Diplomatie si conflict in Evul Mediu si la inceputurile modernitatii

Secolele XVI XV au constituit in istoria romanilor perioada de consolidare a statelor medieval

romanesti si de afirmare a politicii lor de independenta.
Intemeierea unor state proprii de catre romanii din Evul Mediu a fost un proces decisive, fiind
facilitate de anumite conditii interne si externe.
Astfel, cauzele care au stat la baze nasterii statelor medieval au fost : existent formatiunilor politice
prestatale romanesti, tendintele expansionist ale regalitatii maghiare si ale Imperiului Bizantin;
constituirea Hoardei de Aur care a limitat influenta maghiara in spatiul est-carpatic, precum si
invaziile popoarelor migratoare care s-au succedat pe teritoriul tarii noastre.
Formarea statelor medieval in spatiul romanesc a avut loc intr-un mod etapizat, durand cateva
secole. Odata cu secolele XII XVI, putem vorbi asadar despre existent statelor medieval in spatiul
romanesc.
Institutiile medieval au avut un rol important in organizarea politica, economica, administrative si
sociala a statelor romanesti. Dintre institutiile cu un rol major in conducerea Tarilor Romane s-au
numarat domnia (in M si TR) si voievodatul ( in T).
Domnia a fost institutia centrala a tarilor extracarpatice si a fost reprezentata de domn. Acesta avea
numeroase atributii : administrative (numea dregatorii, acodrda privilegii boierilor, stabilea
impozitele), judecatoresti (repr.instanta suprema ce aopta acte legislative), diplomatice (semna
tratate, declara razboi si incheia pace), militare (comanda armata fiind mare voievod).
Actiunile diplomatice ale romanilor din Evul Mediu au urmarit cateva obiective majore: realizarea
unor aliante intre statele romanesti si marile puteri vecine, stategii militare eficiente care sa reduca
diferenta dintre capacitatile modeste ale armatelor romanesti si cele straine, crearea unor aliante
care sa mentina integritatea si independeta tarilor romane, precum si participarea la cruciadele
antiotomane initiate de puterile crestine.
O astfel de initiative diplomatic a fost sic ea a domnitorului Tarii Romanesti, Mircea cel Batran, care
in anul 1395, in luna martie, la Brasov, a semnat primul tratat de alianta antiotomana din sud estul
Europei cu regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg. Contextul semnarii acestei aliante a fost
situatia dificila in care se afla domnitorul roman, care in ciuda victoriei antiotomane din cadrul
bataliei de la Rovine, era amenintat in continuare de turci. Asadar, Mircea incheie tratatul cu
Sigismund obligandu-se sa-l ajute pe acesta militar si logistic in luptele cu turcii.
Alta actiune diplomatic a fost tratatul incheiat in 1475 intre Stefan cel Mare(1475-1504) si regele
maghiar Matei Corvin. Tratatul stabilea ajutorul reciproc pe care cei doi conducatori crestini trebuiau
sa si-l ofere in contextual unei agresiuni otomane. Ca urmare, in 1476, in contextul invaziei trupelor
turcesti in Moldova, sprijinul oferit de Matei Corvin prin intermediul voievodului Transilvaniei, Stefan
Bathory, a contribuit la retragerea din Moldova a trupelor turcesti conduse de Mehmet II.
In cadrul luptei antiotomane a Tarilor Romane din secolele XIV-XV s-au evidentiat mai multi
domnitori romani de seama.
In contextul cucerii Constantinopolului de catre otomani in 1453, sultanul Mehmet II a pornit o noua
ofensiva in Europa, cu scopul de a cuceri Belgradul.Impotriva trupelor otimane, s-a organizat in 1456
o contraofensiva crestina, condusa de voievodul Transilvaniei, Iancu de Hunedoara. Acesta a a
organizat apararea Belgradului, luptele finalizandu-se cu infrangerea turcilor. Victoria obtinuta la
Belgrad de Iancu de Hunedoara a oprit pentru aproape 50 de ani ofensiva turcilor spre centrul
Europei.
Un alt capitol al luptei pentru independenta a fost reprezentat de actiunea domnului Tarii
Romanesti, Vlad Tepes. Refuzul acestuia de a mai plati tribut Portii in 1459 a starnit mania sultanului
Mehmet II; mai mult, actiunile din iarna anilor 1461-1462 vor provoca reactia sultanului care
intreprinde o actiune de pedepsire a domnitorului roman, care a aut loc la inceputul verii anului
1462. Vlad Tepes, constient de inferioritatea armatei sale, refuza o lupta deschisa, preferand sa
hartuiasca sis a infometeze oastea otomana. In aceste conditii, in noaptea de 16-17 iunie 1462, VT
ataca tabara otomana provocand haos si pierderi. Urmarea acestui atac a fost retragerea in cele din
urma a armatei turcesti la sud de Dunare.
Actiunile militare si diplomatice in care s-au implicat romanii in perioada secolelor XIV XV
demonstreaza rolul active detinut de Tarile Romane in planurile de cruciada antiotomana; totodata
domnitorii romani au luptata pentru mentinerea independentei statale si au constituit timp
indelungat un bastion al crestinatatii in calea expansiunii tucesti catre centrul Europei.