România postbelică.

Stalinism, național-comunism și disidența anticomunistă

a) Partidele istorice

Partidele care au girat democraţia în perioada interbelică, PNȚ, PNL şi PSD, conduse de
către Iuliu Maniu, Dinu Brătianu şi C. Titel-Petrescu, au reapărut pe scena politică a ţării. Toate
suferiseră în urma întreruperii activității lor normale în perioada regimului autoritar al lui Carol
al II-lea(1938-1940) și în cea a dictaturii lui Ion Antonescu(1940-1944). Astfel, după șase ani,
PNŢ și PNL, care au ajuns să fie cunoscute sub numele de partidele istorice, și-au concentrat
toate eforturile pentru reînființarea organizațiilor naționale și creșterea numărului de membri. În
acest proces, coaliția care a înfăptuit răsturnarea lui Antonescu la 23 august, Blocul Național
Democrat, s-a dezmembrat. În toamna anului 1944, liberalii se aflau într-o stare de dezorganizare
datorită fracționării partidului încă din perioada interbelică. Cea mai dăunătoare problemă era
disputa dintre vechiul PNL și fracțiunea condusă de Gheorghe Tătărescu, care s-a transformat
în ruptură în momentul în care acesta a format un Partid Național Liberal-disident. Este un lucru
de netăgăduit că majoritatea populaţiei, pentru care partidul comunist nu reprezenta nici o
speranţă spre mai bine, credea încă în posibilitatea instituirii unui regim democratic

b) Partidul Comunist Român

Dintre cele patru partide care compuneau Blocul Național Democrat, PCR era singurul lipsit
de sprijin în societate. În timpul războiului numărul membrilor săi fusese redus la aproximativ
1.000, iar înainte de 23 august majoritatea liderilor săi erau în închisori, partidul fiind interzis
între 1924-1944.

Pentru impunerea regimului comunist în România, Stalin dispunea insa de mai multe
instrumente:

-un partid comunist care era de acum înainte recunoscut ca forță politică;

-Convenția de Armistițiu, semnata la 12 septembrie 1944 la Moscova, care dădea Armatei

Roșii totală libertate de acțiune;

-ocuparea teritoriului României de către armata sovietică după 23 august 1944. A existat și
o înțelegere, Acordul de procentaj de la Moscova din 9 octombrie 1944, încheiat de premierul
Marii Britanii, Winston Churchill(având acordul tacit al SUA), cu Stalin, prin care
România întra în proporție de 90% în sfera de influență sovietică;

-presiunile exercitate de Armata Roșie de ocupație asupra societății românești.

Aceste instrumente au acționat pentru neutralizarea si controlarea armatei, sistemului judiciar

și poliției. Beneficiind de susținerea sovietică, PCR(condus de Ghe.Gheorghiu Dej, Ana Pauker,
Lucretiu Patrascanu etc.) a declanșat lupta pentru putere. Acest proces s-a desfășurat în România
ca o succesiune de trei etape:
-„coaliția reală”-a presupus colaborarea comuniștilor cu forțele democratice în intervalul
august 1944-martie 1945;

„coaliția falsă”-în care comuniștii conduceau o alianță compusă din mai multe partide
mici(unele subordonate direct PCR, altele desprinse din partidele istorice) pentru a crea iluzia
unei largi coaliții democratice;(sa desfășurat între martie 1945-noiembrie 1947);

-instaurarea regimului totalitar-înseamnă practic preluarea totală a puterii de către PCR, și

înlăturarea personalităților ori micilor partide cu care comuniștii fuseseră nevoiți să
colaboreze(după noiembrie 1947).

c) Rolul regelui Mihai I

Regele Mihai, împreună cu politicienii care s-au aflat în jurul său, a conştientizat, încă de
la începutul anilor ’40, pericolul pe care îl reprezentau Uniunea Sovietică şi comunismul
bolşevic pentru România. Începând din 6 martie 1945, când, cu ajutorul Moscovei, se
instaura primul guvern comunist de la Bucureşti, şi până la abdicarea sa în 30 decembrie
1947, regele Mihai s-a opus prin diverse forme de protest lichidării democraţiei politice care
urma să aibă ca rezultat instaurarea dictaturii comuniste. Din păcate, regele, care spera să
primească ajutorul aliaților occidentali în demersurile sale politice, nu s-a putut baza decât foarte
puțin pe acest ajutor, deoarece acesta depindea de înțelegerile dintre aliații occidentali și Stalin.

