Tema romanului

Tema romanului o constituie imaginea Daciei şi a Bizanţului din secolul al VIII-lea prin
fapta istorică a dispariţiei credinţei în zeul Zamolxis şi înlocuirea acesteia cu ortodoxismul,
precum şi iubirea imposibilă dintre două persoane diferite, care nu pot forma cuplul din cauza
destinului. Romanului Creanga de aur stabileste motivul călătoriei ca drum al cunoaşterii şi ca
simbol iniţiatic prin căutarea peşterii magului şi călătoria lui Kesarion Breb în Egipt şi Bizanţ.

Capitolul VI
Pe mare, navigând către mănăstirea Sakkoudion, Breb află de la episcop,că sfetnicul
împărătesei, recomandat de el, este Stavrikie, cel care credea că „alcătuirile legii lui
Dumnezeu sunt una – iar cele ale stăpânirii pământeşti alta. Domnul şi împăratul îşi face
legea lui pentru buna rânduială a norodului şi a lumii. Ţine pe om supus în credinţa cătră
Dumnezeu cel drept pentru a-I agonisi izbăvirea; iar ca să îndeplinească tot binele între cele
pământeşti are drept să întrebuinţeze ori sabia, ori aurul, ori veninul, ori viclenia.".
Părintele îi cere să-l ajute în găsirea soţiei potrivite pentru Constantin, dintre fetele
prietenului său Filaret din Amnia, un filantrop care îşi risipise bunurile dăruindu-le celor
nevoiaşi. Dorinţa de a descoperi o consoartă potrivită viitorului împărat „După cum morarul
îndreaptă valurile în lăptocul morii, pentru folos obştesc, tot asemenea patimile împăraţilor
se pot preface în putere. Aşa e firea ticălosului muritor.”.
A doua zi după ajungerea la mănăstire, un conducător de cămile aduce o scrisoare de
mulţumire adresată de Filaret episcopului, pentru darurile în alimente trimise filantropului spre
a fi distribuite săracilor.

Simboluri
Mare
loc al nasteri sformărilor şi al renaşterilor. Apă în mişcare, marea simbolizează o situaţie de
doielii, nehotărîrii, situaţie care se poate încheia bine sau rău. Marea este deopotrivă o imagine
a vieţii şi a morţii.
Mănăstire
reprezintă un spaţiu sacru, purificat, în care se refugiază deopotrivă monarhul, cărturarul să
treacă în nefiinţă: între zidurile acestor lăcaşuri de asistenţă şi rugă, de cultură şi artă, şi-au
cîntat,

Capitolul VII

Înainte de a ajunge la fericitul Filaret, Kesarion Breb cunoaşte şi alţi oameni vrednici
din Paflagonia şi de la Amnia. În drumul către Amnia, Kesarion şi slujitorul său înfrâng prin
ştiinţa luptei doi tâlhari din Paflagonia foşti oşteni dar le dau drumul, după ce îi supun.
În Amnia se opresc mai întâi la un han, al cărei proprietar îl informează pe călătorul
din Dacia despre marea sărăcie în care trăieşte Filaret, în palatul său frumos dar gol, după ce a
dăruit aproape tot ce avea sărmanilor: „Nimene nu s-a întors nemiluit de la pragul lui. S-au
înmulţit săracii, năzuind ca oştile spre Amnia, dar el i-a biruit pe toţi, dându-le tot ce avea.
Astfel, în puţină vreme, a ajuns într-o stare plăcută sufletului, văzând cu mulţămire că nu
mai are în jurul său decât prea puţin.”.
Acest proprietar a fost şocat văzând că asinul călărit de către Breb ştie să se plângă
stăpânului său, deschizând gura mare a nemulţumire, despre faptul că nu i s-a dat porţia de
grăunţe cuvenită şi plătită iar stăpânul înţelege vorbirea catârului si porunceste sa ii se aduca
masura cuvenita.

Simboluri
Paflagonia
regiune antică de pe coasta Mării Negre situată între Bitinia la vest și Pontus la este.Numele de
Paflagonia este derivat din legendarul Paphlagon, un fiu al Phineus.

Capitolul VIII
Aici Kesarion Breb află beneficiile cuviosului Filaret şi ale doamnei Teosva, precum şi o
bucurie a sa proprie
Filaret, în a cărui casă ajunsese Kesarion Breb, „Era un bătrân cu înfăţişare
cuviincioasă, cu barbă albă şi fruntea naltă. Avea ochii negri, vii şi veseli.”.
Când soţia lui, Teosva, i se înfăţişează oaspetelui sub chipul unei zeiţe îmbătrânite
frumos, drept urmare vizitatorul „Se simţi mişcat ca de amintirea unei primăveri strălucite.”.
Apoi, curioasă îl cunoaşte pe cel venit în casa lor, Kesarion Breb i se înfăţişează
nepoată de şaisprezece ani a celor doi bătrâni, Maria, cea care „Avea păr negru şi greu, ochi
mari, adumbriţi de gene lungi. Rotunzimea obrazului era delicată şi a şoldului plină.” şi pe
care, privind-o musafirul suspină în sine exclamaţia „O! vedenie a frumuseţii eterne”.
Maria primeşte de la Kesarion un pantof mic, îl găseşte potrivit ei şi se bucură încât
„înfloriră şi ochii aceia îngheţaţi de care se sfiise în prima clipă.” ai oaspetelui; acesta va cere
copilei să păstreze pantoful până va primi perechea.

