Secțiunea a III-a: Rezoluțiunea şi rezilierea contractelor

§ 1. Rezoluțiunea contractelor

1. Noţiune. Temei juridic.

Noțiune. În ipoteza în care o parte a contractului sinalagmatic nu-şși execută obligaţia, cealaltă
parte poate opta între a invoca excepția de neexecutare a contractului, a cere executarea silită a
contractului cu despăgubiri şi a solicita rezoluțiunea contractului cu plata unor despăgubiri.
Rezolutiunea constă în desființarea retroactivă a unui contract sinalagmatic cu executare dintr-o
dată (uno ictu), ca urmare a neexecutării culpabile de către o parte contractantă a obligațiilor
asumate. Desfiintarea contractului are loc atât pentru viitor (ex nunc), cât şi pentru trecut (ex
tunc).
Temei juridic.
Plecând de la dispozitiile art. 1020 C. civ., ..condiția rezolutorie este subînțeleasă totdeauna în
contractele sinalagmatice, în caz când una dintre părți nu îndeplineşte angajamentul său", ar
rezulta că temeiul juridic constă într-o conditie rezolutorie tacită existentă în fiecare contract
sinalagmatic. Prin urmare, neîndeplinirea obligației contractuale ar însemna îndeplinirea
condiției rezolutorii tacite având drept efect desfiinţarea retroactivă a contractului. O astfel de
soluție este criticabilă:

- pe de o parte, executarea obligaţiei este un efect al con tractului şi nu o modalitate a

acestuia, precum condiţia, dacă rezoluțiunea se întemeiază pe o condiție rezo lutorie,
chiar tacità, ar trebui să opereze de drept, fără intervenţia instanţei. În schimb, potrivit art.
1021 C. civ., pentru rezoluțiunea contractului este necesară obţinerea unei hotărâri
judecătoreşti în acest sens.

Credem că întelesul art. 1020 C. civ. este că prestaţiile părților fiind reciproce, nu se poate
concepe ca una dintre părţi să îşi execute obligația, fără a primi în schimb contraprestațial
celeilalte părţi. Astfel, textul de lege condiționează executarea obligației unei părţi de executarea
prestatiei celeilalte părți. Din moment ce ne aflăm în prezența neîndeplinirii culpabile a obli
gaţiei, desfiinţarea contractului trebuie pronunţată de instanţă.

În realitate, temeiul juridic al rezoluţiunii îl constituie reciprocitatea și interdependența

obligatiilor în contractul sinalagmatic, imprejurarea că fiecare dintre obligatiile reciproce este
cauza juridică a celeilalte. Neîndeplinirea culpabilă a obligaţiei lipseşte de cauză obligația
reciprocă, cu consecinţa desfiinţării întregului contract.
2. Felurile rezoluțiunii contractului

Potrivit art. 1020-1021 C. civ., rezoluțiunea contractului este judiciară, adică trebuic pronunţată
de instanţă. Dar, din moment ce normele care reglementează rezoluțiunea au un caracter supletiv,
aceasta poate fi şi convențională, atunci când părţile stipulează în contract clauze exprese de
rezoluțiune, numite pacte comisorii.

Regula o constituie rezoluțiunea judiciară, iar excepţia rezoluțiunea convențională, astfel încât,
ori de câte ori nu este stipulat un pact comisoriu, rezoluțiunea este judiciară.

a) Rezoluțiunea judiciară

Noțiune. rezoluţiunea nu operează de drept, fiind necesar ca partea îndreptățită să se adreseze

instanţei de judecată cu o actiune în rezoluțiune. Rezoluțiunea contractului pentru neexecutarea
în întregime sau în parte a obligaţici asumate de către una dintre părți întemeindu-se pe ideea de
culpă, urmează să nu opereze de plin drept, ci se va pronunţa la cererea părții, de către instanţă,
care va aprecia condițiile şi importanţa neexecutării.
Rezoluțiunea judiciară nu poate fi solicitată în cazul convenţiilor ce cuprind o clauză de dezicere.
Aceasta are va loarea unei clauze rezolutorii și poate fi invocată de oricare dintre părți, pentru a
obţine desfiinţarea contractului. În acest caz, posibilitatea rezoluţiunii izvorăşte din dreptul astfel
convenit de către părți, și nu din neexecutarea de către una din ele a obligației asumate prin
contract.
Titulari. Acțiunea în rezoluțiunea contractului poate fi intentată numai de partea care a executat
sau care se declară gata să execute contractul. Creditorul are dreptul de opțiune între a cere
executarea obligaţiei sau rezoluțiunea contractului. De asemenea, pot cere rezoluțiunea şi
moştenitorii creditorului. În schimb. debitorul obligaţiei neexecutate nu poate cere rezoluțiunea,
deoarece şi-ar invoca propria culpă.
Condiții de admisibilitate.
Pentru admiterea acţiunii în rezoluţiune trebuie îndeplinite condițiile:

