Curs 4

Efectele specifice contractelor sinalagmatice

Aceste efecte specifice sunt consecinta reciprocitatii si interdependentei obligatiilor
derivand din aceste contracte sinalagmatice si, mai nou, ele sunt o aplicatie ale art. 1555, care
stabileste ordinea executarii obligatiilor.
Efectele specifice sunt:
1. Exceptia de neexecutare
2. Rezolutiunea
3. Riscul contractului
Exceptia de neexecutare este un mijloc de aparare al uneia din partile contractului
sinalagmatic pentru cazul in care i se pretinde executarea obligatiei fara ca partea care pretinde
aceasta executare sa-si fi executat propria obligatie.
Sediul materiei este art. 1556 NCC. Acest articol stabileste clar domeniul acestei
exceptii in materia contractelor sinalagmatice in mod exclusiv.
Conditiile exceptiei de neexecutare:
a. Obligatiile partilor trebuie sa isi aiba temeiul in acelasi contract sinalagmatic. Simpla
reciprocitate a obligatiilor nu este suficienta (cu excluderea contractelor
sinalagmatice imperfecte). Nu poate fi invocata aceasta exceptie daca obligatiile
partilor rezulta din doua contracte sinalagmatice sau dintr-un contract sinalagmatic
si un fapt juridic ilicit.
b. Obligatiile trebuie sa fie ambele exigibile. Totusi, exceptia poate fi invocata chiar si in
ipoteza in care una din obligatii este afectata de un termen suspensiv de executare,
iar partea cealalta, care este gata sa isi execute obligatia, are convingerea ca
partenerul sau nu isi va executa la scadenta obligatia (aplicarea anticipata a exceptiei
de neexecutare).
c. Din partea celuilalt contractant sa existe o neexecutare totala sau partiala, dar
suficient de importanta a obligatiei [(art. 1556, alin. (2)]. In caz contrar, se considera
ca exceptia nu ar fi invocata conform bunei-credinte.
d. Exceptia de neexecutare este exclusa de lipsa de simultaneitate a obligatiilor. Lipsa
de nesimultaneitate poate sa reiasa din contract, potrivit uzantelor sau dupa
imprejurari, caz in care una dintre parti este obligata sa isi execute mai intai
obligatiile fata de cealalta parte.
e. In doctrina este precizata cerinta ca neexecutarea sa nu se datoreze faptei celui care
invoca exceptia.
Este indiferenta culpa debitorului in faptul neexecutarii, astfel ca exceptia poate fi
invocata si pentru forta majora (daca neexecutarea datorata fortei majore ar fi totala si
1

definitiva, consecinta este desfiintarea contractului conform art. 1557). Nu este necesar ca
creanta creditorului sa fie lichida. Cel care invoca exceptia nu este obligat sa faca o oferta de
executare a propriei prestatii.
Efectele exceptiei de neexecutare
Efectul exceptiei consta in suspendarea obligatiilor partii care invoca exceptia. Se poate
sustine chiar o suspendare a obligativitatii contractului. Varianta desfiintarii contractului este
exclusa si nici nu se pune problema unei executari silite. Este doar un efect provizoriu asupra
contractului, pana cand partile vor executa obligatiile ori vor invoca un remediu mai drastic.
Pentru producerea efectului de suspendare nu este necesara sesizarea instantei de
judecata (mai este numita o forma a justitiei private).
Exceptia de neexecutare poate face obiectul unui litigiu:
- Partea cealalta considera ca exceptia a fost invocata abuziv si cere instantei
verificarea conditiilor
- Exceptia poate fi invocata cu titlu de aparare in cadrul unui litigiu atunci cand partea
este chemata in judecata pentru executarea silita a obligatiilor