Simboluri
Casa
se află în centrul lumii, este imaginea universului. Ea este un simbol feminin, cu sensul de
refugiu, de mamă, de protecţie, de sîn matern. Primul nostru colţ de lume, primul univers, casa
semnifică permanenţa unei spiritualităţi, este un punct de plecare,

Capitolul IX
Au fost trimiși în numele împăratului pentru a descoperi fecioare frumoase dintre care
să se aleagă o soţie potrivită lui Constantin, semnul alegerii fiind purtarea unor pantofi micuţi
de acelaşi fel cu cei daţi Mariei de la Amnia şi s-au ales astfel douăzeci de candidate, dar „Prea
cinstiţii nobili nu nimeriseră şi nu poposiseră decât la curţi bogate. Înălţimea trupului,
numărul anilor şi condurul se potriviseră numai unor fecioare crescute întru îndestulare, ai
căror părinţi îşi scriau pe catastifuri lungi bogăţiile.”.
Prezent la întrunirea fecioarelor unde avea să fie desemnată viitoarea soţie,Kesarion
Breb o avertizează pe Maria ,,- Împărăţia şi tihna stau în hotare deosebite, şopti el.” după
care Stavrikie, marele sfetnic al împărătesei, o alege pe fată în urma unei discuţii cu ea:
„– O, fecioară, zise dregătorul împărătesc, te rog spune-ne ce doreşti tânărului nostru
împărat?/– Îi doresc o inimă dreptă şi plină de milă, domnule./– Şi ce doreşti de la el?/–
Doresc o pungă cu bănuţi de argint pentru bunicul meu, ca să aibă cu ce mângâia pe
sărmani.”.
După acea întâlnire, fiind aduse fecioarele în palatul împărătesc şi înfăţişate împărătesei
şi fiului ei, în trecere una câte una, „Stavrikie atrase luare-aminte slăvitei Vasilise
(împărătese) că se apropie acea al cărei chip l-a vădit Maica Domnului în visul Prea
Sfinţitului Platon. Era prin urmare un dar al cerului. Era o armonie mlădioasă. Era un
cântec al mersului. Erau ochi plini de adâncimea plăcerilor. Constantin cunoscu şi el că
aceasta trebuie să fie aleasa şi o dori numaidecât, ca pe o jucărie.”.
Odată aleasă, Maria „Părea fericită şi totuşi înfricoşată.”.
Simboluri

Fecioara
înseamnă ceea ce nu s-a arătat, ceea ce nu s-a relevat, sufletul omului.

Zalmoxis

Zamolxis a rămas în istorie ca zeul suprem al dacilor. Numele său a fost evocat de istoricii
Antichităţii, în ipostaze dintre cele mai diverse: fie ca zeu, căruia strămoşii noştri îi aduceau
sacrificii umane, fie ca mare preot de la care dacii au învăţat să nu se teamă de moarte.
Zamolxis avea o locuinţă subterană, era slujit de daci, iar alţi istorici au relatat că fusese, de
fapt, un discipol al înţeleptului Pitagora.
Zamolxis, considerat divinitatea supemă a dacilor, a fost unul dintre personajele fabuloase
ale Antichităţii. Zeu al dacilor sau mare înţelept, prooroc sau sclav, în jurul numelui său au fost
create numeroase controverse

Sfantul Filaret

În părţile Paflagoniei, într-un sat ce se numea Amnia, vieţuia acest fericit Filaret, fiind de
neam bun, din părţile Galatiei; pe tatăl său îl chema Gheorghe, iar pe mama sa Ana. De la
aceştia, din copilărie, a învăţat credinţa cea bună şi frica Domnului, sporind în întreaga
înţelepciune şi în toată înfrumuseţarea vieţii celei pline de fapte bun.
Avea multe cirezi de vite, holde şi ţarini aducătoare de roade şi îndestulare în toate.
Hambarele lui erau pline de toate bunătăţile pământeşti; apoi robi şi roabe care slujeau în casa
lui erau foarte mulţi. Şi era Filaret în părţile acelea ca unul din oamenii cei slăviţi.
Bogăţii de acestea având prea multe fericitul, şi pe alţii văzându-i necăjindu-se în mare
lipsă şi în sărăcia cea mai cumplită, s-a plecat spre îndurare şi, umilindu-se cu sufletul, grăia
către sine