V.

Efectele contractului civil

5. 1. Forţa obligatorie a contractului;

5. 2. Interpretarea contractului;
5. 3. Calificarea contractului;
5. 4. Integrarea contractului;
5. 5. Relativitatea efectelor contractului.
Obiective de referință:

Să stabilească conţinutul principiului forţei obligatorii a contractului;

Să stabilească efectele obligaţionale şi reale ale contractului;
Să definească interpretarea;
Să stabilească funcţiile intepretării;
Să delimiteze interpretarea de integrarea şi calificarea contractului;
Să analizeze regulile de interpretare a contractului civil;
Să definească calificarea contractului;
Să analizeze calificarea în contract numit şi nenumit;
Să analizeze integrarea contractului;
Să stabilească efectele contractului faţă de terţi.
Acte normative şi bibliografie

Codul civil al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.1107-XV din 06 iunie 2002, în Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr.82-86 din 22.06.2002, modernizat prin Legea nr. 133 din 15.11.2018, în Monitorul
Oficial nr. 467-479 din 14.12.2018, în vigoare 01.03.2019.
Cartea a III-a, Capitolul VI. Efectele contractului, art. 1082-1107.

1. Sergiu Baieş, Gheorghe Mîţu, Octavian Cazac, Valentina Cebotari, Sorin Brumă, Oxana Robu, Ion
Creţu, Tatiana Tabuncic, Aliona Cara. Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor: Manual. Chişinău,
Editura Tipografia Centrală, 2015. - 752 p.
2. Liviu Pop, Ionuţ-Florin Popa, S.I. Vidu. Curs de drept civil. Obligaţiile. Bucureşti, Universul Juridic,
2015, pp.101-113.
Principiile care guvernează efectele contractului civil

1. Forţa obligatorie a contractului – cel mai important principiu.

Presupune:
- obligaţia părţilor de a executa întocmai contractul și
- dreptul unei părţi de a o constrânge pe cealaltă parte să execute contractul, atunci
când refuză.

Care este întinderea principiului forţei obligatorii a

contractului? Adică, care persoane sunt ţinute de
contract?
2. Principiul relativității efectelor contractului civil
(art. 1086 CC).
Contractul produce efecte:
-numai între părți dacă legea nu prevede altfel. Orice
clauză contrară este lovită de nulitate absolută și
-și pentru succesorii universali sau cu titlu universal
dacă din lege sau din natura obligației nu rezultă altfel.
3. Opozabilitatea efectelor contractului faţă de terţi
Privit ca fapt social:
-Contractul este opozabil faţă de oricine, chiar şi de
cei care nu au participat la încheierea lui;
-Existenţa contractul nu poate fi ignorată de nimeni;
-Terţii trebuie să recunoască existenţa contractului,
efectele pe care le generează şi să se abţină de la
încălcarea lui, aceasta fiind o cerinţă absolută şi
necesară a ordinii publice.
5.1. Forţa obligatorie a contractului (art. 996 Cc)
Esenţa principiului:
Contractul poate fi modificat sau rezolvit numai în conformitate cu clauzele sale ori prin acordul părților, dacă legea nu
prevede altfel.  
Concluzia:
Contractul valabil încheiat este legea părţilor.
Părţile sunt obligate să execute întocmai toate prestaţiile la care s-au obligat prin contract.
Orice modificare sau rezolvire a contractului poate avea lor numai prin acordul părţilor.  

Limitarea forţei obligatorii a contractului:

1. modificarea raportului contractual ca rezultat al schimbării excepţionale a circumstanţelor
(impreviziunea);
2. suspendarea unilaterală a executării (excepţia de neexecutare, excepţia de precaritate);
3. întreruperea raportului contractual (rezoluţiunea, imposibilitatea fortuită de executare, revocarea
contractului).
Efectele contractului civil:
Regula:
Toate contractele produc efecte obligaţionale, adică generează noi obligaţii şi drepturi de creanţă corelative (art. 776
Cc). E.g.: locaţiunea produce doar efecte obligaţionale.

Unele contracte produc suplimentar şi efecte reale.

Efectele reale ale contractului civil sunt:

a) transferul proprietăţii sau a unui alt drept real: vânzarea-cumpărarea, donaţia, cesiunea superficiei sau
gajului etc.;
b) constituirea unui nou drept real, care anterior nu exista: dreptului de uzufruct sau dreptului de gaj,
dreptului de proprietatea asupra unui nou bun format;
5.2. Interpretarea contractului
Operațiunea de determinare și clarificare a conținutului contractului, a
civil (art. 1100-1107 Cc)
clauzelor sale, în scopul stabilirii drepturilor și obligațiilor născute din
acesta, privitor la care există un litigiu între părțile contractante.

Când există discrepanță între voința reală și

Când voința părților este clar voința declarată a părților;
exprimată Când clauzele sunt echivoce, confuze sau
contradictorii ori
Problema interpretării Contractul este incomplet.
contractului nu se pune.