Rezolutiunea si rezilierea
Art. 1516 enumera rezolutiunea printre celelalte drepturi sau remedii ale creditorului in
caz de neexecutare a unei obligatii contractuale.
Art. 1549 prezinta rezolutiunea drept un mijloc subsecvent al alegerii creditorului care
renunta la executarea silita.
Rezolutiunea poate fi invocata ca atare sau impreuna cu dreptul la daune-interese.
Asadar, rezolutiunea apare ca unul dintre remediile in caz de neexecutare a obligatiilor (didactic
este prezentata ca unul din efectele speciale ale contractelor).
Doctrina clasica atribuie rezolutiunii natura juridica de sanctiune civila, avand la baza
neexecutarea culpabila a obligatiilor contractuale. Alti autori au largit campul de aplicare a
rezolutiunii si pentru cazul in care neexecutarea se datoreaza fortei majore.
NCC confirma aceasta viziune mai larga a rezolutiunii, intrucat art. 1557 face precizarea
ca, in cazul desfiintarii contractului pentru imposibilitate de executare, se vor aplica regulile de
la rezolutiune.
Domeniul de aplicare al rezolutiunii este cel al contractelor sinalagmatice, insa se admite
rezolutiunea si in cazul contractelor sinalagmatice imperfecte (le gasim in cadrul contractelor
unilaterale).
Neexecutarea oricaror obligatii contractuale da dreptul la rezolutiune, fara a distinge
intre obligatii principale sau accesorii, esentiale sau neesentiale. Important este ca
neexecutarea obligatiei sa fie suficient de insemnata sau importanta prin raportare la realizarea
scopului pentru care s-a incheiat contractul.

Conditiile rezolutiunii le regasim in art. 1516, 1517, 1549, 1551. Dpdv tehnic juridic,
exista o singura conditie de fond necesara neexecutarea fara justificare din partea debitorului
(cu mai multe subconditii). Dpdv formal, in functie de felurile rezolutiunii, in mod relativ este
necesara si conditia formala a punerii in intarziere a debitorului.
Sintagma neexecutare fara justificare o regasim in art. 1516 alin. (2) si activeaza in
favoarea creditorului oricare din remediile contractuale, inclusiv rezolutiunea, in cazul in care
debitorul nu dovedeste existenta unor cauze exoneratoare cum sunt forta majora, cazul fortuit
sau cauze de neexecutare justificata
Neexecutarea fara justificare:
- Trebuie sa fie imputabila creditorului (art. 1517).
- Trebuie sa aiba o anumita gravitate (art. 1551).
- Nu trebuie sa fie totala, poate fi si partiala daca este suficient de importanta
aceasta conditie face diferenta intre rezolutiune si reducerea prestatiilor. Pentru
determinarea importantei sunt luate in calcul elemente care tin de natura
contractului, felul obligatiei, valoarea elementului material al contractului. In
privinta contractelor cu executare succesiva, caracterul insemnat al neexecutarii
este inlocuit cu caracterul repetitiv al neexecutarii.
Conditia formala a punerii in intarziere a debitorului nu este una absoluta, ci este ceruta
relativ in functie de felul rezolutiunii (rezolutiune judiciara sau conventionala), precum si in
functie de felul obligatiei care necesita punerea in intarziere (art. 1552).
In masura in care creditorul, pe langa rezolutiune, solicita si daune-interese, va avea de
demonstrat prejudiciul suferit, precum si raportul de cauzalitate dintre prejudiciu si
neexecutare.
Art. 1549 alin. (2) reglementeaza rezolutiunea partiala. Caracteristica rezolutiunii de a fi
partiala nu este influentata de o anumita neexecutare partiala. Are specific diferit dupa cum se
aplica unor contracte multilaterale sau bilaterale. Sunt doua cazuri de rezolutiune partiala.
Art. 1549 alin. (4) dispune ca, in principiu, regulile de la rezolutiune se aplica si rezilierii.
Deosebirile se manifesta la nivelul efectelor produse asupra contractului. Rezilierea produce
efecte numai pentru viitor.
In conformitate cu art. 1550, rezolutiunea contractului poate opera in urmatoarele
moduri:
- Pe cale judiciara, prin investirea instantei cu o actiune avand ca obiect rezolutiunea
contractului (introducerea actiunii valoreaza punerea in intarziere a debitorului)
- Prin declaratia unilaterala a creditorului (art. 1552)
- Rezolutiunea opereaza in mod automat, fara interventia instantei, in conditiile
pactelor comisorii sau in cazurile prevazute de lege (imposibilitatea de executare in
mod fortuit)