Instaurarea regimului comunist în România: 1944-1947

După actul de la 23 august 1944(inlăturarea mareșalului Antonescu de către regele Mihai

susținut de Blocul Național Democrat, o alianță compusă din PNȚ,PNL,PSD și PCdR)
România iese din războiul contra Națiunilor Unite(URSS, SUA, Anglia) și ,,întoarce armele"
împotriva fostului aliat, Germania Nazistă. La 12 septembrie 1944, noul guvern condus de
generalul Constantin Sanatescu, în care era reprezentat și PCR prin Lucrețiu Pătrășcanu,
a semnat Armistițiul de la Moscova care punea capăt oficial ostilităților cu URSS, dar
obliga România la plata unor uriașe despăgubiri de război și la ajutorarea armatei
sovietice care lupta cu germanii. Comisia Aliată (Sovietică) de control avea să fie organismul
oficial ce urma să verifice îndeplinirea obligațiilor asumate de România prin Armistițiul de la
Moscova. În fapt Comisia Aliată (Sovietică) de control, a fost instrumentul prin care URSS
și-a întărit dominația în România. In acest cadru politic sumbru, la 25 octombrie 1944,
armata română reușește eliberarea nord-vestului Transilvaniei de sub ocupația hortisto-
nazistă, una dintre putinele raze de lumină. În urma presiunilor puternice ale reprezentanților
sovietici, care doreau mai multe posturi în guvern pentru comuniștii români, Sanatescu și-a dat
demisia. În decembrie 1945, regele Mihai la numit pe generalul Rădescu ca prim-ministru.
Noul premier era un militar de carieră, ferm și dornic să pună capăt haosului din tară. Cu toate
presiunile comuniștii nu reușesc să pună mâna pe ministerele-cheie, Internele și Apărarea. La 24
februarie 1945 comuniștii organizează o demonstrație în Piața Palatului Regal din București prin
care cer demisia guvernului. La această demonstrație, agenți procomuniști(având armament
rusesc) deschid focul asupra oamenilor, dând ulterior vina pe armata romană și pe primul-
ministru. Rădescu se ține tare, și condamnă public acțiunile comuniștilor. În aceste condiții, la
27 februarie, Stalin îl trimite în România pe adjunctul ministrului de externe al URSS,
Andrei Vâșinski. Trimisul lui Stalin face presiuni uriașe asupra regelui, amenințând cu anexarea
României de către URSS dacă Rădescu nu își dă demisia, și nu este înlocuit de un guvern condus
de comuniști. Ca urmare a acestor presiuni, generalul Nicolae Rădescu își dă demisia, iar la
6 martie 1945 regele Mihai numește primul guvern pro-comunist din istoria României,
condus de dr. Petru Groza, un apropiat al PCR. Noul guvern avea în componența sa mulți
politicieni ,,oportuniști", care plecaseră din partidele istorice și îi ajutau acum pe comuniști din
diverse motive. Cel mai important dintre aceștia era Gheorghe Tătărescu(președinte al
Partidului Național Liberal-Tătărescu), fost prim-ministru PNL în perioada interbelică, acum
vicepremier și ministru de externe. Ca un act de ,,bunăvoință" la 13 martie 1945 Stalin este de
acord cu reinstalarea administrației românești în nord-vestul Transilvaniei, care chiar
dacă fusese eliberat de armata română, nu era clar la acel moment dacă avea să revină
României, pentru că războiul nu se încheiase încă.

Foarte rapid guvernul Groza ia următoarele măsuri:

-la 23 martie 1945 este adoptată Legea Agrară, o reforma care viza împroprietărirea unui
număr limitat de familii țărănești în scopul de a câștiga susținerea populației de la sate;

-la 30 martie 1945 este adoptată Legea Epurării Instituțiilor Statului, prin care cei care
colaboraseră cu vechiul regim Antonescu urmau să fie înlăturați. In fapt au fost înlăturați cei care
se opuneau comunizarii tarii;

-la 8 mai 1945 este semnat acordul cu URSS privind înființarea SOVROMURILOR. Acestea
erau organizații mixte româno-sovietice care aveau ca obiect de activitate exploatarea resurselor
României. Mare parte din aceste resurse erau trimise în URSS, în contul despăgubirilor de război
pe care România va fi obligată să le plătească.