Interpretarea contractului este absolut

A. Înainte de a trece la operațiunea de interpretare,
necesară.
este neceasr ca judecătorul să constate existența
acelui contract.
Dovada existenței contractului revine părților. În B. După constatarea existenței contractului, urmează
lipsa contractului, operațiunea de interpretare este etapa calificării contractului, adică încadrarea lui într-
lipsită de obiect. o anumită categorie.
Delimitarea interpretării de:

Întregirea (integrarea) contractului

Calificarea contractului:
(art. 1082 Cc):
-un procedeu logico-juridic de încadrare a unui contract
– se aplică când situaţia nu-şi găseşte
determinat într-un anumit tip de contract, căreia îi
reglementare expresă în textul
corespunde un regim juridic aparte.
contractual;
Corelaţia:
Contractul trebuie întregit prin:
interpretare - calificare există o dinamică bilaterală:
    a) dispozițiile legale imperative;
-pentru a califica corect un contract, trebuie să-l
    b) dispozițiile legale dispozitive, în
interpretăm;
măsura în care de la ele nu s-a derogat;
-pentru a interpreta corect, trebuie să-l calificăm just.
    c) practicile statornicite între părți și
uzanțele aplicabile;
    d) principiul bunei-credințe și cel al
echității. 
Destinatarul normelor juridice de interpretare sunt:
1. Judecătorul - la soluţionarea litigiului născut în
legătură cu contractul.
Pentru soluţionarea corectă a litigiului este necesită:
- determinarea existenţei şi conţinutului drepturilor şi
obligaţiilor părţilor.
Acestea depind de justul sens al contractului, identificat
ca urmare a interpretării sale.
Efectul încălcării normelor juridice de interpretare din
Codul civil:
- aplicare eronată a legii şi
- dă dreptul părţii contractante lezate să conteste
hotărârea judecătorească întemeiată pe o
asemenea interpretare.
2. Părţile. Când sunt divergenţe dintre părţi
privind sensul unui text contractual, fiecare
parte invocând sensul care îi este mai favorabil.
E.g.:
-vânzătorul neagă că are şi obligaţia de a
transporta marfa. El susţine că cumpărătorul
trebuie să ia marfa de la depozitul vânzătorului.
-cumpărătorul însă susţine că în preţ se include
şi costul transportului. El ridică excepţia de
neexecutare şi refuză să plătească preţul.
С. Reguli comune de interpretare Se recurge atunci când:
(art. 1100-1107 Cc)) - calificarea contractului este insuficientă
- neclaritatea, echivocul și obscuritatea
clauzelor continuă să persiste.

Aceste reguli se pot grupa în următoarele categorii:

1. Reguli de stabilire a voinței 2. Reguli de interpretare a 3. Reguli subsidiare

reale a părților contractante; clauzelor îndoielnice; de interpretare.
1. Reguli de stabilire a voinței reale a părților
contractante
Principala regulă este cuprinsă la (art. 1100 alin.
(2) Cc) care stabilește prioritatea voinței reale și
concordate a părților:
Contractul se interpretează după intenţia comună
a părţilor, fără a se limita la sensul literal al
termenilor utilizați.
Aplicabilitatea regulei:
-cere existenţa unui text contractual. Nu se
aplică contractelor verbale sau încheiate prin
acţiuni concludente.
Interpretarea contractului presupune stabilirea voinţei
reale a părţilor, chiar dacă termenii în care a fost
exprimată sunt nepotriviţi.
E.g.:
-Nu are importanţă denumirea dată de părţi
contractului, ci conţinutul pe care acesta îl redă;
-Contractul este de comision, şi nu de „vânzare”, cum
l-au denumit părţile;
-Contractul este de credit, şi nu de „cont curent”, cum
i-au spus părţile.
Voinţa reală a părţilor trebuie dovedită.
Pănă la proba contrară, declaraţia de voinţă se
presupune că exprimă voinţa reală a părţilor.
Sarcina de a dovedi că voinţa reală este alta şi nu
corespunde cu voinţa declarată revine părţii
interesate.
Cum trebuie să aibă loc determinare a
Determinarea voinței reale trebuie să aibă
voinței reale și concorate a părților?
loc într-o manieră sistemică.

Astfel, se impune regula interpretării coordonată a clauzelor potrivit căreia clauzele contractuale se
interpretează în contextul întregului contract (art. 1103 Cc).

