Romania in perioada stalinista

La 23 august 1944 are loc lovitura de stat în urma căreia mareșalul Ion Antonescu
este arestat.

Întoarcerea armelor împotriva Germaniei și încheierea armistițiului cu Națiunile

Unite vor face să mijească zorii democrației. Ocuparea teritoriului românesc de
către trupele sovietice și procesul „sovietizării” ce avea să ia amploare vor amâna
însă democrația românească pentru încă aproape un jumătate de secol.

Partidul Comunist va ascensiona prin toate mijloacele și tertipurile posibile,

culminând cu fraudarea alegerilor în 1946.

Strategia comuniștilor a vizat pătrunderea treptată a reprezentanților Partidului

Comunist în guvernele ce aveau să se formeze după înlăturarea lui Antonescu.

Guvernul format și condus de gen. Constantin Sănătescu la 23 august 1944 avea în

componența sa un singur membru comunist în persoana lui Lucrețiu Pătrășcanu

Al doilea guvern condus de gen. Constantin Sănătescu va înmâna mai multe

portofolii comuniștilor prin intermediul Frontului Național Democrat (o alianță a
partidelor de stânga aflată sub dominanța comuniștilor), iar vicepreședintele
consiliului de miniștri era nimeni altul decât Petru Groza

In al treilea guvern și ultimul creat în scopul opririi sovietizării, comuniștii vor

acapara ministerele cele mai importante, precum ministerul justiției, ministerul
muncii, ministerul educației ș.a.

La 6 martie 1945, consecință a agitațiilor și grevelor din țară (în spatele cărora se
aflau comuniștii) și a presiunilor ministrului adjunct de externe sovietic, Andrei
Vîșinski, lumea politică românească va asista la instaurarea guvernului
procomunist condus de Petru Groza. Din guvernul lui P. Groza nu făcea parte nici
un membru al PNL sau PNȚ, ceea ce le-a permis comuniștilor să-și îndeplinească
fără obstacole planurile.
Regele Mihai va protesta față de abuzurile comise de guvernul Groza prin „greva
regală” din august-decembrie 1945: regele va refuza să mai semneze actele emise
de guvernul comunist.

Statele Unite și Marea Britanie nu recunoșteau guvernul lui Petru Groza, însă
întrucât Moscova susținea cu toate forțele acest guvern, greva regelui va avea ca
rezultat doar includerea în guvern a doi miniștri din partea opoziției, unul din
partea PNL (Mihai Romniceanu) și celălalt din partea PNȚ (Emil Hațieganu).

Fraudarea alegerilor din 19 noiembrie 1946 a demonstrat o dată în plus că nu mai

putem vorbi de democrație în România, ci că, dimpotrivă, aceasta se adâncea tot
mai tare în negura comunismului. Deși PNL și PNȚ au fost adevăratele câștigătoare
ale alegerilor, Blocul Partidelor Democratice condus de PCR a întors prin falsificare
rezultatul în favoarea comuniștilor.

Monarhia și partidele politice erau cele două obstacole în calea sovietizării

României și spre înlăturarea acestora și-au canalizat comuniștii toate eforturile în
perioada ce a urmat.

A început astfel înlăturarea adversarilor politici pe toate căile și prin toate

modurile avute la îndemână:

 interzicerea presei liberale și țărăniste pe de o parte și denigrarea lor prin

campaniile din presa comunistă - „Scânteia”

 membrii opoziției au început să fie arestați.

 organizarea în iulie 1947 a „diversiunii de la Tămădău”, cunoscută și ca

„fuga peste graniță” a fost o conspiraţie a ministerului de Interne, sub
controlul Partidului Comunist, care a reprezentat pretextul dizolvării și
interzicerii PNŢ inițial și ulterior al întregii opoziţii. Au fost arestați mai mulți
lideri ai țărăniștilor, între care Iuliu Maniu, condamnat la detenție pe viață,
murind în închisoarea comunistă de la Sighet în 3 februarie 1953; de
asemenea, Ion Mihalache a fost întemnițat pe viață și a murit în închisoarea
de la Râmnicu Sărat în 1963.
 în noiembrie 1947 avea să fie dizolvat și PNL, liderii săi fiind de asemenea
închiși sau forțați să ia drumul exilului. Președintele PNL Constantin I.C.
Brătianu a fost închis la Sighet, găsindu-și și el sfârșitul în închisoarea
comunistă.