,,Greva regală"

In semn de protest față de măsurile luate de guvern, regele Mihai I îi cere primului-ministru
să demisioneze. Petru Groza sprijinit de ruși, refuză să își dea demisia-fapt care încălca
Constituția și legile țării. Regele, încurajat de anumite semnale primite de la diplomați anglo-
americani, refuză să mai recunoască guvernul, numai promulgă legile adoptate de acesta și
respinge participarea la evenimente legate de activitatea acestuia, încercând astfel să blocheze
activitatea guvernului. Aceste acțiuni ale regelui Mihai poartă denumirea de ,,greva regală"
și au loc între 23 august 1945-7 ianuarie 1946. Sprijiniți de URSS, comuniștii au încălcat
Constituția și au pus în aplicare legile dorite fără să mai țină seama de rege. Conferința de la
Moscova(noiembrie-decembrie 1945), cu participarea Angliei, SUA și a URSS, a decis ca
guvernul Groza să includă și doi miniștrii(fără portofoliu) din partea partidelor istorice, Emil
Hațieganu-PNȚ și Mihail Romniceanu-PNL. Din acest compromis, introducerea în guvern a
unor miniștrii fără portofoliu(adică fără atribuții), regele a înțeles că marile puteri democrate au
abandonat România în sfera de influență a URSS. In aceste condiții, fără a se mai putea opune,
regele încheie ,,greva regală"(ianuarie 1946).

Partidele istorice (PNȚ și PNL) au încercat salvarea democrației dar au eșuat nefiind
sprijinite din Occident(ca urmare a Acordului de procentaj de la Moscova-9 octombrie 1944,
încheiat de W. Churchill premierul Marii Britanii cu Stalin, prin care Europa de Sud-Est era
împărțită în sfere de influență). In aceste condiții, PCdR își întărește puterea continuu,
falsificând rezultatul alegerilor din noiembrie 1946. In urma acestor alegeri falsificate, PCdR
preia controlul asupra Parlamentului. La 30 decembrie 1947 regele Mihai I a fost silit să abdice
iar România a fost proclamată republică în aceeași zi. Cu timpul, având sprijinul Moscovei,
liderul comunist Gheorghe Gheorghiu Dej preia întreaga putere politică în România.

A. Stalinizarea României. Perioada Gheorghe Gheorghiu Dej(1948-1965)

Din 1948 și pană în anul 1965 Partidul Comunist va purta numele de Partidul
Muncitoresc Român(PMR). Pentru a nu fi concurat de alți colegi de partid, Dej a trecut la
eliminarea treptată a celor mai importanți membri ai partidului. Lucrețiu Pătrăscanu, fost
ministru de externe, este dat afară din partid și arestat în 1948, pentru ca după un lung
proces, să fie executat în 1954. În 1952 sunt excluși Ana Pauker și Vasile Luca, doi lideri
comuniști cu relații importante la Moscova(făceau parte din aripa externă a PCR-adică stătuseră
în URSS pe perioada războiului, nu ca Dej care stătuse în închisoare în România).

Guvernul comunist, condus din umbră de Gheorghe Gheorghiu Dej, a luat măsura
arestării masive în rândul opoziției politice în general, și a oricăror cetăteni care se
opuneau(indiferent de formă partidului comunist) în particular. În acest scop au fost create
după model sovietic instituțiile de represiune:

-Securitatea Poporului(folosită pentru controlul și terorizarea celor care se opuneau

regimului prin arestări, tortură și execuții)

-Miliția(1949), înlocuind Poliția.