Esenţa regulei:
- sensul unei clauze poate clarifica sensului unei alte clauze.
E.g.:
-o clauză prevede că „A” transmite lui „B” un bun, iar
-altă clauză diferită prevede că „B” va plăti o sumă de bani lui „A”.
Concluzia: între părţi s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare.
Interpretarea comportamentului părţilor de până la şi de după încheierea contractului (art. 1101 Cc)

Comportamentul de până la încheierea Comportamentul părţilor ulterior

contractului încheierii contractului
Părţile au avut contracte executate într-un sens. În Ar putea cuprinde:
lipsa de clauză contrară se consideră că în acelaşi -corespondenţa dintre părţi sau cu terţii;
sens trebuie executat şi noul contract. -alte contracte subsecvente, dacă ele
E.g.: contractul prevede că „B” achită preţul în 10 confirmă sau infirmă intenţia comună
zile după recepţionarea mărfii de la „A”. exprimată în textul iniţial;
Trei luni de zile „B” plăteşte în termen de 10 zile -acte materiale:
bancare. Ulterior, „A” cere plata în termen de 10 1. un mod anumit de a executa contractul;
zile calendaristice (include zilele nelucătoare). 2. un mod anumit de a recepţiona
Concluzia: prestaţiile celelilate părţi.
Practica adoptată de părţi indică că interpretarea
lui „A” nu este corectă.
2. Reguli de interpretare a clauzelor îndoielnice

Acestea sunt: 
i) termenii polisemantici se interpretează în sensul care corespunde mai mult naturii contractului
(art.1104 alin.2Cc).
ii) clauzele contractului se interpretează în sensul în care pot produce efecte, dar nu în sensul în care nu
ar produce nici un efect (art. 1104 Cc) – clauza trebuie interpretată astfel încât să nu ducă la înlăturare,
ci la aplicarea ei.
iii) oricât de generali ar fi termenii folosiţi în contract, clauzele sale se referă numai la obiectul
contractului (art.1106 Cc);
iv) dacă părţile includ în contract un exemplu pentru facilitarea înţelegerii unor clauze, întinderea
obligaţiei nu se limitează la exemplul dat (art.1105 Cc); Scopul normei este de a împiedica excluderea
cazurilor care se încadrează în textul contractului, chiar dacă nu sunt menţionate în exemple.
i) Termenii polisemantici se interpretează în sensul care corespunde mai mult naturii contractului (art.
1104 alin.(2) Cc)

Rezultatul este diferit după cum diferă natura sa:

a) contractul este translativ de proprietate, termenul „transmite” – „transmitere cu titlu de proprietate”,
contractul este constitutiv de folosinţă, „transmiterea” – se va referi la posesie şi folosinţă, nu şi
proprietate;
b) contractul este cu titlu gratuit (o donaţie sau o fidejusiune), obligaţiile în sarcina donatorului nu se vor
interpreta extensiv. Donaţiile şi garanţiile nu se prezumă, ci trebuie să fie neîndoielnice.
Contractul este cu titlu oneros, în funcţie de mărimea preţului, se poate interpreta dacă:
-preţul acoperă şi alte contraprestaţii accesorii (de ambalare, de transport, de informare) sau
-cuprinde doar contraprestaţia principală (de transmitere a bunului, prestare a serviciului).
iii) Oricât de generali ar fi termenii folosiţi în contract, clauzele sale se referă numai la obiectul
contractului (art. 1106 Cc).

E.g.:
vânzătorul garantează că
„Imobilul este liber de sarcinile sau drepturile terţilor, inclusiv ipotecă sau superficie”.
Declaraţia se consideră că se referă şi la alte sarcini şi drepturi ale terţilor precum ar fi pretenţii
judiciare sau drepturi de locaţiune etc.
Dacă imobilul este transmis în locaţiune, iar cumpărătorul cunoaşte existenţa locaţiune. El nu va putea
susţine că garanţia se referă şi la dreptul respectiv de locaţiune.
 3. Regulile subsidiare de interpretare Când se aplică?

„[…] numai dacă regulile de interpretare a clauzelor îndoielnice, cele ale interpretării sistemice, precum și cele ale stabilirii voinței
reale a părților nu au dat rezultatul dorit și clauzele au rămas în continuare neclare. ˮ Liviu Pop, Ionuţ-Florin Popa, S.I. Vidu. Curs de
drept civil. Obligaţiile. Bucureşti, Universul Juridic, 2015, pp.101-113.

i) contractul se interpretează în
favoarea celui care a contractat ii) neclarităţile din condiţiile contractuale
Regulile sunt stabilite standard se interpretează în defavoarea
obligaţia şi în defavoarea celui care
la art. 1107 Cc părţii care le-a formulat.
a stipulat-o.

Eg.: Într-u n contract de asigurare, o clauză exclude despăgubirea dacă prejudiciul este cauzat de
„inundaţii”.
Efectul unei astfel de clauze:
Asigurătorul care a elaborat condiţiile standard de asigurare de bunuri nu poate pretindă că această
excludere se referă la prejudiciul cauzat de apa care se scurge dintr-o ţeavă de canalizare (ci se referă
doar la inundaţii naturale), fiindcă ea nu a clarificat aceasta în textul contractual.
5.3. Calificarea contractului civil „Operaţiunea logică prin care interpretul, având în faţă un contract, îl
atribuie la un anumit tip de contract sau neagă apartenenţa lui la
respectivul tip de contract”.

