Secolul al XVIII-lea, denumit de istorici și ”epoca fanariotă”, a fost marcat de extinderea influenței, pe de

o parte, a Imperiului Otoman în Moldova și Țara Românească, iar pe de altă parte, de influența
Imperiului Habsburgic în Transilvania. Lipsa drepturilor și libertăților i-a ambiționat pe români, stârnind în
ei dorința de emancipare și unitate. Ideile politice din acest secol nu doar că servesc drept inspirație
pentru proiectele din secolul al XIX-lea, dar reprezintă și primul pas spre modernitate. Unul dintre
primele proiecte politice a fost ”Supplex Libellus Valachorum” din anul 1791, inspirat în mare parte de
”Supplex Libellus” din 1744, întocmit de episcopul Inocențiu Micu Klein în Transilvania. Cei care au
redactat actul, printre care Gheorghe Șincai și Samuil Micu, au cerut împăratului Leopold al II-lea
drepturi politice și civile egale cu cele ale păturei privilegiate.

În prima jumătate a secolului al XIX-lea, pe fondul izbucnirii revoluțiilor în Europa, Țările Române au
reînceput lupta pentru libertate. Cauzele revoluției din 1848 au coincis în toate cele trei țări, fapt ce
denotă unitatea românilor în gândire: existența privilegilor feudale, nerezolvarea problemelor agrare,
asuprirea națională. Scopul revoluției a fost înlocuirea vechiului regim, preluarea puterii de către
burghezie și libertatea economică deplină. În Țara Românească, un rol foarte important l-a avut
organizația secretă ”Frăția” întemeiată de Nicolae Bălcescu cu cinci ani înainte de izbucnirea revoluției.
Membrii acesteia, C.A Rosetti, frații Golescu, frații Dumitru, Ion Ghica, Ion Heliade Rădulescu, au avut
rolurile principale în revoluție. Astfel, în luna mai a anului 1848, comitetul revoluționar formulează ceea
ce avea să fie cunoscut mai târziu ca ”Proclamația de la Islaz”, un program care sintetiza obiectivele și
sarcinile revoluției în 22 de articole. Revoluționarii cereau printre altele: independența administrativă și
legislativă, egalitatea drepturilor politice, adunarea generală să fie compusă din reprezentanți ai tuturor
stărilor sociale, domnitor ales pe cinci ani și emanciparea clăcașilor. Proclamația a fost citită la adunarea
populară de la Islaz din data de 9 iunie 1848. Două zile mai târziu, revoluția izbucnește și la București.
Sub presiunea mulțimii și a lipsei de sprijin din partea armatei, domnitorul Gheorghe Bibescu a fost
obligat să semneze Constituția și să recunoască noul guvern. Revoluția nu a fost văzută cu ochi buni de
guvernul țarist și de Imperiul Otoman, a căror influența era pusă sub semnul întrebării. În ciuda
eforturilor diplomatice deosebite întreprinse, revoluționarii au fost nevoiți să se retragă, presiunile
boierilor și a țarului determinând armata otomană să grăbească intervenția. În semn de protest, în ziua
de 6 septembrie 1848 populația bucureștenă se strânge într-o demonstrație în care se arde
Regulamentul Organic. O confruntare militară este inevitabilă, o luptă grea ducându-se pe Dealul Spirii la
data de 13 septembrie 1848, între membrii revoluției și armata turcească. Acest eveniment a însemnat
înăbușirea revoluției. Ideile au rămas întipărite în conștiința românilor, evenimentele ce au urmat
realizând idealurile naționale exprimate în cadrul programelor revoluționare. Astfel, în anul 1859, datele
de 5, respectiv 24 ianuarie, au însemnat dubla alegere a domnitorului Alexandru Ioan-Cuza în Moldova și
Țara Românească și implicit unirea celor două principate. Unirea a avut un caracter democratic, iar în
urma sa, voința populară a fost pusă la rang de lege. Cu toate acestea, domnia lui Cuza nu a durat foarte
mult, astfel că, în anul 1866, după abdicarea domnitorului Carol I i-a fost succesor. În același an s-a
adoptat, pe 1 iulie, o nouă Constituție. Principala calitate a acesteia a fost caracterul său modern, fiind
concepută după modelul constituției Belgiei din 1831. În concluzie, consider că primele decenii ale
secolului al XX-lea au fost definitorii în evoluția statului român modern. Participarea României la Primul
Război Mondial alături de Antanta între anii 1916-1918 și aflarea noastră în tabăra învingătoare au creat
un context favorabil pentru Marea Unire. De asemenea, dizolvarea imperiilor multinaționale a permis
accesul liber la înfăptuirea idealului național, visat de români de mai bine de un secol.