1) una dintre părți să nu-și fi executat obligațiile ce-i revin. Neexecutarea totală, determină
pronunţarea rezoluțiunii.
Neexecutarea parțială va determina rezoluţiunea doar dacă partea din obligația neexecutată este
considerată esenţială pentru încheierea contractului. Având în vedere caracterul facultativ al
rezoluţiunii judiciare, în cazul neexecutării parţiale a obligaţiei, judecătorul este liber să
aprecieze în ce măsură această neexecutare poate sau nu justifica desfiinţarea. contractului.

2) neexecutarea să se datoreze culpei părţii care nu şi a îndeplinit obligatia. Dacă neexecutarea s-

a datorat unui caz fortuit, independent de voinţa părții, nu se pune problema rezoluţiunii, ci aceea
a riscului contractual.
3) debitorul delegației neexecutate să fi fost pus în întârziere.
Punerea în întârziere este necesară pentru a se putea dovedi refuzul de executare a obligaţiilor de
către cealaltă parte contractantă.
În contractele civile, debitorul nu este de drept pus în întârziere prin simplul fapt al neexecutării
sau prin împlinirea termenului de scadenţă a datoriei. Situația diferă în contractele comerciale în
care debitorul este de drept pus în întârziere din ziua în care obligația devine exigibilă (art. 43 C.
com.). În acest caz, pentru rezoluțiunea contractului nu este necesară punerea în întârziere a
debitorului;

4) este necesară sesizarea instanței. Dacă sunt îndepli nite condițiile, instanţa de judecată poate să
pronunțe rezolu țiunea contractului. Astfel, potrivit art. 1021 C. civ. teza finală, desfiintarea
trebuie să se ceară înaintea justiției, care, după circumstanțe, poate acorda un termen părții
acționate".

Aşa cum rezultă din textul legal, rezoluţiunea judiciară este facultativă atât pentru partea care are
dreptul să o ceară, cât şi pentru instanţa de judecată. partea îndreptățită poate să renunţe la
dreptul de a cere rezoluţiunea și să solicite executarea contractului. Potrivit art. 1021 teza a II-a
C. civ., ..partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe
cealaltă parte a executa convenția, când este posibil, sau să ii ceară desfiintarea, cu daune
interes". Textul legal nu instituie o ordine în exercitarea celor două variante și nu trebuie
interpretat în sensul că îl obligă pe creditor să ceară mai întâi executarea silită, iar dacă aceasta
nu mai este posibilă să ceară rezoluţiunea.

Totodată, partea în culpă, pentru a evita rezoluțiunea, are posibilitatea de a-şi executa obligațiile
în cursul procesului.
De asemenea, instanţa judecătorească are posibilitatea să aprecieze, după circumstante, dacă este
necesară sau nu rezoluţiunea contractului Totodată, poate să acorde debitorului care nu şi-a
executat obligaţiile un termen de grație pentru aducerea lor la îndeplinire, iar in caz de
neexecutare parţială, poate decide că nu e necesară rezoluţiunea contractului, obligând pe debitor
la executare intr-un anumit termen.

b) Rezoluțiunea convențională

Noţiune. Deşi rezoluțiunea este în principiu judiciară, părţile pot să prevadă în contract
rezoluțiunea sa convenţională. In acest caz rezoluţiunea operează de drept, fără intervenţia
instanţei. Astfel, se limitează sau chiar se înlătură rolul instanţei de judecată în promovarea
rezoluțiunii, deoarece părțile stipulează rezoluţiunea contratului de plin drept ca efect al
neexecutării obligaţiilor de către una din ele.
Dispozițiile art. 1020-1021 C. civ.. neavând caracter imperativ, părțile pot stipula în contract o
clauză rezolutorie convenţională, care să le înlăture aplicarea. Se poate spune că părțile
înlocuiesc rezoluţiunea judiciară cu o rezoluţiune convenţională.