-de a stabili dacă contractului examinat i se aplică regimul juridic al unui tip de
contract (categorie de contracte).
Funcţia calificării -de a afla dacă părţile au respectat condiţiile de valabilitate speciale, alicabile
contractului respectiv. Dacă contractul este nenumit – regulile generale
aplicabile contractelor în general.
-permite recunoaştere contractului supus analizei, atribuindu-i o denumire
legală:
a) calificare în contract numit – modelul contractului este prevăzut de lege;
b) calificare în contract nenunit – nu poate fi încadrat în vreun model legal.
 Calificarea în contract numit poate fi:
a) Unitară – contractul
este un singur contract
numit.
Criteriul determinant pentru
calificarea unitară este:
-obligaţia fundamentală sau prestaţia
caracteristică a unui contract.
Adică, obligaţia care dă sens unui
contract, fără de care raportul
contractual nu ar prezenta interes.
Sarcina procesului de calificare:
- de a răspunde la întrebarea: care
obligaţii din contract sunt cele mai
importante?
b) Distributivă – contractul conţine
elementele mai multor contracte numite
(contract mixt).
E.g.:
Calificarea contractului dintre student şi universitate
Obligaţia principală este:
-cea de a oferi cursuri sau
-cea de a oferi spaţiu pentru aceste cursuri?
Contractul este calificat ca unul de prestări de servicii
educative.
Regulile locaţiunii nu se vor aplica.
 Principiul calificării unitare - încadrarea contractului într-un singur tip
de contract

Prima ipoteză:
A doua ipoteză
- „A” cumpără o uşă standartizată
de la „B”. - „X” comandă de la „Y” o
fereastră adaptată
- „B” se obligă suplimentar să o parametrilor lui „X”.
transporteze şi s-o instaleze.
- „Y” va asigura luarea
Ce fel de contract este încheiat? măsurilor, crearea ferestrei,
Contractul este de vânzare- transportul şi instalarea.
cumpărare, chiar dacă are Ce fel de contract este
elemente accesorii: încheiat?
- transportul uşii la domiciliul lui Contractul va fi calificat unul
„A” şi de antrepriză.
- executarea lucrării de instalare.
b) Calificarea distributivă Când contractul conține este un numărul mare şi
complex de obligaţii, precum şi natura lor
diferită.
E.g.:
contractul de servicii turistice poate conţine
Când este necesară? astfel de prestaţii:
- contractarea poliţei de asigurare,
- transport călători şi bagaje,
- servicii hoteliere, inclusiv locaţiune,
- furnizarea de hrană,
- servicii de salubritate,
- program distractiv etc.

Sarcina juristului:
-să atribuie contractul unei singure categorii ori
-să procedere la dezmembrarea prevederilor lui şi să atribuie fiecărei
prevederi calificarea adaptată, dar parţială.
 Contractul conţine mai multe obligaţii (toate principale)
caracteristice diferitor contracte, astfel încât obligaţiile nu
Calificarea în un contract
complex pot fi supuse unei ierarhizări pe criteriul importanţei.
Scopul contractului este atins doar prin mai multe prestaţii
fiecare fiind principală.

contractul de leasing este un contract unitar; art. 1314

Cc-1328Cc
E.g.:

Locaţiunea (art.1251 Cc-1287Cc) cu opţiunea de cumpărare

(art.1142 Cc) conţine două contracte disociate.
Calificarea contractului în unul nenumit Când are loc?

Atunci când calficăriile unitare şi celei distributive nu dau rezultat.

E.g.: Veritabile contracte nenumite tipice (autonome) prestaţia cărora nu corespunde niciunui contract
numit:
Contractul dintre asociaţi (acţionari) – câţiva asociaţi ai unei societăţi comerciale convin asupra modului
în care vor vota în comun asupra anumitor chestiuni corporative.

Potrivit alin. 2 al art. 994 Cc, Contractul nenumit se supune, în următoarea ordine:
a) acordului de voință al părților, expres și implicit;
b) dispozițiilor legale aplicabile contractelor și obligațiilor contractuale în general;
c) practicilor statornicite între părți și uzanțelor din domeniu, dacă există;
d) dispozițiilor legale aplicabile contractelor numite asemănătoare în măsura în care acestea sînt
compatibile cu natura și scopul contractului nenumit.
5.4. Întregirea (integrarea) efectelor contractului - completarea conţinutului contractului prin surse
externe acordului de voinţe al părţilor (art. 1082 Cc)

   „Contractul produce nu doar drepturile, obligațiile și alte efecte juridice stipulate expres de părți, dar și
efectele juridice care rezultă, în următoarea ordine, din:
    a) dispozițiile legale imperative;
    b) dispozițiile legale dispozitive, în măsura în care de la ele nu s-a derogat;
    c) practicile statornicite între părți și uzanțele aplicabile;
    d) principiul bunei-credințe și cel al echității. ˮ 

a) integrare supletivă, care este compatibilă cu libertatea

contractului.