Art. 1552 reglementeaza 3 cazuri in care se poate exercita dreptul la rezolutiunea

unilaterala prin notificarea debitorului in acest sens:
1. Atunci cand partile au convenit astfel (exista o clauza care ii acorda creditorului
dreptul de a solicita rezolutiunea pintr-o declaratie unilaterala)
2. Atunci cand debitorul se afla in intarziere de plin drept in conditiile art. 1523
3. Atunci cand, fiind pus in intarziere, debitorul nu a executat obligatia in termenul
fixat prin punerea in intarziere sau, in lipsa unui termen fixat, in cadrul unui termen
rezonabil
Declaratia de rezolutiune trebuie notificata debitorului in termenul de prescriptie
prevazut de lege pentru actiunea de fond (rezolutiunea/rezilierea). In caz contrar, debitorul se
poate apara formuland o actiune in justitie prin care sa solicite instantei sa constate ca nu a
intervenit rezolutiunea ca urmare a prescrierii dreptului creditorului de a cere rezolutiunea.
Ca natura juridica, aceasta declaratie este un act juridic unilateral care este supus in
mod obligatoriu comunicarii, in conformitate cu dispozitiile art. 1326. Potrivit acestei norme
speciale, declaratia unilaterala produce efecte din momentul in care parvine destinatarului,
chiar daca acesta nu a luat cunostinta de aceasta declaratie. Declaratia de rezolutiune poate fi
revocata pana la comunicare sau, daca s-a fixat un termen pentru revocare, in cadrul acestui
termen.
Sub aspectul opozabilitatii delcaratiei fata de terti, art. 1552 alin. (2) reglementeaza
cerinta inscrierii acestei declaratii in cartea funciara daca obiectul derivat al contractului este un
bun imobil.
Pactele comisorii sunt reglementate in art. 1553 si reprezinta clauze contractuale
exprese privind rezolutiunea contractului pentru neexecutare, clauze care sunt stipulate in mod
exclusiv in favoarea creditorului. Vointa creditorului de invocare a pactului comisoriu trebuie
exprimata formal, fiind necesara o declaratie de invocare a pactului comisoriu, asadar un act
unilateral care trebuie comunicat debitorului. Aceasta forma de manifestare a vointei
creditorului de invocare a pactului nu trebuie confundata cu declaratia unilaterala de
rezolutiune (art. 1552). Aceste doua declaratii au efecte juridice diferite. In contextul art. 1553,
declaratia de invocare a pactului comisoriu are rolul de invocare, de aplicare a pactului, pe cand
in cadrul art. 1552, declaratia are rol de operare propriu-zisa a rezolutiunii.
Potrivit noii reglementari, exista doua grade de pacte comisorii, diferenta fiind data de
necesitatea punerii in intarziere, astfel cum a fost prevazuta sau nu in contract. Daca sunt
indepinite conditiile din pact, rezolutiunea se produce de drept, fara a fi necesara interventia
instantei.