Noţiunea de pacte comisorii. Clauzele prin care se prevede posibilitatea rezoluțiunii

convenționale a contractului poartă denumirea de pacte comisorii. Cu toate acestea, rezoluţiunea
convenţională este posibilă numai atunci când clauza înscrisă în contract atestă expres intenția
părţilor de a desfiinţa contractul dacă una dintre ele nu-şi îndeplineşte angajamentul luat.

Pactele comisorii sunt clauze exprese prin care părțile prevăd rezoluțiunea de plin drept a
contratului în cazul neexecutării obligatiilor de către una din ele. În legătură cu aceste pacte
comisorii s-a pus problema dacă, odată stipulate, mai permit creditorului să opteze între
rezoluţiune şi executarea obligației. Credem că acest drept de opțiune se menţine, pactul fiind
stipulat în favoarea credi torului.

Categorii de pacte comisorii. În funcție de intensi tatea efectelor pe care le produc, pactele
comisorii sunt de patru grade.
a) Pactul comisoriu de gradul I, cuprinde clauza conform căruia ,,în caz de neexecutare
obligațiilor de către una dintre părți, contractul se desfiinţează".
Clauza este inutilă, deoarece reproduce întocmai prevederile art. 1020 C. civ. Astfel rezoluțiunea
rămâne judiciară, cu posibilitate de apreciere a instanţei și de acordare a unui termen de grafie.

b) Pactul comisoriu de gradul II cuprinde clauza potrivit căruia în cazul în care o parte nu-şi
execută obli gațiile, cealaltă este îndreptățită să considere contractul ca desfiinţat.

Rezoluţiunea va opera pe baza declarației unilaterale de rezoluțiune a părții îndreptătite, dar este
necesară punerea în întârziere a debitorului.

Instanța nu poate acorda un termen de grație, dar poate totuși aprecia asupra oportunității
rezoluțiunii. Astfel, rezoluţiunea nu operează dacă obligatia, deşi nu a fost executată la termen, a
fost totuşi îndeplinită de către debitor înainte de declaraţia de rezoluțiune.
c) Pactul comisoriu de gradul III cuprinde clauza, conform căreia dacă una dintre părți nu-şi
execută obligaţiile, contractul se consideră rezolvit de plin drept.
Instanţa de judecată sesizată nu este competentă să acorde termen de grație şi nici să se pronunțe
asupra oportunității rezoluțiunii. Ea verifică doar dacă obligația s-a executat anterior punerii
debitorului în întârziere şi dacă nu a fost executată, constată rezoluţiunea de drept a convenției.
Rezoluţiunea contractului operează de plin drept, însă este necesar ca partea care nu şși-a
îndeplinit obligația să fie pusă în întârziere. Astfel, rezoluţiunea nu operează dacă debitorul şi-a
executat obligația, după împlinirea termenului, dar anterior punerii lui întârziere.
d) Pactul comisoriu de gradul IV cuprinde clauza conform căreia, în cazul în care una dintre părți
nu-şi execută obligația, contractul se consideră desfiintat de plin drept, fără a fi necesară punerea
în întârziere sau o altă formalitate prealabilă.

Neexecutarea la termen a obligaţiei are ca efect rezolutiunea de drept a contractului, fără a fi

necesară punerea în întârziere sau sesizarea instanţei. Dacă totuşi instanţa este sesizată de una
dintre părți, aceasta nu are altă posibilitate decât să constate desfiinţarea de drept a contractului.
Precizări. În legătură cu pactele comisorii se impun o serie de precizări.în cazul pactului
comisoriu de gradul I, rezoluțiunea contractului este judiciară, deci trebuie pronunţată de instanţa
de judecată în condițiile art. 1020-1021 C.civ. În celelalte cazuri, rezoluțiunea este
convenţională.singurul îndreptățit să invoce rezoluţiunea contractului este creditorul care şi-a
executat sau este gata să-şi execute obligatia. Totuşi, el poate opta între rezolu tiunea
contractului în temeiul pactelor comisorii şi obligarea debitorului la executare. În schimb,
debitorul care nu şi-a executat obligația nu are dreptul de a se prevala de pactul comisoriu şi de a
pretinde rezolu țiunea contractului 80

pactele comisorii de gradul II, III şi IV nu mai fac necesară intervenţia instanţei. Dacă totuşi este
sesizată, instanţa se va limita la a face verificările pe care pactele comisorii le permit.

