EFECTELE CONTRACTULUI

Tema 4: EFECTELE CONTRACTULUI

1. Enunţarea principiilor care stau la baza efectelor contractelor;

2. Principiul forţei obligatorii a contractului;
3. Efectele specifice ale contractelor sinalagmatice;
4. Efectele contractului faţă de terţi.
1. Enunţarea principiilor care stau la baza efectelor contractului

Încheierea contractului este necesară de a produce efecte juridice adic ă de a da

naşte, modifica sau stinge raporturi juridice obligaţionale.

Efectele contractelor reprezintă acele consecinţe juridice pe care le va produce

contractul faţă de părţi sau faţă de alte persoane în condiţiile legii. Aceste efecte
sunt guvernate de 2 principii:

a. Principiul forţei obligatorii care guvernează efectele contractelor între părţi;

b. Principiul relativităţii efectelor contractului care produc efecte şi pentru

terţele persoane care nu au participat la încheierea contractului.

2. Principiul forţei obligatorii a contractului

Reprezintă faptul că contractele care sunt încheiate în mod legal, produc efecte
şi au putere de lege între părţile contractante (art. 668, Cod Civil).

Baza acestui principiu este teoria autonomiei de voinţă sau libertatea

contractuală care presupune că contractul încheiat are for ţă obligatorie între
părţi şi se impune cu aceeaşi forţă şi instanţei de judecată.

Cei care şi-au manifestat acordul de voinţă trebuie să-şi respecte cuvîntul.

Efectele forţei obligatorii a contractului:

a) Părţile contractante trebuie să execute întocmai toate presta ţiile asumate
prin contract. Executarea acestor prestaţii trebuie să aibă loc în termenul şi
condiţiile stabilite, creditorul avînd la îndemînă toate mijloacele juridice oferite
de lege pentru a obţine executarea în natură a prestaţiilor de la debitor. Dac ă
executarea nu este posibilă în natură atunci obligaţia debitorului se va
transforma în daune interese, reieşind răspunderea contractual ă a acestuia.

b) Contractul nu poate să fie revocat prin voinţa unei singure p ăr ţi . Datorită

faptului că reprezintă acordul a cel puţin 2 manifestări de voinţă, el trebuie s ă fie
desfăcut la fel. Aici revocarea nu poate fi unilaterală cu excep ţiile prev ăzute de
lege. Aceasta va reprezenta o asimetrie în contract. Oricum, este posibil ca
contractul să fie revocat de către una din părţi, însă aici trebuie să vedem dac ă
acestea sunt încheiate cu durată determinată sau nu:

§ Contractul cu perioadă determinată – aici revocarea nu este posibilă se fie

realizată unilateral. În unele cazuri prevăzute de lege, există posibilitatea ca s ă
înceteze viaţa contractului prin voinţa uneia dintre părţi. Exemplu: contractul de
transport de persoane; contractul de locaţiune.
§ Contractele cu perioadă nedeterminată – pot fi revocate de o singură parte,
indicîndu-se în contract dreptul de a-l revoca sau rezilia.

Există situaţii cînd dacă una dintre părţi este incapabilă sau decedează, atunci
contractul va înceta în mod forţat.

c) Contractul trebuie să fie executat cu bună – credinţă. Aici există 2 obligaţii:

§ Obligaţia de loialitate, presupune obligaţia părţilor de a se informa reciproc pe

durata executării contractului. Ea impune părţilor obligaţia de a nu face nimic
prin care una dintre părţi ar pune piedici alteia în executarea presta ţiilor;

§ Obligaţia de cooperare. Aici părţile trebuie să faciliteze executarea obligaţiilor

contractuale pentru a asigura echilibrul prestaţiilor. Ele trebuie s ă se comporte
în aşa fel încît obţinerea rezultatului dorit să nu necesite cheltuieli excesive.

§ Forţa obligatorie a contractului în raport cu instanţa de judecat ă. Aceasta se

impune nu numai părţilor dar şi instanţei judecătoreşti. Singurul lucru pe care-l
poate face judecătorul este acordarea pentru debitor, a unor termene de gra ţie
cu obligaţia să arate motivele pentru care se încuviinţează aceste termene, adic ă
debitorul va trebui să argumenteze necesitatea acestora. Prin termen de gra ţie
înţelegem termenul acordat din partea instanţei debitorului, pentru ca acesta s ă
evite rezoluţiunea contractului.

2.1 Interpretarea contractului

Reprezintă operaţiunea juridică prin care părţile stabilesc sau clarific ă con ţinutul
contactului, clauzele, în scopul de a stabili drepturile şi obliga ţiile p ăr ţilor în
situaţiile în care între acestea există neînţelegere. Această opera ţiune nu va fi
necesară dacă manifestarea de voinţă este una clară.

