Ultima dată când a fost surprins şi fotografiat în public a fost pe 27 mai 1976
când a fost vizitat de premierul pakistanez Ali Bhutto.
În 1976, Mao suferise trei infarcte. Cel de-al treilea l-a răpus pe 9 septembrie
1976 la ora 00:10, la vârsta de 82 de ani. Anunţul privind moartea sa a fost făcut
abia pe la ora 16:00, printr-un comunicat radio. Moartea sa a produs doliu la nivel
naţional. Trupul lui Mao a fost îmbălsămat şi dus la Marea Sala a Poporului unde
milioane de oameni au venit să-l jelească şi să-i aducă respectul cuvenit. În cele din
urmă, a fost dus la Mausoleul său propriu unde a fost conservat precum Lenin.
Patru, din care făcea parte văduva lui Mao, Jianq Qing, a fost deposedat de
putere şi condamnat în 1981 de către o curte specială. Mao a fost succedat de
premierul Hua Guofeng care s-a lepădat de practicile şi politicile maoiste. Deciziile
de ordin economic le-a luat Deng, care a stabilit noi legături economice la nivel
internaţional şi a implementat măsuri de modernizare şi liberalizare în toate
domeniile. China s-a liberalizat, orientându-se spre piaţa globală. După conflicte cu
URSS la graniţe în 1969, a urmat o perioadă de detensionare politică. În 1971,
China a fost primită în ONU. În privinţa Taiwanului, China a rămas intransigent,
susţinând că numai Beijingul reprezintă China pe plan internaţional, refuzând să
recunoască guvernul de pe insula respectivă.
Umbra lui Mao încă mai domneşte în China prin intermediul regimului
comunist care şi azi suprimă multe drepturi şi comite abuzuri în ciuda liberalizării
economice şi intrării pe piaţa globală. Iar asta ne-a demonstrat-o seria de proteste

15
pentru drepturi şi libertăţi din Piaţă Tiananmen în anul 1989 care au fost reprimate
brutal.
Regimul lui Mao a pricinuit moartea a 78 de milioane de oameni de-a lungul
vieţii sale şi a ruinat vieţile a altor sute de milioane prin abuzuri, escaladarea
foametei şi sărăciei şi a privarea de educaţie corespunzătoare.
În mod uluitor, în ciuda atrocităţilor comise de regimul sau, chinezii îl mai
venerează şi îl comemorează şi în ziua de azi. Poziţia de superputere şi dezvoltarea
Chinei actuale îi este atribuită lui Mao Zedong. Peste tot în China se găsesc
potretele şi tablourile sale, în special tabloul ataşat de clădirea Palatului Interzis,
precum şi statui ca bustul gigantic din stâncă ce redă chipul său tânăr ori statuia
colosală de aur şezând pe tron cu înălţime de peste 30 de metri. Încă s-au mai
oficializat ceremonii şi serbări în memoria sa.
I-a depăşit pe Hitler şi Stalin la numărul de crime [Link] comunist
al lui Mao Zedong este considerat de către istorici drept cea mai mare catastrofă
umanitară globală din istorie după gripa spaniolă, marea ciumă, invazia mongolă şi
al doilea război mondial.

16