Referitor la pactul comisoriu de gradul 4, lucrurile stau altfel dupa noua reglementare, drept urmare, ceea ce spuneai tu facea

parte din vechea reglementare. Si anume ca pactul comisoriu este o clauz expres introdus ntr-un contract sau ntr-o convenie accesorie a acestuia prin care prile stipuleaz rezoluiunea de plin drept a contractului n cazul n care una dintre ele nu-i execut culpabil obligaia asumat, iar pactul comisoru de gradul 4 in caz de neexecutare culpabila a obligatiilor de catre una dintre parti, daca era scris in mod corect, asigura desfiintarea de drept a contractului. In noua reglementare, respectiv art. 1553 (1) Pactul comisoriu produce efecte dac prevede, n mod expres, obligaiile a cror neexecutare atrage rezoluiunea sau rezilierea de drept a contractului. (2) n cazul prevzut la alin. (1), rezoluiunea sau rezilierea este subordonat punerii n ntrziere a debitorului, afar de cazul n care s-a convenit c ea va rezulta din simplul fapt al neexecutrii. (3) Punerea n ntrziere nu produce efecte dect dac indic n mod expres condiiile n care pactul comisoriu opereaz. In consecinta, s-a renuntat la regula potrivit careia desfiintarea contractului pentru neexecutarea culpabila de insemnatate a obligatiilor debitorului se realizeaza numai pe cale judiciara si s-a admis ca rezolutiunea poate opera si pe baza unei declaratii unilaterale de rezolutiune emisa de partea indreptatita , in oricare dintre urmatoarele trei situatii: 1-atunci cand partile au convenit astfel; 2-cand debitorul se afla de drept in intarziere; 3-cand acesta nu a executat obligatia in termenul fixat prin punerea in intarziere. Asadar, chiar in lipsa unei clauze contractuale exprese, creditorul obligatiei neexecutate va putea cere desfiintarea unilaterala a contractului, pe motivul punerii in intarziere. Cand intarzierea nu se produce de drept, ci la initiativa creditorului, conform art.1522, creditorul are datoria de a acorda, prin notificare, un termen rezonabil de executare debitorului sau, in lipsa caruia punerea in intarziere nu este eficienta. De unde rezulta ca in noua reglementare, pe langa declaratia unilaterala de rezolutiune a pactului comisoriu, are doua particularitati: 1-produce efecte numai daca prevede, in mod expres, obligatiile a caror neexecutare este sanctionata cu rezolutiunea, adica "in caz de neexecutare a obligatiilor stipulate in prezentul contract, acesta va fi desfiintat " - va fi ineficienta juridic; 2-rezolutiunea se produce de drept, ceea ce rezulta ca in cazul pactului comisoriu de grad 4, este necesara totusi manifestarea de vointa a creditorului, asa incat, in realitate, aceasta nu opereaza chiar "de drept". Se intelege din noua reglementare, ca pactul comisoriu, in special vechiul pact de grad 4, isi pierde functia de facilitare a desfintarii contractului compromis prin neexecutarea obligatiilor. Este mult mai usor acum sa se recurga la declaratia unilaterala de rezolutiune (fara a solicita instantei), pentru ca aceasta nu presupune negocierea a unei clauze

contractuale care sa duca la desfiintarea contractului si nu cere nici identificarea clauzelor contractuale a caror nerespectare atrage desfintarea contractului. Problema este sa se determine raportul dintre posibilitatea rezolutiunii unilaterale, consacrata legal si aplicarea pactului comisoriu, consacrata contractual.