În plan economic, încă din 1948 să trecut la naționalizarea fabricilor, minelor, băncilor și
la industrializarea fortată(crearea de fabrici fără a ține cont de cererea pentru acele produse). În
mediul rural se trece la colectivizarea agriculturii(1949-1962)-tăranii sunt forțați să-și cedeze
pămantul către stat, care crează CAP(cooperativă agricolă de producție) Cei care nu doreau să
cedeze pământul către CAP erau supuși la multiple presiuni(amenințări, bătăi, omoruri) și
obligați să predea cote din produsele obținute către stat. Până în 1962 ca urmare a presiunilor
exercitate de Miliție și Securitate, aproape tot pământul era înscris în CAP. Colectivizarea
agriculturii a avut ca efect grave problem alimentare și a determinat migrația unui mare număr de
locuitori de la sat la oraș. Pentru a-și legitima puterea, regimul comunist a adoptat succesiv
Constituțiile din 1948 și 1952.
 Cultura și învățământul au suferit schimbări dramatice: elita intelectuală, cu excepția
celor care au susținut regimul(precum Mihail Sadoveanu sau dr. C.I.Parhon) a sfârșit în închisori
precum cele de la Sighet, Pitești sau Râmnicu Sărat. Profesorii din Universități au fost înlocuiți
cu cei care aveau ,,origine sanatoasa”, fii de țărani fără o pregătire corespunzătoare, dar care
erau loiali partidului. Limba rusă devenea limbă de studiu obligatorie, iar Istoria României a
fost schimbată(sau falsificată) pentru a arăta așa zisa prietenie româno-rusă și rolul elementelor
slave în formarea poporului român. Au fost întrerupte relațiile cu lumea occidentală și a fost
promovat proletcultismul(cultura care se bazează pe ideea luptei de clasă și negarea valorilor
tradiționale). Sistemul de învățământ a fost organizat după cel sovietic.

Statul urma să supravegheze cultele religioase fiind promovat la nivel oficial ateismul.
În 1948 este interzisă Biserica greco-catolică.

Din 1964, ca urmare a Planului Valev(transformarea unei importante părți a țării într-un
spațiu axat pe agricultură) și a disputelor dintre comuniștii chinezi și ruși, la București, Gh. Gh.
Dej a lansat ,,Declarația din aprilie"1964(de independență) față de URSS.

B. Național-comunismul. Perioada Nicolae Ceaușescu(1965-1989)

Etapa 1(1965-1971)

Național-comunismul(formă a comunismului specifică României, prin care comunismul

capătă o tentă mai națională) a fost caracteristica regimului condus de Nicolae Ceaușescu care la
început a fost privit cu mare speranță de oameni. A fost adoptată o nouă Constituție în 1965, au
fost eliberați deținuții politici(cei care mai erau în viață), învățământul a fost pus pe baze
naționale și a fost permis studiul altor limbi străine(franceză, engleză,germană) alături de cea
rusă. Pe plan extern, Ceaușescu a continuat distanțarea față de URSS, culminând cu criticarea
invaziei sovietice în Cehoslovacia, din primăvara anului 1968. Datorită acestui fapt Ceaușescu
se bucură de un val de simpatie în afara țării având întâlniri cu liderii lumii democrate și libere
la București-Richard Nixon și Gerald Ford președinți ai SUA și Charles de Gaulle președintele
Franței.

Etapa 2(1971-1989)

-după vizita în China comunistă și Coreea de Nord(1971), marcat profund, Nicolae Ceaușescu
promovează ,,tezele din iulie"(1971) care dau startul unei ,,mini revoluții culturale"
prin care se urmărea subordonarea totală a culturii față de regim (cărți, cinematografie, teatru,
operă, balet), interzicerea mai multor cărți și autori, și anularea ,,liberalizării" (relaxării
politice/economice/culturale) de după 1965.

-infiintează funcția de președinte al României, pe care și-o însușeste (1974)-din această

perioadă se poate vorbi de o dictatură personală
-promovarea în funcțiile de conducere a membrilor familiei Ceaușescu(soția Elena, copii,
unchii și frații)

-sistemul de rotire al cadrelor pentru a evită consolidarea pozițiilor unor colaboratori(secretari

de județ, miniștrii etc.)