Conditiile de validitate in privinta pactelor comisorii

Exista doua seturi de conditii. Trebuie sa avem in vedere conditiile generale, legale, de
validitate a pactelor, stipulate in art. 1553, in completarea carora avem in vedere conditiile
speciale prevazute de parti in mod detaliat in pact, in legatura cu neexecutarea, necesitatea
punerii in intarziere etc.
Conditiile legale generale:
1. Este obligatorie precizarea obligatiilor a caror neexecutare atrage
rezolutiunea/rezilierea contractului. Este vorba de regula specializarii pactului
comisoriu, cu consecinta ineficacitatii unui pact comisoriu care ar contine doar
referiri generale in legatura cu neexecutarea obligatiilor uneia dintre parti.
2. De principiu, rezolutiunea/rezilierea este subordonata formalitatii punerii in
intarziere a debitorului. Aceasta cerinta reprezinta o dispozitie cu valoare supletiva,
intrucat este permisa derogarea partilor, care pot conveni in mod expres prin pact ca
simpla neexecutare atrage rezolutiunea contractului sau valoreaza punere in
intarziere.
3. Notificarea trimisa debitorului in caz de punere in intarziere conform pactului
trebuie sa fie una specializata, adica trebuie sa indice conditiile de operare a pactului
si, implicit, de desfiintare a contractului.
Indiferent de modul de operare a rezolutiunii, efectul principal al rezolutiunii este
acelasi, astfel, conform art. 1554 alin. (1), contractul, in cazul rezolutiunii, se desfiinteaza in
mod retroactiv, considerandu-se ca nu a fost incheiat niciodata. Prin exceptie, alin. (3)
stipuleaza ca in cazul rezilierii, desfiintarea contractului va produce efecte pentru viitor
(neatingerea prestatiilor deja executate).
In cazul rezolutiunii apare problema repunerii partilor in situatia anterioara incheierii
contractului. Aceasta problema se solutioneaza diferit, dupa cum prestatiile au fost executate
total sau partial.
De la regula desfiintarii retroactive si totale a contractului exista doua categorii de
exceptii mentionate in art. 1549 alin. (2):
- Vor fi mentinute clauzele contractuale privitoare la solutionarea diferendelor dintre
parti (mediere sau arbitraj)
- Vor fi mentinute acele clauze care, prin natura lor si potrivit imprejurarilor, sunt
destinate a produce efecte tocmai in caz de desfiintare a contractului (clauza de
confidentialitate, de neconcurenta, clauza penala)
Reducerea prestatiei este reglementata in art. 1551 si a fost conceputa ca un mijloc
subsecvent rezolutiunii, in cazul in care nu este indeplinita conditia rezolutiunii privitoare la
importanta neexecutarii obligatiei. Legiuitorul a considerat ca, daca neexecutarea este de o
insemnatate mai mica, rezolutiunea nu poate fi acordata deoarece se considera ca creditorul nu
ar avea un interes legitim sa ceara rezolutiunea (invocare abuziva a rezolutiunii). Totusi,
reducerea prestatiei poate sa reprezinte prima optiune a creditorului in cazul unei obligatii
5

neexecutate partial. In mod practic, aplicarea acestui mijloc depinde de natura contractului, de
posibilitatea reducerii prestatiei creditorului (considerente obiective). Consecinta aplicarii
reducerii prestatiei asupra contractului este cea a adaptarii contractului, solutie care va fi
dispusa de instanta de judecata la solicitarea creditorului, iar in doctrina se recomanda ca
interventia instantei sa fie prudenta si sa nu conduca la o modificare esentiala a clauzelor
contractuale.

Riscul contractului apare ca o consecinta a neexecutarii fortuite a contractului

sinalagmatic. De principiu, nu se pune problema unei actiuni in despagubiri ca urmare a
neexecutarii, tocmai datorita caracterului neculpabil a neexecutarii (forta majora, caz fortuit
etc.). Cu titlu de exceptie, daca debitorul nu notifica creditorul in termenul fixat de lege (ori
contractual) aparitia fortei majore ori a cazului fortuit, atunci se pune problema obligarii
debitorului la repararea prejudiciului suferit de creditor ca urmare a acestei intarzieri in
notificare.
Daca obligatia devine imposibil de executat in cadrul unui contract unilateral, consecinta
este aceea a incetarii contractului, fara alte probleme. Din contra, in cazul unui contract
sinalagmatic, imposibilitatea fortuita de executare a unei obligatii ridica intrebarea ce se
intampla cu cealalta obligatie subzista obligativitatea executarii ei? La aceasta intrebare
raspunsul il gasim in cadrul reglementarilor referitoare la riscul contractului.
In art. 1274 legiuitorul reglementeaza riscul contractului translativ de proprietate.
Ipoteza este aceea a intervenirii unui eveniment fortuit intre momentul realizarii acordului de
vointa privind incheierea contractului translativ (si, implicit, al executarii obligatiei de a da) si cel
al predarii efective a bunului la o data prevazuta de parti. Daca in acest interval bunul piere
fortuit, art. 1274 aplica regula res peri debitori, riscul fiind suportat de debitorul obligatiei de
predare a bunului, obligatie devenita imposibil de executat in mod fortuit. Aceasta regula se
schimba in contextul in care creditorul este pus in intarziere in legatura cu dreptul sau de a
ridica acel bun conform prevederilor contractuale (regula se transforma in res peri creditori).
Asadar, punerea in intarziere a creditorului stramuta riscul contractului de la debitor la creditor.