Felurile integrării:

b) integrare obligatorie (imperativă), care este o limitare a

acestei libertăţi.
 Integrarea supletivă - acoperă lacunele în conţinutul contractului cu ajutorul normelor supletive în legislaţia
civilă.
Sursele integrării supletive:
a) normative, regăsite în normele juridice b) aprecierea judecătorească,
dispozitive izvorâte din legi; fundamentată pe principiile:
-bunei-credinţe şi
E.g.: părţile nu au stabilit termenul în care urmează a fi executat contractul. -al echităţii (nu au conţinut
Efectul: predeterminat, fiind precete
1. se vor aplica normele supletive ale art. 861 Cc, potrivit cărora: generale) pentru a construi reguli
-creditorul are dreptul de a pretinde oricînd executarea ei, iar debitorul este
integrative aplicabile contractului
îndreptăţit să o execute oricînd;
-debitorul trebuie să execute obligația în termen de 7 zile din momentul primirii litigios.
facturii sau a unei cereri echivalente din partea creditorului. Obligaţiile generate prin aplicarea
Astfel, contractul este integrat cu normele supletive. acestor principii se mai numesc
2. încălcarea art. 861 Cc va valora neexecutare a contractului. obligaţii implicite, spre deosebire
Dacă în contractul de împrumut nu este stabilit termenul de restituire, nici de obligaţiile exprese prevăzute de
termenul de preaviz: contract sau de normele juridice
- împrumutul trebuie restituit în decursul a 30 de zile de la data la care dispozitive ori imperative.
împrumutatul a primit cererea de restituire (art.1247 Cc).

Integrarea efectelor contractului prin
prisma bunei-credinţe (art. 1082 Cc)
Buna-credinţă presupune:
- loialitatea,
- cooperarea cu cealaltă parte contractantă,
- sensibilitatea faţă de scopurile ei,
- protejarea intereselor ei,
- atitudine de susţinere a celeilalte părţi contractante.

Buna-credinţă obligă fiecare parte să se comporte, în cadrul raportului contractual:

- într-un mod care să nu dăuneze, dar
- să protejeze interesele celeilalte părţi,
dacă aceasta nu îi cauzează careva incomodităţi sau vreun sacrificiu important.
Dacă o parte se comportă cu rea-credinţă, survin consecinţe juridice:
E.g.:
- se refuză de a i se recunoaşte intervenirea rezoluţiunii contractului;
- se refuză de a i se recunoaşte existenţa unui prejudiciu al contractantului de rea-credinţă, care ar fi fost cauzat de
către partea de bună-credinţă;
Adică, nerecunoaşterea şi refuzul de a apăra de către instanţa de judecată a dreptului exercitat cu rea-credinţă.
Aplicaţii practice ale principiului bunei-credinţe

Buna-credinţa generează două obligaţii fundamentale:

1. obligaţia de loialitate - obligă părţile să 2. obligaţia de colaborare -obligă părţile să tindă

fie devotate contractului şi să asigure spre atingerea interesului lor comun, şi nu doar
atingerea scopului său interesului său egoist, individual.

Cuprinde: Cuprinde:

a) obligaţia de perseverenţă; 1. obligaţia de informare în decursul derulării

b) obligaţia de a-şi exercita drepturile contractului;
luând în cont interesele 2. obligaţia de a facilita executarea
cocontractantului; contractului;
c) obligaţia de fidelitate. 3. obligaţia de remediere a neclarităţilor.
 Loialitatea se manifestă prin:

a) obligaţia de perseverenţă:

-partea contractantă trebuie să se asigură că prestaţia care o oferă este completă şi a oferit
cocontractantului său utilitatea aşteptată de la contract.
Buna-credinţă obliga partea, care primeşte o prestaţie afectată de un viciu remediabil, să-i ofere
celeilalte părţi şansa de a remedia încălcarea.
E.g.:
1. „A” a prestat un serviciu într-un mod nu tocmai adecvat, şi la obiecţiile lui „B”, se arată dispus să le
corecteze.
„B” nu poate respinge remedierea şi să recurgă rapid la remediile juridice pentru caz de neexecutare.

2. „A” a livrat marfă în exces lui „B”. „B” nu poate să o refuze integral, ci trebuie să accepte cantitatea
oferită şi să restituie cantitatea în exces.
 Buna-credinţă interzice unei părţi să-şi exercite
b) obligaţia de a-şi exercita drepturile luând propriile drepturi contractuale într-un mod care,
în cont interesele cocontractantului formal, este legal, însă în fond este dăunător
pentru cealaltă parte.

