VORBEŞTE ÎNCET BALADA CRINILOR CARE ŞI-AU SCRIS SUNT TÂNĂR, DOAMNĂ HAU HAU

FRUMOS DE MIRCEA DINESCU Sunt tâ nă r, Doamnă , DE MIRCEA

D E MIHAI tâ nă r, de-aceea nu te
EMINESCU DE EMIL BRUMARU DINESCU
cred,
Sunt tâ nă r, Doamnă , vinul mă ştie Oricâ t mi-ai spune,
Tră ia într-un oraş din miază zi pe de rost Oh bietul adevă r bolnav de
Vorbeşte-ncet, urmează înainte timpul nu-şi ascute
Un crin înză pezit în datorii Şi ochiul sclav îmi că ra fecioarele gâ lci
Cu glasul tă u, izvor de mâ ngâ iere, gheara
Care primea, scrise pe pluş cu lapte, prin sâ nge, se culcă -n grâ u şi se
Că ci vorba ta-i ca ramura de miere Deşi arcaşii cetii spre
Scrisori de la alt crin, din Cum aş putea întoarce copilul trezeşte-n bâ lci
si înţelesul ei e prea cuminte. mine îşi reped
miază noapte; care-am fost cu şapte doctori unsuroşi la
Să geţile vestirii, sunt
Câ nd carne-mi înfloreşte şi doar cap
Să pot să te privesc încet, n-aş cere tâ nă r. Bună seara!
Oh, pentru cruda lor corespondenţă uitarea plâ nge. gata să -i ia din sâ nge să -i
Nimica alta, scumpe înger sfinte, dea hap:
Aveau cea mai naivă diligenţă !
Câ nd ochii tă i îmi spun fă ră Sunt tâ nă r, Doamnă , lucruri am la cine vrea că tot nu e
cuvinte aşezat destul deloc
Ei îşi tă iau cu zimţii de la timbre
şi-arată milă , dragoste, durere. Ca să pricep că derea din somn pus sub lentile grase - a luat
Miresmele-ntre dâ nşii să le
schimbe, spre echilibru, foc
Tu, idol scump şi dulcea mea Dar bulgă ri de lumină dac-aş pus sub lentile slabe - n-a
Poştaşi înflă că raţi puneau ştampile,
lumină , mâ nca, satul mai fost,
Câ ntâ nd din corn, pe sacii cu pistile,
Ramâ i în braţul meu întotdeauna, Nu m-aş încape în pielea mea de azi intră -n noi cu plugul
Plicuri adâ nci pudra, sculat din zori
Că ci numai ţie al meu suflet se tigru. domnul prost
Însuşi directorul caleştilor!!
închină . şi fierul ne convinge os cu
Dar crinul ce tră ia în miază zi, Sunt tâ nar, Doamnă , tâ nă r cu os
Vorbeşte-ncet, priveşte-mă într- spatele frumos că -n tâ rg s-a mă ritat un
Fiind înză pezit în datorii,
una, Şi vreau drept hrană lapte din mort frumos
Îi ră spundea din ce în ce mai rar
De chipul tă u viaţa mea e plină , sfâ rcuri de cometă , că în pingele-a nechezat un
Celuilalt crin ce bea pe-ascuns
Pot fi minuni, ca tine nu-i nici una. Să -mi crească ceru-n suflet şi cal
mă rar.
stelele în os că -n miezul pâ inii doarme-
Apoi tă cu de tot. O rouă grea Şi să dezmint ză pada pierdut în un general
Strivi parfumul amâ ndurora. piruetă . şi că s-au prezentat să
câ nte-un pic
Şi astfel cei doi crini nu şi-au mai Sunt tâ nă r, Doamnă , încă aripile suavii câ ntă reţi cu polonic...
scris, mă ţin Hau hau pardon n-am chef
Poştaşii au murit, poşta s-a-nchis, Chiar de ating pă mâ ntul pe- şi nu mi-e dat
Doar uneori mai trece monoton aproape cu genunchii, să umblu cu sicriul şifonat.
Prin bulion un vechi poştalion... Această putrezire mă -mbată ca un
vin
Că ci simt curgâ nd prin dâ nsa
bunicile si unchii.

SONÉT, sonete, s. n. Poezie lirică cu formă prozodică fixă, alcătuită din 14 versuri repartizate în două catrene cu rima îmbrățișată și două terține
cu rima liberă, ultimul vers conținând, de obicei, o concluzie, o subliniere expresivă a sentimentului dominant.