În cazul în care nu se vor clarifica lucrurile se va trece la interpretarea

contractului conform regulilor stabilite de codul civil:

§ Interpretarea contractului se face ţinînd cont de principiul bunei credinţe şi de

intenţia comună a părţilor.

§ Clauzele contractului se interpretează coordonat, adică ele nu trebuie

desprinse de contract deoarece formează un tot întreg.

În situaţia cînd apar neînţelegeri între părţi sau cînd clauzele sunt confuze se vor
folosi următoarele reguli:

§ Cînd o clauză are 2 sau mai multe sensuri se alege sensul în care aceasta va
produce efecte juridice;

§ Termenii cu mai multe sensuri se folosesc în sensul în care corespund naturii

contractului;

§ Clauzele asupra cărora există îndoieli se vor interpreta conform locului

încheierii contractului;

§ Cînd există îndoială, clauzele se interpretează în favoarea debitorului;

§ Dacă în contract este prezentat un exemplu pentru a facilita în ţelegerea unor

clauze, întinderea obligaţiilor nu se vor limita la exemplul dat. Oricît de generali
ar fi termenii folosiţi în contract, clauzele contractului se vor referi numai la
prestaţiile la care s-au obligat părţile.

§ Contractul va produce efecte care au fost stipulate expres de p ăr ţi, dar şi

efecte, care, conform naturii contractului, rezultă din lege, uzan ţe sau din
principiul echităţii.

§ Contractul va produce efecte faţă de părţi care au fost stipulate expres şi pe

lîngă aceasta părţile se obligă la tot ceea ce rezultă din natura contractului în
conformitate cu legea, uzanţele sau principiul echităţii.

2.2 Impreviziunea în contract

În cazul contractelor cu executare succesivă ar putea apărea o neîn ţelegere între

prestaţiile părţilor contractului datorită unor factori economici:

§ Inflaţia;

§ Deflaţia.

Aici este vorba despre impreviziunea în contract, care la rîndul s ău este paguba
pe care o suferă una dintre părţile contractului din cauza dezechilibrului valorii
contraprestaţiilor care intervin în cursul executării contractului determinat de
fluctuaţiile monetare care constau cel mai des în inflaţii galopante. În situa ţia
dată, părţile pot cere reechilibrarea prestaţiilor, modificînd condiţiile contractului,
această procedură fiind realizată de instanţa de judecată.

3. Efectele specifice a contractelor sinalagmatice

Contractele sinalagmatice au caracter reciproc, adică obliga ţiile revin ambelor

părţi, fiecare avînd calitatea de debitor şi creditor. Aceste obliga ţii sunt legate
între ele şi nu pot fi concepute una fără alta. Acest principiu, produce
următoarele efecte juridice în cazul în care una din părţi nu-şi execut ă presta ţia:

§ Obligaţiile reciproce trebuie executate simultan, excepţie sunt contractele

care pot fi executate altfel. În aceste condiţii oricare din p ăr ţile contractului dat
poate refuza executarea prestaţiilor dacă cealaltă parte nu-şi onoreaz ă propriile
obligaţii.

§ Dacă o parte vinovată nu-şi execută obligaţiile, cealaltă parte cere

rezoluţiunea[1] contractului.

§ Dacă una din părţi nu poate să-şi exercite prestaţiile contractuale din cauza
unor evenimente ce nu ţin de ea, atunci cealaltă parte este liberat ă de presta ţiile
sale.

3.1 Excepţia de neexecutarea a contractului

Excepţie de neexecutare – mijloace juridice de apărare care se află la dispoziţia
uneia dintre părţile contractului sinalagmatic, atunci cînd una dintre p ăr ţi îi
pretinde ca acesta să-şi execute obligaţiile ce-i revin, însă el singur nu-şi execut ă
propriile obligaţii.

În situaţia contractelor sinalagmatice, dacă una dintre părţi refuză executarea

obligaţiilor sale, atunci cealaltă parte poate să refuze. Exemplu: vînzătorul poate
să refuze predarea bunului pînă cînd cumpărătorul nu plăteşte .
Condiţiile excepţiei
§ Obligaţiile reciproce a părţilor să iasă din acelaşi contract. Pe lîng ă calitatea de
debitor şi creditor ale raporturilor diferite, mai este necesară şi intervenirea unei
părţi pentru înaintarea excepţiei pe motiv că cealaltă parte nu-şi onoreaz ă
obligaţiile din alt contract. Exemplu: împrumutul fără a da bani.

§ Să existe o neexecutare a obligaţiilor din partea uneia dintre p ăr ţi, fie c ă este
parţială sau totală.