E.g.:
- „A”, locator, are un drept contractual de a rezilia cu efect imediat contractul de locaţiune cu „B”,
locatar.
- „A” este de rea-credinţă dacă îi comunică că a reziliat contractul atunci când „B” vine dimineaţa la
spaţiul închiriat, dar căruia îi este interzis accesul, blocându-i activitatea.
- „A” ar trebui să anticipeze cât, în termeni minimi, ar trebui să îi ia lui „B” transferul activităţilor sale
în altă locaţie, astfel încât să ia în cont interesele legitime ale lui „B”.
 c) obligaţia de fidelitate Esenţa obligației:
- fiecăre părte contractantă este oprită să facă ceva ce ar
pune în pericol buna executare a contractului şi utilitatea
acestuia.

Excluderea conflictelor de interese:

- partea contractantă va trebui să nu încheie contracte cu concurenţii cocontractantului dacă aceasta va avea efectul
că concurenţii vor profita de pe urma cunoştinţelor cocontractantului.
E.g.:
1. „A” prestează servicii de plasare a publicităţii întreprinderii „B”.
În lipsă de clauză expresă contrară, el va putea să presteze aceleaşi servicii şi întreprinderii „C”.
2. Dacă însă „A” nu doar producea publicitatea, ci şi participa la elaborarea întregii strategii de publicitate, având acces
la studiile de piaţă, rapoartele consultanţilor, strategiile clientului „B”,
- buna-credinţă îl va obliga pe „A” să se abţină în a presta servicii similare către „C”.
Determinant este constatarea existenţa unei relaţii fiduciare, de încredere, dintre părţile contractante.
E.g.: mandatul, comision, administrare fiduciară, societăţi civile etc.
 2) Obligaţia de colaborare are în conținutul său o serie de obligații:

1. obligaţia de informare în decursul derulării 2. obligaţia de a facilita executarea contractului

contractului
Esenţa:
-fiecare parte trebuie să o informeze pe cealaltă
despre evenimentele survenite care ar prezenta
interes pentru executarea contractului şi
utilitatea sa generală pentru una din părţi.
E.g.:
-art. 1356 Cc - constructorul este obligat să
informeze clientul că proiectul de construcţie are
inexactităţi şi nu doar formal să execute proiectul
chiar dacă înţelege că are inexactităţi;
-art. 1490 Cc - avocatul trebuie să-şi informeze
clientul despre cursul procesului.
- despăgubiri de la cumpărător.
Esenţa:
-părţile trebuie să se implice în desfăşurarea raportului
contractual pentru ca executarea să-i fie utilă celeilalte părţi.
Buna-credinţă obligă partea contractantă să coopereze cu
cealaltă parte pentru a-i permite să execute contractul.
E.g.: Cumpărătorul informează vânzătorul că banca, care-l
finanţează în scop de plată a preţului, are nevoie de un act
anume de la vânzător.
Vânzătorul refuză eliberarea actului.
Efectul refuzului:
- ulterior vânzătorul nu poate invoca răspunderea
contractuală a cumpărătorului.
- este un act de rea-credinţă pentru vânzător de a cere
3. obligaţia de remediere a neclarităţilor Buna-credinţă obligă partea:
- să se ofere la corectarea erorile sau
- de a clarifica situaţiile ambigue care ar putea
arunca raportul contractual în incertitudine.

E.g.:
1. Dacă antecontractul conţine o eroare sau o neclaritate, iar o parte propune a-l clarifica
sau corecta în contractul definitiv, cealaltă parte nu poate refuza, făcând referinţă formală
la condiţiile antecontractului.
2. Reprezentatul, din numele căruia reprezentantul a încheiat un contract, trebuie să
clarifice terţului dacă acesta avea împuterniciri. El nu poate perpetua incertitudinea pentru
a putea ulterior specula sau extrage foloase din ea.
Integrarea obligatorie (imperativă) - drepturile şi obligaţiile părţilor contractante rezultă şi din normele juridice
imperative ale legislaţiei care guvernează contractul

Felurile integrării obligatorii a contractului:

În mod indirect - duce la simpla
anulare a clauzei, fără a impune o
altă conduită în schimb.
E.g.:
- clauza declarată abuzivă dintr-un
contract de consumator este nulă,
însă legea nu oferă imediat o normă
corectoare, ci se vor aplica regulile
generale în materia contractului de
consumator vizat.
În mod direct - norma corectează clauza contractuală nu
doar prin anularea ei, ci şi modificând conţinutul clauzei.
E.g.:
Contractul de consumator prevede că consumatorul
poate schimba bunul pe un altul care nu îi mai
convinabil (preschimbarea) şi stabileşte un termen
limită de 7 zile din data cumpărării pentru exercitarea
acestui drept.
Clauza privind termenul nu se va aplica.
În locul ei se va aplica direct art. 1164 alin.(1) Cc, care
prevede un termen minim de 14 zile.
5.5. Relativitatea efectelor Contractul produce efecte:
contractului (art.1086 Cc) -numai între părți dacă legea nu prevede altfel și
-pentru succesorii universali sau cu titlu universal dacă din lege sau din natura obligației nu rezultă
altfel.