3. Efectele rezoluțiunii contractului

Indiferent de natura ei, judiciară sau convențională, rezoluțiunea operează retroactiv, adică
contractul se desfiin tează atât pentru viitor (ex nunc), cât şi pentru trecut (ex tunc)
considerându-se că părțile nu l-au încheiat niciodată. Efectele rezoluţiunii se produc atât între
părțile contractante, cât şi faţă de terţi.

Efectele faţă de părți.

Distingem după cum părțile şi-au executat total sau parţial obligaţiile. Astfel: dacă părțile nu şi-
au executat obligatiile, ca efect al rezoluțiunii, contractul nu mai poate fi executat, considerându-
se că nu a fost încheiat. în ipoteza în care o parte şi-a executat obligația, ca efect al rezoluțiunii,
contractul se desfiinţează iar părțile sunt repuse în situaţia anterioară, restituindu-şi una alteia tot
ce şi-au prestat. De la regula repunerii în situația anterioară (restitutio in integrum) există şi
excepții. când, prestațiile executate în temeiul contractului rezolvit nu sunt supuse restituirii.
Astfel, fructele culese de dobânditor nu se restituie, deoarece i s-a predat folosinţa tocmai pentru
a culege fructele.
partea care şi-a executat sau a fost gata să-şi execute obligaţiile este îndreptățită să obțină
despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului generat de neexecutarea părţii in culpă. Daunele-
interese pot fi evaluate anticipat printr-o clauză penală sau, în lipsa acesteia, se vor stabili, la
cerere, de către instanţa de judecată.
Efectele față de terți.
Conform principiului resoluto jure dautis resolvitur jus accipientis, rezoluțiunea contratului
initial duce la desfiinţarea celor ulterior încheiate. Astfel, rezo luțiunea contractului inițial atrage
şi desfiinţarea contractului subsecvent încheiat de o parte cu o terţă persoană.

De la regula potrivit căreia rezoluțiunea contratului iniţial atrage desfiinţarea contractelor

subsecvente, există şi excepţii.
În cazul bunurilor mobile, rezoluțiunea nu produce efecte asupra subdobânditorului de bună-
credinţă, care poate invoca art. 1909 alin. 1 C. civ., conform căruia ..posesia de bună-credință a
unui bun mobil valorează titlu de proprietate".
Dacă bunul este un imobil, terțul poate invoca excepţia dobândirii lui prin uzucapiune. De
asemenea, potrivit art. 1368 C.civ., rezoluţiunea nu produce efecte față de terțul dobânditor al
imobilului în cadrul procedurii executării silite, ca urmare a adjudecării definitive.
Totodată, rezoluțiunea nu produce efecte asupra actelor de administrare încheiate de o parte cu
terte persoane, acte ce vor fi menţinute.

§ 2. Rezilierea contractelor

1. Noţiune.

Rezilierea reprezintă desfacerea pentru viitor (ex nunc) a contractului sinalagmatic cu executare
succesivă, ca urmare a neexecutării culpabile a obligației de către una dintre părți.

Rezilierea intervine în cazul neexecutării unor contracte sinalagmatice cu executare succesivă şi

face să înceteze efectele contractului numai pentru viitor, läsând neatinse pres taţiile succesive
efectuate anterior. Spre exemplu, în contractual de închiriere, contract cu executare succesivă,
dacă o parte nu şi execută obligaţiile, cealaltă parte este îndreptățită să ceară rezilierea
contractului. Contratul încetează pentru viitor, fără a avea vreo influenţă asupra prestațiilor
executate până în acel moment (chiria plătită).

