Începutul comunismului român

Cauza fundamentală a comunizării acestui spațiu românesc și a Europei de Est după 1945
a fost intrarea acestui spațiu sub ocupația militară directă a armatei sovietice .

După ce sub presiunea sovietica, o pate dintre posturile din guvern au fost ocupate de
comuniști, trimisul lui Stalin, Andrei Vâșinski, l-a fortat pe regele Mihai, la 6 martie 1945,
să numească un govern procommunist, în frunte cu dr. Petru Groza. A doua zi după
instaurarea guvernului Petru Groza, pe 7 martie a avut loc întâlnirea Anei Pauker cu
Evgheni Suhalov, în cadrul căreia i s-a înmânat planul de comunizare al României. La 19
noiembrie 1946, comuniștii au falsificat alegerile, atribuindu-șimajoritatea covârșitoare în
Parlament. Ei și-au impus controlul asupra tutror instituțiilor, trecând la sovietizarea
statului. Regele Mihai a fost forțat să semneze actul de abdicare la 30 decembrie 1947 și
să părăsească țara. Astfel era înlăturată și ultima instituție politică a României interbelice,
țara intrând complect sub controlul comuniștilor. Noua denumire oficială a statului era
Republica Populara Română. Constituțiile României comuniste au reflectat noile realități
politice „ Art. 3. Republica Populară Română s-a născut ca rezultat al eliberării de către
forțele armate ale U.R.S.S (…) și al doborârii puterii moșierilor și a capitaliștilor de către
masele populare (…), sub conducerea Partidului Comunist Român (PCR).”
„Art. 2. În strânsa unire, clasa muncitoare, clasa conducătoare in societate, țărănimea,
intelectualitatea celelalte categorii de oameni ai muncii, fără deosebire de naționalitate,
construiesc orânduirea socialistă, creând condițiile trecerii la comunism.”
„Art. 3. În Republica Socialistă Română, forța politică conducătoare a întregii societăți este
Partidul Comunist Român.”

În primi ani de dominație comunistă, resursele secătuite de război ale Româmiei au fost
exploatate de sovietici prin intermediul companiilor mixte româno-sovietice SovRom,
care se suprapunea uriașelor despăgubiri de război plătite URSS-ului. Un mare număr de
oameni au fost închiși din motive politice, economice sau altele.

Regimul comunist di România în timpul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej(1948-

1965).
 Gheorghe Gheorghiu s-a născut într-o familie de muncitori, Tănase Gheorghiu și soția sa,
Ana. . În 1930 a intrat în rândurile Partidului Comunist Român. Este arestat între martie
1933 si august 1944, ca urmare a rolului jucat în organizarea grevei de la Atelierele Grivița,
fiind condamnat în același an la închisoare, începându-și ispășirea pedepsei în închisoarea
Doftana.
Ales în fruntea Partidului Comunist în anul 1945, Gheorghe Ghiorghiu-Dej (1901-1965) a
respectat ordinele lui Stalin, impunând și în România modelul sovietic în toate domeniile.
În 1946-1947, el a fost membru al delegației române conduse de Gheorghe Tătărescu la
tratativele de pace de la Paris. Partidul unic s-a format in anul1948 prin „înghițirea”
Partidului Social Democrat (PSD) de catre cel communist. Noua formațiune a fost numită
Partidul Muncitoresc Român. Opozanții politici ( Iuliu Maniu, Ion Mihalache sau Gheorghe
Brătianu, dar și mulți alții) au fost condamnați la închisoare sau la muncă forțată în lagăre,
un numar mare de persoane pierzându-și viața în detenție în închisori precum Sighet,
Gherla Râmnicu-Sărat ori la munca forțată, la Canalul Dunăre-Marea Neagra Corneliu
Coposu, fruntaș al Partidului Național Țărănesc despre anii de temniță „ Fereastra
celulei era permanent oblonită pe dinafară, ca să nu poți observa cerul. (…) Nu aveai voie
să te așezi pe pat. Toți deținuții, chiar dacă erau bătrâni sau bolnavi , erau bătuți metodic
de gardieni”. Teroarea asupra populației era exrcitată de organelle de represiune, Miliția
si Securitatea, ajutate de informatori. Dar românii nu și-au pierdut speranța că regimul
totalitar va fii înlăturat, astfel că acțiunile anticomuniste nu au incetat. De exemplu, până
în 1962, în munți, au luptat grupuri înarmate, dar acestea au fost înfânte de autorității.
Mijloacele de informare în masă, învățământul și cultura au fost obligate, prin cenzura,
propaganda, distorsionarea voită a realității, să susțină regimul comunist.