Moș Ion este beneficiarul întreţinerii care Vasile este dobînditor. El se obligă să asigure
se obligă să dea dobînditorului în beneficiarului întreţinere în natură –
proprietate bunul imobil. locuinţă, hrană, îngrijire şi ajutorul necesar
pe timpul cît va trăi, precum şi
înmormîntare.
Ce se întâmplă dacă Moș Ion a cerut Contractul de înstrăinare a
rezoluțiunea contractului pe motivul bunului cu condiţia
întreţinerii pe viaţă
neexecutării de către dobânditor, dar a
art. 1213 Cc
decedat între timp? Ce se întâmplă dacă
Ei sunt părțile contractului Vasile decedează?
E.g.: care, personal (prin prezenă
Decizia Colegiul civil, comercial şi de contencios fizică) sau prin reprezentant
administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 17.04.2013 (prin prezenţă juridică), îşi Drepturile și obligațiile lui trec la
(dosarul nr. 2ra-392/13): manifestă consimţământul la
- succesorul universal (unicul moştenitor) al beneficiarului moștenitori (art. 1221 Cc).
încheierea unui contract ale
întreţinerii a fost admis în proces să continue acţiunea în
rezoluţiune a contractului de înstrăinare a bunului cu
cărui efecte se vor răsfrânge
condiţia întreţinerii pe viaţă pe motivul neexecutării de asupra lor. Deci, ei sunt parte
către dobânditorul bunului. originară (primară). Succesorii universali sau cu titlu
universal sunt parte survenită la
contract.
 Este persoana care doar a asistat într-o
Participant la încheierea manieră oarecare la încheierea
contractului: contractului, însă fără ca acesta să fie
generat careva drepturi sau obligaţii
pentru acesta.

E.g.: intermediarul, consultantul juridic,

notarul, expertul.

Notarul
Terţ la contract este persoana care nu este nici parte originară şi nici parte survenită

Categoriile terţilor:

2. terţii interesaţi - persoanele care, deşi nu au statut de parte

1. terţii desăvârșiți - persoana care şi-a dat
consimţământul la încheierea de către
părţi a contractului.
E.g.:
-reprezentantul uneia dintre părţi;
-părintele minorului care a împlinit 14 ani;
-creditorul acordul căruia este necesar
pentru valabilitatea contractului.
contractantă, obţin un drept din contract sau sunt ţinuţi să îl
respecte.
Sunt terţi interesaţi:
a) terţul beneficiar al unui contract în favoarea unui terţ (numită
şi stipulaţie pentru altul);
b) titularul unei acţiuni directe – când legea recunoaşte terţului
dreptul de a acţiona contra unei părţi a unui contract, în lipsă de
clauză în favoarea terţului;
c) dobânditorul subsecvent al bunului în raport cu accesoriile
acestuia, căruia ar putea să-i revină nişte drepturi ori nişte
obligaţii strâns legate de bun (propter rem).
Opozabilitatea efectelor contractului …
este principiul ce guvernează efectele A
contractului faţă de terţi. …
Forța obligatorie a
contractului

Contractul este opozabil faţă de … B

oricine, chiar şi de cei care nu
au participat la încheierea lui.
Relativitatea efectelor
contractului

… C
Existenţa contractul nu poate fi
ignorată de nimeni;
…
Terţii trebuie să recunoască existenţa contractului, efectele pe care le
generează şi să se abţină de la încălcarea lui, aceasta fiind o cerinţă
absolută şi necesară a ordinii publice.
 Sisteme de opozabilitate a drepturilor constituite sau transmise prin
contracte:

Registrul gajului Registrul de stat al Registrele naţionale privitoare la

Registrul bunurilor imobile - mărci, invenţii şi alte obiecte ale
bunurilor mobile - transporturilor.
drepturilor reale imobiliare şi a drepturilor exclusive.
gajului mobiliar.
unor creanţe imobiliare.
Alte registre.

Publicitatea asigură opozabilitatea dreptului, actului, faptului, precum și a oricărui raport juridic supus publicității,
stabilește rangul acestora și, dacă legea prevede în mod expres, condiționează constituirea sau efectele lor juridice (art.
415 Cc).
NB: În aceste cazuri se face public doar dreptul şi nu întregul text al contractului. El rămâne confidenţial dacă nu este
dezvăluit de către una din părţi sau la sesizarea instanţei de judecată.
Efectul opozabilităţii:
- legea instituie o prezumţie de cunoaştere de către toţi subiecţii de drept a existenţei dreptului contractual transcris sau
notat.
 Art. 490Cc:
Opozabilitaea drepturilor
Prezumţia relativă de proprietate a posesorului
mobiliare
bunului mobil.
Posesiunea joacă rolul de opozabilitate faţă de
terţi a unei situaţii rezultate dintr-un contract.