2. Efecte juridice

Efectul principal, comun rezoluțiunii şi rezilierii este acela al desfiinţării contratului ca o

consecinţă a neexecutării cu vinovăție a obligaţiilor de către una dintre părţi. În schimb, data la
care se produce desfiinţarea diferă:

• rezoluţiunea desfiinţează contractul retroactiv (ex tunc) din chiar momentul încheierii lui,
• rezilierea lasă neatinse prestațiile executate anterior, desfiinţând contractul numai pentru viitor
(ex tunc). Astfel, existä situații când, pentru anumite rațiuni, efectele produse până la desființarea
contratului sunt menţinute, deoarece prestațiile executate sunt imposibil de restituit. Spre
exemplu, în contractul de locaţiune, chiar dacă locatorul ar putea să restituie chiria plătită până la
desființarea contractului, locatarul se află în imposibilitate obiectivă de restituire a folosinţei
bunului închiriat.

LEGIS

Secțiunea a 5-a
Rezoluțiunea
§1. Temeiurile rezoluțiunii pentru neexecutare

Articolul 915. Rezoluțiunea pentru neexecutare

Rezoluțiunea pentru neexecutare are loc cînd se întemeiază pe dispozițiile art. 916, 917,
918 sau 919, precum și cînd se întemeiază pe un alt caz de neexecutare a obligației contractuale
pentru care legea sau contractul acordă creditorului dreptul la rezoluțiune.

Articolul 916. Rezoluțiunea pentru neexecutare esențială

(1) Creditorul are dreptul la rezoluțiune dacă neexecutarea de către debitor a obligației
contractuale este esențială.
(2) Neexecutarea obligației contractuale este esențială în unul dintre următoarele cazuri:
a) ea privează în mod substanțial creditorul de ceea ce se putea aștepta în baza
contractului, în raport cu întregul raport contractual sau tranșa supusă rezoluțiunii, cu excepția
cazului în care la momentul încheierii contractului debitorul nu a prevăzut și nici nu putea să
prevadă în mod rezonabil acel rezultat;
b) executarea întocmai a obligației ține de esența contractului;
c) ea este intenționată sau din culpă gravă;
 d) dă creditorului motiv să creadă că nu poate conta pe executarea din partea debitorului
în viitor.

Articolul 917. Rezoluțiunea după acordarea termenului suplimentar

pentru executare
(1) Creditorul are dreptul la rezoluțiune în caz de neexecutare a obligației contractuale
dacă i-a acordat debitorului, prin notificare, un termen suplimentar rezonabil pentru executare,
iar debitorul nu a executat în acest termen.
(2) Dacă termenul acordat este nerezonabil de scurt sau nu s-a fixat niciun termen,
creditorul poate rezolvi doar după expirarea unui termen rezonabil din data cînd notificarea
produce efecte.
(3) Dreptul la rezoluțiune pe temeiul dispozițiilor prezentului articol nu apare dacă
neexecutarea este minoră.

Articolul 918. Rezoluțiunea pentru neexecutare anticipate

Creditorul are dreptul la rezoluțiune înainte de scadența obligației contractuale dacă
debitorul a declarat că nu va executa obligația sau pe altă cale este clar că nu o va executa, cu
condiția, în toate cazurile, că neexecutarea ar fi fost esențială.

Articolul 919. Rezoluțiunea pentru lipsa asigurărilor adecvate ale

executării
Creditorul care crede în mod rezonabil că va avea loc o neexecutare esențială a obligației
contractuale are dreptul la rezoluțiune dacă cere de la debitor, prin notificare, asigurări adecvate
ale executării corespunzătoare și asemenea asigurări nu îi sînt oferite într-un termen rezonabil.
§2. Domeniul de aplicare, exercitarea și decăderea 
din dreptul la rezoluțiune

