Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
IMBRATISAREA MARXISMULUI
REVOLUTIONARUL ANARHISTO-MARXIST
Yang i-a asigurat lui Mao un post de asistent al lui Li Dazhan, care conducea
biblioteca universitară, un comunist convins ce autoriza citirea articolelor “Noua Generaţie”
pe fondul revoluţiei bolşevice din Rusia.Mao era tot mai mult influenţat de anarhismul lui
Peter Kropotkin, dar ulterior, s-a alăturat grupului de studio al Marxismului în iarna 1919.La
universitate, Mao era criticat şi umilit de studenţi din cauza accentului său hunan şi al
statutului de fermier pe care îl avea.
Mao nu s-a mai întors în Shaoshan unde mama lui murise bolnavă în octombrie 1919,
iar tatăl lui murise în ianuarie 1920.Pe 4 mai 1919, studenţii protestau la Beijing, în faţa Porţii
al Păcii Cereşti , împotriva guvernului care opunea rezistenţă slabă în faţa expansiunii
japoneze.
Patrioţii erau disperaţi de influenţa japoneză în urma emiterii “celor 21 de cereri” de
către guvernul lui Duan Qirui. În mai, Mao a fost co-fondatorul Asociaţiei Studenţeşti
Hunanese alături de He Shusheng şi Deng Zhongxia, organizând greve studenţeşti în iunie-
iulie 1919.
Mao a fost numit drept recunoştinţă ca şef al secţiunii juniorilor din Prima Şcoală
Normală, primind un salariu mai mare şi căsătorindu-se cu Yang Kajhui în iarna lui 1920. La
primul congress KTM, ţinut la Guangzhou în 1924, Mao a fost ales că membru alternative al
Comitetului Central Executiv Kuomintang şi a emis rezoluţii pentru a descentraliza puterea
către birourile urbane şi rurale.
Mao s-a întors la Guangzhou pentru a candida la cel de-al şaselea mandate al Mişcării
Instituţiei Ţărăneşti al Kuomintangului în septembrie 1926. În februarie 1927, Mao susţinea
că “Revoluţia nu e o petrecere de seară , nu un eseu, nu o pictură, nu o piesă de broderie, nu
poate fi rafinată, temperată, o mişcare blândă, politicoasă şi generoasă, ci o insurecţie, un act
de violenţă în care o clasă o înlocuieşte pe alta.
În martie 1927, Mao şi-a făcut apariţia la cel de-al treilea plen al Comitetului Central
Executiv al Kuomintangului din Wuhan, unde a asistat la numirea lui Wang Jingwei ca lider.
Mao şi-a stabilit reşedinţa la Zhongnahai, lângă Palatul Interzis de la Beijing, unde a
ordonat construirea unei piscile de înot. În octombrie 1950, Mao a trimis Armata Populară de
Voluntari în Războiul din Coreea pentru a sprijini Armata Populară Coreeană şi simpatizanţii
comunişti. În cadrul programului său de reformă agrară, mulţi proprietari bogaţi de pământuri
au fost bătuţi până la moarte.
Până în 1976, un milion de chinezi au fost ucişi în cadrul reforma agrară, şi 800 000 în
urma campaniei contra-revoluţionare. Mao pretindea însuşi că 700 000 de oameni au fost
ucişi în atacurile comise de contra-revoluţionari în anii 1950-1952. Populaţia rurală a fost
împărţită în 25 000 de comune populare, formându-se brigăzi de producţie.
Mulţi apropiaţi, inclusiv ai mareşalul Peng, care i-a salvat viaţa, au fost maziliţi pentru
că s-au opus programului, fie pentru că l-au criticat pe Mao pentru excesele de care dădea
dovadă atunci când poporul chinez flămânzea: el se “destindea” la o orgii organizate cu
balerine. Ateu fiind de tânăr, lipsit de mustrări de conștiință, cu un cinism greu de egalat, Mao
îşi recunoştea crimele, însă motivând că erau necesare.