Incetarea contractului
In cadrul art. 1321-1323, Codul civil stabileste cu titlu general si exemplificativ cauzele
de incetare a contractelor valabil incheiate. Primul caz de incetare a contractului este
executarea contractului. Al doilea caz de incetare a contractului este acordul partilor (principiul
simetriei art. 1270). Denuntarea unilaterala este un caz prevazut de lege pentru incetarea
contractului (art. 1276-1277). Contractele mai inceteaza si in situatii de forta majora, caz fortuit
ori alte imprejurari asimilate acestora. In completarea art. 1321 putem mentiona si desfiintarea
contractului de catre instanta in caz de impreviziune (art. 1271).
Efectele incetarii contractelor sunt reglementate la modul general in art. 1322. Aceste
efecte sunt diferite dupa cum obligatiile partilor au fost deja executate sau nu. De principiu,
daca o obligatie a ramas neexecutata, debitorul va fi liberat de executare. Daca cel putin o
prestatie a fost deja executata pana la intervenirea unui caz de incetare, se pune problema
restituirii prestatiilor.
Art. 1323 doar face referire despre restituirea prestatiilor, pentru ca prestatiile se vor
restitui conform art. 1635-1649.

Actul juridic unilateral

Actul juridic unilateral este manifestarea de vointa a unei singure persoane fizice sau
juridice exprimata cu intentia de a da nastere, de a modifica sau de a stinge raporturi juridice in
mod independent de acceptarea din partea unei alte persoane.
Trebuie facuta o distinctie intre actul juridic unilateral si contractul unilateral si intre
actul de formatie unilateral care nu genereaza obligatii.
Anterior NCC, se considera ca simpla manifestare de vointa a subiectului de drept nu
genereaza raporturi juridice cu mici exceptii (in materie succesorala).
NCC precizeaza in art. 1324 ca este unilateral actul juridic care presupune numai
manifestarea de vointa a autorului sau. Aceasta definitie este valabila numai pentru actul de
formatie unilaterala pentru ca ii lipseste elementul intentional. In sectiunea urmatoare, codul
reglementeaza promisiunea publica de recompensa si promisiunea unilaterala.
Conform art. 1325, daca prin lege nu se prevede altfel, dispozitiile codului din materia
contractelor se vor aplica si actelor unilaterale. Este vorba despre conditiile de validitate,
precum si despre efectele contractelor (obligativitatea actului juridic unilateral).
In general, actele juridice unilaterale se clasifica in functie de criteriul comunicarii, dupa
cum este obligatorie sau nu comunicarea lui catre destinatar.
Actele unilaterale supuse comunicarii nu produc efecte fara a fi comunicate si inainte de
a fi comunicate. Actul unilateral este supus comunicarii (i) daca el constituie, modifica sau
stinge un raport juridic si (ii) ori de cate ori informarea destinatarului este necesara potrivit
naturii actului. Actul unilateral va produce efecte din momentul ajungerii la destinatar,
indiferent daca acesta a luat sau nu cunostinta de efectul actului.
7