Articolul 920. Domeniul de aplicare al dreptului la rezoluțiune

(1) În cazul în care obligațiile debitorului rezultate din contract nu sînt divizibile,
creditorul are dreptul la rezoluțiunea contractului doar în întregime (rezoluțiune totală).
(2) În cazul în care obligațiile debitorului rezultate din contract trebuie executate în tranșe
separate sau sînt divizibile în alt mod, atunci:
a) dacă există un temei de rezoluțiune pentru neexecutare în privința unei tranșe căreia îi
poate fi atribuită o contraprestație, creditorul are dreptul la rezoluțiunea contractului în privința
acelei tranșe (rezoluțiune parțială);
b) creditorul are dreptul la rezoluțiunea contractului în întregime doar dacă creditorul nu
are în mod rezonabil interes să accepte executarea celorlalte tranșe sau dacă temeiul de
rezoluțiune se referă la raportul contractual în întregime (rezoluțiune totală).
(3) În cazul locațiunii, antreprizei, prestării serviciilor și altor raporturi contractuale, dacă
se execută în tranșe separate sau sînt divizibile în alt mod, rezoluțiunea se aplică doar în raport
cu tranșele viitoare, cu excepția cazului în care creditorul, prin declarația de rezoluțiune, a extins-
o și la anumite sau toate tranșele anterioare în condițiile alin. (2) lit. b).

Articolul 921. Declarația de rezoluțiune

(1) Dreptul la rezoluțiune se exercită de către partea îndreptățită prin declarație scrisă
notificată celeilalte părți contractante.
(2) Partea îndreptățită, dacă invocă un interes justificat, poate, în locul rezoluțiunii
conform alin. (1), să ceară instanței de judecată să declare rezoluțiunea prin hotărîre
judecătorească. În condițiile Codului de procedură civilă, partea îndreptățită poate modifica
acțiunea în declarare a rezoluțiunii într-o acțiune în executare silită a obligației contractuale și
invers.
(3) În cazul în care notificarea făcută conform art. 917 prevede rezoluțiunea de plin drept
dacă debitorul nu execută în termenul suplimentar acordat prin notificare, rezoluțiunea operează,
fără vreo altă declarație, la expirarea respectivului termen sau a unei perioade rezonabile după
notificare (care trebuie să fie mai lungă decît termenul acordat prin notificare).

Articolul 922. Decăderea din dreptul la rezoluțiune

(1) Dacă executarea s-a oferit cu întîrziere sau executarea efectuată nu corespunde în alt
mod contractului, creditorul este decăzut din dreptul la rezoluțiune pentru acea neexecutare în
cazul în care declarația de rezoluțiune nu este notificată într-o perioadă rezonabilă.
(2) În cazul în care creditorul a acordat debitorului un termen pentru remedierea
neexecutării conform art. 909, perioada menționată la alin. (1) din prezentul articol curge de la
expirarea termenului acordat. În alte cazuri, perioada curge din momentul în care creditorul a
cunoscut sau trebuia să cunoască despre ofertă sau despre neconformitate.
(3) Creditorul este decăzut din dreptul la rezoluțiune în temeiul art. 917, 918 sau 919 în
cazul în care creditorul nu notifică declarația de rezoluțiune într-o perioadă rezonabilă după
apariția acestui drept.

Articolul 923. Rezoluțiunea în cazul pluralității de părți

(1) Dacă într-un contract de o parte sau, după caz, de cealaltă parte există mai multe
persoane, dreptul la rezoluțiune poate fi exercitat doar de către toate persoanele de o parte sau,
după caz, doar față de toate persoanele de cealaltă parte.
(2) Dacă dreptul la rezoluțiune se stinge pentru una dintre persoanele îndreptățite dintr-o
parte, el se stinge și pentru celelalte persoane îndreptățite din acea parte.

Articolul 924. Clauza de dezicere

În cazul în care dreptul la rezoluțiune este stipulat în contract cu condiția de a se efectua o
anumită prestație (clauză de dezicere), declarația de rezoluțiune nu produce efecte dacă prestația
nu a fost efectuată pînă la notificarea declarației de rezoluțiune sau concomitent cu ea, iar
cealaltă parte, din acest motiv, a respins neîntîrziat declarația. Cu toate acestea, declarația
produce efecte dacă, după respingerea ei, prestația este efectuată neîntîrziat.
§3. Efectele rezoluțiunii