Din cauza dezastrului, aflat sub presiunile anturajului, Mao a fost forţat să abandoneze
politică marelui salt în 1962, pierzând în totalitate puterea plitica în favoarea altor lideri
moderaţi că Liu Shaoqi şi Deng Xiaoping. Producţia dorită de oţel a fost atinsă, dar cu preţul a
milioane de vieţi curmate de foamete.
Liu Shaoqi şi Deng Xiaoping şi-au asumat răspunderea de a salva economia de la
dezastru, desfiinţând comunele populare şi introducând elemente de control privat în
locuinţele ţăranilor şi importând grâu din Canada şi Australia. Din cauza lui Mao, datoriile
faţă de sovietici crescuseră la 1, 973 miliarde de yuani în anii 1960-1962, exporturile crescând
cu 50%, ţările comuniste partenere precum Coreea de Nord, Vietnamul de Nord şi Albania
primind grâu gratuit.
MOARTEA ŞI MOŞTENIREA
Mao era tot mai bolnav. Avea probleme cu inima, scleroza şi Parkinson din cauza
dietei grase şi fumatului excesiv. Dantura sa se deteriorase fiindcă nu avea o igienă dentară
corespunzătoare, spălandu-şi dinţii cu ceai. Era bolnav de boli venerice fiindcă “se îmbăia” pe
trupurile adolescentelor tinere.
În 1976, Mao suferise trei infarcte. Cel de-al treilea l-a răpus pe 9 septembrie 1976 la
ora 00:10, la vârsta de 82 de ani. Anunţul privind moartea sa a fost făcut abia pe la ora 16:00,
printr-un comunicat radio. Moartea sa a produs doliu la nivel naţional. Trupul lui Mao a fost
îmbălsămat şi dus la Marea Sala a Poporului unde milioane de oameni au venit să-l jelească şi
să-i aducă respectul cuvenit. În cele din urmă, a fost dus la Mausoleul său propriu unde a fost
conservat precum Lenin.
Mao a fost succedat de premierul Hua Guofeng care s-a lepădat de practicile şi
politicile maoiste. Deciziile de ordin economic le-a luat Deng, care a stabilit noi legături
economice la nivel internaţional şi a implementat măsuri de modernizare şi liberalizare în
toate domeniile. China s-a liberalizat, orientându-se spre piaţa globală. După conflicte cu
URSS la graniţe în 1969, a urmat o perioadă de detensionare politică. În 1971, China a fost
primită în ONU. În privinţa Taiwanului, China a rămas intransigent, susţinând că numai
Beijingul reprezintă China pe plan internaţional, refuzând să recunoască guvernul de pe insula
respectivă.
Umbra lui Mao încă mai domneşte în China prin intermediul regimului comunist care
şi azi suprimă multe drepturi şi comite abuzuri în ciuda liberalizării economice şi intrării pe
piaţa globală. Iar asta ne-a demonstrat-o seria de proteste pentru drepturi şi libertăţi din Piaţă
Tiananmen în anul 1989 care au fost reprimate brutal.
Regimul lui Mao a pricinuit moartea a 78 de milioane de oameni de-a lungul vieţii sale
şi a ruinat vieţile a altor sute de milioane prin abuzuri, escaladarea foametei şi sărăciei şi a
privarea de educaţie corespunzătoare.
În mod uluitor, în ciuda atrocităţilor comise de regimul sau, chinezii îl mai venerează
şi îl comemorează şi în ziua de azi. Poziţia de superputere şi dezvoltarea Chinei actuale îi este
atribuită lui Mao Zedong. Peste tot în China se găsesc potretele şi tablourile sale, în special
tabloul ataşat de clădirea Palatului Interzis, precum şi statui ca bustul gigantic din stâncă ce
redă chipul său tânăr ori statuia colosală de aur şezând pe tron cu înălţime de peste 30 de
metri. Încă s-au mai oficializat ceremonii şi serbări în memoria sa.