Influența sovietică- Influența politică sovietică din timpul lui Stalin s-a exercitat prin liderii
de partid în frunte cu Gheorghe Gheorghiu-Dej (perceput în toate mediile ca un lider
animat de convingeri staliniste puternice). Până la moartea lui Stalin din 1953, Gheorghiu-
Dej nu a schimbat cu nimic linia de represiune politică insuflată de la Moscova, represiune
care viza întreaga societate românească. Pentru consolidarea puterii
sale, Dej nu s-a dat în lături să elimine și lideri de etnie română, instigând la eliminarea fizică
a lui Ștefan Foriș (1946) și la arestarea lui Lucrețiu Pătrășcanu (1948). Gheorghe
Gheorghiu-Dej a murit în 1965 de cancer la ficat. Au existat numeroase zvonuri cu privire la
o iradiere intenționată a liderului comunist în timpul ultimei sale vizite la Moscova, ca
urmare a politicii sale tot mai independente .
 Nicolae Ceaușescu (1918-1989)

Ceaușescu s-a născut în satul (actualmente orașul) Scornicești din județul Olt, la 26 ianuarie
1918, într-o familie de țărani cu 10 copii. Tatăl său, Andruță, avea 3 hectare de pământ,
câteva oi și își mai susținea familia din croitorie. Mama lui, Alexandrina (născută Lixandra),
era o femeie supusă și muncitoare. Casa lor avea două camere. Mămăliga era mâncarea de
bază. Nicolae a făcut patru clase la școala din sat. Ceaușescu nu a avut cărți și adesea
mergea la școală desculț. Nu avea prieteni, era nervos și imprevizibil. La vârsta de 11 ani,
după absolvirea școlii primare, Ceaușescu pleacă la București, unde se angajează ca ucenic
de cizmar. Dosarul său de cadre indica faptul că nu era chiar de „origine sănătoasă”: tatăl
său a fost primar liberal, iar fratele său Florea a fost legionar. În 1932 devine membru al
Partidului Comunist din România, formațiune politică aflată în ilegalitate la acea vreme.
Este arestat prima oară în 1933 pentru agitație comunistă în timpul unei greve. În 1934
urmează încă trei arestări – pentru colectare de semnături în sprijinul eliberării unor
muncitori feroviari acuzați de activitate comunistă și pentru alte acțiuni similare. După cel
de-al doilea război mondial, în timp ce controlul sovietic asupra României devenea tot mai
pronunțat, Ceaușescu a fost numit secretar al Uniunii Tineretului Comunist – U.T.C. - (1944-
1945).

România în perioada ceaușistă

După moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, conducerea statului roman a fost

prluată de Nicolae Ceaușescu. Nicolae Ceaușescu a fost ales noul Secretar General al PCR
în 1965 și șef al statului în 1967. S-a revenit la denumirea de partid comunist iar denumirea
oficială a țării a fost schimbat în Republica Socialistă România. Dupa o scurta perioadă de
încercări de reforme, de destindere internă și de întărire a legaturilor cu Occidentul, din
1971 Nicolae Ceaușescu a instaurat un puternic cult al personalității și a acumulat
principalele funcții în partid și în stat. Special pentru el a fost creată, în 1974, funcția de
președinte al țarii. Rapida creștere economică, susținută prin mari credite obținute din vest,
nu a putut fi menținută și a scăzut gradual în intensitate până s-a ajuns la austeritate și la
represiune internă, care au avut ca rezultat Revoluția din decembrie 1989 și prăbușirea
regimului comunist și în România.

Regimul ceaușist a intrat într-o criză economică puternică, datoria externă a țarii crescând
la peste 11 miliarde de dolari. Aceasta a fost rambursată în perioada 1983-1989, la dorința
lui Ceaușescu, populația trebuind să suporte lipsa alimentelor, a căldurii în locuințe etc. În
aceste condiții, acțiunile împotriva regimului s-au intensificat. În 1977, greva minerilor din
Valea Jiului a fost înăbușită. Peste un deceniu , muncitorii de la Brașov s-au revoltat
împotriva dictaturii lui Ceaușescu, acțiunea lor fiind însă reprimată. Disidenții, prcum Doina
Cornea sau Gheorghe Ursu, au fost persecutați pentru opiniile lor anticomuniste. Mai
mult,chiar șase foști funtași ai partidului i-au trimis lui Ceaușescu în martie 1989 Scrisoarea
celor șase

„ Cetațenii români vă reproșează nerespectarea Constituției (…) Fabricile si instituțiile au

primit ordin să lucreze și duminica. Corespondența este violată systematic, iar convorbirile
noastre telefonice sunt întrerupte prin violarea articolului 34 care le garantează.”