Articolul 925. Efectul asupra obligațiilor rezultate din contract

(1) Prin efectul rezoluțiunii se sting obligațiile nestinse rezultate din contract sau partea
relevantă a acestor obligații.
(2) Cu toate acestea, rezoluțiunea nu afectează stipulațiile contractului privitoare la
soluționarea litigiilor sau alte clauze care sînt destinate aplicării chiar și după rezoluțiune.
(3) Creditorul care declară rezoluțiunea păstrează dreptul la despăgubirile sau penalitățile
acumulate la data rezoluțiunii și, suplimentar, are aceleași drepturi la despăgubiri sau penalități
pe care le-ar fi avut dacă obligațiile stinse prin efectul rezoluțiunii ar fi fost neexecutate. În
privința acestor obligații stinse nu se va considera că creditorul a cauzat sau a contribuit la
prejudiciu doar pe motiv că a exercitat dreptul la rezoluțiune. 
§4. Restituirea prestațiilor

Articolul 926. Restituirea prestațiilor obținute prin executare

(1) Prin efectul rezoluțiunii o parte contractantă (beneficiarul) care a primit vreo prestație
prin executarea obligațiilor de către cealaltă parte contractantă în temeiul contractului supus
rezoluțiunii sau al tranșei contractului supusă rezoluțiunii este obligată să i-o restituie. În cazul în
care ambelor părți contractante le revin obligații de restituire, obligațiile sînt corelative.
(2) Dacă prestația a constat în plata unei sume de bani, suma primită trebuie restituită.
(3) În măsura în care prestația (nefiind pecuniară) este transferabilă, ea trebuie restituită
prin transfer.
(4) Dacă transferul ar putea cauza efort sau cheltuieli disproporționate, prestația poate fi
restituită prin plata valorii sale conform art. 930.
(5) În măsura în care prestația nu este transferabilă, ea trebuie restituită prin plata valorii
sale conform art. 930.
(6) Obligația de restituire a unei prestații se extinde asupra oricăror fructe generate de
prestație.

Articolul 927. Efectul rezoluțiunii asupra drepturilor transmise

(1) Dreptul real, dreptul de creanță și dreptul asupra obiectului de proprietate intelectuală
transmise în temeiul contractului nu se restituie de plin drept prin efectul rezoluțiunii acestuia.
Restituirea are loc prin transmiterea dreptului de către partea contractantă obligată în folosul
celeilalte părți contractante în condițiile art. 510. Cu toate acestea, dacă, conform condițiilor
contractului, dreptul de proprietate asupra bunului mobil a trecut la partea contractantă
dobînditoare înainte de a primi bunul în posesie, iar bunul mobil încă se află în posesia părții
contractante transmițătoare care are dreptul de a suspenda predarea bunului conform art. 914,
atunci rezoluțiunea contractului, pe durata exercitării dreptului de suspendare a executării,
desființează în mod retroactiv dreptul părții contractante dobînditoare.
(2) În cazul în care partea contractantă căreia i s-a transmis un drept prin înregistrare într-
un registru de publicitate nu execută obligația de a restitui dreptul, cealaltă parte contractantă
poate cere instanței de judecată, pe calea acțiunii în efectuarea înregistrării, să pronunțe o
hotărîre care să țină loc de consimțămînt al părții contractante care refuză restituirea.

Articolul 928.  Efectul rezoluțiunii asupra drepturilor reale limitate

constituite
(1) Dreptul real limitat constituit în temeiul contractului se stinge prin efectul rezoluțiunii
sale.
(2) În cazul în care partea contractantă căreia i s-a constituit un drept real limitat prin
înregistrare într-un registru de publicitate nu își dă consimțămîntul la radierea sa, cealaltă parte
contractantă poate cere instanței de judecată, pe calea acțiunii în rectificare, să pronunțe o
hotărîre care să țină loc de consimțămînt al părții contractante care refuză radierea.

Articolul 929. Excluderea restituirii

(1) Obligația de a restitui în temeiul dispozițiilor art. 926 nu apare în măsura în care
executării conforme de către una dintre părțile contractante îi corespunde executarea conformă
de către cealaltă parte contractantă.
(2) Partea contractantă care declară rezoluțiunea poate considera ca fiind neconforme
tranșele prestate dacă prestațiile primite de către ea nu au valoare sau au o valoare esențial redusă
din cauza neexecutării săvîrșite de către cealaltă parte contractantă.
(3) Obligația de restituire în temeiul prezentei secțiuni nu apare în cazul în care contractul
era gratuit.