-industrializarea fortată, care înghițea o bună parte a venitului național, a continuat să dea
naștere unor coloși industriali ce produceau, cu consumuri uriașe de energie, mărfuri de slabă
calitate și necompetitive

-împrumuturi externe pentru susținerea industrializării

-achitarea datoriei externe (începând din 1980) prin restrângerea drastică a consumului
populației

-scăderea accelerată a nivelului de trai al populației(rationalizări alimentare și energetice)

-incălcarea flagrantă a drepturilor omului

-izolarea tării în relațiile cu statele occidentale

-realizarea unor obiective grandioase, extrem de costisitoare (Casa Poporului, Canalul

Dunăre-Marea Neagră, combinatele de utilaj greu etc.)

-lipsa celor mai elementare libertăti cetătenesti+societatea era continuu supravegheată și

controlată de Securitate și Miliție

-degradarea condițiilor de trăi avea să grăbească prăbusirea regimului național-comunist al

lui Ceaușescu prin declanșarea evenimentelor din decembrie 1989.

C. Rezistența față de regimul comunist din România.

Rezistentă anticomunistă a reprezentat modalitatea prin care populația s-a manifestat față
de instaurarea comunismului în România, dar și atitudinea, de mai târziu, față de regimul
comunist. Sosirea trupelor sovietice(în 1944) a contribuit la constituirea primelor grupe de
rezistență armată din munți, pentru început în zona Bucovinei, iar ulterior în Vrancea, Muscel,
Făgăraș, Apuseni, formate din luptători ce proveneau din toate segmentele sociale: foști
militari/polițiști și jandarmi, preoți, intelectuali(scriitori, actori, pictori etc.), studenți, elevi,
muncitori, țărani și femei. Aceștia se opuneau deschis(cu arma în mână) colectivizării și
violențelor regimului comunist(arestări, confiscări etc.). Regimul comunist îi numea pe luptătorii
din munți-bandiți, teroriști, fasciști sau legionari.

Rezistența armată din munți:

-Grupul Carpatin condus de Ion Gavrilă Ogoranu(fost elev la Liceul Negru Vodă din
Făgăraș) acționează o perioadă îndelungată în Munții Făgăraș
-Sumanele Negre, condus de Gavrilă(sau Gavril) Olteanu(fost membru PNȚ de marcă-
organizase Gărzile lui Maniu din Transilvania), acționează în Bistrița și Vatra Dornei. Este
capturat și se sinucide în închisoare(1946)

-Haiducii Muscelului, condus de locotenentul Toma Arnautoiu și colonelul Gheorghe

Arsenescu, acționează în zona Muscelului(Argeș). Între 1959 și 1961 sunt arestați și executați.

Alții: Elisabeta Rizea(Argeș), Alexandru Dejeu(Cluj), Teodor Șușman(Munții Apuseni),

Vasile Motrescu(Bucovina,Făgăraș), Vladimir Macoveiciuc(Bucovina), Valeriu Gafencu(în
inchisore).

Dotarea lor cu armament era slabă, iar durata și eficiența acestor grupuri depindea de
ajutorul populației locale. În județele Vrancea, Suceava și Gorj au avut loc răscoale ale
țăranilor împotriva colectivizării, pe scară largă, reprimate dur de miliție. După 1975, rezistența
militară a fost înlocuită de rezistența nonviolentă sau pasivă, prin criticile unor intelectuali de
marcă precum Paul Goma, Doina Cornea, Ana Blandiana sau Andrei Pleșu. Împotriva lor,
regimul va dezlănţui un val de persecuţii, izolându-i, instituind domiciliul forţat în zone
depărtare ale ţării. Ei s-au alăturat protestelor minerilor din Valea Jiului (1977), precum şi
puternicii demonstraţii a muncitorilor din Braşov (15 noiembrie 1987). Un rol important în
susţinerea disidenţei şi a moralului celor ce luptau împotriva regimului comunist a
revenit postului de radio Europa Liberă, deservit de intelectuali care reuşiseră să emigreze,
precum Vlad Georgescu, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca. În martie 1989 un grup format din
6 foști membrii marcanți ai regimului comunist, precum Gheorghe Apostol, Silviu Brucan sau
Alexandru Barladeanu, au elaborat „Scrisoarea celor sase”. Acest document critica modul de
conducere al statului de către Nicolae Ceaușescu, și a fost citită la posturile de radio BBC și
Europa Liberă.