Actele unilaterale nesupuse comunicarii produc efecte juridice chiar daca nu sunt
comunicate destinatarului (recunoasterea de filiatie, testamentul, revocarea testamentului,
acceptarea si renuntarea la mostenire).
Promisiunea unilaterala
Conform art. 1327, promisiunea unilaterala facuta cu intentia de a se obliga
independent de acceptare il leaga numai pe autor.
Reprezinta un act unilateral generator de obligatii sau cu valoare de angajament
unilateral prin care autorul se obliga fata de un tert sa execute o anumita prestatie independent
de acceptarea din partea tertului. Ex.: angajamentul unilateral de a presta intretinere unei
persoane fata de care nu exista obligatia legala de intretinere sau de a suporta costul studiilor
unei persoane.
Angajamentul, pentru a produce efecte juridice, nu are nevoie de acceptarea din partea
destinatarului. Dar, odata inceputa executarea prestatiei, beneficiarul are un drept la actiune
impotriva promitentului daca ar intrerupe executarea.
Un refuz din partea beneficiarului are ca efect caducitatea actului juridic unilateral.
Promisiunea unilaterala poate fi retrasa pana la comunicare si poate fi revocata pana la
implinirea unui termen stipulat. In lipsa unui termen stipulat, se aplica un termen rezonabil.
Promisiunea unilaterala nu trebuie confundata cu promisiunea unilaterala de a
contracta (art. 1279).
Promisiunea publica de recompensa (art. 1328) presupune constituirea unui raport
juridic obligational in cadrul caruia se regasesc obligatia autorului actului de a plati o
recompensa (o suma de bani sau o alta prestatie) si dreptul beneficiarului la executarea acestei
prestatii. Din partea destinatarilor nedeterminati prin promisiune exista dreptul acestora la
recompensa precum si obligatia de a executa prestatia. Ambele obligatii (cea din sarcina
autorului si cea din sarcina destinatarilor nedeterminati) sunt obligatii de rezultat.
In art. 1329 sunt prevazute conditiile de revocare a recompensei poate fi revocata in
aceeasi forma in care a fost facuta publica sau intr-o forma echivalenta.

Faptul juridic licit

1. Gestiunea de afaceri
2. Plata nedatorata
3. Imbogatirea fara justa cauza
Gestiunea de afaceri este reglementata in art. 1330-1340 si este fapta voluntara si
unilaterala a unei persoane numita gerant (gestorul de afaceri) de a efectua acte materiale sau
juridice in interesul altei persoane numita gerat, fara sa existe vreo intelegere intre aceste
persoane sub forma mandatului.
Conditiile gestiunii intereselor altei persoane
Conditiile referitoare la obiectul gestiunii: acesta poate sa constea in acte materiale (o
reparatie facuta cu mijloace proprii asupra prorpietatii vecinului) sau in acte juridice (incheierea
unui contract pentru a efectua acele reparatii). Aceste acte juridice trebuie sa fie de
administrare raportat la intregul patrimoniu (cu titlu de exceptie sunt acceptate si acte de
dispozitie cu privire la un bun individual, dar care raman acte de administrare cu privire la
intregul patrimoniu al geratului).
Conditiile referitoare la oportunitatea gestiunii: conform art. 1330, gestiunea trebuie sa
fie oportuna, insemnand necesara sau utila, dupa imprejurari. Caracterul necesar, respectiv
utilitatea actelor savarsite, se apreciaza la momentul savarsirii actelor respective.
Atitudinea partilor fata de gestiune: geratul trebuie sa nu cunoasca gestiunea sau, daca
o cunoaste, sa nu fie in masura sa isi numeasca un mandatar ori sa se ingrijeasca el personal de
afacerile sale. Daca geratul cunoaste gestiunea si se opune efectuarii ei sau continuarii ei,
gerantul va raspunde pentru prejudiciile cauzate din continuarea gestiunii, chiar si pentru cea
mai mica culpa (raspundere delictuala).
Gerantul trebuie sa actioneze cu intentia de a gera interesele altuia. Este insa posibil ca
gerantul sa actioneze si pentru interesele sale, si pentru cele ale altuia (reparatia unui sant
comun intre vecini). Daca gerantul actioneaza fara sa stie in interesul altei persoane, rezulta
doua consecinte:
- Gerantul nu este tinut de obligatiile ce ii revin geratului.
- Dreptul la restituirea cheltuielilor subzista, dar se schimba temeiul juridic
imbogatirea fara justa cauza
In legatura cu capacitatea partilor, gerantul trebuie sa aiba capacitatea de a incheia acte
juridice, daca acestea fac obiectul gestiunii. Capacitatea geratului este indiferenta, probleme
aparand doar in cazul confirmarii gestiunii.

