Denumirea a fost data de Oppel (1855).

Majoritatea dintre ele au fost descrise de autori

germani la sfarsitul sec. trecut carorar le poarta numele. Sunt iluzii observate in desene, iluzii
asupra proprietatilor geometrice ale figurilor: lungimea sau orientrarea in spatiu a segmentelor,
marimea si forma suprafetelor. Pentru fiecare iluzie se distinge o parte deformata la care se
refera iluzia si o parte deformanta care provoaca iluzia. Toate aceste iluzii releveaza
interactiuni spatiale intre elementele prezentate simultan intr-un camp vizual. Efectele
consecutive figurale pot fi considerate ca iluzii in care elementul deformant si deformat sunt
prezentate succesiv. Sensul deformarilor este adesea invers intre iluziile simultane si efectele
consecutive.

Iluziile suprafetei

In iluzia lui Delboeuf: suprafata aparenta a unui disc diminuaeza atunci cand acest disc
este inconjurat de un cerc mai mare si este marita atunci cand cercul deformant este in interior.

Iluzii ale unghiurilor si orientarii

În iluzia lui Zollner o serie de linii paralele (deformate) sunt hasurate cu segmente scurte
de orientare diferita de la o linie la alta. Liniile nu mai apar ca fiind paralele. Daca liniile
deformate au o orientare de 45 grade liniile, hasurate cu segmente orizontale, vor fi orientate
aparent mai aproape de verticala iar liniile hasurate cu linii verticale vor parea mai apropiate de
orizontala. Daca unghiul format din liniile si segmentele care le hasureaza se micsoreaza, iluzia
diminueaza.

Ea se inverseaza ca in iluzia lui Fraser, pentru unghiuri inferioare marimii de 10 grade.

 Doua linii drepte si paralele trasate pe un fond de linii convergente sau divergente apar
deformate fie de o maniera convexa fie de o maniera concava. Este cazul iluziei lui Hering.

Iluzia lui Orbisson utilizezaza ca deformant fie o figura formata din cercuri concentrice
fie o figura formata dintr-o raza in interiorul unui cerc. Deformatele sunt fie liniile paralele ca in
iluzia lui Hering, fie patratele, cercurile sau triunghiurile. In iluzia lui Poggendorff cele doua
jumatati ale unui segment oblic mascate partial de doua verticale paralele nu mai par aliniate.

Efectul pare a fi dublu. De o parte el implica unghiul aparent, care pare mai ascutit decat
este. Pe de alta parte pare ca se produce o deplasare a apexului unghiului care mareste distanta
intre cele doua unghiuri si care antreneaza o pierdere a aliniamentului aparent.

Iluziile de profunzime si distanta

In aceasta categorie se situeraza figurile care dau impresia de profunzime. Se poate

spune ca toate reprezentarile bidimensionale care dau o impresie de profunzime si de relief
sunt o iluzie sau un ansamblu de iluzii. In animite figuri desenate perspectivele aparente sunt
reversibile ca in scara lui Schroder sau in cubul nui Necker. Profunzimea relativa a fetelor
obiectului nu este constanta. In cazul unei observatii prelungite cele doua perspective posibile
alterneaza destul de regulat. Se atribuie aceasta alternanta faptului ca stimulii nu comporta
destui indici care sa permita transarea intre cele doua ipoteze structurale care vizeaza doua
fapte egal plauzibile.

Augmentarea numarului si a calitatii indicilor picturali diminueaza posibilitatea

reversibilitatii.

Alte figuri cum sunt cele propuse de Penrose sunt numite '' imposibile''. Ele sunt
realizate prin combinarea indicilor picturali ai profunzimii.

Iluziile de miscare. Miscarea obiectelor este deopotriva cauza si obiect al iluziilor.

 Iluzii datorate miscarii. O transformare continua a unei forme sau a unui contur poate da
nastere in anumite conditii conditii iluziei de miscare a unui obiect in profunzime. Acesta
este efectul cinetic de profunzime studiat fie plecand de la umbra proiectata de catre un obiect
real, fie prin miscarea punctelor sau a elementelor pe un ecran grafic. Astfel, o suprafata
caroiata augmentata regulat in privinta marimii este perceputa ca apropiindu-se de observator. 

Perceptia anortoscopica (Zollner) consta in faptul ca vederea succesiva si ordonata a

diferitelor parti ale unei figuri defiland in spatele unei deschideri inguste permite perceperea, in
anumite conditii de rapiditate, a obiectului in ansamblu. In concluzie d.p.d.v. perceptiv este
posibil sa facem sa treaca o camila prin urechile acului

Iluzii care implica miscarea. 

O suprafata de forma trapezoidala (fereastra lui Ames), pusa in rotatie in jurul axei sale
verticale, va genera perceptia unei miscari oscilante si nu iluzia unei miscari circulare regulate.

In fenomenul pendulului lui Pulfrich, se observa o miscare de dute-vino a pendulului, in

profunzime, exact ca oscilatiile unui pendul, daca avem in fata unui ochi un filtru care
atenueaza lumina. In loc de a percepe oscilatiile intr-un plan, se va percepe o miscare de rotatie
a pendulului in profunzime (ca la un televizor dereglat care da impresia a doua miscari de sens
contrar).

Impresiile de profunzime rezulta din intervale temporale intre informatiile vizuale ale celor
doi ochi. Informatiile ochiului care poarta un filtru sunt intarziate. Combinarea binoculara a
informatiilor antreneaza modificari ale profunzimii aparente.

Iluziile de contrast

 Sunt fenomene legate de integrarea mai multor niveluri de luminiscenta si in care

contrastul aparent difera de contrastul fizic local. In grila lui Herman-Hering la intersectiile
grilelor se percep pete mai intunecate. Iluzia se inverseaza daca grila este realizata din bare
negre pe fond alb. Ea este atribuita functionarii antagonice a regiunilor on si off ale campurilor
receptoare.