§ Neexecutarea să nu facă trimitere la situaţia care l-a împiedicat pe debitor s ă-

şi onoreze obligaţiile. Exemplu: vreau căldură însă nu am achitat pentru ea. [2]

§ Raportul obligaţional să presupună executarea simultană a presta ţiilor.

Exemplu: vinderea bunului şi achitarea simultană a plăţii.

3.2 Rezoluţiunea contractului

Reprezintă desfiinţare unui contract sinalagmatic cu executare imediat ă la
cererea unei părţi pe motiv că cealaltă parte culpabil nu a executat obliga ţiile
asumate. Desfiinţarea acestuia are loc atît pentru trecut cît şi pentru viitor, iar în
cazul unui contract sinalagmatic cu executare succesivă va produce efecte
numai pentru viitor şi se numeşte reziliere.

Rezoluţiunea poate fi prevăzută direct în contract prin înţelegerea p ăr ţilor,

stabilită la momentul încheierii contractului, aceasta putînd fi stabilit ă şi la
cerere.

3.3 Efectele rezoluţiunii

Acestea se produc faţă de părţile contractante cît şi faţă de terţi. În cazul
exercitării dreptului de rezoluţiune, contractul încetează şi p ăr ţile sunt eliberate
de obligaţia de a presta obligaţiile, trebuind să restituie prestaţiile executate şi
veniturile realizate.

Debitorul plăteşte în bani în locul restituirii prestaţiilor în natur ă dac ă:

§ Restituirea în natură nu este posibilă;

§ Bunul a fost consumat, înstrăinat, grevat, prelucrat sau transformat, deteriorat

sau destituit;

§ Dacă în contract a fost stipulată o contraprestaţie, aceasta i-a locul

compensării în bani.

Pentru a putea înainta declaraţia privind rezoluţiunea, dacă părţile nu au stabilit

un contract în termen, cel care cere rezoluţiunea, poate stabili un termen
rezonabil pentru aceasta. Dacă nici după acest termen debitorul nu-şi onoreaz ă
obligaţiile sau somaţia a rămas fără efect, partea îndreptăţită poate rezilia
contractul.

3.4 Riscul contractului

Problema dată apare în cazul în care obligaţiile nu pot fi executate din cauza
unor cauze fortuite de care părţile nu poartă răspundere. În principiu, o obliga ţie
se stinge datorită imposibilităţii executării ei pentru care debitorul nu poart ă
răspundere. În cazul contractelor sinalagmatice, debitorul obliga ţiei imposibile
de executat, nu poate pretinde executarea obligaţiei de către creditor, iar dac ă
creditorul a executat această obligaţie, el trebuie să restituie tot ce a primit.
Dacă debitorul a executat parţial obligaţia care ulterior a devenit imposibil ă,
creditorul va fi ţinut să execute obligaţia pînă cînd nu va obţine un profit mai mare
decît cel prevăzut.

În contractele unilaterale, riscul este suportat de debitorul obliga ţiei care este
imposibil de executat aici problema este rezolvată relativ uşor. Exemplu: dac ă
bunul aflat în depozit a pierit în mod fortuit, depozitarul este liberat de obliga ţia
de restituire.

4. Efectele contractelor faţă de terţi

Aici se pune întrebarea dacă contractele încheiate produc efecte şi asupra altor
persoane care nu sunt parte la acestea. Conform principiul relativit ăţii, r ăspunsul
ar fi nu deoarece nimeni nu poate fi debitor sau creditor f ăr ă ca s ă-şi dea acordul
în acest sens.

Art. 668, fraza 2, contractul produce efecte şi pentru succesorii universali cu

titlu universal, dacă din lege, contract sau natura obligaţiilor nu rezult ă altfel.

4.1 Excepţii de la principiul relativităţii efectelor contractelor

Există situaţii cînd contractul este încheiat între anumite persoane, dar aduce
profit altora, care nu au participat la încheierea lui. Exemplu: contractul încheiat
în folosul unui terţ (art. 721 – 724), acesta numindu-se şi stipula ţie.

Stipulaţia reprezintă o operaţiune juridică prin care o parte, numit ă promitent, se

obligă faţă de altă parte, numită stipulant, să execute o prestaţie în favoarea unei
alte persoane, care nu este parte la contract, numită terţ beneficiar. De cele mai
multe ori, stipulaţia apare ca o clauză într-un contract care se încheie între 2
persoane, prin care promitentul se obligă faţă de stipulant să presteze ceva unei
alte persoane străine.