Efectele gestiunii
Obligatiile gerantului sunt:
- Obligatia de a-l instiinta pe gerat
- Obligatia de a continua gestiunea
- Obligatia de diligenta
- Obligatia de a da socoteala
Obligatia gerantului fata de tertii cu care a contractat: daca gerantul actioneaza in nume
propriu, este tinut fata de tertii cu care a contractat (gestiune fara reprezentare); daca fata de
terti actioneaza in numele geratului, gerantul nu este tinut fata de terti, cu o exceptie daca la
randul lui geratul este obligat fata de terti, cand gestiunea nu este necesara, nu este utila si nici
nu a fost ratificata (gestiunea cu reprezentare).
Conform art. 1340, odata ratificata gestiunea, ea produce retroactiv efectele
mandatului.
Obligatiile geratului:
- Obligatia de a rambursa cheltuielile necesare si utile
- Obligatiile fata de terti

Plata lucrului nedatorat este reglementata in art. 1341-1344 si consta in efectuarea

unei plati de catre un subiect de drept numit solves, plata care nu a fost facuta pentru a executa
obligatia altuia, plata efectuata pentru o datorie pe care solvesul nu o avea, fapt din care se
naste obligatia celui ce a primit plata, numit accipiens, de a restitui aceasta plata.
Conditiile platii nedatorate:
1. Prestatia sa fi fost facuta cu titlu de plata (cu intentia de a stinge o obligatie). Nu este
supus restituirii ceea ce s-a platit cu titlul de liberalitate sau gestiune de afaceri.
2. Datoria solvesului sa nu existe fata de accipiens. Conditia nu este indeplinita atunci
cand se executa o obligatie naturala.
3. Eroarea solvesului nu mai este prevazuta in mod expres, totusi ea este ceruta in
practica. Chiar si in temeiul vechiului cod civil, erau doua situatii de plata nedatorata
in care cerinta erorii nu era ceruta:
o Cand debitorul plateste pe creditorul sau si pierde chitanta liberatorie si,
pentru a evita o urmarire silita, mai plateste o data (a doua plata este
nedatorata si este supusa restituirii)
o Cand se cere restituirea platii facuta in temeiul unui contract nul absolut

10

Imbogatirea fara justa cauza este reglementata cu titlu de noutate si este faptul juridic
licit care determina cresterea patrimoniului unui subiect de drept si scaderea patrimoniului
altuia, miscari patrimoniale din care se naste in sarcina celui ce s-a imbogatit obligatia de
restituire catre cel al carui patrimoniu s-a diminuat.
Conditiile imbogatirii fara justa cauza
Exista conditii materiale si conditii juridice. Conditiile materiale sunt:
1. Patrimoniul unei persoane sa fi inregistrat o crestere a activului sau o scadere a
pasivului
2. Patrimoniul altei persoane sa fi inregistrat o scadere a activului sau o crestere a
pasivului
3. Scaderea si majorarea celor doua patrimonii sa aiba o cauza unica (actul de gestiune
facut fara intentia de a gera)
Conditiile juridice sunt:
1. Imbogatirea sa nu fi fost justificata dpdv juridic. Art. 1346 indica acele situatii in care
imbogatirea este justificata:
a. Din executarea unor obligatii valabile
b. Dintr-un act indeplinit de cel pagubit in interesul sau personal si exclusiv
2. Sa nu existe niciun alt mijloc juridic (nicio alta actiune) pentru recuperearea pierderii
patrimoniale (caracterul subsidiar al actiunii decurgand din imbogatirea fara justa
cauza)

11