Sfârșitul regimului ceaușist

Revoluția Română din 1989 a constat într-o serie de proteste, lupte de stradă și
demonstrații în luna decembrie a anului 1989, care au dus la sfârșitul regimului comunist
din România și la căderea lui Nicolae Ceaușescu.
Românii au inceput revoluția anticomunistă la data de 16 decembrie 1989, prin
demonstrațiile de la Timișoara. Organele de ordine au acționat violent împtriva
demonstranților, până la 20 decembrie 1989, dar nu i-au putut înfrânge. La București, pe
dat de 21 decembrie 1989, Nicolae Ceaușescu a convocat un miting, sperand să
demonstreze susținerea pe care o avea regimul sau. Demonstrația s-a transformat ăn
manifestație anticomunistă, astfel ca, în noaptea de 21/22 decembrie 1989, în capital, s-
au desfășurat lupte de stradă între protestatari și forțele de ordine. A doua zi, Nicolae
Ceaușescu a încercat să convoace un nou miting de susținere a regimului său, dar nu a
reușit. În aceste condiții la data de 22 decembrie 1989, dictatorul, lipsit de sprijin intern,
a fugit împreuna cu soția sa, Elena Ceausescu cu un elicopter, spre Târgoviște. Puterea a
fost preluată, din acea zi, de Consiliul Frontului Salvării Naționale . Conducerea acestuia a
făcut public un comunicat, prin care se anunța orientarea democratic a țării. Soții
Ceaușescu au fost prinși,judecați si executați într-o unitate militară de la Târgoviște, la 25
decembrie 1989. Evenimentel violente au continuat în perioada 22-25 decembrie 1989,
ceea ce a sporit numarul victimelor revoluției anticomuniste din România. Daca în alte
state est-europene regimurile comuniste s-au prăbușit fără vărsare de sânge, în România
acest proces s-a realizat prin violență,bilanțul official al evenimentelor fiind de 1.104
morți si 3.321 de răniți, civili si militari . Începutul comunismului român

Cauza fundamentală a comunizării acestui spațiu românesc și a Europei de Est după 1945
a fost intrarea acestui spațiu sub ocupația militară directă a armatei sovietice .
După ce sub presiunea sovietica, o pate dintre posturile din guvern au fost ocupate de
comuniști, trimisul lui Stalin, Andrei Vâșinski, l-a fortat pe regele Mihai, la 6 martie 1945,
să numească un govern procommunist, în frunte cu dr. Petru Groza. A doua zi după
instaurarea guvernului Petru Groza, pe 7 martie a avut loc întâlnirea Anei Pauker cu
Evgheni Suhalov, în cadrul căreia i s-a înmânat planul de comunizare al României. La 19
noiembrie 1946, comuniștii au falsificat alegerile, atribuindu-șimajoritatea covârșitoare în
Parlament. Ei și-au impus controlul asupra tutror instituțiilor, trecând la sovietizarea
statului. Regele Mihai a fost forțat să semneze actul de abdicare la 30 decembrie 1947 și
să părăsească țara. Astfel era înlăturată și ultima instituție politică a României interbelice,
țara intrând complect sub controlul comuniștilor. Noua denumire oficială a statului era
Republica Populara Română. Constituțiile României comuniste au reflectat noile realități
politice „ Art. 3. Republica Populară Română s-a născut ca rezultat al eliberării de către
forțele armate ale U.R.S.S (…) și al doborârii puterii moșierilor și a capitaliștilor de către
masele populare (…), sub conducerea Partidului Comunist Român (PCR).”
„Art. 2. În strânsa unire, clasa muncitoare, clasa conducătoare in societate, țărănimea,
intelectualitatea celelalte categorii de oameni ai muncii, fără deosebire de naționalitate,
construiesc orânduirea socialistă, creând condițiile trecerii la comunism.”
„Art. 3. În Republica Socialistă Română, forța politică conducătoare a întregii societăți este
Partidul Comunist Român.”
În primi ani de dominație comunistă, resursele secătuite de război ale Româmiei au fost
exploatate de sovietici prin intermediul companiilor mixte româno-sovietice SovRom,
care se suprapunea uriașelor despăgubiri de război plătite URSS-ului. Un mare număr de
oameni au fost închiși din motive politice, economice sau altele.
 Regimul comunist di România în timpul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej(1948-
1965).