Condiţiile stipulaţiei

a) Stipulaţia să fie certă şi neîndoielnică, din care să rezulte că ter ţul beneficiar
dobîndeşte dreptul de a pretinde promitentului executarea presta ţiei în favoarea
sa.

b) Terţul beneficiar să fie o persoană determinată sau cel pu ţin determinabil ă.

4.2 Efectele stipulaţiei pentru altul

Fiind o clauză dintr-un contract care se încheie între stipulant şi promitent, aici
vedem că această înţelegere dă naştere unui drept care este în favoarea ter ţului
beneficiar fără consimţămîntul acestuia. Dobîndind acest drept, ter ţul beneficiar
cere executarea prestaţiei promise de promitent stipulantului.

Efectele stipulaţiei se analizează sub cîteva aspecte:

1. Efectele stipulaţiei între stipulant şi promitent – aici stipulaţia e o clauz ă dintr-

un contract. Exemplu: vînzarea – cumpărarea, transportul, renta viager ă. În cazul
dat, contractul va produce efecte specifice operaţiunilor de mai sus, dar şi vor
crea raporturi juridice născute din clauza prin care s-a stipulat obliga ţia
promitentului de a executa o prestaţie în favoarea terţului beneficiar.

2. Pe lîngă toate acestea, stipulantul poate cere executarea presta ţiei de c ătre
promitent, poate invoca excepţia de neexecutare a contractului, poate cere
rezoluţiunea lui iar în situaţia cauzării prejudiciilor, poate cere de la promitent
daune interese.
4.3 Efectele stipulaţiei pentru raportul dintre promitent şi beneficiar
Din momentul încheierii contractului fără consimţămîntul terţului beneficiar,
acesta oricum dobîndeşte un drept al său, el avînd calitatea de creditor iar
promitentul – de debitor. În calitate de creditor, terţul poate cere de la promitent
executarea prestaţiei la care este ţinut de stipulant, avînd la dispozi ţie toate
acţiunile prevăzute de lege pentru a obţine executarea presta ţiilor.

4.4 Efectele stipulaţiei în raporturile dintre stipulant şi terţ

Stipulaţia nu dă naştere la vreun raport obligaţional între stipulant şi ter ţ. Prin
operaţiunea dată nu se urmăreşte de a se executa prestaţii unul fa ţă de altul.
Dacă între stipulant şi terţ au existat raporturi anterioare, se poate ca prin
stipulaţie să se stingă acest raport. Exemplu: transmiterea unei sume mici de
bani, care ar fi în defavoarea cărăuşului, acesta cheltuind o sum ă mai mare pe
drum decît cea pe care trebuie să o transmită.

4.4 Simulaţia – excepţie de la opozabilitatea contractului faţă de ter ţi

Simulaţia reprezintă operaţiunea juridică complexă care constă în încheierea şi
existenţă concomitentă între aceleaşi părţi contractante a 2 contracte:

a) Unul aparent sau public (prin care se creează o situaţie juridică aparentă,
contrară realităţii);

b) Unul secret (dă naştere situaţiilor juridice reale între părţi, anihilînd sau
modificînd efectele produse în baza contractului public).

Contractul public – acesta are rolul de a ascunde intenţia reală a p ăr ţilor cu

scopul de a deghiza faţă de terţi adevăratele raporturi juridice ale c ăror izvor e
actul secret. La fel şi operaţiunea publică poate să producă anumite efecte, cele
reale fiind cele din actul secret. Exemplu: donaţia, dar care în realitate p ăr ţile au
cumpărat averea.

Condiţiile simulaţiei (conform doctrinei)

1. Contraînscrisul sau actul secret – acesta nu trebuie să fie cunoscut de către

terţ, adică să nu cunoască nici existenţa nici cuprinsul lui.

2. Cele 2 acte trebuie să fie contemporane, adică să coexiste în timp. Ele nu pot
fi încheiate simultan, mai întîi poate fi încheiat actul secret şi apoi actul public.

3. Părţile să aibă intenţia de a simula.

În practică, simulaţia va apărea prin următoarele procedee:

a) Fictivitate (căsătoria fictivă pentru obţinerea cetăţeniei);

b) Deghizare (se ascunde vînzarea – cumpărarea sub formă de donaţie);

c) Interpunerea de persoane (donarea unei sume de bani de către o persoană

săracă dar care în realitate dispune de avere).

Efectele simulaţiei

Simulaţia este un procedeu de nulitate a actului simulat, astfel c ă odat ă declarat

nul, aici deja va produce efecte operaţiunea secretă şi nu cea public ă.

Pot fi păstrate anumite situaţii şi efecte produse de actul simulat, deoarece în

doctrină se consideră că sancţiunea actelor simulate ar trebui să fie
inopozabilitatea faţă de terţi şi nu nulitatea actelor simulate.