CAPITOLUL I:

OMUL
OMUL ȘI SOCIETATEA
 Concepțiile filosofice
asupra naturii umane susțin că
omul din natură este o ființă
socială sau susțin că, originar,
omul a trăit într-o stare de
natură și a dobândit
sociabilitatea la un anumit
moment dat al existenței sale
prin încheierea unui contract
social cu semenii săi.
 Încă din cele mai vechi
timpuri, s-a considerat că
omul, prin natura sa, este o
ființă socială dotată cu:

- grai articulat;

- stări morale (bine/rău; drept-

nedrept;)
Omul – ființă socială
 CONCEPȚII FILOSOFICE:
1. ARISTOTEL Din toate acestea se vede că statul este o instituție
naturală și că omul este din natură o ființă socială, pe
când antisocialul din natură, nu din împrejurări
ocazionale, este ori un supraom, ori o fiară (...). Și
este clar că, din natură, statul este anterior familiei și
fiecăruia din noi; căci corpul trebuie să existe mai
înainte de organe; și suprinmându-se corpul, nu va
mai fi nici picior, nici mână, decât numai cu numele
(...). Așadar este clar că statul este din natură anterior
individului , căci întrucât individul nu-și este suficient,
el este față de stat, ca mădularele unui corp față de
acesta, iar pe de altă parte, dacă nu poate ori nu are
trebuință să se întovărășească în societate, din cauza
suficienței sale, atunci nu este membru al statului, ci
(385-323 î.Hr.)
ori fiară, ori zeu.
(Aristotel, Politica)
 zoon politikon
=
ființă socială/
animal social

„Omul este o ființă socială”. (Aristotel)

 CARE ESTE MOTIVUL PENTRU CARE
ARISTOTEL AFIRMĂ CĂ „STATUL ESTE DIN
NATURĂ ANTERIOR INDIVIDULUI”?
2. Jean-Jacques Rousseau
Cum va izbuti omul să se vadă așa cum l-a
format natura, cu toate schimbările pe care le-a
suferit alcătuirea lui originară, datorită succesiunii
timpului și a bunurilor, și cum va putea să
deosebească ceea ce aparține fondului său propriu,
de ceea ce au adăugat ori au schimbat la starea lui
primitivă împrejurările ori progresele sale?

Întreb care din cele două – viața civilizată sau

cea naturală – este mai susceptibilă să devină de
nesuportat celor care o trăiesc? Aproape că nu
vedem în jurul nostru decât oameni care se plâng de
existența lor; și mai mulți sunt aceia care nu se
plâng , deși sufletul le e plin de aceasta; îmbinarea
(1712-1778) legilor divine și omenești abia dacă este de ajuns
pentru a împiedica dezordinea.
 CONCLUZII
Dacă pentru Aristotel statul nu este o capcană artificială pusă în faţa omului natural, pentru
Jean-Jacques Rousseau el reprezintă exact acest lucru. În opinia acestuia, starea naturală
corespunde naturii nepervertite a omului, naturii sale care nu a fost distrusă de morală, deci
omului bun de la natură (nobilului sălbatic).

Dacă, iniţial, omul era o fiinţă robustă, liberă şi fericită, depinzând doar de ea însăşi, el se va
transforma treptat, îşi va dezvolta raţiunea şi va acumula proprietate privată. Acesta este
punctul în care apare răul în natura fundamental bună a omului şi de la care se va ajunge la
necesitatea încheierii contractului social, în vederea apariţiei statului (ca autoritate cu rol de
apărare, de pacificare).

Prin contractul încheiat, omul natural îşi abandonează libertatea sa primitivă şi acceptă să-şi
pună voinţa individuală în slujba voinţei generale (suverane). Anterior liber şi fericit, acum, în
starea artificial creată prin contract, omul cunoaşte inegalitatea, nefericirea, dezordinea.

Sociabilitatea, în această accepţie, nu aparţine naturii umane, iar statul, ca atare, nu este o
instituţie naturală
 APLICAȚII
1. Valorificând informațiile achiziționate prin studiul altor discipline,
răspundeți la următoarele întrebări:

1. Natura umană este una socială sau asocială?

2. Omul are nevoie de ceilalți semeni, deoarece nu-și este suficient sieși?

3. Care este importanța mediului social în devenirea umană?

4. Considerați că omul sălbatic era fericit?