Gheorghe Gheorghiu s-a născut într-o familie de muncitori, Tănase Gheorghiu și soția sa,
Ana. . În 1930 a intrat în rândurile Partidului Comunist Român. Este arestat între martie
1933 si august 1944, ca urmare a rolului jucat în organizarea grevei de la Atelierele Grivița,
fiind condamnat în același an la închisoare, începându-și ispășirea pedepsei în închisoarea
Doftana.
Ales în fruntea Partidului Comunist în anul 1945, Gheorghe Ghiorghiu-Dej (1901-1965) a
respectat ordinele lui Stalin, impunând și în România modelul sovietic în toate domeniile.
În 1946-1947, el a fost membru al delegației române conduse de Gheorghe Tătărescu la
tratativele de pace de la Paris. Partidul unic s-a format in anul1948 prin „înghițirea”
Partidului Social Democrat (PSD) de catre cel communist. Noua formațiune a fost numită
Partidul Muncitoresc Român. Opozanții politici ( Iuliu Maniu, Ion Mihalache sau Gheorghe
Brătianu, dar și mulți alții) au fost condamnați la închisoare sau la muncă forțată în lagăre,
un numar mare de persoane pierzându-și viața în detenție în închisori precum Sighet,
Gherla Râmnicu-Sărat ori la munca forțată, la Canalul Dunăre-Marea Neagra Corneliu
Coposu, fruntaș al Partidului Național Țărănesc despre anii de temniță „ Fereastra celulei
era permanent oblonită pe dinafară, ca să nu poți observa cerul. (…) Nu aveai voie să te
așezi pe pat. Toți deținuții, chiar dacă erau bătrâni sau bolnavi , erau bătuți metodic de
gardieni”. Teroarea asupra populației era exrcitată de organelle de represiune, Miliția si
Securitatea, ajutate de informatori. Dar românii nu și-au pierdut speranța că regimul
totalitar va fii înlăturat, astfel că acțiunile anticomuniste nu au incetat. De exemplu, până
în 1962, în munți, au luptat grupuri înarmate, dar acestea au fost înfânte de autorității.
Mijloacele de informare în masă, învățământul și cultura au fost obligate, prin cenzura,
propaganda, distorsionarea voită a realității, să susțină regimul comunist.
Influența sovietică- Influența politică sovietică din timpul lui Stalin s-a exercitat prin
liderii de partid în frunte cu Gheorghe Gheorghiu-Dej (perceput în toate mediile ca un
lider animat de convingeri staliniste puternice). Până la moartea lui Stalin din 1953,
Gheorghiu-Dej nu a schimbat cu nimic linia de represiune politică insuflată de la Moscova,
represiune care viza întreaga societate românească. Pentru consolidarea
puterii sale, Dej nu s-a dat în lături să elimine și lideri de etnie română, instigând la
eliminarea fizică a lui Ștefan Foriș (1946) și la arestarea lui Lucrețiu Pătrășcanu (1948).
Gheorghe Gheorghiu-Dej a murit în 1965 de cancer la ficat. Au existat numeroase zvonuri
cu privire la o iradiere intenționată a liderului comunist în timpul ultimei sale vizite la
Moscova, ca urmare a politicii sale tot mai independente .

Nicolae Ceaușescu (1918-1989)