A vinde lui B un bun mobil,

fără să-i transmită şi
posesiunea
A B

Ulterior, A vinde lui X bunul

şi-i transmite posesiunea.
Efectele juridice:
- X devine proprietar.
- Contractul de v-c dintre A şi B nu produce efecte faţă
de X, care nu este parte la el şi a dobândit dreptul său
de proprietate.
X - B are o simplă creanţă faţă de A.

Excepţii veritabile de la
principiul relativităţii
efectelor contractului:
a) Contractul în folosul unui terţ
Părțile unui contract pot conveni ca debitorul (promitentul) să efectueze
prestația nu creditorului (stipulantului), ci terțului (beneficiarului),
indicat sau neindicat în contract, care obține în mod nemijlocit dreptul să
pretindă prestația în folosul său (art. 1096 Cc).

Instituţia contractului în folosul unui terţ este prezentă în:

a) contractul de rentă sau înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă, atunci când credirentierul sau,
respectiv, beneficiarul întreţinerii este un terţ;
b) contractul de transport de mărfuri, atunci când destinatarul mărfii este o altă persoană decât clientul expeditor;
c) contractul de asigurare de persoane, atunci când s-a numit un beneficiar al indemnizaţiei de asigurare;
d) contractul de asigurare de răspundere civilă, victima având un drept direct de a cere despăgubirea de asigurare
de la asigurător în contul reparării prejudiciului pe care asiguratul culpabil i-o datorează. Etc.
  
Condiţiile de naştere a dreptului direct al terţului (art. 1096 alin.(1) din
Cc).

a)terţul beneficiar să fie determinabil și b) intenţia de a acorda terţului un

să existe la data executării drept direct
contractului E.g.:
-sistemul de asigurare medicală
E.g.:
obligatorie de stat.
- art. 16 alin.(4) din Legea cu privire la
asigurări nr. 407 din 21.12.2006 -
numirea beneficiarului despăgubirii
de asigurare în cadrul contractului de De ce pacientul primeşte asistenţă
asigurare de răspundere civilă. de la o instituţie medicală fără să îi
plătească ei direct???
Este imposibil să cunoaştem numele
victimei (sau victimelor) asiguratului.
Doar la producerea accidentului sau
altui caz asigurat care angajează
răspunderea civilă a asiguratului, va
intra în vigoare obligaţia asigurătorului
de a plăti victimei identificate.
Există un grup de trei contracte: 1. contractul de muncă care
declanşează obligaţia de a
asigura sănătatea salariatului
Salariat
Angajatorul (viitor Al doilea şi al treilea
1 pacient) contract conţin
clauze în favoarea
unui terţ.
2. contractul de asigurare
medicală obligatorie de În al doilea contract
stat dintre angajator și terţul este strict
2 determinat, însă în al
Compania Naţională de treilea – el este
Asigurări în Medicină determinabil (oricine
(CNAM), conform căruia deţine o poliţă şi cere
salariatul se numeşte terţ asistenţă).
beneficiar, şi se naşte 3
obligaţia de a plăti
contribuţia (atât din contul
salariatului cât şi a
angajatorului);
3. contractul de acordare
a asistenţei medicale Ultima are obligaţia să trateze salariatul doar la prezentarea
dintre CNAM şi instituţia poliţei de asigurare emise de CNAM şi fără a percepe plăţi
medico-sanitară. de la salariat.
Efectele contractului în folosul unui terț
Potrivit art. 1097 Cc,
Executarea contractului încheiat în favoarea terțului poate fi cerută:
- atît de stipulant,
- cît și de beneficiar în măsura în care legea sau contractul nu dispune
altfel. 
 este acţiunea care permite creditorului de a pretinde din nume propriu şi pe
b) Acţiunea directă
cont propriu executarea unei prestaţii de la debitorul debitorului său.

Locatar

Locatarul este în drept să dea bunul

închiriat în sublocaţiune numai cu
Contract de locațiune consimţămîntul locatorului. Pentru
aceasta, el este obligat  să-l
Locator informeze pe locator despre intenţia
Contract de
sa şi să indice numele sau denumirea,
sublocațiune adresa persoanei căreia intenţionează
acţiunea directă de a cere repararea să-i subînchirieze bunul. Articolul
prejudiciului (inclusiv, de plată a chiriei)
de către sublocatar; art. 1271 Cc 1270 Cc.

Acţiunea directă apare doar în cazurile expres prevăzute de lege.

 c) Dobânditorul subsecvent al bunului, adică succesorul cu titlu particular

Locator Locatar

1. Contract de
Vânzător locațiune

2. Contract
de vânzare-
cumpărare Dacă bunul închiriat este înstrăinat de locator unui terț, acesta din urmă se
subrogă de drept locatorului în drepturile și obligațiile care decurg din
locațiune dacă locațiunea este opozabilă terțului. Articolul 1276 Cc
Cumpărător