Articolul 930. Plata valorii prestației

(1) Debitorul obligației de restituire este ținut
a) să plătească (la momentul executării) valoarea prestației care nu este transferabilă sau
care încetează să fie transferabilă înainte de apariția obligației de restituire; și
 b) să plătească recompensă pentru reducerea valorii prestației supuse restituirii ca urmare
a înrăutățirii stării prestației între momentul executării și momentul cînd a apărut obligația de
restituire.
(2) Dacă prestația avea un preț contractual, valoarea prestației va fi egală cu partea din
acel preț proporțională valorii prestației reale primite raportată la valoarea prestației promise.
Dacă nu s-a convenit asupra unui preț, valoarea prestației este egală cu suma de bani la care s-ar
fi înțeles în mod legal un executant al prestației și un beneficiar al prestației care au voința și
capacitatea de a realiza operațiunea, avînd totodată cunoștință de neconformitățile reale ale
prestației (dacă existau).
(3) Obligația beneficiarului de a plăti valoarea prestației este redusă în măsura în care, din
cauza neexecutării obligației datorate lui de către cealaltă parte contractantă:
a) prestația nu poate fi restituită într-o stare substanțial identică cu starea în care ea a fost
primită; sau
b) beneficiarul este silit, fără despăgubire, să dispună de prestație ori să suporte o
cheltuială sau o altă daună pentru a păstra prestația.
(4) Obligația beneficiarului de a plăti valoarea prestației este, de asemenea, redusă în
măsura în care, ca urmare a comportamentului său fondat pe încrederea rezonabilă, chiar eronată,
că nu exista neconformitate, prestația nu poate fi restituită în aceeași stare în care a fost primită.

Articolul 931. Folosința și îmbunătățirile

(1) Beneficiarul este obligat să plătească o sumă rezonabilă pentru folosința de care a
beneficiat în urma prestației, cu excepția sumei pe care trebuie să o plătească conform art. 930
alin.
(1) în raport cu respectiva folosință.
(2) Beneficiarul care a adus îmbunătățiri prestației pe care trebuie să o restituie conform
prezentei secțiuni are dreptul la plata valorii îmbunătățirilor dacă cealaltă parte contractantă se va
bucura necondiționat de această valoare la exploatarea prestației restituite, cu excepția cazului în
care:
a) beneficiarului îi era interzis să efectueze îmbunătățirea; sau
b) beneficiarul a făcut îmbunătățirea cînd cunoștea sau putea să cunoască că prestația
urmează a fi restituită

Articolul 932. Răspunderea după apariția obligației de restituire

(1) Beneficiarul este obligat:
a) să plătească (la momentul executării) valoarea prestației care încetează a fi
transferabilă după apariția obligației de a o restitui; și
b) să plătească recompensă pentru reducerea valorii prestației supuse restituirii ca urmare
a
înrăutățirii stării prestației după apariția obligației de a o restitui.
(2) Dacă prestația este înstrăinată după apariția obligației de restituire, valoarea care
urmează a fi plătită este egală cu veniturile rezultate din înstrăinare, dacă ele sînt mai mari.
(3) Dreptul la alte despăgubiri rezultate din neexecutarea obligației de restituire a
prestației rămîne neafectat.

Articolul 1084. Rezoluțiunea
(1) Un contract nu poate fi rezolvit decît în temeiurile prevăzute de lege sau prin
acordul părților.
(2) Una sau ambele părți își pot rezerva în mod expres prin contract dreptul la
rezoluțiune pentru neexecutarea obligațiilor, pentru alte motive sau fără motiv.
 (3) Contractul prin care părțile provoacă rezoluțiunea (contract de rezoluțiune)
trebuie să fie încheiat în forma cerută de lege pentru contractul supus rezoluțiunii.
(4) Rezoluțiunea se aplică tuturor tipurilor de contracte, indiferent de modul de
executare ori durata în timp.

Articolul 1085. Rezoluțiunea fără motive

Dacă, în cazul unui contract care se execută prin prestații continue sau periodice,
condițiile contractului nu prevăd momentul cînd va înceta sau prevăd că el este pe
termen nedeterminat, oricare parte are dreptul la rezoluțiune prin preaviz cu termen
rezonabil. Se prezumă rezonabilă durata intervalului dintre prestații sau, dacă este mai
lung, dintre contraprestații.