Ceaușescu s-a născut în satul (actualmente orașul) Scornicești din județul Olt, la 26
ianuarie 1918, într-o familie de țărani cu 10 copii. Tatăl său, Andruță, avea 3 hectare de
pământ, câteva oi și își mai susținea familia din croitorie. Mama lui, Alexandrina (născută
Lixandra), era o femeie supusă și muncitoare. Casa lor avea două camere. Mămăliga era
mâncarea de bază. Nicolae a făcut patru clase la școala din sat. Ceaușescu nu a avut cărți
și adesea mergea la școală desculț. Nu avea prieteni, era nervos și imprevizibil. La vârsta
de 11 ani, după absolvirea școlii primare, Ceaușescu pleacă la București, unde se
angajează ca ucenic de cizmar. Dosarul său de cadre indica faptul că nu era chiar de
„origine sănătoasă”: tatăl său a fost primar liberal, iar fratele său Florea a fost legionar. În
1932 devine membru al Partidului Comunist din România, formațiune politică aflată în
ilegalitate la acea vreme. Este arestat prima oară în 1933 pentru agitație comunistă în
timpul unei greve. În 1934 urmează încă trei arestări – pentru colectare de semnături în
sprijinul eliberării unor muncitori feroviari acuzați de activitate comunistă și pentru alte
acțiuni similare. După cel de-al doilea război mondial, în timp ce controlul sovietic asupra
României devenea tot mai pronunțat, Ceaușescu a fost numit secretar al Uniunii
Tineretului Comunist – U.T.C. - (1944-1945).
România în perioada ceaușistă
După moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, conducerea statului roman a fost
prluată de Nicolae Ceaușescu. Nicolae Ceaușescu a fost ales noul Secretar General al PCR
în 1965 și șef al statului în 1967. S-a revenit la denumirea de partid comunist iar
denumirea oficială a țării a fost schimbat în Republica Socialistă România. Dupa o scurta
perioadă de încercări de reforme, de destindere internă și de întărire a legaturilor cu
Occidentul, din 1971 Nicolae Ceaușescu a instaurat un puternic cult al personalității și a
acumulat principalele funcții în partid și în stat. Special pentru el a fost creată, în 1974,
funcția de președinte al țarii. Rapida creștere economică, susținută prin mari credite
obținute din vest, nu a putut fi menținută și a scăzut gradual în intensitate până s-a ajuns
la austeritate și la represiune internă, care au avut ca rezultat Revoluția din decembrie
1989 și prăbușirea regimului comunist și în România.

Regimul ceaușist a intrat într-o criză economică puternică, datoria externă a țarii
crescând la peste 11 miliarde de dolari. Aceasta a fost rambursată în perioada 1983-1989,
la dorința lui Ceaușescu, populația trebuind să suporte lipsa alimentelor, a căldurii în
locuințe etc. În aceste condiții, acțiunile împotriva regimului s-au intensificat. În 1977,
greva minerilor din Valea Jiului a fost înăbușită. Peste un deceniu , muncitorii de la Brașov
s-au revoltat împotriva dictaturii lui Ceaușescu, acțiunea lor fiind însă reprimată.
Disidenții, prcum Doina Cornea sau Gheorghe Ursu, au fost persecutați pentru opiniile lor
anticomuniste. Mai mult,chiar șase foști funtași ai partidului i-au trimis lui Ceaușescu în
martie 1989 Scrisoarea celor șase
„ Cetațenii români vă reproșează nerespectarea Constituției (…) Fabricile si instituțiile au
primit ordin să lucreze și duminica. Corespondența este violată systematic, iar
convorbirile noastre telefonice sunt întrerupte prin violarea articolului 34 care le
garantează.”

Sfârșitul regimului ceaușist

Revoluția Română din 1989 a constat într-o serie de proteste, lupte de stradă și
demonstrații în luna decembrie a anului 1989, care au dus la sfârșitul regimului comunist
din România și la căderea lui Nicolae Ceaușescu.
Românii au inceput revoluția anticomunistă la data de 16 decembrie 1989, prin
demonstrațiile de la Timișoara. Organele de ordine au acționat violent împtriva
demonstranților, până la 20 decembrie 1989, dar nu i-au putut înfrânge. La București, pe
dat de 21 decembrie 1989, Nicolae Ceaușescu a convocat un miting, sperand să
demonstreze susținerea pe care o avea regimul sau. Demonstrația s-a transformat ăn
manifestație anticomunistă, astfel ca, în noaptea de 21/22 decembrie 1989, în capital, s-
au desfășurat lupte de stradă între protestatari și forțele de ordine. A doua zi, Nicolae
Ceaușescu a încercat să convoace un nou miting de susținere a regimului său, dar nu a
reușit. În aceste condiții la data de 22 decembrie 1989, dictatorul, lipsit de sprijin intern,
a fugit împreuna cu soția sa, Elena Ceausescu cu un elicopter, spre Târgoviște. Puterea a
fost preluată, din acea zi, de Consiliul Frontului Salvării Naționale . Conducerea acestuia a
făcut public un comunicat, prin care se anunța orientarea democratic a țării. Soții
Ceaușescu au fost prinși,judecați si executați într-o unitate militară de la Târgoviște, la 25
decembrie 1989. Evenimentel violente au continuat în perioada 22-25 decembrie 1989,
ceea ce a sporit numarul victimelor revoluției anticomuniste din România. Daca în alte
state est-europene regimurile comuniste s-au prăbușit fără vărsare de sânge, în România
acest proces s-a realizat prin violență,bilanțul official al evenimentelor fiind de 1.104
morți si 3.321 de răniți, civili si militari .